Dreptul la copilarie, un drept al omului

"DREPTUL LA COPILARIE, UN DREPT AL OMULUI"

CAIET PENTRU PARINTI

 COPILARIA IN PERICOL

Iata ca s-a inselat pedagoga suedeza Ellen Key care a lansat provocarea si si-a exprimat speranta ca in 1900 va fi un secol al copilului, in care ne­ce­si­ta­tile si interesele acestuia vor reusi sa treaca in primul plan al punctelor de in­te­res. La sfarsitul secolului nostru este de netagaduit faptul ca fortele distructive ale copilariei devin din ce in ce mai amenintatoare. Natiunile Unite arata intr-unul din rapoartele sale ca zilnic 40.000 de copii cad victime foamei si bolilor.

In timp ce in diferite parti ale lumii copilaria este amenintata de raz­boa­i­e, boli si saracie, pacea si bunastarea din tarile industrializate nu asigura in mod au­­tomat aparitia sanselor unei bune evolutii a copilariei. Dimpotriva, deseori se face auzit si aici atacul asupra copilariei, in aproape toate domeniile si in toate pla­nurile vietii sociale, politice si private. Se pare ca mai ales aici interesele co­pi­ilor au trecut in plan secundar sau au fost cu totul uitate. Intocmai ca situatia ba­tranilor sau a persoanelor cu handicap, copiii sunt din ce in ce mai mult im­pin­si la periferia imaginii pe care si-o creeaza  statele, iar masinile, betonul si per­soanele hipersensibile castiga tot mai mult teren.

Niel Postman, omul de stiinta care se ocupa de mass-media aminteste fap­­tul ca istoria pedagogiei a strabatut o cale lunga pana a fi recunoscute si ac­cep­tate legalitatile proprii si specificul primilor sapte ani de viata. Abia la mij­lo­cul secolului trecut, copilaria s-a constituit intr-o idee sociala. Dar astazi, dupa cate se pare, importanta acestei idei de sine statatoare este marginalizata si ame­nin­­tata "disparitia copilariei" - ascunsa sub mantia modernitatii.

Copiii si adolescentii sunt tratati adesea ca adulti. Epoca societatii de con­­sum si a mediatizarii a descoperit un interes deosebit pentru aceasta pe­ri­oa­da. Epoca globalizarii, a calculatoarelor afecteaza nu numai adultii ci in mare ma­sura si cu deosebita intensitate COPIII. La o privire atenta se poate observa ca asa numita "viteza de reactie" specifica timpului nu pregatesc mai temeinic ta­narul pentru sarcinile pe care le are de indeplinit in societate. In locul acesteia i se fura o parte din copilarie, perturband in felul acesta diferite etape importante ale dezvoltarii si producand chiar daune.

Astfel acest secol pune din nou problema transformarii lui intr-un secol al copilului, in care legitatile dezvoltarii copilului sa fie sustinute si respectate.

Petre Struk considera ca necesitatile copilului nu s-au schimbat in ultimii 5000 de ani.

"Ei doresc sa fie buni si puternici, doresc sa invete ceva, sa descopere si sa inteleaga lumea, doresc sa fie pusi la munca, isi doresc dragoste, timp pentru a fi impreuna cu persoana de care sunt legati, respect, sa fie ascultati, sa se poa­ta misca, sa se poata juca, sa aiba ragaz si liniste".

 DEZVOLTAREA COPILULUI

Copilaria inseamna timp de joaca. Dupa modul in care se joaca un copil se releveaza pe de-o parte treapta sa de dezvoltare si relatia sa cu mediul in­con­ju­­rator, iar pe de alta parte se creeaza capacitatea de a relationa cu lumea prin ac­­tiuni de joc si afectivitate.

Chiar si la copilul care isi inalta capul, care se sprijina pe maini pentru a pu­­tea face primii pasi, lucruri pe care le exerseaza mereu pana ajunge sa faca pri­­mii pasi se face simtita vointa, actiunea. Aceasta necesitate de a actiona gu­ver­­neaza jocul primilor ani de viata. Perceptiile senzoriale ale copilului sunt trans­puse in realitate: apare o activitate pe care o face in joc si care este departe de a avea un tel, adeseori legata de bucuria pe care o produce repetarea. Daca se a­­corda suficient spatiu si timp acestei necesitati de actiune si miscare, apare un seg­­ment a bazei de actiune si al fortei creatoare a viitorului adult care doreste si poa­­te sa intreprinda ceva.

In a doua faza a jocului, situata cam intre 3 - 5 ani, necesitatii de actiune din joc i se asociaza FANTEZIA. Forta fanteziei copilului recreeaza lumea si o trans­forma in acelasi timp prin faptul ca perceptiile senzoriale sunt miscate in­te­ri­or, sunt transformate prin intermediul simtirii si sunt formulate prin joc.

Prin fantezia jocului se exprima intocmai ca si prin limba - simtamantul co­pilului pentru viata. Apare insusirea de a putea sa actioneze in spiritul pro­pri­i­lor sentimente, sa te apropii de lume cu simpatie si bucurie formatoare.

Adultii care si-au dezvoltat aceasta capacitate pot sa-si modeleze viata si re­latiile de munca in mod creator.

Intre 5-7 ani se poate observa cea de-a treia treapta a jocului copilului care se contopeste cu transformarile intensive pe care le sufera acum corpul sau. Fortele formatoare se impun din ce in ce mai mult si se impletesc cu capacitatea de memorare care apare in timpul jocului si care devine astfel orientat unui scop avand si o durata mai lunga.

Diversificarea care are loc acum in planul vietii de gandire este piatra de te­melie a activitatii de gandire activa a adultului.

Ar trebui remarcat ca un copil are dreptul la faze indestulatoare de joc pen­tru ca doar astfel poate sa-si dezvolte capacitatea de actiune si fortele de gan­di­re, numai asa isi poate contura individualitatea.

Sarcina adultului, si a societatii este aceea de a implini necesitatile, a-l spri­jini, a-l conduce si a-i stimula in mod constient dezvoltarea. Cu toate acestea rea­litatea se prezinta altfel.

 LIPSA DE MISCARE

Prea multi copii isi petrec copilaria stand nemiscati. Stau in masina, stau in fata televizorului. Ei fug, sar, salta si se catara foarte putin. Simtul echilibrului la copii este prea putin solicitat. Nu se realizeaza pe sine si lumea in miscare. Tra­irile legate de simtul tactil sunt putine, iar motricitatea fina este sub­dez­vol­ta­t­a.

Jean Piaget a recunoscut prezenta in miscare a bazei pentru dezvoltarea e­­mo­tionala, sociala si cognitiva a copilului. Cel care nu-si dezvolta simtul e­chi­li­bru­lui isi va pierde si balanta sufleteasca. Tulburarile motrice sunt legate de in­tar­zieri ale dezvoltarii limbajului. Mai mult chiar, o societate care nu stimuleaza dez­voltarea simturilor la copii, acesteia ii scade mult capacitatea intelectuala. (W. Schad)

Ochiul este un organ al miscarii care este silit la pozitia de repaus prin pri­virea, timp indelungat la televizor sau calculator pentru ca nu este adaptat ra­pi­delor schimbari de imagine. Ochiul intepeneste datorita miscarii unghiului sau de perceptie pana la 70 de grade, unghi care in mod normal are o valoare de 200 gra­de. Datorita acestui fapt unii copii au un handicap cand vor sa se balanseze sau sa mearga cu bicicleta fiind mult mai expusi accidentelor.

 TULBURARI DE GANDIRE

Dreptului la copilarie i se asociaza si dreptul la gandire proprie: copilul ar trebui sa gandeasca el insusi pentru a se putea intelege pe sine si lumea.

Printr-o dezvoltare armonioasa creste o data cu gandirea insusirea de a concentra perceptiile si sentimentele intr-un continut cu sens, posibilitatea de a discerne intre motiv si efect, capacitatea de a te uni gandind, cu idei, regandirea in mod activ a unor lucruri deja gandite. Prin acest proces omul se realizeaza pe sine ca fiinta creatoare si autonoma.

Un copil care percepe in imediata sa vecinatate inca de timpuriu actiuni pline de sens, clare, aflate intr-o succesiune fireasca, imita aceasta ordine interioara si o preia: in prima faza in propriile sale actiuni, apoi in simtirea sa, iar mai tarziu in propria activitate de gandire.

Cercetarile din ultimele decenii arata ca permanenta bombardare cu sti­muli duce la o astfel de dezvoltare a emisferelor cerebrale si a conexiunilor ner­voa­se: emisfera dreapta creste, emisfera stanga unde se afla sediul vorbirii si gan­dirii abstracte se micsoreaza. Sistemul limbic din creier, responsabil intre al­te­le de capacitatea imaginativa si de dezvoltarea afectiv-emotionala scade in­ce­tul cu incetul prin consum audio-vizual.

 BOMBARDAREA PROVOCATA DE MASS-MEDIA

Traim intr-o societate a mass-mediei aflata intr-o retea internationala. Mass-media este prezenta peste tot: ea are o valoare pozitiva dintr-un anumit punct de vedere dar este si periculoasa.

Intr-o statistica a UNESCO, 93% dintre copii petrec mai mult de trei ore pe zi in fata micului ecran. Copilul sta din pacate in medie cam 2,8 ore pe sap­ta­ma­na in fata televizorului sau al calculatorului. La sfarsitul celui de-al cincilea an al vietii unii copii totalizeaza deja 6.000 ore de vizionare a programelor de te­le­viziune sau jocuri pe calculator. Intr-o evaluare statistica media orelor con­su­ma­te in fata televizorului sau calculatorului pana la 14 ani se ridica la 18.000 a­di­ca mult mai multe ore decat cele petrecute la scoala.

Copiii de azi au o alta perceptie. Ei vin in contact de foarte timpuriu cu teh­nica avansata pe care o pot manui fara nici o dificultate, pot asimila mai mul­te informati in acelasi timp decat generatia parintilor lor, dar raman indiferenti cand privesc o campie inflorita, si duc o lipsa acuta de fantezie.

Copiii au o experienta de viata bogata traita prin propriile simturi, copiii care iau contact cu florile, cu animalele, urca sus pe munte, vor avea ca adulti o capacitate intelectuala mai mare decat semenii lor care raman ore intregi "hol­ba­ti" in fata unui televizor sau al unui calculator, pur si simplu nemiscati.

Acei copii nu pot relationa lucrurile pe care le aud. Multitudinea im­pre­si­i­lor sunt receptate doar fragmentar si superficial. Este vorba despre "generatia de confetti", "generatia copiilor cu capacitate de concentrare pe termen scurt" (Opaschlowski). Sindromul se numeste ADD (Atention Deficit Disorder), o boa­la a invatatului oglindita in spontaneitate, hiperactivitate si imprastiere. Mesajul a­­junge cu greu la acesti copii.

Copiii invata de la televizor ca pot pur si simplu sa schimbe canalul daca nu le place ceva. Berry Sanders indica faptul ca "ar trebui sa constientizam ideea ca acest mod de reactie al copilului va fi transferat in viata reala in si­tu­a­tii similare. Ei ajung la parerea ca a «termina» cu cineva, nu produce mai multe ne­ajusuri si nu are o insemnatate ai mare decat decuplarea televizorului sau schim­barea canalului".

Televizorul nu are nici o contributie in dezvoltarea initiativei la copii. Despre fantezie nici nu poate fi vorba deoarece in planul gandirii copilul este pasiv. El priveste totul de-a gata fara a avea o traire in acest sens. Cand copilul mangaie o pisica ii simte blanita moale, o vede cum isi scoate ghearele, o aude cum toarce, are o alta traire, isi insuseste notiuni prin experienta proprie. Este cu totul altceva decat o vede la televizor in imagini fragmentate intre care copilul nu e capabil sa faca legaturi si conexiuni intre retelele nervoase.

Copilul care apasa butoane nu stie sa se joace, precum imaginile care trec rapid prin fata ochilor lor la fel este si jocul: acum aici, imediat in alta parte fara nici o inlantuire logica in actiunile sale. Este acea neliniste interioara pe care ti-o dezvolta rapiditatea schimbarii imaginilor.

Vizionarea televizorului schilodeste vocea, dar duce si spre o dezvoltare a limbajului. Fara limbaj si fara gandire nu pot fi reflectate impresiile vizuale. Un consum din ce in ce mai mare de televiziune este asociat la copii cu o in­ca­pa­citate in exprimare, cu cresterea agresivitatii: cel ce nu se poate exprima pe sine, nu are incredere in cuvantul altuia si se indoieste de posibilitatea rezolvarii unui conflict prin comunicare. "Acela care nu cunoaste arma pe care o re­pre­zin­ta cuvantul, intinde mana spre arma violentei fizice; Sau: pistolul este con­de­iul analfabetului". (Sanders)

 MODELE DE AGRESIVITATE

Violenta si predispozitia la violenta au existat dintotdeauna. In ultimii ani s-a schimbat insa calitatea violentei ce apare la copii si la adolescenti.

Mai demult bataia din curtea scolii lua sfarsit cand adversarul era trantit la pamant. Azi invingatorul il mai calca o data in picioare tratandu-l ca pe un obiect pe cel invins. Adolescentii ucid "pentru ca nu-l suporta" pe celalalt sau pentru ca au vrut "sa incerce cum este asta".

Modelele de agresivitate pe care le ofera televizorul, jocurile pe cal­cu­la­tor se sedimenteaza in psihicul copilului, violenta devenind astfel un fel de com­por­tament sablon, cotidian, iar pragul reticentei fiind violat dispare (lupta dintre Tom si Jerry exemplu de agresivitate in cel mai inalt grad).

Copiii si tinerii de azi traiesc violenta nu doar in mediile de informare ci si in mediul lor inconjurator: in familie, la scoala, cand merg pe strada. Ei vie­tu­iesc agresivitatea si in limbaj si in muzica pe care o asculta.

Ei traiesc violenta impotriva oamenilor si a obiectelor. Ei intalnesc vi­o­len­ta in viata sociala si politica: conflicte armate, religioase si fanatism politic. Ei vietuiesc violenta impotriva valorilor cum ar fi BINELE, ADEVARUL si FRU­MOSUL - sau nici macar nu ajung sa cunoasca aceste valori.

Violenta nu are doar o singura motivatie si nici doar o singura forma de prezentare.

CINE DORESTE SA SPRIJINE DREPTURILE COPILULUI, TREBUIE SA LUPTE IMPOTRIVA TUTUROR FORMELOR DE VIOLENTA DIN SO­CI­E­TA­TEA  NOASTRA

 IN LOC DE EPILOG.

STIM CU TOTII.

. Copiii traiesc azi intr-o lume care nu le ofera o orientare sanatoasa, o dez­voltare si o evolutie pozitiva. Se abuzeaza de copii - nu doar sexual dar si in ca­litate de consumatori - sunt marginalizati. Segmentul copiilor cu tulburari de vor­bire a crescut cu un procent de 25% si va continua sa creasca. Tulburarile dez­voltarii fizice au atins de asemenea cote ingrijoratoare. Copiii sunt bom­bar­dati de lumea indoielnica a mass-mediei.

. Copiii nu traiesc experiente senzoriale ceea ce inseamna ca dezvoltarea lim­bajului si a intelegerii sunt limitate. Copiii sunt inconjurati de violenta, e­goism si indiferenta. Copiii sufera din cauza nervozitatii, a tulburarilor de somn, a astmului, alergiei.

COPIII AU MARE NEVOIE.

. Copiii au nevoie de o lume a FANTEZIEI. Au nevoie de timp si doresc sa faca experiente senzoriale. Copiii au nevoie de autoritatea iubita a adultului.

. Copiii se orienteaza pornind de la exemplul adultilor. Ei pot deveni oa­meni doar prin relationarea cu alti oameni. Copiii au nevoie de ajutorul nostru, de sustinerea noastra si de intreaga noastra atentie. Copiii au nevoie de basme, de joc si de spatiu in care sa se poata misca si in care sa poata simti lumea ce-i in­conjoara.

. Copiii au nevoie de dragostea, respectul si grija noastra.

. Copiii au mare nevoie sa observe natura, vietuitoarele, sa faca ex­pe­ri­en­te, sa traiasca in mod activ in lumea inconjuratoare.

Asadar au nevoie de noi.