Consideratii generale privind dreptul comercial

Comertul, ca indeletnicire practicata indelung si repetat, a dobandit caracteristicile unei profesiuni. Specifica notiunii de comert este activitatea umana asupra marfurilor exercitata nu pentru consumul propriu, ci pentru a procura consumatorilor bunurile de care acestia au nevoie. Asadar, definitorie pentru activitatea de comert este circulatia bunurilor in vederea schimbului.

De aceea, denumirea “drept comercial” impune ideea ca dreptul comercial constituie o reglementare juridica, adica un ansamblu de norme juridice privitoare la  comert.

Etimologic, expresia de “comert” provine din latinescul “commercium”, care la randul sau reprezinta o juxtapunere a cuvintelor “cum” si “merx”, ceea ce inseamna “cu marfa”. Deci, comertul ar consta in operatiuni cu marfuri.[1]

Din punct de vedere economic, comertul este definit ca o activitate care are ca scop schimbul si, prin aceasta, circulatia bunurilor de la producator la consumator. Sub acest aspect, comertul ar consta in operatiunile cuprinse in intervalul dintre momentul producerii marfurilor si intrarii lor in circulatie, pana in momentul ajungerii acestora la consumatori.[2]

Din punct de vedere juridic, notiunea de comert are un continut mai larg decat cel al notiunii definite in sens economic. Ea cuprinde nu numai operatiunile de interpunere si circulatia marfurilor, pe care le realizeaza negustorii, ci si operatiunile de producere a marfurilor, prin transformarea materiilor prime, materialelor, etc. si obtinerea unor rezultate de o valoare mai mare, pe care le realizeaza fabricantii sau, in general, intreprinzatorii.

1.1        Obiectul dreptului comercial

Exista doua sisteme care permit determinarea sferei dreptului comercial.

Potrivit sistemului subiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice la care sunt supusi comerciantii.  Dreptul comercial este un drept profesional, care se aplica persoanelor care au calitatea de comerciant. Acest sistem a stat la baza primelor reglementari legale ale activitatii comerciale.

Potrivit sistemului obiectiv, dreptul comercial are ca obiect normele juridice aplicabile comertului, adica acelor acte juridice, fapte si operatiuni, calificate de lege ca fapte de comert, indiferent de persoana care le savarseste. Acest sistem a constituit fundamentul Codului comercial francez de la 1807. [3]

Codul comercial roman are la baza, ca principiu, sistemul obiectiv.

1.2        Definitia dreptului comercial

Dreptul comercial, ca ramura a dreptului privat, este acel  ansamblu de norme juridice care sunt aplicabile raporturilor juridice izvorate din actele juridice, faptele si operatiunile considerate de lege ca fapte de comert, precum si raporturilor juridice la care participa persoanele care au calitatea de comerciant.[4]

Istoria dreptului comercial este strans legata de istoria comertului si a dezvoltarii societatii omenesti.

In 1887 a fost adoptat Codul comercial roman, care este si astazi in vigoare. La elaborarea acestui cod a fost folosit Codul comercial italian din anul 1882. In Italia, Codul comercial francez a fost adoptat in 1808. Dar, ulterior, prin valorificarea traditiei, dar si a tot ce era nou in doctrina franceza, belgiana si germana, in anul 1882 s-a reusit adoptarea Codului comercial Italian.

1.3        Izvoarele dreptului comercial

Art.1 C.com. dispune: “In comert se aplica legea de fata. Unde ea nu dispune se aplica Codul civil.”. Din aceste dispozitii legale rezulta ca dreptul comercial are ca izvoare formale Codul comercial si Codul civil. Desi nu sunt mentionate, izvoare ale dreptului comercial sunt si legile comerciale speciale, respectiv legile civile speciale. Un anumit rol in aplicarea reglementarii legale il au obiceiurile, jurisprudenta si doctrina dreptului comercial.

1.4        Izvoarele legislative ale dreptului comercial

Codul comercial reprezinta principalul izvor de drept comercial. El cuprinde norme juridice care reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de comert, comerciantii, obligatiile comerciale si falimentul.

Legile comerciale speciale mai frecvent intalnite sunt: Legea nr. 31/1990 republicata, cu modificarile ulterioare, Legea privind Registrul comertului, Legea privind combaterea concurentei neloiale, Legea privind impozitul pe profit, Legea insolventei etc.

Cu privire la corelatia dintre Codul comercial si legile comerciale speciale se aplica principiile generale (specialia generalibus derogant).

Codul civil reprezinta un izvor subsidiar al dreptului comercial, asa cum rezulta din dispozitiile art. 1 Cod comercial. O importanta deosebita o au dispozitiile Codului civil privind materia obligatiilor, in special cele referitoare la izvoarele si efectele obligatiilor, precum si cele relative la contractele speciale (contractul de societate, contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat etc.).

b. Uzantele comerciale nu sunt consacrate legislativ in dreptul romanesc, dar doctrina recunoaste uzantele interpretative (conventionale), care isi au originea in vointa prezumata  a partilor.[5]

Astfel, potrivit art. 970 C.civ., conventiile trebuie executate cu buna credinta. De asemenea, dispozitiile indoielnice se interpreteaza dupa obiceiul locului unde s-a incheiat contractul.

c. Doctrina dreptului comercial, ca si practica judiciara in domeniu, au un rol important si desi sunt factori importanti de interpretare si aplicare  a legii, nu sunt un izvor de drept in general si nici pentru dreptul cometcial.[6]

Retineti!

Prin Recomandarea nr. (86) 12 din 16.09.1986 privind unele masuri pentru prevenirea si reducerea supraincarcarii activitatii tribunalelor, Comitetul de Ministri al Consiliului Europei recomanda tuturor statelor trecerea unor activitati care in prezent sunt indeplinite de judecatori in competenta grefierilor, pentru a se evita supraincarcarea judecatorilor si, astfel, impiedicarea lor de a-si indeplini misiunea cea mai importanta, aceea de a solutiona in conditii optime si intr-un termen rezonabil cauzele cu care sunt investiti.

Pentru realizarea unei astfel de evolutii a profesiei de grefier este necesar ca, atat viitorii grefieri, cat si grefierii care isi desfasoara in prezent activitatea in instantele judecatoresti si parchetele de pe langa acestea, sa beneficieze de o pregatire sustinuta, la un nivel cat mai apropiat de cel existent in celelalte tari europene.

Scoala Nationala de Grefieri trebuie sa desfasoare o activitate care  vizeaza nu numai formarea capacitatii grefierilor de a-si indeplini sarcinile actuale la un nivel calitativ cat mai ridicat, dar si pregatirea lor pentru a putea sa indeplineasca, in viitor, activitati mai complexe.

De aceea studiul „Dreptului Comercial” devine o necesitate pentru grefieri.