Politica salariala – componenta a politicii generale a firmei

Politica salariala – componenta a politicii generale a firmei

Interesul tot mai mare pentru o politica salariala eficienta izvoraste din convingerea tot mai evidenta a economistilor si a altor  specialisti in domeniul resurselor umane ca remuneratia este nu numai o consecinta, ci si o premisa a unei activitati economico-sociale eficiente.

Salariul este definit ca  fiind venitul prin (cu) care se remunereaza munca salariata in intreprinderi si administratii. El nu este o remuneratie oarecare a muncii, ci numai un mod foarte special de recompensare, anume pretul unei munci inchiriate si intrebuintate de un intreprinzator, de un agent economic utilizator pe baza de contract.

Prin combinarea salariului – venit cu cea a salariului – cost, pe fundalul salariului – pret, au fost creati si se folosesc numerosi termeni derivati cum sunt: salariul direct, salariul de baza, salariul brut, salariul net, salariul colectiv, salariul minim garantat.

Salariul direct exprima remuneratia efectiva primita de salariat corespunzator cu cantitatea de munca prestata si cu efectele ei; este format din salariul net si din sumele ce se cuvin salariatului drept concediu legal si al 13-lea salariu.

Salariu indirect fractiune a salariului – cost, care este platita familiei salariatului in functie de alte criterii decat consumul efectiv de munca.

Salariul de baza acea forma a salariului – venit, care, teoretic, se determina in functie de salariul minim, real. Practic, el se calculeaza prin inmultirea salariului (tarifului) orar negociat cu numarul de ore lucrate intr- o luna (sau alt segment de timp).

Salariul brut consta din sumele ce exprima salariul de baza si toate adaosurile salariale (venituri brute de munca).

Salariul net rezulta din cel brut dupa ce se scad retinerile obligatorii conform legii.

Salariul colectiv este forma salariului – cost, care se acorda tuturor salariatilor unor intreprinderi, ca sume  ce semnifica participarea lor la rezultatele financiare ale acesteia sau ca facilitati facute salariatilor la unele servicii (crese de copii, cantine, tabere pentru elevi).

Salariul minim (de crestere, garantat) – salariul fixat pe cale legala pentru a garanta salariatilor din categoriile defavorizate un venit care sa corespunda minimului de subzistenta, minim determinat in raport cu mediul social dat. Acesta a fost conceput ca un salariu minim de crestere in raport de salariile medii ale lucratorilor industriali tocmai pentru a se evita aparitia si amplificarea unui declaj in raport cu salariul mediu orar al salariatilor. Salariul este privit sub doua aspecte:

- salariul nominal – care reprezinta  suma de bani primita de lucrator, in schimbul fortei sale de munca;

- salariul real reflectat de cantitatea de bunuri si servicii care poate fi cumparata la un moment dat cu salariul nominal;

Marimea salariului nominal depinde de valoarea fortei de munca, de evolutia situatiei economice si de politica de salarizare.

In ceea ce priveste salariul real, acesta depinde de salariul nominal, de preturile marfurilor si a tarifelor pentru servicii, de puterea de cumparare a banilor si de revendicarile celor ce muncesc.

Politica salariala, judicios elaborata si perfect armonizata cu politica generala a intreprinderii, este de natura sa stimuleze cresterea eficientei economice.

Prin urmare, o politica eficienta in domeniul salarizarii este necesar, in primul rand, sa se inscrie in politica de ansamblu a firmei si sa raspunda, pe de o parte, cerintelor generale, obiective ale cresterii eficientei activitatii desfasurate, iar pe de alta parte, sa asigure accentuarea cointeresarii angajatilor nu numai pentru realizarea de performante individuale, ci indeosebi pentru un aport sporit la performanta globala a firmei pe termen mediu sau lung.

Dezvoltarea unei politicii salariale este o activitate complexa care impune luarea in considerare a tuturor laturilor de esenta ale salariatului, a sarcinilor si functiilor de baza ale acestuia, a corelatiilor acestuia cu cele mai diferite variabile economice si sociale,  precum si a implicatiilor acestora asupra tuturor intereselor, de cele mai multe ori divergente, ale angajatilor economici.

Astfel, pentru posesorul de capital, pentru intreprinzator, salariul constitue, adesea, cel mai important element al costurilor de productie, principalul sau post de cheltuieli, iar minimizarea acestuia, o cerinta esentiala a mentinerii si chiar a cresterii competitivitatii, capacitatii concurentiale si a fiabilitatii  firmei pe piata. De aceea, se afirma, deseori, ca politicile salariale ale agentilor particulari sunt mai ales politici ale controlului costurilor.

Pentru posesorul de forta de munca,  pentru angajat, salariul reprezinta venit, este principalul mijloc de existenta a sa si a familiei sale, iar reactia acestuia va fi de a incerca sa maximizeze salariul nu numai pentru a obtine un minim de subzistenta, ci pentru a obtine o remunerare cat mai mare. De aceea, politicile salariale nu trebuie sa neglijeze nevoile si scopurile fundamentale ale oamenilor, salariul fiind un mijloc de a satisface nu numai necesitati  fizice si biologice de baza ale angajatilor, ci si un mijloc de a satisface nevoile sociale si personale ale acestora.

O cerinta deosebit de importanta de care trebuie sa tina seama politica salariala o constitue asigurarea cadrului necesar pentru ca o parte echitabila din valoarea nou creata sau adaugata sa revina angajatilor, deoarece exagerarea intr- o directie sau alta poate avea efecte nedorite atat in privinta eficientei activitatii desfasurate, cat si in cea a asigurarii caracterului stimulativ al salariului. Politica salariala trebuie, printre altele sa fie rezultatul si, totodata, sa asigure concertarea intereselor agentilor economici, ale partenerilor sociali  atat sub aspectul recompensarii participarii la munca, cat si al realizarii obiectivelor generale ale firmei.

Daca la nivel macroeconomic, politica salariala este conceputa ca o componenta a strategiei economice generale, alaturi de politica ocuparii fortei de munca, de politica fiscala etc.,la nivel microeconomic, politica salariala constitue o parte intrinseca a strategiei firmei, care implica o latura interna si una externa, deoarece vizeaza:

modelarea si sustinerea prin salariu a raporturilor de munca din interiorul firmei, respectiv, a raportului dintre continutul muncii desfasurate si modalitatile de plata.

o anumita ‘aliniere’ realizata prin mecanismele de piata intre nivelul si structura salariilor platite si cele practicate de alte organizatii cel putin pentru posturile, profesiile sau meseriile de baza.

In tara noastra, firmele nu si-au creat inca o politica proprie in materie de remunerare a muncii, salariul nu opereaza inca in mod corespunzator pe piata muncii si isi indeplineste defectuos functiile sale de recompensare a muncii, de echilibru economic si social.

Noua situatie social-economica a firmelor, mai instabila si concurentiala, obliga la performante din ce in ce mai bune. Evolutia mentalitatii angajatilor este aceea ca echitatea interna a retributiilor in intreprinderi nu mai este asociata egalitarismului, ci remunerarii reusitei sau performantei individuale.

Exista o tendinta de a diminua sau suprima cresterile generale ale salariilor in favoarea cresterilor individuale.

Politica salariala trebuie conceputa astfel incat sa conduca la evitarea oricaror forme de presiune care sa dea nastere unor tendinte inflationiste, ceea ce impune stabilirea cadrului juridic si organizatoric al reglementarii salariilor.