Intreprinderea. Locul si rolul intreprinderii in cadrul economiei nationale

ROLUL SI LOCUL INTREPRINDERII IN ECONOMIA DE PIATA

Intreprinderea. Locul si rolul intreprinderii in cadrul economiei nationale.

Intreprinderea este unitatea de baza a economiei nationale.

Intreprinderea este un organism complex, in care are loc combinarea factorilor de productie, dupa anumite reguli obtinandu-se bunuri si servicii necesare existentei societatii umane.

Intreprinderea se manifesta in societate ca promotoare a initiativei economice de intampinare a nevoilor sociale.

Dupa obiectul lor de activitate, intreprinderile pot fi:

intreprinderi de productie (industriale, agricole, de constructii, etc.);

intreprinderi de prestari servicii (comerciale, transporturi, bancare, etc.).

impreuna, datorita numeroaselor relatii de schimb care se dezvolta intre ele, unitatile economice formeaza o retea intreaga care alcatuieste in fond cadrul economiei.

Intreprinderea, ca unitate economica de baza a economiei nationale este o rezultanta a diviziunii sociale a muncii si al autonomizarii proprietatii.

Virgil N. Madgearu in 1944, in cursul de Economie politica, definea intreprinderea ca o „asociere sub conducere unitara a diferitilor factori de productie – munca, capital de forte naturale – pentru un scop economic anumit, intr-o organizatie inchisa si independenta, al carui conducator, maistru, fabricant sau oricare alt patron are dreptul sa dispuna dupa propria sa chibzuinta de fortele date ”.

Dupa Ion Puiu, in lucrarea Organizarea intreprinderii – baze si aplicatii, in 1976, mentiona in sensul bunei functionari a intreprinderii: „prelucrarea din mediul ambiant a unor valori economice, transformarea acestora in alte valori mai mari, redarea (furnizarea) valorilor astfel transformate mediului economic ambiant”.

Ca atare: intreprinderea trebuie privita ca o parte a intregului prin multitudinea relatiilor prin care ea participa la circuitul economic national.

Trasaturile si functiunile intreprinderii

Intreprinderea reprezinta:

o organizatie sociala;

un organ tehnico-productiv;

un organism economic.

ca o organizatie sociala, intreprinderea cuprinde un ansamblu de activitati umane care au finalitate bine determinata si care dau viata tuturor elementelor tehnice, tehnologice si de alta natura pe care le cuprinde.

Din acest punct de vedere, intreprinderea se prezinta sub forma unui complex de relatii structurale interpersonale sau pluripersonale in care indivizii sunt diferentiati in functie de:

activitate;

statut;

rol in care urmareste realizarea unor obiective sau tehnici precise.

oamenii (salariatii intreprinderii) se constituie in grupuri, colectivitati cu structuri psiho-sociale distincte, in interiorul carora apar relatii intr-o varietate de forme – acestea dau viata intreprinderii permitand acesteia realizarea menirii in societate.

ca organ tehnico-economic, intreprinderea isi gaseste expresia in specificul activitatilor productive si al tehnologiilor folosite, in dependenta tehnologica dintre elementele structurale („Timpuri noi”).

Structura intreprinderii este in buna masura alcatuita in conformitate cu fluxul tehnologic specific realizarii anumitor bunuri si servicii.

Asadar: intreprinderea se constituie, organizeaza si functioneaza pornind de la existenta unui cadru material tehnic, ale carui caracteristici isi pun amprenta asupra statuturilor, valorilor, comportamentului oamenilor.

ca organism economic, intreprinderea, ni se dezvaluie prin ansamblul activitatilor care au loc in gestionarea patrimoniului propriu.

Desi intreprinderea este privita ca un organism independent, cu autonomie deplina, ea nu are cum sa functioneze decat in relatii cu alte intreprinderi, drept pentru care aceasta desfasoara un intens schimb de activitati (aprovizionare, vanzare-desfacere, obtinerea de mijloace materiale, imprumuturi si plati, etc.).

Toate acestea impun desfasurarea unor activitati care sa raspunda urmatoarelor deziderate:

producerea de bunuri si/sau servicii in cantitatea si calitatea ceruta, societate (piata);

obtinerea unei eficiente economice ridicata prin marirea profitului.

Cand se raspunde in mod concret la aceste deziderate, intreprinderea este viabila si se poate dezvolta si adapta rapid la cerintele pietei, in caz contrar, intreprinderea da faliment, ca expresie a incapacitatii de a se gestiona conform cerintelor unei economii competitive.

Intreprinderea are urmatoarele functiuni:

functiunea de cercetare-dezvoltare;

functiunea de productie;

functiunea comerciala;

functiunea financiar-contabila;

functiunea de personal.

In 1965 Henry Fayol realizeaza gruparea activitatilor intreprinderilor in sistem modern de functiuni si a fundamentat stiintific conceptul de functiune.

Conceptul de functiune urmareste realizarea unei ordonari a activitatilor din cadrul intreprinderilor, o delimitare si sistematizare a acestora pe grupe de activitati omogene specializate.

Asadar: putem defini functiunea ca un ansamblu de activitati omogene sau complementare a caror derulare urmareste realizarea unor obiective concrete ale intreprinderilor.

Gruparea activitatilor se face pe baza urmatoarelor corelari:

de identitate;

de complementaritate;

de convergenta.

Functiunea de cercetare-dezvoltare

cuprinde totalitatea activitatilor prin care se studiaza, se concepe, se elaboreaza si se realizeaza viitorul cadru tehnic, tehnologie, organizatoric al intreprinderii;

aceasta functiune are in vedere: cercetare, proiectarea produselor, pregatirea tehnica si tehnologica a produselor, asimilarea de produse noi, organizarea laboratoarelor de inventica, activitatea in statii pilot, organizarea programelor de finantare si creditare a investitiilor, organizarea pe baze stiintifice a conducerii intreprinderii, perfectionarea sistemului informational si introducerea metodelor moderne de calcul.

In etapa actuala, au aparut intreprinderi specializate care au preluat o parte in activitatile acestei functiuni, si la care fac apel intreprinderile direct productive.

Functiunea de productie

cuprinde activitati care caracterizeaza profilul intreprinderii si care asigura desfasurarea in conditii normale a procesului de productie;

in cadrul acestei functiuni se realizeaza combinarea rationala a factorilor de productie, grupandu-se activitati de pregatire, programare, lansare si control a productiei, organizarea transportului intern, asigurarea activitatilor auxiliare si deservire, organizarea si efectuarea aprovizionarii locurilor de munca, efectuarea controlului de calitate, etc.

Prin rezultatele acestor activitati se pune in evidenta rolul intreprinderii in satisfacerea unor nevoi reale de consum ale societatii.

Functiunea  comerciala

cuprinde activitati care asigura majoritatea legaturilor intreprinderilor cu exteriorul acestora;

aici, se incadreaza activitatea de aprovizionare cu materii prime, materiale, etc., de desfacere a produselor finite, de prospectare a pietei (marketing), de prezentare a produselor, de reclama, de participare la targuri, expozitii, etc.

In cadrul acestei functiuni se verifica raporturile dintre programele de productie ale intreprinderii si necesitatile de consum pentru care se fabrica produsele sau se executa serviciile acesteia.

Functiunea financiar-contabila

reuneste acele activitati care asigura obtinerea si folosirea rationala a mijloacelor financiare necesare desfasurarii activitatilor de ansamblu a intreprinderii, inregistrarea si evidenta in expresie valorica a fenomenelor economice din unitate, comensurarea cheltuielilor si veniturilor, depistarea fenomenelor ce influenteaza negativ costul de productie, beneficiul, exercitarea controlului financiar.

aceste activitati au un pronuntat caracter de sinteza, control si corectie;

prin continutul lor, aceste activitati asigura implementarea unei reale discipline financiare in intreprindere, influentand activ desfasurarea proceselor tehnico-economice in scopul obtinerii de rezultate economice, cat mai ridicate.

Functiunea de personal

urmareste asigurarea intreprinderii cu forta de munca calificata necesara;

functiunea de personal se refera la recrutarea, selectarea, incadrarea, promovarea, salarizarea, pregatirea si specializarea personalului;

mai apar aici activitati care privesc si problemele legate de raporturile dintre salariati si conducere ca si raporturile dintre lucratori in cadrul colectivelor de munca.

In conditiile contemporane, in intreprinderile ce fiinteaza in economia de piata se constata o egalizare a rolurilor acestor functiuni. Ca urmare, ordinea de interventie a diferitelor functiuni s-a schimbat de la pozitia A, la situatia din pozitia B.

Aceasta schimbare reflecta o trecere de la mentalitatea „a vinde ce se produce” – A la mentalitatea adecvata etapei actuale de dezvoltare si civilizatie si anume „a produce ceea ce se vinde” – B.