QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

Celti, germani, traci si geti





1.Persistenta elementelor preistorice.

Impactul celtilor in istoria antica a Europei s-a facut simtit in mai putin de doua secole: de la cucerirea nordului Italiei in sec.al V-lea (Roma a fost atacata in anul 390) pana la jefuirea sanctuarului lui Apollon de la Delfi, in anul 279. La putin timp dupa aceea, destinul istoric al celtilor este pecetluit: prinsi intre expansiunea triburilor germanice si presiunea Romei, puterea lor nu inceteaza sa decline. Dar celtii erau mostenitorii unei protoistorii deosebit de bogate si creatoare. Or, dupa cum vom vedea, informatiile aduse de catre arheologie sunt de o mare importanta pentru intelegerea religiei celtice.



Protoceltii sunt, foarte probabil, autorii culturii zise a “campurilor de urne” (Urnfield - desemnata astfel pentru ca mortii erau incinerati si cenusa lor depusa in urne, ingropate apoi in cimitire), elaborata in Europa Centrala intre anii 1300-700. Ei locuiau in sate, practicau agricultura, utilizau bronzul si incinerau mortii. Primele lor migratii (sec. X-IX) i-au adus in Franta, in Spania si in Marea Britanie. Intre anii 700-600, intrebuintarea fierului s-a raspandit in Europa Centrala; este cultura zisa Hallstatt, caracterizata printr-o stratificare sociala destul de marcata si prin rituri funerare diverse. Probabil ca aceste inovatii au fost rezultatul influentelor culturale iraniene, vehiculate de cimerieni (originari de la Marea Neagra). Atunci s-a constituit aristocratia militara celtica. Cadavrele (cel putin acelea ale capeteniilor) nu mai erau incinerate, ci, impreuna cu armele lor si cu alte obiecte pretioase, erau depuse intr-o caruta si ingropate apoi in camere funerare acoperite de o movila. Catre anii 500, in timpul celei de-a doua epoci a fierului, cunoscuta sub numele de La Tène, creativitatea artistica a geniului celtic a atins apogeul. Piesele de orfevrarie si nenumaratele obiecte de metal, scoase la lumina de sapaturi, au fost calificate “o glorie a lumii barbare, o mare, desi limitata, contributie a celtilor la cultura europeana.”
Data fiind penuria de izvoare scrise asupra religiei, documentele arheologice sunt de nepretuit. Gratie sapaturilor, se stie ca celtii acordau o mare importanta spatiului sacru, adica locurilor consacrate, dupa reguli precise, in jurul unui altar pe care se efectuau sacrificii. (Dupa cum vom vedea, delimitarea rituala a spatiului sacru si simbolismul “Centrului Lumii” sunt consemnate de autorii antici si se regasesc in mitologia irlandeza.) Tot gratie sapaturilor, se stie ca diverse tipuri de ofrande erau depuse in puturi rituale de doi pana la trei metri adancime. Ca si brothros-ul grecesc sau mundus-ul roman, aceste gropi rituale asigurau comunicarea cu divinitatile lumii subterane. Asemenea puturi sunt atestate din mileniul al II-lea; ele erau pline cu obiecte din aur si argint, ingramadite in caldari ceremoniale bogat decorate. (Amintirea acestor puturi legate de lumea de dincolo si de comori subterane se regaseste in legendele medievale si in folclorul celtic.)
Nu mai putin importanta este confirmarea adusa de arheologie in legatura cu difuzarea si continuitatea cultului craniilor. De la cilindrii de calcar decorati cu capete stilizate, descoperiti la Yorkshire si datand inca din sec. al XVIII-lea i.e.n. si pana in evul mediu, craniile si reprezentarile de “capete taiate” sunt atestate in toate regiunile locuite de triburi celtice. S-au scos la lumina cranii depuse in nise sau incastrate in peretii sanctuarelor, capete sculptate in piatra, nenumarate imagini de lemn scufundate in izvoare. Or, importanta religioasa a craniilor a fost dezvaluita de autorii clasici si, in pofida interdictiei Bisericii, exaltarea “capului taiat” joaca un rol foarte important in legendele medievale si in folclorul britanic si irlandez. Este vorba, desigur, de un cult care isi afunda radacinile in preistorie si care a supravietuit in mai multe culturi asiatice pana in sec. al XIX-lea. Valoarea magico-religioasa originara a “capului taiat” a fost intarita apoi de credintele care localizau in craniu sursa primara a lui semen virile si sediul “spiritului”. La celti, craniul constituia prin excelenta receptacolul unei forte sacre, de origine divina, care il ocrotea pe proprietar de toate primejdiile si ii asigura sanatate, bogatie si victorie.


Pe scurt, descoperirile arheologice fac sa reiasa, pe de o parte, arhaismul culturii celtice, si, pe de alta parte, continuitatea anumitor idei religioase centrale din protoistorie in evul mediu. Numeroase dintre acele idei si obiceiuri apartineau vechilor tezaure religioase ale neoliticului, dar integrate intr-un sistem teologic mostenit de la stramosii lor indo-europeni. Uimitoarea continuitate culturala demonstrata de arheologie permite istoricului religiei celtice sa foloseasca izvoare tarzii, si, in primul rand, textele irlandeze redactate intre sec. VI si VIII, dar si legendele epice si folclorul care au supravietuit in Irlanda pana la sfarsitul secolului al XIX-lea.

2.Mostenirea indo-europeana

Arhaismul culturii celtice este confirmat si de alte izvoare. Se regasesc in Irlanda numeroase idei si obiceiuri atestate in India antica, iar prozodia este asemanatoare cu aceea din limba sanscrita si hitita; dupa cum arata Stuart Piggot, este vorba de fragmente ale unei mosteniri comune din mileniul al II-lea.Dupa Myles Dillon, druizii si brahmanii si-au conservat practicile si credintele indo-europene care au supravietuit in lumea gaelica pana in sec. al XVIII-lea si in India pana in zilele noastre. Studiind riturile funerare irlandeze si indiene, Hans Hartmann considera ca structura mentalitatii irlandeze este mai apropiata de aceea a vechii Indii decat de mentalitatea Angliei sau Germaniei. Ca si brahmanii, druizii acordau memoriei o importanta considerabila. Legile irlandeze vechi erau compuse in versuri, pentru a usura memorizarea lor. Paralelismul dintre tratatele juridice irlandeze si hinduse se verifica nu numai in forma si tehnica lor ci si in ceea ce priveste dictia lor, uneori. Amintim cateva exemple de paralelism indo-celtic: postul ca mijloc de a intari o cerere juridica; valoarea magico-religioasa a adevarului; intercalarea in proza narativa epica de pasaje in versuri, in special dialoguri; importanta barzilor si raporturilor lor cu suveranii. Precizam ca se regasesc analogii si cu lumea sumero-accadiana, explicabile prin contactele indo-europenilor cu popoarele Orientului Apropiat antic.


Din pricina interzicerii rituale a scrierii, nu exista nici un text despre religia celtilor continentali redactat de un autohton. Singurele noastre izvoare sunt cateva descrieri ale scriitorilor greco-latini si un mare numar de monumente figurate, majoritatea din epoca galo-romana. Dimpotriva, celtii insulari, concentrati in Scotia, in Tara Galilor, si mai ales in Irlanda, au produs o abundenta literatura epica. In ciuda faptului ca aceasta literatura a fost compusa dupa convertirea la crestinism, ea prelungeste in mare parte traditia mitologica precrestina; si acest lucru este valabil si pentru bogatul folclor irlandez.
Informatiile autorilor clasici sunt ades confirmate de documentele irlandeze. In opera sa, De bello Gallico, Cezar afirma ca galii cunosc doua clase priviligiate – cea a druizilor si cea a cavalerilor – si o a treia, oprimata, cea a “poporului”. Este aceeasi bine cunoscuta tripartitie oglindind ideologia indo-europeana, pe care o regasim in Irlanda la putin timp dupa convertirea la crestinism: sub autoritatea lui rig, societatea este impartita in druizi, aristocratia militara si crescatorii de vite, “bo aririg, oamenii liberi care se numesc pe ei insisi posesorii de boi (bo).”
Vom avea, mai departe, prilejul sa semnalam alte supravietuiri ale sistemului religios indo-european la celti. Precizam de pe acum ca “aceste supravietuiri comune indo-iranienilor si italo-celtilor” se explica prin “existenta unor puternice colegii de preoti, depozitari de traditii sacre, pastrate printr-o severa rigoare formalista”. In ceea ce priveste teologia tripartita indo-europeana, ea se poate inca recunoaste in lista de zei transmisa de Cezar si, radical istoricizata, ea supravietuieste in traditia irlandeza. Georges Dumèzil si Jan de Vries au aratat ca sefii legendarului neam Tuatha Dè Danann reprezinta, in fond, pe zeii primelor doua functii religioase, in vreme ce a treia este intruchipata de cei din neamul Fomore, considerati drept locuitorii anteriori ai insulei.
Cezar prezinta panteonul celtic intr-o interpretatio romana, “Zeul pe care il cinstesc cel mai mult, scrie consulul, este Mercur. Statuile sale sunt cele mai numeroase. Ei vad in el pe inventatorul tuturor artelor; ei il considera drept calauzitor pe drum, cel care poate cel mai mult sa-i ajute sa castige banul si sa faca comert. Dupa el, ei il adora pe Apollo, Marte, Iupiter si Minerva. Ei au despre aceste divinitati aproape aceleasi conceptii ca si celelalte neamuri. Apollo alunga bolile, Minerva ii invata muncile si meseriile, Iupiter isi exercita domnia asupra cerului, Marte domneste asupra razboaielor.”
S-a discutat indelung despre autenticitatea si, prin urmare, valoarea acestei interpretatio romana a Panteonului galic. Insa Cezar cunostea destul de bine moravurile si credintele celtilor. El era deja proconsul al Galiei Cisalpine inainte de a isi incepe campania in Galia Transalpina. Dar, deoarece ignoram mitologia celtica continentala, cunoastem foarte putine despre zeii mentionati de catre Cezar. Este surprinzator faptul ca el nu-l plaseaza pe Iupiter in fruntea listei. Probabil, marele zeu celest isi pierduse intaietatea la locuitorii oraselor, expuse de cel putin patru secole influentelor mediteraneene. Fenomenul este general in istoria religiilor, atat in Orientul Apropiat antic cat si la indienii vedici si la vechii germani. Dar coloanele zise “Iupiter cu uriasul” care se intalnesc in mare numar, mai ale intre Rin, Moselle si Saône, si care erau ridicate de catre anumite triburi germanice, prelungesc un simbolism arhaic, anume acela al Fiintei Supreme celeste. Remarcam, de la inceput, ca aceste coloane nu celebrau triumfuri militare, precum acelea ale lui Traian si Marc Aureliu. Ele nu erau ridicate in forum sau pe strazi, ci departe de orase. In plus, acest Iupiter celt este adesea reprezentat cu o roata; or, roata joaca un rol important la celti. Roata cu patru spite reprezinta anul, adica ciclul celor patru anotimpuri. Intr-adevar, termenii desemnand “roata” si “anul” sunt identici in limbile celtice. Figurarile anului printr-o fiinta purtand o roata cu patru sau cu douasprezece spite sunt atestate in evul mediu. Dupa cum a aratat Werner Müller, acest Iupiter celt este, asadar, zeul celest cosmocrator, stapanul anului, si coloana simbolizeaza axis mundi. Pe de alta parte, textele irlandeze vorbesc despre Dagda, “zeul cel bun”, si sunt de acord sa-l identifice cu zeul galic pe care Cezar il desemna cu teonimul “Jupiter”.





Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }