Europa se trezeste parca din leturgie, zguduita de seismele care ameninta demolarea imperiilor.
"Bastiliile " cad una dupa alta si cercurile de fier care incorsetau constiintele europene se desfac brusc, in ritmul nou al vietii, in care puterea strazii impune violent deviza: "Liberté, Egalité, Fraternité! " cuvinte sub a caror forta magica cad dogmele de veacuri, "bastilii de constiinta " ale gandirii Europei de pana atunci.
Era in "anno domini " 1789
Proclamarea "Drepturilor omului si ale cetateanului " ca drepturi inalienabile ale fiintei prin proiectul de Constitutie franceza elaborat in 1792, constituie geneza unei noi umanitati.
Dilemele generate de schimbarea fundamentala au devenit subiectul unor dezbateri, al caror drapel de lupta era purtat de ganditorii veacului.
Cat de libera putea sa fie totusi, fiinta in raporturile sale cu Dumnezeu?
Anterior, Jean Jaques Rousseau a fundamentat teoretic dreptul natural, dreptul la revolta, dreptul la educatie. Voltaire justifica in secolul mecanicist iluminat de zorii unei reforme mondiale.
Cu priviri critice, filosofii denunta defectele lumii in care traiesc, cu scopul de a
o recorecta.
Balanta pe care Minerva tine in cumpana inclina prea mult talerul incarcat de neadevar. Injustitia cantarita cu aceeasi balanta atarna greu in cumpana istoriei si asta pentru ca Minerva cumpaneste dreptatea legata la ochi.
Rationalismul impune o reevaluare a omului de catre sine prin a-si preciza locul sau in lume si in Univers.
Identitatea europeana devine o problema de prim ordin in plan social. Identitatea recuperata se resfrange la nivel individual, sub forma "constiintei de sine ".
Uneori, in interiorul ei, fiinta se strange ghem, cautand un punct de sprijin in Univers.
Traditia este ancora solida care-i mentine pe cei ce se tem legati de trecutul istoric, in timp ce, temerari si curajosi, alti "buni europeni arunca veacuri de istorie peste bord, pornind pe marile viitorului.
Conservatorii reevalueaza tezaurul umanitatii, ridicand moasele sfintilor ca stindard al temerilor lor de schimbari radicale.
Nobili de roba isi cumpara bani "cash " blazoane invechite si calca stramb in elegantele saloane, facand sa freamete de indignare tot ramurisul stufos al arborilor genealogici ai aristocratilor al caror sange pretios, nealterat, se scurge, albastru sub pielea sidefata de paloare.
"Progresul este imaginea Diavolului " remarca cei tematori.
"Le crépuscule des dieux a commencé pour nous ", enunta insa profetic, la 100 de ani de la descoperirea libertatii de sine, in 1879, programul unei ligi antisemite.
"Evreul, in opozitie cu societatea traditionala, devine simbolul modernitatii ", afirma Dirk von Arkel, evreul fiind diavolul in acest context al spaimelor de nou.
Treptat, identitatea europeana se defineste ca identitate etnica probata in contextul traditiilor in care biserica catolica defineste bunul european credincios.
"Civilta cuttolica ", un jurnal editat sub egida Pontificatului roman isi
adjudeca dreptul de decizie: europeanul este crestin, in acest context evreii fiind denuntati ca paganii straini de Europa.
"Istoria e un cosmar din care n-ai sa te trezesti niciodata! ", exclama Stephen Declalus, unul dintre eroii romanului "Ulise ".
Privind catre origini, sunt reluate cuvintele lui Caton Batranul care au, in
contextul european al secolului XX o noua rezonanta; alertand Europa asupra "pericolului infiltrarii sangelui si doctrinelor semite in randurile populatiilor si civilizatiei de esenta. "Et insuper censeo delendum esse Carthuginem ", in varianta lui Voltaire semnificand: "Ecrassons l 'infame! " (Eugène Gellion Danglar, "Les sémites et le sémitisme ").
"Biblia umanitatii " creeaza o opozitie categorica intre oamenii zilei si cei ai noptii, in viziunea lui Michlet.
" . ramura ariana sau indoeuropeana a produs prin sine insasi marile civilizatii si este unica ce poseda notiunea de adevar si conceptia de frumos. "
"Totul demonstreaza decadenta si degenerarea crescanda a rasei semitice . ", in conceptia aceluiasi, care denunta faptul ca:
. marea fortareata a semitismului este biserica catolica apostolica romana, veritabil stat in stat, unic pericol social . " fapt prezentat de Eugène Gellion Danglar, prin " Les sémites et le sémitisme "*
"Cine sunt, deci evreii?
. un popor din care s-au ivit patriarhi, profeti, evanghelisti, apostolii, prietenii fideli si toti primi martiri . " (in viziunea lui Gougenot des Mousselaux).**
Victoria iudaismului asupra germanismului este proclamata in boum-ul anilor 1871-1872. "Moravurile financiare noi " fiind, deci "fara contestare, moravuri evreiesti. "
Wilhelm Marr transfera dezbaterea referitoare la identitatea evreiasca europeana in teritoriul rasial, fondand termenul de "antisemitism ".
In 1875, jurnalele "Kreuzzeitung " (protestant) si "Germania " (catolic) critica politica toleranta bismarckiana.
"Persecutiile evreilor nu sunt datorate unor motive de natura religioasa ", sustine catolicul "Germania ", ci "motivele sunt datorate intruziunii unui trib strain in societatea traditionala ".
Cultul lui Walhalla, al carui "mare preot " este Richard Wagner, are rolul de a atenua "spaimele si fobiile inadaptabilitatii la viata moderna ".
Exultant - eroica apologie sonora a glorioaselor origini creeaza iluzia stabilitatii celor care, prinzandu-se puternic de stalpul de sustinere al traditiei, se apara de dezradacinarea cu care-i ameninta vanturile viitorului.
"Sufletul german " este opus "sufletului evreu, in 1879 in scrierea lui Treitschke.
In 1900, secolul se incheie prin bilantul expus de catre Houston Steward Chamberlain in "Geneza secolului al XIX-lea ", o adevarata "biblie rasista ".
" . Nu esti tu, fiul meu Leopold, nepotul lui Leopold? . cel care a parasit casa tatilui sau si pe Dumnezeul parintilor sai Abraham si Iacob? " . se distinge reprosul pe care il aduce fantoma tatalui, nefericitul Virag care s-a sinucis, fiului sau, personaj al romanului "Ulise ", evreul Leopold Bloom.*
Pe de alta parte si evreii cauta sa-si defineasca identitatea, in noul context european.
Literatura este inundata de dezbaterile din contextul sociopolitic dintre secolele al XIX-lea si al XX-lea. Pragul dintre veacuri este trecut in plan literar, prin variate tipologii ale evreului european. Intre exaltarea apologie a iudaismului, evreii reprezentand pentru Europa insusi viitorul si antisemitismul pledat cu fervoare de catolicismul traditional , filosofii, scriitorii, artisti se posteaza in cele mai diverse pozitii.
Ca o sinteza acestor pledoarii pro sau contra, Otto Weininger precizeaza:
"Genul uman asteapta un nou fondator de religie si lupta se apropie de etapa decisiva. Din nou umanitatea are de ales intre iudaism si crestinism, intre comert si cultura, intre femei si barbat, neant si divinitate . "
Superioritatea evreilor este receptata de germani, popor inca infantil, printr-un complex de frustrare care se manifesta prin fervoarea antisemita, evreii fiind exponentii progresului, ai modernizarii societatii germane, ai viitorului. Plaga antisemita se extinde in toata Europa. Ancorati in traditie , francezii isi redescopera originea franca, etaland-o ca pavaza contra spaimei de viitor. In Irlanda catolica se redescopera glorioasa traditie celta. Trecutul istoric justifica, in plan european spaima de nou.
"Tipul evreu " este cel al europeanului "dezgolit de credinta intr-o forma absoluta " .
"Tipul evreu " nu este un tip etnic anume, ci un tip uman care poate exista oriunde in Europa "putand avea orice fel de origine . . tipul evreu reprezinta o orientare a spiritului spre iudaismul istoric, in care-si gaseste forma de expresie cea mai elocventa. "
Cezarismul iudaic este enuntat profetic prin "L 'avenir du Juif ":
"Arta, cultura, literatura, muzica, teatrul si aproape intreaga mare presa reprezinta viitorul evreilor ".
Crestinismului i se reproseaza, pe de alta parte, ca a instrainat Europa de sine insasi, orientalizand-o, iudaismul reprezentand infuzia de spiritualitate care i-a redat Europei, paradoxal, accesul la propria identitate, ce nu poate fi regasita decat prin spiritualitatea originara a vechilor greci.
Eroii ornati cu virtuti glorioase ai clasicismului raman in urma, ca si perucile din care picura pudra uitarii peste eroii si eroinele saloanelor aristocratice "d 'antan ".
Revolta romantica a alungat schematicele tipologii virtuoase din scena istoriei. Palizi si visatori, eroii romantici sub "soarele negru al melancoliei ", isi dezvaluie, timp de o clipa, cu patima, pe scena istoriei, neinfranatele porniri pasionale.
Individul real, omul european "cel de toate zilele ", priveste, cu tristete parca, dinspre vreun "faubourg " parizian, inspre viitor. Surasul ironic al spalatoresei, aplecata peste albia cu apa lesioasa se uneste solidar cu cel al "damei " visatoare, surprinsa in fata unui pahar de absint de ochiul treaz al lui Toulose-Lautrec.
Oamenii misuna cu spinarile incovoiate de muncile zilei, intr-o solidara colectivitate umana inrobita la construirea progresului. Arta este departe de linia de orizont ce se intrevede prin ochii prafuiti ai caselor periferiilor urbane.
In realitatea socio-politica, "realitatea romanica " rezida din, exclusiv, revolta ei.
Emile Zola protesteaza nu doar in contextul scandalului politic al afacerii Dreytus, prin strigatul sau de "om revoltat ": "J 'accuse " ci si contra realitatii pomadate si sclipicioase a artei care refuza realitatea mizeriei sociale.
"Noi vrem sa redam realitatea asa cum este ea ", enunta profetic tezele manifestelor plasmuitorilor de idei novatoare, ce-si gasesc expresia in arta avangardei. Tipul de "dandy " byronian este eclipsat total de "culorile pure " ale panzelor pictorilor "fauves ", ce preced viitorul prin pete de viata reala, incandescenta.
Culoare, mirosuri, sunete, forme se imbina armonic sub soarele diminetii de inceput al unei noi ere.
In noua era, iudaismul are un rol covarsitor prin "picatura de minune "* care provoaca ruptura eternei monotonii a traditiei, redandu-le europenilor o sansa de "a se mira ", prin mirare retrezindu-i la viata.
