QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate comunicare

Definitia si importanta notiunii de „timp de munca”








Definitia  si importanta notiunii de „timp de munca”



Desfasurarea activtatii cu respectarea unui anuit program de lucru reprezinta una din trasaturile specifice ale raportului juridic izvorat din incheierea contractului individual de munca. Intrucat munca efectuata presupune cheltuirea fortei vitale a omului, este necesar in mod obiectiv ca ziua de munca sa se incadreze in anumite limite, sa fie numai o parte dintr-o zi naturala de viata.

Legislatia noastra cuprinde prevederi referitoare nu numai la reglementarea timpului de lucru si a timpului de odihna, ci si la asigurarea folosiri timpului liber (art 128 din Codul muncii).




Acesta reprezinta timpul pe care-l foloseste angajatul pentru indeplinirea sarcinilor de munca si se repartizeaza uniform adica 8 ore pe zi timp de 5 zile pe saptamana cu doua zile de repaus, dar in functie de specificul activitatii sau al unitatii se poate opta si pentru repartizarea inegala a timpului de munca, insa cu respectarea celor 40 de ore pe saptamana.

Exista insa sectoare de activitate in care durata timpului de munca poate fi mai mare de 8 ore pe zi, adica de 12 ore, situatie in care este obligatoriu sa urmeze o perioada de repaus de 24 ore, sau poate fi mai mica de 8 ore pe zi.

Pentru prima data in legislatia romana este introdus conceptul de program de munca flexibil, care presupune impartirea timpului de munca in doua perioade: o perioada fixa in care personalul se afla simultan la locul de munca si o “perioada variabila, mobile in care salariatul isi alege orele de sosire si plecare, cu respectarea timpului de munca zilnic”.

In ceea ce priveste munca de noapte, art.123 din noul Cod al muncii stipuleaza ca salariatii care efectueaza cel putin 3 ore de munca de noapte beneficiaza fie de program de lucru zilnic redus cu o ora, fie de un spor la salariu de cel putin 15% din salariul de baza pentru fiecare ora de munca de noapte efectuata.

Este interzisa folosirea la munca in timpul noptii a tinerilor sub varsta de 18 ani, iar femeile gravide, lauzele si cele care alapteaza nu pot fi obligate sa presteze munca de noapte.

Art.117/C. muncii prevede: “munca prestata in afara duratei normale a timpului de munca saptamanal este considerate munca suplimentara”, si nu poate fi efectuata fara acordul salariatului, cu exceptia situatiei de forta majora sau pentru lucrari urgente care au ca scop prevenirea producerii unor accidente sau inlaturarea consecintelor unui accident[2].

Potrivit art.126/C. muncii, norma de munca reprezinta cantitatea de munca necesara pentru efectuarea operatiilor sau lucrarilor de catre o persoana cu calificare corespunzatoare, care lucreaza cu intensitate normala, in conditiile unor procese tehnologice si de munca determinate”.

Forma de exprimare a normei de munca poate fi ca: norma de timp, norma de productie, norma de personal, fisa postului etc.

Prin timp de munca se intelege durata stabilita, dintr-o zi sau saptamana, in care este obligatorie efectuarea muncii in cadrul contractului individual de munca .

Timpul de munca se imparte in doua categorii

  1. timpul care se incadreaza in programul de lucru sau durata normala a muncii
  2. timpul peste programul de lucru sau peste durata normala a muncii

Durata normala muncii este stabilita pentru munca desfasurata in timpul zilei sau pentru cea prestata in timpul noptii; art. 38, din Constitutie care prevede cel mult 8 ore. Durata normala a timpului de lucru se realizeaza prin saptamana de lucru de 5 zile, deci 40 de ore pe saptamana. in anumite conditii ziua de lucru poate fi si sub 8 ore, si, ca urmare, saptamana sub 40 de ore[4].

Timpul de munca peste programul de lucru sau peste durata normala poate fi constituit din: ore suplimentare; timpul care datorita specificului muncii nu se poate incadra in programul normal de lucru; orele prestate peste programul de lucru in scopul asigurarii serviciului pe unitate.

Timpul de munca si timpul de odihna alcatuiesc, in Dreptul Muncii, doua institutii juridice indisolubil legate intre ele, aflate intr-o permanenta interactiune si interconditionare si care exprima concordanta deplina dintre interesele generale-obstesti si cele particulare-individuale ale fiecarei persoane incadrate.

Daca munca exprima criteriul fundamental de apreciere a contributiei fiecarei persoane la programul societatii, o necesitate pentru formarea, afirmarea si dezvoltarea plenara a personalitatii umane, la randul ei, odihna este pe de o parte, o cerinta indispensabila pe plan economico-social. Intr-adevar, orice activitate sociala utila, deci orice munca, este de neconceput fara refacerea capacitatilor fizice si intelectuale, ceea ce presupune in mod logic, odihna, asadar, perioade de regula zilnice, saptamanale si anuale in care omul nu lucreaza in folosul unitatii la care este incadrat, ci isi utilizeaza timpul, dupa voia sa, in considerarea revitalizarii fortei de munca si a satisfacerii trebuintelor, dorintelor, preferintelor si aspiratiilor lui fizice si psihice, a dezvoltarii continue a personalitatii sale.

Totodata, munca trebuie sa aiba un caracter de continuitate si sa fie prestata intr-un numar minim de ore pe zi: daca nu depaseste 2 ore sau ¼ din norma zilnica, activitatea trebuie sa fie considerata ca are loc pe baza unui contract civil.

Angajatorul poate incadra salariati cu program de lucru corespunzator unei fractiuni de norma de cel putin 2 ore pe zi, prin contracte individuale de munca, pe durata nedeterminata sau pe durata determinata, denumite contracte individuale de munca cu timp partial.

Contractul individual de munca cu timp partial se incheie numai in forma scrisa. Durata saptamanala de lucru a unui salariat angajat cu contract individual de munca cu timp partial este inferioara celei a unui salariat cu norma intreaga comparabil, fara a putea fi mai mica de 10 ore.




Salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga al aceluiasi angajator, care presteaza aceeasi activitate sau una similara cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp partial. Atunci cand nu exista un salariat comparabil se au in vedere dispozitiile din contractul colectiv de munca aplicabil acelui angajator sau dispozitiile legislatiei in vigoare.

Pentru unele activitati, locuri de munca si categorii de personal, prevazute in contractele colective de munca de la unitati, se pot stabili programe de lucru partiale, corespunzatoare unor fractiuni de norma, cu o durata a timpului de munca de 6, de 4 sau de 2 ore pezi. Drepturile salariatilor care lucreaza in astfel de situatii se acorda proportional cu timpul lucrat.

Intrucat munca efectuata presupune cheltuirea fortei de munca vitale a omului, este necesar, in mod obiectiv, ca ziua de munca sa se incadreze in anumite limite, sa fie numai o parte dintr-o zi de viata.

Ducand o lupta sustinuta pentru apararea drepturilor lor, salariatii au inscris, printre primele revendicari, stabilirea prin Lege a limitelor de munca, reglementarea repausului saptamanal si a concediului de odihna platit.

Timpul de munca reprezinta durata stabilita, dintr-o zi sau saptamana, in care este obligatorie prestarea muncii in cadrul contractului individual de munca sau, asa cum prevede Codul Muncii, timpul pe care il foloseste salariatul pentru indeplinirea sarcinilor de munca.

Timpul de munca se afla intr-o indisolubila legatura cu timpul de odihna; reglementarea lui reprezinta o garantie a dreptului fundamental la odihna.

Aceasta reglementare asigura o imbinare armonioasa a intereselor sociale cu cele ale fiecarui salariat.

Dispozitiile legale care reglementeaza timpul de munca si timpul de odihna au caracter imperativ: orice derogare de la normele pe care le contine este inadmisibila.





Art.109/C.muncii

Daca se presteaza ore suplimentare, durata maxima legala a timpului de munca nu poate depasi 48 de ore pe sapatamana, inclusive orele suplimentare., cu mentiune ca munca suplimentara se compenseaza “prin ore libere platite” intr-un interval de 30 zile., iar in situatia in care nu este posibil acest lucru, in luna urmatoare munca suplimentara va fi platita “prin adaugarea unui spor la salariu corespunzator duratei acesteia”.

Drumea Mihnea Claudiu, Dreptul Muncii-note de curs, Editura Europolis 2005

ART. 110 – Repartizarea timpului de munc (1) Repartizarea timpului de munca in cadrul saptamanii este, de regula, uniforma, de 8 ore pe zi timp de 5 zile, cu doua zile de repaus

ART. 12 – Durata Contractul individual de munca se incheie pe durata nedeterminata.

Prin exceptie, contractul individual de munca se poate incheia si pe durata determinata, in conditiile expres prevazute de lege.


Art 101(4) Salariatul comparabil este salariatul cu norma intreaga al aceluiasi angajator, care presteaza aceeasi activitate sau una similara cu cea a salariatului angajat cu contract individual de munca cu timp partial. Atunci cand nu exista un salariat comparabil se au in vedere dispozitiile din contractul colectiv de munca aplicabil acelui angajator sau dispozitiile legislatiei in vigoare.


loading...


Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }