Notiunea de regim constitutional

Notiunea de regim constitutional

Evolutia istorica sta marturie faptului ca fiecare stat isi enunta modul de organizare si exercitare a puterii prin intermediul constitutiei, atat guvernantii, cat si cei guvernati vazand in acest act politico-juridic Legea fundamentala a tarii, Legea suprema, Pactul fundamental. In concordanta cu teoria clasica a dreptului constitutional, orice stat are in mod necesar o constitutie.  

Dar traditia constitutionala are o vechime mult mai mare decat constitutia scrisa. Dintr-o perspectiva istorica se poate spune, astfel, ca fiecare stat a avut o constitutie in sens material, cu alte cuvinte, un ansamblu de cutume constitutionale care stabileau, printre altele, modul de exercitare a puterii. Intr-adevar, chiar si statele antice isi intemeiau raporturile intre varful piramidei puterii si populatie, investeau anumite persoane sau organisme cu prerogativele exercitarii puterii, cu autoritatea publica, potrivit unor obiceiuri si traditii pe care le-am numi astazi cutume constitutionale.

Aristotel a intocmit impreuna cu discipolii sai o colectie de constitutii ale polisurilor grecesti si ale unor state barbare, de fapt un set de traditii privind tipul de guvernare al formatiunilor politice respective. Precizarile facute in legatura cu traditia cutumiara constitu-tionala si raporturile ei cu normele constitutionale cuprinse intr-un document se circumscriu problematicii conceptului de regim consti-tutional. Acest concept poate fi definit dintr-o dubla perspectiva: a) o perspectiva materiala; b) o perspectiva formala.

Din punct de vedere material, regimul constitutional exprima ansamblul de reguli care reglementeaza organizarea si conducerea unui stat intr-o anumita etapa de dezvoltare a sa. Din acest punct de vedere, asa cum s-a subliniat in literatura noastra mai veche, orice stat, numai prin faptul existentei sale, are o organizare, o constitutie. Expresia institutionala a regimului constitutional, din perspectiva materiala, s-ar concretiza in existenta organismelor de guvernare, indiferent care ar fi continutul si amploarea activitatii desfasurate de acestea (rege, consiliu privat, guvern, divan, stari generale, parlament, adunare obsteasca). O asemenea perspectiva a conceptului de regim constitutional corespunde in special unei epoci istorice in care statele nu erau guvernate potrivit constitutiilor scrise.

Din punct de vedere formal, regimul constitutional exprima exteriorizarea sau obiectivarea ansamblului de reguli care regle-menteaza organizarea si conducerea unui stat intr-un document politico-juridic (constitutie). Regimul constitutional in sens formal corespunde statelor moderne, care sunt guvernate pe baza constitutiilor scrise.

Au fost voci care au afirmat, in mod gresit insa, ca au un regim constitutional numai statele in care s-au adoptat constitutii scrise. Potrivit unei asemenea conceptii eronate, data inaugurarii regimului constitutional al unui astfel de stat ar coincide cu data la care acesta ar adopta prima sa constitutie scrisa. In realitate, asa cum preciza prof. George Alexianu, in urma cu peste sase decenii, toate statele au o constitutie, adica anumite reguli de organizare. Exteriorizarea in formule juridice a acestor reguli alcatuieste normele de drept constitutional, care pot fi cutumiare sau scrise. Cutumele, chiar daca nu au reglementat integral organizarea puterii, au creat cadrul legal, recunoscut ca atare, pentru functionarea institutiilor de guvernare.

De aici se poate trage concluzia ca regulile de organizare si de conducere a statului, indiferent care ar fi forma lor, cutumiara sau scrisa, confera substanta regimului constitutional. Complexitatea regimului constitutional difera, in functie de realitatile si conditiile social-istorice la care il raportam, de complexitatea vietii politice a statului respectiv. O problema care s-a pus deseori se refera la necesitatea aparitiei constitutiei. Raspunsul sta in puterea pe care o exercita guvernantii in virtutea unor prerogative stabilite intr-un act prin care sunt investiti cu anumite atributii (cu anumite functii). O asemenea investire se face prin intermediul constitutiei. Cu alte cuvinte, guvernantii (organismele care exercita cele trei puteri - legislativa, executiva si judecatoreasca) detin prerogativele in baza constitutiei sau a unui act normativ cu valoare constitutionala, si nu a unei legi ordinare sau chiar organice. Este adevarat ca uneori atributiile lor concrete pot fi (si sunt) stabilite prin lege, dar in prealabil este necesar ca locul, rolul si functiile acestora in sistemul de guvernare sa fie stabilite in constitutie. De asemenea, constitutia contine principiile generale de drept aflate la baza intregului sistem juridic si, nu in ultimul rand, drepturile si libertatile publice. Cu alte cuvinte, intr-un stat se legifereaza, se administreaza si se judeca potrivit constitutiei.

Constitutia este deci sursa sistemului politic, precum si a cadrului sau sistemului juridic national (a dreptului pozitiv). Celelalte norme de drept se schimba cu mai multa rapiditate decat constitutia, al carei rol conservator (caracteristica acesteia de a adopta principii si norme constitutionale de o indelungata aplicabilitate si a caror revizuire se face cu multa dificultate) apare evident fata de dinamismul legilor organice sau ordinare, care pot fi modificate sau abrogate prin proceduri legislative obisnuite.

Potrivit acestui considerent, constitutia este plasata in fruntea ierarhiei actelor politice si normative, carora ea le confera legitimitatea politica si, respectiv, juridica, in masura in care acestea sunt normele si principiile pe care ea le consacra.