Analizatorul vizual

ANALIZATORUL VIZUAL

1.1. Structura
Ochiul indeplinete rolul de receptor al analizatorului vizual ce mai cuprinde calea de conducere a influxului nervos (nervul optic) si zona de proiectie corticala.
Globul ocular are in structura trei foite (vezi figura). Sclerotica, are rol de protectie mecanica. La polul posterior este perforata pentru trecerea nervului optic. In zona polului anterior sclerotica devine transparenta si lipsita de vase sanguine formand corneea.
Sub sclerotica este situata coroida (membrana nutritiva) care confera calitati de camera obscura interiorului ochiului. Partea anterioara a coroidei, irisul, are forma unui inel pigmentat, in mijlocul caruia se gaseste orificiul pupilar. Culoarea ochilor este data de pigmentul irian, care le confera nuante intre brun si negru, verde sau albastru.
Cristalinul este o lentila biconvexa, transparenta, situata inapoia irisului.Spatiul cuprins intre cristalin si fata posterioara a corneei se numete camera anterioara. Intre cristalin si membrana irisului este un spatiu mai mic denumit camera posterioara. Ambele camere sunt umplute cu umoarea apoasa. In spatele cristalinului, cavitatea principala a ochiului este umpluta de corpul vitros, sau umoarea vitroasa, care are aceeasi transparenta ca si umoarea apoasa, dar cu consistenta superioara.

Retina reprezinta membrana a treia a globului ocular. Are o structura complexa, continand receptori vizuali si neuroni, dispusi in zece straturi. Prelungirile acestora parasesc ochiul prin nervul optic.
Cantitatea de lumina ce patrunde spre retina este reglata de catre iris prin modificarea diametrului pupilei. Reflexele de acomodare la lumina si la distanta au receptorii in retina.
Receptorii vizuali sunt alcatuiti de celulele cu conuri si bastonase. Conurile sunt repartizate in centrul retinei. Ele predomina in pata galbena, pentru ca in mijlocul acesteia (foveea centrails)sa se gaseasca exclusiv conuri. Bastonasele,de 20 ori mai dense in restul retinei, sunt repartizate la peniferia acesteia. Trebuie mentionat ca exista o diferenta intre perceptia la nivelul foveei fata de restul retinei. Foveea este diferentiata pentru vederea amanuntelor. La nivelul ei puterea de rezolutie este maxima deoarece:
. conurile sunt mai frecvente;
. nu contine bastonase;
. conunile au o cale particulara spre nervul optic.
1.2. Vederea scotopica si fotopica
Ochiul uman este sensibil la lungimi de unda ale radiatiei luminoase cuprinse intre aprox. 700 nm. si 400 nm.. Radiatia infrarosie sau ultravioleta nu poate fi perceputa fara o tehnica speciala.
□Vederea scotopica este functionala in conditiile adaptarii la intuneric. Este legata de bastonase si se produce mai ales la periferia retinei. Puterea de rezolutie este mai mica, sensiblitatea se manifesta pentru radiatii cu lungime de unda mica, verde. Ii lipseste viziunea cromatica, iar pragul de excitabilitate este scazut.
□Vederea fotopica este caracterizata prin funcionalitate la lumina intensa, rolul principal fiind jucat de celulele cu conuri aflate mai ales la nivelul foveei. Are sensibilitate sporita pentru lungimile mari de unda (galben), o putere de rezolutie ridicata, creia ii corespunde un simt dezvoltat spatial si aptitudini de vedere cromatica. Pragul de sensibilitate este ridicat.
Adaptarea la intuneric. Ochiul are proprietatea de a-si regla sensibilitatea receptorilor in raport de intensitatea luminii, fenomen denumit adaptare. Expus luminii solare, ochiul isi pierde sensibilitatea scotopica datorita scaderii pigmentilor retinieni. Dupa 30-45 minute de adaptare la intuneric, ceasta sensibilitate revine prin regenerarea si depozitarea fotopigmentilor vizuali, determinand in acest mod scaderea pragului de excitabilitate a receptorilor. Bastonasele si conurile au un ritm diferit de adaptare la intuneric: pentru a ajunge la sensibilitatea maxima, bastonasele necesita 20-30 minute iar conurile 5-7 minute. Retina adaptata la intuneric are un prag de sensibilitate mai scazut pentru zona albastru a spectrului si mai ridicat pentru cea rosie.
1.3. Tehnica vederii pe timp de zi
La lumina normala, imaginea obiectului privit este proiectata de-a lungul axei optice in zona centrala a retinei (foveea centralis). Aici puterea de rezolutie este maxima si toate detaliile pot fi identificate. Pentru realizarea acestei maxime rezolutii, obiectul privit trebuie sa se afle exact in dreptul axei optice sau intr-un sector de maxim 5° de o parte si de alta a axei optice (sectoare de 10°). In afara acestui sector, vor fi percepute predominant obiectele aflate in miscare. Din acesta cauza, in momentul in care pilotul aflat in zbor priveste in exterior, el trebuie sa-si imparta imaginea in sectoare, situate unul langa altul, iar fiecare sector sa-l fixeze cu privirea cateva secunde. In timpul zborului la joasa inaltime, pilotul trebuie sa priveasca doar minimul necesar in cock-pit, deoarece in aceste momente modificarea distantei focale a ochiului duce a pierderea imaginilor din exterior.
Pentru pilotii de avioane de cursa este foarte periculos sa ramana cu privirea fixata asupra unui punct (orizont aparent, nor etc.) deoarece in acest fel nu rnai poate percepe obiectele ce pot apare la periferia campului vizual. Practic, pilotul trebuie sa ,,scaneze" orizontul dupa metoda sectoarelor descrisa mai sus.
1.4. Tehnica vederii pe timp de noapte
Pe timpul noptii, fixarea unui obiect exterior slab luminat este insuficienta pentru o apreciere corecta, deoarece vederea centrala nu poate functiona in conditii de iluminare scazuta. Imaginea obiectelor se va realiza la periferia retinei. Directia privirii va fi la 10-15° de obiect. Aceasta tehnica este cunoscuta drept ,,fixarea excentrica" iar tinerii piloti trebuie instruiti sa priveasca deasupra, sub sau lateral de tinta pe timpul noptii, evitand totodata ,,fixarea" obiectului. Aceasta diminuare a vederii centrale se numeste ,scotom fiziologic de obscuritate".