Contractul de societate

Contractul de societate

Atat Cocul comercial roman cat si Legea nr.31/1990 privind societatile comerciale nu definesc contractul de societate, ci doar se limiteaza a stabili conditiile de forma si de fond, prin disp. art. 1491 C.civ. roman, contractul de societate poate fi definit ca fiind acordul de vointa prin care doua sau mai multe persoane consimt sa con­stituie, prin aporturi individuale, un fond comun, destinat unei activitati lucrative, desfasurate impreuna, prin indeplinirea de acte de comert, in scopul de a imparti foloasele realizate. Rezulta din aceasta definitie, ca contractul de societate are urma­toarele caracteristici: are un caracter consensual, patrimonial, oneros, comutativ si comercial.

Contractul este consensual, ceea ce inseamna ca el se formeaza prin sim­plu acord de vointa al partilor (partenerilor).

La baza societatii comerciale sta, in momentul infiintarii sale, principiul liber­tatii de vointa, dar consensualismul nu trebuie absolutizat. Partile care incheie con­tractul de infiintare a societatii comerciale beneficiaza de libertatea de vointa in anu­mite conditii stabilite prin dispozitii legale imperative, referitoare mai ales la obiec­tul de activitate al entitatii colective. Aceasta, in scopul protejarii intereselor de ordin general. Campul consensualitatii include, indeosebi, determinarea de catre asociati a structurii de organizare, delimitarea specificului activitatii proiectate, cotele de aport ale asociatilor, componenta bunurilor ce vor forma activul, precizarea duratei si modului de functionare a societatii, instituirea organelor de conducere si gestiune, adoptarea criteriilor de repartizare a beneficiilor.

Natura oneroasa a contractului de societate comerciala deriva din aceea ca fiecare asociat intelege sa devina membru al societatii comerciale cu scopul -vadit patrimonial - de a obtine "foloasele ce ar putea deriva' din activitatea desfasu­rata. Art. 1491 C. civ. foloseste notiunea de "foloase' care este sinonima cu cea de "beneficii' (care se defineste ca un element patrimonial pozitiv, constand intr-un castig banesc sau de alta natura, dar tot materiala).

Contractul de societate comerciala face parte din specia contractelor comutative, deoarece intinderea obligatiilor pe care si le asuma fiecare dintre aso­ciati este certa si determinata inca de la data incheierii actelor constitutive a socie­tatii. Faptul ca rezultatele economice ale activitatii desfasurate in comun se pot solda si cu eventuale pierderi, nu numai cu beneficii, nu transforma contractul de socie­tate intr-o operatiune aleatorie. Elementul de incertitudine constand in riscul de deficit nu prezinta relevanta pentru caracterizarea, sub acest aspect, a contractului de societate.

In ceea ce priveste elementele constitutive ale contractului de societate co­merciala, acestea sunt cele generale (comune tuturor contractelor): capacitatea, consimtamantul, obiectul si cauza, prevazute de art. 948-968 C. civ. (cu unele adap­tari), dar si unele specifice cum sunt: obligarea asociatilor de a contribui prin apor­turi la formarea patrimoniului societar, exercitarea in comun a activitatii statutare convenite si participarea la beneficii si pierderi.

Referitor la capacitatea partilor, este de facut sublinierea ca, intrucat aso­cierea presupune prin definitie constituirea unui patrimoniu social, distinct de cel al partilor contractante, acest fond comun realizandu-se prin aporturile subscrise, per­fectarea contractului de societate impune capacitatea deplina de exercitiu a per­soanei fizice, iar in ceea ce priveste persoanele juridice, abilitarile statutare cores­punzatoare.

Consimtamantul, un alt element constitutiv al contractului de societate impli­ca vointa specifica de asociere a doua sau mai multe persoane, in scopul de a in­deplini in comun activitatea de natura comerciala convenita (intentia partilor pre­supune, obligatoriu, affectio societatis).

Ca in orice contract civil, vointa asociatilor trebuie sa fie constienta si libera, adica sa nu fie afectata de eroare, doi sau violenta. Regimul juridic al erorii difera in functie de felul societatii; de exemplu, eroarea asupra persoanei atrage nulitatea re­lativa numai in cazul societatilor in care acest element de ordin subiectiv este esen­tial, adica societatile de persoane nu si de capitaluri. Eroarea asupra obiectului con­tractului, viciaza consimtamantul in conditiile dreptului comun. Dolul, spre a vicia consimtamantul, trebuie sa indeplineasca, datorita caracterului plurilateral al con­tractului de societate, conditia de a emana de la toti coasociatii, in caz contrar ex-cluzandu-se anularea contractului, chiar partiala.

Existenta cauzei de nulitate, care trebuie sa fie constatata prin hotarare jude­catoreasca, poate atrage desfiintarea retroactiva a contractului de societate, insa, in cazul cand participantii sunt numerosi, regimul juridic sufera o serie de atenuari, derogatorii de la dreptul comun, spre a se evita consecintele vadit mai grave decat in contractele uzuale (intr-adevar, in timp ce intr-o conventie bilaterala urmarile anularii nu afecteaza decat cele doua parti in cauza, in raporturile juridice plurila-terale interesele afectate sunt mult mai numeroase). Ca atare, s-a invederat necesi­tatea restrangerii efectelor nulitatilor, lucru ce s-a realizat prin izolarea sanctiunii in sfera raportului juridic viciat. Aceasta solutie era reglementata prin art. 189 alin. l C. com. potrivit caruia "excluderea asociatului nu atrage, prin ea singura, dizolvarea societatii'. Dar, intrucat art. 189 C. com. a fost abrogat, in astfel de cazuri, se poate recurge la prevederile din Legea nr. 31/1990 care se refera la supravietuirea socie­tatilor de persoane sau societatilor cu raspundere limitata chiar in cazul extrem al reducerii numarului de asociati la limita minima.

Obiectul contractului, un alt element constitutiv al contractului de societate comerciala are particularitati care servesc pentru delimitarea societatilor comer­ciale de cele civile.

Potrivit art. 1492 C. civ. prin obiect al contractului de societate se intelege ansamblul de operatiuni pe care aceasta urmeaza sa le indeplineasca in vederea realizarii de beneficii de catre asociatii in cauza. El trebuie sa fie determinat sau determinabil (daca aportul consta intr-un bun) sau posibil si personal (daca aportul consta dintr-un fapt sau activitatea unui asociat). De asemenea, obiectul trebuie sa fie licit. Art. 1513 C. civ., care este aplicabil si in cadrul raporturilor comerciale, con­sidera ca fiind ilicit contractul prin care un asociat, fie isi atribuie totalitatea casti­gurilor prin clauza leonina, fie se declara dispensat de obligatia de a participa la pierderi.

Determinarea obiectului posibil al unei societati comerciale este oarecum ingreunata prin aceea ca nu exista un text anume in Legea nr. 31/1990 prin care sa se defineasca sau sa se enumere astfel de activitati. Sunt insa diverse acte normative din a caror dispozitii se poate deduce tabloul posibilitatilor si restrictiilor. Astfel, prin art. 4 din fosta Lege nr. 35/1991 care facea enumerarea domeniilor in care sunt posi­bile investitiile straine (care intereseaza insa si celelalte societati comerciale). Un alt act normativ este Hotararea Guvernului nr. 201/1990, care, in anexa l, include o lista intitulata "Categorii orientative de activitati pentru care se pot organiza intreprinderi mici, asociatii cu scop lucrativ, asociatii familiale si activitati independente ale unor persoane fizice'. Este vorba de activitati atat din domeniul productiei si comercia­lizarii, cat si cel al serviciilor. Prin Legea nr. 31/1990 este prevazut ca activitatile care nu pot face obiectul unei societati comerciale se stabilesc de Guvern, iar in aplicarea acestor prevederi s-a emis Hotararea Guvernului nr. 1323/1990 prin care sunt stabilite delimitarile necesare.

Cauza licita, ca element constitutiv al contractului de societate, consta in finalitatea de a constitui un fond social comun si de a-1 afecta exercitarii unor anu­mite acte de comert in vederea obtinerii de beneficii destinate a fi impartite intre asociati in modul convenit.

Prezinta interes deosebit si elementele specifice ale contractului de societate: aportul asociatilor, exercitarea in comun a activitatii statutare si participarea la be­neficii si pierderi.

Cu privire la aportul asociatilor acesta reprezinta valoarea patrimoniala cu care orice asociat convine (prin actul constitutiv dar si prin subscriptii ulterioare) sa contribuie la alcatuirea sau majorarea capitalului social, in conditiile si in termenele stipulate. Aportul constituie o conditie specifica intrucat ea nu este intalnita in acti­vitatea desfasurata de persoanele fizice. Specificitatea decurge din calitatea socie­tatii de subiect colectiv de drept distinct de personalitatea fiecarui asociat.

Notiunea de aport social, la fel cu orice alt act juridic patrimonial, are doua laturi distincte: manifestarea de vointa, prin care asociatul se obliga sa contribuie la constituirea capitalului social, si un fapt juridic, constand in predarea (la data con­venita) a bunului subscris.

De regula, angajamentul stipulat in contractul de societate (de a contribui la constituirea capitalului social) se naste concomitent cu perfectarea contractului. Face exceptie societatea pe actiuni sau in comandita pe actiuni, in cazul carora aso­ciatul putand sa-si manifeste acordul de a contribui la formarea capitalului social prin semnarea prospectului de emisiune a actiunilor, lansat de fondatori. Aceasta operatie specifica prin care se asuma obligatia respectiva poarta denumirea de sub­scriptie.

Distinct de angajamentul luat, asociatul este tinut sa-1 si aduca la indeplinire, procedand, dupa caz, la predarea bunului sau cesiunea dreptului ce reprezinta apor­tul. Operatiunea poarta numele de varsamant (in doctrina se foloseste expresia de liberare a aportului).

Intre subscriere si varsamant exista nu numai deosebire de natura, dar pot sa apara si decalaje de timp intre ele (varsamantul putand interveni la o data ulterioara, in decursul functionarii societatii).

In mod corelativ distinctiei ce se face intre "subscriptie' si "varsamant', prin lege se face distinctia intre "capitalul subscris' si "capitalul varsat'.

In legatura cu celalalt element specific al contractului de societate "exerci­tarea in comun a activitatii statutare' nu sunt de facut observatii deosebite, decat ca orice societate (cu exceptia, desigur, a celor unipersonale) implica vointa mem­brilor "de a conlucra' in scopul indeplinirii faptelor de comert ce se incadreaza in finalitatile prevazute de actele constitutive.

Cel de al treilea element specific al contractului de societate il constituie "participarea la beneficii si pierderi'. Criteriile de impartire a castigurilor, perio­dicitatea repartizarii acestora, cat si modul de imputare distributiva a pierderilor se stabilesc exclusiv prin vointa concordanta a asociatilor. Iar, daca nu s-a stabilit nimic in aceasta privinta dividendele se platesc asociatilor in proportie cu cota de partici­pare la capitalul social.

Dividendele nu pot fi distribuite decat din "beneficiile reale', in caz de incal­care a acestei reguli dividendele incasate contrar dispozitiilor legale trebuind a fi restituite societatii.