QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate drept

Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite







Drepturile omului in sistemul Natiunilor Unite


Sistemul consacrat in cadrul Natiunilor Unite pentru protectia drepturilor omului se contureaza ca un sistem cu vocatie de universalitate tot mai mult acceptat, chiar daca unele state manifesta reticente motivate de diversitatea culturala.[1](Vida I, 67)

Daca ideile promovate prin actul constitutiv al Natiunilor Unite – Carta O.N.U.- au fost formulate intr-o maniera generala si expeditiva, adoptarea Declaratiei Universale a Drepturilor Omului in anul 1948 si a principalelor tratate care au pus-o in aplicare si care alcatuiesc astazi nucleul dreptului international al drepturilor omului – Carta Internationala a Drepturilor Omului -, precum si actele constitutive ale unor institutii specializate ale O.N.U. au declansat un proces exploziv in evolutia mecanismelor juridice de protectie a fiintei umane, atat in plan universal, cat si in plan regional. Se poate afirma ca omul reprezinta astazi, in planul realitatilor juridice internationale, valoarea suprema care ar trebui ocrotita si tot mai mult afirmata. ( Scaunas S, 15)



Inca de la nasterea sa, in 1945, dupa cel de al doilea razboi mondial, Natiunile Unite au contribuit decisiv la dezvoltarea miscarii pentru drepturile omului.

Desi au existat propuneri din partea unor state, Carta Natiunilor Unite nu cuprinde o lista a drepturilor omului. S-a optat pentru elaborarea unui document distinct realizat de catre o comisie care se va ocupa in mod special de aceasta problema. Baza legitima a fost reprezentata de art. 68 din Carta care prevedea ca unul dintre organismele Natiunilor Unite, respectiv Consiliul Economic si Social „va infiinta comisii pentru problemele economice si sociale si pentru promovarea drepturilor omului”. In 1946 Consiliul Economic si Social a infiintat Comisia pentru drepturile omului care a devenit, in timp, cel mai important organism universal de promovare a drepturilor omului.

La prima intalnire a Comisiei, in 1947, unii reprezentanti ai statelor membre au sustinut adoptarea unei declaratii cu privire la drepturile omului care ar fi trebuit, in opinia promotorilor, sa exercite o influenta morala si politica asupra statelor. Un alt punct de vedere a sustinut necesitatea realizarii unei conventii care sa cuprinda o carta a drepturilor omului, supusa ratificarii statelor, dupa adoptarea sa de catre Adunarea Generala. La momentul respectiv a fost urmat primul punct de vedere. In 1948 Adunarea Generala adopta declaratia elaborata de Comisia pentru drepturile omului sub numele de Declaratia Universala a drepturilor Omului. Din cele 56 state membre ale Natiunilor Unite, 48 au votat in favoarea adoptarii Declaratiei iar 8 s-au abtinut. La mai bine de 50 de ani de la adoptare, Declaratia isi pastreaza locul sau de onoare in istoria miscarii pentru drepturile omului. (Balahur D, p.32)

Cel de al doilea punct de vedere, elaborarea, pe baza Declaratiei, unui tratat a fost, de asemenea, urmat, dar s-a materializat mult mai tarziu decat s-a anticipat.[4](Mazilu D,152) Declansarea razboiului rece, evolutia sa spre forme din ce in ce mai rigide, scindarea ideologica a miscarii pentru drepturile omului au fost elementele obiective care au facut ca cele doua principale tratate asupra drepturilor omului sa intre in vigoare abia peste 28 de ani. Pactul cu privire la drepturile civile si politice si impactul cu privire la drepturile economice, sociale si culturale au fost adoptate de Adunarea Generala in 1966 si au intrat in vigoare in 1976. Cele trei documente au devenit fundamentul Dreptului international al drepturilor omului constituind, Carta Internationala a drepturilor omului. Ea cuprinde:

Declaratia Universala a Drepturilor Omului, adoptata la 10 decembrie 1948 de catre Adunarea Generala a Organizatiei Natiunilor Unite;

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice;

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale.

Pactul international asupra drepturilor civile si politice are doua Protocoale facultative. Primul Protocol facultativ (a fost deschis spre semnare in 1966 si a intrat in vigoare in 1976) imputerniceste Comitetul drepturilor omului sa primeasca si sa examineze comunicari provenite de la persoane fizice. Cel de al doilea Protocol facultativ (adoptat prin rezolutie a Adunarii Generale a O.N.U. in decembrie 1989) se refera la abolirea pedepsei cu moartea.

Declaratia Universala a Drepturilor Omului este primul document care proclama solemn drepturile si libertatile fundamentele ale omului, dupa o lunga perioada in care, mai ales prin cele doua razboaie mondiale, existenta fiintei umane si demnitatea acesteia au fost puse sub semnul intrebarii. (Wachsmann P, 180)

Chiar din preambul, Declaratia Universala a Drepturilor Omului porneste de la conceptia ca recunoasterea demnitatii inerente tuturor membrilor familiei umane si a drepturilor lor egale si inalienabile constituie fundamentul libertatii, al dreptatii si al pacii in lume. Ea considera ca tocmai ignorarea si dispretuirea drepturilor omului au condus la acte de barbarie, iar faurirea unei lumi in care fiintele umane vor beneficia de libertatea cuvantului si a convingerilor, eliberate fiind de teroare si mizerie, este proclamata drept cea mai inalta aspiratie a omului.

De aceea Declaratia Universala a Drepturilor Omului isi propune ca drepturile omului sa fie protejate de un sistem de drept pentru ca omul sa nu fie constrans la revolta impotriva tiraniei si a asupririi. (Jofa C, 236)

Pactul international cu privire la drepturile civile si politice. Potrivit dispozitiilor acestuia, statele parti se angajeaza sa respecte si sa garanteze oamenilor care se gasesc pe teritoriul lor si care tin de competenta lor drepturile recunoscute de Pact, fara nici o deosebire, in special de rasa, culoare, sex, religie, opinie politica sau orice alta opinie, origine nationala sau sociala, avere, nastere sau intemeiata pe orice alta imprejurare. Mai mult Pactul obliga statele sa ia masuri de ordin legislativ sau de alta natura pentru transpunerea in practica a drepturilor recunoscute de Pact, mai cu seama: asigurarea dreptului persoanei de a depune plangeri efective, chiar daca violarea dreptului a fost comisa de o autoritate publica; sa garanteze ca autoritatea competenta va hotari asupra drepturilor persoanei care formuleaza plangerea, cu posibilitatea de recurs judiciar; sa garanteze ca autoritatile competente vor da urmare oricarei plangeri care a fost recunoscuta ca justificata.

Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale. Spre deosebire de Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, Pactul international cu privire la drepturile economice, sociale si culturale nu impune statelor parti obligatii imediate. Aceasta abordare este justificata de natura drepturilor consacrate si de situatia existenta in diferitele state, mai ales din punct de vedere economic.

Astfel, inca de la inceput se precizeaza ca fiecare stat se angajeaza ”sa asigure progresiv” exercitarea deplina a drepturilor recunoscute, atat prin efort propriu, cat si prin asistenta si cooperare internationala, in special pe plan economic si tehnic, folosind la maxim resursele sale disponibile. Analizand drepturile proclamate de Pact constatam ca ele consacra drepturi economice, sociale si culturale, preluand practic prevederile Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, nu doar enuntandu-le, ci explicand continutul acestora si chiar stabilind masuri de aplicare. De exemplu, consacrand dreptul pe care  il are orice persoana de a se bucura de cea mai buna sanatate fizica si mentala pe care o poate atinge, Pactul enumera si cateva masuri pe care statele parti le vor adopta, respectiv: scaderea mortalitatii nou nascutilor si a mortalitatii infantile, precum si dezvoltarea sanatoasa a copilului; imbunatatirea aspectelor igienei mediului si ale igienei industriale; profilaxia si tratamentul maladiilor epidemice, endemice, profesionale si al altora, precum si lupta impotriva acestor maladii; crearea de conditii care sa asigure tuturor servicii medicale si un ajutor medical in caz de boala.

Protocolul facultativ la Pactul international relativ la drepturile civile si politice. Acest Protocol a fost adoptat simultan cu cele doua pacte, dar separat de acestea. Pornind de la faptul ca mecanismul prevazut de Pactul international privind drepturile civile si politice permite doar plangerile interstatale adresate Comitetului drepturilor omului, Protocolul extinde competenta acestuia prin posibilitatea de a primi si plangeri din partea particularilor.

Orice stat parte la acest protocol „recunoaste competenta Comitetului de a primi si examina sesizari primite de la particulari tinand de jurisdictia sa, care pretind a fi victima unor violari” din partea acestuia a vreunuia din drepturile enuntate de Pact, cu conditia ca persoana respectiva sa fi epuizat toate caile interne posibile. Protocolul stabileste procedurile potrivit carora se vor examina plangerile particularilor.



Al doilea Protocol facultativ la Pactul international relativ la drepturile civile si politice. Pactul international cu privire la drepturile civile si politice, enuntand dreptul la viata ca drept inerent fiintei umane, desi este trecut in cadrul drepturilor fundamentale de la care nu se admite nici o derogare, nu aboleste pedeapsa cu moartea, ci interzice doar pronuntarea sentintelor de condamnare la moarte impotriva persoanelor sub 18 ani si executarea unei asemenea pedepse impotriva femeilor gravide.



Cel de-al doilea Protocol, adoptat in anul 1989, vizeaza tocmai abolirea pedepsei cu moartea. Prin urmare, nici o persoana aflata sub jurisdictia unui stat parte la acest Pact nu va fi executata si fiecare asemenea stat va lua toate masurile pentru abolirea pedepsei cu moartea pe teritoriul aflat sub jurisdictia sa.

Protocolul nu admite nici o rezerva, cu exceptia rezervei formulate cu ocazia ratificarii sau aderarii, prevazand aplicarea pedepsei cu moarte in timp de razboi, in urma unei condamnari pentru o crima cu caracter militar, de o gravitate extrema, comisa in timp de razboi. De exemplu, Romania cu ocazia ratificarii acestui Protocol, la 25 ianuarie 1991, nu a facut o asemenea rezerva, ceea ce inseamna ca Romania a abolit pedeapsa cu moartea in timp de razboi.

Organizatia Natiunilor Unite (O.N.U.) este principala organizatie internationala interguvernamentala, cu caracter universal. Tratatul constitutiv al acestei organizatii internationale este Carta Natiunilor Unite.

Intre scopurile O.N.U., art.1 par.3 din Carta indica realizarea cooperarii internationale pentru rezolvarea problemelor internationale de ordin economic, social, intelectual sau umanitar, dezvoltand si incurajand respectul drepturilor omului si al libertatilor fundamentale pentru toti, fara deosebire de rasa, sex, limba sau religie.

Realizarea acestui scop al O.N.U. se realizeaza, in principal, prin activitatea de consacrare si prin ceea de garantare a drepturilor omului, activitatea de consacrare a drepturilor omului incluzand atat elaborarea de tratate internationale, cat si adoptarea de acte interne cu valoare de recomandare. Fara a neglija activitatea de garantare drepturilor omului, O.N.U. a avut, in mod evident, un succes mai mare in activitatea de consacrare, rezultand o cantitate mare de texte internationale (conventionale si declaratorii) in materie. Aceasta se datoreaza, in special, reticentelor manifestate de multe state de a fi supuse unui control  international in materia respectarii drepturilor omului.

Structurile institutionale care desfasoara aceste activitati sunt de doua tipuri: organe interne ale O.N.U. si organe conventionale.

Organele interne ale O.N.U. avand competente in domeniul drepturilor omului se impart in: organe care nu au competente exclusive in materia drepturilor omului si organe specializate in materia drepturilor omului  

Organele care nu au competente exclusive in materia drepturilor omului sunt:

Adunarea Generala

Toate statele membre O.N.U. sunt reprezentate in Adunarea Generala – “un parlament al natiunilor” care se intruneste in sesiuni ordinare sau extraordinare pentru a discuta cele mai presante probleme mondiale. Fiecare stat membru are drept de vot. Decizii in probleme-cheie precum pacea si securitatea internationala, admiterea de noi membri si bugetul O.N.U. sunt aprobate cu o majoritate de doua treimi. Alte decizii sunt votate prin majoritate simpla. In ultimii ani, s-au depus eforturi spre a se lua decizii mai degraba prin consens, decat prin vot formal. Adunarea nu poate forta statele sa actioneze, dar recomandarile ei sunt indicatorul opiniei internationale generale si reprezinta autoritatea morala a comunitatii natiunilor.

In cadrul sesiunii din 2004, Adunarea a discutat peste 150 de subiecte, inclusiv reforma O.N.U., restabilirea respectului pentru statul de drept, nevoile micilor state insulare aflate in curs de dezvoltare, schimbarile climatice si pericolele umanitare inerente acestora, precum si participarea tuturor statelor in sistemul de comert international. S-au dezbatut situatii specifice din mai multe tari, inclusiv cea din Irak si Sudan (regiunea Darfur).

Punctul central al sesiunii aniversare din 2005 a Adunarii Generale, ce a marcat 60 de ani de la infiintarea Organizatiei, a fost Raportul de 5 ani privitor la Declaratia Mileniului din 2000, care includea propuneri de masuri necesare atingerii unor obiective recomandate de Secretarul General O.N.U, in domenii precum reducerea saraciei, rezolvarea amenintarilor legate de securitate, oprirea abuzurilor impotriva drepturilor omului si intarirea functionarii O.N.U.

Consiliul de Securitate

Carta Natiunilor Unite acorda Consiliului de Securitate principala responsabilitate in domeniul mentinerii pacii si securitatii internationale. Consiliul se poate reuni oricand, de fiecare data cand exista amenintari la adresa pacii mondiale. Conform Cartei, toate statele membre O.N.U. sunt obligate sa respecte si sa aplice deciziile Consiliului.

Consiliul are 15 membri. Cinci dintre acestia – China, Franta, Federatia Rusa, Regatul Unit al Marii Britanii si Statele Unite ale Americii – sunt membri permanenti. Ceilalti 10 sunt alesi de catre Adunarea Generala pentru un mandat de doi ani. Statele membre continua sa discute propuneri de reforma in componenta Consiliului de Securitate, pentru o mai buna reflectare a realitatilor politice si economice actuale.

Cand Consiliul considera ca exista o amenintare la adresa pacii mondiale, acesta discuta mai intai modalitatile de rezolvare pasnica a unei dispute, poate sugera principiile unui acord de pace sau poate media conflictul. In cazul unor conflicte armate, Consiliul incearca sa asigure incetarea focului. Poate trimite o misiune pentru mentinerea pacii cu scopul de a ajuta partile aflate in conflict sa mentina armistitiul si sa impiedice reluarea violentelor.

Consiliul poate lua masuri de implementare a deciziilor sale. Poate impune sanctiuni economice sau poate impune un embargo asupra armelor. Rareori Consiliul a autorizat statele membre sa adopte “orice mijloace necesare”, inclusiv actiunea militara colectiva, pentru a asigura ducerea la bun sfarsit a deciziilor sale.

Consiliul face de asemenea recomandari Adunarii Generale pentru numirea unui nou Secretar General si pentru admiterea de noi membri.

Consiliul Economic si Social

Consiliul Economic si Social (ECOSOC), aflat in subordinea Adunarii Generale, coordoneaza activitatea economica si sociala a Natiunilor Unite si a organizatiilor din sistemul O.N.U. In calitate de forum central de discutie a subiectelor economice si sociale internationale si formulare de recomandari de politici, Consiliul joaca un rol-cheie in cooperarea internationala pentru dezvoltare. Se poate consulta cu organizatiile neguvernamentale, dezvoltand astfel o veriga vitala intre Natiunile Unite si societatea civila.

Consiliul are 54 de membri, alesi de Adunarea Generala pentru mandate de cate 3 ani. Se intruneste pe tot parcursul anului si are o sesiune principala in cursul lunii iulie, perioada in care ministrii statelor membre discuta, in cadrul unei reuniuni la nivel inalt, problemele economice, sociale si umanitare majore.

Organismele subsidiare ECOSOC se intrunesc regulat si emit rapoarte catre Consiliu. Spre exemplu, Consiliul pentru Drepturile Omului monitorizeaza respectarea drepturilor omului in intreaga lume. Alte organisme se concentreaza pe probleme cum ar fi dezvoltarea sociala, statutul femeilor, prevenirea criminalitatii, combaterea traficului de droguri si dezvoltarea durabila. Cinci comisii regionale promoveaza dezvoltarea economica si cooperarea pe regiuni.

Consiliul de Tutela

Consiliul de Tutela a fost infiintat pentru a asigura supravegherea internationala a unui numar de 11 teritorii aflate sub tutela si administrate de sapte state membre; de asemenea, s-au asigurat toate masurile necesare pregatirii teritoriilor respective pentru auto-guvernare si independenta. Pana in 1994, toate teritoriile isi obtinusera auto-guvernarea sau independenta, fie ca state separate, fie prin alaturarea la state vecine independente. Ultimul care a facut acest lucru a fost Teritoriul sub Tutela al Insulelor Pacifice – Palau – care era administrat de S.U.A. si a devenit al 185-lea membru O.N.U.

Indeplinindu-si astfel misiunea, Consiliul de Tutela este alcatuit astazi din cei cinci membri permanenti ai Consiliului de Securitate. Si-a amendat regulile de procedura astfel incat sa se poata intruni doar cand ocazia ar cere-o.





Curtea Internationala de Justitie

Curtea Internationala de Justitie, cunoscuta si sub numele de Curtea Mondiala, este principalul organism judiciar al O.N.U. Cei 15 judecatori ai sai sunt alesi de Adunarea Generala si de Consiliul de Securitate.[7] Ei iau decizii prin vot independent si simultan. Curtea dezbate disputele dintre state in baza participarii voluntare a statelor aflate in litigiu. Daca un stat alege sa participe la procedurile curtii, atunci este obligat sa se supuna rezolutiilor acesteia. Curtea emite de asemenea opinii consultative catre O.N.U. si agentiile specializate ale acesteia.

Secretariatul

Secretariatul se ocupa de partea administrativa a Natiunilor Unite, una esentiala, pe baza mandatului aprobat de catre Adunarea Generala, dar si a deciziilor Consiliul de Securitate si ale altor organisme O.N.U. In fruntea Secretariatului se afla Secretarul General, care are drept sarcina asigurarea managementului general.

Secretariatul este alcatuit din departamente si oficii si are aproximativ 7500 de angajati platiti din bugetul obisnuit. Acestia provin dintr-un numar de 170 de tari. Printre sediile principale ale Secretariatului se numara Cartierul General din New York, dar si birourile O.N.U. din Geneva, Viena sau Nairobi.

Organele specializate in materia drepturilor omului:

Consiliul pentru Drepturile Omului;

Infiintarea Consiliului pentru Drepturile Omului, care a inlocuit Comisia O.N.U. pentru Drepturile Omului de la Geneva a fost o decizie adoptata la Summitul O.N.U. din septembrie anul trecut, decizie inscrisa in „Documentele privind rezultatele reuniunii'. La 15 martie 2006, cea de-a 60-a sesiune a Adunarii Generale a O.N.U. a adoptat cu o majoritate covarsitoare a voturilor rezolutia amintita. La 22 martie 2006, Consiliul Economic si Social al O.N.U. a adoptat o rezolutie, cerand Comisiei pentru Drepturile Omului sa-si puna capat activitatilor in perioada celei de-a 62-a sesiuni anuale si sa inainteze toate raporturile primei sesiuni a Consiliului pentru Drepturile Omului spre examinare.

In comparatie cu Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva, Consiliul pentru Drepturile Omului va fi subordonat direct Adunarii Generale a O.N.U., si nu Consiliului Economic si Social. Ulterior, noul organism va avea atributii sporite, va indruma activitatile comisarilor O.N.U. pentru drepturile omului si va examina situatia drepturilor omului din toate tarile. In al treilea rand, durata reuniunii va fi prelungita de la o reuniune cu 6 saptamani pe an la trei reuniuni cu nu mai putin 10 saptamani pe an. In plus se va putea intruni oricand in reuniune de urgenta. In al 4-lea rand, membrii noului organism nu pot sa aiba mai mult de doua mandate succesive, fata de posibilitatea de continuare fara sfarsit a mandatelor membrilor organismului vechi.

Inaltul comisar al O.N.U. pentru drepturile omului considera ca in decursul celor 60 de ani, Comisia pentru Drepturile Omului a pus baza pentru elaborarea documentului juridic pentru drepturile omului international. Mai ales „Declaratia Drepturilor Omului', adoptata in 1948, este un document de o semnificatie epocala. Comisia si-a adus o contributie istorica la lupta impotriva rasismului si segregatiei rasiale din Africa de Sud. Inaltul comisar al O.N.U. pentru drepturile omului a subliniat ca drepturile omului, impreuna cu pacea si dezvoltarea, constituie 3 mari piloni ai activitatii O.N.U. Alcatuirea Consiliului pentru Drepturile Omului reprezinta o oportunitate istorica pentru cauza mondiala a drepturilor omului. Desi Consiliul pentru Drepturile Omului va fi un organism puternic, exista inca incertitudini in ceea ce priveste rolul sau de promovare si protejare a drepturilor omului. Prin urmare, toate tarile trebuie sa actioneze impreuna pentru elaborarea normelor ce va calauzi munca viitoare a Consiliului si pentru stabilirea conceptiei valorii comune a Consiliului.

Reprezentantii grupurilor tarilor din Asia, Africa si America Latina si zona Caraibilor au subliniat in cuvantarile lor ca in ciuda faptului ca Comisia pentru Drepturile Omului de la Geneva a fost adeseori manipulata de tarile occidentale, a avut totusi merite recunoscute. Comisia pentru Drepturile Omului isi va incheia la 16 iunie misiunea istorica. Consiliul pentru Drepturile Omului a ales la 9 mai 2006 tarile membre care se vor intruni in prima reuniune la 19 iunie.

Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului

In perioada premergatoare Conferintei de la Viena, Natiunile Unite si-au intensificat eforturile de promovare si implementare a drepturilor omului. Acest efort a fost coordonat de Comisia pentru Drepturile Omului si a beneficiat de sprijinul Secretariatului Natiunilor Unite pentru drepturile omului. In 1993, Adunarea Generala a intarit sistemul promovarii si implementarii drepturilor omului prin crearea postului de Inalt Comisar al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului.[9] Mandatat sa coordoneze toate programele Natiunilor Unite in materia drepturilor omului si sa le imbunatateasca eficienta, Inaltul Comisar a devenit principalul responsabil al promovarii si implementarii drepturilor omului in sistemul Natiunilor Unite

Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati.

Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati a fost infiintat de Adunarea Generala a O.N.U. in anul 1951, cu scopul realizarii unei mai bune protectii internationale e refugiatilor. Inaltul Comisar este ales de Adunarea Generala, la propunerea Secretarului General, cu un mandat de 5 ani. Daca initial Inaltul Comisar al Natiunilor Unite pentru Refugiati avea doar competenta de a aplica instrumentele internationale interbelice cu privire la refugiatii care au dobandit acest statut inainte de 1 ianuarie 1951, cu timpul functiile si competentele sale au fost extinse in domenii precum: asistenta grupurilor particulare de refugiati, oferirea de bune oficii acestor grupuri, asistenta refugiatilor, a persoanelor deplasate ca urmare a catastrofelor cauzate de om, reducerea cazurilor de apatridie etc.

Comisia pentru Conditia Femeii

A fost infiintata de ECOSOC in anul 1946 si este compusa din 32 de membri. Activitatea ei vizeaza promovarea drepturilor femeii in domeniul politic, economic si educativ si face recomandari ECOSOC cu privire la problemele cu caracter de urgenta ale drepturilor femeii, mai ales in ceea ce priveste realizarea efectiva a egalitatii in drepturi dintre barbat si femeie. Pentru aceasta, Comisia a elaborat studii si rapoarte, initiind mai multe programe pentru eliminarea discriminarii fata de femei.

Cu incuviintatea ECOSOC, Comisia a dobandit si competenta de a primi si examina plangeri referitoare la violarea drepturilor femeii, in prezent facand eforturi pentru perfectionarea mecanismului de examinare a plangerilor.

In cadrul Organizatiei Natiunilor Unite exista mecanisme conventionale si extraconventionale de monitorizare a implementarii drepturilor omului.

Prin tratate au fost create sase comitete specializate pentru monitorizarea actiunilor statelor parti in directia implementarii prevederilor documentelor internationale in materia drepturilor omului si anume mecanismele conventionale:





Comitetul pentru Drepturile Omului, monitorizeaza implementarea Pactului International cu privire la Drepturilor Civile si Politice. Activitatea sa este asigurata de 18 experti independenti a caror competenta in domeniul drepturilor omului beneficiaza de recunoatere internationala. Comitetul a inceput sa functioneze din momentul intrarii in vigoare a Pactului (1976). Primul Protocol Facultativ, intrat in vigoare o data cu Pactul, autoizeaza Comitetul sa primeasca si sa examineze plangeri ale persoanelor fizice cu privire la incalcarea drepturilor lor civile si politice. Comitetul este de asemenea insarcinat sa monitorizeze aplicarea celui de al doilea Protocol Facultativ cu privire la abolirea Pedepsei cu Moartea.

Comitetul pentru Drepturilor Economice, Sociale si Culturale monitorizeaza implementarea actului International cu privire la Drepturile Economice, Sociale si Culturale. Constituit din 18 experti independenti a caror competenta in materia drepturilor omului beneficiaza de recunoastere internationala, Comitetul a fost creat de Consiliul Economic si Social in 1985, la noua ani dupa intrarea in vigoare a Pactului. Spre deosebire de alte comitete ai caror membri sunt alesi de statele parti pentru respectiva conventie si raporteaza Adunarii Generale, membrii Comitetului asupra Drepturilor Economice Sociale si culturale sunt alesi de Consiliul Economic si Social, caruia ii si raporteaza.

Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii Rasiale monitorizeaza implementarea Conventiei Internationale asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Discriminare Rasiala. Activitatea sa este asigurata de 18 experti si a inceput sa functioneze in 1969, dupa intrarea in vigoare a Conventiei. Este cel mai vechi organism de monitorizare creat in cadrul unei conventii.

Comitetul pentru Eliminarea Discriminarii impotriva Femeii este compus din 23 de experti independenti si monitorizeaza implementarea Conventiei asupra Eliminarii Tuturor Formelor de Discriminare Impotriva Femeii, din 1981.

Comitetul impotriva Torturii monitorizeaza Conventia impotriva Torturii si a Altor Tratamente sau Pedepse Crude, Inumane sau Degradante. Comitetul functioneaza 1987 iar activitatea sa este asigurata de 10 experti independenti.

Comitetul pentru Drepturile Copilului este compus din 10 experti independenti si monitorizeaza din 1991 implementarea Conventiei asupra Dreptului Copilului.

Mecanismele extraconventionale de monitorizare a implementarii drepturilor omului

Natura neconventionala, ad hoc, a procedurilor speciale sub auspiciile Comisiei pentru Drepturile Omului permite un raspuns mai flexibil la incalcarile grave ale drepturilor omului, decat cel al organismelor create de diferite tratate. Ea este realizata cu ajutorul unor experti in drepturile omului, imputerniciti prin mandate speciale, desemnati ca Raportori Speciali, Reprezentanti, Experti Independenti, sau ca Grup de lucru, atunci cand sunt investiti prin acelasi mandat. Ei examineaza, monitorizeaza si raporteaza Consiliului pentru Drepturile Omului fie asupra situatei drepturilor omului in anumite state si teritorii ori asupra unor fenomene globale care genereaza incalcari grave ale drepturilor omului in lumea intreaga. Anumite mandate speciale sunt incredintate Secretarului General sau reprezentantilor sai speciali.




Vida Ioan (1999), Drepturile Omului in reglementari internationale, Bucuresti, Editura Lumina Lex, p.67

Scaunas Stelian – op.cit. p.15

Balahur Doina – op. cit. p.32

Mazilu Dumitru (2003), Drepturile Omului. Concept, exigente si realitati contemporane, Bucuresti, Editura Actami, p.152

Wachsmann Patrick (2002), Les droits de l hommes, Paris, Dalooz, p.180

Jofa Constantin (1999), Protectia drepturilor omului, Iasi, Editura Chemarea, p.236

https://www.coe.ro/organisme.html

https://www.umhchr.ch/html/menu6/htm.

Functia de Inalt Comisar al Natiunilor Unite pentru Drepturile Omului a fost creata prin Rezolutia 48-141 a Adunarii Generale a O.N.U din 7 ianuarie 1994





Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }