Cu exceptia primei vertrebrate cervicale, de fiecare vertebra se leaga prin articulatii o pereche de coaste, al caror capat liber se sprijina pe un strat de muschi. Ele se pot misca inainte si inapoi si astfel, in mod direct, ajuta la inaintarea aminalului, iar indirect prin presiunea musculara asupra marginilor posterioare a placilor cutante ventrale, acestea se departeaza in asa fel, incat impiedica alunecarea corpului pe substrat. Aceasta miscare contribuie la serpuire, acea miscare ondulatorie in care fiecare punct al corpului lung urmeaza cu precizie acelasi drum, pe care au alunecat mai inainte capul si gatul.
Capul sarpelui prezinta structuri caracteristice.
Pleoapa de jos este o capsula stravezie, trasa peste ochiul mobil si concrescuta cu pleoapa superioara. Cand are loc naparlirea, ochiul naparleste de asemenea. Timpanul si urechea mijlocie lipsesc. Functia redusa a aparatului auditiv este compensata de limba - organ extrem de sensibil. Limba bifurcata, de obicei de culoare inchisa, sta ascunsa intr-o teaca in fundul gurii. Printr-o deschisere a varfului botului, limba poate fi scoasa chiar atunci cand gura este inchisa. Creierul este inchis intr-o capsula craniana mica, dar puternic osificata. Partea faciala a craniului este foarte puternic mobila: maxilarul superior, oasele pterigoide si palatine sunt mobile intre ele, fiind articulate prin legaturi elastice. Cele doua jumatati ale mandibulei se pot indeparta mult una de alta, asa incat gura poate fi deschisa neobisnuit de mult, mai ales ca cele doua parti ale maxilarului inferior pot fi miscate inainte si inapoi, independent una de alta. La inghitirea prazii, care este de obicei un animal intreg, cu mult mai gros decat corpul sarpelui insusi, spre deosebire de soparle, aceasta este impinsa spre gatlej cu ajutorul miscarii alternative a celor doua jumatati ale mandibulei, prevazute cu dinti indepatati inapoi. Laringele poate fi deplasat atat de mult inainte, incat patrunderea aerului proaspat nu este impiedicata de prada, oricat de lunga ar fi durata inghititurii si chiar daca ea este intrerupta de pauze de istovire. In afara de maxilare, serpii mai pot avea dintii si oasele palatine si pterigoide. Forma si dispozitia dintilor sunt deosebite la diferite familii. Dintii sunt concrescuti cu oasele si se pot inlocui. Exista trei feluri de dinti: 1) dintii de apucat, care servesc la tinerea prazii, sunt fara santuri, ascutiti si indepartati inapoi; 2) dintii scobiti, mai mari si prevazuti in partea anterioara cu un sant. Acesti dinti pot fi veninosi; 3) dintii cu canal, care au la radacina un orificiu de aductiune, iar sub varf o deschizatura ingusta. Acesti dinti sunt deosebit de mari la vipere.
Structura dispozitivului maxilarului superior este intodeauna in concordanta cu dentitia existenta: la serpii neveninosi este lung si prevazut cu numerosi dinti mici pentru apucat, iar la dipsadomorfine, maxilarul superior este surt si prevazut in fata cu dinti de apucat, iar in spate cu dinti scobiti. Serpii veninosi elapizi si serpii - de - mare hidrofizi au pe maxilarul superior, in spatele dintilor mari, cu sant, cativa dinti mici pentru apucat. La vipere, maxilarul superior s-a redus la un os mic, care poarta numai dinti cu canal. La aceste animale, dintii mici de apucat sunt fixati pe oasele palatine si pterigoide. Atunci cand sunt nefolositi dintii veninosi ai viperei intra intr-un sant al mucoasei bucale, ca lama intr-un briceag inchis.
Cu ajutorul unui mecanism, conditionat de mobilitatea osului patrat si a altor legaturi articulare, maxilarele superioare pot fi ridicate, iar dintii veninosi ies in evidenta. Atunci dintele veninos intra in contact cu deschiderea conductei glandei in canalul dintelui. Muscatura veninoasa se produce mai putin prin inchiderea maxilarelor si mai mult ca o infigere prin intepare cu dintii, efectuata cu gura larg deschisa.
Veninul serveste in primul rand pentru uciderea prazii care foloseste drept hrana si nu numai in al doilea rand pentru aparare.
