Definitia Constitutiei

Definitia Constitutiei[1]

In istoria omenirii, incepand cu secolul al XVIII-lea, s-a impus CONSTITUTIA ca lege fundamentala a unui stat. Constitutia reflecta, in primul rand, noua conceptie despre guvernare care a dus la prabusirea absolutismului monarhic, conceptie potrivit careia suveranitatea apartine natiunii, iar reprezentantii acesteia o pot exercita numai in conformitate cu un sistem strict de reguli, si in special cu respectarea libertatii individuale.

In secolul al XVIII conceptul de 'Constitutie' a fost inteles intr-o viziune larga, ce excede acceptiunea juridica si anume, ca o realitate politica si statala ce se identifica cu societatea respectiva. Aceasta pentru ca, in constitutie sunt consacrate, ca manifestare suprema a vointei nationale, principiile fundamentale ale intregii vieti economice, politice, sociale si juridice, principii derivate din valorile fundamentale pe care statul trebuie sa le apere si sa le promoveze. Iata de ce, adoptarea constitutiei a devenit un important eveniment politic, social si juridic in viata statelor moderne. Rezulta ca, notiunea de Constitutie se refera la un fenomen complex, cu fatete filozofice, sociologice, politice si juridice, fenomen care a fost denumit constitutionalism.

Cuvantul 'constitutie' provine din limba latina, atat de la substantivul constitutio, cat si de la verbul constituo,ere, care au mai multe semnificatii, in speta insemnand 'a orandui', 'a aseza cu temei'. In antichitatea romana, constitutio, sub aspect tehnico-juridic desemna fie o lege (constitutiile imperiale), fie un complex de legi care reglementau diferite domenii de organizare si activitate a statului, denumite si legi fundamentale.

Cu timpul, incepe sa fie preferata expresia 'constitutie' pentru a desemna legile de organizare a statului, ca legi fundamentale, aparand la un moment dat, ideea unei singure legi fundamentale. Aceasta idee se desavarseste in secolul al XVIII-lea (secolul luminilor), cand lupta impotriva absolutismului monarhic face necesara adoptarea unei Carte fundamentale care sa fixeze drepturile cetatenilor si 'regulile jocului' referitoare la putere. Aceasta va fi Constitutia, care definind regulile fundamentale de functionare a statului si garantand drepturile fundamentale ale cetatenilor, apare ca o 'bariera' in calea arbitrariului puterii.

Subliniem faptul ca intotdeauna o constitutie va avea o incarcatura politica dictata de prezenta si echilibrul unor forte politice, precum si de fluctuatia raporturilor dintre ele.[2]

Conceptia juridica actuala asupra constitutiei se poate exprima in doua sensuri diferite: in sens material si in sens formal.

In sens material,(dupa obiectul, materia reglementarii) constitutia este ansamblul normelor fundamentale care

a)  reglementeaza relatiile sociale privind constituirea, competenta si functionarea organelor de stat;

b)  consfinteste, mai mult sau mai putin explicit, principiile sistemului social;

c)  consacra si garanteaza drepturile cetatenilor, mai mult sau mai putin detaliat, in functie de realitatile existente in diferitele tari in momentul adoptarii constitutiei, precum si obligatiile fundamentale ale cetatenilor.

Fcaem precizarea ca, urmand structurile moderne, Constitutia Romaniei, enunta materiile ce privesc drepturile si libertatile inaintea altor problematici, fundamentand prin aceasta insemnatatea omului - cetatean si alegator - pe al carui consimtamant se intemeiaza insasi legitimitatea autoritatilor politice si a intregului esafodaj al puterilor statului[3]

In sens formal, constitutia este ansamblul reglementarilor, indiferent de obiect:

a) elaborate in scris;

b) de un organ anume constituit (adunarea constituanta);

c) potrivit unei proceduri specifice, de o exigenta deosebita.

Aceste elemente de ordin formal confera constitutiei stabilitatea si forta juridica suprema.

Utilizarea unilaterala a acestor criterii, conduce la definitii unilaterale, care nu exprima suficient de corect fenomenul. Astfel, singur, criteriul formal exclude posibilitatea existentei unor norme constitutionale sau chiar a unor constitutii nescrise, ceea ce contravine realitatii. La randul sau, criteriul material, aplicat pur si simplu, nu asigura suprematia constitutiei asupra legii ordinare.

In concluzie, cumuland cele doua criterii, definim constitutia, in sensul contemporan al termenului, ca fiind actul juridic normativ suprem, exprimat de regula in forma scrisa, care cuprinde normele ce reglementeaza relatiile sociale fundamentale privind instaurarea, mentinerea si exercitarea puterii, act adoptat, de obicei, printr-o procedura specifica menita sa-i confere forta juridica suprema. Precizam ca, in ansamblul normelor constitutionale, un loc important il ocupa normele ce consfintesc, explicit sau implicit, principiile fundamentale ale sistemului social si normele care definesc si garanteaza drepturile si stabilesc indatoririle fundamentale ale cetatenilor.