QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate istorie

CIVILIZATIILE ORIENTULUI APROPIAT








1. Unitatea si diversitatea civilizatiilor
Orientului Apropiat

Numeroasele cercetari intreprinse in ultimele decenii in arheologie, filologie si istorie au contribuit in mod deosebit la intelegerea organizarii sociale, politice, cat si a sistemelor economice ale lumii antice.
Analiza structurilor socio-economice ale civilizatiei mesopotamiene si egiptene demonstreaza ca, incepand cu mileniul al VIII-lea exista o continuitate in ceea ce priveste caracterul mixt al sistemului lor economic, care inca de la inceputuri prezinta doi factori esentiali: hidro-agricultura si crestere animalelor. Chiar daca este vorba de mentinerea sistemului de irigatii al Nilului sau al Eufratului, incepand din mileniul al III-lea, cei doi factori amintiti mai sus vor asigura trecerea de la o societate comunitara la una stratificata. Sfarsitul acesteia este marca de aparitia fenomenului urban.



Fara indoiala ca si alti factori vor fi invocati in explicarea nasterii procesului de urbanizare. Dintre acestia, amintim in primul rand schimburile la mare distanta. Presiunea demografica va avea drept consecinta dezvoltarea tehnologica si intensificarea schimburilor, ceea ce va determina o inflorire deosebita a aglomerarilor de tip urban si o transformare a organizarii sociale. Inovatiile tehnologice vor ocupa un loc important in evolutia acestor fenomene diverse: plugul determina o extensiune a teritoriilor, carul permite comunicatiile, roata olarului favorizeaza intensificarea schimburilor ceramice, metalurgia determina realizarea unor unelte mai solide. Inventarea scrierii va fi strans legata de dezvoltarea birocratiei si a organizarii politice.


2. Tipuri de scriere

Scrierea cuneiforma

Prin scriere cuneiforma intelegem desemnarea aspectului exterior al acesteia, care se prezinta sub forma unei combinatii de semne in forma de cuie gravate pe tablite de argila. Acest aspect se datoreaza faptului ca scribul folosea, tinand

strans in mana, o bucata de trestie taiata oblic la un capat, cu care grava tablitele de argila proaspata prin lovituri scurte si rapide. Tablitele erau apoi puse in cuptoare, capatand astfel o tarie si o rezistenta care le facea indestructibile. Acesta era insa numai un procedeu care a servit scrierilor diverse a caror structura interna difera radical. Distingem astfel scrierile sumero-akkadiene si cele elamite.
Scrierea sumero-akkadiana a fost denumita astfel, pentru ca ea a fost folosita mai intai de sumerieni, iar apoi de akkadieni. Se generalizeaza progresiv incepand cu mileniul al III-lea. Originile acestei scrieri trebuie cautate probabil in primele pictograme, care apar pe tablitele perioadei Warka IV, din mileniul al IV-lea. In evolutia lor spre scriere vor avea loc doua fenomene decisive:
• Unul va modifica grafia semnelor
• Altul va afecta valoarea semnificatiei
Principalele tipuri de scriere sumero-akkadiana vor evolua astfel:
• 2700-2500, perioada care incepe la printul sumerian al orasului Lagas, Ur-Nanse si se termina cu dinastia Agade
• 2500-2350, adica de la Manistusci la Gudea
• 2300 dinastia Ur
• 2100-1800 dinastia Hammurabi
• 1800-1200 dinastia Kassita din Babilon
• 1100-600 preponderenta asiriana
• 600-540 epoca neo-babiloneana
In regiunea Elamului, isi face aparitia o alta scriere, proto-elamita, cunoscuta astazi prin sapaturile arheologice de la Susa. Ea va supravietui doar pana in 2450 i. Hr., cand sub efectul cuceririlor lui Naramsin, va fi inlocuita de dea sumeriana. Din aceasta din urma va deriva scrierea elamita. Chiar si hittitii, popoare indo-europene, vor imprumuta numeroase semne din scrierea sumero-akkadiana, incepand cu secolul al IV-lea i. Hr.

Scrierile hieroglifice

Dintre toate scrierile vechi, ancestrale, cea egipteana ne ofera cel mai limpede exemplu scriere prin care cuvintele sunt realizate cu ajutorul unor reprezentari de obiecte. Etimologia greaca a termenului „hieroglifa” subliniaza aspectul sacru al acestor caractere. Clement din Alexandria distinge trei tipuri de scrieri egiptene:
• hieroglifica – caractere sacre
• hieratica – scriere folosita de preoti
• epistolografica – scriere pentru redactare scrisorilor, numita astazi demotica, de care se servea Herodot
Scrierea egipteana, mai exact ideogramele ce desemnau un rege sau un oras, isi face aparitia in mileniul IV, deci in perioadele predinastice. Scrierea egipteana pe deplin constituita nu apare inainte de mileniul III.
Traditia atribuie inventarea scrierii lui Thot, zeu din Egiptul de Jos. Astazi, descifrarea textelor ne permite sa precizam evolutia diferitelor tipuri de scriere. Hieratica, scriere cursiva, se manifesta odata cu prima dinastie si se prelungeste pana in secolul al III-lea d. Hr. Totusi, incepand cu secolul al VII-lea, ea va ceda locul scrierii demotice, care va avea drept rezultat simplificarea grafiei.




3. Cadrul: Lumea rurala si primele
aglomerari urbane

Mesopotamia

Mesopotamia a oferit multiple zone geografice ce au permis folosirea resurselor naturale de catre grupuri umane care au locuit in aceeasi epoca, dar care s-au caracterizat prin moduri de viata diferite. Pentru anumiti teoreticieni, agricultura
si-ar avea originea aici, intrucat ea s-a nascut dintr-o necesitate. Aceasta schimbare intre modul de subzistenta va determina modificari in modul de viata, in sensul transformarii salaselor de baza in locuri permanente. Trecerea de la primele sate la aglomerari urbane are loc in mileniile VIII-IV.
In perioada mileniului al VI (5500-5000 perioada Eridu) foarte putine zone au fost locuite. De-abia in faza urmatoare, comunitatile satesti acopera Mesopotamia sudica si cea centrala. Intre 4500 si 3500 (epoca Ubaid), cresterea numarului de asezari in campia aluviala este spectaculoasa. O schimbare notabila intervine in cursul mileniului al III-lea: albia Eufratului se diminueaza si odata cu aceasta numeroase canale dispar , ceea ce va determina ca populatiile private de sursele de apa sa se concentreze in numar mare si cateva aglomerari, ce vor da nastere oraselor. Documentele cuneiforme ne dau cateva indicatii asupra peisajului: Campurile de cereale se intind in jurul centrelor urbane si al asezarilor de mai mica importanta. Orasul este inconjurat de plantatii si gradini.
Printre marile orase retinem cel numit Eridu, centru cultural important in epoca Uruk (3500-3100), ilustrat printr-o arhitectura monumentala. In cursul mileniului al III-lea , asezarea ocupa o suprafata de 90 km, cuprinzand si orasul Ur cu o intindere de 20 de ha.
Crestere numarului de aglomerari urbane este considerabila: de la 18 pentru perioada cuprinsa intre 3500 si 3400, la 108 pentru cea dintre 3300 si 3100. In cursul mileniului al III-lea, Uruk este o cetate a carei ziduri delimiteaza o suprafata de mai mult de 400 de ha. Incinta sa se dezvolta pe mai mult de 9 km. Populatia a putut si evaluata la circa 40000-50000 de locuitori. Dar aceste modele de urbanizare nu vor fi atat de impresionante in Mesopotamia centrala ca in Babilonia si Akkad.
Incepand cu mileniul al III-lea, asistam in aceste centre urbane la separarea si institutionalizarea puterilor politice si a celor economico-religioase. Pana atunci. Guvernarea era asigurata de o ierarhie sacerdotala, care controla principalele resurse strategice. Aparitia noii puteri centralizate coincide cu o activitate militara impunatoare, asa cum ne lasa sa presupunem existenta numeroaselor fortificatii. Exemplele istorice arata ca trecerea de la teocratie la statul administrativ se realizeaza in cadrul conflictului care opune cele doua clase dominante: cea sacerdotala si cea militara.

Egiptul

Valea fertila a Nilului, cu o lungime de 1200 km, nu prezinta decat o portiune cultivabila lata de unul sau doi km. Pe aceasta zona verde se va desfasura aproape intreaga istorie a Egiptului. Schema trebuie insa nuantata pentru perioada primelor sate. Pentru stabilirea locuitorilor au fost alese patru tipuri de „nise ecologice”: mlastinile, cursurile temporare de ape, regiunile colinare din apropierea campiilor, oazele. Supuse in permanenta schimbarilor climatice, valea Nilului si marginile sale desertice au oferit deseori doar posibilitatea unor habitate temporare. Frecvent este cazul primelor sate, cat si a siturilor de la Nabta Playa (mileniul III), Faiyûm (mileniul VI), Merimde (mileniul IV).
Hierakonopolis este unul din rarele orase ale carui case datand din mileniul al IV-lea vor supravietui pana in epocile istorice.
In limba egipteana veche exista cuvinte diferite pentru a distinge satul de oras. In ceea ce priveste constructia acestora, ea a fost realizata in ambele cazuri din caramizi facute din lut si uscate la soare, caci numai templele trebuiau construite din piatra, ele fiind destinate eternitatii.



S-a pastrat totusi orasul Kahun, descoperit la inceputul secolului al XX-lea si care purta in antichitate numele de Hetep-Senusrit. El se intindea pe o lungime de 300-400 de metri si era inconjurat de un zid de incinta. Delimitat pe cartiere, avea numeroase stradute ce inconjurau case modeste. Dar acesta e unul din rarele exemple din perioade Imperiului de Mijloc. Din orasul Tel el-Amarna, datat in perioada Imperiului Nou, s-a pastrat pana azi doar un zid de caramizi, cu o lungime de 2 metri. De fapt, acest oras se intindea pe o suprafata de 9 km lungime si 1 km latime.
4. Societatea

Mesopotamia

Suveranul este cel care exercita diferitele puteri. Palatul sau simbolizeaza centrul administrativ suprem. El detine puterea in vederea atributelor sale personale si datorita unui mandat primit de la zei. Functia sa este aceea de a face legatura dintre divin si uman. In virtutea acestei puteri, el detine mijloacele de existenta ale intregii populatii. Administratia devine instrumentul acestei puteri. El are drept de proprietate asupra tuturor bunurilor si pamanturilor. Regele mesopotamian este in acelasi timp sef militar si administrator. Ar fi, deci, usor sa gasim raporturi intre regalitatea mesopotamiana si cea egipteana, desi pentru cea din urma, regii sunt ei insisi zei. Regele mesopotamian nu este decat reprezentantul divinitatii si puterea lui se extinde astfel asupra tuturor domeniilor vietii colective.
Aparatul administrativ se compune din demnitari, notabili locali si dintr-un personal imens. Acesta se recruteaza din ansamblul straturilor sociale ale populatiei. A intra intr-un serviciu pentru suveran este considerat un avantaj, intrucat el procura beneficiarului venituri materiale durabile si gratificatii pentru intreaga viata. Absenta mijloacelor tehnice dezvoltate constrange administratia la folosirea unei importante forte de munca, mai ales in lucrarile de irigatie sau cele agricole.
Sclavajul nu va juca un rol important in acest tip de sistem economic. Sclavii, care in general sunt prizonieri de razboi, nu apar decat rar pe listele personajului. Trebuie facuta distinctia intre acesti si servitori, a caror viata este legata de cea a stapanului.
Vom cunoaste mai bine societatea mesopotamiana incepand cu secolul lui Hammurabi, gratie codului sau de legi, care permite interpretarea nenumaratelor documente emise de regele di Ur, de principele Esnunna sau de regii mileniului al
II-lea. Codul lui Hammurabi diferentiaza 3 tipuri de oameni:1-omul liber ;
2-subalternul, omul care se prosterneaza; 3-sclavul, proprietate a altui om, care juridic este asimilat unui bun imobiliar. Drepturile femeii sunt protejate juridic. Ea dispune de bunurile sale, pe care le administreaza in toata libertatea. Ea poate practica numeroase profesii si cateodata poate avea importante responsabilitati. Casatorita, ea se supune autoritatii sotului. Dupa moartea acestuia, ea poate administra si apara interesele mostenitorilor ei. Codul fixeaza nu numai detaliile succesiunii, dar si pe cele ale cazului in care femeia ar fi repudiata pe nedrept.
Capul familiei ramane tatal, care la moartea sa isi transmite puterile, mai intai fiilor sai, iar in cazul lipsei mostenitorilor barbati, fiicei sale. Casatoria este monogama, o singura femeie putand pretinde dreptul de sotie legitima. Totusi, suveranii beneficiaza de anumite privilegii, poligamia fiind unul dintre ele.
Egipt

Cuvantul „faraon” apare in vocabularul egiptean spre sfarsitul primului mileniu. El semnifica Per Aha „marea casa”, nume care se va perpetua in Imperiul Otoman prin „Sublima Poarta”. Faraonul este un zeu printre zei, caci el se va scalda in spatiul divin. Nasterea sa reprezinta hierogamie sau casatorie divina: mama faraonului primeste dragostea zeului. Legitimitatea regala se transmite prin femei. Astfel, la nasterea lui Amenophis al III-lea, reprezentata la templul de la Luxor, Amon Ra ordona zeilor sa pregateasca venirea acestuia pe lume. Zeul Khnum in pregateste pe faraon, iar zeita-broasca Heket ii da viata. Papirusul Westcar povesteste felul in care regii celei de a V-a dinastii si-au asigurat puterea: sotia preotului de la Heliopolis este vizitata de zeul Ra, iar regii isi iau numele de „fii a lui Ra” in scopul de a sublinia filiatia lor divina. Astfel, toti zeii se reunesc pentru a sarbatori nasterea noului zeu.
Faraonul este un zeu printre oameni. Aceasta se manifesta prin titulatura:
• Numele de Ka (venit de la Horus si de la Seth) reprezinta intruparea terestra a zeului Horus, care va deveni zeul dinastic al Egiptului si ca atare este identificat cu zeul-soare, Ra
• Numele de Nebty este simbolul Egiptului de Sus si a celui de Jos (faraonul se identifica cu nebty – „dualul feminin” – zeita vultur si zeita cobra)
• Numele lui „Horus de Aur”, concept definit in timpul dinastiei a XI-a
• Prenumele faraonului
• Numele de fiu a lui Ra si prenumele sau sunt scrise intr-un cartus
Caracteristicile faraonului:
• Coroana Egiptului de Sus: mitra alba
• Coroana Egiptului de Jos: tiara rosie
• Cele 2 coroane formeaza una singura, numita pschent.
• Pieptanatura regala: Nemes este o pieptanatura ce se termina printr-o coada impletita, iar keprech este „coafura de razboi”.
• Sarbatoarea Sed: aceasta va fi o modalitate de innoire a puterii regelui la fiecare 30 de ani, printr-o noua incoronare.
In Egiptul antic absenta studiilor asupra institutiilor juridice determina o cunoastere destul de aleatorie a institutiilor sociale. Diferitele tipuri sociale le cunoastem prin intermediul basoreliefurilor, picturii si sculpturii ronde-bosse. Cartea „Satira meseriilor” descrie avantajele functionarilor din Imperiul Mijlociu, dar pastreaza tacerea in ceea ce priveste celelalte meserii. Descoperirea recenta a unui sat de meseriasi la Delir-el-Medineh, datat din timpul Imperiului Nou, a permis o mai buna cunoastere a vietii cotidiene a celor care construiau mormintele nobililor. Exista cateva indicatii (insuficiente insa daca ar fi sa le comparam cu cele ale altor civilizatii) privitoare la categoriile sociale: topitori de metale, vopsitori, macelari .
In Egiptul antic nu exista nici un nume care sa ne permita sa presupunem ca exista intr-adevar sclavaj. Deseori, prizonierii de razboi erau folosisi ca mana de lucru in lucrarile publice (la construirea piramidelor, la saparea canalelor etc.) insa nu aveau un statut inferior declarat juridic. De asemenea, situatia femeii in Egiptul antic era cu totul deosebita, fiind raportata la celelalte societati antice. Casatoria egipteana, ca si cea mesopotamiana, era monogama. Exceptia o constituia familia faraonului, unde numele sotiilor sale apar alaturi de cel al „marii sotii regale”. De asemenea, in interiorul familiei regale putea avea loc casatoria intre frati si surori. Femeile vor fi investite cu functii sacerdotale, iar in timpul Imperiului Nou ele se vor consacra lui Amon. Regine ca Hatchepsut sau Cleopatra demonstreaza rolul principal pe care l-au avut in societate.
Inca din Imperiul Vechi, Egiptul este impartit in provincii. Constituirea nomelor (provincii) are loc in mileniul al III-lea, in timpul dinastiilor thinite. Fiecare noma se deosebeste de celelalte prin religie si prin zeul venerat. In aceste conditii, doar reteaua birocratica a facut ca Egiptul sa fie un stat atat de bine organizat. Incepand cu domnia lui Menes, regele primei dinastii, administratia centrala isi exercita autoritatea asupra administratiilor locale. Sarcinile cele mai importante sunt atribuite „vizirului si judecatorului marii sali de la Poarta” (Poarta care avea deasupra sarpele ureus regal era tribunalul regelui). Printre inaltii functionari, amintim pe cei 2 „cancelari ai zeului”, care erau intendentii generali ai armatei, asistasi de numerosi subalterni.


loading...


Descarca referat

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }