QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Sindroame si boli psihice








SINDROAME SI BOLI PSIHICE

 1. CONSIDERATII GENERALE

Stabilirea limitelor intre normalitate, sanatate si boala, precum si a factorilor ce le influenteaza, suscita si in prezent numeroase controverse.

in definitia data de catre OMS din 1946, 'starea de sanatate reprezinta o completa bunastare fizica, mentala si sociala care nu consta numai in absenta bolii sau a infirmitatii'.

Normalitatea psihica are o arie mult mai extinsa decat sanatatea mentala si se refera cu precadere la calitatea inzestrarii genetice complex conditionate a individului din punct-de vedere intelectual, afectiv. Un individ poate fi apreciat ca sub sau supradotat referindu-ne la memorie, atentie, inteligenta, sinteza.



Sanatatea psihica poate fi definita drept capacitatea individului de a mentine echilibrul intre functiile intelectuale si afective, de a se integra cu suplete in viata sociala, aderand la normele etico-morale unanim acceptate. Sanatatea psihica ar putea fi considerata ca o functie influentata de raportul supraunitar dintre constiinta, personalitate si afectivitate (Romila-1997).

Conform conceptiei nosologice modeme, boala psihica apare ca o expresie dinamica a interferentelor complexului de factori negativi, biologici, psihologici si sociali si se manifesta ca o suferinta a intregului organism. Boala psihica este un ansamblu psihopatologic in istoria subiectului care se poate manifesta prin recurenta episoadelor clinice sau ca o permanenta a acestora.

Printre manifestarile clinice de intensitate psihopatologica diferite ce sunt strans corelate si uneori confundate cu bolile psihice, se intalnesc in practica psihiatrica: decompensarea si procesul.

Decompensarea s-ar putea traduce prin ruptura unui echilibru, a unui sistem compensat pana atunci in sferele afective, cognitive sau comportamentale si se raporteaza la un moment evolutiv.

Dezechilibrul se poate produce in urma 3 unui traumatism sau a unui eveniment nespecific in urma caruia apare o ; simptomatologie psihica nespecifica si reversibila.

Procesul se situeaza intr-o pozitie diacronica cu notiunea de stare si implica o idee de dezvoltare, de reorganizare, in care presonalitatea este de regula implicata. Procesul este un ansamblu de etape succesive intre o stare initiala situata in momentul decompensam, intr-un mod mai mult sau mai putin arbitrar, si o stare finala despre care se stie ca este relativa, intrucat fiinta umana se afla -'intr-o perpetua transformare integrand neincetat date noi ce-i parvin din starea de , echilibru. Jaspers considera ca notiunii de proces ii este atasata notiunea de f. incomprehensibilitate si de necesitate explicativa.

E. Bleuler a descris fazele procesuale ale schizofreniei sub forma pierderii legaturilor, dereglarilor, a decuplajului si a destructurarii intre nivelele afective, cognitive si comportamentale, de organizare a personalitatii. Aceasta se manifesta pe plan clinic sub   forma unei fracturi in organizarea personalitatii Incomprehensibile',   evidentiat   prin      versantul   deficitar   al   organizarii schizofrenice, deficit mai mult sau mai putin acoperit de simptomatologia pozitiva a schizofreniei (deliranta).

Spre deosebire de schizofrenie, in paranoie se constata o hiperlegatura, o - hiperreglare,    o    hiperstructurare    intre    nivelele    afective    cognitive    si Comportamentale, de organizare ale personalitatii.

In nevroze, aparitia acestora ilustreaza perfect definitia procesului. Geneza simptomului nevrotic este corelata cu dezvoltarea personalitatii inca din copilarie.

Elementele conjuncturale favorizeaza supradeterminarea simptomului si influenteaza personalitatea, asigurandu-se un compromis intre diversele motiuni pulsionale si represive.

     SINDROAMELE PSIHOPATOLOGICE

Sindroamele psihopatologice sunt complexe de simptome psihice observate frecvent impreuna, avand un grad de interconditionare si un substrat fiziopatologic comun (G. N. Constantinescu).

Spre deosebire de sindroamele clinice medicale, sindroamele psihopatologice au o evolutie dinamica in cadrul procesului patologic pe care il exprima. Sindroamele clinice medicale reprezinta static, simptome comune intalnite in boli cu patogeneza, evolutie si tratament distinct.

Hoche considera ca sindroamele psihopatologice sunt dependente de particularitatile cerebrale individuale. Bonhoeffer enunta 'tipul exogen de reactie' reprezentat de raspunsuri limitate si nespecifice ale creierului, indiferent de natura lor.

Sindroamele psihopatologice se deosebesc intre ele prin gradul lor de completitudine (K. Jaspers), se dezvolta si succed intr-un anumit cadru nosologic dupa o dinamica sindromologica.

Conrad exemplifica trecerea unui sindrom in altul prin aparitia progresiva a simptomelor acestuia din urma si care este modul in care un delir prin amplificarea incoerentei confuzionale trece intr-un tablou amential care in urma clarificarii lente a constiintei, face loc unei halucinoze. Conrad incearca sa argumenteze ca o psihoza este dobandita atunci cand se sesizeaza tranzitia si succesiunea sindroamelor, inceputul, dezvoltarea si terminarea lor. Prin aceasta diagnosticul psihopatologic se completeaza reliefand modul de aparitie si evolutie al bolii. O simpla sectiune transversala la consemnarea unui singur sindrom ar reduce diagnosticul la fixarea unui aspect pur static.

Observatiile clinice recente, precum si rezultatele conferite de psihozele experimentale atesta ca asertiunea unei totale nespecificitati a sindroamelor nu mai poate fi acceptata. Sindroamele psihopatologice prezinta deosebiri de intensitate care reflecta natura noxei, modul in care a actionat brusc sau progresiv, singular sau cumulativ, unele aspecte elective sau localizator cerebrale ale acestei actiuni, precum si particularitatile terenului.

K. Schneider demonstreaza ca in aceste sindroame exista simptome obligatorii si simptome facultative. Simptomele facultative care apar numai in anumite imprejurari, pot fi localizator facultative (prin lezarea unei anumite zone a creierului) si individual facultative (datorita predispozitiei bolnavilor).

In bolile acute, K. Schneider evidentiaza doua forme distincte de tulburari psihice, in prima forma predomina o 'ascutire' a trasaturilor personalitatii si tulburarea de constiinta pana la pierderea acesteia, in cea de-a doua, tulburarea de constiinta este dominanta, fiind un complex simptomatic obligatoriu al crizei acute, in schimb, in bolile cronice se constata 'ascutirile' sub forma unei exagerari ale trasaturilor personalitatii. Astfel, in formele grave de ASC , complexele de simptome obligatorii, sunt degradarea personalitatii sub forma scaderii tactului, a politetii, a oscilatiilor fine ale vietii psihice sau dementa.

in perioada de trecere de la tulburarile acute la cele cronice exista sindromele de tranzitie descrise de catre Wieck. Dupa tulburarile initiale de constiinta, pot aparea sindroamele de tranzitie pe fond de constiinta clara, dupa care se instaleaza sindroamele care au ca manifestari psihopatologice cardinale modificarile personalitatii sau intelectului . Ca sindroame de tranzitie se citeaza sindroamele paranoide, schizofrenice, confabulozice, amnestice, etc.

M. Lazarescu (1994), opiniaza ca este important sa se faca o diferentiere intre simptome si sindroamele standard (structural coerent).

In practica clinica, se intalnesc grupaje a mai multor simptome care exprima perturbarea aceleiasi functii- in cadrul diverselor sindroame majore (perturbarea atentiei se intalneste in sindroame variate, cum ar fi depresia, obnubilarea, etc.).

In alte situatii, simptomele din arii diferite se pot reuni in cadrul unor unitati sindromatice (sindroame simple), care pot forma axul unei stari psihopatologice (tulburarea de autocontrol alimentar si de acceptare a schemei corporale in cadrul sindromului anorexiei mentale a tinerelor fete). Exista o gama .variata de sindroame simple, de la deficitul vigilitatii, predominant al reflexivitatii, pana la deficienta senzorio-motorie psihogena. In final, sunt descrise sindroamele complexe (standard) care au la baza lor o tulburare neurobiologica si exprima o modificare a dimensiunii esentiale a existentei psihismului persoanei constiente.

Macrosindroamele sunt gandite in perspectiva episoadelor clinice in care se inelul, exprimand in mare masura succesiunea sub forma de conditionare organica, conditionare endogena, conditionare psihogena, in aceasta categorie sunt incluse: sindromul de delirium, fara sau cu halucinatii (starea de confuzie); sindromul cataton; sindromul demential; sindromul maniacal; sindromul depresiv; sindromul anxios; sindromul 'deficitar' schizomorf; sindromul Dezorganizarii schizomorfe in plan ideo-verbal si comportamental; sindromul delirant (convingeri patologice); sindromul halucinator; sindromul schizomorf 'productiv'; sindromul obsesiv-compulsiv; sindromul fobie; sindromul starilor disociative de constiinta (de tip histeric); sindromul de dependenta; sindromul comportamentului anetic.

 3. CLINICA SINDROAMELOR PSHOPATOLOGICE

 3.1. Sindroame nevrotiforme

 3.1.1. Sindromul neurastenic

Simptomatologia are la baza tripiedul: astenie, cefalee, insomnie.

Astenia psihica si fizica este resimtita ca o stare permanenta de oboseala in absenta oricarui efort sau imediat dupa inceputul unei activitati fizice sau intelectuale.

Cefaleea se manifesta sub forma de durere in casca, ca o apasare la suprafata scalpului sau in regiunea cervicala.

Insomniile apar fie sub forma insomniilor vesperale cu trezire tardiva si lipsa efectului reparator al somnului fie sub forma insomniilor mixte. In general, somnul este superficial.

Pe langa aceste manifestari clinice binecunoscute se inregistreaza si alte simptome cum ar fi: hipoprosexia si hipermneziile de diferite grade, iritabilitatea si hiperexcitabilitatea.

Tablourile clinice mai pot contine si fenomene de tip obsesivo-fobic, anxios hipocondriac, depresiv, de intensitati diferite.

Sindromul neurastenic este nespecific si este intalnit in nevroze, in intoxicatii si infectii, atat in perioadele de debut sau de convalescenta, in bolile somatice, cardiovasculare, digestive, hematologice, in boli endocrine (hipertiroidism, hiposuprarenalism, hipotiroidism), in afectiunile neurologice (traumatisme, ASC, tumori, scleroza in placi, etc.), in perioadele de debut sau de remisiune ale unor psihoze (schizofrenie, starile afective bipolare sau monopolare).

 3.1.Sindromul obsesivo-fobic

Manifestarile obsesivo-fobice se intalnesc sub forma de fobii, obsesii si compulsii in cadrul nevrozei fobice, a nevrozei obsesive, in neurastenii, la psihopatii psihasteniei, in schizofrenii, depresii, melacolii de involutie, encefalita epidemica, epilepsie, intoxicatii, hipertensiune arteriala, etc.

 3.1.5. Sindromulhisteric

Este reprezentat printr-un complex bogat de simptome in sferele motricitatii, senzorialitatii, vorbirii, functiilor vegetative-viscerale si psihicului. Aceste simptome au ca nota comuna originea emotionala sau psihogena, atipia in raport cu afectiunile medicale ce le imita, teatralismul si demonstrativitatea, reversibilitatea totala si rapida, influentabilitatea prin atitudinea mediului sau prin sugestie.

Manifestarile clinice isterice se intind intr-un vast registru incluzand crizele excito-motorii, paraliziile, tulburarile de fonatie, anesteziile, tulburarile vegetative, tulburari psihice variate (amnezii, fugi, stari crepusculare, etc.).



Sindromul Ganser este o expresie a starii secunde avand ca simptom principal raspunsul alaturi. Bolnavul executa gresit cele mai simple acte si da impresia ca nu are cunostinte despre cele mai elementare lucruri in contrast cu nivelul sau socio-cultural. Se intalneste in special, in cazul anchetelor penale, in conditii de detentie, in timpul serviciului militar, etc.

Pseudodementa isterica se caracterizeaza printr-un deficit intelectual si mnezic aparent cu raspunsuri si actiuni 'alaturi', manifestari care sunt, de asemenea, influentate de mediul ambiant.

Sindromul isteric este intalnit in cadrul nevrozei isterice la psihopatii isterici, in epilepsii pe fondul tulburarilor de personalitate interaccesuale, in melancolii, in tetanii, in schizofrenii, in unele boli neurologice, cum ar fi: tumorile cerebrale, scleroza in placi, encefalita epidemica. Manifestarile isterice secundare pot produce confuzii in diagnostic.

 3. Sindroamele psihopatice

Se caracterizeaza prin suferinte ce au la baza dizarmonia, dezechilibrul si instabilitatea personalitatii, manifestandu-se in activitatea individului in relatiile sale cu mediul si cu el insusi. Sunt cunoscute si sub denumirea de tulburari de personalitate avand o simptomatologie polimorfa sub forma de dispozitii afective anormale, modificari ale emotiilor, nesiguranta de sine, tulburari ale pulsiunilor, neincredere, rigiditate, intoleranta, instabilitate, hiperexcitabilitate, ce pot fi grupate in diferite tipuri clinice.

Tulburarile de personalitate nucleare sau marginale trebuie deosebite de tulburarile de comportament ce apar pe un fond organic demonstrabil, starile psihopatoide. Acestea survin dupa traumatisme cranio-cerebrale, intoxicatii, conduite toxicomane, encefalite, etc. Tulburari de tip psihopatie se pot intalni atat in perioada de debut, cat si in perioada de remisiune a unor psihoze cum sunt: schizofrenia, mania, etc.

 3.1. Sindromul Münchhausen

Se refera la bolnavii care solicita nenumarate internari in spitale si care simuleaza in acest scop boli medicale si chirurgicale si accepta interventiile medicale reiterate sau explorarile traumatizante.

Caracteristic acestui sindrom este prezenta tulburarilor factice ce pot fi simulate sau provocate.

Acest sindrom se intalneste mai frecvent la barbati si debuteaza inaintea varstei de 30 ani, de cele mai multe ori cu ocazia unei internari pentru o afectiune somatica reala. Internarile se succed in spitale, pana la moartea pacientului. Pentru a se interna isi dau false identitati si domicilii. Simptomatologia expusa pe note dramatice si se exacerbeaza noaptea, pacientul solicitand tratamente prompte. Aceasta simptomatologie este conditionata de cultura si inteligenta bolnavului. Simptomatologia poate lua aspectul pseudologiei fantastice sub forma unui amestec de minciuni, idei delirante si falsificari ale amintirilor.

Ca si tipuri de personalitate se inregistreaza, in special, tipurile de personalitate histrionica si mai rar schizoida.

Viata lor individuala este marcata de rataciri si vagabondaj.

Acest sindrom este descris fie in stari psihotice de tip discordant, fie in Cadrul unor psihopatii sau a unor sindroame Borderline.

 3.3. Sindroamele afective

 3.3.1. Sindromul maniacal

Are la baza triada simptomatica clasica: euforie, accelerarea ideatiei si hiperactivitate.

in ceea ce priveste intensitatea manifestarilor psihice sindromul maniacal poate fi intalnit in cadrul hipomaniei, excitatiei maniacale simple, a maniei coleroase, a maniei confuzive sau a maniei supraacute.

Sindroamele maniacale pot fi intalnite in cadrul maniilor, in schizofreniile afective, in cadrul psihozelor puerperale, in sifilisul meningovascular, paralizia generala progresiva, in scleroza in placi, in tumorile cerebrale, dupa traumatismele cranio-cerebrale. Se mai pot regasi in sindroamele endocrine (hipertiroidism, hiperfoliculinism), in bolile somatice (porfirie, anemie pernicioasa, reumatism), in cursul tratamentului cu unele medicamente ca antidepresive, ACTH, cortizon, hidrazida, foliculina, etc.

 3.3. Sindromul depresiv

Manifestarile clinice predominante sunt reprezentate de dispozitia depresiva, incetinirea proceselor de gandire si inhibitia activitatii. Ca si in sindromul maniacal, in functie de intensitatea si de predominenta unor simptome se descriu o serie de forme clinice cum ar fi : depresia simpla, depresia stopuroasa, depresia anxioasa si depresia deliranta.

Sindromul depresiv prezinta un context etiologic extrem de variat ca:

- depresiile psihogene,

- depresiile din cadrul starilor afective uni si bipolare,

- depresiile de involutie,

-  depresiile secundare simptomatice sau organice din afectiunile senile,  ASC,  post  traumatice, boli   neurologice,  boli   infectioase,  cronice, vasculare, pulmonare, endocrine, intoxicatii, toxicomanii post procesuale,

-   depresiile   metaterapeutice   dupa   tratamente   cu   neuroleptice, antihipertensive, etc.

 3.4. Sindromul anxios

Anxietatea participa sub forma unei intensitati variabile in majoritatea tablourilor clinice de tip psihiatric. Latinii au separat anxietasul si angustia. Anxietatea deriva din primul termen, in timp ce angoasa din al doilea.

In limba germana se utilizeaza un singur concept, ANGST pentru ambii termeni, la fel ca si in limba engleza - anxiety.

Spaniolii au recurs la o terminologie mai nuantata: angustia (angoasa), ansiedad (anxietate), ansia (indispozitie).

Etimologic, angoasa desemneaza componenta somatica cu senzatia de -constrangere, de gatuire, de angor, fiind acompaniata de un cortegiu somatic polimorf. Anxietatea corespunde in special, trairii psihice, sentimentului nedefinit de insecuritate tradus prin amplificarea peiorativa a ambiantei, asteptarea unui pericol, haos, confuzie. Angoasa este o parte integranta a elaborarii personalitatii copilului, fiind inerenta experientei umane. Anxietatea reprezinta un rezervor in creatia artistica si in buna functionare a individului prin stimularea activitatii psihice, facilitand atentia, utilizarea resurselor mnezice, ameliorand randamentul psiho-motor si social.

In realitate exista de la normal la patologic o serie de situatii diferite in Semnificatia lor. De la anxietatea umana comprehensibila la angoasa necomunicabila a psihoticului nefiind, neaparat, o graduare continua. Independent de situatiile ambientale exterioare, angoasa si anxietatea traduc o drama interna. Pericolul nu poate fi definit, situat, totusi amenintarea este iminenta, inevitabila si recenta.

Nedistinctia intre angoasa si anxietate este recenta. Astazi, se accepta ca anxietatea in raport cu angoasa are un sens minor, desemnand o stare de tensiune permanenta, de rau continuu, in timp ce angoasa se caracterizeaza prin aspectul .sau paroxistic, violent si cel mai adesea tranzitoriu. Se regaseste, astfel, o oarecare similitudine, pe de o parte cu plictiseala, teama fata de o situatie, un eveniment pe de alta parte, cu teama, cu teroarea legata de un pericol obiectiv, recunoscut ca atare.

Printre manifestarile clinice ale anxietatii si angoasei se descriu: manifestari psihopatologice (agitatie interioara, tensiune nervoasa, sentimentul amenintarilor neprecizate, drama interioara, senzatia de a fi opresat, tulburari de somn, tulburarile conduitelor instinctuale-libidou alimentar), psihomotorii (mimica expresiva, tremuraturi, instabilitate pana la agitatie cu risc de raptus, inhibitie pana la sideratie), neurovegetative (paloare, transpiratii, midriaza, gura uscata, tahicardie, tulburari de tranzit-diaree, hipertensiune arteriala).

Anxietatea paroxistica

Toate aceste simptome expuse sunt susceptibile de-a aparea intr-o maniera brutala, paroxistica. Subiectul traieste o experienta cataclistica in care fiecare perceptie exterioara sau interioara confirma aspectul dramatic al situatiei prezente. Irationalul acopera rationalul, psihismul fiind subordonat uraganului afectiv. Judecata, rationamentul, memoria sunt perturbate. Atentia se fixeaza pe evenimentele cele mai usor interceptabile, intr-un sens pesimist, scapand controlului volitional. Aceasta experienta dureroasa este atestata prin mimica, subiectul  putandu-se prezenta fie intr-o  stare de sideratie, fie de  agitatie psihomotrica.

Caracterul spectacular al acestor manifestari psihomotrice risca sa se confunde cu marea criza isterica. Aceste paroxisme sunt cel mai adesea de tip reactionai, fiind consecinta unei reactii fata de un eveniment legat de o circumstanta si rapid reversibile. Ele pot aparea dupa o oarecare perioada sau imediat dupa evenimentul obiectiv- traumatizant. Adesea sunt precedate si urmate de o stare anxioasa permanenta.

Anxietatea cronica

Se poate manifesta sub forma unui fond anxios relevand o hiperactivitate emotiva. Pe acest fond se pot grefa crize de prurit, cefalalgii, tulburari de tranzit, crampe musculare. Anxiosul cronic acuza o oboseala permanenta, epuizanta, prin lupta la care este supus, prin incertitudinile ce le prezinta, prin presentimentele de esec sau de drama. Anxietatea este flotanta, in cautarea unui punct de cristalizare. Anxiosul isi analizeaza psihic, clar pozitia sa, prezentand insomnii, stari de tensiune.

Anxietatea si afectiunile psihiatrice

Anxietatea sau angoasa psihotica este intensa, impresionanta, masiva si imediat perceptibila de observator, putand pune in cauza existenta insasi a individului. Este putin influentata de evenimentele exterioare si de odihna. Ermetica, incomprehensibila, deseori neverbalizata sau din contra logoreica, anxietatea psihotica nu este intotdeauna apanajul afectiunilor psihotice cronice.

Anxietatea confuzului se acompaniaza de perplexitate. Melancolicul prezinta o anxietate asociata cu sentimente de culpabilitate si de incapacitate.




Anxietatea nevrotica apare mult mai superficial localizata, mai putin fundamentata. Mai mult deschisa decat ermetica, de regula este consecutiva unor frustrari sau experientelor traumatice. Anxiosul nevrotic solicita ajutor, sprijin, anxietatea sa este mai putin masiva, mai putin intensa, mai putin evidenta observatorului, in nevroza anxioasa, anxietatea este flotanta, inexplicabila pentru subiect, in isteria cu manifestari de conversiune, anxietatea exprima intr-o maniera simbolica conflictul psihoafectiv subiacent. La fobiei este determinata de situatia fobogena sau de obiect, in nevroza obsesionala este generata de lupta compulsiva impotriva ideilor parazite si a ritualurilor tiranice. Angoasa hipocondriacului este un epifenomen provocat de ideile hipocondriace de tip dominant, prevalent sau delirant.

in patologia infantila manifestarile de angoasa sunt, in general, legate de circumstantele ambientale, variind in functie de gradul de maturare psihoafectiva a copilului, de varsta sa. inainte de 3 ani, angoasa se poate manifesta sub forma de atacuri de angoasa, cosmaruri, fobii fata de animale, dificultati la adormire, intre 3-7 ani angoasa poate fi prezenta sub alte aspecte ca: enurezis, conduite agresive, manifestari psihosomatice, ticuri, in perioada 7-13 ani dificultatile scolare constituie pivotul principal al cristalizarii angoasei: fobii scolare, dificultati in a invata, instabilitate psihomotorie.

Angoasa este inerenta adolescentei, mai ales in perioada de criza.

in perioada celei de-a 3 varste angoasa poate aparea fie intr-un context depresiv, fie in contextul retragerii, a inutilitatii sociale.

 3.5. Sindromul catatonic

Sindromul catatonic este definit de simptome in care predomina tulburarile activitatii motorii cum ar fi: negativismul, stereotipiile, catalepsia, fenomenele de imitatie patologica, starea constiintei fiind fie clara, fie perturbata prin prezenta unei stari oneiroide. Se descriu doua forme clinice: stupoarea catatonica cand predomina akinezia si negativismul si agitatia catanonica cand manifestarile clinice sunt dominate de hiperkinezie.

Sindromul catatonic se intalneste in schizofrenie, in unele boli infectioase acute (febra tifoida, colibaciloza, gripa), cronice (tuberculoza, encefalite epidemice, sifilis, tumori si traumatisme cerebrale).

Catatonia mortala sau catatonia pernicioasa reprezinta o suferinta de gravitate maxima caracterizata prin debut brusc cu delir, halucinatii, tulburari vegetative, raptusuri, negativism, dezhidratare, febra, stupoare, ce ar apartine schizofreniei catatonice.

Catatonia tardiva este inclusa de autori fie in cadrul dementelor presenile fie in cadrul schizofreniei, neavand o situatie nosologica clara.

 3.6. Sindroamele halucinator delirante

 3.6.1. Sindromul Charles Bonnet

Cel mai adesea se observa la oftalmopatii varstnici, 11% dintre acestia prezentandu-1 dupa varsta de 65 de ani. Consta din prezenta halucinatiilor vizuale complexe sau repetate, frecvent colorate, bogate in detalii uneori cu continut zooptic. Aceste halucinatii sunt mute si nu anxieteaza pacientul. Sunt favorizate de scaderea nivelului de constiinta si de o slaba luminozitate a ambiantei. Cel mai adesea apar in cadrul unei ocluzii oculare brutale. Celelalte tulburari de tip halucinator sunt absente. Acest sindrom ar putea fi considerat ca un marker precoce al dementei.

 3.6. Halucinoza

Halucinoza consta in prezenta halucinatiilor auditive cu caracter amenintator, injurios, adresandu-se pacientului la persoana a HI, acompaniate de idei delirante de persecutie sau de marire.

Sunt prezente in alcoolismul cronic -( halucinoza alcoolica Wernieke) si sub forma halucinatiei Plaut in sifilisul nervos. Acest tip de halucinatii trebuie deosebite de halucinoza pedunculara descrisa de Lhermitte, in care productiile halucinatorii vizuale sunt privite critic de catre pacienti.

 3.6.3. Sindromul Capgras (iluzia sosiilor)

Este un delir de identificare a persoanelor. Subiectul nu identifica persoanele familiare, afirmand ca acestea sunt inlocuite de catre impostori.

Se intalneste in schizofrenii, psihoze halucinator delirante cronice, in leziunile emisferei drepte, tumori, dupa traumatisme cranio-cerebrale.

 3.6.4. Sindromul Eckbom

Mai este cunoscut si sub denumirea de delirul infestarii. Apare cel mai frecvent la varstnici, pacientii fiind convinsi ca sunt parazitati pe piele de diferite insecte sau larve. Este un delir primitiv in care sunt intricate manifestari de tip paranoic si depresiv.

 3.6.5.Sindroamele de tip paranoid, parafrenic si paranoic

Sindromul paranoid se manifesta printr-un delir nesistematizat cu continut persecutor acompaniat de halucinatii. Este prezent in schizofrenia paranoida, precum si in psihozele schizofreniforme (intoxicatii cronice cu amfetamine, alcoolism, epilepsie, tumori cerebrale, hipertiroidism, etc), boli vasculare, senilitate.

Sindromul parafrenic este un sindrom delirant halucinator sistematizat in care personalitatea si afectivitatea sunt mult mai bine conservate. Se intalneste in parafrenii, in psihozele varstei inaintate, etc.

Sindromul paranoic se caracterizeaza printr-un delir sistematizat axat pe teme variate de persecutie, gelozie, relatie, inventie, etc., in care lipsesc halucinatiile. Poate aparea in paranoie, in psihopatia paranoiaca, etc.

 3.6.6. Sindromul de automatism mental

A fost descris de catre Clerambault sub forma triplului automatism mental senzitiv, mental si motor, ca 'baza si forma initiala a tuturor psihozelor halucinatorii cronice'. Sub aceasta vocabula de automatism mental sunt reunite manifestari variate cum ar fi: gandurile straine, ecoul gandirii si a lecturii, renuntarea gesturilor, cuvinte explosive, jocuri silabice, oprirea gandirii, false recunoasteri, automatisme afective, emotive si volutionale, automatisme vizuale. Fenomenele psihice pure si verbale constituie formele initiale de automatism mental sau micul automatism mental.

Tendinta la verbalizare va progresa in sensul ca gandirea va deveni auditiva sau verbo-motrice. Halucinatiile propriu-zise si halucinatiile psihomotorii sunt aparitii tardive. Acest sindrom se intalneste in parafrenii si in psihozele halucinator delirante cronice.

 3.6.7. Sindroamele hipocondriace

Constelatia psihopatologica are ca nucleu central ideea hipocondriaca de intensitate dominanta, prevalenta, obsesiva sau deliranta.

In functie de manifestarile clinice predominente se descriu sindroamele de tip: asteno-hipocondriac, obsesivo-hipocondriace, depresiv hipocondriace si paranoiac hipocondriace. Aceste sindroame apar intr-un repertoriu nosologic variat ca: stari reactive, nevroze, psihopatii, demente, tulburari afective, tulburari procesuale de tip discordant, etc.

 3.7. Sindroamele psiho-organice

Aceste sindroame reprezinta un grup eterogen manifestat prin tulburari • psihice si comportamentale ce sunt determinate sau asociate de catre perturbari sau leziuni ale tesutului cerebral, tranzitorii sau permanente. Se clasifica in Sindroame psiho-organice acute si cronice.

 3.7.1. Sindroamele psiho-organice acute

Se caracterizeaza prin:

- debut brusc cu dezorientare rapida, tulburari de memorie, deficiente intelectuale si de judecata, tulburari afective

- disfunctie cerebrala difuza, temporala si reversibila

- evolutie clinica, in general scurta, de cateva saptamani

Sindroamele psiho-organice acute se intalnesc in cadrul infectiilor intracraniene, starilor infectioase, intoxicatiilor, traumatismelor, afectiuni Cardiovasculare, neurologice, tulburari de metabolism si nutritie, tulburari endocrine, etc. Tot in cadrul acestor sindroame acute sunt descrise tulburarile de constiinta cum ar fi: sindromul oneiroid, amentia si starea crepusculara.

Sindromul oneiroid a fost descris de Mayer Gross sub forma unor trairi fantastice, halucinatorii si delirante, mediul inconjurator fiind perceput fragmentar si incorporat partial in lumea scenelor fantastice. Bolnavul pierde contactul cu mediul real, dand impresia si actionand ca si cum ar visa.

Amentia izolata de catre Meynert se caracterizeaza prin tulburari de gandire, incoerenta, perplexitate, agitatie motorie in limitele patului, tulburari mnestice, in care bolnavul poate sesiza tulburarile amintite. Dupa predominenta simptomelor sunt descrise amentia de tip halucinator, catatonica si cu fuga de idei.

Starea crepusculara este descrisa de catre Bleuler printr-o ingustare a capacitatii de gandire si de constiinta, in care personalitatea apare suspendata. Este urmata de dezorientare si de amnezie. Starile crepusculare apar in contexte nosologice diferite ca: epilepsie, alcoolism, traumatisme cranio cerebrale, isterie, etc.

 3.7. Sindroamele psiho-organice cronice



Au un debut cel mai adesea insidios, tabloul clinic este de tip regresiv:

- disfunctia cerebrala difuza este permanenta si ireversibila,

- evolutia se intinde pe luni sau ani.

Tabloul clinic si aspectul etiologic este similar cu cel din sindromul demential.

in psihiatrie si in neurologie sunt descrise o serie de sindroame psiho-organice cronice cum ar fi: Sindromul moriatic, Sindromul Kluver-Bucy, Sindromul Balint.

3.7.1. Sindromul moriatic

Sintagma provine din limba greaca (moria-prostie, nebunie). Se manifesta sub forma de jovialitate expansiva, clovnerie, vocabular grosier, jocuri de cuvinte, calambururi. Este caracteristic leziunilor de tip tumora!, traumatic, vascular, in lobul frontal, in prezent se considera ca valoarea sa localizatorie este relativa.

 3.7. Sindromul Kluver-Bucy

Descris initial la maimuta dupa lobectomia temporala. La om apare sub forma de tulburari de memorie, de limbaj, hipoemotivitate, placiditate, hiperfagie, agnozie vizuala, compulsia atingerii, hipermetamorfozie.

Survine dupa lobectomia partiala temporala, dupa traumatisme cranio-cerebrale, encefalite herpetice, in tumori cerebrale si in faza clinica a unor demente.

 3.7.3. Sindromul Balint

A fost publicat in 1909 sub numele de paralizie psihica a privirii. Are la baza un trepied semiologic constituit din paralizia psihica a privirii (apraxie optica), ataxie optica (incapacitatea de a atinge o tinta, ghidandu-se prin vedere), deficitul atentiei vizuale. Sunt interesate in special aria a VII-a a lobului parietal si aria a VIII-a a lobului frontal.

Sindromul este consecinta, fie a tratamentului aferentelor vizuale, fie datorita consecintei unor traumatisme, hemoragii, tumori, care intereseaza ariile cerebrale mai sus mentionate.

 3.7.4. Sindromul Korsakov

Este cunoscut si sub denumirea de sindromul amnestic, initial fiind descris de catre Korsakov in cadrul psihozei alcoolice polinevrotice. Ulterior, acest tablou clinic caracteristic sindromului a fost descris si in alte afectiuni fara a fi acompaniat de polinevrita.'

Pe prim plan, in tabloul clinic sunt prezente confabulatiile bogate, fantastice, sau sarace. Sunt confabulatii mnestice modificate sau sugerate, acompaniate de tulburari ale memoriei de fixare, pseudoreminiscente, pseudorecunoasteri si tulburari de orientare, in acest sindrom este afectat circuitul lui Papez. Ca si modalitati etiologice se intalnesc alcoolismul cronic, intoxicatiile acute in special cu oxid de carbon, traumatismele cranio-cerebrale, tumorile regiunii mamilare si hipotalamice, forma presbiofrenica a dementei senile.

in tifosul exantematic ca si in alte boli infectioase apare sindromul expansiv confabulator sau confabuloza, in care confabulatiile si ideile expansive de marire sunt proiectate confabulator in trecut, cu tulburari de memorie minime si evolueaza pe un fond de constiinta clara.

 3.8. Sindroamele dementiale

Tulburarile de memorie, de gandire, de atentie, perturbarea activitatii, deteriorarea personalitatii se inscriu ca manifestari cardinale ale acestui sindrom. Simptomatologia clinica este influentata de natura si localizarea procesului organic cauzal, de varsta debutului, de tipul de personalitate premorbida.

Sindromul demential este expresia clinica a dementelor senile, vasculare, degenerative, presenile, toxice, epileptice, traumatice, etc.

 3.9. Sindromul pseudodemential

Prezinta un tablou clinic asemanator cu cel intalnit in demente, dar care este reversibil si are de obicei, o origine psihogena, substratul lezional fiind absent. Prognosticul acestui sindrom este relativ bun. in cadrul acestor sindroame sunt incluse: sindromul Ganser, pseudodementa isterica, reactiile pseudocatatonice, etc.

in cadrul sindromului pseudodemential isteric' (puierilism isteric) bolnavul are un comportament infantil, regresiv, in contrast cu varsta si cu statutul sau socio-cultural, manifestari care sunt influentate de anturaj si de manoperele de tip sugestiv.

In special in depresiile varstei inaintate, tablourile clinice depresive pot fi mascate de manifestari clinice de tip pseudodemential care cedeaza la medicatia ortotomizanta.

De asemenea, manifestarile pseudodementiale pot aparea si in cadrul psihozelor reactive, simptomatologia fiind reversibila.

 3.10. Sindromul Borderline (Starile de limita)

Se refera la un tablou clinic polimorf insuficient conturat nosologic de intensitati si derapaje de tip nevrotic, psihopatie sau psihotic avand o etiologic plurifactoriala si o evolutie remitenta cronica.

Ca si manifestari clinice pregnante se noteaza:

- deficientele in relatiile cu cei din jur,

- labilitate excesiva sub forma de furie sau disforie,

- proasta identitate a propriei persoane,

- singuratate depresiva (depresie caracterizata exclusiv prin trairi de singuratate),

- impulsivitate frecventa,

- performante modeste scolare si profesionale,

-  stari psihotice fruste    sub forma de ideatie paranoiaca, derealizare, inrautatiri ale starii psihice sub tratament.

Unii autori considera sindromul Borderline ca o entitate clinica finala a unor nevroze grave cronice, a unor psihopatii, sexopatii sau a unor stari psihotice benigne, dificil de diagnosticat in perioada initiala.

 4. Bibliografie selectiva

1. Alliaire J.F., Boulanger-Dufour A. (1995) - Decompensation, Processus et Maladie, in Senon J.L., Sechter P., Richard D. -Therapeutique Psychiatrique, Ed. Hermann, Paris, 177-18

 Constantinescu G., Ciurezu T., Sirbulescu A. (1989) – Sindroame psihopatologice, in Predescu V. -Psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti.

3. Constantinescu M. (1976) -Sindroamele psihopatologice, in Predescu V. - Psihiatrie, Ed. Medicala, Bucuresti.

4. Eisenberg L. (1998)  -Separation Clinique des Syndromes: Problemes de Definition, in Pichot P., Rein W. -L'Approche Clinique en Psychiatrie, Ed. Sythelabo, Paris, 15-50.

5. GelderM., Gath D., Mayou R. (1994)     -Tratat de Psihiatrie-Oxford, Ed. APLR si GIP, Bucuresti.

6. Gil R. (1995) -Troubles Sementiels, in Senom J.L., Sechter D., Richard D. - Therapeutique Psychiatrique, Ed. Hermann, Paris.

7. Jaspers K. (1956)    -Allgemeine Psychopathologie, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg.

8. Konrad K. (1960)     -Die Symptomatischen Psychosen, in -Psychiatrie der Genenwart, Band II, Springer Verlag, Berlin, Heidelberg.

9. Lazarescu M. (1994)          -Psihopatologie clinica, Ed. Helicon, Timisoara.

10. Pichot P. (1998)     -D'ou Vient l'Attaque-de Panique, in Lemperiere Th. -Le

Trouble Panique, Ed. Masson, 3-41.

11. Porot A. (1984)      -Manuel Alphabetique de la Psychiatrie, Ed. PUF, Paris.

1 Postel J. (1998) - Larouse Dictionar de Psihiatrie, Ed, Univers Enciclopedic, Bucuresti.

13. Provence M., Schlecht P. (1990)   -Syndrome de Ganser ou Symptomes de Ganser? Deux Cas Cliniques, Ann. Med. Psycholog. 148, 10: 876-880.

14. Rivet B., Scirato F., Cura B., Caille A. (1993)   -Les Syndromes à Noms Propres en Psychiatrie, Psychol. Med. 25, Spec.:1207-1211.

15. Romila A. (1997)    -Psihiatrie, Ed. APLR, Bucuresti.

16. Schneider K. (1967) -Klinische Psychopathologie, Georg Thieme, Verlag, Stuttgart.

17. Wieck H. (1956)     -Zur Klinik der Sogenannten Symtomatischen Psychosen, Dtsch. Med. Wschr.,24, 1345.


loading...



{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat