QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Islam








Religia reprezinta un subiect controversat pentru toate timpurile si toate persoanele. In lume exista mai multe credinte, fiecare pretinzand ca este cea adevarata si lupta pentru ideologia sa. Razboiul sfant purtat de musulmani sau cruciadele reprezinta manifestari ale unor oameni care lupta pentru convingerea sa si a neamului pe care il reprezina. Nu de putine ori toate aceste confruntari au fost soldate cu morti, in zilele noastre existand atentate puse pe seama lor. Din acest punct de vedere lumea se afla intr-un permanent razboi care nu reprezinta “o fapta buna”.
Religia reprezinta un cod moral pe care trebuie sa-l respecte fiecare apartenent. Insa acesta difera de la o cultura la alta, dar elementul comun este iubirea si pacea pe lume. Cat timp anumite religii ies in evidenta prin nerespectarea acestei legi, nu se va ajunge la o lume mai buna. In ziua de azi imaginea religie se poate spune ca s-a degradat, fiind vazuta doar sub forma de credinta si venerare. Religia inseamna mult mai mult; religia trebuie sa caracterizeze un popor, o societate, sa fie arta, viata si respectare pentru acel grup de oameni. In lume exista o religie care nu se refera numai la credinta si venerare, ci la viata – ea guverneaza viata celor care cred – aceasta este islamul.





Islamul – religie mondiala:

Cuvantul arab “islam” inseamna “supunere”. Astfel numele religiei se refera la supunerea fata de Dumnezeu. O persoana care a facut in acest fel este numita musulman. Teoretic, tot ce trebuie sa faca un om sa devina musulman este sa recite sincer partea scurta a religiei cunoscuta sub denumirea de “shahadah”: “Marturisesc ca nu exista alt dumnezeu decat Dumnezeu [Allah] si ca Mahomed este Profetul lui Dumnezeu”.
Desi intr-un sens isotric musulmanii dateaza inceputurile religiei lor inca din timpul lui Mahomed, in secolul al 7 d.Ch., intr-un sens religios ei vad aceasta religie identica cu monoteismul adevarat pe care profetii de dinaintea lui Mahomed, precum Abraham (Ibrahim), Moise (Musa) si Iisus (Isa), l-au raspandit. In Koran (scrisul arab), Abraham este musulman. Urmasii acestora si a altor profeti se crede ca au gresit in propovaduire, insa Dumnezeu, in mila Sa, l-a trimis pe Mahomed sa cheme din nou omenirea la adevar.

In mod traditional, Islamul a fost raspandit de catre urmasii sai in toate domeniile vietii, nu numai la acelea (credinta si venerarea) care sunt vazute drept sfera credintei de azi. Astfel majoritatea musulmanilor numesc isalmul drept un mod de a trai decat o religie. Acesta este motivul pentru care, atunci cand facem referire la Islam, precizam de fapt o societate, o cultura sau o civilizatie, precum si o religie. In timp ce istoria Crestinismului acopera doar lucruri legate de religie, istoria Islamului poate cuprinde, de exemplu, dezvoltari politice, literatura, viata artistica, migrari de popoare.
Aderentii unei religii pot sa difere intre ei pe baza a ceea ce constituie esenta unei religii, ce este mai important sau mai putin important, ce este credinta adevarata sau erezie. Studentii moderni de religie, cand incearca sa descrie o religie, pot incerca sa ocoleasca aceasta problema acceptand definitiile date de exemplu de Papa in Catolicismul Roman. Asemenea lucru este imposibil pentru cineva care doreste sa discute despre Islam deoarece, de-a lungul timpului nu a existat un centru autoritar al musulmanilor. In acest loc, autoritatea religioasa si puterea a fost difuzata la un nivel local printre oficialii religiosi care nu formeaza o adevarata ierarhie sau organizatie. Un individ primeste autoritate intr-un consens privind cultura si mila pe care le detine. Teoretic, cel putin, majoritatea pozitiilor de autoritate sunt deschise tuturor.
In timpurile moderne au existat incercari de a promova ideea ca, indivizi anume, au o autoritate speciala in Islam. In Islamul Sunitilor, de exemplu, Consiliul de la Universitatea Azhar din Cairo este uneori considerata ca avand o autoritate, in timp ce printre siitii din Iran o ierarhie a invatatilor acestei religii a fost dezvoltata si recunoscuta de stat. Chiar si in acest mod, nici o persoana nu a reusit sa se proclame seful peste toti musulmanii, si astfel de cerereri sunt intotdeauna contestate.
Islamul este o religie care ofera independenta celui care este musulman. Nu este supus nimanui in afara de Dumnezeu. Ideea de supunere fata de o institutie, sau o persoana nu este acceptata si respinsa imediat. Astfel intreaga religie islamica se creeaza pe baza fiecarui cetatean.
Astfel nu este posibil sa se faca referiri generale despre ce este sau nu este Islamul, fara ca acesta sa fie deschis indivizilor sau grupurilor cu diferite puncte de vedere asupra religiei. In general, trebuie evitati termeni ca “ortodoxie” sau “erezie” .



Aparitia si expansiunea timpurie a Islamului:

Traditia precizeaza ca aparitia Islamului sta sub rolul lui Mahomed, care a locuit in Arabia de Vest la inceputul secolului al VII-lea d.Ch. Mahomed a intreprins o serie de revelatii verbale de la Dumnezeu. Printre alte lucruri, aceste revelatii faceau referire la unicitatea lui Dumnezeu, chemau omenirea sa-L venereze, si promiteau ca Dumnezeu va recompensa sau pedepsi barbatii in functie de modul cum se poarta in lume. Mahomed urma sa fie numit mesagerul lui Dumnezeu printre oamenii cu care locuia, majoriatea avand o religie politeista.


Dupa o perioada in care a fost respins in casa natala din Mecca, Mahomed a fost in stare sa infiinteze o comunitate in care el sa fie capul, in orasul care urma sa se numeasca Medina. Dupa moartea sa in 632, cateva triburi arabe si un numar de orase l-au acceptat pe Mahomed si au trecut la Islam. Dupa moartea sa, califatul a fost infiintat pentru a continua munca lui Mahomed si pentru a fi capul comunitatii, desi profetia, in forma de revelatie verbala de la Dumnezeu, a incetat odata cu Mahomed.
Cu putin dupa moartea sa, procesul de a aduna toate revelatiile pe care le-a primit de-a lungul vietii sale, a inceput. Traditia nu este unanima, dar este acceptat faptul ca aceasta munca a fost completata de Uthman (calif 644-656) si ca in timpul vietii sale revelatiile au fost puse impreuna pentru a forma Koranul.
Cele mai importante credinte, institutii si practici rituale isi au originea in timpul lui Mahomed, si in mod frecvent sunt intelese ca rezultatul unei revelatii divine. Uneori, un pasaj din Koran, este vazut drept sursa de justificare a unui ritual sau credinte. Nu toate dintre ele pot fi asociate Koranului si deseori ele sunt vazute ca facand parte din practicile profetului Mahomed. Din momentul cand a devenit profet, multe din ce a facut si zis sunt intelese nu ca decizii proprii dar ca un rezultat al ghidarii divine. Astfel, practica lui Mahomed, care a fost cunoscuta sub numele de Sunna, serveste ca exemplu si sursa de ghidare pentru musulmanii care cred in Koran, in special sunitii.

Sub califatii care au guvernat comunitatea urmasa lui Mahomed, a inceput o campanie de expansiune teritoriala, mai intai in Arabia si mai apoi mai incolo de granitele ei. Prin 650, Egiptul, Siria, Irakul si partile vestice ale Persiei au fost cucerite de fortele arabe care au inteles conducerea califatului din Medina. In anul 660 califatul a cazut sub dinastia Umayad care isi avea originea in Siria. Sub umayazi un al doilea val de expansiune a avut loc. Pana la inlaturarea acestei dinastii, erau controlate teritorii din Spania, Maroc in Vest pana in Afganistan si Asia Centrala si de Est.
Scoala moderna are tendinta sa arate ca nasterea si expansiunea Islamului este un proces mai treptat si mai complex decat conform traditiei. Accentuand intarzierea aparitiei legilor musulmane din timpul istoriei timpurii a Islamului (exista putin ce poate fi datat inainte de anul 800), a aparut posibilitatea ca legile traditionale ar trebui intelese ca viziuni mai tarzii. A fost sugerat faptul ca perioada cand Islamul se dezvolta in afara granitelor, urmand cucerirea arabilor a partii central-estice, este foarte important. S-a accentuat faptul ca (din surse ale traditiei), teritoriile cucerite de arabi au crescut sub controlul califatului, dar raspandirea Islamului la nivel personal este mult mai incet. Cuceritorii nu I-au fortat pe oameni sa devina musulmani si, probabil, ca nici nu intentionau sa faca asa ceva. Acceptarea Islamului ca religie de catre popoarele nonarabe sub conducerea califatului a fost un proces incet, neterminat, motivat de lucruri neintelese in totalitate. Este de asemenea mai bine cunoscut faptul ca aceste popoare nearabe, acceptand treptat Islamul (si devenind arabi in acelasi timp), au avut de a face cu aparitia Islamului asa cum il cunoastem.




Principalele credinte:

Musulmanii cred intr-un dumnezeu si anume Allah; in Mahomed, care este un profet trimis de Dumnezeu omenirii, si mai cred in Koran care este o colectie de revelatii facute de Dumnezeu lui Mahomed. Koranul contine cuvintele lui Dumnezeu intr-un sens literar si se mai numeste Vorba lui Dumnezeu (kalam Allah).
Majoritatea musulmanilor accepta ca Mahomed este ultimul dintr-o serie de profeti trimisi de Allah si ca nimeni nu i-a mai urmat. Fraza din Koran, “pecetea profetilor”, este inteleasa in acest sens. Unii musulmani au recunoscut si pe alti profeti care au trait dupa Mahomed, insa statul lor de musulmani a fost contestat de intreaga comunitate.
Conceptul de profet in Islam este asemanator ideii dezvoltate in Crestinism. Cuvantul arab “nabi” este legat de Hebrew Nebi, cel mai folosit cuvant pentru “profet” in Vechiul Testament. Profet semnifica o persoana careia I-a fost trimis un mesaj de la Dumnezeu pentru a-l transmite intregii omeniri sau unui grup specific.
In credinta musulmanilor, este credibil faptul ca le-a fost incredintate unor profeti timpurii anumite credinte la fel cum si Mohamed a detinut oranul, si in esenta aceste scrieri erau asemanatoare. Moise a venit cu placa celor zece porunci, Iisus cu evangheliile. Conform acestora exista o singura evanghelie si aceasta este pusa pe seama lui Iisus. Aceasta nu este asmanatoare celor patru evanghelii din Noul Testament. In Koran si in alte scrieri Iisus este numir Mesia si Cuvantul lui Dumnezeu. El a fost in mod miraculos nascut de Fecioara Maria. Islamul respinge faptul ca El este Fiul lui Dumnezeu si ca a murit pe Cruce. In locul altcineva a murit si Dumnezeu l-a ridicat pe Iisus in Ceruri langa El.
In lumea fizica, Dumnezeu a creat de asemenea ingeri si spirite. Ingerii au diferite roluri. Ei locuiesc pe aceasta lume si pot influenta viata oamenilor in diferite moduri. Unii sunt buni si capabili sa obtina salvarea, altii sunt rai si sunt cunoscuti sub numele de satane. Diavolul, cunoscut sub numele de Satan sau Iblis, este de fapt un inger neascultator. Lui I s-a permis de catre Dumnezeu sa inseminteze raul in oameni.
Lumea se va sfarsi si Islamul are o bogata traditie despre apocalitptica. Inainte ca lumea sa se termine, o forma a lui Mesia va aparea pentru a inaugura o perioada scurta in care lumea va fi umpluta cu dreptate. Aceasta idee este specifica siitilor dar nu lipseste nici de la suniti. Dupa moarte fiecare fiinta umana va fi judecata si va fi fie salvata, fie condamnata pentru ceea ce-a facut.


Legea islamica – Shari’ah – Legea lui Dumnezeu:

Cuvantul arab “shari’ah” se refera, intr-un context islamic, cateodata la Islam ca la u nsistem total de religie, dar, mai frecvent, la legile care guverneaza comportamentul individului si a comunitatii. Descoperirea si expresia legii a fost o indatorire a oamenilor, de obicei numita fiqh si purtata mai departe de un jurist (faqih). Shari’ahul poate fi atribuit numai lui Dumnezeu, Profetului sau comunitatii. Shari’ahul evoca loialitate si dedicare fata de Islam. Grupurile de rezistenta si opozitie folosesc de asemnea termenul pentru a exprima un ideal a unui sistem bun si pentru a sublina lacunele unui sistem folosit.
Primele expresii ale legii islamice au fost descoperite in testele atribuite unor invatati din secolele al VIII-lea si al IX-lea. Cele mai importante nume sunt Abu Hanifa, Malik, Shafi’i si Ahmad Ibn Hanbal. Acestia sunt cei patru fondatori ai comunitatii Sunitilor, fiecare fiind intemeietorul unei scoli judiciare (madhab). Aceste scoli, impreuna cu legea traditionala a Shi’ahului, reprezinta cele cinci traditii majore din Islam. Dupa credinta musulmana, profetul Mahomed, prin virtute si ideal, a fost model pentru aceasta comunitate (Suniti). Cand a murit a lasat Koranul drept o sursa primara de lege, impreuna cu Suna a lui, care a fost trimisa din generatie in generatie sub forma de anecdote (Hadith). Intre timp, hadithul a dat nastere la discutii, dispute si in final la munca celor patru amintiti mai inainte. Imaginea formarii legii islamice a fost pusa sub indoiala de invatatul secolului XX, Joseph Schracht. El a propus ca cele mai timpurii lucrari ale legii islamice reprezinta traditia trairii a unor comunitati locale, ca de exemplu Damasc, Medina. Aceasta traditie s-a bazat, in principal, pe practici locale si a fost legata in mod deluzoriu profetului Sunna. Rezultatul disputei a fost ca aparitia legii trebuie sa fie justificata prin referire la Hadith. Dupa spusele lui Schacht, Shafi’I a fost primul care a formulat acest principiu, intr-o maniera sistematica.

Literatura legii:

Exista doua parti majore ale literaturii judiciare: furu’ al-fiqh si usul al-fiqh. Primul dintre acestea (numit si ramurile legii) este o reprezentare a regulilor organizata pe capitole. Intotdeauna prima regula din furu este venerarea (ibadat), credinta, rugaciunea si pelerinajul (cateodata si razboiul sfant). Capitolele ramase includ ideile normale ale legislatiei (cum este mariajul, divortul, mostenirea, uciderea, furtul, contracte de vanzare) si cateva care au mai mult aspect privat (reguli de imbracaminte, igiena, mod de a manca). Furu a avut multe functii: in educatie, estetica, teologie. Acestea nu au fost coduri ale legii, ci mai degraba discutii ale legii.
Lucrarile lui usul (radacinile) se bazeaza pe o metodologie de interpretare; ele identifica sursele legii si elaboreaza o teorie de autoritate (bazata pe conceptul de jihad).

Personalul legii:

Pazirea legii divine a unei comunitati depinde de trei functionari, fiecare indeplinind o indatorire a comunitatii: judecatorul (qadi), juristul care raspunde (mufti) si juristul care preda. Qadi este numit de guvernator. Scopul sau a fost sa inabuse disputele si sa supravegheze unele din afacerile comunitatii (cum este proprietatea orfanilor). Foarte practic si nelipsit social, postul sau a fost necesar, dar deschis spre corupere si o amenintare posibila spre salvarea personala. Mufti se afla la un nivel mai inalt. Scopul sau a fost sa rezolve probleme judiciare in concordanta cu cerintele poporului. Regulile sale erau autorative, dar nu se intersectau cu cele ale judecatorului. El acoperea o suprafta mai intinsa a legii decat un judecator, dar, median intre Dumnezeu si om, indatorirea sa era periculoasa. La mare onoare si rang a fost juritul care innvata. Scopul sau a fost sa exploreze legea in privinta revelatiei si a traditiei scolare. Desi putea introduce preferinte, el nu declara legea. Observatorii vestici au gasit acestea destul de ametitor si au caracterizat cateodata legea islamicaspre ineficienta legislativa.




Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }