Originea si specificul Europei

Originea si specificul Europei

1 O privire spre trecut.Mituri ale evolutiei omului.

In urma cu aproape 5000 de ani, in tinuturile bogate ale Orientului Mijlociu, in Mesopotamia, religiile pagane erau dominante. Aceste culturi pagane au generat o serie de mituri si superstitii privind originea vietii si a Universului. Unul dintre aceste mituri era cel al evolutiei: conform poemului sumerian 'Enuma Elish' viata a aparut in mod spontan in apa, apoi speciile au evoluat din una in alta; in mitologia sumeriana, oamenii si zeii au aparut prin amestecul apei dulci cu apa sarata etc.

Dupa Hesiod[1], zeii si muritorii au aceeasi origine. Caci si oamenii sunt nascuti din Pamant (gegeneis), asa cum zeii au fost zamisliti de Gaia. Pe scurt, lumea si zeii au venit la existenta printr-o sciziune initiala urmata de un proces de procreere. Si, la fel cum au existat mai multe generatii divine, au existat si cinci neamuri de oameni: neamurile de aur, de argint si de bronz, neamul eroilor si neamul de fier. Prima rasa a trait sub domnia lui Cronos adica inainte de Zeus. Aceasta umanitate a varstei de aur, exclusiv masculina, traia in preajma zeilor, fratii lor cei puternici. Barbatii traiau asemeni zeilor, cu inima eliberata de griji, la adapost de necazuri si mizerii. Ei nu munceau, caci pamantul le oferea tot ceea ce aveau nevoie. Viata lor se desfasura in dansuri, sarbatori si bucurii de tot felul. Ei nu cunosteau nici bolile, nici batranetea, si cand mureau, era ca si cand ar fi cazut in somn. Dar aceasta epoca paradisiaca-careia i se gasesc paralele in numeroase traditii-a luat sfarsit prin caderea lui Cronos. Hesiod povesteste prin urmare ca oamenii rasei de aur au fost acoperiti de pamant, si zeii au faurit o rasa mai putin nobila, oamenii varstei de argint. Din pricina multelor lor pacate si pentru ca nu voiau sa se sacrifice zeilor, Zeus s-a hotarat sa-i nimiceasca. El a faurit atunci o a treia rasa, cea a oamenilor de bronz, salbatici si razboinici care au sfarsit prin a se ucide intre ei, pana la unul. Zeus a creat o noua generatie, aceea a eroilor; ei au devenit celebri in marile razboaie din Theba si Troia. Multi au murit, dar unii au fost instalati de catre Zeus la marginea Pamantului, in Insulele Fericitilor, si Cronos domneste peste ei. Hesiod nu vorbeste de a cincea si ultima rasa, cea de fier. Dar el se plange ca i-a fost dat sa se nasca in aceasta epoca .

Muti ani mai tarziu, mitul evolutiei a fost preluat de catre o alta civilizatie pagana: Grecia antica. Unii filosofi greci, care se numeau materialisti, nu acceptau decat existenta materiei si o considerau ca fiind sursa originara a vietii. In consecinta, ei au apelat la mitul evolutiei mostenit de la sumerieni, pentru a explica aparitia organismelor vii. Anaximandru (610-546 i.Hr.) credea ca animalele au aparut din mare, datorita caldurii solare. Dupa Empedocle (483-423 i.Hr.), viata s-a nascut din malul incalzit din care au iesit segmente de fiinte vii, membre izolate, ochi fara cap iar fiintele vii se obtineau prin asocierile intamplatoare ale acestora. Democrit (460-370 i.Hr.) considera ca omul s-a plamadit, ca un viermisor, din mal. Aristotel (384-322 i.Hr.) considera ca s-a trecut spontan de la neviu la viu prin elemente intermediare si ca plantele sunt verigi intermediare intre obiectele neinsufletite si animale. Teofrast din Eresos (370-287 i.Hr.) credea ca plantele se pot metamorfoza spontan. Lucretiu (98-55 i.Hr.) afirma ca speciile au aparut prin combinarea intamplatoare a unor elemente.Astfel, Grecia antica a devenit punctul de jonctiune al filosofiilor privind mitul evolutiei.

Aceste conceptii, provenind de la culturi idolatre, au fost iterate in lumea moderna incepand cu secolul XIII. Unii intelectuali europeni, influentati de curente filosofice grecesti, au adoptat in consecinta materialismul, cu un punct comun: se pronuntau ferm impotriva oricarei idei de religie monoteista. Albertus Magnus (1193-1280) era convins ca plantele pot trece dintr-o specie in alta sub influenta solului, a nutritiei sau a altoirii. Filosofii medievali incercau sa obtina soareci din faina de grau si carpe murdare. Buffon (1707-1788) presupunea cp din putregai se pot naste tenii, omizi si gandaci. Diderot (1713-1784) credea ca vietatile apar spontan prin combinatii chimice intamplatoare. Lamark (1744-1829) considera ca vietatile au aparut spontan si apoi au evoluat de la simplu la complex. Cabanis (1757-1808) aprecia ca materia in miscare produce forme de viata.

Cartea 'Sistemele naturii' (1770) a lui Jean Baptiste Mirabaud (1723-1789), anticlericala si anticrestina, explicit atee, este socotita principala sursa a ateismului modern, iar biologul francez Jean Baptiste Lamarck (1744-1829) a fost prima persoana care a oferit o versiune detaliata a teoriei evolutiei. Teoria lui Lamarck, repudiata mai tarziu, afirma ca fiintele vii au evoluat unele din altele, prin variatii graduale, de-a lungul timpului.

Charles Darwin (1809-1882) a reluat si popularizat viziunea lui Lamarck intr-o forma putin schimbata. Darwin si-a prezentat teoriile in Anglia anului 1859, odata cu publicarea lucrarii sale 'Originea speciilor prin selectie naturala, sau conservarea raselor favorizate in lupta pentru existenta'. Darwin afirma, reluand miturile antice, ca viata ar fi aparut 'de la sine' din materie nevie (prin procesul numit 'generatie spontanee') adaugand ca toate speciile ar fi evoluat prin pur hazard, dintr-un stramos comun, de-a lungul timpului.

In 1871, Charles Darwin a publicat o alta carte, 'Descendenta omului', in care afirma ca omul descinde dintr-un mamifer paros, cu coada si urechi ascutite, care traia in copaci. Ca si la precedenta lucrare, autorul n-a fost in stare sa ofere vreo dovada care sa-i sustina afirmatiile; in schimb, a avansat cateva scenarii imaginare.

Aceste asertiuni ale lui Darwin nu aveau un fundament stiintific, si in consecinta nu au fost primite de catre oamenii de stiinta din vremea sa. Biochimia a aratat ca viata este mult prea complexa pentru a aparea prin hazard, cum sustinea Darwin, iar formarea intamplatoare chiar a celei mai simple molecule proteice este imposibila; cu atat mai putin a unei celule intregi. Paleontologii, in special, erau constienti ca intreaga teorie era de fapt o plasmuire a imaginatiei sale, intrucat arhiva fosilifera contrazicea afirmatia ca fiintele vii ar fi intreprins un proces evolutiv de la stadii primitive la stadii complexe. Nu exista urme ale unor forme intermediare, pe care Darwin se astepta sa le gaseasca si care sa fi facut trecerea de la o specie la alta.

Acum mai bine de un secol, Louis Pasteur[3] a demonstrat experimental ca non-viata nu poate crea viata. De la celebrul bacteriolog incoace, e universal acceptat faptul ca un organism viu apare intotdeauna dintr-o forma de viata similara. In ciuda acestor fapte, ea a capatat in scurt timp o larga sustinere. Insa nu in lumea stiintifica, ci in cercurile politice ale puterilor dominante, care i-au inteles implicatiile ideologice si le-au folosit ca justificare pentru politica lor imperiala.

Teoria rasiala a lui Darwin

Darwin si-a cladit intreaga teorie evolutionista pe conceptul 'luptei pentru supravietuire'. Conform spuselor sale, un conflict incrancenat, o lupta sangeroasa domina lumea naturii: cel puternic castiga intotdeauna in fata celui slab, asigurandu-si astfel supravietuirea si dezvoltarea. El sustinea ca acest conflict exista si in cazul raselor umane si chiar si-a folosit conceptele pentru a explica progresul societatii. Indignat de grija pe care oamenii o aratau fata de bolnavi, a afirmat ca 'oricine s-a ocupat de reproducerea animalelor domestice stie, fara doar si poate, cat poate fi de daunatoare rasei umane aceasta perpetuare a fiintelor debile.'

Darwin credea ca unele rase sunt mai evoluate, si de aceea mai avansate, in timp ce pe altele le considera ca fiind la acelasi nivel cu maimutele. Chiar subtitlul cartii 'Originea speciilor prin selectie naturala sau conservarea raselor favorizate in lupta pentru existenta', vadeste limpede viziunile sale pe care, in termenii de azi, le putem numii rasiste. Dupa el, rasa umana superioara era cea europeana - alba; rasele africane si asiatice pur si simplu pierdeau in lupta pentru supravietuire. Darwin a mers si mai departe, sugerand ca, intr-un sfarsit, aceste rase vor fi total anihilate. 'Intr-un viitor nu prea indepartat (masurat in secole) rasele umane civilizate aproape sigur vor extermina si inlocui rasele salbatice din lume. In acelasi timp maimutele antropomorfe vor fi fara indoiala exterminate.'

Cum arata aceasta luare de pozitie, Darwin era un rasist convins, crezand in superioritatea omului alb si in faptul ca omul alb mai intai va inrobi, apoi va eradica asa-numitele rase inferioare.

Ideile sale au gasit teren favorabil; in vremea sa, omul alb era in cautarea unei teorii care sa-i indreptateasca actiunile.

Scandalul 'Omului de Piltdown'

Unul dintre cele mai interesante exemple privind modul in care teoria evolutiei a inspirat imperialismul britanic este scandalul 'omului de Piltdown'. In 1912, un craniu ciudat a fost descoperit in orasul Piltdown din Anglia. Charles Dawson (1864-1916), arheologul care l-a descoperit, impreuna cu echipa sa si cu Arthur Keith (1866-1955), cunoscut savant evolutionist britanic, au sustinut ca fosila provenea de la o fiinta pitecantropoida. Dawson si Keith au accentuat un aspect important: capacitatea craniana era similara cu a omului modern, in timp ce maxilarul prezenta caractere de maimuta.

Craniul omului de Piltdown a devenit astfel obiectul unei mandrii nationale pentru englezi. Din moment ce craniul fusese descoperit in Anglia, in mod firesc trebuia sa apartina unui stramos al britanicilor. Capacitatea mare a craniului indica, se presupunea, un nivel evolutiv superior fata de alte rase, confirmand astfel superioritatea 'mintii englezesti'. E lesne de inteles entuziasmul cu care a fost primita in cercurile stiintifice descoperirea fosilei de Piltdown in Anglia. Ziarele anuntau vestea pe prima pagina, iar guvernul britanic l-a onorat pe Arthur Keith cu titlul de Cavaler, in semn de recunostinta pentru munca sa.Binecunoscutul paleontolog evolutionist contemporan Don Johansson de la Institutul pentru Originile Umane, explica legatura dintre omul de Piltdown si imperialismul britanic astfel: 'Descoperirea omului de Piltdown era foarte eurocentrica; nu numai craniul de Piltdown denota superioritate, dar si englezii erau astfel superiori altora.'

Inspiratia pe care craniul de Piltdown o oferea englezilor a durat aproape 40 de ani. In 1953, savantul Kenneth Oakley (1911-1981) de la British Museum a cercetat in detaliu fosila si a dezvaluit faptul ca aceasta reprezenta, de fapt, cel mai mare fals de pana atunci al secolului XX. Fosila fusese falsificata prin atasarea unei mandibule de urangutan la un craniu uman!

Pentru evolutionisti, scandalul 'omului de Piltdown' a fost doar un inceput. In anii urmatori, alte cranii au fost prezentate drept dovezi ale existentei unor ipotetici stramosi ai omului, insa mai tarziu, fiecare dintre ele s-au dovedit fie fraude, fie intrerpretari gresite. In ciuda acestui fapt, evolutionistii au mers si mai departe si au prezentat fosile a ceea ce s-a dovedit a fi cimpanzei, urangutani si chiar porci drept stramosi ai omului. Totusi, de-a lungul timpului, ei au trebuit sa renege aceste fosile, carora le dadusera nume precum Sinanthropus, Ramapithecus sau Hesperopithecus.

Povestea 'omului de Piltdown' ofera o simbolica indicatie privind modul in care imperialismul englez si-a gasit o fundatie solida in teoria evolutiei.

2 Ideea europeana in istorie

Ideea europeana a devenit, intr-un anume fel, atat de comuna incat pare uneori insesizabila, gasindu-se pretutindeni si nicaieri. Ea are o vechime de milenii, spre deosebire de constructia europeana care reprezinta procesul constient de formare a unitatii economice, politice si institutionale a acestui spatiu, cu o vechime de doar cateva decenii.

Ideea europeana are conotatii diferite de natura mitologica, astronomica, geografica, geopolitica, spirituala, istorica reunind intr-un ansamblu unitar, toate aspectele, mai inainte mentionate.

Numele de Europa are o etimologie controversata, unii autori atribuindu-i fie o origine semitica, fie celtica sau greceasca. De pilda, in Enciclopedia franceza, Europa provine de la cuvantul fenician hereb care inseamna uscat, alti autori stabilind o relatie intre Europa si cuvantul semitic oreb sau ereb ce desemneaza Apusul sau 'Tara soarelui Apune', cum era vazuta aceasta portiune de pamant din tarile Magrebului. Cert este faptul ca notiunea de Europa apare pentru prima data in mitologia greaca, fiind numele printesei din Tyr (Fenicia), fiica mai mica a lui Poseidon, rapita de Zeus preschimbat in taur si dusa in Creta . Din casatoria lor s-a nascut Minos, intemeietorul dinastiei cretane, lumea miceniana-cretana constituind leaganul civilizatiei europene . Daca termenul de Europa ii era necunoscut lui Homer, el apare pentru prima oara la Hesiod, in opera sa Theogonia, in secolul al VIII-lea i.H., acesta nedesemnand, insa, un continent, ci unul din numele celor trei mii de Oceanide, nimfe ale marii, fiicele Oceanului si ale zeitei Tethys.

O alta conotatie a Europei este cea astronomica, ea fiind al patrulea satelit ca marime al planetei Jupiter, descoperit de Galilei si botezat astfel de un astronom german . Dar, cele mai semnificative conotatii ale Europei sunt geografice si istorice. Ele ilustreaza construirea unui spatiu ce se individualizeaza in raport cu Asia si Africa, devenind a treia parte a lumii cunoscute ce tindea spre o entitate cu caracteristici proprii. Primul care stabileste dimensiunile sale geografice este tot Hesiod, care situeaza Europa la nord de Grecia continentala, excluzand Peloponezul si insulele grecesti. Doua secole mai tarziu, Herodot evoca ambitiile regelui Xerxès de a cuceri Europa 'pamant extraordinar de frumos [ . ], unde niciun muritor nu este demn de a fi stapan' . Referindu-se la greci, Herodot arata ca acestia impart pamantul in trei parti: Europa, Asia si Libia (Africa de azi). El fixeaza limitele estice ale Europei pe Tanais (Don).

Conturandu-se la primul istoric al Antichitatii, dimensiunea geografica va capata o descriere din ce in ce mai complexa la Strabon, Plinus cel Batran si Ptolemeu care vor preciza cu acuratete frontierele sudice si vestice ale continentului, mai putin cele estice si nord-estice care raman, multa vreme, obiect de controversa. Insa, treptat, din Antichitate si pana in epoca moderna au fost determinate limitele exacte ale continentului nostru, ajungandu-se la cele pe care le are astazi: kilometrul 1777 al transsiberianului care marcheaza la Est directia Asiei si la Vest pe cea a Europei. Muntii Urali si fluviul Ural ce se varsa in Marea Caspica sunt considerate, prin traditie, ca fiind frontierele orientale ale continentului, formula celebra a generalului de Gaulle 'Europa de la Atlantic la Urali' intarind aceasta dimensiune . Pentru Jean-Baptiste Duroselle, Europa coincide, inainte de toate, cu o entitate geografica, ea descriind un cadrilater ale carui limite raman, totusi, foarte fluctuante . Continentul european, in ordinea marimii, este penultimul, fiind urmat doar de Australia, fapt ce confirma, intr-un anume fel, caracterizarea lui Paul Valery ca Europa este 'un apendice al Asiei'. Ea ocupa o cincime din suprafata terestra a pamantului, avand 10,4 milioane de kilometri patrati. In 1990, continentul nostru era locuit de 787,7 milioane de oameni .

Europa s-a confruntat, in decursul timpului, cu diverse tipuri de diviziuni, care i-au marcat evolutia si i-au pecetluit destinul istoric. Dincolo de diviziunea geografica (Europa mediteraneeana, de vest, de nord, de est) a existat o diviziune etnica (Europa latina, germanica sau slava), ce a caracterizat feudalismul timpuriu, apoi o diviziune religioasa (Europa catolica, ortodoxa, protestanta) si ideologica (Europa capitalista sau comunista). Niciun alt continent nu a avut o evolutie asemanatoare, atat de zbuciumata si, totusi, atat de creatoare in istorie. Incepand din 325, dupa conciliul de la Niceea, se produce o separare treptata intre Europa Occidentala si Rasariteana care are temeiuri atat religioase cat si politice, legate de impartirea, la 395, in vremea imparatului Theodosius cel Mare a imperiului in Imperiul Roman de Apus si de Rasarit. Formal schisma dintre cele doua biserici se produce, la 1054, si se adanceste dupa cucerirea Constantinopolului de catre cruciati, la 1204.

Dar, cu toate acestea, nu se poate sustine ca Europa catolica si, mai tarziu, protestanta s-ar opune Europei ortodoxe asa cum vrea sa demonstreze Samuel Huntington si alti istorici preocupati numai de interese politice. In Europa centrele culturale si de putere s-au deplasat, dintr-un loc in altul, ea nefiind circumscrisa unui singur pol civilizator, iar bogatia si frumusetea culturii europene isi are sorgintea tocmai in diversitatea si multitudinea formelor sale, aparute pe o fundatie comuna.

Daca ne-am intreba unde a luat nestere cu exactitate Europa, cu siguranta nu vom gasi raspuns clar, acest lucru il putem vedea si in exemplul ce urmeaza:"Se presupune ca primii locuitori in acest spatiu l-au constituit oamenii veniti din Africa (sau poate din Asia, dupa cum sugera descoperirea in Georgia a unui hominid care a trait in urma cu peste un milion si jumatate de ani), in mai multe valuri de emigrare, dintre care ultimul, singurul de altfel care a lasat descendenti, a fost cel a lui Homo sapiens si a avut loc acum circa 30-40.000 de ani Apreciem astfel ca primii europeni pe care-i putem considera stramosii nostri biologici au sosit aici de pe alte meleaguri.

Cu o viziune cuprinzatoare asupra istoriei universale, Hegel a specificat Europa prin constiinta libertatii individuale aparute in sanul ei, o libertate ce se obiectiveaza in vointa si actiune. El pleca in acest demers de la principiul general, conform caruia "lumea este imperiul spiritual in fiintarea sa in fapt, imperiul vointei, care isi produce existenta" . Nu este vorba aici de vointa inteleasa ca si capriciu - dependenta doar de senzualitate, instinct etc, ci de o vointa care a asimilat ceea ce este general. Pe baza conceptului ei, Hegel delimiteaza Europa in raport cu Asia, care o precede nemijlocit in desfasurarea spiritului universal. "Cea mai inalta figura care a plutit in fata conceptiei grecesti este Ahile, fiul poetului, tanarul adolescent homeric din razboiul troian. Homer este elementul in care traieste lumea greceasca, precum omul traieste in aer. Viata greceasca este o adevarata infaptuire tinereasca. Ahile, poeticul, tanarul, a initiat aceasta viata, si Alexandru cel Mare, tanarul real, i-a incheiat ciclul. Ambii ne apar in lupta contra Asiei. Ahile, ca figura centrala in expeditia nationala a grecilor contra Troiei, nu sta in fruntea ei, ci este supus regelui regilor, caci el nu poate fi conducator fara a primi contururi fantastice. Dimpotriva, cel de al doilea tanar, Alexandru, cea mai libera si mai frumoasa individualitate care a aparut vreodata in realitate, paseste in fruntea vietii tineresti, matura in sine, ducand la indeplinire razbunarea contra Asiei.'

Entitatea umana europeana este, la originea ei, strans legata de ideea responsabilitatii si libertatii consacrate in temeiul legilor. Cand Asia ameninta, prin persi, Europa, acest cuvant desemneaza pentru prima oara si o entitate umana, europenii care rezista, adica grecii. Herodot, in Istoriile sale explica victoria grecilor asupra barbarilor, in cele doua razboaie medice, punand in evidenta superioritatea grecilor care nu au alt stapan decat Legea si se conduc ei insisi, spre deosebire de razboinicii persani care se supun unui singur om si nu au alta motivatie decat interesul si teama. Tot la fel, Eschil, in marea sa tragedie Persii pune in valoare, ca si Herodot, exact acest lucru fundamental: 'Grecii se conduc ei insisi si nu se supun decat legii, in timp ce popoarele asiatice sunt supuse arbitrariului unui singur om'. Mai tarziu, in secolul al IV-lea i.H., Socrate reia ideea unei Europe opuse Asiei, programul sau fiind simplu impunand unirea polisurilor si triumful Greciei impotriva barbarilor, ca rezultat al acestei uniuni.

Marea inventie a grecilor in istorie reprezinta punctul esential de plecare pentru cultura europeana, adica legarea stransa a acesteia de politic. Astfel, superioritatea culturii europene este data de 'logos' care radiaza de la greci.

Prima civilizatie europeana bine cunoscuta, ce cunostea scrierea, a fost civilizatia minoica in insula Creta si, mai apoi, civilizatia miceniana in anumite zone din Grecia, incepand cu al doilea mileniu i. Hr. In jurul anului 400 i. Hr., Cultura La Tène s-a raspandit in interior pana in Peninsula Iberica (Spania si Portugalia), si, apoi, Anatolia. Etruscii locuiau in Italia centrala si in Lombardia, unde au fost alungati de catre celti, care s-au amestecat cu vechii locuitori ai Iberiei pentru a crea o cultura celtiberica unica. Deoarece celtii nu utilizau scrierea, nu exista prea multe informatii legate de ei. Romanii i-au intalnit si au inregistrat numeroase informatii legate de ei; acestea si dovezile arheologice sunt singurele surse disponibile despre aceasta extrem de influenta cultura. Celtii au facut o concurenta formidabila, desi dezorganizata, statului roman, care, ulterior, a colonizat si cucerit o mare parte a Europei de Sud.

Unitatea geografica pe care o numim Europa este indisolubil legata de notiunile de cultura si civilizatie. Cand spunem Europa ne gandim intotdeauna la cultura si civilizatia ei, astfel incat aceste trei notiuni pot fi, uneori, inlocuite.

Daca astazi Europa inseamna cultura si civilizatie este important de observat ca, poate intr-un mod paradoxal, ea s-a format din barbarie, din navalirile popoarelor germanice si slave si a trebuit sa lupte greu pentru a supravietui in istorie, fiind, dupa expresia lui Marc Bloch, o 'citadela asediata sau mai bine spus invadata' .

Lumea europeana la inceputurile ei a fost 'o lume framantata, chinuita inauntru, hartuita in afara' , dar de o evidenta omogenitate. O civilizatie nascuta din multiple amestecuri etnice, politice, economice, dar avand traditii si credinte comune si, mai ales, 'aceleasi necazuri', cum spune Braudel, pe care a incercat mereu sa le remedieze.

Civilizatia europeana are la baza trei componente originare: crestinismul, umanismul grec si ordinea juridica romana. Ea a conservat aceste mosteniri, carora le-a adaugat noi elemente ce definesc astazi, deopotriva, structura sa unitara si diversitatea ei. Astfel, la contributia pe care lumea greco-romana si crestinismul au adus-o la inflorirea Europei, trebuie sa adaugam constructia institutionala a regimurilor feudale si apoi parlamentare moderne, ce exprima diversitatea de organizare funciara si culturala europeana. Cu prilejul unei conferinte sustinute la Universitatea din Zürich, in noiembrie 1922, Paul Valery spunea: 'Eu voi considera ca european toate popoarele care in decursul istoriei lor s-au aflat sub trei influente pe care le voi enumera. Prima este cea a Romei [ . ] model etern al puterii organizate si stabile. A doua este cea a crestinismului care vizeaza si atinge progresiv constiinta profunda . In fine aportul Greciei careia ii datoram disciplina spiritului . , o metoda de a gandi care tinde sa raporteze toate lucrurile la om, la omul complet'. In concluzia conferintei sale, el folosea aceasta formula: 'Toate rasele si tot pamantul care a fost succesiv romanizat, crestinat si supus spiritului grecilor sunt categoric europene'.

3. Evolutia lenta a Europei din antichitate pana in zilele noastre

Europa are o lunga istorie a unor mari reusite culturale si economice, incepand din Epoca Bronzului. Originile culturii vestice sunt, in mod general, atribuite grecilor antici si Imperiului Roman, care a supus intreg continentul pentru mai multe secole. Dupa declinul Imperiului Roman, Europa a intrat intr-o perioada de stagnare, cunoscuta sub numele de Evul Mediu, care s-a terminat prin fenomenul numit Renastere si prin Noii Monarhi, ce aveau sa marcheze noi descoperiri, explorari si cresterea cunostintelor stiintifice.

Din secolul XV, natiunile europene, in special Spania, Portugalia, Franta si Marea Britanie, au construit mari imperii coloniale, cu dependente in Africa, America si Asia. Revolutia Industriala a inceput in secolul XVIII, ducand la o prosperitate sporita si, implicit, la o crestere de populatie. Dupa Al Doilea Razboi Mondial si pana la sfarsitul Razboiului rece, Europa a fost impartita in doua mari blocuri politice si economice: natiunile comuniste din Europa de Est si tarile capitaliste din Europa de Vest. In jurul anului 1991, blocul estic s-a dezintegrat.

In Europa, perioada numita de istorici "Evul Mediu" desemneaza cei o mie de ani care se scurg intre sfarsitul Imperiului Roman de Apus, in 476, si descoperirea Americii de catre Cristofor Columb, in 1492.

Ceea ce caracterizeaza societatea Evului Mediu este lipsa unei clase de mijloc din punct de vedere economic. Astfel structura medievala este una de tip piramidal, in care varful este ocupat de rege (imparat), iar baza este formata in marea masa a taranilor, in mare parte legati de pamant.

Conform structurii de mai sus, viata societatii medievale, este una paradoxala, intr-o stare de incertitudine economica, varful piramidei traieste intr-o opulenta de neinchipuit, iar clasele de jos sunt nevoite sa apeleze la metode radicale pentru a-si asigura viata de zi cu zi. Localitatile medievale sunt reduse practic la simple aglomerari de oameni, in care criteriu al unitatii este Biserica.

Orasele ce s-au pastrat pana in ziua de azi, au o structura identica: o piata centrala, in mijlocul careia se afla catedrala, strazile diferitelor bresle si periferia unde locuieste cea mai mare parte a populatiei.

Viata in Evul Mediu este o viata a hazardelor. Marturiile epocii sunt marturi ale luptelor, ale conflictelor religioase, dar nu aflam din ele, aproape de loc dovezi ale unei evolutii religioase.

3.1 Formarea popoarelor medievale

Formarea popoarelor romanice

In cateva secole, Roma a cucerit un urias teritoriu in jurul Marii Mediterane[8]. in urma acestui fapt, s-a desfasurat o prima sinteza etnica si lingvistica dominata de procesul de romanizare.

Romanizarea este un proces care s-a desfasurat datorita mai multor factori precum: orasele, armata, colonistii adusi in teritoriile cucerite etc. Localnicii din regiunile devenite provincii romane (Italia, Galia, Spania, Dacia etc.) si-au insusit civilizatia, traditiile, religia, cultura romanilor si, in special, limba cuceritorilor, limba latina.

Provincia romana Dacia, pe care romanii au cucerit-o in urma a doua razboaie (101-102, 105-106), a fost profund si ireversibil romanizata. La aceasta a contribuit colonizarea masiva organizata de stat si prezenta unei puternice armate in provincie, intrucat in Dacia au sosit colonisti vorbitori de limba latina din multe alte provincii, aceasta limba a devenit instrumental de comunicare intre locuitori.

Provinciile romanizate din apusul Imperiului, in special Italia, Galia, Spania, au alcatuit romanitatea occidentala. in partea de rasarit a Imperiului au fost romanizate teritoriile Daciei si partea de nord a Peninsulei Balcanice, care au alcatuit romanitatea orientala.

Migratiile. Al doilea moment in formarea popoarelor romanice 1-a constituit invazia triburilor germanice in apusul Europei, respectiv, a slavilor in Rasarit. A avut loc o a doua sinteza etnica si lingvistica in urma careia s-a desavarsit procesul de formare a popoarelor romanice (italian, francez, spaniol, portughez, roman). Limba latina vorbita in teritoriile romanizate s-a modificat lent si sub influenta migratorilor germanici si a celor slavi.

Asadar, elementele specifice formarii popoarelor romanice sunt:

1. Substratul reprezentat de elementele etnic si lingvistic intalnite in provinciile cucerite si care a suferit procesul de romanizare. De exemplu, in cazul francezilor substratul este cel galic (sau celtic). Galii au fost poporul de la care romanii au cucerit Galia (cum se numea Franta in vechime).

2. Stratul roman. Limba de comunicare in provinciile romane era limba latina populara (care prezenta anumite diferente fata de latina literara, pe care o cunoastem din textele marilor scriitori latini).

3. Adstratul. Acesta a fost reprezentat de germani in cazul popoarelor romanice care au luat nastere in aria romanitatii occidentale (italieni, francezi, spanioli, portughezi). Adstratul a fost slav in cazul poporului roman care s-a format in aria romanitatii orientale.

Popoarele romanice s-au format pana in secolul al VUI-lea d.Hr. Unele teritorii cucerite de romani si-au pierdut caracterul romanic (Anglia, Africa de nord etc.) datorita faptului ca aceste provincii au fost romanizate doar superficial.

Formarea popoarelor germanice

La inceputul erei crestine, triburile germanice ocupau regiuni intinse la nord de Dunare si Marea Neagra. Romanii au incercat sa cucereasca teritoriile locuite de germani, insa aceasta tentativa a esuat.

In secolul al III-lea, Imperiul Roman a intrat intr-o lunga perioada de decadenta. Profitand de acest fapt, triburile germane au intreprins numeroase atacuri la frontierele romane de la Dunare si Rin. Presiunea asupra Imperiului a sporit in urma miscarii triburilor asiatice ale hunilor care i-au impins pe germani spre sud si spre vest. in anul 376, vizigotii au provocat o mare infrangere romanilor la Adrianopol, dupa care romanii nu s-au mai refacut. In urmatoarele decenii vizigotii au ajuns in Spania, ostrogotii in Italia, vandalii in Africa de nord, anglii si saxonii in Britania (Anglia), francii in Galia (Franta) etc.

In zonele in care romanizarea a fost mai putin intensa (Anglia, Austria, sudul Germaniei), germanii si-au impus limba.

Ultimul val de migratori germani l-au reprezentat vikingii (normanzii). Acestia traiau in Danemarca, Norvegia si Suedia, incepand cu secolul al VI-lea, navigand pe excelentele lor nave, vikingii au atacat Europa occidentala. Atacurile lor au provocat groaza, datorita cruzimii de care normanzii au dat dovada.

Normanzii erau nu numai razboinici, ci si excelenti negustori. Astfel, grupuri de vikingi au strabatut drumul comercial care unea Scandinavia de Constantinopol (care atunci era cel mai mare centru urban din Europa), contribuind la formarea statului rus (in care elementul scandinav a fost asimilat de cel local). Vikingii au ajuns la Marea Mediterana si chiar in America (in jurul anului 1000, cu o jumatate de mileniu inaintea lui Cristofor Columb).

Popoarele germanice ocupa o intinsa suprafata in Europa: Germania, Anglia, Austria, Peninsula Scandinava, Tarile de Jos etc.

Formarea popoarelor slave

Obiect datand din secolul al Vll-lea, descoperit in Anglia. Al treilea grup important de popoare din Europa il reprezinta popoarele slave. Patria slavilor era situata la nord de Muntii Carpati. Ei se ocupau, in principal, cu agricultura si razboiul. Primele informatii scrise despre slavi dateaza din secolul al Vl-lea. in acest secol slavii au inceput migratia pe o larga arie geografica. Astfel, incepand cu anul 602, ei au trecut Dunarea si s-au revarsat in numar mare in Peninsula Balcanica. Aici au slavizat o mare parte a peninsulei. Pana la sfarsitul primului mileniu, au luat nastere trei grupuri de popoare slave: slavii de rasarit (rusii), slavii de apus (cehii, polonezii etc), slavii de sud (bulgarii, sarbii, croatii etc). Inceputurile organizarii politice a popoarelor slave a condus la aparitia statelor (Bulgaria, Rusia kieveana etc).

Treptat, popoarele slave au trecut la crestinism (spre exemplu, polonezii si rusii s-au crestinat in secolul al X-lea).

Popoarele fino-ugrice

Sunt originare din Asia, din regiunea Muntilor Altai. Unii cercetatori considera ca limbile vorbite intr-o mare parte a Asiei, ca si limbile popoarelor fino-ugrice, isi au originea in limba altai.

Popoarele fino-ugrice stabilite in Europa sunt ungurii, finlandezii si estonienii. Ungurii s-au deplasat treptat spre apus, ase-zandu-se in Atelkuz ("Tara dintre rauri", situata probabil intre Nipru si Nistru). Atacati de alte triburi nomade, maghiarii au parasit pe la 895 Atelkuzul si s-au asezat in Bazinul Carpatic (incluzand Transilvania) in 896. Acesta este punctul de vedere al istoricilor maghiari, care contesta astfel continuitatea romanilor in Transilvania. Istoricii romani considera ca asezarea ungurilor in Pannonia (Ungaria de astazi) s-a facut prin trecerea lor pe langa Kiev si traversarea Carpatilor Padurosi. In mai multe randuri au atacat Europa de Vest, dar au fost opriti la jumatatea secolului al X-lea de catre regele Germaniei. Treptat, ungurii si-au insusit modul de viata sedentar, agricultura devenind o ramura economica mai importanta decat pastoritul. Ungurii s-au crestinat in timpul regelui Stefan cel Sfant (997-1038). Istoricii romani sunt de parere ca abia dupa acest moment a inceput cucerirea sistematica a Transilvaniei, care a devenit voievodat autonom in cadrul Regatului Ungariei. Romanii si maghiarii din Transilvania au avut o istorie comuna timp de un mileniu. Influente reciproce intre cele doua popoare se constata in viata economica, cultura, traditii etc. Ele au fost benefice, atat pentru romani, cat si pentru maghiari.

Popoarele turcice

Turcii apar in izvoarele chineze in secolul al Vl-lea. Ei traiau in vastele regiuni ale Asiei Centrale. Principala ocupatie o constituia cresterea animalelor. incepand cu secolul al VUI-lea turcii au imbratisat religia musulmana. intre turci s-au afirmat, din punct de vedere politic, turcii-oguzi. Acestia au format un stat puternic condus de dinastia Selciukizilor, de la numele careia au fost numiti turci selciukizi. Selciukizii au cucerit un vast teritoriu ajungand pana in Asia Mica. Aceasta regiune a constituit nucleul unui nou stat turc, cel otoman, precum si cel al natiunii turcesti din zilele noastre.

Arabii

Leaganul poporului arab este Peninsula Arabica ce se intinde intre Marea Rosie si Golful Persic. in cea mai mare parte aceasta peninsula este acoperita de desert. Din aceasta cauza cei mai multi arabi erau nomazi. Doar pe coasta de vest conditiile naturale permiteau practicarea agriculturii. Unificarea triburilor arabe a fost realizata de catre Mahomed (570-632), intemeietorul religiei musulmane (islamice). Dupa moartea lui Mahomed statul arab a reusit, intr-un timp foarte scurt sa cucereasca un teritoriu urias care se intindea intre Asia Centrala si Oceanul Atlantic. in zona cuprinzand Africa de Nord, Siria, Irak arabii si-au impus nu numai religia islamica, ci si limba. Aici este teritoriul pe care traieste si astazi marea natiune araba.

"Niciodata nu s-a gasit fierul din abundenta, dupa cum se poate vedea din felul armelor lor: putini se folosesc de sabii sau de lanci mai mari. Ei poarta lancii . Cu scurt si ascutit varf de fier, insa asa de ascutite si asa de maniabile ca ei lupta cu aceeasi arma fie de aproape, fie de la departare - dupa cum cere nevoia. Calaretul se multumeste numai cu scut si cu o singura frama [lance] - pedestrasii imprastie de asemenea lancii si fiecare, purtand mai multe in lupta, le arunca la distante nemasurate; la lupta ei merg goi sau usor imbracati in manta. Nici o trufie de a se impodobi; numai scuturile si le infloresc cu culorile cele mai alese. Putini poarta zale, de abia ici, colo coif sau chivara. Caii lor nu sunt aratosi nici prin frumusete, nici prin inaltime . Este socotita drept ca cea mai mare rusine pierderea scutului; . si multi care supravietuiesc razboiului sfarsesc o viata dezonorata prin streang."[9]

3.2 De la popoare la state medievale.Structura statelor.

Lumea satelor. Taranimea constituia populatia satelor,ea fiind libera ori dependenta.

Taranii liberi :

-puteau parasi mosia pe care locuiau; traiau in obsti libere care aveau conducatori proprii

-puteau lasa mostenire averea dobandita

-plateau taxe catre stat si Biserica:taxa in bani si taxa in produse

Taranii dependenti:

-nu aveau voie sa paraseasca mosia pe care locuiau

-se puteau casatori doar cu acordul seniorului si numai cu cineva de pe mosia acestuia

-puteau lasa mostenire pamantul pe care-l lucrau doar cu acordul seniorului in schimbul unei taxe

-aveau diverse obligatii fata de seniori

Taranii aveau casele in jurul castelului nobilului. Casele lor erau mici,construite din lemn sau chirpici,mai rar din caramida, acoperisul fiind din paie. Majoritatea caselor aveau o singura incapere unde locuia toata familia,iar pe timpul iernii si animalele mici. In mijlocul acestei incaperi se afla o vatra sau o soba cu cuptor. Peretii erau acoperiti cu paturi, iar ferestrele erau putine si foarte mici. Langa casa se gaseau hambarele si grajdurile pentru vite.

Hrana taranilor nu prea varia. Alimentul de baza era painea la care se adaugau legumele, fructele, pestele, carnea de vita sau de porc, branza , oualele, laptele.

Femeile se imbracau in rochii sau tunici albe sau negre, iar barbatii purtau pantaloni stramti si camasi groase. Imbracamintea era facuta din postav de calitate inferioara cusut in casa de femei. Duminica la biserica, dupa slujba, barbatii se intalneau si vorbeau, in timp ce femeile se ocupau cu treburile gospodaresti.

Principalele ocupatii ale taranimii libere au fost agricultura si cresterea animalelor. Animalele erau folosite pentru muncile agricole, transport si asigurau hrana. Taranii aveau religia crestina.

Orasul medieval

Mestesugarii si negustorii constituiau populatia oraselor. Acestia lucrau in ateliere. Ei se grupau in asociatii numite bresle. Tipul de asezare care apare cel mai frecvent atat la istorici cat si la cronicari este orasul in general inconjurat de ziduri ca simbol al capacitatii sale de rezistenta dar si al unui mod specific de viata intr o comunitate de un anumit tip[10].

Orasele depindeau de un episcop sau de un senior. Ele erau conduse de un primar, care era ajutat de un consiliu alcatuit din 12 persoane alese din randurile orasenilor bogati. Principalele obligatii ale orasenilor erau: vanatoarea, pescuitul, razboiul si serbarile militare.

Nobilul. Fata de aristocratul roman, seniorul feudal traia la tara. Locuinta lui era un castel asezat pe un deal si care avea ziduri groase. Era aparat de un sant larg si adanc, plin cu apa. Peste sant se putea trece pe un pod mobil, iar de o parte si de alta a podului existau doua turnuri, cu rol de aparare. In interiorul castelului se gaseau locuinta si tezaurul seniorului, si de cele mai multe ori locuintele slugilor si grajdurile de animale.

In caz de primejdie, populatia care locuia in jurul fortaretei se aduna in curtea interioara a acesteia. Mai tarziu, castelele s-au mai modernizat aparand hornurile, ferestrele cu geamuri si lumanarile cu seu sau ceara.

In Evul Mediu, cu cat un nobil avea un domeniu feudal mai mare, cu atat puterea lui crestea. Cu timpul, nici trimisii regelui nu puteau calca pe teritoriul nobilului fara acordul acestuia. Nobilimea participa la turniruri. Acestea erau intreceri cavaleresti in care participantii isi dovedeau maiestria in manuirea armelor. Tinerii nobili invatau cum trebuie sa foloseasca armele si cum sa urmareasca cerbul sau mistretul.

Situatia politica.

Anglia. Procesul de centralizare a inceput in anul 1066 cand Wilhelm Cuceritorul, conducatorul Normandiei , a cucerit Anglia in batalia de la Hastings. In urma acestei victorii, Wilhelm devine rege si confisca pamanturile nobililor locali, impartindu-le ostasilor din armata sa. In anul 1154 a venit la conducere Henric al II-lea Plantagenetul(1154-1189). Acesta a organizat teritoriul Angliei in comitate, fiecare comitat fiind condus de un episcop,un lord si de un sheriff. Henric al II-lea a infiintat doua reforme:

a)refoma militara

b)reforma juridica

Richard Inima de Leu a fost un rege viteaz, dar nesocotit si certaret. El a participat la cruciadele organizate in timpul sau.Fratele sau, Ioan fara de Tara a primit acest nume pentru ca a purtat numeroase razboaie cu Franta si a pierdut numeroase teritorii engleze.Profitand de slabiciunea sa, nobilimea l-a obligat sa semneze Magna Charta Libertatum prin care trebuia sa respecte drepturile nobilimii si ale bisericii si sa nu ia nici o decizie fara acodul acestora.

In timpul razboiului de 100 de ani Anglia a pierdut teritoriile din Franta si a cunoscut o perioada de decadere.

Intre anii 1455-1485 s-a desfasurat razboiul civil cunoscut sub numele de Razboiul celor doua Roze.Acest razboi s-a incheiat prin venirea la conducere a dinastiei Tudorilor.

Spania

La inceputul secolului al VIII-lea, arabii au patruns in sudul Spaniei si au reusit sa cucereasca o mare parte din acest stat, transformandu-l in Califatul de Cordoba.Din secolul al IX-lea, spaniolii au inceput actiunea de eliberare a teritoriilor cunoscuta sub numele de Reconquista.Un rol important l-au avut regatele Aragonului si Castiliei.

Transilvania

Pricipalele informatii despre Transilvania le avem din lucrarea numita ,,Cronica notarului anonim' care ne prezinta informatii despre voievodatele lui Gelu,Glad si Menumorut. Aceste voievodate au fost cucerite de maghiari care au organizat Transilvania in comitate si au adus populatii precum sasii si secuii pe care i-au asezat in Brasov, Sibiu, Harghita si Bistrita.

Tara Romaneasca

Ea s-a format in urma actiunii de unificare realizata de voievodul Basarab I.Acesta a luptat in noiembrie 1330 cu regalitatea maghiara pe care a invins-o oprind expansiunea acesteia la sud de Carpati. Urmasii lui Basarab, Nicolae Alexandru si Vladislav Vlaicu au continuat formarea statului prin infiintarea unei mitropolii si prin organizarea vietii economice.

Moldova

Moldova s-a constituit in urma campaniilor militare organizate de maghiari impotriva tatarilor.Se va infiinta o unitate administrativa cu rol de aparare numita Moldova Mica si care era condusa de un voievod roman din Maramures numit Dragos.

Un alt voievod maramuresean, Bogdan, s-a ridicat impotriva regalitatii maghiare si a trecut in Moldova Mica unde a format un stat liber, Moldova.

Viata medievala in Ungaria

Ungurii,popor nomad si pagan,venit din Asia, s-au stabilit definitiv in timpul lui Arpad in Campia Panoniei. Ei au fost crestinati in timpul lui Vaik care a luat numele de Stefan(997-1038).El a organizat tara si biserica sub influenta civilizatiei occidentale,dupa modelul Carolingian.Tara era impartita in comitate conduse de comiti sau ispani. La moartea lui, Papa l-a trecut in randul sfintilor. Stefan a asigurat independenta tarii contra atacurilor Imperiului romano-german.Urmasii lui Stefan s-au luptat cu diferiti pretendenti la tron, precum si cu tendintele de parasire a catolicismului si de trecere la paganism. In tot acest timp erau conflicte intre nobilii care administrau comitatele si rege pentru obtinerea de mai multe drepturi politice si economice. In anul 1222 nobilii au impus regelui Andrei al II-lea sa le acorde aceste drepturi.

In aceste timpuri Ungaria cucerise Transilvania, Slovacia, Dalmatia si Croatia. Dupa Robert de Anjou a urmat fiul sau Ludovic cel Mare care a intarit pacea interna si viata economica. El a mai cucerit o parte din Serbia si Bosnia. La 1370 a fost ales si rege al Poloniei.

Intre timp turcii se afirmau dinspre sud. A urmat epoca lui Iancu Corvin de Hunedoara si a fiului sau Matia Corvin ajuns rege al Ungariei. Cei doi erau de origine romana. In fata pericolului turcesc ei au organizat Ungaria ca centre de rezistenta.

Luptele politice interne au continuat si au slabit puterea armata a Ungariei. In luptele cu Turcii de la Mohacs(1526) Ungaria si-a pierdut independenta si a fost impartita in trei parti:

1Ungaria de nord-vest sub stapanire habsburgica

2Ungaria turceasca (pasalac turcesc) de la Buda

3Transilvania, principat autonom, dar tributar Imperiului Otoman

Viata medievala in Polonia

Polonia este un ses imens fara granite naturale expus invaziilor straine. Polonii fac parte din slavii de Apus. Sub presiunea germanilor triburile de poloni s-au unit intre ele in secolul al X-lea,iar sub dinastia Piastilor s-au crestinat (catolic). Boleslaw cel Viteaz a cucerit Boemia, Moravia si Silezia, a asigurat independenta tarii si a bisericii si s-a facut rege. Intreaga Polonie era impartita in principate, conduse de duci. Cele mai importante erau ducatele Cracoviei,Mazoviei si Ducatul Poloniei Mari. In aceste timpuri din exterior au navalit cavalerii teutoni care s-au stabilit cu forta in nord, pe malul Marii Baltice, de unde atacau teritoriile poloneze.

Dinspre nord au venit lituanii, popor pagan care au ocupat un teritoriu intins intre Polonia si Rusia, intemeind ducatul Lituaniei. Regele Wladislav cel Scund a reusit sa uneasca pe poloni, sa consolideze statul si sa reziste amenintarilor din exterior (germanilor prin cavalerii teutoni si a lituanilor).

Regele Cazimir cel Mare (1333-1370) a consolidat in continuare statul si l-a intins pana in vecinatatea Moldovei.

La moartea sa, coroana a revenit nepotului sau Ludovic de Anjou, fiul lui Robert de Anjou care era si rege al Ungariei. Fiica lui Ludovic s-a casatorit cu marele duce al Lituaniei,Wladislav Jagelo.

In luptele cu cavalerii teutoni la 1410, la Grunwald acestia au fost invinsi si a incetat definitiv pericolul dinspre Nord.

In aceasta lupta au participat si 500 de calareti moldoveni trimisi de Alexandrul cel Bun.

Polonia, care se invecina cu Moldova, avea relatii bune cu domnitorii moldoveni:Petru Musat, Alexandru cel Bun si Stefan cel Mare, mai ales ca prin aceste relatii se putea contracara pericolul din partea Ungariei si mai ales din partea pericolului turcesc din sud.

Viata medievala in Germania

Stabilitatea politica inceputa odata cu domnia lui Otto cel Mare, nu asigura si o dezvoltare in plan economic si cultural, a Germaniei. Singura care se dezvolta este Biserica si corolarul sau popular, identifcat in vrajitorie, taranul german este mai degraba superstitios decat religios, urmareste sa impace atat pretentiile financiare ale papalitatii, cat si normele pe care superstitia i le cerea.

Tot in Germania are loc poate prima incercare de formare a unei clase de mijloc, reprezentata de ritteri, cavaleri fara feude, traind in mare parte din jaf.

La partea opusa Biserica si statul se izoleaza intr-o magnificenta din ce in ce mai acuta pe care o fundamenteaza printr-o serie de documente cum ar fi "Donatio Constantini" sau "Actae Isidoriane" prin care regele si papa sunt reprezentanti directi ai lui Dumnezeu pe pamant.

Viata medievala in Franta

Spre deosebire de nebuloasa germana, Franta reprezinta lumina. Dinastiile de Burbou sau de Navara au asigurat pe o foarte mare perioada de timp o prosperitate economica si culturala, neobisnuita pentru acea epoca. Astfel in timpul lui Filip cel Frumos apare prima Banca Nationala a Europei pusa sub conducerea cavalerilor templieri; la Paris, in renumita l'Ile de France, apare prima universitate viitoarea Sorbona.

Centralizarea s-a realizat de catre rege prin casatoria cu mostenitoarea unei averi immense si prin confiscarea pamanturilor nobililor aflati in dificultati financiare.

Viata medievala in Italia

Data fiind impartirea zonei intre diferite familii este firesc ca viata sa nu aiba o structura unitara. Totusi la fel ca in Franta putem observa o tendinta comuna spre tot ceea ce inseamna cultura si arta. In orase ca Florenta, Milano, Napoli sau Venetia se formeaza adevarate centre in care se produce, in toate formele literatura, pictura, poezia si muzica.

Influenta papalitatii asupra vietii italiene si-a pus profund amprenta putand considera din acest punct de vedere, Italia ca fiind un stat eclesiastic prin excelenta.

Aici nu s-a desfasurat procesul de centralizare deoarece orasele erau bogate si nu doreau sa fie condus de un singur om, intre ele existand o competitie pentru dominatia economica.

3.3 Organizarea statului modern

Incepand cu secolul al XVII-lea au aparut forme de organizare statale noi, moderne, diferite de formele traditionale, medievale. Acestea sunt, in linii mari, asemanatoare cu cele ale statelor avansate din zilele noastre. Principiul de baza al organizarii statelor moderne il reprezinta principiul democratic, adica participarea unui numar cat mai mare de cetateni la rezolvarea problemelor statului. Spre deosebire de democratia antica, ateniana, democratia moderna este o democratie reprezentativa; in mod direct, de rezolvarea problemelor statului se ocupa oameni alesi de popor sa le reprezinte interesele.

Statele moderne sunt organizate prin intermediul unor legi fundamentale, numite constitutii. Acestea stabilesc foarte clar atributiile fiecarei institutii a statului, ceea ce impiedica abuzurile acestora impotriva cetatenilor. Principiul care constituie fundamentul constitutiilor este cel al separarii puterilor in stat.

Ganditorul francez Montesquieu (1689-1755), dupa modelul englez, a teoretizat principiul separarii puterilor in lucrarea numita "Spiritul legilor" (1748). Montesquieu a observat ca intr-un stat exista trei puteri: legislativa (exercitata de un parlament care face legile), executiva (exercitata de guvern care aplica legile elaborate de parlament) si judecatoreasca (exercitata de instantele judeca.-toresti care reglementeaza diferendele intre oameni). In Constitutia Statelor Unite ale Americii, adoptata in 1787, separarea puterilor este cel mai bine conturata.

Marea Britanie este patria democratiei moderne; aici, pentru prima data au aparut, inca in secolul al XVII-lea, institutiile specifice acestui regim politic in urma unui conflict care a opus institutia monarhica (adepta unui sistem de guvernare traditional) parlamentului (institutie aparuta in secolul al XlII-lea si care la inceput a fost o adunare la care luau parte reprezentantii celor trei stari privilegiate: cler, nobilime si orasenime). Acest conflict a fost rezolvat in doua etape:

1) Un razboi civil (1642-1649) castigat de Parlament;

2) Un compromis intre cele doua tabere ("Revolutia glorioasa", numita asa, intrucat evenimentele s-au rezolvat fara varsare de sange), compromisul fiind o trasatura definitorie a vetii politice engleze.

In timpul desfasurarii acestor evenimente, in Anglia au aparut, pentru prima data in istorie, partidele politice moderne: whig (numiti apoi liberali) si tory (conservatori). Acestea au respectat, pentru prima data, regulile jocului politic: partidul invingator in alegeri exercita puterea (pe baza majoritatii pe care o detinea in Parlament), in timp ce invinsii intrau in opozitie, asteptand urmatoarele alegeri. Diferendele in viata politica se rezolvau pasnic, prin alegeri (si nu prin razboi civil), iar cei invinsi nu se temeau pentru viata si pentru bunurile lor, asa cum se intampla in cazul vechilor forme de organizare statala.

In Anglia functiona, asadar, inaintea oricaror altor state, un regim politic parlamentar, in cadrul caruia guvernul se supunea autoritatii parlamentului si se producea alternanta la putere intre partidele politice. Puterea regala era limitata, iar prerogativele monarhiei tindeau sa devina simbolice. in Anglia, inca acum 250 de ani, exista libertatea aproape nelimitata a exprimarii, iar opinia publica era luata in seama in hotararile adoptate de factorii de conducere. Pe plan economic, erau introduse masuri favorabile clasei mijlocii (burgheziei, adica intreprinzatorilor, proprietarilor de fabrici, banci etc). Acest fapt a facut posibil ca Anglia sa devina cea mai dezvoltata tara din lume. Aici a fost initiata revolutia industriala, flota engleza era cea mai puternica din lume, ceea a asigurat Marii Britanii suprematia economica si comerciala timp de un secol si jumatate.

Statele Unite constituiau, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si inceputul secolului al XlX-lea un alt model politic de organizare moderna. SUA luasera nastere in urma unui razboi de eliberare de sub dominatia engleza (1775-1783). In 1787 s-a adoptat Constitutia Statelor Unite ale Americii, care cu mici modificari este in vigoare si astazi. Conform acesteia, Statele Unite formeaza o republica federala. Guvernului central ii revin atributii in stabilirea politicii externe, in aparare, relatiile intre statele componente etc. In constitutie este stipulat principiul separarii puterilor in stat. Astei, puterea legislativa este exercitata de Congres (un parlament bicameral format din Senat si Camera Reprezentantilor), cea executiva este incredintata presedintelui, iar cea judecatoreasca Curtii Supreme de Justitie si instantelor judecatoresti.

La jumatatea secolului al XlX-lea in Statele Unite a avut loc un sangeros razboi civil (1861-1865), care a dus la rezolvarea unei grave probleme a societatii americane, problema sclavilor negri. Eliberarea din sclavie a negrilor a fost unul din factorii care au contribuit la spectaculoasa dezvoltare economica a SUA, care la sfarsitul sec. ale XIX-lea era deja cea mai dezvoltata tara de pe glob.

O serie de state din Europa au evoluat in functie de balansul intre diversele ideologii dominante in secolul al XlX-lea: liberalism, conservatorism, nationalism.

Libertalism, natinalism, conservatorism

In Europa, la sfarsitul secolului al XVIII-lea si in prima jumatate a celui urmator, in conditiile in care in Franta se desfasura o revolutie, care a pus in discutie sistemul politic, economic si social de pe intregul continent, au aparut anumite orientari teoretice si au avut loc dezbateri in legatura cu solutiile pentru viitorul societatii.

Liberalismul sustinea ideea libertatii indivizilor, care sa nu fie supusi constrangerilor de orice natura (politica, economica, spirituala) exercitate de catre stat. Initial, liberalismul a fost indreptat impotriva institutiei monarhiei absolute. Liberalismul constituia, asadar, ideologia favorabila clasei mijlocii (burghezia), interesata in dezvoltarea industriei si comertului. Pentru desfasurarea ei, clasa mijlocie avea nevoie de asigurarea conditiilor pentru libera initiativa individuala si pentru existenta unei forte de munca libera care sa lucreze pe baza de contract in intreprinderile capitaliste. In viziunea unor adepti ai liberalismului, statul urma sa fie doar un "paznic de noapte", care sa garanteze ordinea si linistea in societate. In ceea ce priveste forma de  organizare politica, liberalii erau adeptii monarhiei constitutionale, in care monarhul sa aiba puteri limitate.

Conservatorismul apara valorile traditionale. Ganditorii conservatori aratau ca incercarile de inlocuire a vechii societati, aparuta si dezvoltata in mod natural cu o noua alcatuire artificiala bazata pe ideile filosofilor, nu pot avea alt rezultat decat haosul si varsarea de sange. Astfel, conservatorii considerau ca progresul trebuie realizat in mod lent, tinandu-se cont de experientele trecute ale societatii.

Nationalismul a aparut ca ideologie in timpul evenimentelor revolutionare din Franta. Oamenii cu convingeri nationaliste militau pentru unirea oamenilor cu aceeasi limba, traditie, cultura, civilizatie in state unitare si pentru eliberarea tarilor aflate sub dominatie straina. In consecinta, dezvoltarea ideologiei nationaliste a constituit baza miscarilor de eliberare a popoarelor asuprite, in general, miscarile de eliberare nationala se impleteau cu miscarile sociale care urmareau modernizarea societatii dupa prinicipii liberale.

Germania a devenit stat national in a doua jumatate a secolului al XlX-lea. Trasaturile statului german au depins de modalitatea in care a fost constituit statul national. Unificarea s-a realizat in jurul celui mai puternic stat german, Prusia. Regimul politic al Regatului Prusiei era conservator si acorda un rol important in viata politica a statului aristocratiei cu vederi conservatoare. Din acest motiv, monarhul beneficia de puteri extinse. Parlamentul, desi ales prin vot universal, avea atributii limitate. La sfarsitul secolului al XlX-lea si inceputul celui urmator, Germania a initiat o politica de inarmare terestra si navala, care a pus in pericol pacea mondiala. Pe plan economic, Germania a cunoscut o dezvoltare remarcabila. Ea a depasit Marea Britanie in ce priveste performantele industriei, fiind intrecuta numai de SUA. Reusita economica spectaculoasa a Germaniei a exaltat sentimentele de superioritate ale natiunii, mai ales in randurile clasei politice si a castei militare.

Imperiul Austro-Ungar in Europa centrala si de rasarit, Imperiul Habsburgilor (Austria), ingloba un mare numar de natiuni (germani, maghiari, cehi, sarbi, croati, sloveni, romani, polonezi etc). Imperiul s-a reorganizat in 1867, cand s-au acordat drepturile cerute de natiunea maghiara. Astfel, imparatul Austriei devenea si rege al Ungariei. in acest mod a aparut dualismul austro-ungar. Fiecare dintre cele doua state (Austria si Ungaria) avea institutii separate, dar aceeasi politica in domeniul afacerilor externe, apararii si finantelor. In regiunea controlata de ele, autoritatile maghiare au dus o politica de maghiarizare indreptata impotriva celorlalte natiuni (romani, slovaci, sarbi etc), ceea ce a provocat nemultumirea acestora. Acest fapt a fost o sursa de mari tensiuni, care, in final, vor duce la dezmembrarea imperiului. La fel, in partea austriaca a statului, natiunile care nu beneficiau de drepturi au luptat pentru acestea. Cehii doreau un statut asemanator cu al maghiarilor, iar in randurile slavilor sudici (sloveni, croati) s-a raspandit ideea unirii cu Serbia. In Austria, dreptul de vot al cetatenilor a fost largit pana la acceptarea votului universal (1906), dar si aici parlamentul avea atributii limitate.

Rusia. Tot un stat multinational (ingloba circa 200 de natiuni) era Rusia. Spre deosebire de statele avansate din Occident, in secolul al XlX-lea, Rusia era guvernata in mod despotic de catre tar cu sprijinul nobilimii, Bisericii si politiei secrete. Desi cel mai intins stat al lumii, cu o populatie numeroasa, el era din punct de vedere economic si social cu mult in urma statelor din Europa apuseana, din cauza persistentei unui mod de alcatuire sociala invechit, caracterizat prin mentinerea Serbiei. Printr-un decret al tarului (imparatului) din 1861, a fost desfiintata Serbia, dar acest fapt nu a rezolvat problemele economice si sociale ale Rusiei. Industria a inregistrat dupa aceasta data progrese semnificative, insa fara a se reduce semnificativ decalajul fata de tarile dezvoltate. Reformele timide, care nu atingeau cu nimic puterea institutiei monarhice, au dat nastere la o opozitie impotriva tarului. Slabiciunile Rusiei s-au vadit in urma infrangerii din razboiul ruso-japonez din 1904-1905. Sistemul politic depasit a fost perceput drept principalul vinovat pentru situatia Rusiei, ceea ce a dus la izbucnirea unei revolutii in 1905, ce a avut ca rezultat convocarea unui parlament (Duma) cu atributii limitate.

Romania. Aparitia unor noi state nationale a fost o caracteristica de seama a istoriei continentului nostru in secolul al XlX-lea. in acest proces se inscrie si formarea statului national roman in timpul domniei lui Alexandru Ioan Cuza. Acesta a fost ales domn in 1859 (la 5 si 24 ianuarie) in Moldova si Tara Romaneasca. Alegerea s-a realizat gratie patriotismului si abilitatii oamenilor politici romani, care au beneficiat si de un sprijin popular, fara de care actiunea lor ar fi fost imposibila. Alexandru I.Cuza (1859-1866) a realizat o opera politica de o importanta covarsitoare pentru tara noastra. Asftel, a obtinut recunoasterea internationala a unirii complete a celor doua principate romanesti si a reformat din temelii institutiile de stat si legislatia, ceea ce a insemnat inceputul unei noi faze in istoria poporului nostru. In 1866, domnitorul Cuza, care-si indeplinise rolul fundamental in istoria romanilor, a fost silit sa abdice, locul sau fiind luat de un principe strain, Carol I din dinastia de Hohenzollern.

In timpul domniei lui Carol 1 (1866-1914) a fost adoptata una din cele mai liberale constitutii din Europa (1866), avand ca model constitutia belgiana. Viata politica a fost dominata de doua partide, cel liberal si cel conservator, care si-au insusit foarte repede regulile jocului parlamentar, desfasurat fara mari convulsii, ceea ce a demonstrat maturitatea clasei politice romanesti. Daca liberalii considerau ca societatea trebuie reformata intr-un ritm sustintut pentru a se ajunge la nivelul de dezvoltare al Occidentului, conservatorii considerau ca noutatile trebuie introduse gradat in functie de situatia sociala a tarii, de traditii etc. S-au remarcat oameni politici de mare valoare, precum Ion C. Bratianu, Petre P. Carp, Take Ionescu, Mihail Kogalniceanu, Lascar Ca-targiu, CA. Rosetti, Spiru Haret si altii. In 1877-1878 Romania a participat, fiind aliata cu Imperiul Rus, la un razboi impotriva Turciei, in urma caruia i-a fost recunoscuta independenta de catre Marile Puteri intrunite la Congresul de pace de la Berlin. Ca urmare a noului statut al tarii, in urma obtinerii independentei, Romania s-a proclamat regat (1881). Deceniile care s-au scurs pana la primul razboi mondial, s-au caracterizat prin progrese semnificative pe plan economic, social, politic si cultural.

"Demnitatea de presedinte al federatiei revine regelui Prusiei, care poarta titlul de "imparat german". Imparatul are dreptul sa reprezinte Imperiul in relatiile Internationale ale acestuia, sa declare razboi, sa semneze pace, sa incheie aliante si alte tratate cu strainatatea, sa acrediteze si sa primeasca pe ambasadori . . imparatul are dreptul de a elabora si promulga legile imperiale, precum si de a controla aplicarea lor. Masurile si dispozitiile imparatului sunt emise in numele imperiului; pentru a deveni valabile e necesara contrasemnarea lor de catre cancelarul imperiului, care isi asuma astfel raspunderea. Articolul 18. imparatul numeste pe functionarii imperiului, le primeste juramantul si dispune, la nevoie, demiterea lor . " (Constitutia Imperiului german, 1871)

" . reprezentarea diplomatica si comerciala a imperiului fata de tarile straine si masurile ce vor fi necesare pe taramul relatiilor internationale apartin obligatiilor ministerului de externe comun, in intelegere cu guvernele ambelor parti si cu consimtamantul acestora. Fiecare guvern publica acordurile Internationale conform legilor lui. Deci aceste afaceri externe Ungaria le considera drept comune . ..in tot ce se refera la conducere, comandament si organizare interna unica a intregii armate, deci si a armatei ungare, se recunoaste in calitate de comandant suprem Majes-tatea Sa, prin drepturile constitutional suverane ale Majestatii in legatura cu problemele militare. Parlamentul maghiar recunoaste finantele ca domeniu de interes comun . " (Pactuldualist, 1867)

" . Aceasta dezvoltare a industriei intr-un interval relativ scurt se dovedeste in sine extrem de interesanta. Prin repeziciunea si forta acestei cresteri Rusia sta in fruntea tuturor tarilor straine dezvoltate economiceste si nu incape indoiala ca tara care se dovedeste capabila in doua decenii sa-si sporeasca de mai bine de trei ori industria ei miniera si de fabrica ascunde in sine bogate resurse de forta interne pentru dezvoltarea in continuare. Aceasta dezvoltare va fi neaparat necesara in viitorul apropiat, intrucat oricat de insemnate sunt rezultatele obisnuite, totusi in raport cu necesitatile populatiei si in comparatie cu tarile straine industria noastra este inca mult ramasa in urma . Data fiind saracia de capitaluri in interior, necesitatea cheltuirii unei parti insemnate a economiilor poporului pentru nevoile statului, indeosebi intarirea pregatirii militare si dezvoltarea cailor ferate, cresterea neconditionata a extrem de inapoiatei noastre industrii nu se poate realiza altfel decat prin colaborarea directa a capitalurilor straine." (Raport adresat tarului Nicolae al ll-lea de catre ministrul de finante Witte, 1900)