Umanismul

Termenul de Umanism (din latina: humanitas = omenie, umanitate) are doua semnificații:

• Poziție filozofica care pune omul și valorile umane mai presus de orice, orientandu-se in special asupra omului ca individ. Omul constituie astfel valoarea suprema, este un scop in sine și nu un mijloc. Umanismul implica un devotament pentru cautarea adevarului și moralitații prin mijloace umane, in sprijinul intereselor umane. Axandu-se pe capacitatea de autodeterminare, umanismul respinge validitatea justificarilor transcendentale cum ar fi dependența de credința, supranaturalul sau textele pretinse a fi revelații divine. Umaniștii susțin moralitatea universala bazata pe condiția umana ca loc comun, sugerand ca soluțiile problemelor sociale și culturale umane nu pot fi provincialiste.
• Mișcare spirituala care sta la baza Renașterii, aparuta in Italia in secolul al XIV-lea și care s-a extins in mod progresiv in Europa apuseana pana in secolul al XVII-lea. Ea este marcata de reintoarcerea la textele antichitații greco-romane, care servesc ca modele ale modului de viața, de gandire și de creație artistica.

Principiile umanistilor
- cronicarul e responsabil de adevarul celor scrise
- cronicile trebuie sa fie obiective, nepartinitoare pentru un domn sau fata de un boier
- au valoare educativa
- trebuie sa respecte cronologia evenimentelor, de aceea fiecare cronica continua prezentarea domnitorilor din momentul in care s-a sfarsit cronica precedenta
- cronicarii trebuie sa foloseasca ca surse de inspiratie izvoarele istorice documentate
- pentru perioadele in care nu exista date stiintifice pot fi folosite ca sursa de inspiratie si creatiile populare
- cronicile trebuie sa noteze colateral si alte evenimente petrecute in acea perioada (secete, invazii de lacuste, ploi, cutremure)

Trasaturile umanismului romanesc :

1.caracterul educativ al literaturii- cronicarii scriu dintr-un motiv umanist

Grigore Ureche afirma in Predoslovie « ca sa nu se inece a toate tarale anii trecuti si sa nu stie ce s-au lucrat sa se asemene fiaralor si dobitoacelor cele multe si fara minte », «  au lasat izvod pre urma si bune si rele sa ramaie feciorilorsi nepotilor , sa le fie invatatura, despre cele rele a se fereasca si sa se socoteasca iara pre cele bune sa urmeze si sa invete sa se indirepteze »

Miron Costin indeamna «  deci fratilor cetitorilor cu cat va veti indemna a ceti pre acest letopiset mai mult cu atat veti sti a va feri de primejdii si veti fi mai invatati a dare aspunsuri la sfaturi , la domni si la noroadele de cinste »

2. caracterul petriotic- ei sustin etnogeneza romanilor si anume romanitatea poporului roman « toti la un locu suntu.. si toti de la Ram se trag », latinitatea limbii romane(transformarile fonetice ex coxa- coapsa, lignum-lemn), unitatea poporului roman, continuitatea romanilor in Dacia cu argumente argheologice( precum obiecte vechi gasito si cel mai de pret monument este columna lui Traian ce demonstreaza originea dacilor) si filologice

Miron Costin in lucrarea sa De neamul moldovenilor arata in predoslovie « sosira asupra noastra cumplite acestea vremi  de acmu de nu stam de scristori ci de girji si suspinuri », « biruit-au gandul sa ma apucu de aceasta truda sa scot lumii la vedere delul neamului din ce izvor si semitie sunt locuitorii tarii noastre caci a lasa iarasi nescris cu mare ocara infundat neamul acestea este inimi durere »

Dimitrie Cantemir  in Hronicul vechimii romano-moldo-vlahilor subliniaza alegoria « Romanii sunt mosii si stramosii nostri, a moldovenilor si a tuturor oriunde se afla a romanilor, precum si singur numele de mosie ne arata si limba cea parinteasca un nebiruit martor ne este. »

3. caracterul militant - ei lupta pentru independenta nationala

Dimitrie Cantemir istoria cresterii si descresterii imperiului otoman da sperante eliberarii popoarelor asuprite din europa de imperiul turc iar in Istoria ieroglifica arata lupta sa pentru a stavilii influenta imperiului turc in Moldova.

4. caracterul filosofic/ apar meditatii si concluzii asupra istoriei si omului

dimitrie Cantemir Comediul sistemei logice generale, Istoria ieroglifica, Divanul sau galceava inteleptului cu lumea « Vii sti, iubitule, ca nu pentru cei carii intr-aceste pomenite limbi pedepsiti sint scara acii am supus, ce, pentru ca de imprumutarea cuvintelor streine cei mai nedeprinsi lovind, vreare-as ca ase a le intalege si in dialectul strein sa sa deprindza. »

5. caracterul popular/descoperirea folclorului si a specificului national

Dimitrie Centemir Descriptio Moldaviae « dupa pilda tuturor celorlalte popoare a caror limba inca e alcatuita din limba cea romana, iar apoi inlocuite cu cele slavonești »

Grigore Ureche,Miron Costin, Ion Neculce folosesc proverbe , zicatori expresii populare « paza buna trece imejdia rea » « cine sapa groapa altuia cade el intr-ansa »

6.caracterul stiintific - se face trecerea de la cronici la istorie

Rolul umanismului

Umanismul romanesc valorifica traditia culturala a Antichitatii in scopul demonstrarii originii romane a poporului nostru si a originii latine a limbii romane.

In spatiul autohton de civilizatie, umanismul a avut o dezvoltare speciala, legata de redescoperirea romanitatii noastre si de comunitatea surselor de limba si de cultura cu multe tari europene. Legaturile celor mai de seama voievozi ai nostri din secolele al XV-lea si al XVI-lea cu papii si principii umanisti s-au datorat, intai, necesitatilor istorice, observandu-se o incipienta comuniune de spirit europeana pentru apararea valorilor crestine si spiritual-laice ale batranului continent, aflat deja fata in fata cu agresiunea turceasca si a mahomedanismului ( a paganismului ).

Umanismul romanesc este preponderent legat de istoriografia in limba romana, care s-a nascut odata cu ridicarea noii boierimi la confluenta veacurilor al XVI-lea si al XVII-lea, ca o consecinta a renuntarii la uzul limbii slavone in actele de cancelarie si a tendintei marilor feudali de a subordona puterea domneasca. Un rol insemnat in dezvoltarea istoriografiei, mai ales a celei moldovenesti, l-a jucat umanismul tarziu al scolilor iezuite din Polinia, cunoscut de viitorii cronicari in mod direct. Umanismul tardiv a afectat conceptia cronicarilor in privinta rolului educativ al istoriei, a importantei personalitatilor in devenirea unui popor, a conceptiei despre razboi si glorie in sensul sporirii renumelui individual al monarhilor si principilor Europei. Ideea apartenentei poporului roman si a limbii sale la ginta latina, aceea a originii comune si a legaturilor de neam si limba intre toti romanii, a integrarii idiomului nostru in familia lingvistica romanica, alaturi de indemnul la studiul limbii latine si al autorilor clasici trebuie puse, de asemenea, pe seama influentei umanismului.

Acelasi curent cultural si literar a influentat stilul cronicarilor, oferindu-le modele de intocmire si redactare savanta a letopisetelor. Fraza lui Miron Costin, influentata de constructia latina, se distinge prin claritate, precizie si naturalete.

Scrisul cronicaresc s-a nascut dintr-o necesitate stringenta: provinciile romanesti parcursesera veacuri de istorie, care riscau sa fie inecate in uitare. Prima intentie a istoricilor - cronicari a fost sa recupereze trecutul: "ca sa nu sa inece a toate tarile anii trecuti si sa nu sa stie ce s-au lucrat . " ( Gr. Ureche ); "ca sa nu sa uite lucrurile si cursul tarii . " ( Miron Costin ). In viziunea umanistilor nostri, un popor fara istorie, care isi ignora trecutul, nu va sti sa-si construiasca prezentul si nici sa-si imagineze viitorul. Un astfel de popor nu are constiinta, nici forta vizionara, asemanandu-se "fiarelor si dobitoacelor celor mute si fara minte" ( Gr. Ureche ). Asadar, istoria unui neam este purtatoarea unor valori educative si scrierea ei devine o responsabilitate integral asumata: "Eu voi da sama de ale mele, cate scriu"( Miron Costin )

In celebra Predoslovie la opera cu cel mai pronuntat caracter umanist pe care a redactat-o, Miron Costin critica vehement activitatea copistilor iresponsabili care modificasera cronica originala a lui Grigore Ureche, afirmand ca moldovenii ar fi provenit din talharii Romei exilati pe teritoriul Daciei, facand, in acest mod, "neamul de ocara". Miron Costin e convins ca "a scrie ocara vecinica unui neam" inseamna a-i leza mandria devenirii istorice.

Ideile, atitudinile, sentimentele - evidentiate atat in Predoslovie, cat si in opera propriu-zisa despre etnogeneza romanilor - nu sunt doar ale lui Miron Costin, ci apartin tuturor cronicarilor: patriotismul discret, dar clar exprimat, preocuparea fata de originea noastra romanica, dar si convingerea de sorginte umanista ca romanii trebuie sa iasa din intunericul nestiintei, constiinta ca scrisul lor este dator sa slujeasca adevarul ( devenind un act de responsabilitate istorica ), sntimentul unei continuitati ( prin contributia fiecaruia ) a efortului de "a scoate la stirea tuturor" istoria poporului roman. Ion Neculce imbina relatarea istorica si fictiunea pilduitoare ( in cele 42 de legende asezate inaintea cronicii propriu-zise, sub titlul O sama de cuvinte ), devenind un evocator autentic al trecutului si, cand povesteste intamplari la care el insusi a luat parte, gasind accente elegiace sau dramatice ale unui memorialist neintrecut. Ironia este calitatea principala a expunerilor lui Ion Neculce, cronicar moralist, ca si Miron Costin, dar cu o vadita predispozitie spre jovialitate.

Cronicarii munteni ( anonimi sau cunoscuti ) sunt mai putin individuasizati decat cei moldoveni, dar au o pronuntata fizionomia colectiva, toti fiind vehement polemici, pamfletari, impingand riposta pana la invectiva. S-a afirmat ca, din punct de vedere documentar, se cuvine maxima precautie in judecarea cronicilor muntene, partinitoare fata de anumiti voievozi. Din punct de vedere literar, insa, tocmai subiectivitatea, tendinta spre satira si sarja caricaturala fac din autorii acestora veritabili scriitori. Cel mai vehement dintre istoriografii

munteni este Radu Popescu, cronicarul oficial al domnitorului Nicolae Mavrocordat, ale carui pamflete vor fi valorificate, apoi, in literatura romana, de Ion Heliade - Radulescu, N. D. Cocea sau Tudor Arghezi.

O figura aparte printre cronicarii munteni o reprezinta stolnicul Constantin Cantacuzino, care a studiat la Pavia, insusindu-si ideile umaniste. In Istoria Tarii Romanesti, discutand despre cucerirea romana in Dacia, stolnicul - carturar insista, dintr-o perspectiva umanista, asupra rolului civilizatiei aduse de colonistii care "prea mari oameni au fost si atata intru viteji au fost ispititi, educati si alesi, si atat intru intelepciunea lumeasca de iscusiti, cat nice un neam, nice o limba pe lume, niciodata ca ei n-au statut". In opinia intelectualului instruit si rafinat, conceptul de civilizatie are un sens pur umanist: civilizat - in acceptia lui Constantin Cantacuzino - este omul "supus si cuprins" in "legi si dreptati", omul care traieste dupa anumite norme ale societatii ( numita de el "sotiire" ), nu acela care da frau liber instinctelor ca "varvarul" ( Barbarul ).

Tot un umanist a fost si Nicolae Milescu, traducator in limba romana al Bibliei ( al carui manuscris a fost ulterior folosit de fratii Serban si Radu Greceanu, traducatorii Bibliei de la Bucuresti, in 1688 ) si autor al unui faimos Jurnal de calatorie, scris in limba slavona si intitulat Descrierea Chinei. Cu opera lui Nicolae Milescu apare cea de-a treia directie de dezvoltare a literaturii romane vechi, consecinta fireasca a orientarii religioase si istoriografice precedente: directia superioara estetic a literaturii de conceptie si de imaginatie. Ea s-a concretizat artistic in doua specii noi, eseul si romanul, ambele reprezentate de un singur autor, voievodul Moldovei, mai tarziu consilier intim al tarului petru cel Mare, Dimitrie Cantemir. Eseul lui Cantemir, Divanul sau galceava inteleptului cu lumea sau giudetul sufletului cu trupul, a fost redactat in limbile elina ( greaca veche ) si romana, aparand la Iasi in 1698. Volumul este un mic tratat de etica, realizat dupa tehnica dialogurilor platoniciene, pe tema fortuna labilis ( soarta schimbatoare ), citand chiar si versuri din poemul Viata lumii, de Miron Costin.

Romanul Istoria ieroglifica, al lui Cantemir, scris la Constantinopol, in 1705, este o fabula alegorica, personajele apartinand lumii animale, sub ale caror masti se ascund protagonistii certurilor dintre casa domnitoare a Tarii Romanesti, in frunte cu Brancoveanu ( "Corbul" ) si aceea a Moldovei, conduse de Cantemir insusi ( "Inorogul" ). Facand dovada culturii sale clasicizante, savantul roman imprumuta procedeul tehnic din Etiopica lui Heliodor, decorurile fabuloase din Halima, mastile din Bestiarii si cugetari din Homer, Hesiod, Horatiu, Sfantul Augustin. Desi epicul este sarac si adesea sufocat de incifrarea intamplarilor adevarate in hieroglife si de ascunderea fizionomiei eroilor sub nume de animale reale sau himerice, in schimb darul de a construi portrete grotesti, caricaturale fiintelor satirizate, fantezia umoristica si gustul proiectiilro fantastice sunt tot atatea aspecte ale talentului unui scriitor veritabil, ale unicului scriitor propriu -zis din literatura romana veche. Ultima sa lucrare, Hronicul vechimei a romano-moldo-vlahilor, scrisa in limba romana, este opera unui umanist care demonstreaza - pe baza a peste 150 de izvoare - nu numai romanitatea si continuitatea romanilor in Dacia, dar si rolul urmasilor acestora, de aparatori ai civilizatiei europene in fata invaziilor barbare tataresti si turcesti: "De le vom cauta firea, nima si cea eroiceasca vitejie, aieve este ca a hotaralor romanesti impotriva sirepelor neamuri tatarasti, ca niste ziduri de arama pusi si nebiruiti aparatori s-au socotit". Fiind un spirit increzator in forta providentei, D. Cantemir opineaza - precum Nicolae Balcescu mai tarziu - ca aceasta misiune a fost harazita poporului roman de o ratiune superioara a progresului: "Acea de sus pronie, purtand de grija mantuitii acestor crivatene noroade, cu neamul romano-moldo-vlahilor ca cu un zid prea vartos si nebiruit sa se fi slujit, spre carile impotriva a vrajmase sariturile paganilor punandu-i cu pieptul lor, intregi inca, pana acum si in scaunile sale infipti si odihniti sa-i fie pazit".

Umanismul si renasterea ne-au redat sentimentul comunitatii de civilizatie, limba si cultura cu tarile Europei Apusene, constiinta unitatii teritoriale a provinciilor romanesti, idealuri din care ne-am tras invatamintele duratei noastre ca neam, permanenta spirituala si ca misiune istorica.