QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate administratie

Aspecte ale administratiei publice in teritoriile romanesti aflate sub dominatie straina in epoca moderna







Aspecte ale administratiei publice in teritoriile romanesti aflate sub dominatie straina in epoca moderna


De-a lungul zbuciumatei noastre istorii au existat doua categorii de teritorii romanesti sub stapanire straina: raialele turcesti in evul mediu;unele provincii istorice acaparate in anii regimului fanariot, fie de Austria (Transilvania, Banat, Oltenia (1718-1739), Bucovina), fie de catre Rusia (Basarabia, in 1812).

I.  Raialele – cuvantul raiale, de origine turca are doua sensuri: 1) acela de supus otoman si 2) teritoriul din jurul unei cetati supus si administrat direct de catre turci – au fost formate de turci la date diferite si in zone de insemnatate strategico-militare diferite, spre a controla mai bine unele teritorii autonome sau puncte economice de mare insemnatate.



Astfel, in ordine cronologica, in teritoriile romanesti au fost infiintate si consolidate mai multe raiale, intre care mentionam: Turnu, Giurgiu si Dobrogea, cu centrul in cetatea Silistra, din 1417; Chilia si Cetatea Alba, din 1484, la care s-au adaugat Braila (1542), Timisoara (1552), Lipova (1552), Hotin (1713) etc. Turcii reusisera in evul mediu sa incorseteze Moldova intr-o salba de raiale – Chilia, Cetatea Alba, Ismail, Reni, Tighina, Hotin.

O raia nu insemna doar cetatea propriu-zisa, ci un adevarat hinterland agrar, zona de aprovizionare in care erau, de obicei, incluse numeroase localitati. Raiaua Hotinului, de pilda, creata ca unitate administrativ-teritoriala subordonata direct Portii otomane, din 1713 avea pe langa cetatea cu acelasi nume, inca 100 de localitati, intre care si 3 targuri: Lipcani, Briceni, Noua Sulita. Ca centre puternice si resedinte de raiale, cetatile concentrau trupe otomane, munitii si provizii, spre a rezista unor eventuale atacuri antiotomane. Supusii din localitatile rurale sau targurile subordonate cetatii respective aveau obligatii in produce, munci si bani fata de comandantii militari, pasalele din cetate.


II.Dobrogea – care initial apartinea Tarii Romanesti si Mircea cel Batran o insira intre pamanturile stapanite de dansul, ca domn, din Banatului Severinului “pana la Marea cea Neagra” - a fost ocupata de turci, in 1417, impreuna cu Giurgiu si Turnu si inclusa in pasalacul, unitate adminstrativ-teritoriala din componenta imperiului otoman, care-si avea capitala la Silistra, unde era si sediul pasei, comandantul militar, seful politic al administratiei si justitiei din aceasta zona.

Ca unitate administrativa si religioasa, Dobrogea era condusa de pasa de la Silistra. Ea a ramas cu statutul de raia pana la 1829, cand, conform prevederilor Tratatului de la Adrianopol, toate raialele s-au desfiintat. Dupa 1829, provincia este inclusa in noul pasalac al Dunarii, in care intra si Bulgaria – capitala pasalei fiind la Rusciuc.

Desele razboaie ruso-turce care se purtau in zona la scurte intervale de 10-12 ani, nesiguranta interna, pozitia geografica a Dobrogei – aflate la rascrucea confruntarilor, jafurile frecvente ale trupelor rusesti lasau adesea “toate satele dobrogene” distruse sau “arse pana-n temelii”. Un calugar rus, in drum spre muntele Athos, la 1829 consemna astfel marturiile unui localnic: “din vechime, tara noastra sta in hotar si desele razboaie se fac pe aici din 10, cel mult 12 ani. Abia ne mai indreptam, crestem vite si cultivam gradinile si iarasi se face razboi; si atunci, cine poate, fuge in Valahia, iar pe cine-l prind turcii, il duc cu dansii in tara lor; turmele ni le mananca, caselor le dau foc, gradinile ni le pustiesc. Dupa ce trece razboiul, care mai ramanem vii, iarasi ne intoarcem pe la vetrele noastre si ne facem noi bordeie, pe ruinele celor vechi si iarasi ne apucam de gospodarie. Se mai intampla si alte nevoi. Dupa fiecare razboi bantuie ciuma care incepe a ne secera. Iar atunci, lasam toate si fugim care incotro si ne ascundem prin munti si paduri si ne temem unii de altii, frati de frati, si fugim unii de altii”. La 1850 inginerul Ion Ionescu de la Brad gasea in Dobrogea aflata sub turci 15.764 familii, ceea ce insemna peste 60.000 de suflete, care traiau in 388 de sate; existau 3656 de romani, 2.268 de turci, 2.225 tatari, 1.194 bulgari, 1.092 cazaci, 747 lipoveni, 250 greci, 172 tigani, 119 evrei, 76 armeni si 59 germani. La 1878, Dobrogea va fi eliberata de sub turci si va intra in componenta statului roman.


Transilvania cunoaste, dupa revolutia din 1848 o noua organizare in perioada liberalismului (1861-1867)

Prin Diploma imperiala din 20 octombrie 1860, pentru reglementarea raporturilor de drept public in monarhie se recunostea autonomia poporului din imperiu si implicit egalitatea natiunii romane si a confesiunilor sale. Ca urmare, pentru prima data in Dieta Transilvaniei, constituita in iulie 1863, pe baza noii legi electorale, romanii castigau 48 de deputati, maghiarii 44, sasii 33 – printre deputatii romanilor fiind persoanlitati de seama, ca Andrei Saguna, George Baritiu, Ioan Puscariu, Iacob Bologa etc. S-a recunoscut, in acelasi timp, dreptul romanilor de a se folosi de limba materna, in administratie, justitie, scoala. S-a trecut si la o noua organizare administrativa; in locul celor 8 comitate, 9 scaune si 2 districte romanesti s-au creat 12 unitati administrative aproximativ egale. Dar, in conditiile declinului intern si international al imperiului, generat de ascutirea luptei popoarelor din interior, de infrangerile suferite de Austria pe plan extern – formarea si consolidarea statului national roman, infrangerea imperiului de catre Franta si Sardinia, in 1859, apoi de catre Prusia, in 1866, si excluderea Austriei din Confederatia germana – Curtea din Viena s-a vazut nevoita sa incheie dualismul cu Ungaria, in 1867.

Cedand pretentiilor nobilimii si burghezimii maghiare, Curtea din Viena desfiinta, in 1865, dieta din Sibiu si convoca o noua dieta la Cluj, formata din 108 deputati alesi si 190 deputati regalisti, numiti de puterea centrala, ambele categorii fiind formate in majoritate convarsitoare din membri maghiari. In decembrie 1866 dieta din Cluj vota unirea Transilvaniei cu Ungaria, iar la 5 decembrie 1868 imparatul Austriei devenea si rege al Ungariei.

In urma compromisului austro-ungar, Transilvania nu mai avea organe administrative proprii, fiind considerata parte integranta a regatului Ungariei. Se efectua si o noua organizare administrativa; in locul vechilor districte se creau judetele, conduse de un prefect numit de guvernul de la Budapesta si un consilier judetean ales de catre locuitori. Localitatatile se imparteau in orese mari, municipii, orase si sate, conduse de un primar si un consiliu urban sau comunal.



Sub regimul dualismului austro-ungar, datorita censului ridicat si sistemului electoral, care favoriza pe nobilii si patrciatul sasesc, in parlamentul de la Budapesta romanii nu puteau trimite decat 5 deputati, desi erau majoritari, in timp ce ungurii avea 393 deputati, iar sasii 138.

Romanii au protestat fata de integrarea lor fortata la Ungaria si pierderea drepturilor lor politice. Protestul s-a concretizat in memoriul din 1868 – Promunciamentul de la Blaj, crearea partidelor politice ale romanilor din Banat si Transilvania in 1869 si unificarea acestora intr-un singur partid, in 1881, apoi pregatirea unei largi miscari protestatare ce va culmina, in 1891-1894, cu memorandumul tiparit si raspandit in limbile romana, maghaira, germana, franceza, italiana.


Jumatatea de rasarit a Moldovei, Basarabia– ocupata de rusi dupa razboiul cu Poarta Otomana, dintre anii 1806-1812 – avea la data anexarii o populatie de 482.630 de suflete, 45.630 kmp, cu 5 cetati, 17 targuri si 685 de sate. Ea cuprindea initial tinuturile moldovenesti Greceni, Codru, Hotarniceni, Orhei, Iasi si Soroca, impreuna cu fostele raiale turcesti Hotin, Bender, Akerman, Chilia, Ismail, Reni si Bugeacul sau Tatarlacul.

Rusii au numit aceasta provincie – (oblastie) – Basarabia si au pastrat vechea impartire in cele 12 tinuturi, Hotin, Soroca, Orhei, Lapusna, Hotarniceni, Tighina, Cetatea Alba, Chilia, Ismail, Greceni, Codru.

Organele centrale ale Basarabiei, dupa 1812, erau guvernatorul, care-si avea resedinta la Chisinau si avea gradul de general. El era ajutat de un sfat obstesc, compus aproape exclusiv din boieri pamanteni, avand aceleasi atributii ca in divanul domnesc in evul mediu. Guvernatorul, in intelegere cu sfetnicii sai, alegea si numea ispravnicii din fruntea tinuturilor, care, in majoritate, erau tot din randul boierilor.

Tinuturile erau divizate in ocoale, conduse de ocolasi, iar satele erau conduse de vornici sau starosti. In fruntea targurilor se aflau capitanii. Ispravnicii si ajutoarele lor din subordine aveau atributuu admninistrative, fiscale si judecatoresti.

La 29 aprilie 1818, a fost numit un guvernator civil al Basarabiei si s-a dat si pus in aplicare primul asezamant rusesc de organizare administrativa a provinciei. El promitea sa pastreze vechea organizare si chiar intrebuintarea limbii moldovenesti. Potrivit asezamantului din 1818 puterea executiva o avea generalul, guvernator obstesc, care raspundea de privegherea ocarmuirii militare; el era ajutat de inaltul sfat al oblastiei, compus dintr-un presedinte, 4 membri si 6 deputati. Functia de presedinte o detinea generalul guvernator obstesc. Cei 6 deputati din Inaltul Sfat Obstesc se alegeau pe o durata de 3 ani, printre ei trebuind sa fie si “un maresal al nobilimii”; se adaugau, ca membri, vice-guvernatorul, presedintele judecatoriei criminalicesti si cel al judecatoriei politicesti.

Inaltul Sfat Obstesc solutiona toate problemele economice, “pricinile criminalicesti si cele politicesti”, judeca litigiile civile si penale, hotarnicea mosiile, aplana certurile de proprietate, avan, in general, aceleasi atributii ca si divanurile domnesti de la Iasi si Bucuresti.

Asezamantul rusesc din 1818 modifica usor vechea impartire administrativa. Provincia sau oblastia era impartita in 6 judete: Hotin – cu capitala la Hotin, Iasi – cu capitala la Balti, Orhei – cu capitala la Chisinau si judetele Bender, Akerman si Ismail, cu capitala in aceleasi orase. In fruntea fiecarei unitati-administrative au fost numiti cate un capitan ispravnic si 4 asesori sau comisari, alesi dintre boierii pamanteni si intariti de guvernator. Fiecare judet sau tinut era divizat, conform traditiei, in ocoale, conduse de ocolasi, iar satele, de vornic, ca si in trecut.

Dupa 1829, insa a inceput un proces de rusificare a conducerii administrative centrale si locale, prin faimosul regulament din 1828: in functiile de guvernator, capitani, ispravnici, vornici si primari impusera rusi, iar articolul 63 din sus-amintitul regulament introducea obligativitatea cunoasterii limbii ruse. Au fost inlocuite si legile moldovenesti cu cele rusesti, procesul de rusificare facand progrese si prin colonizari masive cu grupuri etnice alogene – rusi, ucraineni, bulgari, evrei si nemti.

Din 1870 s-a introdus si in Basarabia institutia “Zemstvelor”: fiecare oras, judet si guvernie obtinea “dreptul” de a alege consilii comunale, judetene si provinciale, compuse din nobili, targoveti si tarani. Aceste consilii se numeau “dume” – care raspundeau de gorpodaria locala, caile de comunicatii, instructiunea publica, alimentatie, siguranta locala, posta, serviciul sanitar etc. Sediul Zemstvelor erau capitalele de judet si capitala provinciei, Chisinau.

Dupa razboiul Crimeei (1853-1856) prin Congresul de pace de la Paris (1856), trei din tinuturile din sudul Basarabiei – Cahul, Belgrad si Ismail – au fost restituite Moldovei dar Rusia le-a reluat in 1878, in urma Congresului de la Berlin. In pofida colonizarilor si masurilor de deznationalizare, populatia Basarabiei a continuat sa ramana in majoritatea ei romaneasca.




Bucovina – partea de nord a Moldovei, adica intreg tinutul Cernauti, trei sferturi din tinutul Sucevei si 9 sate din tinutul Hotinului – a fost ocupata, in 1774, si anexata oficial prin Tratatul austro-turc din 7 mai 1775, in urma razboiului ruso-turc din anii 1768-1774, cand Austria a mediat pacea dintre Rusia si Poarta otomana, cerand de la turci un “pret” pentru serviciul facut.

Ramanand in granitele imperiului habsburgic pana in 1928, Bucovina a evoluat sub raportul organizarii administrative, in urmatoarele forme:

sub administratie militara (1774-1786);

ca al 19-lea cerc administrativ al provinciei imperiale Galitia (1786-1848 si 1851-1861);

ca ducat autonom (1861-1918);

Sub adminisratia militara Bucovina era condusa de un guvernator militar, cu rang de general, si consiliu imperial, avand resedinta in capitala provinciei, la Cernauti. Guvernatorul era ajutat de un consiliu, un secretar administrativ si un registrator. Ambii guvernatori din anii 1774-1786 au fost straini – un maghiar, generaul Fr. Von Spleny (1774-1778) si un austriac, generalul Karol von Enzenberg (1778-1786). Ei au impartit Bucovina in 5 “directorate”: Cernauti, Siret, Suceava, Campulung si Vijnita, conduse de ofiteri numiti directori. Rupand vechea traditie administrativa, ei au introdus institutia magistratelor pentru orasele Cernauti, Siret si Suceava – in fruntea acestora numind un primar, ajutat de 4 consilieri alesi din 3 in 3 ani de majoritatea cetatenilor. Serviciul magistraturii mai cuprindea si un numar restrans de functionari: un supraveghetor de politie, 4 judecatori, 2 paznici de noapte si un usier. La conducerea satelor si comunelor au fost inlocuiti vornicii cu primarii, avand, in general, aceleasi atributii.

In timpul administratiei civile galitiene (1786-1848 si 1851-1861) s-a continuat indepartarea elementelor locale romanesti, din fruntea administratiei locale si centrale, fiind promovati functionari austrieci, poloni, armeni etc. au fost numiti capitani sau guvernatori, in majoritatea lor alogeni – din 16 capitani doar 4 au fost romani: Vasile Bals, Gheorghe Isacescu, Iacob Miculi si Eudoxiu Hurmuzachi. Bucovina a fost impartita in 8 districte sau judete: Cernauti, Campulung, Cotmani, Radauti, Siret, Storojinet, Suceava si Vignita, conduse de prefecti si consilii judetene.

In ultima etapa, 1861-1918, Bucovina a devenit ducat autonom – dispunand de un statut de autonomie provinciala, stema proprie, organe centrale si locale, dupa cum urmeaza:

1.Dieta Bucovinei formata din  deputati, alesi din 4 in 4 ani, pe baza venitului si a censului platit ca impozit; Dieta avea atributii legislative - aproba bugetul local, elabora norme legislative si decizii referitoare la dezvoltarea economica, ordine, liniste, asistenta sociala, comert, mestesuguri, industrie, invatamant si cultura;

2.Comitetul tarii - reprezenta puterea executiva si se alegea din randul deputatilor dietei avand o componenta restransa: un presedinte sau maresal si 4 membri.

Ca o caracteristica esentiala a administratiei publice din Bucovina a fost acapararea conducerii acesteia de catre alogeni, stimularea procesului de colonizare, imigrare si deznationalizare, transformarea Bucovinei dintr-un teritoriu romanesc intr-o zona multinationala, cu 12 etnii si 10 conefsiuni religioase, in care romanii au ajuns, in 1910 sa reprezinte o minoritate de 1/3 din amsamblul populatiei.






Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2021 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }