Ion Luca Caragiale cum a imbogatit literatura romana

I.L. Caragiale a imbogatit literatura romana atat cu opere in proza (nuvele, povestiri) cat si cu creatiile sale dramatice, de o exceptionala valoare, el fiind cel mai mare dramaturg roman.
Una dintre cele mai reprezentative comedii ale sale este O scrisoare pierduta, jucata pentru prima data la 13 noiembrie 1884 pe scena Teatrului National din Bucuresti.
Fiind o comedie, aceasta opera literara intruneste atat conditiile generale ale unei creatii dramatice, cat si pe cele caracteristice speciei pe care o ilustreaza.
Ca orice opera dramatica, a fost scrisa cu scopul de a fi reprezentata pe scena si este structurata in acte si scene. Ea cuprinde patru acte, fiecare act avand noua, paisprezece, sapte si, respectiv, paisprezece scene. Totodata, timpul si spatiul actiunii sunt limitate, intamplarile relatate petrecandu-se in capitala unui judet de munte, in timpul alegerilor parlamentare din anul 1883.
Caracterul dramatic al operei este evidentiat de folosirea dialogului si a monologului dramatic, precum si de prezenta indicatiilor de regie (scenice) prin care se fixeaza cadrul actiunii si se evidentiaza unele dintre trasaturile specifice perso­najelor. Descrierea si naratiunea nu sunt prezente ca moduri de expunere, decat in aceste indicatii de regie sau in replicile personajelor.
Prezentarea conflictului dramatic este o alta trasatura specifica acestui gen literar (dramatic) care se intalneste si in creatia O scrisoare pierduta. El se declanseaza o data cu pierderea scrisorii „de amor' si evolueaza pe masura ce Catavencu isi santajeaza adversarii cu publicarea ei. Dupa ce atinge punctul culminant, in momentul pronuntarii numelui candidatului, conflictul se stinge atunci cand Catavencu este deposedat de scrisoarea compromitatoare. Acest conflict de baza se imbina cu alte conflicte secundare prezente in actiunea comediei. Ca specie a genului dramatic, opera literara O scrisoare pierduta este o comedie, intrucat provoaca rasul prin surprinderea moravurilor, a unor tipuri umane sau a unor situatii neasteptate. Este prezent si comicul de caracter, pentru ca autorul surprinde diferite tipuri umane care, prin comportarea si trasaturile lor de caracter, provoaca rasul. Pristanda starneste comicul prin supunerea oarba cu care duce la indeplinire ordinele sefilor, Farfuridi si Branzovenescu devin ridicoli prin teama exagerata de tradare, iar Catavencu prin discursul demagogic si schimbarea de atitudine din final, cand din pacalitor devine pacalit. Generatoare de comic sunt si ticaiala vene­rabilului nenea Zaharia, dar si prostia ramolitului de Agamita Dandanache.
De asemenea, este prezent si comicul de situatie, intrucat intamplarile comice abunda: pierderea si gasirea succesiva a scrisorii, situatia initiala si cea finala in care se afla Catavencu sau deznodamantul farsei electorale, care se termina cu multumirea tuturor, in sunetele muzicii.
Prin aceste tipuri de comic, I.L. Caragiale a reusit sa realizeze umorul si ironia, privind cu mai multa sau mai putina ingaduinta personajele si faptele lor.
Realizand aceste categorii estetice - umorul si ironia - prin intermediul diverselor tipuri de comic folosite in cadrul unei structuri dramatice, opera literara O scrisoare pierduta are toate notele specifice unei comedii.

Comicul - ceea ce produce o stare de veselie, rasul - se realizeaza in general printr-o nepotrivire intre aparenta si esenta, constatata cu detasata superioritate de spectator. Tipurile de comic se clasifica dupa sursa: comic de situatie, de caracter sau moravuri, de limbaj.
Comicul de situatie, cel mai gustat in toate spectacolele populare, este intim legat de pacaleala, de farsa. Personajele actioneaza in temeiul unei false interpretari a realitatii, a unei confuzii, create uneori chiar de unul dintre personaje. Teatrul absurd modern preia mostenirea vechilor farse populare.
Comicul de caracter, cultivat mai ales in clasicism, se intemeiaza pe o pasiune, pe o idee fixa gratie careia personajul animat de ea devine prada usoara pentru pacalelile celorlalti. Comediile lui Moliere care au ca titlu numele sau caracterul unui personaj - Avarul, Tartuffe (ipocritul) - sunt reprezentative.
Comicul de moravuri - specific mai ales curentului realist - da gene­ralului uman clasicist o mai accentuata dimensiune sociala, ancorand come­dia in actualitatea epocii.
Comicul de limbaj este legat mai ales de comedia de moravuri, intrucat vorbirea personajelor nu este in fond decat dimensiunea verbala a compor­tamentului personajelor.
Ion Luca Caragiale: O noapte furtunoasa
Comedia O noapte furtunoasa de I.L. Caragiale, avand ca subtitlu Numarul 9 intors, imbina in chip fericit toate tipurile de comic amintite. Eroii sunt identificati prin pozitia lor sociala - o familie de negustori, conservand inca aspecte ale relatiilor familiale si de breasla mai vechi, ce presupun reunirea sub acelasi acoperis a Jupanului', a calfei si a ucenicului, stagii obligatorii in practicarea oricarei meserii, toti facand parte intr-un anume fel din „famelie', caci nu exista nici o delimitare intre viata domestica si practica meseriei. in acelasi timp, Jupanul' - sotul surorii mai mari - este si capul familiei largite, interesandu-se patern de cumnata lui, chiar si dupa maritisul acesteia tot cu un negustor. Negustorul si calfa lui au, in acelasi timp, functii publice neremunerate, dupa cum indica aceeasi lista a personajelor, rangurile lor in Garda civica au ca menire sa asigure linistea „cetatenilor', adica a mahalalei. Pozitia insemnata a capitanului din Garda civica, cetateanul si cherestigiul jupan Dumitrache, este relevata prin amicitia cu nuante de ser­vilism a ipistatului Nae Ipingescu. Singurul personaj care nu apartine acestui mediu este „studintele in drept si publicist' Rica Venturiano, in fapt func­tionar, arhivist.

Ca de atatea ori in comediile lui Caragiale, anumite momente din desfasurarea conflictului sunt narate de un personaj, cu mare efect comic tocmai datorita limbajului spe­cific,

Este interesant felul in care autorul a combinat doua situatii conflictuale comice traditionale: cea a triunghiului conjugal in care amantii il pacalesc pe sotul batran si cea a perechii tinere impiedicate sa se casatoreasca de un batran cu idei fixe. Peripetiile comice bazate pe confuzii, cu rasturnari de situatii ce justifica intru totul titlul O noapte furtunoasa, abunda, incununate fiind de nunta si impacarea generala, deznodamant caracteristic comediei, impacarea cea mai subtil satirica este insa cea din mintea cherestegiului, cel atat de entuziast admirator al autorului articolului despre „sfanta costitutiune' si atat de inversunat dusman al tuturor „bagabontilor' „scarta-scarta pe hartie'. In realitate, cel detestat si cel admirat se dovedesc a fi una si aceeasi persoana, mai mult, el insusi „sparsese casa' pastramagiului Ghita Tircadau, negustor „fara ambit', in beneficiul unui „mate-fripte' cu „giuben si oche­lari', avand insa frumoase perspective, caci „combate bine'. Si din punctul acesta de vedere jupanul avea dreptate, „mitocanul' - cum il numise dis­pretuitor Rica - avea fler.

Cea dintii constatare in urma lecturii celor mai cu­noscute schite ale lui I. L. Caragiale, precum Vizita sau D-l Goe este ca aceste .texte amuza, produc risul. Textul lui Caragiale stir-neste insa un alt fel de ris decit textul lui Creanga. Caragiale nu doreste sa ne inveseleasca, aratindu-ne prilejurile de voiosie ale vietii, ci, prin intermediul risului, el vrea sa atraga atentia citito­rului asupra raului din oameni si din lume.

Personajele sint creionate in citeva trasaturi, sint schitate. A-ceste trasaturi creeaza o imagine hazlie.

Citind Vizita, avem impresia ca vedem si auzim totul, ca si cum intimplarile s-ar desfasura pe o scena. Micile naratiuni ale lui Caragiale (numite schite) se inrudesc mult cu teatrul, datorita dia­logului care acopera o mare parte a textului, a unor semne de punctuatie ce redau vorbirea personajelor, a prezentarii miscarilor si atitudinilor acestora.
Naratorul, care afiseaza naivitatea si pare netulburat portarea personajelor, doreste de fapt sa le condamne atitudinea; el este ironic. A fi ironic inseamna a sugera cu haz anumite lucruri, sau chiar a rosti cu umor exact invers decit ceea ce gindesti.

Vizita face parte din celebra culegere a lui I. L. Caragiale, Momente si schite, o opera literara de cea mai mare importanta pentru literatura noastra,

Izvorul comicului este de fapt ce vor sa para personajele si ce sint ele in realitate, ce aluzii „nevinovate' face autorul, cum se desfasoara dialogul.

Ion Luca Caragiale este cel mai mare dramaturg roman. Critica literara a remarcat exceptionala inzestrare a lui Caragiale pentru comic in comedii, si pentru analitic (analiza sufleteasca, psihologica) in nuvele si in drama Napasta.

Caragiale apartine perioadei marilor clasici alaturi de Creanga, Eminescu si Slavici. El este cea mai mare dramaturg roman si creatorul schitei in literatura noastra.