Genetica si
somatizare
Argumentele genetice sunt legate atat de
presupunerea comuna in privinta bazelor fenotipice ale
functiilor fiziologice, cat si in descoperiri recente in ceea ce
priveste mostenirea tipului emotional si perceptual.
Sesizarea si raportarea simptomelor somatice depinde de modul de
prelucrare zonala a informatiei in creier. Abilitatea de raportare a
simptomelor depinde la randul ei dupa Luria
(1980) de buna functionare a
centrilor limbajului in lobii temporali si parietali. Structura si
functionalitatea sistemului nervos central este determinata genetic
atat la nivelul structurilor corticale a activitatii neurotransmitatorilor,
a activitatii electro-encefalografice si a sistemului nervos
autonom. Comparatiile facute intre gemenii mono si dizigoti
de Likkn (1982) conduc la concluzia ca "hardware-ul biologic" al
creierului are o evidenta baza ereditara.
Barsky si Kellerman (1983) aduc argumente privind hipervigilenta, atentia
selectiva si tendinta de a privi senzatiile somatice ca
fatale, in generarea si amplificarea simptomelor. Gray J (1982) releva importanta
centrilor inhibitori din creier (din zona septumului si hipocampului) in
influentarea diferentelor individuale in ceea ce priveste
afectivitatea negativa. Autorul considera ca indivizii pe care
el ii numeste cu "trasaturi anxioase" (cu afectivitate
negativa) au acesti centri inhibitori hiperactivi, ceea ce le
determina caracterul hipervigilent. Aceasta afecteaza probabil
raportarea simptomelor atat prin nivele inalte de afectivitate negative, cat
si printr-o hiperatentie privitoare la propriul corp. Orientarea
cercetarilor viitoare asupra raporturilor dintre comportamentul legat de
boala trasaturilor de personalitate cu afectivitate predominant
negativa si tulburarile de somatizare, vor clarifica probabil
zona confuza care mai exista prin suprapunerea unor descrieri comune
si prin imposibilitatea stabilirii unor raporturi de precesiune.
Clarificarea unor constante genetice ar fi de asemenea utila in descrierea
simptomatologica.
