Operatiuni ale pietei monetare

Operatiuni ale pietei monetare

1. Conceptul de compensatie

Piata monetara reprezinta cadrul necesar in care se desfasoara zilnic raporturile dintre banci in legatura cu lichidarea soldurilor provenite din operatiuni reciproce[1] .

Pe de o parte bancile isi acorda imprumuturi sau isi ramburseaza credite acordate anterior. Pe de alta parte, din ordinul clientilor lor, titularii de depozite, bancile, efectueaza plati prin unele banci si sunt beneficiare de incasari de la aceleasi sau de la alte banci. Astfel, din fiecare operatiune efectuata, o banca devine creditoare sau debitoare fata de alta banca.

La finele unei zile, fiecare banca in parte are in raport cu celelalte banci o serie de pozitii si sume debitoare si o serie de pozitii si sume creditoare si in consecinta este beneficiara a unui sold creditor, fie titulara unui sold debitor.

Evolutia practicii bancare a determinat cu necesitate stingerea comuna a platilor reciproce intr-un cadru organizat, de regula sub egida bancii de emisiune .

Procesul de stingere a soldurilor reciproce prin efectuarea de plati de catre titularii soldurilor debitoare catre beneficiarii soldurilor creditoare, poarta numele de compensare interbancara.

Plecand de la conceptul general, compensatia angajeaza doua caracteristici ale unui fenomen, de regula diametral opuse si notate pozitiv si negativ (in cazul nostru debit si credit).

Primordial, compensatia inseamna compararea celor doua caracteristici pentru a le stabili dimensiunile respective, caracteristica cea mai mica da de fapt dimensiunile compensarii in sensul ca da masura in care cele doua caracteristici se completeaza reciproc.

In continuare, pentru fenomenul respectiv, ramana valabila acea caracteristica care dimensional este mai mare, in care, dupa diminuarea echivalenta cu parte ce se compenseaza (aferenta partii contrare anihilate) ramane valabila.

Compensarea in sistemul de plati inseamna, pentru fiecare banca, compararea in cadrul unei perioade date, a drepturilor de incasari (sume creditoare) cu obligatiile de plata (sume debitoare) fata de alta banca sau fata de toate celelalte banci cuprinse intr-un sistem dat, in scopul de a stabili masura in care acestea se amihileaza reciproc (se compenseaza) si suma ramasa de incasat sau de platit.

Aceasta suma de inacast sau de platit reprezinta valoarea sedimentara ca efect al stingerii definitive a tuturor platilor cuprinse in compensare pentru banca respectiva.

Compensarile pot fi bilaterale, cand se supun compensarii platile reciproce dintre doua banci. Aici, in mod direct, se stabileste pozitia fiecarei banci rezultata din operatiunile de plati reciproce.

Compensarile multilaterale sunt cele care includ toate bancile cuprinse intr-un sistem dat. Aici fiecare banca se prezinta si delimiteaza fata de toate celelalte banci. Evident, cu cat este mai cuprizator, adica include un numar mai mare de banci, cu atat compensarea devine mai eficienta, inregistrand un grad ridicat de compensare si asigurand operativitate in derularea platilor in economie.

In cadrul compensarilor interbancare se creaza relatii speciale intre comunitatea unitatilor bancare membre luata ca atare si fiecare banca membra a comunitatii.

Fiecare participant, deci fiecare banca, se opune intregii comunitati de participanti pe care o personalizeaza prin compensator, respectiv prin casa de compensatie.

Fiecare participant solicita plata creantelor creditoare (in fapt datorii anulate de numeroase banci componente ale sistemului) unui singur debitor : casa de compensatie.

Astfel, compensatia se dovedeste a fi in sine "un sistem de lichidare de creante prin concentrarea tuturor debitelor pentru toti debitorii si tuturor creantelor pentru toti creditorii, catre un singur debitor si creditor, unde facandu-se apoi evidenta se obtine, pentru fiecare participant, un simplu si sigur sold debitor sau creditor, dupa natura soldului operatiunilor compensate" [2] .

Compensarea interbacara poate diferi functie de substanta operatiunilor ce se supun compensarii.

Se utilizeaza astfel compensarea in sistem brut, situatie in care se supune compensarii totalitatea operatiunilor dispuse de clientii bancilor sau decontate in favoarea lor.

In aceasta situatie, informatiile cu privire la aceste plati (sau chiar documentele privind platile respective) se concentreaza la un centru de compensare, unde se desfasoara efectiv si integral operatiunile de compensare.

In acest sistem, in vederea compensarii pentru perioada ce se supune compensarii (de regula o zi), fiecare din bancile participante inventariaza relatiile de plati reciproce cu fiecare din bancile participante si prin insumare si compensare "ad-hoc" stabileste soldul operatiilor reciproce cu fiecare din bancile participante la compensare.

Astfel, fluxul informatiilor catre centrul de compensare se diminueaza.

Intr-un sistem de compensare cu 123 de sedii participante, centrul de compensare va primi 123 de raportari continand fiecare 122 de pozitii, in total 15.006 pozitii fata de cateva sute de mii de pozitii posibile in cazul in care informatiile trimise centrului de compensare ar implica o pozitie pentru fiecare operatiune, respectiv document.

Centrul de compensare are astfel o activitate operationala mai restransa, infaptuind compensarea pe baza soldurilor nete comunicate de fiecare din banci.

In unele cazuri, soldurile comunicate sunt inscrise direct in conturile bancilor participante (in special atunci cand compensarea se efectueaza de Banca Centrala, unde bancile isi au deschise conturi in mod obligatoriu) si compensarea se desavarseste firesc pentru fiecare participant si deci pentru ansamblul bancilor participante.

O alta diferentiere a compensarilor se face din punct de vedere al raporturilor dintre momentul compensarii interbancare si momentul decontarii in favoarea beneficiarului platii.

O modalitate caracteristica unor tehnologii de lucru mai vechi, care implica de pilda transportul efectiv al documentelor suport - hartie la centrul de compensare si apoi la banca unde isi are contul titularul beneficiar al platii, are loc decontarea post-compensatorie.

Acesta inseamna ca se face mai intai regularizarea (respectiv compensarea) platilor dintre banci ca operatiuni de baza.

Banca, de fapt, prin aceasta operatiune isi primeste implicit suma ce se cuvine beneficiarului destinatar al platii, suma pe care i-o poate pune la dispozitie acum in cont.

Cu aceasta ocazie putem observa ca decontarea intre doua firme se deruleaza pe doua paliere:

de la firma la firma;

de la banca la banca.

Cum circuitul de plati nu se poate desfasura decat prin intermediul bancar, inseamna ca plata efectuata de o firma in favoarea altei firme implica cu necesitate efectuarea unei plati echivalente, de catre banca platitorului in favoarea bancii beneficiarului platii.

In cazul examinat, plata intre banci ce se efectueaza anterior, creeaza conditii pentru desavarsirea platii intre titularii de cont, prin inscrierea sumei in contul beneficiarului de suma.

O solutie alternativa o reprezinta decontarea in timp real.

Decontarea in timp real insemna de fapt o decontare ante-compensatie.

Acesta modalitate de operare devine posibila datorita progreselor tehnologice in transmiterea informatiilor, in general, si in special in domeniul bancar.

Pe de alta parte, extinderea pe scara larga a acestor procedee a fost promovata de interesele motivate ale clentilor beneficiari de sume mari, dornici sa intre cat mai repede in posesia sumelor ce le sunt transferate, a caror detinere imediata si uitlizare operativa poate fi vitala si oricum profitabila pentru acestia.

Dand curs acestor preferinte, bancile utilizeaza cele mai rapide mijloace de transmitere a mesajelor de plati catre bancile partenere.

Mesajul ajuns la destinatie, suma cuprinsa in mesaj este inregistrata imediat in contul clientului dandu-I acestuia posibilitatea sa o utilizeze.

Astfel, suma poate fi folosita de firma destinatara in scurt timp de la transmiterea de catre banca platitoare a mesajului platii si se poate spune ca derularea se face in timp real, sa zicem de la 10 am la 10.45 am.

Relatiile efective de plati intre doua banci raman pe planul secund si se reglementeaza ulterior respectiv la sfarsitul aceleiasi zile, in cadrul compensarii obisnuite, dupa ora 17.00 spre exemplu.

Utilizarea sistemului de plati in timp real asigura o accelerare semnificativa a circuitelor de plati si, practicata pentru sume mari, are un rol deosebit in intensificarea proceselor economice.

Asa se si explica de ce se intetesc eforturile cercurilor bancare de a crea conditii pentru implementarea si extinderea acestor sisteme in toate tarile dezvoltate.

2. Etapele compensarii

Concentrandu-ne asupra procesului de compensare in sine, vom incepe a observa ca acesta, prin natura lui, are o desfasurare episodica, pe etape .

Etapele procesului de compensare sunt :

inventariere - structurare ;

soldare - compensare ;

stingerea datoriilor reciproce intre banci .

Oricare ar fi sistemul de compensare si oricare perioada de referinta, procesul de compensare implica existenta unui flux de informatii intr-un oarecare cadru organizatoric prin care sa se poata inventaria toate operatiunile reciproce ale bancilor participante care sa se structureze intr-un cadru normat.

Astfel fiecare banca vine in relatie cu fiecare din celelalte banci:

pe de-o parte, pe linie debitoare (adica are sa dea celoralte banci) ;

pe de alta parte pe linie creditoare (respectiv are de primit) .

Astfel prin inventarierea si structurare in cadrul unei situatii - sah, operatiunile pot fi pozitionate astfel:

Situatia bancilor cuprinse in compensare

Tabelul 1.

In aceasta situatie se reprezinta pozitia fiecarei banci in raport de fiecare din bancile participante, fapt ce asigura de la inceput o baza precisa si corelata privind modul de angajare in operatiuni reciproce pentru fiecare dintre bancile angajate in sistemul de compensare.

In acest cadru se pot indentifica erorile intr-un moment in care acestea se pot preveni si implicit, asa cum se va vedea, bancile puternic expuse, respectiv prea mult indatorate, isi pot evalua din timp posibilitatea de a satisface cerintele compensarii.

In a doua etapa, operatiunile de soldare - compensare se desfasoara pe baza situatiilor rezultate din operatiunile de inventariere - structurare si reprezinta de fapt esenta procesului de compensare.

Operatiunile inregistrate pentru fiecare banca sunt dupa insumare soldate .

Astfel, pe aceasta baza se pot stabili :

sumele brute de primit sau de platit pentru fiecare banca ;

soldurile nete rezultate din compensare ;

gradul de compensare .

Reluam situatia sa anterioara care acum se majoreaza cu operatiunile de soldare - compensare (tabelul 1.) .

Din tabel se desprind anumite masuri semnificative pentru calitatea procesului de compensare:

sumele ce intra in compensare  ca sume ale operatiunilor debitoare, respectiv ale operatiunilor creditoare intervenite intre banci expresie a totalului platilor reciproce in perioada data (in cazul nostru 720) ;

soldurile ramase neacoperite prin aranjamente reciproce, sume care reprezinta solduri nete de incasat sau de plata, care odata efectuate, asigura stingerea integrala a operatiunilor intre banci privind operatiunile de plati intrate in compensare (in cazul de fata 65) ;

prin diferenta se vor determina sumele compensate : total sume intrate in compensare - solduri necompensate (720 - 65 = 655) ;

gradul de compensare va rezulta din raportul :

Situatia bancilor cuprinse in compensare

Rezultatul compensarii

Tabelul 2.

Stabilitatea soldurilor datorate (debitoare) din compensare are o deosebita importanta pentru bancile devenite acum debitoare. Ele urmeaza acum, de fapt in cateva ore, sa se preocupe pentru a procura resursele necesare pentru a plati sumele datorate, nu unei anumite banci, ci ansamblului de banci cuprinse in sistemul de compensare.

La randul lor, bancile cu solduri excedentare se vor preocupa pentru plasarea resurselor prisositoare de care dispun.

Stingerea datoriilor reciproce intre banci se delimiteaza expres ca etapa a compensarii desfasurata intr-un moment ulterior, distantat cu cel putin 2 - 3 ore fata de etapa anterioara, etapa in care participantii au aflat care sunt rezultatele si care sunt pentru ele efectele compensarii.

Functie de modul de organizare si de dispersia retelei, participantii sunt anuntati cu privire la rezultatele provizorii ale compensarii. Sunt vizate in primul rand bancile deficitate, care sunt obligate sa procure resurse pentru incheierea in fapt a compensarii si pentru a asigura astfel stingerea obligatiunilor pentru toti platitorii aflati in compensare.

O singura absenta a unei banci platitoare, imposibilitatea ca aceasta sa-si acopere datoriile fata de sistemul de compensare este suficienta pentru a distruge de fapt esafodajul compensarii in cadrul structurat dat.

In asemenea imprejurari, este necesara sa se reconstituie o noua structura a compensarii prin eliminarea bancii sau bancilor care nu au capacitatea de a plati.

In cazurile normale, bancile deficitare au posibilitatea de a-si procura resursele trebuitoare pentru ca desfasurarea procesului de compensare sa aiba de suferit.

Pentru a surprinde etapele de derulare a procesului de stingere a platilor intrate in compensare, vom lua in considerare un exemplu, in fapt continuarea celui anterior .

In derularea acestui exemplu, ca expresie a aspectelor reale, intervin elemente noi :

- considerarea disponibilitatilor pe care bancile le au in conturile de la banca de emisiune sau la sistemele de compensatie ce functioneaza sub auspiciile Bancii de Emisiune si care reprezinta rezerva de moneda centrala a bancilor, care poate fi utilizata pentru stergerea oricaror datorii ;

- presupunerea ipoteticaa faptului ca sumele necesare pentru stingerea platilor sunt procurate exclusiv de catre bancile deficitare prin credite abtinute de la alte banci participante la compensare si care au solduri excedentare .

Aceste operatiuni se desfasoara intre banci si sunt specifice pietei interbancare:

cu semnul minus soldurile deficitare ;

cu semnul plus (respectiv lipsite de semn) soldurile excedentare .

In ansamblu sau procesul de stingere rezulta din operatiile succesive infatisate in tabelul 3.

In cadrul acestui tabel devin distince cele doua etape conclusive ale compensatiei : soldul provizoriu la Casa de Compensatie si soldul final la Casa de Compensatie .

Stingerea operatiunilor de plati prin compensare

Tabelul 3.

Soldul provizoriu la Casa de Compensatie (III) se determina pentru fiecare banca prin insumare algebrica

Sold initial (I) la Casa de Compensatie + Sold din compensare (II)

Astfel, in cadrul acestei etape intermediare se pun in tema bancile deficitare (in cazul nostru B + E) de necesitatea de a acoperi si respectiv de a gasi resursele acoperitoare ale soldului provizoriu din compensare .

In timpul afectat, in medie 3 ore, cum rezulta din practica tarilor dezvoltate, bancile solicitate vor contracta bancile partenere, intermediarii sau Banca de Emisiune, pentru a gasi resursele necesare .

De regula aceste resurse se obtin prin credite acordate pe diferite termene (24 ore; 3 zile; 7 zile; etc.) .

In exemplul de mai sus am considerat ca bancile solicitante vor avea drept furnizori de resurse, obtinute prin credite, partenerii situati in vecinatatea lor. Astfel, banca B va solicita imprumutul de 23 bancii A. Operatia este exprimata de coloana IV unde banca A a fost notata cu + 23, respectiv cu plusul de resurse ce i-a revenit, iar banca B cu - 23, respectiv cu suma cu care i-a fost diminuat disponibilul .

Acelasi regim l-au avut bancile D si E, banca E a imprumutat de la banca D suma de 27, fapt ce a fost reprezentat cu + 27 in pozitia sa, ca expresie a plusului de resurse ce le-a obtinut. Pe de alta parte banca D a dat ca imprumut resurse si deci I s-au diminuat disponibilitatile, fapt notat cu - 27 .

Putem determina acum pentru oricare din participantii la compensare, soldul final la Casa de Compensare (IV) care reprezinta etapa finala dupa stingerea totala a platilor intrate in compensare si care rezulta tot ca o suma algebrica :

Soldul provizoriu la Operatiunile la

Casa de Compensatie + piata interbancara

(IV)    (V)

.3. Rolul compensatiei pe piata monetara

Efectuarea platilor in economie implica un amplu numar de participanti angajati in cadrul unor circuite monetare tipice .

Efectuarea platilor inseamna, in unele cazuri ruperea circuitelor sau subcircuitelor respective, necesitand acte de transfer sau conversiune .

In conditiile extinderii generalizate a bancarizarii, a cuprinderii agentilor economici si persoanelor in sistemul bancar ca titulari de cont, efectuarea platilor intre subiectele economice nu poate fi desfasurata decat prin cooperare intre banci prin sistemul de compensare a platilor .

Astfel, sistemele de compensare centralizeaza zilnic intregul circuit de plati initiate de titulari dispersati in intreaga economie nationala si asigura strangerea acestora primordial prin procedeul de compensare.

Compensarea reprezinta, astfel, pe de-o parte singura modalitate de a satisface relatiile de plati intre parteneri aflati in diferite parti ale tarii si inclusi in unul sau altul din circuitele sau subcircuitele monetare.

Compensarea tuturor sau majoritatii platilor monetare printr-un singur proces centralizat este forma cea mai economica de a asigura derularea platilor la modul operativ .

Compensarea desfasurata in sisteme centralizate organizate, ofera conditii optime pentru incheierea circuitelor de plati declansate in mod spontan de titularii de cont raspanditi in intreaga tara. Incheierea normala a compensarii inseamna implicit stingerea tuturor platilor intrate in compensare. Se incheie astfel un circuit al circulatiei monetare scripturale care a fost declansat in etapa data a platilor. Viitoarea compensare va include si va rezolva, va incheia de asemenea, prin stingere, un alt circuit al monedei scripturale .

Compensarea implica cu necesitate, utilizarea creditului si desfasurarea unor operatiuni tipice pe piata interbancara .

Pentru a intelege procesul, trebuie analizate unele din momentele deja parcurse .

Sa examinam conditiile in care bancile participante la compensare sunt puse in situatia de a-si procura resurse pentru a satisface cerintele rezultate din compensare.

In primul rand soldul din compensare nu decurge dintr-un act de vointa al bancii, ci este o rezultanta a operatiunilor dispuse de clientii bancii in corelare cu deciziile de plati operate de partenerii clientilor bancii, care isi au conturi deschise la alte banci.

O banca cu acelasi nivel al depozitelor, functie de dimensiunile monetare ale incasarilor si platilor clientilor sai poate fi excedentara sau deficitara, in ziua respectiva, vis-à-vis de celelate banci .

Daca notam cu I si P incasarile si platile unei banci putem avea :

fie o situatie excedentara, cand I > P ;

fie o situatie deficitara, cand I > P.

Pentru fiecare zi, situatia poate fi alta, in functie de fluxurile de incasari si plati ale bancii respective .

Deci deficitul sau excedentul este un fenomen monetar ce decurge din actele normale, dar necorelate cu banca, ale clientilor bancii si actele partenerilor clientilor bancii, pe care  de asemenea banca nu le poate prevede.

