Notiuni generale - fond de comert

Notiuni generale - fond de comert

1.1. Cadrul legal

Expresia "fond de comert" este folosita rareori de legiuitor, atat in dreptul roman, cat si in cel francez

In dreptul roman, in mod incidental legiuitorul foloseste termenul de "fond de comert", in art. 861 din C.com., text aplicabil procedurii falimentului (in prezent abrogat), in art. 21 si art. 42 din Legea nr. 26/1990, republicata si modificata , privind registrul comertului, precum si in Titlul VI al Legii nr. 99/1999 privind unele masuri de accelerare a reformei economice.

In schimb normele juridice actuale care reglementeaza activitatea contabila folosesc expresia "fond de comert" stabilindu‑i continutul, considerand ca este o parte a "fondului comercial".

In prezent, expresia "fond de comert" este utilizata de legiuitor in Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, asa cum a fost modificata si completata prin Legea nr. 298/2001.

Potrivit art. 1 lit. c) din acest act normativ "constituie fond de comert ansamblul bunurilor mobile si imobile corporale si necorporale (marci, firme, embleme, brevete de inventie, vad comercial) utilizate de un comerciant in vederea desfasurarii activitatii sale".

Asadar, pentru prima oara in legislatia noastra, legiuitorul defineste fondul de comert, chiar daca in opinia noastra definitia nu este completa.

In dreptul francez, Legea din 17 martie 1909 contine reglementari cu privire la fondul de comert, dispozitii care se limiteaza doar in a stabili cateva reguli relative la vanzarea, garantarea si urmarirea lui. Legiuitorul foloseste expresia "fond de comert" mai cu seama, in materie fiscala.

1.2. Evolutia istorica

Din punct de vedere istoric, in dreptul francez, notiunea de "fond de comert" a aparut in secolul al XIX‑lea din necesitati de ordin practic.

Vechiul drept nu cunostea decat fondul boutiqurilor comun profesiunilor de negot si artizanat, care s‑a identificat incet, incet, cu marfurile antrepozitate (depozitate) in magazinul exploatantului.

La acea epoca exista un stoc redus de marfa, putine materiale si masini remarcandu‑se absenta cvasitotala a drepturilor de proprietate industriala, acestea concentrandu‑se asupra emblemei si numelui comerciantului.

Expresia "fond de comert", in sensul sau modern, a fost semnalata in Franta pentru prima oara in Legea din 28 mai 1838 care a modificat dispozitiile din codul Comercial (astazi abrogate), relative la faliment si bancruta. A trebuit sa se astepte Legea fiscala din 28 februarie 1898, prin care s‑a reglementat organizarea, inregistrarile mutatiilor din fondul de comert, pentru a se acorda importanta notiunii de fond de comert. Legea din 1 martie 1898 a introdus institutia gajului fondului de comert.

Ulterior, Legea din 17 martie 1909, (denumita "Legea Cordelet", dupa numele senatorului care a propus‑o), a marcat o etapa decisiva in privinta clarificarii conceptului de "fond de comert". Legea din anul 1909 reglementa trei operatiuni fundamentale cu privire la fondul de comert: garantarea, vanzarea si aportul in societate al fondului. Mai tarziu, Legea din 20 martie 1956 a reglementat locatia de gestiune a fondului de comert comercial si artizanal, operatii frecvente care antreneaza disocierea proprietatii de exploatarea fondului. Legislatia nu ofera decat o imagine generala asupra acestor operatii, fondul de comert ramanand in continuare o creatie a practicii.

Necesitatile de ordin practic care au impus institutia fondului de comert se concretizeaza in faptul ca:

Pe de o parte, comerciantii doreau sa‑si protejeze clientela impotriva actualilor si potentialilor concurenti.

In acest scop ei au cerut protejarea investitiilor intelectuale si finan­ciare pe care le‑au realizat in timpul constituirii si dezvoltarii intreprinderii. In final, au obtinut protectia cu privire la bunurile afectate activitatii lor, bucurandu‑se de un statut particular, inclusiv de posibilitatea de a ceda aceste bunuri, atat prin acte juridice "inter vivos", cat si prin acte juridice "mortis causa". Astfel, comerciantii au iesit din categoria simplilor lucratori (intreprinzatori), intrand in aceea a capitalistilor, deoarece rezultatele obtinute nu proveneau in exclusivitate din munca lor, ci si din capitalul investit in fondul de comert.

Pe de alta parte, recunoasterea fondului de comert a fost reclamata de catre creditorii comerciantilor.

Bunurile afectate exercitiului comertului constituie elemente ale acti­vului patrimonial al comerciantilor. Pentru a inlatura, sau numai a diminua riscul efectuarii de catre comerciant a unor operatiuni juridice in frauda creditorilor (de exemplu: disimularea pretului, vanzari oculte etc.) cesiunea fondului de comert a fost supusa unei proceduri si unor formalitati particulare. Si totusi, aceasta procedura este incompleta, deoarece creditorii fondului nu se bucura de un regim preferential in raport cu ceilalti creditori ale caror creante izvorasc din acte juridice civile (de exemplu: toti creditorii au dreptul de a face opozitie cu privire la pretul la care s‑au vandut bunurile ce fac parte din fondul de comert).

Delimitarea notiunii de "fond de comert" de alte notiuni invecinate

Notiunea de "fond de comert" este destul de greu de stabilit, cu atat mai mult cu cat, de multe ori, aceasta se confunda cu unele institutii apropiate. Astfel:

q fondul de comert trebuie delimitat de ceea ce se numeste magazinul in care isi desfasoara activitatea comerciantul, chiar daca exista elemente asemanatoare.

Fondul de comert nu se poate reduce la notiunea de "magazin" care, in mod traditional, este specific comertului "en detail". Din acest punct de vedere, in fondul de comert se pot cuprinde: o uzina, un birou, un magazin amplasat pe spatii intinse.

q fondul de comert trebuie delimitat de clientela.

In mod traditional, "clientela" este un element esential al fondului de comert, care se reflecta, evident, in cifra de afaceri a comerciantului. Deci fara clientela, comerciantul nu ar putea face comert. Si totusi, in regimul liberei concurente comerciantul nu are un drept propriu asupra clientelei deoarece clientela poate sa apartina, in acelasi timp, mai multor comercianti. De aceea, clientela este considerata, mai degraba, o componenta a unei alte notiuni, aceea de "vad comercial".

q fondul de comert nu se poate confunda cu imobilul in care isi desfasoara activitatea.

De obicei, "imobilul" se disociaza de fondul de comert pentru ca acestea sunt doua categorii de bunuri care nu apartin intotdeauna aceleiasi persoane. Titularul fondului de comert este, de multe ori, locatar.

Delimitarea exista si atunci cand atat fondul de comert cat si imobilul in care se exploateaza fondul apartin unei singure persoane. Imobilele sunt excluse din sfera de reglementare a dreptului comercial, fondul de comert avand o natura pur mobiliara.

Cu toate acestea, problema nu este definitiv rezolvata, in ipoteza in care imobilul si fondul de comert au aceeasi destinatie, respectiv afectarea lor unui scop economic, lucrativ. In acest caz, delimitarea traditionala facuta de Codul Civil, in bunuri mobile si imobile pare a fi depasita

q fondul de comert trebuie delimitat de notiunea de intreprindere.

Notiunea de "intreprindere" este mult mai vasta decat aceea de fond de comert:

intreprinderea nu se limiteaza numai la activitati comerciale, existand si intreprinderi civile, profesiuni liberale, de artizanat, in domeniul agriculturii;

intreprinderea contine atat elemente materiale cat si umane, grupate si organizate de comerciant, pe cata vreme, fondul de comert este lipsit de factorul uman. De aceea, notiunea de intreprindere este analizata mai cu seama de dreptul muncii si de stiintele pur economice;

intreprinderea este un subiect de drept, are personalitate juridica, pe cata vreme fondul de comert este lipsit de autonomie patrimoniala, chiar daca, unele bunuri au regim juridic diferit de cel recunoscut celorlalte bunuri din patrimoniul comerciantului.

Toti creditorii se afla pe pozitie de egalitate juridica daca creantele lor sunt legate direct de elementele fondului de comert sau de alte elemente din patrimoniul comerciantului.

In cazul comerciantului cu firma individuala (persoana fizica), toti creditorii (atat creditorii ale caror titluri provin din activitatea comerciala, cat si cei care au titluri ce izvorasc din fapte legate de nevoile personale sau familiale), au dreptul de a urmari bunurile care fac parte din fondul de comert.

Datorita acestor inconveniente si mai cu seama, in scopul protejarii creditorilor "comerciali", literatura juridica a opinat , in sensul abandonarii teoriei "unicitatii patrimoniului" acceptandu‑se ca, in principiu, ca bunurile afectate unei activitati profesionale, comerciale sau civile, sa fie supuse unui regim juridic diferit de acela aplicabil patrimoniului personal si familial. In schimb, bunurile care se gasesc in structura fondului de comert trebuie sa aiba acelasi regim juridic.

q fondul de comert poate fi delimitat de notiunea de societate comerciala

Distinctia este putin delicata, caci "societatea" este un concept juridic. Societatea comerciala este o persoana juridica, un subiect de drept, pe cata vreme fondul de comert este format dintr‑un ansamblu de bunuri, care apartin unei societati comerciale, asa incat, intre fondul de comert si societate exista o legatura juridica traditionala, legatura dintre persoana si bunuri.

Astfel, fondul de comert este un element al patrimoniului societatii. Patrimoniul reuneste si alte valori de activ, de pasiv si, in particular, bunuri imobile. Din punct de vedere contabil, bilantul unei societati nu comporta in mod necesar o rubrica "fond de comert". Elementele corporale apar intre diferitele elemente de activ (materiale, stocuri), in timp ce elementele incorporale ale fondului (numele (firma), clientela), nu apar decat in mod exceptional in bilant.

Aceeasi societate poate sa aiba mai multe fonduri de comert daca activitatile sunt diferite. Reglementarile legale, ele insele, disting diferitele domenii (ramuri de activitate a intreprinderii).

q notiunea de fond de comert se deosebeste de aceea de sucursala.

Desi termenul de "sucursala" apare frecvent in dreptul afacerilor, totusi, el nu a fost definit decat de jurisprudenta . Fara a conceptualiza termenul de sucursala, legiuitorul roman, in Legea societatilor comerciale nr. 31/1990, republicata si modificata, prevede in art. 43 alin. 1 ca sucursale sunt dezmembraminte fara personalitate juridica ale societatilor comerciale fiind calificate sedii secundare ale acestora la fel ca si agentiile, reprezentantele sau alte sedii secundare.

Sucursala se caracterizeaza prin doua trasaturi definitorii:

absenta personalitatii juridice;

autonomia de gestiune.

Consecintele calificarii sucursalelor ca structuri fara personalitate juridica, dar cu autonomie de gestiune, se concretizeaza in faptul ca:

dispun de o clientela proprie (datorita autonomiei de gestiune) si au un fond de comert distinct de al intreprinderii;

tribunalele au competenta de a solutiona litigiile ce apartin sucursa­lelor (in dreptul francez);

trebuie sa procedeze la inmatricularea lor in registrul comertului.

Fondul de comert, ca entitate de sine statatoare, se poate regasi din punct de vedere national atat in cadrul intreprinderii, societatii cat si in cadrul sucursalei, fiind un element comun pentru acestea, fara insa a se confunda cu fiecare din ele.

1.4. Natura juridica a fondului de comert

1.4.1. Fondul de comert ‑ universalitate de fapt

In dreptul francez, fondul de comert este considerat ca o universalitate de fapt si ca un bun mobil incorporal

Fondul de comert este, deci, o universalitate, ceea ce inseamna ca are o identitate de sine statatoare si nu se reduce la elementele sale componente.

Stabilind ca fondul de comert este o universalitate , in mod automat putem explica urmatoarele consecinte:

fondul de comert, el insusi, poate face obiectul unor contracte cu titlu oneros sau cu titlu gratuit, poate fi gajat etc.

Astfel de contracte sunt diferite de acelea ce poarta asupra elementelor componente ale fondului de comert (de exemplu: contractele privind cesiunea drepturilor de proprietate industriala).

calificand fondul de comert ca o universalitate, putem exemplifica fenomenul subrogatiei reale a bunurilor componente.

Astfel, de exemplu, marfurile pot fi inlocuite, emblema poate fi modificata sau completata etc.

Fondul de comert exista in toate momentele existentei intreprinderii, ca entitate de sine statatoare. Cu toate acestea, fondul de comert nu este privit ca un patrimoniu, el ramane in continuare ca un element component al patrimoniului, alaturi si impreuna cu celelalte elemente ale acestuia.

fondul de comert este o universitate de fapt si nu o universitate juridica.

Cu privire la acest aspect, in doctrina franceza exista doua teorii:

Potrivit primei teorii, fondul de comert este o universalitate juridica, constituind un patrimoniu distinct, aparte.

Fondul de comert este format dintr‑o masa de bunuri unite printr‑o afectatiune comuna. El nu este un simplu patrimoniu contabil sau fiscal, ci un patrimoniu de afectatiune.

Potrivit acestei opinii, comerciantul are doua patrimonii: un patrimoniu civil si un altul comercial, reprezentat prin fondul de comert.

Consecintele acestei teorii constau in faptul ca activul va fi afectat platii pasivului comercial. In caz de cesiune el va fi transmis cesionarului in acelasi timp cu pasivul. Fondul de comert va fi supus urmaririi de catre creditorii "comerciali", care vor fi satisfacuti cu prioritate (preferinta) fata de creditorii "civili".

Aceasta teorie este criticabila, in primul rand, pe motivul ca, deocamdata, dreptul pozitiv francez consacra teoria unicitatii patrimoniului. O persoana fizica sau juridica nu poate avea decat un singur patrimoniu.

Cu toate acestea, numeroase exemple vin sa sprijine teoria universalitatii de drept a fondului de comert si notiunea de intreprindere. Dreptul de "bail" (folosinta asupra spatiului in care este exploatat fondul de comert) licentele de export, contractele de munca, toate se pot transmite. De asemenea, transmiterea datoriilor fiscale, existenta unei autonomii financiare si fiscale care se exprima in bilantul contabil, crearea societatii cu raspundere limitata cu unic asociat, sunt exemple pe care se intemeiaza teoria existentei unei separatiuni de patrimonii.

Potrivit celei de‑a doua teorii, fondul de comert nu este decat o universalitate de fapt, de bunuri reunite printr‑o legatura de fapt, in scopul afectarii lor unui scop comun: exercitarea unui comert determinat. Astfel, fiecare element isi pastreaza individualitatea proprie.

1.4.2. Fondul de comert ‑ bun mobil incorporal

Fondul de comert este calificat ca un bun mobil incorporal, fiind supus reglementarilor juridice specifice bunurilor mobile.

Desi calificarea juridica facuta este de "bun mobil", totusi, unele reguli ale fondului de comert se inspira din tehnicile dreptului imobiliar.

De exemplu, dispozitiile referitoare la garantiile constituite asupra fondului se aseamana cu ipoteca de imobile (in dreptul francez). In dreptul roman legiuitorul prevede garantiile reale mobiliare, inclusiv asupra fondului de comert, considerandu‑l din acest punct de vedere, un bun mobil.

Pentru ca este calificat ca un bun mobil incorporal, fondul de comert nu exista prin el insusi, in sine. El nu dureaza decat atata timp cat este exploatat, existenta lui fiind mai putin stabila decat cea a unui bun corporal.

In legatura cu natura juridica a fondului de comert si mai cu seama cu privire la bunurile componente ale acestuia, Curtea Suprema de Justitie, in prezent, Inalta Curte de Casatie si Justitie, a decis ca operatiunile asupra unor imobile care fac parte din fondul de comert sunt comerciale fiind supuse reglementarilor specifice ale dreptului comercial

Legiuitorul prin Legea nr. 11/1991 privind combaterea concurentei neloiale, modificata prin Legea nr. 298/2001, a rezolvat oarecum aceasta controversa dispunand fara putinta de tagada ca, si imobilele fac parte din fondul de comert. Cu toate acestea, practic, proprietarul poate consimti cu privire la vanzarea imobilului si a fondului de comert, dar operatiunile vor fi diferite.

Includerea imobilelor in fondul de comert nu rezolva in totalitate problemele care apar in practica privitoare la competenta de solutionare a litigiilor, daca aceasta apartine instantelor comerciale, in toate cazurile indiferent de obiectul actiunii sau instantelor civile.

In opinia noastra, ori de cate ori imobilele sunt afectate activitatii de comert, operatiunile referitoare la acestea sunt calificate fapte de comert carora urmeaza a se aplica dispozitiile de drept comercial, completate cu cele de drept comun (civil), iar competenta de solutionare ar trebui sa apartina instantelor comerciale.

Desi imobilele fac parte din fondul de comert totusi, acesta este calificat "bun mobil incorporal" urmand a fi supus reglementarilor generale privind bunurile mobile, la care se adauga dispozitia prevazuta in art. 21 din Legea nr. 26/990 privind registrul comertului, republicata si modificata, referitoare la efectuarea mentiunii la registrul comertului a operatiunilor de: donatie, vanzare, locatiune sau garantie reala mobiliara.

Daca titularul instraineaza fondul de comert unei persoane, iar imobilul in care s‑a exploatat fondul altei persoane, practic, de "lege lata", nu exista reglementari prin care dobanditorul fondului sa pastreze localul si sa‑l exploateze.

In schimb, daca, proprietarul instraineaza imobilul pe care titularul fondului de comert il foloseste pe baza unui contract de inchiriere, acest contract este opozabil noului dobanditor pana la expirarea termenului, daca contractul a fost incheiat in forma autentica, sau sub semnatura privata cu data certa, data certa fiind data inregistrarii contractului la Administratia financiara.

VERIFICATI-VA CUNOSTINTELE

. Definiti fondul de comert si aratati care este temeiul juridic.

. Delimitati "fondul de comert" de notiunea de "intreprindere".

. Delimitati "fondul de comert" de notiunea de "sucursala".