Cum sa comunici in medicina vestile rele

Cum sa comunici in medicina vestile rele

O problema majora in practica fiecarui medic este cea a comunicarii unor diagnostice grave de boli cu evolutie fatala sau cu pronostic rezervat.

Comunicarea unor astfel de vesti este probabil cea mai dificila situatie interpersonala din activitatea medicului de familie sau a specialistului, indiferent de domeniul in care ar activa. Fara aceasta comunicare a diagnosticului, principiul interventiei precoce si radicale nu este operant iar amanarea poate avea consecinte fatale sau deosebit de grave. Exemple semnificative in aceasta directie pot fi luate din patologia maligna, din psihiatrie, din cardiologie, din psihiatrie, neurologie sau oricare alta specialitate. Pacientul are dreptul sa refuze sau sa aleaga tratamentul, dar are de asemenea dreptul sa aiba cele mai adecvate si complexe informatii despre diagnostic, prognostic, riscurile si beneficiile terapiei. Desigur a vorbi sensibil despre toate lucrurile acestea inseamna un efort si un consum afectiv care va face ca medicul sa aiba inerente dificultati.

Dintre barierele psihologice cu care medicii se confrunta in comunicarea diagnosticelor prima este legata de faptul ca un diagnostic fatal inseamna acceptarea unei grave lacune in potentialul medicinii pe care medicul trebuie sa si-o asume. Viteza mare a progresului medical face ca lentoarea sau lipsa de eficienta din anumite domenii sa para supradimensionata si sa umbreasca mult imaginea profesionala a medicului. Remediul pentru aceasta bariera este asteptarea sincera dar nu dusa dincolo de limita irationalului de aparitie a unui progres in domeniu.

Unii se ascund in spatele unei mai vechi credinte ca pacientii stiind ca sufera de o boala fatala, vor considera ca sunt o povara pentru mai multe persoane si isi vor pierde speranta de a fi vindecati. Se considera ca ei vor considera ca boala va provoca schimbari extraordinare asupra calitatii vietii lor, iar viata va fi irosita in zadar, deoarece "nu mai au pentru ce sa traiasca". In ultimii 30 de ani au existat remarcabile schimbari ale acestor conceptii. Este cunoscut acum ca pentru enorma majoritate a oamenilor cea mai acuta dorinta este de a cunoaste diagnosticul si de a avea cateva cunostinte care sa le dea speranta si increderea in ei.

Baile WF si colab. (2000) arata ca in situatia bolilor grave sau cu prognostic rezervat trebuie respectat urmatorul algoritm:

O practica depasita, in primul rand pentru ca lezeaza dreptul la confidentialitate al pacientului este aceea a informarii mai intai a membrilor familiei despre diagnosticul grav si a transferarii deciziei acestora care-i comunicau sau nu pacientului. Unii pacienti doresc ca la comunicarea unor vesti rele sa participe sotul sau alt membru al familie, iar aceasta dorinta trebuie intotdeauna respectata deoarece ea usureaza enorm sarcina medicului.

Exista si cazuri in care incapacitatea pacientului de a lua decizii sau imposibilitatea lui de a intelege despre ce este vorba ne poate conduce la o discutie cu familia sau alte persoane apropiate asa cum se intampla de exemplu in psihiatrie. Nimic nu este mai grav decat lipsa empatiei si caldurii omenesti, a capacitatii de rezonanta a medicului in fata suferintei.

Paradoxal unii medici considera drept neprofesionala emotia si tensiunea pe care comunicarea unei vesti rele le-o provoaca.

Weber M, Werner A, Nehring C, Tentrup FY (1999) considera ca pentru comunicarea vestilor rele trebuie respectate unele conditii cum ar fi:

pregatirea cu grija a contextului fizic in care se va desfasura intalnirea sau consultatia

primul pas in efectuarea comunicarii vestilor rele este pregatirea medicului pentru intalnire si alegerea aceasta inseamna a alegerea unui moment mai linistit, pentru aceasta. Daca bolnavul se afla in spital asezati-va pe patul pacientului dar nu va grabiti sa va ridicati imediat ce ati terminat de vorbit sau de raspuns la intrebari

explorarea cunostintelor si suspiciunilor pacientului in legatura cu boala sa

transmiterea informatiei in cantitati mici si pe cai diverse

clinicianul trebuie sa aiba cunostinte despre dificultatea situatiei si sa ajusteze forma prezentarii bolii si problemelor care decurg din aceasta in functie de sprijinul emotional de care pacientul are nevoie.

Sa raspunzi sentimentelor pacientilor

este potrivita exprimarea parerii de rau pentru durerea pacientului. Medicul isi poate arata implicarea nu numai prin expresii verbale, dar si printr-o atitudine non verbala de solidaritate, cum ar fi un bun contact vizual mentinut permanent, atingerea mainii pacientului.

Sa stabilesti un contact pentru viitor

sa comunici vesti rele nu este un eveniment punctual care se desfasoara cateva zeci de minute dupa care poti abandona pacientul. Comunicarea evenimentelor negative este un proces care se intinde de-a lungul mai multor vizite si presupune cel putin cateva intrevederi. In multe cazuri, vestile rele se dau in perioada terapiei intensive in timpul curei sau a remisiei lente. Uneori esti obligat sa comunici ca terapia nu influentata cursului bolii fiind un tratament ineficient care va face sa reapara simptome grave.

Raspunsul emotional al pacientilor este foarte intens, dar si foarte diferit. Unii sunt foarte calmi, chiar reci, interesandu-se in totalitate de detalii tehnice. Aceasta reactie (sau lipsa reactiei) este o adevarata supapa care permite eliberarea de anxietate a medicului, cu ajutorul careia el ajunge la concluzia ca pacientul se comporta exceptional de bine. Oricum, un calm extrem sugereaza ca persoana inca nu a inteles vestea, sau nu se poate "conecta" emotional la ceea ce a auzit.

Alti pacienti arata ostilitate si suparare. Pacientii pot face comentarii suparatoare pretinzand ca medicul le-a schimbat diagnosticul sau considerand ca acesta i-a mintit. Ei pot intreba "de ce spitalul nu este mai eficient?" "de ce nu li s-a spus mai devreme ca sufera de o boala atat de grava". De asemenea ei pot exagera mult importanta celor cateva zile care au fost necesare pentru precizarea diagnosticului sau pentru organizarea planului terapeutic sustinand ca aceasta le-a un prejudiciu major. In acest caz este bine sa cunoastem ca pacientul are o fire cu potential ostil si sa incercati sa minimalizati si sa explicati inca o data cum se face diagnosticul si cum se stabileste terapia. Puteti spune "Stiu ca aceasta este o veste suparatoare. Va inteleg sentimentele si vreau sa va ajut".

Unii pacienti vor combina furia cu negarea, luptand impotriva diagnosticului si cerand o a doua opinie. Medicul va trebui sa ajute pacientul sa obtina si o alta parere - "Cred ca este o idee buna, va ganditi la cineva?"

In cazul pacientilor cu afectiuni grave trebuie sa asiguram intotdeauna pacientul de disponibilitatea continua si neconditionata, spunandu-i de exemplu:

"Nu conteaza ce se intampla, fac tot posibilul sa fie bine . Nu va voi abandona"

"Vreau sa stiti ca voi fi in continuare disponibil. Ma puteti suna oricand daca aveti probleme sau intrebari. Voi reveni la dumneavoastra ori de cate ori va fi nevoie"

Voi face tot posibilul in cazul dumneavoastra pentru a va simti cat mai confortabil posibil. Avem medicamente bune pentru a va ajuta daca vreti, dar trebuie sa cooperam intotdeauna".

Comunicarea de vesti rele este o situatie medicala, dar si terapeutica in care medicul se afla de multe ori si fara o pregatire de specialitate va fi supusa unor erori sistematice care vor scadea mult din calitatea actului medical. Nimic nu distruge mai mult imaginea medicului in raport cu pacientul sau decat disperarea si anxietatea acestuia din urma.