QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate filozofie

Parmenide








Parmenide a fost filozof si poet grec, nascut dintr-o familie renumita, in Elea, in sudul Italiei si a fost considerat seful scolii filozofice eleatice. A fost un om stimat pentru legislatia conceputa, care adusese prosperitate si bogatie orasului. A fost admirat si pentru viata sa exemplara.
Discipol al lui Xenophan, Parmenide a scris in opozitie constienta cu credintele lui Heraclit, data fiind aluzia evidenta la acest filozof: “cineva este si nu este mereu acelasi si mereu altfel, caci toate lucrurile evolueaza in directii diferite”.
Despre biografia sa mai este cunoscut faptul ca s-a oprit in Atena intr-o calatorie efectuata in al 65-lea an al vietii sale, si acolo a devenit prieten al tanarului Socrate.
Parmenide a rupt traditia prozei ionice scriind versuri in hexametru. Din singurul sau poem didactic, “Despre natura”, supravietuiesc doar fragmente, desi discursul de introducere a fost bine pastrat.

Opera este considerata inartistica. Pentru cosmogonia pe care o descrie in partea a doua, Parmenide isi apropriase stilul hesiodic, stil care insa nu se potriveste cu dialectica arida a primei parti.
Parmenide nu era un poet innascut, si se poate pune intrebarea “ce l-a determinat sa ia aceasta turnura?”. Exemplul scrierilor poetice ale lui Xenophan nu este o explicatie completa. Este putin probabil ca lucrarea sa sa isi fi avut originile in poezia lui Xenophan, pentru ca stilul este al lui Hesiod si al “Orficelor”.
In Prolog, Parmenide descrie ascensiunea sa catre casa zeitei despre care se presupune ca vorbea in versuri. Este o reflexie a ascensiunilor conventionale spre divinitate care sunt aproape la fel de comune ca si descenderile in infern din literatura apocaliptica de atunci.
Prologul se deschide cu imaginea lui Parmenide reprezentandu-se intr-un carucior inconjurat de nimfele soarelui care parasisera lumea intunericului ca sa il ghideze in calatoria sa. Nimfele il conduc din casa noptii, simbol al ignorantei omului la casa zilei, loc al cunoasterii si al ratiunii. Scopul calatoriei este palatul zeitei care il intampina de Parmenide si il initiaza in 2 directii: aceea a Adevarului si calea inselatoare a Credintei, in care nu exista adevar. Este evidenta dorinta de a arata ca Parmenide a fost convertit, ca trecuse de la eroare (noaptea) la adevar (ziua) si cele 2 directii trebuie sa reprezinte fostele sale greseli si adevarul care acum ii este revelat.
Exista motiv sa credem ca directia credintei apartine cosmogoniei pitagoreice. Aceasta credinta eronata nu este viziunea obisnuita a omului asupra lumii, ci un sistem elaborat care pare sa fie o dezvoltare naturala a cosmologiei ioniene in anumite linii, si nu exista nici un alt sistem decat cel pitagoreic care sa implineasca cerintele necesare pentru a-l descifra. I se imputa lui Parmenide faptul ca nu ar fi prezentat sistemul contra caruia militeaza, dar asta este o gresala fata de personajele conventiei apocaliptice. Pentru ca nu Parmenide, ci zeita expune sistemul si tocmai de aceea opiniile descrise apar ca apartinand “muritorilor”.
O descriere a ascensiunii sufletului ar fi incompleta fara o imagine a regiunii de unde a plecat. Zeita trebuie sa revele cele 2 cai de plecare si sa il indrume pe Parmenide sa o aleaga pe cea corecta. Aparitia matematicii in scoala lui Pitagora a revelat pentru prima data puterea mintii, a ratiunii. Pentru matematician acelasi lucru poate exista, dar poate fi si numai gandit, si acesta este principiul de la care porneste Parmenide. Este imposibil sa gandesti ceva ce nu exista si este imposibil pentru ceva ce nu este gandit sa existe. Marea intrebare “exista sau nu exista?” este echivalenta cu intrebarea “poate fi gandit sau nu?”.
Prima parte a operei discuta adevarul si a doua – lumea iluziilor, adica lumea simturilor si a opiniilor eronate ale omenirii asupra lor. In opinia lui Parmenide, adevarul zace in perceptia existentei si eroarea – in ideea non-existentei. Nimic nu poate avea existenta reala decat daca poate fi rational. De aceea “a fi imaginat” si “a fi capabil sa existe” e unul si acelasi lucru. Esenta a ceea ce poate fi conceput este incapabila de evolutie, este neperisabila, imobila, nelegata de context si indivizibila.ceea ce este variabil si mobil este fantomatic. Perceptia este ratiunea directionata catre esenta pura a existentei. Lumea fenomenelor este a iluziilor si opiniile formate despre ea nu pot fi decat improbabile.
Parmenide ia in considerare, gratie acestui principiu, consecintele afirmatiei ca “orice exista”. In primul rand, “orice” nu poate fi transformat in “existenta”. Daca ar fi asa, ar fi trebuit sa ia nastere fie din nimic, fie din ceva. Aici nu este nimic altceva decat ceea ce este. Nimic altceva in afara de sine nu poate deveni existenta in locul lui. Pentru ca nu poate exista spatiu vid in care sa se petreaca acest lucru. Deci daca exista, atunci exista acum, totul deodata. In acest fel Parmenide refuza ideile despre originile lumii. Ex nihilo nihil fit. (din nimic, nimic nu se naste). Daca ceva exista, exista pur si simplu, nu poate fi nici mai mult nici mai putin decat este. Exista un indivizibil si continuu plenum. Daca ceva este mobil, acel ceva se poate muta doar intr-un spatiu gol, si un spatiu gol reprezinta vid, adica nimic, iar “nimic” nu exista. Acest ceva este finit si sferic, pentru ca nu poate fi intr-o directie mai mult decat este in alta, si sfera este singura figura despre care poate fi spus acest lucru.
In consecinta ceea ce este este, prin urmare este finit, sferic, continuu si nu exista nimic altceva in afara sa. Astfel apare concluzia conform careia vederea realului se face ca un singur corp, in mod inevitabil.
Conceptia lui Parmenide priveaza lumea pe care o cunoastem de toate pretentiile existentei sale si o reduce la ceva ce cu greu poate fi catalogat drept iluzie.




Interpretarea principiilor lui Parmenide in viziunea lui ALLAN RANDALL

Cel mai important principiu al lui Parmenide este acela ca orice lucru ce poate fi conceput rational (gandit) trebuie sa existe. Non-existenta nu este un lucru si nu poate fi gandita si nu se poate vorbi despre ea intr-un mod semnificativ sau coerent. Parmenide interzicea discutia aceasta pentru ca sunt lucruri posibile care totusi nu exista. El ilustra acest principiu aratandu-ne 3 metode posibile de cercetare, din care doar una este valida. Urmatorul tabel le sintetizeaza:






Metodele de cercetare ale lui Parmenide
1. Calea adevarului obiectiv Necesar, toate posibilitatile exista Consistenta
Coerenta
2. Calea inimaginabila (imposibil de conceput) Necesar, nu exista nici o posibilitate Consistenta
Incoerenta
3. Calea credintei subiective Unele posibilitati exista, altele nu Inconsistenta
Incoerenta

Aceste metode sunt prezentate in prima parte a poemului, dedicata Adevarului Obiectiv. Ceea ce apare aici ca “fiinta” sau “existenta” este existenta obiectiva: ceea ce exista independent de orice gandire particulara sau punct de vedere personal. Felul de existenta subiectiva dependent de punctul de vedere omenesc este prezentat in partea a doua a poemului, dedicata Gandirii Subiective.




{ Politica de confidentialitate } Descarca referat



E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat