QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate geografie

Rolul Carpatilor








Unitati montane. Carpatii romanesti
Carpatii romanesti fac parte din marele lant muntos alpino-carpato-himalayan, aparut in urma orogenezelor alpine. Spre deosebire de Muntii Alpi, in continuarea carora se afla, Carpatii Romanesti sunt munti de inaltime mijllocie, mentinandu-se sub altitudinea de 3000 de metri.
Avand o structura cutata, careia i s-a adaugat cea mai intinsa masa vulcanica din Europa, acestia au aspectul unui arc deschis catre vest, Muntii Apuseni formand coarda de legatura dintre cele doua capete.
Relieful a luat nastere in mai multe etape orogenetice. Succesiunea miscarilor orogenice, cu etapele de liniste tectonica (in timpul carora agentii subaerieni modelau intens catenele muntoase formand suprafete de denudatie) a dus la infatisarea actuala a reliefului.
O caracteristica a reliefului Carpatilor o constituie prezenta unor depresiuni intracarpatice cu resurse de subsol, rezultat al unor framantari tectonice complexe, depresiuni care dau mare varietate spatiului carpatic si au permis popularea accentuata a acestora inca din timpul paleoliticului.
Ridicarile in bloc, cu intensitati diferite, in timpul ultimelor faze orogenetice, a masivelor carpatice, au permis raurilor sa-si taie vai mai adanci, relieful capatand un aspect de tinerete. Acest fapt este accentuat si de formele zvelte ale culmilor de peste 2000 de metri altitudine absoluta, opera a actiunii ghetarilor cuaternari (apartinand ultimelor doua glaciatiuni-Riss si Würm).
Daca relieful, atat de variat sub aspect morfologic si de complex prin alcatuirea sa geologica, da nota de fond peisajului montan carpatic, clima, prin particularitatile sale zonale si altitudinale contribuie la nuantarea acestuia. Fara a depasi limitele cantitative ale climatului de munte, nuantarile care apar se datoreaza in primul rand altitudinii si apoi pozitiei masivelor muntoase fata de orientarea circulatiei generale a atmosferei. Cea dintai cauza determina repartitia diferentiata cantitativa a fenomenelor atmosferice pe etaje (alpin, subalpin etc.), iar pozitia masivelor duce la perturbarea simetriei etajelor ca urmare a expunerii lor si a transformarilor ce le sufera masele de aer umed vestice dominante si arealele ciclonice in contact cu inaltimile carpatice.
Astfel, in distributia temperaturii medii anuale se observa cum, in primul rand, altitudinea joaca un rol foarte mare. Prelucrarea in acest sens a datelor inregistrate arata un contrast termic ( de la zi la noapte si de la iarna la vara) ceva mai mare in Carpatii de Est fata de cei din Vest, amplitudinea termica diurna fiind cu 1-20C mai mare in est, iar cea lunara cu 6-80C. Amplitudinile diurne la altitudini sub 2000 de metri capata cele mai mari valori la sfarsitul verii si cele mai mici in decembrie, pentru ca la peste 2000 de metri maximele sa apara in aprilie si octombrie, iar minimele tot in decembrie.
Aceleasi diferente reduse se mentin si in ceea ce priveste regimul precipitatiilor. In general se observa ca, pentru aceeasi latitudine si altitudine, in zonele muntoase vestice cad anual in medie cu 100 ml mai multe precipitatii decat in cele estice, iar in ceea ce priveste depresiunile interioare, acestea primesc tot aproximativ cu 100 ml anual mai putine precipitatii decat zonele exterioare cu altitudini egale.
Din punct de vedere hidrologic, Carpatii constituie zona de obarsie si alimentare cu apa pentru toate raurile principale de pe teritoriul tarii.
Scurgerea atinge, pentru zonele inalte, cele mai ridicate valori primavara, mai timpuriu in Carpatii Occidentali ( februarie, martie, aprilie) si mai tarziu in restul ramurilor carpatice (martie, aprilie, mai si chiar iunie). Ca urmare debitul cel mai mare al raurilor se inregistreaza tot primavara, cand de obicei topirea zapezii se suprapune cu ploile de primavara.
Prelungirea in timp a suprapunerii, mai ales pentru zonele inalte, pana la inceputul verii, face ca scurgerea de vara sa fie ridicata (raurile cu obarsii in Carpatii Orientali, 25-30%). Daca pentru Carpatii Occidentali cele mai coborate valori ale scurgerii medii se inregistreaza toamna, pentru cei Orientali si in parte cei Meridionali, acestea au loc iarna, cand precipitatiile, dominant solide, si fara alternanta de ninsori cu topiri de zapezi, nu permit o scurgere intensa de suprafata.
Debitul bogat si constant, in buna parte, ca si panta mare a profilelor longitudinale sunt caracteristici care determina potentialul hidroenergetic ridicat al raurilor carpatice. In plus, necesitatile de apa pentru alimentarea localitatilor, a unitatilor economice si pentru irigatii, paralel cu nevoia regularizarii nivelului raurilor, dau acumularilor de apa din marile bazine artificiale montane functii economice foarte complexe. Constructiile de acest gen realizate pana acum (Bistrita, Uz, Arges, Lotru, Dunare, Barzava, Sadu, Somes etc) au o mare importanta pentru economia nationala, concretizand politica de valorificare superioara a acestor importante bogatii naturale ale tarii, apele.
Toate aceste conditii fizico-geografice se rasfrang direct si asupra aspectului pe care il imbraca vegetatia in Carpati. Se evidentiaza prezenta in Carpatii Romanesti a patru etaje vegetale:
• etajul alpin, care incepe de la altitudinea de 2200 de metri pe inaltimile carpatice din sud, iar pe cele nordice de la 1900 de metri;
• etajul subalpin, la peste 1650-2200 de metri, in sud si 1500-1900 de metri, in nordul tarii;
• etajul boreal, situat la peste 1300-1650 de metri, cu exceptia nordului unde incepe de la 1000-1500 de metri;
• etajul nemoral, la 200-1300 de metri, iar in nord la 400-1000 de metri.
Conditiile fizico-geografice specifice cu climat umed si in parte rece, cu o vegetatie de pajisti alpine si intinse paduri, cu roci dure, in mare parte impermeabile, au oferit conditii pentru formarea solurilor cu profunzime redusa, dispuse intr-o evidenta succesiune altitudinala. Astfel, solurile humico-silicatice de pajisti alpine se gasesc pe cele mai ridicate culmi, ocupand cca 3,5% din suprafata Carpatilor; solurile montane brune acide, podzolice brune si podzoluri humico-feriiluviale ocupa 24,8% din suprafata Carpatilor si 8,1% din cea a tarii; soluri montane brun-galbui si brune acide pe 48%, carora in secundar li se adauga, in functie de conditiile locale si alte tipuri pe suprafete mai reduse si specifice nu numai pentru Carpati (brune si brun-galbui de padure, podzolice argilo-iluviale, rendzine si terra-rosa, hidromorfe etc.).
Valoarea ridicata a resurselor naturale ale Carpatilor (pasuni, lemn, resurse minerale, ape, materiale de constructie etc.) ca si prezenta numeroaselor depresiuni, a vailor largi sau a plaiurilor etajate, au permis o populare straveche a lor. In anii socialismului, asezarile omenesti de aici au fost electrificate, modernizate, dotate cu constructii culturale si scoase din izolarea lor prin amenajarea de cai de transport moderne.
Deosebirile genetice si fizico-geografice ale Carpatilor Romanesti determina divizarea lor in trei mari unitati geografice: Carpatii Orientali, Carpatii Meridionali si Carpatii Occidentali.
Caractere fizico-geografice
Situati in centrul Romaniei, inconjurand Depresiunea Transilvaniei si constituind in ansamblu un adevarat bastion, Carpatii concentreaza in jurul lor marile unitati morfologice ale dealurilor, podisurilor si campiilor. Ei alcatuiesc cea mai inalta treapta de relief si, prin pozitia lor fata de regiunile inconjuratoare, asigura dispozitia simetrica, in amfiteatru a pamantului romanesc. Ca unitate structurala mai veche, consolidata de timpuriu, Carpatii au jucat un rol important in formarea unitatilor inconjuratoare, atat ca sursa a sedimentelor acumulate in ariile depresionare din jur, cat si ca pivot rigid, avand consecinte evidente in dirijarea evolutiei geologice si in formarea reliefului mai tanar. Totodata, ei reprezinta un bogat castel de ape, din care raurile se indreapta catre Tisa, Dunare si Prut.
Prin pozitie, desfasurare si altitudine, Carpatii produc modificari in dispunerea normala a zonelor geografice latitudinale si determina etajarea conditiilor biopedoclimatice din care rezulta structura variata a fondului funciar din tara noastra. In aceasta privinta, Carpatii pot fi considerati, pe drept cuvant, ca element polarizator al peisajului geografic, situand Romania intr-o zona de interferenta a factorilor fizico-geografici din centrul, estul si sud-estul Europei.
Carpatii Romanesti ocupa o suprafata de 66303 km2, ceea ce reprezinta 27,8% din suprafata tarii. Lantul carpatic se desfasoara pe o lungime de peste 910 de km, intre Valea Tisei, Defileul Dunarii (Svinita) si Valea Somesului.
In lungul lor, Carpatii au latimi variabile: 80 de km intre Oravita si Drobeta-Turnu Severin, 70 de km intre Novaci si Petresti (Sebes), 40 de km in sectorul Muntilor Fagaras, 110 de km in regiunea curburii si intre Prundu Bargaului si Gura Humorului. Adaugam la acestea latimea Muntilor Apuseni de 140 de km intre localitatile Minis si Alba Iulia si 110 de km pe aliniamentul Oradea-Turda. De remarcat ca latimea cea mai mica a lantului carpatic se situeaza in regiunea celor mai mari inaltimi-peste 2500 de metri, in Muntii Fagaras-in timp ce latimile maxime corespund Muntilor cu altitudini ce rareori depasesc 1500-1700 de metri.
Relieful
Carpatii se desfasoara pe teritoriul Romaniei sub forma unui lant sinuos, determinat de dispozitia platformelor rigide din fata lor si de scufundarea, la sfarsitul cretacicului, a compartimentului central-Depresiunea Transilvaniei. Ridicati in faze orogenetice succesive si alcatuiti din formatiuni geologice eterogene, ei prezinta o structura orografica complexa, cu variatii regionale. Desi masivi in ansamblul lor, vaile transversale adanci ale unor rauri ca Dunarea, Jiul, Oltul, Muresul si Somesul au separat, in cadrul ramurilor carpatice, unitati muntoase bine individualizate. Depresiunile tectonice si cele de eroziunea din cuprinsul lor detin cca 23% din arealul muntos. Acestea, impreuna cu vaile principale, partial transversale au constituit vechi vetre de populare a Carpatilor, iar pasurile de la obarsia acestora aflate la 800-1400 de metri, dar cele mai multe la 1000-1200 de metri altitudine, au inlesnit circulatia peste munte, din Transilvania catre regiunile circumcarpatice si invers.
Dintre cele trei ramuri principale ale Carpatilor, recunoscute ca unitati cu caractere geografice diferite si cu orientari corespunzatoare directiilor de cutare, Carpatii Orientali ocupa mai mult de jumatate din spatiul muntos, restul revenind Carpatilor Meridionali (21%) si Carpatilor Occidentali (24%).
La scara planetara, Carpatii fac parte din categoria muntilor cu altitudine mijlocie si mica: inaltimea medie generala este de cca 840 de metri, si aproape 90% din suprafata lor se situeaza sub 1500 de metri inaltime. Altitudinile sunt repartizate neuniform in cadrul celor trei unitati carpatice. Cele mai mari inaltimi se intalnesc in Carpatii Meridionali, unde sunt frecvente inaltimile de peste 2000 de metri, iar 11 varfuri depasesc 2500 de metri; printre acestea varfurile Moldoveanu (2544 metri) si Negoiu (2535 metri) din masivul Fagaras constituie punctele cele mai inalte din Carpatii Romanesti. In Carpatii Orientali varfurile oscileaza in jur de 1400-1500 de metri, cu toate ca pe alocuri tind spre, sau chiar depasesc, 1800 de metri; numai in Muntii Rodnei si Caliman acestea trec de 2000 de metri. Altitudinile din Carpatii Occidentali sunt si mai reduse, depasind cu putin 1400 de metri in Muntii Semenic si 1800 de metri in Muntii Apuseni.
Din repartizarea inegala a inaltimilor reliefului rezulta diferente insemnate in ceea ce priveste nivelul mediu al altitudinilor: 1136 de metri in Carpatii Meridionali, 950 de metri in cei Orientali si numai 654 de in cei Occidentali.
Relieful Carpatilor Romanesti se caracterizeaza printr-o fragmentare accentuata (densitate de 0,5-3 kg/km2), datorata in special vailor fluviatile. Energia reliefului cu valoare medie in jur de 600 de metri, atinge in mod local maxime de cca 1000 de metri, mai ales in Carpatii Meridionali. Inclinarile versantilor sunt diferite, dar predomina cele de 10-300 in proportie de aproximativ 70%. Pantele abrupte (30-450 ) sunt caracteristice masivelor de calcare si conglomerate precum si circurilor si vailor glaciare; in schimb, cele mai slabe inclinari, de numai cateva grade, se intalnesc in cuprinsul suprafetelor de eroziune.
De-a lungul Carpatilor se disting numeroase noduri orografice din care se desprind culmi secundare. Caracteristice sunt culmile rotunjite, prelungi si slab ondulate care domina vaile adanci, care deseori coboara in trepte, inscriindu-se in nivelele generale de netezire a muntilor, corespunzatoare complexelor sculpturale Rau Ses si Gornovita. In domeniul sisturilor cristaline din Carpatii Meridionali si Occidentali, interfluviile din regiunea inalta sunt reprezentate de intinse poduri suspendate, conservate ca resturi ale peneplenei carpatice. Situate la altitudini mari, ele sunt foarte adesea marginite de circuri glaciare. Creste zimtate ramificate, cu numeroase varfuri semete caracteristice reliefului alpin, se intalnesc cu precadere in Carpatii Meridionali, rezultat al eroziunii glaciare si periglaciare, ca si in unii munti alcatuiti din calcare masive.
Caracterele mentionate releva complexitatea morfologica a Carpatilor, ca segment al sistemului alpino-carpato-himalayan, in conditiile generate de deplasarea placilor euroasiatice si africane, precum si a microplacilor Marii Negre, moesice, transilvane si panonice in stransa legatura cu evolutia rifturilor. Literatura de specialitate consemneaza principalele elemente ale evolutiei Carpatilor. In acceptiunea acesteia, blocurile cristaline din Carpatii Orientali si Meridionali sunt considerate microplaci carpatice fragmentate, consecinta deplasarii placii euroasiatice catre sud-sud-vest si a celei africane in sens invers. Ca urmare, geosinclinalul carpato-balcanic s-a restrans, iar microplaca moesica, opunand rezistenta celor carpatice, segmentate in continuare, a produs curbarea Carpatilor in regiunile Vrancei si a Portilor de Fier. Ca procese dinamice, caracteristice sunt dezvoltarea unor panze de sariaj, aparitia unui nou aliniament de blocuri in zona Culoarului Bargaului, formarea masivului Muntilor Apuseni, cutarea si deversarea catre est a flisului cretacic si flisului paleogen, subductia placii est-europene si formarea lantului vulcanic din Carpatii Orientali, dinamica placilor din zona de curbura a Carpatilor pusa in evidenta de anomaliile gravimetrice din Vrancea si de formarea Depresiunii Brasovului etc.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Descarca referat





E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2020 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:






loading...


Cauta referat