Scrisoarea III - comentariu literar

Scrisoarea III - comentariu literar

Poemul 'Scrisoarea III', aparut in 1881, este alcatuit din trei sectiuni care ilustreaza viziunea triadica a lui Eminescu asupra istoriei. Astfel, prima sectiune incorporeaza visul sultanuiul, in ipostaza eroului arhietipal si care intemeiaza lmperiul Otoman, ilustrand perioada mitica in reprezentarea filosofica eminesciana.

Cea de a doua sectiune circumscrie etapa eroica din istoria noastra nationala, situata de poet in timpul domniei lui Mircea cel BatrAn. Structural, aceasta sectiune cuprinde, la randul ei, mai multe parti si anume: sosirea turcilor la Dunare, dialogul dintre Mircea si Baiazid, imaginea grandioasa a bataliei de la Rovine si scrisoarea de dragoste a printului catre iubita sa, structurare care da poemului un caracter dramatic, legat de viziunea lui Eminescu asupra perioadei eroice nationale.

Cea de a treia sectiune schiteaza etapa de decadenta, plasata de Eminescu in contemporaneitatea sa, asa incat cele trei sectiuni ale poemului refac triada: mitic - eroic - decadent.

Poemul incepe cu imaginea sultanului in ipostaza de arhietip mitic, care-si deplaseaza turmele din loc in loc in cautarea unei patrii. Ca erou exemplar, sultanul are un vis de la profetul Mahomed in care are revelatia nuntirii sale cu Luna, simbolul viitorului lmperiu Otoman. Intervine aici motivul romantic al visului, ca modalitate de patrundere in lumea numenala kantiana. Aparitia Lunii in visul sultanului dedermina sacralizarea spatiului care devine unulepifanic, topos mitic al viitorului imperiu.

Sultanul viseaza apoi ca din pieptul sau creste un copac urias ce-si intinde ramurile peste intreaga lume, vis etnogenetic prin care se sugereaza expansiunea uriasa a viitorului imperiu. Visul sultanului circumscrie nu numai perioada mitica, ci si cea eroica, si, in sfarsit, inceputul etapei de decadenta care, simbolic, este plasata de Eminescu in urma bataliei de la Rovine.

Sectiunea a doua are o tonalitate eroica de 'chanson de geste'. Prima parte sugereaza precipitarea armatei turcesti, miscarea haotica a taberelor, in antiteza cu linistea codrului, simbol al spatiului romanesc ('Numa-n zarea departata suna codrul de stejar''). Cea de-a doua parte a acestei sectiuni are un caracter dialogal, dramatic, accentul se pune pe opozitia dintre cei doi conducatori, Mircea si Baiazid, si care releva, de altfel, diferentele fundamentale dintre cele doua popoare simbolizate de cei doi conducatori. Astfel Baiazid apare in ipostaza cuceritorului dornic de glorie si de putere, fiindca el reprezinta un popor cuceritor.

Discursul sau retoric este o enumerare a bataliilor glorioase impotriva Europei, supradimensionarea istoriei eroice a Imperiului Otoman avand rostul de a minimaliza poporul roman si mai ales personalitatea lui Mircea.

Toate trasaturile celor doi conducatori sunt antinomice: trufiei lui Baiazid i se opune modestia lui Mircea, dorintei de putere si de faima a sultanului i se opune aspiratia spre libertate a voievodului, roman, definit de Eminescu drept 'aparator de lege si de neam'.Din vorbele lui Mircea rezulta faptul ca domnitorul este o intrupare a inaltelor idealuri istorice ale poporului roman, de aici relatia voievod - tara. Trasaturile celor doi conducatori, relevate dialogic, sunt transferate metonimic si celor doua armate, lucru evident in tabloul bataliei de la Rovine.

Se observa cu usurinta ca in episodul bataliei domina impresia ca lupta nu are loc intre cele doua armate, ci insuai spatiul patriei se opune cuceritorilor printr-o revolta cosmica a stihiilor.

Imaginile bataliei sunt intr-o succesiune rapida, cele vizuale sunt dublate de imagini auditive realizate prin intermediul aliteratiei ('Vajaind ca vijelia si ca plesnetul de ploaie”). Aceasta revolta a stihiilor accentueaza caracterul de topos mitic al spatiului romanesc in viziunea poetului. Imaginile care traduc vizionarismul romantic eminescian sunt hiperbole si tin de cele doua registre, terestru si cosmic. Armatele sunt vazute permanent in antiteza,perspectiva din care este vizualizat tabloul este una indepartata, o privire panoramatica. Numarului urias de otomani i se opune cel restrans al ostenilor romani, condusi de insusi Mircea, in vreme ce sultanul priveste batalia haotica din afara, cuprins de o furie oarba. Scena aminteste de uriasele batalii epopeice si care angajeaza atat oamenii cat si zeii ori fortele naturii. Impresia de apocalipsa este intretinuta de repetitii verbale de tipul'vine,

vine,vine' si de comparatii ce trimit la registrul enormului.

Cea de a patra parte a acestei sectiuni este reprezentata de scrisoarea printului catre iubita sa de pe Arges. Este de remarcat aici metrica populara, un mod de a accentua orizontul mitic al poporului roman,si, pe de alta parte, tonalitatea scrisorii de dragoste are rostul sugerarii tiparelor mitice in care se desfasoara existenta in spatiul protector al patriei. Recursul la metrica populara este si un mod de a sugera ca faptele istoriei nationale se prelungesc in folclor, literatura populara avand functia la romantici si a unei memorii a istoriei. Viziunea lui Eminescu asupra istoriei este modelata de conceptia medievala, preluata si resemantizata de Giambattista Vico,cu mare influenta asupra romanticilor,filosoful postuland dezvoltarea istoriei in faze succesive de ascendentta si de descendenta, poetul nostru adaugand celor doua etape o a treia, construind astfel vizionar istoria triadica nationala, dar si universala.

A treia sectiune a poemului este construita antinomic cu cea de a doua, respectiv ca un pamflet adresat contemporanilor. Antinomia este construita chiar in primele doua versuri: ,,De-asa vremi se-nvrednicira cronicarii si rapsozii;/ Veacul nostru ni-l umplura saltimbancii si irozii”. Este aici un mod de dimensionare,epopeica a perioadei eroice, in opozitie cu degradarea valorilor de catre contemporani. Tonul este virulent, de un voit retorism de tip romantic. Intervine aici o viziune carnavalesca asupra realitatii contemporane, tot ceea ce avea proportii eroice alta data, toate valorile, sunt deplasate in registrul parodic. Timpul contemporan este unul carnavalizat, inaltele valori devin pseudovalori, 'patrie', 'virtute' riman vorbe, frazeologia contemporana opunandu-se limbajului trecutului, care in viziunea lui Erninescu, ca si in cea a lui Heliade Radulescu,incorporeaza logosul. Se detaseaza din discursul poetic pamfletaristic portretele caricaturale care compun o adevarata 'comedie a minciunii', portretul liberalului, al politicianului abject, redus la o schemda groteasca, prin deformarea voita a trasaturilor fizice si morale: 'Vezi colo pe uraciunea

fara suflet, fara cuget,/Cu privirea-mparosata si la falci umflat si buget,/ Negru, cocosat si lacom, un izvor de siretlicuri,/ La tovarasii sai spune veninoasele-i nimicuri.” Se face apoi portretul parodic al generatiilor, sarcasmul eminescian amintind in acest sens de cel al lui Caragiale,care aneantizeaza substanta umana la toate varstele fiintei si la toate nivelele de existenta. Pamfletul se construieste in crescendo, sunt desfiintati pretinsii patrioti, de extractie straina, care se pretind urmasii lui Traian: 'Bulgaroi cu ceafa groasa, grecotei cu nas subtire;/ Toate mutrele acestea sunt pretinse de romani,/Toata greco-bulgarimea e nepoata lui Traian.” Acuzele sunt incendiare,tonul este de o vehementa absoluta, pana la invocarea, in finalul poemului, a lui Tepes domnitorul justitiar, chemat sa-i pedepseasca exemplar pe distrugatorii de tara si ai valorilor inalte ale neamului,glorificate in sectiunea a doua a poemului.