In concluzie, banca trebuie sa faca fata in cazul unei situatii deficitare, unui fenomen conjunctural trecator. Si situatiile inverse au, de fapt, acelasi caracter .

Astfel, in mod firesc, izvorul resurselor necesare bancilor deficitare pot fi chiar bancile participante la compensare, care au devenit si ele, pe neasteptate, excedentare, in aceleasi conditii conjuncturale .

Este firesc sa se constituie aici o piata a creditului cu o functionare tipica. Principalele caracteristici ale pietei monetare sunt trasate de profesor Cezar Basno in manualul sau "Moneda, credit, banci" :

participantii la piata monetara sunt bancile ;

obiectul tranzactiilor sunt disponibilitatile in moneda centrala, respectiv in depozite la banca de emisiune;

operatiunile se desfasoara zilnic ;

termenele de acordare a imprumuturilor sunt foarte scurte, cele mai multe avand scadenta in ziua urmatoare ;

creditele acordate pe piata monetara sunt credite personale de la banca la banca, implicand de regula riscuri reduse ;

dobanda practicata pe piata monetara se stabileste zilnic prin jocul cererii si ofertei .

Relatiile de la banca la banca reflecta relatiile dintre banci si intreprinderi, atat relatiile de credit (de acordare si rambursare de imprumuturi), cat si relatiile de decontari, adica circulatia monedei in toata amploarea ei. Piata monetara joaca, deci, un rol esential in redistribuirea disponibilitatilor in economia nationala .

4. Operatiunile pietei si noile instrumente ale pietei monetare deschise

Agentii care sunt in cautare de lichiditati ofera active celor care sunt in cautare de utilizari pentru disponibilitatile lor. Unele operatiuni se fac fara suport expres. Se intalnesc operatiuni in alb (eu blanc), operatiuni de remiteri de lichiditati ce se fac fara contrapartida, fara garantie. Unica lor baza este increderea in debitor .

Totusi, operatiunile cele mai fregvente se intemeiaza pe titluri de creanta. Aceste titluri fac obiectul unor cesiuni ferma, caz in care ele sunt vandute definitiv, sau obiectul unor presiuni .

Cea mai cunoscuta tehnica a creditarii creantelor comerciale o reprezinta operatiunea de scontare .

Scontarea reprezinta cesiunea cambiei catre un alt beneficiar in schimbul valorii actuale a cambiei [3].

Necesitatea acestei operatiuni apare cand beneficiarul cambiei (care urmeaza ca la scadenta sa incaseze valoarea integrala a creantei) avand nevoie urgenta de lichiditati, cedeaza acest drept de creanta, de regula bancii. In urma scontarii, el este indreptatit sa primeasca valoarea actuala a cambiei care se calculeaza :

Va = Vn - S

in care:

Va - valoarea actuala a cambiei ;

Vn - valoarea nominala a cambiei ;

S - scontul, respectiv dobanzile pentru perioada de la scontare pana la scadenta.

Scontarea prezinta urmatoarele trasaturi :

- cedarea cambiei prin scontare are caracterul de act de vanzare - cumparare in sensul ca se cedeaza si se preia dreptul de a beneficia de suma prevazuta in cambie ;

- scontarea cambiei este o operatiune speciala, in sensul ca fiecare din beneficiarii care au recurs la scontare si deci a cedat prioritatea cambiei, ramane obligat la plata sumei din cambie, in conditiile in care trasul sau alti participanti la procesul cambiei n-au putut plati. Se manifesta astfel o caracteristica specifica, raspundere solidara a tuturor semnatarilor cambiei la plata sumei respective ;

- scontarea cambiei reprezinta o operatiune de creditare prin faptul ca se refera la transferul unui instrument de credit, dar si ca determina plasarea resurselor de creditare a unei banci pe un anumit termen, cu asigurarea incasarii dobanzii aferente .

Prin scontare creditul comercial se transforma in credit bancar. In urma scontarii beneficiarul iese din raportul de credit anterior, obligatia trasului de a plati fiind inlocuita prin bani efectivi, pe care bancherul ii avanseaza. Pe de alta parte, trasul angajat initial intr-o operatiune comerciala devine in urma scontarii debitor al bancii comerciale .

Bancile efectueaza si alte operatiuni cambiale pentru a se proteja impotriva unor riscuri. O astfel de operatiune este pensiunea .

Pensiunea este operatiunea prin care banca presa cambiile pe care le vinde beneficiarul, cu conditia rascumpararii lor de catre acesta la termenele convenite .

Operatiunile de pensiuni pot fi de 24 de ore, reinnoibile sau pentru o durata fixa, de exemplu de 7 zile .

Aceste operatiuni se desfasoara, in mod frecvent, in relatiile bancilor cu firmele mari si indeosebi intre banci. Efectele ce fac obiectul unei pensiuni raman de regula la beneficiar, iar banca cumparatoare primeste angajamentul de rascumparare, emis de beneficiar, si borderoul efectelor respective .

Caracteritic si celorlate piete, mecanismul pietei monetare vizeaza profitul. Intermediarii urmaresc acumularea de lichiditati la costuri cat mai reduse incercand sa le plaseze sub forma de credite remunerate cat mai bine .

Un rol esential in derularea operatiunilor pe aceasta piata il joaca nivelul actual al ratei dobanzii si mai ales anticipatiile privind evolutiile viitoare ale acesteia. Operatori pietei arbitreaza intre diferitele scadente ale titlurilor si diferitele rate ale dobanzii la instrumentele utilizate .

In ultimii 10 ani, piata monetara a cunoscut un proces de transformare prin "deschiderea" acesteia. Acest fenomen se caracterizeaza prin posibilitatea ce se ofera tuturor agentilor care dispun de capitaluri pe termen scurt de a le oferi celorlalti agenti care au nevoie de lichiditati pe termen scurt. Deschiderea pietei monetare este o inventie franceza si s-a manifestat ca o reactie impotriva excesivei compartimentari a pietei banilor .

Piata monetara a devenit in Franta si in alte tari accesibila intrepinderilor, trezoreriei statului si tuturor institutiilor financiare. Unii dintre acesti agenti au primit dreptul de a emite instrumente financiare pe termen scurt negociabile .

Noile instrumente ale pietei financiare se concretizeaza in :

certificate de depozit emise de banci (din martie 1985) pentru suma de minimum 5 milioane de franci pe termene cuprinse intre 10 zile si 7 ani. Ele sunt destinate tuturor titularilor de lichiditati, inclusiv intreprinderilor. Daca certificatele de depozit sunt emise in devize durate, suma lor minimala ca si remunerarea lor sunt liber negociabile ;

biletele de trezorerie sunt titluri care asigura accesul pe piata monetara a intreprinderilor in calitate de creditori. Ele au aceeasi limita minima (5 milioane de franci) si aceeasi durata, intre 7 zile si 10 ani. Acestea sunt negociate prin intermediul bancilor, caselor de titluri si agentilor pietei interbancare ;

Bonuri de tezaur negociabile reprezinta o noua categorie de titluri publice emise pentru 7 ani. Ele vizeaza marii detinatori de lichiditati si se substituie altor bonuri emise pana acum. Aceste titluri sunt emise prin adjudecari la Banca Frantei si sunt garantate de catre aceasta ;

Bonurile negociabile ale institutiilor financiare sunt bonuri rezervate institutiilor financiare specializate bancare ca Agentia de antreprenori si nebancare ca, de exemplu Creditul National, Creditul Funciar etc. si sunt garantate de Banca Frantei. Sunt plasate si negociate ca biletele de trezorerie ale intreprinderilor si sunt emise pe termene intre 10 zile si 7 ani ;

Bonuri ale societatilor financiare si ale caselor de titluri. Au aceleasi caracteristici generale ca si ale celorlalte titluri emise de institutiile financiare .