Al Doilea Razboi Mondial

Al Doilea Razboi Mondial

Revendicarea de catre Germania a regiunii Danzig si a unei cai ferate care sa lege orasul cu acelasi nume de Germania si Prusia Orientala a turnat gaz pe focul deja mocnit al relatiilor internationale. Revendicarea era posterioara incalcarii de catre Hitler a promisiunilor facute britanicilor de a nu mai revendica alte teritorii din Europa fata de cele revendicate si obtinute pana in septembrie 1938. Ori ocuparea Cehiei si sprijinul dat miscarii secesioniste slovace, crearea Protectoratului Boemiei si Moraviei, ultimatumul dat Lituaniei si ocuparea orasului Memel, criza din relatiile germano-romane exprimata de asa-numitul incident Tilea aratau o incalcare clara de catre F hrer a angajamentelor asumate. Politica de appeasement a suferit prin toate aceste evenimente o lovitura mortala, din care nu-si va mai reveni niciodata. Ultimele sale licariri nu au reusit sa indeparteze izbucnirea unui nou razboi in Europa, cu amplitudine ulterior mondiala.

Relatiile germano-sovietice dupa accederea la putere a lui Hitler au dat la iveala aspecte interesante despre pragmatismul si cinismul regimurilor totalitare, indiferent de motivistica oficiala care le imbraca. Lipsa oricarui control civic scapa aceste regimuri pe termen scurt, uneori chiar mai lung, de constrangerile cuprinse de propaganda oficiala si chiar de constrangerile ideologice. Un exemplu concludent a fost si semnarea la 23 august 1939 a Pactului de neagresiune Ribbentrop-Molotov. Germania nu a facut semnand acest tratat cu U.R.S.S. decat sa-si puna in valoare avantajul geopolitic pe care-l detinea fiind situata geografic in centrul Europei. Stalin isi pazea pielea, arunca Reichul impotriva democratiilor occidentale, castiga teritorii revendicate pe teren istoric sau strategic si statea la panda pentru a-si arunca fortele la momentul potrivit impotriva Europei capitaliste. Referitor la anexari teritoriale, a devenit clasica diplomatia imperialista continuta de Protocolul secret semnat de Ribbentrop si Molotov. Pur si simplu Europa nord-estica si central-estica este impartita intre cele doua mari puteri: Finlanda, Estonia, Letonia, Basarabia si o parte a Poloniei din est se recunoaste sferei de influenta a Uniunii Sovietice, iar Lituania si partea de vest a Poloniei celei a Reichului. Bomba odata explodata (desi Protocolul secret nu a fost cunoscut decat partial pe canalele diplomatice si media, fiind dat publicitatii abia in 1946 si recunoscut de Rusia abia dupa 1989), Hitler a asteptat ca Polonia sa-i fie oferita pe tava asa cum se mai intamplase cu Cehoslovacia. Desfasurarea in alta directie a evenimentele a dus la intrarea in razboi a Germaniei impotriva Poloniei la 1 septembrie 1939. Doua zile mai tarziu, dupa ce toate posibilitatile de dialog, chiar si cele incercate de Mussolini au fost inchise, Marea Britanie si Franta si-au indeplinit angajamentele fata de Varsovia si au declarat razboi Berlinului. Razboiul fusese declansat.

Fazele conflictului au nascut in istoriografie numeroase discutii. Ne oprim insa la o detasare a principalelor etape intreprinsa de istoricul militar britanic Liddell Hart:

I.     - Declansarea razboiului: 1939-1940

A.      cotropirea Poloniei

B.      razboiul ciudat sau falsul razboi

C.      razboiul finlandez

II.       - Rabufnirea: 1940

A.      cotropirea Norvegiei si Danemarcei

B.      cotropirea vestului si replica U.R.S.S.

C.      batalia pentru Anglia

D.      ofensiva din Egipt

E.       cucerirea Africii de Est cotropita de italieni

III.     - Expansiunea: 1941

A.      cotropirea Balcanilor si a Cretei

B.      Hitler impotriva Rusiei - invadarea U.R.S.S.

C.      Rommel intra in Africa

D.      operatiunea Cruciatul

E.       valul se ridica in Extremul Orient - cercul ofensiv al Japoniei

IV.    - Cotitura: 1942

A.      schimbarea situatiei in Rusia

B.      Rommel la apogeu

C.      in Africa situatia se schimba - Torta - valul dinspre Atlantic

D.      schimbarea in Pacific

E.       batalia din Atlantic

V.      - Refluxul: 1943

A.      curatirea Africii

B.      reintrarea in Europa - prin Sicilia; invadarea Italiei

C.      refluxul german in Rusia

D.      declinul japonez in Pacific

VI.    - Declinul general: 1944

A.      ocuparea Romei

B.      eliberarea Frantei

C.      eliberarea Rusiei

D.      ofensiva aeriana startegica asupra Germaniei

E.       eliberarea Pacificului de sud-vest si a Birmaniei

F.       contraofensiva lui Hitler din Ardeni

VII.  - Final: 1945

A.      navala de la Vistula la Oder

B.      prabusirea dominatiei lui Hitler in Italia

C.      colapsul Germaniei

D.      colapsul Japoniei

I.     - Declansarea razboiului

A. cotropirea Poloniei

Din septembrie 1939 a inceput prima etapa a Blitzkrieg-ului, razboiul-fulger care in mai putin de 18 luni va face din Hitler stapanul absolut al Europei continentale. F hrerului i-a fost necesara mai putin de o luna pentru a infrange armata poloneza, mult inferioara numeric, lipsita de dotarea Wehrmachtului si pe deasupra atacata pe la spate pe 17 septembrie 1939 de Armata Rosie. Aceasta prima etapa de testare a teoriei razboiului mobil a dat in general rezultatele asteptate de Inaltul Comandament German. Armata germana a avut si avantajul de a putea ataca in numeroase locuri frontiera de 2 800 Km. care o separau de inamic. Campia poloneza oferea in plus unui invadator mobil posibilitatea de a se deplasa usor. Cele 14 divizii mecanizate sau partial mecanizate au fost secretul reusitei in timp scurt a Armatei Germane. Deznodamantul a fost grabit si de sustinerea de care s-au bucurat aceste divizii din partea Luftwaffe (aviatia germana), care a distrus sistemul feroviar polonez si o buna parte a flotei aeriene a acestei tari. "Bombardamentul radio" german a avut si el partea sa de contributie in victoria germana.

Fortele terestre germane au inaintat in dimineata zilei de 1 septembrie pe doua directii majore:

- din nord, din Prusia Orientala si prin coridorul polonez Grupul de armate al generalului Bock;

- din sud a avansat Grupul de armate aflat sub comanda lui Rundstedt, care avea cele mai importante resurse si cele mai ambitioase obiective de lupta;

Dispunerea radiara, fara rezerve importante a fortelor armate poloneze, adepte ale strategiei de a ceda totul sau de a nu ceda nimic, a facilitat ofensiva Wehrmachtului; cea mai mare parte a fortelor poloneze a fost prinsa in capcana inainte de a se retrage peste Vistula. Garnizoana de la Varsovia care a opus o rezistenta eroica a capitulat pe 28 septembrie, in ciuda bombardarii neintrerupte a capitalei, iar ultima unitate poloneza mai importanta a depus armele pe 5 octombrie. Miscarea de rezistenta a partizanilor a continuat insa si dupa aceasta data, iar 80 000 de polonezi au scapat prin Romania in strainatate.

In acest timp aliatii Poloniei reusisera sa provoace relativ putine pagube Germaniei pe frontul vestic. Ofensiva franceza a putut fi declansata abia pe 17 septembrie, cand prabusirea Poloniei era evidenta. Comandamentul francez se crampona in continuare de vechile dogme ale razboiului, conform carora orice ofensiva de amploare trebuia mai intai pregatita de un masiv bombardament de artilerie.

B. razboiul ciudat sau falsul razboi

Sintagma "falsul razboi" sau "razboiul ciudat" a fost inventata de presa americana. Sub aceasta denumire a fost cunoscuta perioada de la prabusirea Poloniei in septembrie 1939 pana la deschiderea ofensivei apusene a lui Hitler. Ea a fost marcata de intocmirea de catre ambele parti a planurilor de atac pentru perioada urmatoare. Au fost luate in discutie si posibilitati de a incheia razboiul pe cale diplomatica, ultima oferta de acest gen fiind facuta pe 6 octombrie si respinsa de germani. Au existat si incercari ale militarilor germani, care se temeau de posibila intorsatura nefavorabila pe care ar putea-o lua razboiul de a-l lichida pe Hitler. Dar a fost mai cu seama un accident aerian al unui maior german in ianuarie 1940 care a adus in mainile aliatilor planul operativ german de ofensiva in vest. Accidentul l-a determinat pe Hitler sa schimbe planul de campanie si sa mute - conform strategie preconizate de generalul Erich von Manstein - principalul atac in Ardeni, in directia Sedan.

Toate acestea se produceau in umbra cortinei. Populatia din tarile aflate in razboi isi vedea in continuare de treaba, fara ca ceva sa para a anunta vijelioasa desfasurare de forte din mai 1940. Intre timp, armata franceza imobilizata timp de 8 luni in spatele liniei Maginot, inactiva, in asteptarea atacului german este din ce in ce mai demoralizata de vicisitudinile unei ierni foarte grele si de propaganda germana.

C. razboiul finlandez

Odata adus la indeplinire punctul din Protocol anexa al Pactului Ribbentrop-Molotov privitor la Polonia, Stalin a trecut la aducerea la indeplinire a celorlalte scopuri propuse. Dorind sa reia vechile teritorii ale Rusiei care se desprinsesera dupa primul razboi mondial si sa-si protejeze flancul baltic impotriva unei posibile agresiuni germane, Kremlinul a inceput tratative cu Finlanda la 9 octombrie. La 14 octombrie Moscova si-a formulat pretentiile. Din ele se desprindea intentia sovieticilor a) de bloca Golful Finic cu artilerie pe ambele coaste pentru a nu permite intrarea inamicilor aici; b) de a impiedica avansul inamicului spre insulele Golfului Finic situate la vest si nord-vest de Golful Finic, in care scop au solicitat finlandezilor sa le cedeze o serie de insule si sa le concesioneze pe 30 de ani portul Hang ; baza navala pe care sovieticii intentionau s-o construiasca acolo, impreuna cu baza de la Paldiski, de pe coasta opusa, urma sa blocheze accesul in Golful Finic.

Pe uscat, se urmarea indepartarea frontierei finlandeze de Leningrad si deci reajustarea frontierei din Istmul Kareliei pana la o linie de unde tirul artileriei grele nu ar fi putut atinge Leningradul.

In nordul indepartat, rusii insistau pentru retrasarea frontierei, pentru a-l impiedica pe inamic sa ajunga la Murmansk.

In schimbul acestor ajustari teritoriale, Uniunea Sovietica se arata gata sa cedeze doua provincii care erau duble ca suprafata fata de cele solicitate, care i-ar fi marit statului finlandez partea mediana. Problema portului Hang a ramas insa insolvabila. Finlandezii au motivat ca cedarea acestui port ar incalca neutralitatea tarii lor. Discutiile au devenit treptat violente. Pe 28 noiembrie guvernul sovietic a anulat tratatul de neagresiune cu Finlanda din 1932. In ziua de 30 noiembrie a inceput invazia rusilor in Finlanda.

Dupa o inaintare impetuoasa, s-a produs un blocaj. Avansul direct lansat dinspre Leningrad peste Istmul Karelia s-a impotmolit in primele fortificatii ale Liniei Mannerheim. Mai mult, la inceputul lunii ianuarie finlandezii au contraatacat. Rusii au fost nevoiti sa concentreze rezerve mari si sa-si schimbe structura de comanda pentru a putea face fata situatiei. In cele din urma tactica de invaluire ale principalelor linii fortificate finlandeze si superioritatea numerica si de dotare covarsitoare (Armata Rosie a ajuns sa numere 1 milion de soldati) si-au spus cuvantul. La 6 martie 1940, guvernul finlandez a trimis o delegatie pentru a semna o pacea. Tratatul de pace semnat o saptamana mai tarziu a fost unul dur, finlandezilor impunandu-li-se sa cedeze pe langa zonele solicitate anterior intreg Istmul Kareliei, inclusiv Viipuri, precum si partea finlandeza a Peninsulei Pescarilor.

II - Rabufnirea

A.      cotropirea Norvegiei si Danemarcei

Importanta strategica a Norvegiei in cadrul Europei de Nord in razboiul ce opunea Marea Britanie si Germania nu mai are nevoie de motivare. Atat britanicii cat si germanii au pus astfel la punct planuri de ocupare a Norvegiei, importanta si prin proximitatea sa geografica fata de bogata in minereuri de fier Suedie. De partea germana cel care a insistat pentru includerea in spatiul operativ german a Norvegiei a fost amiralul Raeder, comandantul suprem al Marinei. Competitia dintre cele doua proiecte a fost castigata de Hitler, care si-a lansat atacul in dimineata zilei de 9 aprilie 1940. Forte putin numeroase dar bine organizate au reusit sa captureze capitala Oslo si principalele porturi ale Norvegiei. Un aport important l-au adus insa trupele de parasutisti care au actionat in aceasta batalie in premiera mondiala. Luftwaffe si-a facut din nou datoria intimidand poporul norvegian si paralizand actiunile Aliatilor.

In acelasi timp cu capturarea Norvegiei a fost ocupata practic fara lupta si Danemarca. Invazia s-a desfasurat prin Jutlanda, singurul loc unde danezii au opus o mica rezistenta.

De data aceasta, britanicii au replicat. Ei au debarcat pe coastele norvegiene, fara insa sa rezerve mari surprize germanilor. Pe 7 iunie 1940, ultima localitate detinuta de Aliati, Narvik, a fost evacuata.

B. cotropirea vestului si replica Rusiei

Reusitele militare germane de pana in mai 1940 fusesera impresionante. Ele au fost datorate cu deosebire modului in care au reusit mai repede si pe o scara mai mare decat alte natiuni sa accepte noul in materie tactica. In loc sa foloseasca tancurile ca alte armate pentru a acoperi inaintarea infanteriei, germanii le-au concentrat in divizii de blindate (Panzerdivizionen) in puncte precise ale frontului, cu misiunea de a rupe liniile de aparare adverse si de a crea astfel o bresa care sa dezorganizeze armata dusmana si prin care sa patrunda infanteria transportata in camioane. Aceasta "forta cenusie" beneficia de sprijinul unei flote aeriene puternice, alcatuita mai cu seama din avioane de lupta (bombardiere in picaj de tip Stuka), capabile sa stopeze pe loc orice reactie a adversarului.

Strategia franceza era cu totul diferita. Grupati in spatele liniei Maginot, fortificatie care tinea pana la frontiera belgiana, francezii asteptau atacul german. Germanii au atacat insa pe 10 mai 1940 nu pe linia Maginot ci prin Belgia si Olanda, incalcand neutralitatea acestor tari. Era aplicata astfel strategia capabilului general Erich von Manstein care consista in atragerea grosului trupelor aliate in nord, patrunderea prin masivul Ardeni considerat de francezi drept imposibil de trecut cu tancurile, inaintarea rapida catre Marea Manecii si incercuirea fortelor franco-britanice de pe teritoriul belgian.

Planul a reusit pe deplin. Olanda a fost cucerita in 5 zile, in buna parte cu sprijinul fortelor aeropurtate. Aliatii au sarit in ajutorul belgienilor. Pe 13 mai blindatele germane au fortat linia Maginot, au trecut Ardenii, au creat o bresa imensa la Sedan pe unde s-au scurs diviziile lui Guderian si, intr-o saptamana, au ajuns pe malurile raului Somme, invaluind grosul trupelor franco-britanice si belgiene. Generalul Weygand, numit in locul lui Gamelin, a incercat fara succes sa rupa incercuirea. La 28 mai belgienii au capitulat. Blocate la Dunkerque, trupele franco-britanice au reusit sa se imbarce in graba si sa se evacueze in Anglia, lasand in urma zeci de mii de prizonieri. Ele au provitat de decizia lui Hitler de a lasa numai Luftwaffe sa disece aceasta forta, misiune care a depasit insa posibilitatile de care dispunea aviatia.

In Franta, haosul era total. De pe 5 iunie germanii au declansat un nou atac spre Vest si spre Sud. Campania din Franta se termina printr-o victorie rasunatoare a Wehrmachtului. Guvernul francez a parasit Parisul care a fost proclamat oras deschis si s-a refugiat mai intai la Tours, apoi la Bordeaux. Mussolini, pana atunci nebeligerant, ataca si el Franta la 10 iunie, fara succes.

Franta isi luase fata de Londra obligatia solemna de a nu incheia cu Germania pace separata. Presedintele Consiliului de Ministri francez Paul Reynaud dorea sa-si tina promisiunea, dar opozitia sefilor armatei si a mai multor ministri l-au obligat sa demisioneze pe 1 iunie. Succesorul sau, maresalul Petain a cerut germanilor armistitiul care a fost semnat pe 22 iunie la Rethondes, in acelasi vagon de cale ferata in care se semnase precedentul armistitiu din 1918. Peste patru zile, fostul subsecretar de stat in guvernul Reynaud, care militase pentru continuarea luptei in colonii, generalul de Gaulle, a lansat de la Londra un apel pentru continuarea luptei.

Conform clauzelor armistitiului, Franta a fost impartita in doua. Partea de nord si de vest a tarii a fost ocupata de trupele germane. Armata franceza a fost demobilizata, cu exceptia a 100 000 de oameni. Flota trebuie sa se intoarca la bazele de plecare. Cele 2 milioane de prizonieri de razboi trebuiau sa ramana in Germania pana la semnarea pacii. O despagubire de 400 de milioane de franci pe zi urma sa fie platita ocupantilor. Cealalta parte a Frantei se afla sub conducerea guvernului Petain. Republica s-a prabusit pe 10 iulie 1940, cand la initiativa lui Pierre Laval cele doua Camere reunite i-au incredintat puterea lui Petain, ca si dreptul de a modifica Constitutia. Statul francez al lui Petain este un regim autoritar al catui fondator s-a bucurat un timp de sustinerea sau pasivitatea unei populatii demoralizate.

Infrangerea rapida a Frantei a luat prin surprindere conducerea sovietica care astepta un razboi de lunga durata cu epuizarea ambilor adversari. De aceea, Moscova s-a grabit sa-si indeplineasca celelalte planuri ofensive negociate cu Reichul. Este vorba de anexarea in urma ultimatumurilor din 26 - 27 iunie 1940 a Basarabiei, Bucovinei si a }inutului Herta si de incorporarea }arilor Baltice in U.R.S.S. Aceasta din urma actiune a fost mai laborioasa si a cunoscut doua faze majore: in prima etapa 28 septembrie - 10 octombrie, }arile Baltice au fost presate sa semneze tratate de ajutor mutual cu Uniunea Sovietica prin care partile semnatare se obligau sa-si acorde ajutor reciproc, inclusiv militar (in care scop au fost amplasate baze militare sovietice in aceste mici republici), in cazul in care una dintre ele ar fi atacata de o a treia tara; notele ultimative din iunie 1940 si anexarea lor in august au incheiat conturile pactului cu Germania pentru Kremlin.

C. batalia pentru Anglia

La sfarsitul lunii iunie Marea Britanie se gaseste ca ultima fortareata a statului liberal in Europa. Dupa ce i-a propus de mai multe ori sa incheie o pace axata pe recunoasterea preponderentei Reichului pe continent, Hitler s-a gandit la o debarcare pe coastele engleze. Pentru a realiza o astfel de operatiune, germanii trebuie insa sa aiba controlul pe mare si in aer. Ori britanicii si-au pastat aviatia in timpul campaniei din Franta, iar flota lor era cu mult superioara flotei germane Kriegsmarine. Pentru a crea cadrul favorabil declansarii operatiunii, Hitler a hotarat sa declanseze in august 1940 batalia Angliei. Aceasta insemna bombardarea intensa si continua a insulei britanice de catre Luftwaffe. Din august pana in octombrie 1940, zeci de mii de tone de bombe au cazut asupra Londrei si a altor numeroase orase din Anglia. Englezii, condusi din 10 mai de energicul premier Winston Churchill, au rezistat. Avioanele de vanatoare Spitfire ale R.A.F. (Royal Air Force) au provocat pierderi grele aviatiei germane, obligandu-l pe Hitler sa renunte la 12 octombrie la planul sau de a invada Marea Britanie. Batalia pentru Anglia era primul esec al conducatorului german.

D. ofensiva din Egipt

Mussolini a intrat in al doilea razboi mondial cu scopul de a cuceri posesiunile coloniale si a crea un mare imperiu italian. In vara anului 1940 comandantul corpului expeditionar din Etiopia, ducele de Aosta, a dat ordinul de invadare a Somaliei britanice. Italienii, covarsitori ca numar si dotare, au luat rapid sub control importante centre din nordul si estul Africii. Succesele lor au fost insa de scurta durata. Armata a 7-a britanica, dislocata in Egipt si comandata de generalul Wavell, a inceput la 9 decembrie 1940 contraofensiva. La 5 ianuarie englezii au ocupat portul Bardia, apoi Tobrukul iar in februarie Benghazi. Aviatia, marina si armata de uscat italiana nu au reusit sa faca fata exigentelor unui razboi modern.

Ducele a fost nevoit in fata insucceselor italiene sa ceara sprijinul F hrerului, care a trimis in ajutorul aliatului sau corpul de armata "Africa Korps" condus de generalul Erwin Rommel. Acesta a reusit adevarate minuni cu o forta militara redusa, reusind ca in lunile februarie-aprilie sa-i alunge pe englezi din Cyrenaica.

E. cucerirea Africii de Est cotropita de italieni

Africa de Est a constituit teren de lupta intre italieni si britanici. Rezistenta pe care au opus-o italienii a fost una redusa, ceea ce a permis britanicilor sa elibereze Etiopia de sub dominatia italiana. La 5 mai 1941 capitala statului etiopian Addis Abeba a fost eliberata si astfel a fost pus capat existentei Imperiului italian abia nascut. Pe 19 mai insusi Ducele d'Aosta a acceptat infrangerea si a capitulat in fata fortelor britanice.

Pactul Tripartit

Germania tindea sa-si consolideze aliantele cu statele care acceptau scopurile sale de razboi. Prin urmare, la 27 septembrie 1940 la Berlin a fost semnat Pactul Tripartit, ce reprezenta un tratat de alianta politica si militara incheiat pe zece ani intre Germania, Italia si Japonia. Statele semnatare se angajau sa realizeze impreuna noua ordine in Europa si Asia. Ulterior, la Pactul Tripartit s-au asociat Ungaria (20 noiembrie), Romania (23 noiembrie), Bulgaria (1 martie 1941) si, pentru foarte putin timp. Jugoslavia.

III. - Expansiunea: 1941

A.      cotropirea Balcanilor si a Cretei

Invidios pe succesele militare germane si dornic de a arata potenta si la acest capitol a Italiei, Mussolini a atacat Grecia. O armata de 200.000 de oameni masati in Albania, prost echipati si nepregatiti au inceput ofensiva. Dupa cateva succese la inceput, cand italienii au mizat si pe factorul surpriza, o contraofensiva a grecilor a reusit sa-i respinga in noiembrie pe inamici si sa patrunde chiar in Albania. Mussolini, umilit, a trebuit sa-i ceara din nou sprijinul lui Hitler. Conducatorul german, care intentiona oricum sa disloce aliantele creionate de Franta si Marea Britanie in perioada interbelica cu Romania si Jugoslavia, a acceptat. Invadarea Greciei a fost inclusa de Hitler in programul pe 1941, ca pe un pas preliminar desfasurarii operatiunii Barbarossa (invadarea U.R.S.S.). Factorul care a schimbat oarecum datele problemei a fost pozitia Jugoslaviei. Acest stat, initial favorabil intrarii in Festung Europa (Fortareata Europa), s-a detasat apoi de proiectul german. Desi autorul loviturii de stat din 27 martie 1941, generalul Simovici, a incercat sa gaseasca un modus vivendi cu Reichul, Hitler a decis ca este cazul sa puna cu botul pe labe statul jugoslav. Razboiul care a debutat pe 6 aprilie a avut ca obiective cucerirea Balcanilor. Coloanele motorizate germane nu au clacat; Belgradul a fost destul de repede cucerit, ca si alte orase din Jugoslavia si Grecia, care au fost scoase rapid din carti. La 20 mai, printr-o operatie de mare clasa realizata de parasutistii germani, a fost cucerita insula Creta.

Cucerirea Balcanilor se incheiase practic, statul jugoslav impartit (a reaparut pe scena politica statul croat), Bulgaria, Ungaria si Italia infruptandu-se din trupul acestuia, Grecia ocupata, aproape 400.000 de prizonieri au fost facuti, in conditiile in care germanii au pierdut 5.000 de morti si raniti. Din pacate, unele din trupele care au participat la lupte, in special cele de parasutisti, au iesit decimate din aceasta confruntare; ultimele au incetat a mai fi folosite ca obiect de surpriza vizand obiective importante.

B. Hitler impotriva Rusiei --invadarea U.R.S.S.

Relatiile politice germano-sovietice au culminat prin vizita intreprinsa de Molotov la Berlin in noiembrie 1940. Cererile sovietice ca trupele germane sa paraseasca Finlanda, considerata drept sfera de interes exclusiva a Rusiei, de a se tine cont de interesele sovietice in Bosfor si Dardanele, de a se accepta construirea unor baze militare si terestre sovietice in regiunea Balcanilor au dus la deteriorarea relatiilor ruso-germane. Hitler era stupefiat: rusii cucereau fara razboi, in timp ce germanii erau nevoiti sa lupte pentru fiecare teritoriu pe care si-l adjudecau. In plus, tendintele agresive ale rusilor, vizibile in cazul Romaniei lasau deschisa posibilitatea unei ofensive a Armatei Rosii si a comunismului. Anticomunismul lui Hitler si dorinta sa de a deschide un spatiu de colonizare Germaniei in est au jucat rolul lor in conturarea din septembrie 1940 a unui plan de cucerire a Rusiei. Initiativa nefericita a Ducelui de atacare a Greciei si implicarea Germaniei in derularea Planului Marita de cucerire a Greciei si in campania din Jugoslavia au amanat declansarea Planului Barbarossa. Acest plan avea in vedere lichidarea principalelor forte terestre rusesti aflate in Rusia occidentala in cadrul unor operatiuni sustinute de atacuri fulgeratoare si adanci ale unitatilor moto-mecanizate. Scopul final era de a crea un baraj impotriva Rusiei asiatice pe linia Volga-Arhanghelsk.

In iunie 1941 Reichul dispunea de mai mult de 200 de divizii, din care au concentrat 152 impotriva Rusiei sovietice, inclusiv 33 de divizii de tancuri si motorizate, forte navale si aeriene importante. Alaturi de Germania se aflau aliatii sai Romania, Finlanda, Italia, Ungaria, Slovacia, Croatia, o divizie spaniola si un contingent francez, toate inrolate in "Cruciada impotriva bolsevismului".

Fortele militare care au atacat U.R.S.S. au fost impartite in trei grupuri:

Grupul de armate NORD, condus de feldmaresalul von Leeb, care ataca in directia Leningrad

Grupul de armate CENTRU, condus de feldmaresalul von Bock, orientat in directia Smolensk-Moscova

Grupul de armate SUD, condus de feldmaresalul von Rundstedt, orientat in directia Kiev

Adversarii Axei, sovieticii, aveau concentrate impotriva unui potential agresor 132 de divizii (2,5 milioane oameni), repartizate astfel:

la nord-vest 26 de divizii, din care 6 blindate, conduse de generalul Kuznetov

la vest, in Bielorusia, 36 de divizii, din care 10 de blindate, conduse de generalul Pavlov

la sud-vest 56 de divizii, din care 16 blindate, aflate in subordinea generalului Kirponos

Era vorba asadar de o forta de reactie impresionanta, situatia prezentandu-se statistic relativ echilibrata. Pe teren insa lucrurile s-au desfasurat diferit. Campania inceputa la 22 iunie a adus succese mari germanilor, desi rezistenta intampinata a fost uneori impresionanta, mai cu seama pe sectorul de sud. Explicatia succesului rezida din nou in folosirea judicioasa a fortei blindate care a operat cu mare viteza in frontul inamic, penetrandu-l si deschizand drum infanteriei. Avantajul tancului era acela de a se putea deplasa in afara drumurilor, independent de relief si fara a necesita drumuri amenajate dinainte. In timp ce vehiculul motorizat pe pneuri nu facea decat sa accelereze ritmul de deplasare, reproducand efectul caii ferate intr-o forma mult mai flexibila, tancul a revolutionat mobilitatea. Germania a folosit in aceasta ofensiva doar 3.500 de tancuri, in timp ce rusii se laudau ca detin 24.000, din care jumatate amplasate in zona europeana. Experienta pe care o aveau germanii in folosirea blindatelor, dar si sprijinul dat acestor vehicule blindate de cele pe pneuri au facut insa ca Reichul sa aiba initiativa pe frontul rusesc timp de mai bine de doi ani.

Directia de atac principala a armatei germane a fost cea spre Moscova. Deja in toamna armatele lui von Bock cucerisera Smolenskul in august, apoi localitatea Viasma si se aflau in fata Moscovei. La 15 noiembrie a fost declansata o prima ofensiva impotriva capitalei sovietice, care a adus Wehrmachtul la 36 de Km. de obiectiv. La 2 decembrie a fost lansat un nou atac. Cateva detasamente au reusit sa patrunda in suburbiile Moscovei, dar inaintarea a fost blocata in padurile dimprejur. Acesta a fost semnalul unei contraofensive lansate de sovietici, pregatita si condusa de Jukov. Nemtii, istoviti de efort si de vreme, au fost dati peste cap. Hitler a salvat insa situatia interzicand orice retragere majora. Armata germana a fost alungata cateva sute de km. de Moscova si a avut de facut fata unei ierni crunte, care a epuizat-o.

In sud, Rundstedt a reusit sa obtina o mare victorie la Kiev, unde a capturat 600.000 de prizonieri, a cucerit cu trupele romane Odessa, a cotropit Crimeea si bazinul Donetului dar nu a reusit sa cucereasca Caucazul, motiv pentru care a cerut sa fie schimbat din functie. La fel au procedat si Comandantul Suprem al armatei, Brauchitsch, von Leeb si von Bock. Feldmaresalul von Leeb reusise in nord sa realizeze o patrundere in zona baltica a Rusiei, cucerise teritoriul }arilor Baltice si ajunsese langa Leningrad, pe care nu au reusit insa sa-l cucereasca.

Carta Atlanticului (14 august 1941)

Dialogul anglo-american in 1941 pe teme antigermane a cunoscut un moment de varf in luna august, cand premierul Churchill si presedintele Roosevelt s-au intalnit langa Newfounland. Ei au redactat cu acest prilej o declaratie in care cele doua state isi defineau obiectivele de razboi comune. Cele opt principii generale cuprindeau sperantele Aliatilor intr-o lume viitoare mai buna, statuau angajamentul S.U.A. si Marii Britanii de a respecta dreptul tuturor natiunilor de a-si alege forma de guvernamant in care vor trai si de a li se restitui drepturile de suveranitate si de autoguvernare celor ce le-au fost luate cu forta, accesul tuturor statelor la comert si materii prime. La acesta declaratie s-au alaturat si multe alte state, intre care si U.R.S.S., nu inainte de a suspecta prevederile cartei ca fiind indreptate impotriva Moscovei.

C. Rommel intra in Africa

In 1941, desfasurarea razboiului din Africa a avut o dinamica extraordinara. Au fost inregistrate, rand pe rand, schimbari in evolutia conflictului, care au surprins cand o parte, cand pe cealalta. Dupa sosirea fortei operative germane conduse de Erwin Rommel, seria succeselor britanice a luat sfarsit, urmand o serie neagra de infrangeri care i-a scos pe englezi din Cyrenaica, cu exceptia micului oras Tobruk. In noiembrie 1941, s-a dat o batalia care a durat o luna, inainte ca ramasitele armatei engleze sa fie nevoite sa se retraga pe granita de vest a provinciei Cyrenaica.

D. operatiunea "Cruciatul"

S-a desfasurat incepand cu jumatatea lunii noiembrie 1941, fiind condusa de generalul englez Alan Cunningham. Planul operatiunii se baza pe imobilizarea trupelor inamicului care aparau pozitiile de pe frontiera Egiptului si avea in vedere distrugerea fortelor blindate ale lui Rommel. Acesta a stiut sa-si manevreze foarte eficient putinele forte pe care le avea si sa ameninte chiar ca va transforma apararea intr-un contraatac nimicitor. In cele din urma, Rommel a fost fortat sa abandoneze incercuirea Tobrukului detinut de britanici si in decembrie sa se retraga. Desi operatiunea nu a reusit sa-si atinga obiectivele, totusi rezultatele sale au dovedit ca ceva incepea sa se schimba in razboiul din Africa. Superioritatea britanica era una evidenta, ajungand la principalele elemente tactice la procentul de 5 la 1 sau chiar 7 la 1.

E. valul se ridica in Extremul Orient - cercul ofensiv al Japoniei

Incepand cu 1931, japonezii au fost angrenati in operatiuni militare de extindere a unor capete de pod pe continentul asiatic, in dauna chinezilor, slabiti de conflicte interne, si in detrimentul intereselor americane si britanice. In acel an Japonia a invadat Manciuria, transformand-o intr-un stat satelit. In 1932 au patruns in China propriu-zisa, iar din 1937 au facut un efort intens pentru a controla acest teritoriu imens. Profitand de infrangerea Frantei in razboiul cu Germania, japonezii au capatat controlul asupra Indochinei franceze. In replica, la 24 iulie 1941 presedintele american Roosevelt a cerut retragerea japonezilor din aceasta zona, iar doua zile mai tarziu a dispus inghetarea activelor japoneze din S.U.A. si instituirea unui embargo asupra aprovizionarii cu titei. Japonia s-a simtit lezata de actele ostile promovate de americani, dar a amanat declansarea ostilitatilor cu mai bine de patru luni pentru a gasi o solutie negociata conflictului. Guvernul Statelor Unite a conditionat insa ridicarea embargoului de retragerea Japoniei nu numai din Indochina, ci si din China. In consecinta, incepand cu sfarsitul lunii iulie un razboi in Pacific a devenit o probabilitate tot mai demna de luat in seama. Conform planului amiralului Yamamoto, la 7 decembrie 1941, o forta navala japoneza, cu sase portavioane si 360 de avioane a efectuat un puternic atac aerian asupra bazei navale americane Pearl Harbour din Arhipelagul Hawaii. Lovitura a fost lansata inaintea declaratiei de razboi. Lovitura de la Pearl Harbour le-a permis japonezilor sa invadeze teritoriile americane, britanice si olandeze din Pacific. Aproape odata cu atacul asupra bazei navale americane, au avut loc debarcari japoneze in Peninsula Malaysia si in Filipine. Baza britanica cheie de la Singapore a fost cucerita de niponi foarte repede, deja pe 15 februarie 1942 britanicii fiind nevoiti sa se retaga de aici. De Craciunul anului 1941 fusese cucerita si baza la Hong Kong. Filipinile, Thailanda, Birmania si Malaysia au avut aceasi soarta. Succesele japoneze se explica atat prin puterea de lupta a soldatilor, prin controlul maritim si aerian asupra adversarilor (numarul mai mare de portavioane si-a spus in fazele initiale cuvantul, prin experienta luptelor in jungla si pe timp de noapte cat si prin capacitatea de lupta amfibie, benefica intr-o zona oceanica de insule si golfuri.

IV.   - Cotitura: 1942

Delaratia Natiunilor Unite

Dupa intrarea in razboi si a S.U.A. ca urmare a atacului japonez si dupa declaratiile de razboi pe care statele din Pactul Tripartit le-au adresat Washingtonului, la 1 ianuarie 1942 a fost semnata in capitala americana "Declaratia Natiunilor Unite" de catre 26 de state. Semnatarii documentului, intre care amintim S.U.A., Marea Britanie si U.R.S.S., si-au asumat obligatia de a colabora reciproc pana la victoria deplina asupra Axei si de a nu semna cu acele state armistitiu sau pace separata.

EUROPA cucerita de Hitler

Stapan al celei mai mari parti a Europei, Hitler putea sa-si definitiveze proiectele cu privire la organizarea Europei. Conform programului sau pangermanic, Germania s-a extins prin incorporarea Austriei, regiunii sudete, Poloniei occidentale, Memelului, Sileziei, Alsaciei, Lorenei, nordului Sloveniei, Steiermark - regiune din sudul Austriei cu capitala la Graz. Germania a devenit astfel un stat cu 100 milioane de locuitori, avand imense resurse industriale si transformandu-se in centrul de greutate al unei Europe menite sa creeze o noua ordine. Imperiul nazist s-a organizat conform unui plan rasial, in care s-a tinut totusi cont de aliantele cu Italia, Ungaria, Romania sau Bulgaria si de parteneriatul economic cu Suedia sau ideologic cu Spania si Portugalia. }arile care au primit statutul de protectorat - deoarece datorita populatiei slave erau socotite nedemne de a fi incluse in Germania, erau regiuni vasale considerate rezervoare de materii prime si material uman si administrate de guvenatori. Asa s-a intamplat cu Boemia-Moravia, cu Guvernamantul general al Poloniei, cu Guvernamantul general al teritoriilor din est (Bielorusia si Ucraina). }arile ocupate de Germania si aflate sub autoritatea directa a administratiei militare sunt tratate in mod diferit, in functie de originea etnica a cetatenilor lor. Scandinavii, olandezii, flamanzii, considerati drept "popoare germanice", au fost tratate mai bine decat popoarele latine, in timp ce slavii au fost maltratati. Unele state, ca Danemarca, si-au mentinut suveranii, in timp ce altora, precum Norvegiei, li s-au impus regimuri naziste, in cazul de fata Quisling. Statele din Europa Orientala si Centrala, aliate ale Germaniei, si-au mentinut teoretic independenta. In fapt, in timpul razboiul autonomia lor de actiune s-a restrans, unele din ele ca Slovacia, Croatia, Italia de nord si centrala din toamna anului 1943 sau Ungaria din martie 1944 devenind simpli sateliti ai Reichului. Finlanda maresalului Mannerheim si Romania maresalului Antonescu si-au mentinut insa o liberatate de miscare mult mai mare, ceea ce le-a permis sa se detaseze relativ usor din alianta cu Axa.

Pe termen scurt reorganizarea Europei a fost pentru F hrer mai putin importanta decat victoria militara. Toate resursele si bogatiile disponibile au fost utilizate in consecinta de Hitler in slujba efortului de razboi german. De aici a rezultat o exploatare formidabila a tarilor ocupate. Acestea trebuie sa plateasca Reichului despagubiri uriase. Cu 400 de milioane de franci pe zi, Franta platea o suma cu care se putea intretine o armata de 8 milioane de oameni. Germania cerea sa i se atribuie peste tot materii prime, sa preia controlul asupra a numeroase societati comerciale, sa-si adjudece opere de arta si obiecte de valoare. Din 1942 incepe rechizitionarea mainii de lucru: milioane de oameni au plecat sa munceasca in Germania, in cadrul Serviciului de Munca Obligatorie (S.T.O.), unde au fost mobilizati in vederea construirii Zidului Atlanticului, menit sa impiedice debarcarea Aliatilor.

Opozantii si "dusmanii permanenti ai Reichului" au fost persecutati si oprimati pe unde au putut fi gasiti. Primii au fost vanati de Wehrmacht, de numeroasele organisme politienesti (politia militara, politia italiana O.V.R.A., Gestapo), de militiile colaborationiste etc. Lupta impotriva celei de-a doua categorie, formata din francmasoni, comunisti, evrei, tigani si alte categorii de "rase inferioare" cadea in sarcina SS-ului. Aceasta lupta a culminat cu masacrul populatiilor slave din Europa de Est (polonezi, rusi) si mai ales cu "solutia finala a problemei evreilor", adica exterminarea populatiei de religie israelita, inceputa in 1942. In toate tarile ocupate de germani, evreii au fost arestati cu sutele de mii, deportati in Germania sau Polonia in lagare unde sunt obligati sa munceasca in conditii ingrozitoare, fara hrana suficienta, fara conditii de igiena, supusi brutalitatilor gardienilor. Cei care nu erau in stare sa munceasca (batrani, copii, bolnavi) au fost asfixiati in camerele de gazare la Auschwitz, Dachau, Treblinka iar trupurile lor arse in crematorii. Scopul lui Hitler era de starpi in totalitate rasa evreiasca din Europa. 6 milioane de evrei si alti 3 milioane de indezirabili au avut parte de moartea in aceste conditii in lagarele de concentrare naziste.

A. schimbarea situatiei in Rusia

Incercarea epuizanta de a prelua controlul asupra Rusiei in conditii de iarna in 1941 se dovedise o initiativa nefericita. General Winter se dovedise mai tare si de asta data decat tehnica de varf a acelor ani. Contraatacul de iarna a Armatei Rosii indepartase cu pana la 230 de Km. trupele germane de locurile de plecare. Totusi, Wehrmachtul mentinuse principalele bastioane ale frontului de iarna: Novgorodul, Viasma, Orelul, Kurskul, Harkovul. Deficitul de oameni si de tehnica de lupta a inceput insa sa-si spuna cuvantul, germanii recurgand la improvizatii care s-au dovedit fatale in cursul operatiunilor urmatoare: reducerea numarului de batalioane dintr-o divizie, combinat cu micsorarea numarului de oameni intr-un batalion, mentinerea a numeroase divizii de tancuri fara numarul optim de blindate. Se dovedea astfel ca pe masura prelungirii conflictului capitolul resurse incepea sa joace un rol din ce in ce mai important, iar la acest capitol U.R.S.S. era superioara. Blitzkriegul, evident, esuase. Fabricile rusesti din Urali si din alte zone ale Rusiei produceau 600-700 de tancuri pe luna.

In perspectiva noului atac din 1942 impotriva inamicului, germanii au trebuit sa tina seama de noile realitati de pe front si din economie. Principalul efort militar a fost intreprins in Caucaz, apoi catre Stalingrad, pe Volga. Hitler urmarea prin acest plan sa exploateze bogatiile de titei din Caucaz, considerate a fi esentiale pentru capacitatea viitoare a Reichului de a continua razboiul impotriva statului comunist. A doua ofensiva trebuia sa se desfasoare pe celalalt flanc, cu obiectivul cuceririi Leningradului.

O ofensiva preliminara a Wehrmachtului vizand cucerirea peninsulei Kerci, a inceput la 8 mai 1942. La jumatatea lui mai deja cea mai mare parte a Crimeei fusese cucerita, orasul Sevastopol reusind sa fie mentinut de sovietici pana pe 4 iulie. Tot in iulie a fost cucerit si orasul Rostov, taind astfel rusilor conducta de petrol din Caucaz. Inaintarea germana din Caucaz a continuat. Trupele blindate ale lui Kleist au inregistrat succese, dar rezistenta care li s-a opus a fost una hotarata.

La sfarsitul lunii iulie 1942 au inceput luptele darze de la cotul Donului. Germanilor le-au trebuit doua saptamani sa zdrobeasca trupele ruse de aici. La 23 august a inceput si atacul impotriva Stalingradului. Rusii s-au aparat cu inversunare. Repetatele atacuri germane s-au soldat invariabil cu esecuri. Treptat, importanta psihologica a Stalingradului a crescut cu mult deasupra importantei sale strategice, la fel cum s-a intamplat la Verdun in 1916. Stalingrad a inceput sa insemne un factor inhibator pentru nemti, mai ales pentru Hitler, si stimulator pentru rusi. La inceputul lunii septembrie au inceput luptele in suburbiile Stalingradului. Aparitia nemtilor in zona construita a orasului s-a soldat cu transformarea ofensivei lor intr-un sir de atacuri izolate - fapt ce a diminuat efectul fortei de asalt. Povara cea mai grea a inceput sa apese pe umerii infanteriei. Ziua de 14 octombrie a fost un moment critic pentru desfasurarea conflictului, nemtii fiind foarte aproape de a cuceri orasul. La 19 si 20 noiembrie 1942 a fost lansata o contralovitura puternica a Armatei Rosii. Plecand din capetele de pod pe care sovieticii le pastrasera, sovieticii au atacat flancurile fortelor Axei, acolo unde acoperirea era asigurata majoritar de trupe romanesti, deficitare la capitolul arme antitanc si acoperind un front mult mai larg decat si l-ar fi putut permite. Cauza reusitei sovietice a constat in concluzia la care ajunsesera comandantii germani ca Armata Rosie nu era capabila sa lanseze o ofensiva majora. Clestii formati de cele doua atacuri concentrice sovietice, pornite de la sud-est si de la nord-vest de Stalingrad au incercuit complet si definitiv trupele Axei la 23 noiembrie. Incercarea lui Manstein si a Grupului sau de armate Don din decembrie de a despresura trupele incercuite s-a soldat cu un esec. La jumatatea lui decembrie nemtii au declansat o noua ofensiva. In ianuarie 1943 Hitler a ordonat retragerea.

Razboiul ajunsese la un moment psihologic important. El era determinat de raportul dintre spatiu si forta. Spatiul era atat de vast pe frontul de est, incat un atacant putea gasi intotdeauna loc pentru o manevra de invaluire, daca nu se concentra asupra unui obiectiv evident, asa cum s-a intamplat la Moscova in 1941 si la Stalingrad in 1942. Germania a reusit sa obtina succese in ofensiva fara sa detina o superioritate numerica, atata timp cat si-a pastrat superioritatea calitativa. Faptul ca spatiul era atat de adanc pe frontul de est a constituit, totusi, o sansa pentru rusi in perioada cand nu au avut posibilitatea sa-i egaleze pe nemti in privinta puterii mecanizatelor si a capacitatii de manevra. Nemtii si-au pierdut avantajul tehnic si tactic si, totodata, si-au epuizat o mare parte din efectivele de lupta. O data cu reducerea fortelor, spatiile vaste ale Rusiei au inceput sa lucreze in detrimentul lor, punandu-i in situatia de a fi incapabili sa mentina un front atat de larg.

B. Rommel la apogeu

In 1942 situtia din Africa s-a schimbat mai mult si cu consecinte mai mari decat in 1941. Trei saptamani dupa anul nou, Rommel a lansat o contraofensiva strategica, inaintand in adancime peste 400 de km. Frontul s-a stabilit pe aliniamentul Gazala. Spre sfarsitul lui mai Rommel a lovit din nou, englezii au fost nevoiti sa se retraga pana pe linia Alamein, ultima poarta de acces spre Delta Nilului. Rommel a inaintat peste 480 km. intr-o singura saptamana, dar fortele sale erau epuizate. Incercarea de a forta inaintarea pana la Alexandria si Cairo a esuat. La sfarsitul lui august, a facut o noua incercare de a-si adjudeca victoria. Englezii, cu o noua echipa de conducere - gen. Harold Alexander si gen. Bernard Montgomery - au parat atacul german.

C. in Africa situatia se schimba - Torta - valul dinspre Atlantic

La sfarsitul lui octombrie, englezii au inceput o ofensiva cu o forta mult mai mare si au reusit sa determine prabusirea frontului german. Foarte rapid, germanii s-au retras la 1.600 de km. de Alamein. Retragera s-a incheiat la Tunis in mai 1943.

La "Conferinta Arcadia" care s-a desfasurat la Washington in 1941, prima conferinta a aliatilor de dupa atacul japonez, Churchill a propus un plan de debarcare in Africa de nord-vest, ca un pas pentru strangerea cercului in jurul Germaniei. Desi un timp au existat critici la adresa unui asemenea atac periferic, care ar fi indepartat Aliatii de debarcarea in Europa, unde in primul rand trebuia batut Hitler, planul a fost materializat la 8 noimbrie 1942. Operatiunea "Torta" a fost lansata in acea zi ca o dovada ca Aliatii vestici ai rusilor se miscau, dat fiind ca o debarcare in acel moment in Europa li se parea foarte riscanta. Oranul, Algerul, Casablanca si alte orase importante strategic au fost ocupate relativ repede. Africa de Nord franceza a cedat, de asemenea, relativ repede. Urmarea a fost fatidica pentru Hitler, care a ordonat ocuparea partii libere a Frantei, intinzandu-si astfel teritoriul ocupat de trupele sale si expunandu-le pe acestea atacurilor rezistentei franceze care, ca pretutindeni aproape in Europa, a inceput sa devina din ce in ce mai deranjanta.

Erwin Rommel s-a retras in Tunisia. In ianuarie 1943 s-a desfasurat lupta pentru Tripolitania. La 23 ianuarie Montgomery a ocupat Tripoli, fiind hotarata astfel soarta acestei intinse zone.

Conferinta de la Casablanca (14-26 ianuarie 1943)

Concomitent, in abia eliberatul oras Casablanca, s-a desfasurat o conferinta la nivel inalt la care au luat parte presedintele Franklin D. Roosevelt, Winston Churchill, generalul Dwight Eisenhower, comandantul corpului expeditionar din Africa si alti inalti demnitari. O vizita a facut la Casablanca si seful regimului nationalist chinez, Chiang Kai-shek. China a fost recunoscuta cu acest prilej ca o mare putere pentru regiunea Asiei de Sud-Est. Cu prilejul acestei conferinte a fost luata o hotarare care avea sa se dovedeasca nefericita, prin prelungirea inutila a conflictului: clauza de capitulare neconditionata a statelor inamice. Tot aici s-au stabilit pasii urmatori in derularea actiunilor militare ale Aliatilor.

D. schimbarea in Pacific

In mai 1942 la tarmul Australiei, in Marea Coralilor, a avut loc o batalie navala intre flota americana si cea japoneza, iar in iunie o alta batalie in Oceanul Pacific, langa Insulele Midway. In ambele confruntari rolul principal l-a jucat aviatia. Americanii au distrus cinci portavioane japoneze, ultimii pierzand astfel superioritatea la acest capitol. Aceste batalii au semnificat restabilirea echilibrului in Pacific intre japonezi si americani si au indicat ca, date fiind uriasele rezerve americane, U.S. Army se indrepta treptat spre preluarea initiativei in aceasta regiune.

O alta batalie importanta a fost cea de la Guadalcanal din noiembrie 1942, in cursul careia japonezii au pierdut 600 de avioane si au fost nevoiti in ianuarie 1943 sa evacueze insula Guadalcanal. Deja initiativa fusese luata de americani.

E. batalia din Atlantic

A doua jumatate a anului 1942 si prima jumatate a anului 1943 a reprezentat perioada cea mai critica a Bataliei din Atlantic. Luptele din Atlantic incepusera in fapt chiar de la inceputul razboiului si au durat pana in 1945. Razboiul submarin german, in special tactica introdusa de amiralul D nitz a atacurilor in "haita de lupi" in octombrie 1940 au creat mari probleme convoaielor britanice care aprovizionau Anglia. Treptat, planificatorii militari britanici au gasit modalitati pentru diminuarea pierderilor suferite ca urmare a atacurilor submarinelor. In mai 1941 germanii au fortat castigarea razboiului din Atlantic. Distrugerea navei de linie Bismarck in 26 mai a marcat esecul acestor planuri.

Intrarea in vigoare a legii de imprumut si inchiriere in S.U.A., la 11 martie 1941 si constituirea in aceeasi luna a Grupului american de sprijin a flotei din Atlantic, format din distrugatoare si hidroavioane, a insemnat un nou si substantial sprijin dat flotei Majestatii Sale. Cu timpul, zona de actiune a acestor nave s-a extins, implicarea americana in derularea razboiului din Atlantic devenind tot mai evidenta. Totusi, anul 1941 se inchiase cu rezultate profitabile pentru fortele navale germane. In lunile aprilie-decembrie 1941 numai submarinele germane si italiene reusisera sa scufunde 328 de nave (mai mult de 1,5 milioane tone). In 1942 reusitele acestora au fost si mai mari: 6,26 milioane t. Submarinele germane operau cu deosebire in apele Groenlandei, ale coastei canadiene, ale nord-vestului Africii, in apropierea Caraibelor si a Braziliei. Din 1942 au inceput sa fie construite submarine mai mari, mai performante, asa-zisele crucisatoare-submarine de 1.600 t., cu o raza de actiune de aproape 50.000 km. si capabile sa se scufunde pana la 180 de m.

Aparitia noilor sisteme radar la inceputul anului 1943, care detectau submarinele germane, le-a dat Aliatilor posibilitatea sa preia initiativa in razboiul atlantic. Anglo-saxonii si-au permis sa-si indeplineasca obiectivele de a-si adjudeca victoria in Atlantic inainte de a lansa operatiunea Overlord, asa cum se stabilise la Casablanca. In martie s-a produs o schimbare categorica in razboiul naval. Numarul navelor scufundate de germani a scazut drastic. Incepand cu 1 aprilie, Anglia si Canada au preluat responsabilitatea tuturor convoaielor dintre America si Anglia. In iulie, pentru prima data, numarul navelor construite de Aliati l-a depasit pe cel al navelor scufundate. Au fost puse la punct si noi metode de contracarare a atacurilor germane, ca de exemplu folosirea rachetelor submarine cu reactie si a bombelor de adancime mult mai grele, ceea ce a dus la distrugerea atacatorilor. La inceputul anului 1944, germanii au suferit pierderi grele; nu au reusit in schimb sa scufunde decat 3 nave de comert. Mai mult, au inceput sa fie distruse si navele mari de suprafata ale germanilor, precum Tirpitz sau Scharnhorst. Nici construirea unei noi generatii de submarine la inceputul anului 1945 nu a reusit sa restabileasca prestatia germana de la inceputul razboiului.

V. Refluxul: 1943

A.      curatirea Africii

Victoria din Tunisia s-a desenat destul de greu, cu toate ca superioritatea trupelor Aliate era de acum evidenta. Rommel, devenit din 23 februarie 1943 comandant al Grupului de Armate Afrika, si-a vandut pielea foarte scump. In aceasta calitate el a incercat sa refaca echilibru pe front. Atacul pe care l-a declansat aproape imediat a fost insa respins. El a ajuns in urma acestui esec la concluzia ca a ramane in continuare in Africa era o sinucidere. La 9 martie Rommel a plecat in Europa. Trupele Axei, prinse intr-un cleste urias intre armatele britanice si cele americane, au fost nevoite sa capituleze pe 12 mai. 250 000 de militari germani si italieni, intre care si 20 de generali au cazut prizonieri.

B. reintrarea in Europa prin Sicilia; invadarea Italiei

Inca nu se incheiasera luptele in Africa cand - pe data de 19 ianuarie 1943 - se decisese atacarea Siciliei. Scopurile pentru care se luase in discutie acest plan erau: conferirea unei mai mari sigurante liniilor de comunicatie prin Mediterana, deturnarea presiunii germane de pe frontul de est, intensificarea presiunii asupra Italiei. La 20 ianuarie britanicii au prezentat un plan general intitulat Operatiunea Husky - o apropiere convergenta si o invazie pe mare realizate cu forte dinspre partea de rasarit si cea de apus a Mediteranei. Operatiunea urma a se realiza sub conducerea lui Eisenhower si a lui Alexander, ca adjunct. In cele din urma s-a decis ca armatele britanice, conduse de Montgomery, si americane, conduse de Patton, sa debarce mai aproape una de cealalta. Operatiunea propriu-zisa a debutat pe 10 iulie. Dupa un bombardament puternic, cele doua armate au inceput sa debarce pe insula, fara a intampina o rezistenta serioasa. La 22 iulie americanii au ocupat centrul administrativ al insulei, orasul Palermo. In aceeasi zi cele doua forte de invazie au jonctionat. Trupele germane, singurele care opusesera o rezistenta serioasa, au fost nevoite sa se refugieze in Italia continentala. Aliatii au debarcat apoi in Italia si au inceput operatiuni militare dificile menite sa duca la eliberarea intregii Peninsule Apenine.

La 25 iulie Marele Consiliu Fascist, care nu mai fusese convocat din 1939, dar care teoretic mai ramasese unul dintre forurile conducatoare ale statului-partid, l-a eliberat din functiile detinute pe Mussolini. Conducerea a fost preluata de regele Victor Emmanuel al III-lea si de noul prim-ministru Badoglio. Desi platforma de la care s-a revendicat noul guvern a fost una de continuare a legaturilor de alianta cu germanii, totusi nu exista nici un dubiu asupra atitudinii reale a lui Badoglio. Trimisi ai regelui au inceput, de altfel, in secret, in Sicilia, negocieri cu Natiunile Unite. Discutiile au fost concretizate pe 3 septembrie prin semnarea unui armistitiu, dat publicitatii pe 8 septembrie. In conditiile in care italienii n-au facut nimic concret pentru a pune in aplicare armistitiul a fost o misiune usoara pentru germani sa restabileasca frontul. La 12 septembrie, printr-o operatiune militara de mare ingenuozitate, Benito Mussolini a fost eliberat din detentia pe care o suferea pe Gran Sasso. La ordinul lui Hitler, Ducele a format un stat marioneta, Republica sociala de la Salo. Noul stat nu avea in realitate nici o autoritate asupra teritoriului Italiei centrale si nordice ocupat de trupele germane. Rolul sau era acela de a sluji de paravan ocupantilor.

La 13 octombrie 1943, guvernul italian a declarat razboi Germaniei, fara a avea insa un rol militar important in operatiunile de eliberare a Italiei. Miscarea de partizani a jucat insa rolul pe care nu l-au putut juca autoritatile oficiale.

C. refluxul german in Rusia

La inceputul anului 1943 se intrevedea posibilitatea ca trupele germane din Caucaz sa aiba aceeasi soarta ca cele de la Stalingrad. Generalul Kleist, care conducea Grupul de armate A, ce se afla in Caucaz a sesizat pericolul si a pus in aplicare o operatiune de retragere. Operatiunea a fost incununata cu succes, motiv pentru care Kleist a fost recompensat atribuindu-se gradul de feldmaresal.. Intre timp, trupele de la Stalingrad conduse de Paulus nu au mai putut rezista si s-au predat in intervalul 31 ianuarie-2 februarie 1943. In total, sovieticii au reusit sa ia 92 000 de prizonieri si 24 de generali. Stalingradul a avut darul de a submina increderea comandantilor germani de pretutindeni in strategia pe care erau chemati s-o puna in practica.

In ianuarie a fost lansata o operatiune militara a Armatei Rosii si pe frontul din nord, care a dus la spargerea incercuirii fostei capitale a Rusiei, rebotezata Leningrad, care dura de 17 luni.

Schimbarea de front produsa in Rusia a dat sperante unei posibile incheieri pe cale diplomatica a conflictului, dar intalnirea din iunie dintre Ribbentrop si Molotov de la Kirovograd a dovedit ca divergentele erau in continuare prea mari pentru un asemenea epilog.

In lunile urmatoare s-a ajuns la o mare concentrare de forte la Kursk, Hitler fiind convins ca o victorie in acest sector putea schimba esential soarta razboiului pe frontul de rasarit. Nemtii au inceput sa atace in regiunea Kursk pe data de 5 iulie, fortele lui Manstein actionand in sud. iar cele ale lui Kluge in nord. Germanii aveau in zona nu mai putin de 50 de divizii, sustinute din flancuri de inca 20 de divizii. Nu mai putin de 18 divizii de tancuri erau concentrate pentru acest atac. In fata atacului german, sovieticii au concentrat un imens arsenal: 19 000 tunuri, 3 500 de tancuri, peste 2 000 de avioane, mai mult de 1,3 milioane de militari. Atacul german a avansat la inceput, dar mai lent decat fusese prognozat. La sud de Kursk s-a dat cea mai mare batalie de tancuri, fara precedent in istorie, care a adus castig de cauza sovieticilor.

La 12 iulie rusii si-au lansat ofensiva asupra flancului de nord si a varfurilor pozitiilor germane de la Orel. Abia pe data de 5 august au reusit sa-i determine pe germani sa paraseasca Orelul. In aceeasi zi, Armata Rosie a eliberat si orasul Belgorod. Ulterior, ofensiva sovietica a devenit mai ampla, determinand Wehrmachtul sa cedeze pas cu pas. In vara si toamna anului 1943 trupele germane au fost determinate sa paraseasca, rand pe rand, orasele Smolensk, Kiev, li s-au inchis iesirile din Peninsula Crimeea etc. Batalia de la Kursk a constituit un moment de turnura in istoria razboiului din rasarit. Initiativa strategica a revenit dupa aceasta batalie sovieticilor, care nu o vor mai pierde pana la sfarsit.

D. declinul japonez in Pacific

Istoricii au putut vorbi in anul 1943 despre o faza distincta a razboiului din Pacific. Aceasta faza i-a gasit pe japonezi pe pozitii defensive. Americanii au decis la Conferinta Trident tinuta la Washington in mai 1943 sa preia initiativa si au declansat o ofensiva in Pacificul Central si in jurul Noii Guinee. Pana in vara a existat o remiza aparenta pe frontul din Pacific. Dupa schimbarea strategiei japoneze in septembrie a inceput o lunga cursa pentru ocuparea unor insule care strategic jucau un rol esential in apararea Japoniei. Au fost astfel ocupate de catre Aliati insulele Bismarck si Amiralitatii, Gilbert, Marshall, au fost purtate lupte crancene pentru Birmania.

Conferinta de la Moscova (19-30 octombrie 1943)

Coordonarea eforturiloe militare ale Natiunilor Unite si cristalizarea solutiilor pentru Europa postbelica au dus la convocarea la Moscova a conferintei ministrilor de extrene ai U.R.S.S. (Viaceslav Molotov), S.U.A. (Cordell Hull) si Marii Birtanii (Antony Eden). Molotov a insitat cu prilejul acestei conferinte asupra deschiderii celui de-al doilea front in Europa. Pentru a strange colaborarea dintre cele trei guverne in vederea studierii problemelor europene cauzate de razboi s-a hotarat infiintarea Comisiei Consultative Europene cu sediul la Londra. A fost discutata si problema germana: americanii si britanicii insistau pentru dezmembrarea acestei tari, in timp ce sovieticii doreau mentinerea unei Germanii unitare.

Conferinta a aprobat Declaratia cu privire la Italia, in care se sublinia ca politica fata de acest stat infrant trebuie sa se bazeze pe principiul nimicirii fascismului si democratizarii. Declaratia cu privire fata de Austria sublinia ca acest stat era o victima a agresiunii naziste si ca trebuia eliberat. Se arata ca statul austriac era necesar sa fie liber si independent, dar ca Viena trebuie pedepsita pentr participarea la razboi de partea Germaniei.

La initiativa Moscovei a fost adoptata si Declaratia cu privire la responsabilitatea nazistilor pentru crimele comise, care prevedea pedepsirea criminalilor de razboi. Declaratia comuna a celor patru puteri in privinta securitatii generale (U.R.S.S., S.U.A., Marea Britanie si China) s-a pronuntat pentru infiintarea unei organizatii mondiale pentru mentinerea pacii si securitatii in lume.

Conferinta de la Teheran a celor "trei mari" (28 noiembrie - 1 decembrie 1943)

Conferinta care i-a reunit pentru prima data pe toti cei trei conducatori politici ai S.U.A. (F.D. Roosevelt), U.R.S.S. (I.V. Stalin) si Marii Britanii (W. Churchill) avea scopul de a examina problemele vizand coordonarea eforturilor Natiunilor Unite in lupta impotriva Germaniei si aliatilor sai, colaborarea postbelica si asigurarea unei paci durabile. De aceea, alaturi de sefii guvernelor, au luat parte si ministrii de externe, sefii statelor majore, numerosi experti. Stalin a insistat in cadrul discutiilor asupra deschiderii celui de-al doilea front in Europa. A fost elaborata hotararea militara a Conferintei, conform careia deschiderea celui de-al doilea front trebuia sa aiba loc in mai 1944, concomitent cu debarcarea din sudul Frantei si cu o ofensiva sovietica. A fost pusa in discutie si chestiunea intrarii Turciei in razboi pana la sfarsitul anului si a ajutorarii mai intense a partizanilor jugoslavi.

In "Declaratia cu privire la Iran" Stalia, Roosevelt si Churchill au recunoscut ca aceasta tara a sprijinit eforturile de razboi ale Natiunilor Unite si au admis ca vor acorda in viitor ajutor economic statului iranian.

In discutiile cu privire la Germania, Roosevelt si-a sustinut punctul de vedere conform caruia aceasta tara trebuia impartita in cinci state autonome. Churchill a insistat asupra constituirii Confederatiei danubiene, din care sa faca parte Austria, Ungaria si teritorii din sudul Germaniei, izoland astfel Prusia. Stalin a afirmat insa ca Austria si Ungaria trebuie sa fie state independente, respingand propunerile americana si britanica.

A fost discutata si chestiunea Poloniei. Moscova a insistat pentru stabilirea liniei Curzon ca granita de est a acestui stat, iar linia Oder - Neisse ca granita de vest. Problema a ramas deschisa.

Stalin a insistat si asupra necesitatii ca porturile baltice Memel si K nigsberg si imprejurimile lor sa revina U.R.S.S., deoarece acest stat nu avea porturi care sa nu inghete la Marea Baltica.

Conferinta de la Teheran a constituit un moment de mare importanta in relatiile dintre statele membre al Natiunilor Unite, nu numai pentru desfasurarea ulterioara a razboiului ci si pentru organizarea postbelica a lumii. Conferinta a spulberat sperantele lui Hitler de a gasi caile de a dizolva coalitia Natiunilor Unite.

VI - Declinul general: 1944

A. ocuparea Romei

Situatia Aliatilor in Italia era departe de planurile facute in 1943. De aceea si planurile operationale ale anului 1944 au fost mai putin optimiste. Principalul obiectiv era reprezentat de ocuparea Romei. Germanii au concentrat in Italia pe aliniamentul de aparare Grupul de armate C condus de feldmaresalul Kesselring. Ofensiva de eliberare a Romei a inceput la 17 ianuarie. Aliatii au reusit sa strapunga linia de aparare Gustav la 17 mai si au cucerit localitatea Cassino. Dupa lupte crancene, la 4 iunie Armata a 5-a americana a eliberat Roma.

B. eliberarea Frantei

Declansarea operatiunii de debarcare in Europa a fost indelung asteptata atat de germani, care sperau s-o poata da peste cap, cat si de sovietici, care urmareau printr-o asemenea desfasurare in Occident sa fie usurata presiunea la adresa frontului de Rasarit. Pentru a preveni o invazie a Fortaretei Europa (Festung Europa), germanii au plasat pe coasta 58 de divizii, din care 10 de tancuri, capabile de contraatacuri rapide. Posibilitatea Aliatilor de a aduce la fata locului fortele concentrate in Anglia era limitata de necesitatea de a traversa Canalul Manecii si de numarul de ambarcatiuni de debarcare disponibil. Programata pentru luna mai 1944, strapungerea Zidului Atlanticului a inceput in cele din urma pe 6 iunie 1944. Scopul operatiunii declansate in acea zi era de a cuceri un cap de pod si de a-l largi in 12 zile pana la 100 km. latime si 100-110 km. adancime. Aliatii au reusit, desi mult mai dificil decat era de asteptat, sa-si creeze un cap de pod. Suprematia aeriana totala a fost cheia succesului trupelor Aliate. Ajutate de Rezistenta franceza, acestea au reusit la inceputul lui iulie sa strapunga frontul german la Avranches, inaintand imediat spre Bretania si spre valea Senei. Pe 25 august Parisul, unde cu cateva zile inainte "Fortele franceze din interior" declansasera o revolta, a fost eliberat de fortele generalului Leclerc. Pe 15 august a avut loc o a doua debarcare a Aliatilor in Provence, cu ajutorul Armatei I franceze a generalului Lattre de Tassigny. Pe 12 septembrie, armatele venite din sud si din nord au facut jonctiunea in Burgundia, iar in noiembrie teritoriul francez a fost eliberat aproape in intregime.

In conditiile penetrarii Zidului Atlantic si pentru a scuti Germania de noi sacrificii inutile, mai multi inalti comandanti germani au pus la cale asasinarea lui Hitler. F hrerul a avut insa sansa de a scapa cu viata de la atentatul cu bomba pus la cale de catre colonelul von Stauffenberg, seful Statului Major al Departamentului general al armatei de rezerva. Printre complotisti erau nume sonore ca generalul Beck si maresalul Witzleben. Celebrii maresali von Kluge si "vulpea desertului", Rommel, se pare ca au aprobat complotul, dar nu s-au angajat in realizarea lui. Complotul a fost inabusit si s-au luat masuri drastice impotriva celor care au fost banuiti a fi implicati in punerea lui la cale. Mai multi generali si 4 maresali s-au sinucis, alti ofiteri avand de suferit consecintele acestui complot.

C. eliberarea Rusiei

In 1944 a continuat scenariul devenit deja traditional, al avansului impetuos al Armatei Rosii si al retragerii pas cu pas a Wehrmachtului. Reusitele anului 1944 rezida in prima instanta in eliberarea altor regiuni ale U.R.S.S., precum Leningradul, dupa 17 luni de asediu, a Crimeei in aprilie-mai, depasirea Bugului, a Nistrului si ajungerea la Prut, foarte aproape de Iasi si Chisinau. La 23 iunie a fost lansata ofensiva sovietica asupra Bielorusiei, una dintre operatiunile militare de mare succes. Pana la mijlocul lui iulie nu numai ca nemtii fusesera aruncati din aceasta republica dar fusese cucerita si jumatate din Polonia. In luna august existau sanse reale de cucerire a Varsoviei. In fata avansului trupelor sovietice, polonezii au reusit sa-si elibereze singuri capitala. Lipsa de reactie a Armatei Rosii a facut ca nemtii sa poata recastiga controlul asupra orasului si sa distruga miscarea poloneza de rezistenta.

Actul de la 23 august de la Bucuresti, care a scos Romania din alianta cu Axa, a distrus flancul sud-estic al frontului german. Foarte rapid trupele rusesti, carora li s-au adaugat cele romanesti cu un milion de soldati, au eliberat Romania si au inceput luptele pentru scoaterea din lupta a Ungariei. La 5 septembrie U.R.S.S. a declarat razboi Bulgariei, pe care a scos-o din lupta foarte curand. Armata Rosie a facut jonctiunea cu trupele jugoslave ale lui Tito. Astfel, intreaga regiune a Balcanilor a fost eliberata intr-un termen foarte scurt. Grupul de armate german Ucraina de Sud care apara frontul din Romania a fost practic distrus. La 4 septembrie si guvernul finlandez a anuntat ca este gata sa semneze armistitiul cu U.R.S.S. Astfel, singurul aliat european al Germaniei a ramas Ungaria.

Intalnirea dintre Stalin si Churchill (octombrie 1944)

Convorbirile dintre Stalin si Churchill de la Moscova au ramas in istorie ca un exemplu de cinism in relatiile internationale. Sferele de influenta stabilite intre cei doi lideri ai Marii Britanii si Uniunii Sovietice au fost, de asemenea, un exemplu clasic al diplomatiei de tip bismarckian, decizandu-se soarta unor popoare fara ca acestea sa fi fost consultate. Mai mult decat orice, aceasta impartire de sfere de influenta a fost un rezultat al razboiului si o incercare a premierului englez de a gasi, cat de cat, bazele unei intelegeri cu Moscova, intr-un moment cand Armata Rosie era in plina ofensiva spre vest. Churchill a incercat, de asemenea, intr-un mod desigur crud, sa salveze ce se mai putea salva de sovietizare, si in primul rand Grecia. Sferele de influenta care, procentual, dadeau o dominatie de 90% sovieticilor in Romania, 75% in Bulgaria, 50% in Ungaria si Jugoslavia si de 10% in Grecia, restul revenind Aliatilor, continuau de fapt un efort al diplomatiei britanice de a gasi o baza contractuala de dialog cu Kremlinul in toate problemele de interes comun in Europa postbelica. Deja in mai fusesera stabilite bazele unei asemenea abordari a problemei. Americanii au refuzat insa atunci sa considere aceasta intelegere mai mult decat temporara si nu au agreat niciodata diplomatia sferelor de influenta a britanicilor.

Conferinta de la Dumbarton Oaks (21 august-7 octombrie 1944)

Conferinta s-a desfasurat la o vila din capitala americana cu participarea S.U.A., U.R.S.S., Marii Britanii si a Chinei. Ea a stabilit bazele pe care se va aseza proiectata Organizatie a Natiunilor Unite (O.N.U.).

D. ofensiva aeriana startegica asupra Germaniei

Conferinta de la Casablanca din ianuarie 1943 a stabilit misiunea bombardamentului strategic ca element de pregatire a invaziei terestre. O directiva a Fortelor Aeriene Aliate stipula ca obiective distrugerea progresiva si dislocarea sistemelor germane militare, industriale si economice, ca si subminarea moralului poporului german. Hamburgul, Ruhrul, Berlinul (intre noiembrie 1943 si martie 1944) au fost supuse acestui bombardament strategic. Daca in 1943 pagubele produse Germaniei au fost importante, fara a afecta in mod major moralul sau productia germane, in primavara lui 1944 s-a produs o schimbare importanta datorita noii tactici a americanilor de a folosi alaturi de bombardiere avioane de escorta cu raza mare de actiune. Dupa reusita de a lansa operatiunea Overlord, bombardierele aliate si-au reluat atacurile asupra industriei germane.

E. eliberarea Pacificului de sud-vest si a Birmaniei

Eliberarea unor noi insule si locuri strategice din cercurile concentrice defensive ale Japoniei a continuat in timpul anului 1944. Printre cele mai importante cuceriri facute de Aliati sunt Noua Guinee, insulele Mariane, Filipine si a Birmaniei, campanie terminata prin ocuparea Rangoonului in mai 1945. Aceste noi cuceriri au permis armatelor Aliate sa acorde sprijin chinezilor in lupta acestora impotriva armatei japoneze.

F. contraofensiva lui Hitler din Ardeni

Sfarsitul anului 1944 a adus o surpriza trupelor Aliate care operau in Europa Occidentala: controfensiva trupelor germane din Ardeni. Atacul german din aceasta zona colinara impadurita, in care trupele americane fusesera imputinate pentru a se putea concentra o forta cat mai mare pe principalela cai de acces catre Germania, a inceput la jumatatea lunii decembrie. Scopul atacului era de a nimici trupele americane din zona, de a dispersa dispozitivul strategic si a determina cercurile guvernante din Anglia si S.U.A. sa ajunga la o intelegere cu Germania. Dupa primele momente de buimaceala ale Inaltului Comandament Aliat, a inceput apoi efortul de a opri ofensiva germana. Dupa lupte extrem de grele, in care 5 000 de avioane aliate au luptat pentru sustinerea fortelor terestre, trupele germane au fost nevoite sa se retraga. La 30 ianuarie 1945 frontul revenise pe aliniamentul din 16 decembrie 1944.

VII- Final: 1945

Conferinta de la Yalta (4-11 februarie 1945)   

La 20 ianuarie 1945 Franklin Delano Roosevelt si-a inaugurat al patrulea mandat prezidential. Era un fapt fara precedent in istoria americana. La nici o luna de la acest eveniment, dupa 12 ani de la inaugurarea primului sau mandat, Roosevelt a plecat spre Malta pe 2 februarie 1945 si si-a continuat drumul spre Yalta, o mica localitate din sudul Rusiei. Roosevelt a plecat spre Rusia cu dorinta de a obtine de la aliatii sai punerea in scena a unui program de pace mondiala bazat pe autodeterminarea nationala. El urmarea, de asemenea, sa aduca Uniunea Sovietica in razboi impotriva Japoniei dupa infrangerea Germaniei. Tendinta spre compromis a lui Roosevelt s-a manifestat ca urmare a dorintei presedintelui de a mentine cel putin aparenta unei mari aliante. Posibilul colaps al acesteia il inspaimanta. Chiar obtinuta victoria in razboi, rivalitatea dintre cele doua cele mai puternice natiuni din istorie putea conduce la o noua cursa a inarmarilor, la un nou sistem de aliante si la un razboi si mai distrugator. De asemenea, o asemenea desfasurare a lucrurilor ar fi adus cu sine distrugerea tinerei aliante a Natiunilor Unite.

Maresalul Iosef Stalin avea o pozitie puternica la Yalta. El a militat pentru deschiderea celui de-al doilea front in Europa si a eliberat Polonia si estul Europei, castigand gratitudinea natiunilor vestice. Acum Roosevelt era solicitantul, atat in privinta declaratiei de razboi adresata Japoniei, cat si a rezolvarii situatiei din Polonia. Stalin prefera aritmetica intelegerilor speciale, pe care o pricepea mai bine, algebrei declaratiilor de principii avand convingerea ca relatiile internationale sunt conduse de egoism si de balanta puterilor mai mult decat de expresia bunei credinte si de organizatiile internationale. Desi a sperat ca Marea Alianta va putea ramane in picioare atat timp cat el, Roosevelt si Churchill se mentineau la putere, Stalin a dorit ca Uniunea Sovietica sa se protejeze ea insasi, unilateral daca este necesar, impotriva posibilitatii unei Polonii ostile si mai cu seama impotriva posibilitatii renasterii militarismului german. Odata ce razboiul se apropia de sfarsit, Stalin si-a sporit aspiratiile de expansiune.

La Yalta cei trei lideri au fost in general cordiali pentru a asigura succesul puterilor aliate ce mai aveau inca nevoie de cooperare pentru a obtine victoria finala. S-au purtat discutii aprinse in unele chestiuni si fiecare a facut cate compromisuri a putut: U.R.S.S. in privinta participarii Frantei la politica postbelica a Germaniei, britanicii si americanii in privinta acceptarii recunoasterii guvernului ("comitetului") polonez instalat de sovietici la Lublin ca punct de pornire al viitorului executiv al Poloniei, la care urmau sa se adauge cateva personalitati din guvernul din exil de la Londra. Iar unde nu s-au putut gasi cai de compromis - ca de pilda in privinta sporirii volumului reparatiilor germane - au fost create comisii care sa incerce solutionarea problemelor.

Problema poloneza a fost cea mai discutata la Yalta de cei trei mari. Roosevelt si-au exprimat in conversatiile cu Stalin ingrijorarea lor in privinta independentei Poloniei. Churchill a cerut chiar in termeni categorici sa se permita Poloniei sa-si exercite "independenta sa externa si libertatea". Premierul britanic a amintit ca Londra considera o chestiune de onoare independenta Poloniei pentru care Marea Britanie a intrat in razboi. Stalin i-a replicat ca pentru Moscova se ridica o problema mai grava legata de soarta Poloniei: o chestiune de securitate, Germania atacand de doua ori in 30 de ani U.R.S.S. prin "acest coridor". La Yalta s-a mai discutat si despre necesitatea de a fi organizate alegeri libere in Europa de dupa razboi. Legat si de Declaratia asupra Europei eliberate care a fost elaborata si data publicitatii la Yalta, vazuta de multi ca baza unui program de pace postbelica, Roosevelt a tinut la 1 martie 1945 o cuvantare la radio in care a anuntat sfarsitul sistemului actiunilor unilaterale, aliantelor exclusive, sferelor de influenta, balantei puterilor. Peste cateva saptamani insa, cand s-a observat ca Rusia si-a consolidat pozitiile in Polonia si Romania si-n alte state, increderea in Yalta a scazut mult fata de procentul de incredere de 87% inregistrat printre americani de un sondaj Gallup la sfarsitul lunii februarie. S-au dezvoltat atunci doua mituri importante care si-au gasit expresia cel putin in urmatorii 5 ani, ele nedisparand intru totul pana in ziua de astazi: mitul unui Stalin care a facut la conferinta unele intelegeri clare in privinta Europei de Est pe care apoi nu si le-a tinut; mitul unui Roosevelt afectat de boala si naiv care a vandut Polonia si alte interese americane la Yalta.

In realitate, sovieticii nu acceptat nici un moment sa cedeze pozitia lor dominanta in Polonia. Declaratia asupra Europei eliberate a fost ambigua, ca si referirea la notiunea de democratie interpretata in mod diferit de Stalin, pe de o parte, si de Roosevelt si Churchill, pe de alta. Roosevelt si Churchill nu au reusit sa altereze nicaieri in Europa centrala si de est pozitiile detinute ca urmare a razboiului de Kremlin. Surpriza a constituit-o insa pentru ambele parti nereusita Yaltei de a crea un cadru postbelic amical intre Natiunile Unite, esec observat in perioada de cateva saptamani ce a urmat conferintei. Problema sferelor de influenta era in acel moment depasita si/sau transata. U.R.S.S. insistase inca din 1941 asupra impartirii sferelor de influenta in Europa de comun acord intre marile puteri, dar se lovise de refuzul Londrei si mai cu seama al Washingtonului a carei diplomatie era condusa de Roosevelt si de intransigentul secretar de Stat Cordell Hull. Pana la urma s-a reusit aranjarea provizorie a unor sfere de influenta in mai 1944, permanentizate, fara acordul lui Roosevelt, in octombrie acelasi an in urma intalnirii de la Moscova dintre Stalin si Churchill. Incercand sa salveze ce mai putea fi salvat din interesele britanice, primul ministru britanic a abordat cu U.R.S.S., in mod cinic, desigur, dar pragmatic, chestiunea sferelor lor de influenta in Europa de rasarit. Moscovei i s-a atribuit 90% influenta in Romania, 10% ramanand aliatilor, 80% in Bulgaria si Ungaria, 10% in Grecia, 90% fiind influenta aliata, iar in privinta Jugoslaviei impartirea facandu-se dupa principiul fifty-fifty. Realizand aceasta treaba murdara, Churchill a incercat sa puna stavila pretentiilor sovietice in Europa, intr-un moment in care armatele sale se napusteau efectiv asupra batranului continent. Roosevelt dorea si el o intelegere cu stapanul Kremlinului, acceptand sa satisfaca pretentiile acestuia in Extremul Orient si sa admita dezmembrarea Germaniei in schimbul promisiunilor facute de Stalin in privinta Organizatiei Natiunilor Unite si mai cu seama a promisiunilor facute de acesta ca va ataca, la 2-3 luni de la capitularea Reichului, Japonia.

Revenind la Yalta, s-au adoptat cu acest prilej hotarari cu privire la functionarea Consiliului de Securitate al O.N.U., la statutul Germaniei, care nu va fi dezmembrata si transformata in tara eminamente agrara, dupa cum propusese la un moment dat Morgenthau, ci demilitarizata, impartita in patru zone de ocupare (americana, sovietica, britanica si - la insistentele lui Churchill - franceza), obligata la despagubiri imense (20 de miliarde de dolari numai pentru U.R.S.S.), administrata de un "consiliu de control aliat" si vaduvita de un important teritoriu din est: Prusia orientala anexata de U.R.S.S. (orasul lui Kant K nigsberg a fost rebotezat Kaliningrad, iar ilustrul savant integrat patrimoniului cultural rus), o parte a Pomeraniei si a Prusiei trecute temporar (in timp ocuparea s-a permanentizat) in cadrul statal al Poloniei. Aceasta din urma era recompensata pentru deposedarea de o parte din patrimoniul sau teritorial interbelic din est adjudecat de Rusia.

A.      navala de la Vistula la Oder

Ofensiva anului 1945 a inceput pe frontul de est pe data de 12 ianuarie. La inceput viteza de patrundere a fost redusa. Dupa crearea unei brese in defensiva germana, s-a accentuat si forta de patrundere a fortelor sovieticilor. La 17 ianuarie Varsovia a cazut in mainile lui Jukov, alte trupe sovietice au capturat Cracovia. Cresterea mobilitatii Armatei Rosii a dus la evacuarea precipitata a populatiei civile germane de dincolo de frontiera Reichului. La sfarsitul celei de-a doua saptamani a ofensivei, fortele sovietice au reusit sa traverseze Oderul superior. De asemenea, armatele ("fronturile") lui Jukov au reusit sa ajunga la sfarstul lunii ianuarie la doar 65 km. de Berlin. Pe data de 13 februarie a cazut si orasul Budapesta. Nemtii au reusit insa sa-i blocheze pe sovietici pe Oder. Criza produsa de amenintarea Armatei Rosii a fost cea care a determinat hotararea gernanilor de a sacrifica defensiva de pe Rin, in fata Aliatilor, in favoarea celei de pe Oder, pentru a-i tine pe rusi la distanta.

B. prabusirea dominatiei lui Hitler in Italia

Desi in continuare Wehrmachtul mentinea pozitii puternice in Italia, superioritatea numerica absoluta a fortelor aliate, sprijinite de trupe italiene si de partizanii care loveau pe la spate pozitiile germane, ca si superioritatea aeriana indiscutabila a acestora dadeau de inteles ca se apropia sfarsitul dominatiei germane in Italia. Obiectivul trupelor Aliate in campania anului 1945 era de a zdrobi trupele Axei (Germania si Republica de la Salo) inainte ca acestea sa poata traversa fluviul Po. Atacul s-a desfasurat in general in liniile stabilite si au reusit sa-si realizeze obiectivele. Frontul german s-a prabusit la jumatatea lunii aprilie. Aliatii au reusit sa cucereasca Verona. Partizanii au declansat o ridicare generala la lupta in 25 aprilie. Toate trecatorile Alpilor au fost inchise pana pe 28 aprilie, ziua in care Mussolini si amanta sa Claretta Petacci au fost prinsi si impuscati de un grup de partizani langa lacul Como. Trupele germane au inceput in sfarsit sa se predea, Aliatii nemaiavand de intampinat vreo rezistenta serioasa dupa 25 aprilie. Imediat au fost cucerite Venetia si Trieste. Trupele SS primisera deja ordine sa nu se opuna preluarii puterii de catre partizani, iar maresalul Graziani manifesta si el intentia de capitulare a Fortelor Fasciste italiene. La 29 aprilie, ora 14 germanii au semnat un document de capitulare neconditionata incepand din data de 2 mai, ora 12, cu sase zile inaintea capitularii Germaniei pe frontul de vest.

C. colapsul Germaniei

Incercarile lui Hitler de a folosi noile rachete intrate in dotarea armatei germane (V1 si V2) s-au soldat cu un esec. Eforturile Aliatilor de a traversa Rinul au fost, de altfel, usurate mult de prioritatea data de F hrer apararii Oderului. Rolul principal in acest atac a fost dat lui Montgomery, in fruntea unor trupe britanice si americane. Aceasta a determinat nemultumirea americanilor. Patton a reusit sa traverseze Rinul inaintea fortei principale a Aliatilor, ceea ce a cauzat o adevarata psihoza germanilor. In noaptea de 23 martie Montgomery si-a lansat atacul. Trupele sale au reusit sa-si creeze rapid un cap de pod si sa inceapa o inaintare sprijinita chiar de multi dintre germani. Acestia considerau ca avansul cat mai rapid al americanilor si britanicilor spre Berlin si pe teritoriul german era esential pentru a-i scapa de razbunarea rusilor.

Pe de alta parte, la inceputul lui martie Armata Rosie si-a extins capul de pod de peste Oder, dar nu au reusit sa strapunga frontul. La mijlocul lunii aprilie sovieticii au reusit sa ocupe Viena. Intre timp, frontul german din vest se prabusise, iar armatele Aliate au ajuns la Elba, la 100 km. de Berlin. Pe 11 aprilie aceste armate s-au oprit. La 16 aprilie armatele sovietice au reluat ofensiva. Pana pe data de 25 aprilie armatele sovietice au izolat Berlinul, iar pe 27 aprilie si-au dat mana, la Elba, cu americanii. Hitler hotarase sa dea ultima batalie la Berlin. In capitala Reichului s-a desfasurat o batalie darza, pentru fiecare colt de strada. Orasul nu a fost cu desavarsire cucerit decat dupa terminarea razboiului. La 30 aprilie, a doua zi dupa casatoria cu devotata sa Eva Braun, Hitler si noua sa sotie s-au sinucis in ruinele Cancelariei Berlinului, la aflarea sosirii iminente a Armatei Rosii.

Intre timp, la cartierul general al lui Montgomery, pe data de 4 mai, fortele germane din nord-vestul Europei au capitulat neconditionat. La 7 mai un alt document de capitulare a fost semnat la cartierul general al lui Eisenhower de la Reims. Acesta se referea la toate fortele germane. Semnarea documentului s-a desfasurat in prezenta americanilor, rusilor, britanicilor si francezilor. La insistentele lui Stalin, pe data de 8 mai, ora 22,43 (9 mai, 0,43, dupa ora Moscovei), la Berlin a fost semnat inca o data actul de capitulare al Germaniei. Astfel, ziua de 8 mai a fost considerata de Aliati data oficiala a incheierii razboiului in Europa, in timp ce sovieticii crediteaza ziua de 9 mai cu aceeasi simbolistica.

Conferinta de la Potsdam (17 iulie-2 august 1945)

La Conferinta de la Potsdam au participat delegatia sovietica, in frunte cu Stalin, cea americana condusa de noul presedinte Harry Truman si cea britanica aflata sub conducerea lui Churchill pana la 28 iulie si apoi a noului prim-ministru britanic Clement Attlee. S-au discutat:

a) constituirea unui Consiliu al Ministrilor de Externe, imputernicit sa elaboreze tratatele de pace cu fostele aliate ale Germaniei, Italia, Romania, Bulgaria, Ungaria si Finlanda; aceste state urmau in viitor sa fie admise in O.N.U.

b) problema Germaniei - care trebuia denazificata, armata - demobilizata, industria de razboi - lichidata, descentralizata, democratizata - prin acordarea drepturilor si libertatilor cetatenesti populatiei, economia - descentralizata, tara - mentinuta sub controlul Comisiei Aliate de Control;

c) chestiunea reparatiilor; americanii doreau sa creeze o Germanie puternica si in consecinta au insistat pentru micsorarea cotei de reparatii platita de Berlin. S-a convenit in cele din urma ca fiecare putere sa-si preia cota de reparatii (U.R.S.S. - 20 miliarde dolari) din zona sa de ocupatie. In plus, Moscova urma a beneficia de toate bunurile germane aflate in tarile din estul Europei: Polonia, Romania, Finlanda, Austria de est, Bulgaria si Ungaria;

d) chestiunea flotei germane a fost, de asemenea, o chestiune abordata, dar nesolutionata;

e) Stalin le-a cerut Aliatilor si a primit de la acestia acordul de a incorpora orasul K nigsberg si regiunea Prusiei Orientale ce o inconjura;

f)  problema criminalilor de razboi a fost abordata. Printre primii pe liste s-au aflat G ring, Ribbentrop, Hess, Ley, Jodl, D nitz, Frick, Krupp, von Papen, Schacht etc.

g) in chestiunea reparatiilor impuse Austriei s-a stabilit suma de 250 milioane de dolari, ce urmau a fi platiti U.R.S.S. in natura timp de 6 ani; spre sfarsitul discutiilor, Stalin a renuntat, ca si Aliatii, la orice reparatie din partea Austriei;

h) in privinta Poloniei s-a hotarat organizarea cat mai rapida de alegeri libere si a unui guvern rezultat din acest scrutin; s-a acceptat ca linia de demarcatie stabilita anterior intre Germania si Polonia sa devina noua frontiera dintre cele doua state;

i)  problema bulgara si cea romana au fost discutate din perspectiva solicitarii lui Truman de a fi revazuta componenta guvernelor acestor state si constituirea lor din membrii ai tuturor partidelor politice semnificative;

j)  Japonia a fost o alta chestiune ce s-a bucurat de atentia participantilor la Conferinta. Truman l-a informat pe Stalin despre reusita detonare in New Mexico a unei bombe atomice; desi americanii nu mai doreau acum participarea U.R.S.S. la razboiul impotriva Japoniei, ei nu au reusit sa determine Moscova sa faca un asemenea compromis;

D. colapsul Japoniei

Fortele militare americane conduse de generalul MacArthur, comandant-sef al zonei Pacificului, au obtinut noi victorii impotriva japonezilor. Ele se loveau insa de dificultatile determinate de atacurile sinucigase Kamikaze ale niponilor - la bordul unor avioane acestia se aruncau asupra navelor si mai ales a portavioanelor Aliate. Americanii - dornici sa evite pierderi suplimentare de vieti omenesti - au decis sa ia Uniunea Sovietica ca aliat si in acest razboi, nepermitandu-le sovieticilor sa depaseasca paralela 38 in Coreea si 17 in Indochina. La 26 iulie Aliatii si China i-au dat un ultimatum Japoniei prin care cereau capitularea neconditionata a guvernului de la Tokyo, inlaturarea de la putere a militarilor, libertatea cuvantului, pedepsirea criminalilor de razboi etc. Japonezii au acceptat toate cererile Aliatilor, dar au pus conditia mentinerii monarhiei; acest motiv a dus la respingerea ultimatumului la 28 iulie. Atacurile americane de submarine si atacurile aeriene au continuat.

Incurajat si de Winston Churchill, presedintele Truman a decis sa foloseasca nou-inventata si abia testata bomba atomica. Truman intentiona sa-i determine pe japonezi sa puna capat razboiului. Realitatea e ca acestia deja isi exprimasera optiunea in acest sens si folosirea armei atomice a fost inutila. La 6 august omenirea a intrat intr-o noua era - era atomica: prima bomba atomica a explodat la Hiroshima. Ea a omorat peste 80 000 de oameni si a distrus cea mai mare parte a orasului. Trei zile mai tarziu a fost lansata o a doua bomba atomica la Nagasaki. Alti 80 000 de oameni au fost omorati pe loc,alti 80 000 fiind raniti. Intre timp, sovieticii declarasera pe data de 8 august razboi Japoniei, pentru a lua parte la prada de razboi. A doua zi sovieticii au invadat Manciuria. Pe data de 14 august imparatul Japoniei si-a exprimat hotararea de a capitula. La 2 septembrie, reprezentantii Japoniei au semnat capitularea la bordul navei de linie americane Missouri, ancorata in Golful Tokyo.

CONCLUZII

La 6 ani si o zi de la declansarea razboiului mondial prin invadarea Poloniei de catre germani, al doilea razboi mondial lua sfarsit. Erau deja 4 luni de la capitularea Germaniei si finalul acestui conflict in Europa. La razboi luasera parte 61 de state, cu o populatie de 1,7 miliarde de locuitori, adica 3/4 din omenire. Fortele militare ale celor doua aliante au depasit 100 de milioane de oameni. Operatiunile militare s-au desfasurat pe teritoriul a 40 de state din Europa, Asia si Africa. Europa a fost cea mai afectata de razboi, dand obolul cel mai mare intre cei 55 milioane de morti ai acestui razboi. Numai U.R.S.S. a pierdut 20 de milioane de oameni. Polonia cu 5,8 milioane de morti, Germania cu 5 milioane si Jugoslavia cu 1,5 milioane au urmat-o. Razboiul a determinat si o deplasare de oameni de o proportie nemaintalnita in epoca moderna: sute de mii de belgieni si francezi au fugit in 1940 din fata Wehrmachtului, 10 milioane de germani au fugit spre vest din fata Armatei Rosii etc. Speranta de viata, in general, si in randurile acestor refugiati a scazut intr-un ritm fara precedent. Prizonierii de razboi s-au indreptat si ei spre tarile lor de origine la sfarsitul conflictului. La fel procedeaza si putinii supravietuitori ai lagarelor de concentrare naziste, care au facut, dupa unele estimari, 6 milioane de deportati rasiali (evrei si tigani, in primul rand) si apoximativ 4 milioane de deportati politici. Productia industriala a Europei a scazut la 50% fata de anul 1939.

Cuceririle si recuceririle au fost insotite de violente de neinchipuit. In timpul inaintarii lor spre est, germanii au masacrat milioane de slavi sau evrei. Brutalitatea, exterminarile au fost practicate si in timpul retragerii, dar au fost in egala masura aplicate si de Armata Rosie. O soarta trista au avut }arile Baltice, Basarabia si Bucovina de Nord, care au ramas si dupa razboi vestigii ale Pactului Ribbentrop-Molotov si unde sovieticii au practicat deportarile in Siberia si teroarea impotriva populatiei civile.

Lagarele de exterminare naziste, cu camerele lor de gazare si crematoriile lor, experientele monstruoase efectuate de catre "medicii mortii", rapirea copiilor din estul Europei, considerati arieni puri si educarea acestora de catre Ordinul Negru, utilizarea torturii de catre Gestapo au ramas simboluri ale degradarii constiintei umane si a crimei impotriva umanitatii. Germania, Italia, Japonia, Romania, Ungaria au fost, total sau partial, pedepsite de catre tribunalul de la Nuremberg (noiembrie 1945-octombrie 1946) si de tribunale nationale pentru crimele savarsite de catre unii dintre cetatenii lor. Tribunalul de la Nuremberg a pronuntat condamnarea la moarte a 12 criminali de razboi. Pentru a nu fi spanzurat, G ring s-a sinucis. Condamnati la moarte au fost si lideri politici precum romanii Ion Antonescu si Mihai Antonescu, dar judecata lor a fost departe de a fi una impartiala. Alte tari precum U.R.S.S. nu au fost aduse niciodata la bara pentru crimele pe care le-au comis impotriva unor populatii intregi.

Decaderea Europei, inceputa inainte de primul razboi mondial, a fost desavarsita de acest nou conflict sinucigas. Ruinata, devastata, prada unei violente opozitii intre comunisti si liberali. Statele europene au devenit imediat dupa conflictul din 1939-1945 miza rivalitatii dintre cei doi poli de putere internationala, U.R.S.S. si S.U.A. Simbolica pentru decaderea Europei este instalarea noii organizatii internationale, O.N.U., la New York si nu la Geneva.