QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate romana

Inceputurile romanului romanesc modern








Inceputurile romanului romanesc modern

Romanul este o naratiune de ampla dimensiune,  cu numeroase personaje proiectate pe fundalul unei societati[1]. El se desfasoara in timp (inspirandu-se din mit si istorie) si imita realitatea. Nietzsche considera ca esenta literaturii este de a fiinta ca mitologie desacralizata. Intre formele genului epic  (care au naratiune si personaje) se disting: legenda, basmul, schita, nuvela, povestirea si romanul. De-a lungul vremii, romanul s-a diversificat fiind rand pe rand: picaresc, istoric, psihologic, parabola, bildungsroman, epistolar, de moravuri, fresca, aventuri, politist, spionaj, thriller (intriga) s.a.

Literatura romana moderna a descoperit romanul destul de tarziu. Cauzele acestui decalaj de timp sunt diverse:



  • Scriitorii pasoptisti, obligati a institutionaliza diverse domenii literare nu au dispus de timpul necesar elaborarii de naratiuni ample, rezumandu-se la simple fragmente;
  • Absenta unor modele autohtone, cu exceptia Istoriei Ieroglifice a lui D. Cantemir, descoperita si publicata in a doua jumatate a secolului trecut, si a romanelor populare si a scrierilor apocrife, in care sacrul si profanul se contopesc, oferind imaginea unei lumi miraculoase si pilduitoare;
  • Absenta unei teorii a romanului romanesc; termenul la moda este cel de romant, care numeste naratiuni sentimentale, de aventuri si de mistere. Intre primii teoreticieni ai romanului romanesc se numara si Radu Ionescu, care in prefata volumului Don Juanii de Bucuresti, publicat in anul 1861, afirma: „poezia n-a pierit si nu va piere, pe cat sufeltul omenesc va avea inca sentimentul frumosului, pe cat el va simti bucuria si durerea, pe cat el va putea iubi. Dar poezia nu intra in amanuntele vietii familiare: ea nu poate urma pe om in nenumaratele forme ce ia in societatea moderna; ea nu poate patrunde in toate scenele in care se desfasoara existenta noastra; ea ar pierde aripele sale radioase, daca ar voi sa atinga toate mizeriile vietii omenesti. Romantul poate prelua toate formele, ne poate spune tot, ne poate descrie tot. Faptele mari ale istoriei, simtamintele puternice ale sufletului, obiceiurile vietii, romantul cuprinde tot, exprima tot. Unul cauta dezvoltarea vietii in studiul faptelor istorice, altul in analiza inimii omenesti, cel din urma in observarea obiceiurilor. Aceste forme se completeaza una pe alta si formeaza istoria intreaga a societatii”.
  • Invazia traducerilor din diverse literaturi occidental-europene, care suplineanu absenta creatiilor autohtone si care au constituit un laborator pentru slefuirea limbii literare si pentru formarea unui public cititor specializat. Statisticile efectuate pentru aceasta perioada dezvaluie faptul ca intre anii 1840-1850 s-au tradus 29 de romane, pentru ca in deceniul urmator sa se tipareasca 73 de titluri noi. Cei mai cititi romancieri au fost:

1.     Al. Dumas pčre, 22 de titluri din cele peste 250 publicate in Franta,

2.     Georges Sand, 11 titluri,

3.     Eugene Sue, 11 titluri.

Intre primele traduceri se numara: 1821, Bordeiul indienesc si Paul et Virginie de Bernardin de Saint Pierre; 1835, Robinson Crusoe de Daniel Defoe; 1842, Suferintele tanarului Werther de Goethe; 1846, Corina sau Italia de D-na de Stael; 1848, Calatoriile lui Gulliver de Swift; 1857, Contele de Monte Cristo de A.l Dumas; 1858, Adolphe de Benjamin Constant; 1862-1864, Mizerabilii de V. Hugo, s.a.

Particularitati

Romanele sunt publicate sub forma de foiletoane in jurnalele vremii ceea ce determina ca din punct de vedere al compozitiei narative sa fie alcatuite din episoade distincte, fara ramificatii si planuri narative paralele. De asemenea disparitia brusca a unor publicatii intrerupeau publicarea episoadelor si scriitorul fie renunta la scrierea sa, fie ea ramanea un produs de sertar, adesea pierdut.

Intre primele fragmente de roman sau romane finalizate se numara: 1845, Elvira sau amorul far’de sfarsit semnat de D.F.B.; 1846, Radu al VII-lea de la Afumati;[2] 1848, Istoria lui Alecu Soricescu de Ion Ghica; 1848, Tainele inimii de Mihail Kogalniceanu; Hotii si hangiul de Al. Pelimon; 1855, Serile de toamna la tara de Al Cantacuzino; 1855, Logofatul Batiste Veveli de V. A. Urechea; 1855, Manoil de D. Bolintineanu; 1855, Coliba Mariucai de V. A. Urechea; 1855, Aldo si Aminta sau Banditii de C. Boerescu; 1857-1858, Omul muntelui de Doamna L.[3]; 1858, Radu Buzescu de Dumitrescu; 1858, Bucur. Istoria fundarii Bucurestilor de Al. Peklimon; 1860, Un boem roman de Pantazi Ghica; 1861-1862, Radu Ionescu, Don Juanii din Bucuresti; 1861-1862, Misterele casatoriei, volumele I-II, de C. D. Aricescu; 1862, Elena de D. Bolintineanu, 1862, Mistere din Bucuresti de I. M. Bujoreanu, 1862-1863, Misterele Bucurestilor, de G. Baronzi; 1863, Ciocoii vechi si noi de N. Filimon.

Pioneratul romanului romanesc se incheie cu publicarea si receptarea de catre publicul roman a romanului lui N. Filimon Ciocoii vechi si noi (Ce se naste din pisica, soareci mananca).

Temele principale ale romanelor romanesti urmeaza indeaproape marile clisee narative la moda:

1.               Parvenitismul social si moral (parvenitii sunt exemple romanesti izbutite precum Negru Bulboaca, alias d-l Negreanu din romanul lui I. M. Bujoreanu);

2.               Conditia femeii intr-o societate in care normele morale au disparut iar in noua societate rolul social, economic, afectiv al femeii este perceput confuz. La un pol se afla femeia fara principii morale, bine definite, manipulata cu usurinta de barbati, ca spre exemplu Nordeanca din Mistere din Bucuresti al Lui I. M. Bujoreanu; la celalalat pol descoperim femeia inger, pura, casta, ca spre exemplu Elena din romanul lui D. Bolintineanu ori Ioana si Safta, eroinele lui Alecu Cantacuzin.

3.               Iubirea fidela si cea inselata in care indragostitul, ca personaj principal, proiecteaza in mod naiv efigia femeii iubite pe fundalul unei lumi degradate, ce murdareste orice sentiment; spre exemplu: Manoil, personaj principal din romanul lui D. Bolintineanu; Virginia Nordeanca, eroina din Mistere din Bucuresti, satrarul Petrea Crita, eroul Serilor de toamna la tara de Al Cantacuzino;

4.Evocarea vietii idilice de la tara, unde traditiile sunt nealterate de mode straine, in antiteza cu starea morala deplorabila a orasului, unde oamenii misuna in catacombe ce le stimuleaza inclinarile vicioase, jocuri de carti, betia. Se pare ca metropola romaneasca nu agreeaza inocenta si frumusetea morala. Coruptia din sanul institutiilor statului este o sursa de poluare morala. Cea mai insalubra este justitia servita de oameni fara scrupule si condusa de legi antiumane. Coruptia si imbecilitatea nativa a judecatorilor si avocatilor este o tema fracventa. Poate ca cel mai grotesc personaj din acest debut al romanului romanesc modern este ministrul de justitie Gorniceanu, schitat de I. M. Bujoreanu, el insusi judecator. Se ilustreaza rezistenta la orice transformare a viciilor din vechea structura a statului fanariot in momentul trecerii la un stat democratic.



5.               Condamnarea tinerimii care isi iroseste energiile in activitati mondene, inutile, lipsita de ambitia de a ctitori pentru posteritate, exemplu in Don Juanii de Bucuresti de Radu Ionescu;

6.               Trecutul este innobilat de respect. Cu exceptia lui N. Balcescu, in care se adopta o compozitie epopeica, celelalte romane de inspiratie istorica apeleaza la reteta romanelor de aventuri franceze si engleze, de genul Celor trei muschetari de Al Dumas. Se apeleaza la tehnicile romanului romantic occidental european: multa culoare locala, mult pitoresc, aproximatie istorica, fantezie care transcede adevarul documentar.

Temele enumerate ilustreaza inclinatia primilor nostri romancieri spre observatie sociala si spre senzational. Se ajunge in scurt timp la o saturatie de clisee in cele mai comerciale romane sentimentale, de mistere ori haiducaresti. Tehnica narativa propriu-zisa sta sub semnul improvizatiei si al nefinalizarii. Prolificitatea dauneaza continutului si metodelor artistice: romanele sunt plate, de formula serialelor sud-americane, nu construiesc personaje convingatoare care sa concureze starea civila a societatii bucurestene de la 1850, evenimentele relatate sunt banale, lipsite de pulsatia vietii reale. In comparatie cu autorii tradusi, Balzac, Hugo, Goethe, etc romanele autohtone au amprenta pionieratului, fiind inecate in clisee si stangacii specifice oricarui debut.

Dintre cele mai reprezentative romane ale acestei perioade se evidentiaza numai cateva, cu deosebire cele semnate de creatori care s-au impus in epoca prin gesturi artistice convingatoare: Manoil si Elena de Bolintineanu, Romanii subt Mihai Voievod Viteazul de Nicolae Balcescu, Tainele inimii de Mihail Kogalniceanu, Dridri de Vasile Alecsandri.

O directie aparte a constituit-o in acea epoca romanele de mistere, ce imprumuta tehnicile naratiunilor similare din literaturile occidental-europene care apelau la anchete sociale si la peripetii palpitante. Intre cei mai cititi autori occidentali cititi in spatiu romanesc se afla: Paul Feval, Misterele inchizitiei, Misterele casatoriei, Misterele Londrei, Eugene Sue, Misterele Parisului. In romanul lui I. M. Bujoreanu, Mistere din Bucuresti, de o mare intindere epica, se prezinta mai multe destine nefericite. Povestile Virginiei Nordeanca, a Bruneascai si a lui Alexandru Dangescu se intrepatrund, ei fiind victime ale uneltirilor unui singur personaj malefic, Neagu Bulboaca, ce isi schimba identitatea pe masura ce isi rafineaza faptele. Autorul isi concentreaza atentia asupra lumii judecatoresti, schiteaza portrete semnificative precum Loboda, Trancanescu, Gaman. Coruptia, prostia, ingamfarea, lichelismul sunt defecte morale ce, consacrate drept valori intr-o societate anormala, permit unui Neagu Bulboaca sa-si etaleze cruzimea.

O naratiune neincheiata, ce anunta una dintre cele mai specifice directii ale romanului romanesc apartine lui Al. Cantacuzino. Intelectual cu o rafinata cultura, el apeleaza la formula povestirii ce inainte de orice delecteaza ascultatorul: „Traita-ti vreodata la tara? Fara indoiala ca sunteti moldoveni si cine zice moldovean, zice si pamantean,. Stiti dar ca la vreme de toamna, cand umbra se lateste, cand frunzele cad pe pamant si nu mai canta pasarelele de dragoste sub desimea inflorita a luncilor, cand campul s-au dezbracat de rodurile toate si toloaca geme sub firul plugului, cand tarina s-a slobozit si vantul bate mai rece de la munte; stiti zic sau poate nu stiti ca atunce se naste in sufletul omului o dulce tristete, care aduce toata a sa fiinta intr-o nespusa armonie cu melancolica infatisare a naturii. Gandurile se fac mai grele, grijile apasa sufeltul mai cu tarie! Atunci iubiti de a ceti? Iubiti de a visa cu ochii deschisi?”.

Reveria naratorului este intrerupta de aparitia satrarului Petre Crita, razes de pe malul stang al Prutului, care critica inovatiile si regreta valorile trecutului. Din aceasta nostalgie a unor vremuri invaluite in aura regretelor se tes cateva naratiuni, personaje pitoresti si episoade fabuloase. Lirismul reflexiv al prozei din acest fragment de roman se va regasi in romanele lui Duiliu Zamfirescu si ale lui Mihail Sadoveanu.

Nicolae Filimon

Destinul lui N. Filimon (1819-1865) este reprezentativ pentru generatia de intelectuali munteni de la jumatatea secolului al XIX-lea, a carei sansa a fost de a parveni social si material prin cultura. Nascut in inima Bucurestilor, in mahalaua Ienei, intr-o familie de preot; aflat in copilarie si adolescenta sub protectia boierului reformator Barcanescu alaturi de copiii caruia a crescut; autodidact; cunoscator a patru limbi straine; cu o educatie muzicala deosebita; el ajunge sa-si castige existenta ca functionar si jurnalist. Admirator al lui Anton Pan, din al carui grup de cantareti de petrecere se numara, el nu se afirma activ pe scena Revolutiei de la 1848, cu toate ca simpatizeaza cu ideile colegilor sai de generatie. Efectueaza cateva calatorii in Europa centrala si sudica, consemnandu-si impresiile in interesante note de calatorie[4]. Pentru Ion Ghica, el apare drept un „om cu inima deschisa, iubitor de petreceri lumesti, poreclit de priteni Malai-Mare deoarece ii placea traiul bun. Cand vorbea de bucate, i se umplea gura si defectul ce avea la vorba disparea cand pronunta: Icre proaspete cu lamaie de Mesina, / Masline dulci de Tesalia,/Icre de chefal/ Marinata de stacoji. Ii placea cu deosebire ciorba de stiuca fiarta in zeama de varza acra cu hrean, iacniile si plachiile, crap umplut cu stafide, curcan cu varza umplut cu castane si purcel fript, daca era intreg []. Cu un caracter bland, vesel, placut si nepasator, intristarea nu s-a lipit de dansul decat o singura data, atunci cand si-a inchipuit ca bunul si scumpul sau prieten Matei Millo a vrut sa-l parodieze in rolul Paracliserului din Florica lui V. Alecsandri []. Caracter independent, nu s-a caciulit niciodata la nimeni; ura si dispretuia lipsa de demnitate si lingusirea; modest pana a rosi cand auzea laude pentru scrierile lui, n-a banuit niciodata ca era un scriitor de mare merit []. Literatura a pierdut in el pe unul din luceferii sai”.

Ion Ghica dedica cele cateva pagini prietenului disparut prematur intr-una din scrisorile catre V. Alecsandri intitulata: Scoala de acum 50 de ani, deoarece vrea sa evidentieze meritele educatiei autohtone.

Opera lui Nicolae Filimon cuprinde un memorial de calatorie, cronici muzicale, nuvele romantice (Mateo Cipriani, Friedrich Staps) si de observatie critica (Nenorocirile unui slujnicar sau Gentilomii de mahala), prelucrari de basme (Roman nazdravanul), precum si romanul Ciocoii vechi si noi, sau ce se naste din pisica soareci mananca.

Ciocoii vechi si noi, sau ce se naste din pisica soareci mananca

Pentru Tudor Vianu, prozatorul muntean este un scriitor mult mai putin artist decat Costache Negruzzi. Opera sa ar dezvalui un „caracter nehotarat”, pe jumatate roman, pe jumatate studiu social, daca nu memoriu documentar. Scrisul sau acopera doua temperamente stilistice, unul care vrea sa instruiasca, sa documenteze, si un al doilea care povesteste, pune oamenii in scena, evoca gesturi si lucruri vazute. Si limbajul lui artistic impleteste retorica veche si indrumarea moderna, realista. In tablourile de natura se evidentiaza un penel dibaci iar in portrete inclinatia spre moralitate, concepte si valori etice abstracte, precum gesturi si atitudini tipice ale contemporanilor. In felul acesta, nota Tudor Vianu, „N. Filimon, care ne-a lasat un document atat de tipic pentru vremea sa, notand costume, locutiuni si moravuri, nu uita a inregistra felul in care oamenii se misca si gesticuleaza, fixand o metoda literara pentru intreaga dezvoltare ulterioara a realismului”.




Actiunea acestui „romant original” se petrece in anii 1814-1830. Cu o structura riguroasa alcatuita din 32 de capitole, precedate de o dedicatie si un prolog, romanul se incheie cu un epilog in care valorile morale crestine infrang pe cele malefice.

 Capitolele au titluri care dezvaluie subiectul pus in discutie.

  • Ele numesc personaje: Dinu Paturica, Postelnicul A. Tuzluc, Chera Duduca, Chir Costea Chiorul, Alex Ipsilant si eteria greceasca.
  • Indica moravuri specifice: Romanul si fanariotul, Educatiunea ciocoiului, Ipocritii in lupta, Una la mana, Ce-mi dai sa te fac ispravnic, Tin’te bine arhon postelnice!, Avertismentele, Slugile boieresti, O scena dramatica, Blestemul parintesc, Un suflet nobil;
  • proverbe: Pana nu faci foc nu iese fum, Adevarul e proasta marfa,  Fa-te om de lume noua/ Sa furi closca de pe oua, Ce n-aduce anul, aduce ceasul, Femeia a scos pe om din rai, Cu rogojina aprinsa-n cap si jalba in protap;
  • scene de viata sociala: Muzica si coregrafia in timpul lui Caragea, Teatrul in Tara Romaneasca, Italiana in Algir, Ciocoii vechi (Tribunalul de comert), Lagarul de la Cotroceni si tradarea, Ocna parasita.

In naratiunea lui Filimon se reconstituie sfarsitul domniilor fanariote in Tara Romaneasca si instaurarea regimului Regulamentar, controlat de Rusia tarista. Este evidentiata viata metropolei, fiind si un roman la Bucurestilor dar si un roman al ciocoiului, caracter literar specific lumii romanesti din acel timp.

Romanul unei epoci

Ca roman al unei epoci autorul resusciteaza tipurile sociale ale tranzitiei de la fanariotism, la capitalismul camataresc. Sunt evocati principalii protagonisti politici: domnitorul Caragea cu familia si favoritii sai, Tudor Vladimirescu si pandurii lui, primul domn regulamentar sustinator al valorilor maorale crestine si nationale, Grigore IV Ghica. Se reface tabloul vietii sociale, starea economiei si a comertului, institutiile ineficiente si oamenii nepotriviti, anagajati pe criterii subiective. Teatrul, distractiile duminicale, reuniunile prietenesti si de familie completeaza tabloul societatii de tranzitie. Starea taranimii, absenta de drepturi si lipsa de responsabilitate a celor indrituiti a le usura viata sunt ilustrate in scene de o mare cruzime. Personaj colectiv lipsit de orice drepturi reale, taranimea este redusa la o conditie umila si supusa unor pedepse degradante. Naratorul surprinde, in aceasta epoca de tranzitie, aparitia unor factori de impuls in societate, dotati cu o mare mobilitate psihica care va inlocui marea aristocratie latifundiara si care va ajunge in varful ierarhiei social-politice, atunci cand este dotata cu inteligenta, vointa si dragoste fata de munca. Mobilizarea de energii umane pe care o presupune orice epoca de tranzitie poate devia de la idealul principal atunci cand factorii care instaureaza schimbarile au o cultura falsa ori incompleta. Meschinaria, avaritia transforma banul din mijloc de schimb intr-un scop in sine, intr-o zeitate demonica, adversa oricaror valori morale nobile: generozitate, respect fata de familie, onoare etc.

Intr-o lume rasturnata, ciocoiul grec Andronache Tuzluc este inlaturat si inlocuit de ciocoiul roman care ii speculeaza slabiciunile: iubirea pentru Chera Duduca si loialitatea fata de prieteni. Dinu Paturica devine reprezentativ pentru ciocoiul care isi neaga orice responsabilitati fata de familie si neam, isi retine orice sentiment si eliberat de orice indatorire morala se desfasoara asemenea unui animal de prada.

Ciocoii vechi si noi descopera imaginea Bucurestilor de la 1814. Palatul domnesc, aflat in inima orasului, este simbolul unei lumi in dezintegrare. Cu o arhitectura vaga si nedeterminata, in care se aduna forme de geometrie orientala precum chioscul turcesc ori liniile severe si austere ale chiliilor manastiresti, urme ale religiozitatii ortodoxe medievale, palatul adaposteste oameni fara ocupatie si fara capatai, animale de parada, soldati din garda domneasca. In centrul curtii se afla tot ce era mai inteligent, mai lens si depravat in oras. In curtea inconjurata de un zid simplu se afla caretele si butcile domnesti, armasarii domnesti, soldat albanezi, adunatura de popol alcatuita din pehlivani, negustori albanezi si turci, potlogari si pungasi greci ce jefuiau pe naivii pripasiti din intamplare. Arhitectura pestrita, lumea ce popula aceasta curte sublinaza ostentatia bogatiei, obraznicia coruptiei afisata dispretuitor, ilustreaza starea de depravare a sfarsitului domniei celui ramas in constiinta contemporanilor sai prin ciuma lui Caragea.

Prozatorul aduna in roman numeroase descrieri: teatrul inaugurat la Cismeaua rosie de catre domnita Ralu, fiica rasfatata a domnitorului; plimbarile beizadelei Nicolae prin centrul Bucurestilor in calesti aurite trase de cerbi; interiorul unor case boieresti; al unor institutii (Marea Hatmanie); al pravalieri lui Chir Costea Chiorul etc.

Romanul unui caracter literar

Ca roman popular si de observatie morala, Ciocoii vechi evoca ascensiunea materiala, politica si sociala a lui Dinu Paturica si decaderea lui Andronache Tuzluc, pe fundalul schimbarii de oranduire, plecarea fanariotilor si instalarea domnilor regulamentari.

Andronache Tuzluc este un grec tarigradean ajuns in timpul lui Caragea mare hatman si consilier apropiat domnului. Aceste demnitati le obtine gratie serviciilor pe care stie sa le faca femeilor Caragea, amatoare de obiecte pretioase si de placeri scumpe. El ajunge sa-si gaseasca o tiitoare foa, Chera Duduca, ale carei servicii erotice le rasplateste cu generozitate. In secret, el viseaza la marea iubire si cuteaza a ravni la frumusetea casta si mandra a unei fete de boier pamantean, Maria, care la numai 16 ani refuza cu semetie o alianta matrimoniala cu fanariotul compromis moral. Ciocoiul grec ajunge sa se increada in Dinu Paturica, pripasit la curtea sa mai intai ca umil ciubucciu si devenit prin intrigi si ambitii necenzurate de lumea dimprejur, vataf de curte. Responsabil al tuturor averilor lui Tuzluc, a carui incredere o cistiga abil, el transfera bogatiile stapanului sau in buzunarele sale. Atunci cand descopera marsavia fostului sau sfetnic si tradarea curtezanei, Andronache Tuzluc era deja falit. Ultimele sale clipe de viata sunt alinate de Gheorghe, fostul sau vataf, care ii plateste o gazduirea intr-o casa modesta dintr-o mahala bucuresteana. Erou construit dupa reteta romantica a romanelor populare de la jumatatea secolului al XIX-lea, el isi pierde ratiunea atunci cand i se schimba starea sociala; obligat sa se spovedeasca si sa se impace cu cei pe care i-a nedreptatit, Andronache, pacatosul, are sansa mantuirii in lumea de dincolo.

Pentru Dinu Paturica, romancierul nu mai respecta aceasta reteta a romanului popular. Ciocoi al orasului, el este specific pentru spatiul cultural al Balcanilor. Fara antecedene folclorice, el ilustreaza ambitiosul lipsit de scrupule care se asociaza cu negustorul si camatarul evreu, Chir Costea Chiorul si cu frumoasa curtezana greaca, lipsita de sentimente, Chera Duduca. La inceputul romanului, Dinu Paturica, al carui nume imbina doua diminutive[5], afiseaza o umilinta circumspecta care cucereste pe stapanul distrat si indeparteaza pe oamenii de caracter. Prietenii lui Dinu Paturica, Tudor Ciolanescu, Neagul Choftea, Zamfir Plosca, Vlad Boroboata nu sunt diferiti de unii dintre convivii lui Andronache, Ionita Maturica, Dimitrache Mana Lunga, Nichita Calicevschi, Iordache Zlatonit, Stamate Birlic, Dimache Pingelescu s.a. Atunci cand descopera slabiciunile stapanului, el se preteaza la hotie si inselaciune grosolana. Infatuat, ajunge a-si alunga tatal, Ghinea ot Bucov, cel care il trimesese cu daruri si o scrisoare de recomandare la Andronache Tuzluc. De la raspunsul cinic, „Eu nu am tata”, sanctionat cu un blestem, el ajunge sa nu mai aiba prieteni, onoare, tara. Romanul Dinu Paturica depaseste in miselie pe grecul fanariot Tuzluc si pe camatarul evreu Chir Costea.



Romancierul face eroului sau un stralucit portret fizic si moral. Ii prezinta hainele decolorate si trentuite din momentul prezentarii la curtea lui Andronache Tuzluc, ii surprinde privirile ascunse si rele, ii asculta monologurile ambitioase, ii identifica preferintele livresti si principalele indeletniciri. Inteligent si agreabil, el este la inceputul romanului reprezentativ pentru medii periferice: camera de ciubucciu cu vesela si mobilierul adecvate, prietenii pe care si-i face, slujbele pe care le indeplineste. Om al unei singure idei, el isi implineste ambitia de a parveni material si social. Puterea detinuta in cele din urma aserveste, umileste, dauneaza, pateaza si degradeaza.

Dinu Paturica este primul erou dintr-o serie de arivisti romani, foarte bine reprezentata pe parcursul a 150 de ani de existenta a romanului de observatie sociala. El urmeaza legea parvenitismului eroic, al celui care se lupta pe viata si moarte pentru a-si apropria valori materiale. Banul ii asigura o pozitie sociala si politica, o pozitie sentimentala. Individul isi doreste sa cucerasca o societate care il ispiteste, si de care va fi in cele din urma devorat. Personajul lui Filimon devine din agresor o victima, care confunda valorile si care amplifica confuzia telurilor. Istoria lumii isi urmeaza trecerea: nimic din ceea ce este lipsit de valoare semnificativa nu rezista timpului. Epilogul romanului prezinta nunta lui Gheorghe cu Maria, mandra fata de boier, semn al noii dreptatii domnesti: „Iata, te cinstesc cu caftanul de mare spatar si te fac caimacam al Craiovei ca sa rasplatesc bunatatea sufletului tau si slujbele ce ai facut tarii: fii fericit!”.

Romanul evidentiaza aspectele duale ale vietii din Tara Romaneasca, in primele decenii ale acelui secol: tara este sfasiata de interesele divergente ale grecilor si ale romanilor; ambitia de a conduce treburile obstesti opun inaltii demnitari, slugilor de tipul Dinu Paturica; Binele si Raul s-au amalgamat incat nimeni nu mai stie care sunt distantele dintre cele doua categorii morale. Fanariotul ar fi asadar prima ipostaza a parvenitului social-politic in spatiul culturii romanesti moderne, desi el constituie o constanta a comportamentului uman.

Ciocoii vechi au o coerenta narativa interioara datorita faptului ca artisticul depaseste teza morala formulata explicit. Eroul si lumea sa bucuresteana sunt convingatori, ei palpita de sentimente umane in ciuda rigiditatii conventiei literare la care apeleaza autorul.  Daca pentru filosoful italian G. Vico trei vicii capabile sa distruga rasa umana produc fericire publica, pentru Filimon aceste vicii (orgoliu, avaritie si ambitie) aduc daune numai celor care li se inchina si tulbura doar temporar echilibrul moral al unei epoci si al unei societati.

Texte de studiat

N. Filimon, Ciocoii vechi si noi

Intrebari

1.      Prezentati intr-un eseu de minimum doua pagini aspecte ale debutului romanului modern romanesc

2.      Analizati Ciocoii vechi si noi de Nicolae Filimon



[1] In greaca, epikos inseamna zicere, spunere.

[2] DBF ar fi pseudonimul profesorului de franceza de la Sfantul Sava, Buvelot, in opinia lui Paul Cornea 

[3] Probabil Marie Boucher, o frantuzoaica stabilta in Tarile Romane ca profesoara, apud V. A Urechea 

[4] Nicolae Filimon, Excursiuni in Germania meridionala. Memorii artistice, istorice si critice, publicate in volum in anul 1869;

[5] Dinu Paturica este o asociere de doua diminutive: prenumele imparatului roman care a legiferat existenta crestinismului, Constantin-Dinu, si patura-Paturica, cuvant din inventarul domestic al vietii cotidiene. Numele eroului este un semn al diferentei dintre ceea ce aspira sa devina, un om bogat si influent, si micimea caracterului sau;




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat