Aspecte
privind notiunea de „munca”
Dezvoltarea societatii umane a determinat
reglementarea juridica a
relatiilor de munca. Daca la inceputul organizarii
societatii umane prestarea muncii se facea in folos propriu, pe
parcursul evolutiei structurilor etatice, munca s-a prestat si in
folosul altor indivizi. Ulterior, cei care beneficiau de pe urma muncii altora
au abuzat de drepturile lor, munca devenind pentru o mare parte a membrilor
societatii munca silnica.
Munca reprezinta activitatea umana
specifica, manuala si/sau intelectuala, prin care oamenii
utilizeaza aptitudini personale in vederea satisfacerii necesitatilor lor.
Munca reprezinta o conditie a traiului, deoarece
fara a presta munca nu se pot obtine bunurile necesare
vietii. De cele mai multe ori, munca depusa reprezinta si o
masura a bunastarii indivizilor. Munca constituie pentru
economisti un factor de productie, o activitate prin care oamenii
utilizeaza aptitudinile lor, fizice si intelectuale, in scopul
obtinerii de bunuri si beneficii.
Cu privire la intelesul notiunii dreptului muncii, in
doctrina s-au formulat mai multe definitii. De exemplu, dreptul
muncii este acea ramura a sistemului
de drept din tara noastra alcatuit din ansamblul normelor
juridice care reglementeaza relatiile individuale si colective
de munca dintre patroni si salariati.
Intr-o alta opinie, dreptul
muncii reprezinta totalitatea regulilor aplicabile relatiilor
individuale si colective care se nasc intre angajatori si
salariati care muncesc sub autoritatea lor, cu ocazia prestarii
muncii in baza unui contract individual de munca, precum si acele
reglementari care se suprapun sau conditioneaza relatiile
de munca.
Concluzionam ca dreptul muncii este ramura de drept care se ocupa cu studierea
normelor juridice ce reglementeaza relatiile care se nasc intre
salariati si angajatori in legatura cu prestarea muncii.
Asadar, dreptul muncii se refera la situatia salariatilor
care se afla intr-un raport juridic de munca cu angajatorii in baza
incheierii contractelor individuale de munca si a contractelor
colective de munca.
Dreptul muncii nu se ocupa de raporturile de
munca ale demnitarilor, ale functionarilor publici, civili sau
militari, ale cooperatorilor, cu toate ca si acestia fac parte
din categoria celor care au raporturi juridice de munca.
Dreptul muncii nu se ocupa nici de situatia
celor care sunt membri ai profesiunilor liberale (independente) – experti
contabili, contabili autorizati, avocati, notari, medici,
arhitecti etc, si care presteaza o munca, dar nu in cadrul
unor raporturi juridice de munca, ci in cadrul unor raporturi civile ca
relatie intre ei si clientii lor.
Dreptul muncii nu
se ocupa nici de toate acele categorii de contracte civile care presupun
si ele prestarea unei munci (contract de prestari de servicii,
contract de mandat remunerat).
Dreptul muncii nu
se ocupa nici de munca prestata in temeiul unor acte normative (munca
in folosul comunitatii), nici de activitatea desfasurata
in mod voluntar care exclude orice plata neputand fi vorba de calitatea de
salariat.
Toate aceste categorii de raporturi juridice, care
desi au ca obiect tot prestarea unor munci dar fara ca persoana in
cauza sa fie salariat, sunt reglementate de diverse ramuri – drept
constitutional pentru demnitari, drept administrativ pentru
functionarii publici, drept civil pentru raporturile civile. Profesiunile
liberale sunt reglementate prin acte normative speciale, fiecare dintre ele
prin statutele proprii, iar daca exista anumite lacune trebuie
sa se apeleze la normele de drept civil (comun).
In concluzie, legislatia
muncii se refera la raporturile dintre salariati si angajator,
individuale si colective fara a se ocupa de alte categorii de
raporturi juridice in care se presteaza o munca si care nu sunt insa raporturi juridice de munca.
Dar, dreptul muncii constituie dreptul comun pentru raporturile de munca,
pentru raporturile juridice ale functionarilor publici, pentru raporturile
de munca ale cooperatorilor, etc..
Ori de cate ori legile speciale referitoare la
raporturile de munca, altele decat cele ale salariatilor sunt
incomplete, se aplica conform
art.1, alin. (2) din Legea nr. 53/2003 Codul Muncii - normele de drept al
muncii.