Contractul de forfaiting

Contractul de forfaiting

Mobilizarea creditelor de catre exportatori poate fi realizata prin cedarea drep­turilor de creanta incorporale in titluri de credit (in special in cambii si bilete la or­din); firmele comerciale, industriale etc., care prezinta bancilor spre scontare cam­bii sunt creditate de catre institutiile bancare respective, creditul de scont ce se acor­da acestor firme avand o valoare egala cu cea a cambiilor, din care se scade taxa (scontul) calculata asupra valorii nominale a cambiilor in functie de perioada afe­renta intervalului de timp de la scontare si pana la scadenta lor.

La randul lor, bancile comerciale isi pot reintregi lichiditatile lor rescontand cambiile la banca centrala.

In mod schematic, aceasta forma de finantare se reduce la doua operatiuni distincte: *

a) scontarea, prin care beneficiarul transmite o cambie catre o terta persoana (de regula o banca), in vederea incasarii contravalorii ei, inainte de scadenta; pe aceasta cale, beneficiarul cambiei incaseaza suma inscrisa pe titlu, diminuata cu taxa scontului, precum si cu comisionul perceput de banca pentru acoperirea diverselor riscuri generate de asemenea operatiuni;

b) rescontarea, prin care o cambie detinuta de o banca comerciala (prin scontare) este transmisa unei banci centrale in schimbul unei taxe de rescont (sau taxa oficiala a scontului) care, de regula, se stabileste in functie de cerintele politicii economice a statului respectiv.

Formula clasica a mobilizarii creditelor pe calea scontului prezinta, pentru exportatorii detinatori de titluri de credite sub forma cambiilor, inconveniente in realizarea operatiunii (tergiversarea operatiunilor de scontare datorita verificarilor multiple). Ca urmare, pe calea unor tehnici financiar-bancare s-a urmarit inlaturarea acestor inconveniente prin realizarea unei forme noi de transmitere a titlurilor de credit cunoscute sub denumirea de forfaiting. Pentru efectuarea unor asemenea operatiuni au fost infiintate institutii financiare specializate.

De regula, la operatiunile de forfetare recurg vanzatorii pe credit din con­tractele comerciale internationale, in vederea incasarii inainte de scadenta a con­travalorii marfurilor exportate.

Suma incasata pentru titlurile de credit vandute unor institutii financiar-ban­care specializate in operatiuni de forfetare este mai mica decat in cazul unor scon-tari obisnuite si se stabileste in functie de durata creditului (in cazul cambiilor la teren depinzand de moneda in care sunt exprimate cambiile, de bonitatea debito­rului si a tarii acestuia, de masura in care cambia este sau nu avalizata sau garantata, de bonitatea avalistului etc.).

Forfetarea, facilitand exportatorilor pe credit garantat cu cambii acceptate de cumparator transformarea unor asemenea vanzari pe credit in vanzari cash, prezin­ta certe avantaje printre care imbunatatirea balantei proprii de plati (respectiv im­bunatatirea lichiditatii patrimoniale) si evitarea pierderilor care ar putea sa apara din schimbarea ratei dobanzii, deprecierea valutei etc.

La forfetarea cambiilor internationale se utilizeaza "clauza efectiva' potrivit careia asemenea cambii pentru a putea fi forfetare este necesar ca cumparatorul sa fi preluat efectiv marfurile livrate, confirmand calitatea lor si obligatia ferma de plata.