QReferate - referate pentru educatia ta.
Cercetarile noastre - sursa ta de inspiratie! Te ajutam gratuit, documente cu imagini si grafice. Fiecare document sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Documente drept

Urmarirea penala in cazul procedurii urgente



URMARIREA PENALA IN CAZUL PROCEDURII URGENTE


§1. Constatarea infractiunii


1.1. Procesul-verbal de constatare. Potrivit art. 467 C. proc. pen. organul de urmarire penala sesizat intocmeste un proces-verbal in care consemneaza: cele constatate cu privire la fapta savarsita, declaratiile invinuitului, ale persoanei vatamate, ale martorilor oculari si ale celorlalte persoane ascultate. Daca este cazul, organul de urmarire penala strange si alte probe ce vor fi mentionate in procesul verbal. Astfel acest act de urmarire penala capata un caracter complex, diferit de procedura comuna.[1]



Invinuitul sau inculpatul trebuie ascultat intotdeauna in vederea garantarii aflarii adevarului si a garantarii dreptului la aparare.[2]

Procesul-verbal se citeste invinuitului si celorlalte persoane care au fost ascultate, carora li se atrage atentia ca pot completa declaratiile sau ca pot face obiectii cu privire la acestea. Apoi se semneaza de catre organul de urmarire penala si de toate persoanele ascultate. Consemnarile organului instrumentator pot inlocui, insa, declaratiile scrise ale persoanelor ascultate.[3] Daca ulterior in cursul urmaririi penale este necesara audierea si a altor persoane sau reaudierea vreunei persoane a carei declaratie a fost consemnata in procesul-verbal, declaratiile noi vor fi consemnate in acte separate, conform procedurii comune.

In cazul procedurii urgente, procesul-verbal constituie actul prin care se dispune inceperea urmaririi penale, fiind si mijloc de proba in acelasi timp. De asemenea, in acest caz, nu se pune niciodata problema efectuarii de acte premergatoare.[5]

Constatarea infractiunii flagrante va trebui facuta si in cazul infractiunilor pentru a caror urmarire si judecare se pretinde plangere prealabila de la persoana vatamata. Constatarea e obligatorie chiar daca lipseste aceasta plangere. Apoi, pentru a continua urmarirea penala si trimiterea in judecata, este necesar ca persoana vatamata sa fie chemata si intrebata daca doreste sa o depuna.

Intreaga activitate de urmarire penala se gaseste deci constatata in mod concentrat in procesul-verbal intocmit de organul de urmarire penala.[6]


1.2. Organele competente. In primul rand competenta pentru constatarea infractiunilor flagrante apartine organelor de urmarire penala: organe de politie si procurorul. In acest sens doctrina si practica judiciara sunt unanime.

Pe de alta parte trebuie retinute, cu caracter derogator, regulile speciale privind competenta organelor de constatare in diferite situatii, prevazute de art. 214-215 C. proc. pen. Este vorba despre inspectiile de stat, alte organe de stat, unitatile mentionate la art. 145 C. pen., organele de conducere si control ale administratiei publice, comandantii de nave si aeronave, agentii de politie de frontiera pentru infractiunile de frontiera, ofiterii si subofiterii din cadrul Armatei si Jandarmeriei Romane pentru infractiunile constatate in cadrul misiunilor specifice. Aceste organe au insa obligatia sa inainteze de indata pe faptuitor, impreuna cu lucrarile efectuate si mijloacele de proba stranse, procurorului sau organului de cercetare penala. Altfel spus, constatarea poate fi facuta si de organele speciale dar procedura de urmarire penala apartine exclusiv organelor de politie si procurorului.[7]

In doctrina s-a afirmat si ca nu trebuie confundat procesul-verbal intocmit in baza art. 214 si 215 C. proc. pen. de organele de constatare, cu cel intocmit in baza actelor premergatoare (art. 224 C. proc. pen.), care poate fi intocmit si de alti lucratori operativi din Ministerul de Interne sau de organe de stat cu atributii in domeniul sigurantei nationale, care nu sunt organe de urmarire penala, in timp ce constatarea infractiunilor flagrante se poate face numai de catre organele de urmarire penala.[8]

In ceea ce priveste competenta intre organele de urmarire penala fostul Tribunal Suprem a decis ca, datorita caracterului urgent al acestei proceduri speciale, organele de cercetare penala pot instrumenta cauze penale privind infractiuni care potrivit art. 209 alin. 3 C. proc. pen. sunt date in competenta exclusiva a procurorului.[9] Daca organul de cercetare penala nu se incadreaza in termenul fixat pentru efectuarea cercetarii dupa procedura speciala si se trece la procedura comuna, organul de cercetare penala devine necompetent si se aplica dispozitiile art. 209 alin. 3 care prevad obligativitatea desfasurarii urmaririi penale de catre procuror pentru infractiunile prevazute in mod expres in acest text.

In mod exceptional este competent sa constate savarsirea infractiunii flagrante presedintele completului de judecata in cazul infractiunilor de audienta (art. 299) care sunt flagrante in sensul art. 465 daca sunt intrunite si conditiile art. 466 C. proc. pen.[11]


§2. Luarea masurilor preventive


In cadrul procedurii urgente intalnim anumite particularitati cu privire la masurile de preventie. Astfel, potrivit art. 468 C. proc. pen. retinerea invinuitului este obligatorie si se face pentru maxim 24 de ore potrivit dreptului comun in materie, organul de cercetare penala avand obligatia de a inainta procurorului, atunci cand considera ca este necesar, propunerea arestarii preventive. Daca pe durata retinerii nu s-a emis mandat de arestare invinuitul va fi pus in libertate la expirarea celor 24 de ore.

La sesizarea organului de cercetare sau din oficiu, procurorul poate solicita judecatorului arestarea invinuitului, care nu poate depasi 10 zile (spre deosebire de 29 sau 30 de zile cat este termenul in procedura de drept comun), acestea calculandu-se de la data expirarii ordonantei de retinere (deci maxim 11 zile cu masura retinerii).[12] Alteori se considera ca termenul incepe sa curga de la data luarii masurii de retinere. Din aceasta reglementare a art. 468 alin. 1 rezulta ca arestarea preventiva a invinuitului nu este obligatorie, luarea acestei masuri fiind lasata la latitudinea judecatorului.

Celui retinut sau arestat i se aduce la cunostinta invinuirea in cel mai scurt timp in prezenta unui avocat ales sau numit din oficiu. Aceste prevederi ale Constitutiei si Codului de procedura penala sunt realizate implicit prin citirea procesului-verbal de constatare a infractiunii flagrante, ceea ce implica si prezenta aparatorului in acest moment. Nerespectarea acestor dispozitii atrage nulitatea absoluta a actului procedural (art. 197 alin. 2 C. proc. pen.).[14] In ipoteza in care s-au administrat si alte probe decat cele cuprinse in procesul-verbal de constatare a infractiunii flagrante, care este citit invinuitului, este obligatorie prezentarea materialului de urmarire penala. In ceea ce priveste ascultarea invinuitului in momentul arestarii sale, in doctrina nu exista un punct de vedere uniform, considerandu-se ca dispozitiile de drept comun privind acultarea inculpatului nu sunt obligatorii in cazul infractiunilor flagrante ori dimpotriva, ca ele sunt aplicabile si in cadrul procedurii de urgenta.

Procurorul va trebui sa dispuna punerea in miscare a actiunii penale si trimiterea in judecata pana la expirarea mandatului de arest preventiv, in caz contrar urmand sa se aplice art. 146 si urmatoarele privind procedura obisnuita a arestarii preventive. In cazul in care judecatorul a dispus arestarea invinuitului si procurorul a restituit cauza organului de cercetare, acesta din urma va trebui sa continue cercetarea si sa inainteze dosarul procurorului cel mai tarziu in 3 zile de la data emiterii mandatului de arestare (art. 469 alin. 1). Termenul este unul oranduitor[18], iar daca nu s-a putut efectua complet cercetarea in acest termen, continuarea cercetarii penale se face potrivit procedurii obisnuite (art. 469 alin. 2). In caz de restituire este obligatorie reexaminarea temeiurilor arestarii preventive a invinuitului sau inculpatului.

O discutie aparte in literatura de specialitate si practica judiciara are loc in legatura cu aplicarea art. 148 lit. b C. proc. pen., care prevede posibilitatea arestarii preventive pentru orice infractiune flagranta indiferent daca se aplica sau nu procedura speciala de urmarire penala si judecare. Intr-o prima opinie, majoritara, se considera ca masura privativa de libertate se aplica tuturor infractiunilor flagrante din urmatoarele considerente: legiuitorul, daca ar fi dorit sa restranga aplicabilitatea art. 148 lit. b) C. proc. pen. numai la situatiile in care este aplicabila si procedura urgenta, putea sa prevada aceasta in mod expres. Cum legea nu distinge, nici celui care o interpreteaza nu ii este permis sa distinga.[20] In acest sens este si orientarea majoritara a instantelor.

Potrivit unei alte opinii o asemenea posibilitate un exista intrucat masurile preventive sunt masuri exceptionale iar exceptio est strictissimae interpretationis Fiind vorba de o stare de exceptie, aplicarea ei nu poate fi extinsa prin utilizarea argumentului ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemos. De asemenea, simplul caracter flagrant al infractiunii nu poate fi considerat ca prezinta vreun pericol pentru desfasurarea normala a procesului penal. Asa cum s-a remarcat in doctrina, flagranta implica, prin ea insasi, doar existenta la indemana a probelor savarsirii unei fapte prevazute de legea penala. Pornind de la aceste premise, se pare ca arestarea preventiva dispusa pe temeiul de la lit. b) a art. 148 C. proc. pen. ar incalca insusi scopul masurilor preventive - scop care, potrivit art. 136 C. proc. pen., consta tocmai in asigurarea bunei desfasurari a procesului penal. In sfarsit, potrivit art. 148 alin. 2 C. proc. pen., in cazurile prevazute la lit. c) - f) si i) ale acestui articol, masura arestarii poate fi luata daca pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata sau inchisoarea mai mare de 2 ani. Conform art. 148 alin. 1 lit. b) C. proc. pen., arestarea preventiva poate fi dispusa daca infractiunea este flagranta, iar pedeapsa inchisorii prevazute de lege este mai mare de 1 an. Dupa cum se poate observa din confruntarea celor doua texte, legiuitorul nu a prevazut ca si temeiul de la litera b) sa fie aplicabil inclusiv in situatia in care pedeapsa prevazuta de lege este detentiunea pe viata. De aici se poate trage concluzia ca, daca legiuitorul ar fi dorit ca temeiul de arestare de lit. b) sa fie aplicabil in cazul tuturor infractiunilor flagrante, ar fi prevazut ca si acesta sa poata fi invocat in cazul infractiunilor sanctionate de lege cu pedeapsa detentiunii pe viata.[21]

Daca nu s-a luat masura arestarii preventive, procurorul va trebui sa dispuna trimiterea in judecata in cel mult 3 zile de la data emiterii ordonantei de retinere, altfel urmand sa se aplice procedura de drept comun.

In orice ipoteza in care procesul penal continua sa se desfasoare dupa procedura obisnuita, si nu sunt alte temeiuri care sa justifice mentinerea arestarii preventive, cel arestat va fi pus in libertate, de indata, in mod obligatoriu.[22]

Potrivit art. 465 alin. 3 in caz de infractiune flagranta orice persoana are dreptul sa prinda pe faptuitor si sa-l conduca inaintea autoritatii. Este o dispozitie impusa de necesitatea de a actiona urgent si eficient in astfel de cazuri, prevenindu-se disparitia faptuitorului, a carui identitate de multe ori poate fi necunoscuta, ori acesta poate parasi tara. Prinderea faptuitorului de catre o persoana particulara nu are caracterul de act procesual al retinerii sau arestarii, ci este un act de sprijin civic dat organelor judiciare. Prinderea trebuie sa se efectueze fara violenta sau constrangeri inutile. De asemenea exista obligatia de a-l preda pe faptuitor, de indata, autoritatilor. "Autoritatea" poate fi un organ judiciar sau orice alta autoritate de stat care va sesiza, de indata, organul de urmarire penala competent.[23]


§3. Trimiterea in judecata


In raport de stadiul cercetarii penale pot exista mai multe situatii:[24]

a) Daca cercetarea penala s-a terminat inainte de expirarea celor 24 de ore de la constatarea infractiunii, organul de cercetare penala inainteaza procurorului pe invinuit impreuna cu dosarul cauzei si cu propunerea de trimitere in judecata. Procurorul va putea da urmatoarele solutii:

daca considera ca sunt suficiente probe in invinuire dispune trimiterea in judecata, intocmind rechizitoriul prin care pune in miscare actiunea penala. El trebuie sa se pronunte in maxim doua zile de la primirea dosarului, adica 3 zile de la emiterea ordonantei de retinere;

daca considera ca nu sunt suficiente probe in invinuire dar ele se pot obtine inauntrul termenului de 10 zile al arestului preventiv, va solicita judecatorului emiterea mandatului de arestare. Daca il va obtine, va restitui cauza la organul de cercetare iar acesta va trebui sa finalizeze cercetarea penala in 3 zile de la restituire (4 zile de la retinere), sub sanctiunea pierderii procedurii speciale. Daca nu obtine mandatul de arestare, iar cercetarea penala nu se poate finaliza inauntrul termenului de retinere se va trece la procedura de drept comun. Dupa expirarea termenului de 3 zile de la restituire organele de cercetare trebuie sa inainteze dosarul procurorului pentru a pronunta o sulutie.

b) Daca cercetarea penala nu s-a terminat in termenul de 24 de ore, organul de cercetare penala trimite dosarul procurorului, inainte de expirarea lui, cu propunerea de arest preventiv. In acest caz procurorul este obligat sa solicite judecatorului mandat de arestare preventiva, fara de care se va trece la procedura obisnuita. Dar si acum procurorul poate considera, insa, ca sunt suficiente probe pentru trimiterea invinuitului in judecata. Daca totusi solicita mandatul si il obtine va restitui cauza organelor de cercetare penala care trebuie sa finalizeze cercetarea in maxim 3 zile de la restituire. Apoi vor inainta dosarul procurorului care trebuie sa dea o solutie in maxim 2 zile de la primirea dosarului.

Procurorul verifica mai intai lucrarile de urmarire penala, inclusiv legalitatea si oportunitatea acestora. Apoi va pronunta una din urmatoarele solutii in cel mult 2 zile de la primirea dosarului:

punerea in miscare a actiunii penale prin emiterea rechizitoriului si trimiterea in judecata a invinuitului atunci cand considera ca sunt suficiente probe in invinuire. Rechizitoriul impreuna cu dosarul cauzei va fi inaintat de indata instantei competente (art. 470 alin. 2). Aceasta inseamna, in raport cu dispozitiile art. 264 alin. 4 C. proc. pen. care prevede termenul de 24 de ore, ca in cazul infractiunilor flagrante inaintarea dosarului trebuie sa se faca in mai putin de 24 de ore[25];

daca constata incidenta dispozitiilor art. 10 C. proc. pen. va  decide scoaterea de sub urmarire penala sau incetarea urmaririi penale potrivit procedurii comune;

daca organul de cercetare penala, dupa restituirea cauzei, nu a putut finaliza cercetarea in termenul de 3 zile de la arestarea invinuitului, continuarea cercetarii si urmaririi penale se va face dupa procedura de drept comun (art. 469 alin. 2). In acest caz procurorul poate decide fie restituirea cauzei la organul care a efectuat cercetarea penala, fie la un alt organ competent pentru continuarea sau refacerea cercetarii (art. 470 alin. 1 si art. 265), aceste organe urmand sa faca cercetarea dupa procedura obisnuita (art. 470 alin. 3). Cand procurorul dispune restituirea sau trimiterea cauzei la alt organ competent trebuie sa se pronunte obligatoriu si asupra mentinerii sau revocarii masurii de arestare preventiva (art. 267 si 470 alin. 3 C. proc. pen.).[26] De asemenea, in acest caz, vor ramane valabile masurile asiguratorii luate, actele sau masurile procesuale confirmate sau incuviintate de procuror, precum si actele procesuale care nu pot fi refacute ;

procurorul se va pronunta si cu privire la masurile de siguranta si cele asiguratorii, iar pentru masurile de siguranta prevazute de art. 113 si 114 C. pen va instiinta judecatorul privind mentinerea sau revocarea lor.[28]

In sfarsit, daca invinuitul sau inculpatul este grav bolnav, suferind de o boala care impiedica continuarea urmaririi penale, boala fiind constatata printr-o expertiza medico-legala, este posibila suspendarea urmaririi penale dar, in acest caz, urmarirea se va face potrivit procedurii obisnuite.[29]




M. Basarab, Drept procesual penal, partea a II-a, editia a II-a, Cluj, 1973, p. 639; A. S. Tulbure, A. M. Tatu, Tratat de drept procesual penal, Editura All Beck, Bucuresti, 2001, p. 538.

G. G. Theodoru, L. Moldovan, Drept procesual penal, Editura didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1979, p. 337; A. Oroveanu-Hantiu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Universitaria, Craiova, 2003, p. 238.

N. Volonciu in V. Pavaleanu, Drept procesual penal. Partea speciala, Editura Lumina Lex, Bucuresti, 2002, p. 532.

Ibidem.

I. Neagu, Drept procesual penal. Partea speciala. Tratat, vol. II, editia a II-a, Editura Global Lex, Bucuresti, 2007, p.

V. Dongoroz s.a., Explicatii teoretice ale Codului de procedura penala roman. Partea speciala, vol II, Editura Academiei R.S.R., Bucuresti, 1976, p. 367.

S. Kahane, Urmarirea si judecarea infractiunilor flagrante, Revista Romana de Drept, nr. 71/1975, p. 7-14; I. Neagu, op. cit., p. 467; V. Dongoroz, op. cit., p. 369; D. Gheorghe, Drept procesual penal. Tratat. Partea speciala, Editura Confession, Ploiesti, 2006, p. 304; V. Pavaleanu, op. cit., p. 533 si autorii citati la nota 2.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 539; G. G. Theodoru, L. Moldovan, op. cit., p. 336-337.

Tribunalul Suprem, sectia penala, decizia nr. 1659/1970, in Revista Romana de Drept, nr. 12/1971, p. 131.

A. Oroveanu-Hantiu, op. cit., p. 239.

V. Dongoroz, op. cit., p. 369.

I. Neagu, op. cit., p. 468; A. Oroveanu-Hantiu, op. cit., p. 238.

D. Gheorghe, op. cit., p. 305.

V. Dongoroz, op. cit., p. 367; V. Pavaleanu, op. cit., p. 534.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 540.

V. Dongoroz, op. cit., p. 367.

V. Pavaleanu, op. cit., p. 534.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 539; V. Dongoroz, op. cit., p. 369.

M. Basarab, op. cit., p. 640; V. Dongoroz, op. cit., p. 369.

I. Istrate Libertatea persoanei si garantiile ei procesual-penale, Ed. Scrisul romanesc, Craiova, 1984, p.

V. Scherer Situatia celui arestat preventiv in cazul schimbarii procedurii speciale a infractiunilor flagrante in procedura obisnuita, in Revista Romana de Drept, nr. 10/1969, p. 128; I. Poenaru Pentru o noua conceptie in elaborarea principiilor si normelor dreptului procesual penal, in Revista Romana de Drept, nr. 12/1977, p. 21.

V. Scherer, ibidem, si in I. Neagu, op. cit., p. 468; si in D. Gheorghe, op. cit., p. 305.

V. Dongoroz, op. cit., p. 367.

A. S. Tulbure, A. M. Tatu, op. cit., p. 541-542; V. Dongoroz, op. cit., p. 368-369.

V. Dongoroz, op. cit., p. 368.

M. Basarab, op. cit., p. 640; V. Dongoroz, op. cit., p. 369; V. Pavaleanu, op. cit., p. 535.

D. Gheorghe, op. cit., p. 306; V. Pavaleanu, op. cit., p. 535.

M. Basarab, op. cit., p. 640; D. Gheorghe, op. cit., p. 306; V. Pavaleanu, op. cit., p. 535.

A. Oroveanu-Hantiu, op. cit., p. 239; G. G. Theodoru, L. Moldovan, op. cit., p. 337.

Nu se poate descarca referatul
Acest document nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte documente despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi documentele afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul document pe baza informatiilor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }