QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate psihologie

Aptitudinile





APTITUDINILE


1.1 DEFINITIE


Aptitudinea este o insusire sau un complex de insusiri psihice si fizice care asigura succesul, reusita intr-o activitate sau alta. Definitia subliniaza aspectul de deficienta, de randament. Orice insusire sau proces psihic privit sub unghiul eficientei devine aptitudine (de exemplu: memoria, spiritul de observatie etc.).

Unii autori numesc capacitate ceea ce am definit mai sus a fi aptitudine. Intr-un dictionar de psihologie de mare circulatie se defineste aptitudinea ca fiind "substratul constitutional al unei capacitati, preexistent acesteia. Singura capacitatea poate fi obiectul evaluarii, aptitudinea fiind o virtualitate". Aceasta acceptie - care vede aptitudinea ca fiind innascuta - este proprie in buna masura si a simtului comun. In cele ce urmeaza luam aptitudinea in continutul stabilit prin definitia initiala data fara nici o referire la originea si formarea ei, pastrand pentru componenta genetica termenul de (pre) dispozitie in sens de potentialitate.



Experienta arata ca una si aceiasi aptitudine poate constitui o premisa a reusitei in activitati diferite. Daca ne referim la anumite aptitudini profesionale, dexteritatea manuala si a degetelor este implicata in asamblarea pieselor in industria electronica, dar si in chirurgie; memoria chinestezica este o componenta a reusitei in coregrafie, dar si in diferite ramuri sportive; spiritul de observatie este cerut profesorului, dar si botanistului, scriitorului etc. O aptitudine izolata nu poate sa asigure singura succesul intr-o activitate; importanta este combinarea aptitudinilor, care permite compensarea unei insusiri deficitare prin altele. E. Claparėde insista asupra structurii specifice a aptitudinilor, rezultate din sinteza de procese si insusiri psihice. O buna memorie poate compensa pana la un punct inteligenta, o judecata fina poate suplini un deficit de informatie s.a.m.d. Unul si acelasi rezultat poate fi obtinut poate fi obtinut prin mecanisme psihice diferite.

Talentul este combinarea originala a aptitudinilor asigurand prestatii creative intr-un domeniu sau altul.

Alaturi de eficienta (functionalitate), aptitudinile prezinta si un aspect procesual, care se refera la cunoasterea proceselor psihice care compun aptitudinea, la structura acesteia. In performante, in produsele materiale si spirituale, in care se obiectiveaza aptitudinile gasim intr-o forma condensata si fuzionata, acele procese psihice care alcatuiesc elementele aptitudinii, concurand sinergic la realizarea prestatiei. Rezultatele scolare identice la matematici sau la muzica presupun combinatii aptitudinale diferite. In consecinta aptitudinile trebuie considerate sub dublu aspect: al eficientei sau reusitei in activitate si sub aspect procesual, structural. Aptitudinea implica, in acelasi timp combinare de insusiri dar si un nivel functional al insusirii psihice.

Tentativa de a intocmi - pe baza unor studii extensive - o taxonomie a aptitudinilor - umane ii apartine lui E.A. Fleishman, care abordeaza problema in termeni relativ simpli: cum recepteaza o persoana informatia, cum o prelucreaza si ce raspunsuri da pe aceasta baza? In tabelul 17.6. redam un extras din aceasta lista reluata de altfel de numerosi autori.

Cu ajutorul listei din tabelul 17.6. pot fi descrise numeroase performante umane indicandu-se astfel aptitudinile cerute pentru exercitarea reusita a unei activitati sau alta.

Pentru ilustrare, enumeram - in termenii tabelului dat - aptitudinile necesare lucratorului de politie: intelegere verbala (=a sesiza rapid mesaje-radio de la masina de patrula); exprimare verbala (=a da dispozitii deplin inteligibil); rationament deductiv (=a decide rapid asupra conduitei unei persoane suspecte), rationament inductiv (=a alinia o suita de acte ca apartinand aceleasi persoane); sensibilitatea la probleme (=a sesiza elementul problematic sub aparenta de rutina, de obisnuit); o buna memorie (=a intocmi rapid harta mintala a unei intamplari); ordonarea informatiei, forta statica, timp de reactie, forta exploziva.


APTITUDINEA

DESCRIERE

Intelegere verbala


Exprimare verbala


Fluenta ideilor


Originalitate



Memorie buna


Sensibilitatea la probleme



Rationament deductiv


Rationament inductiv



Ordonarea informatiei



Flexibilitatea in clasificare



Orientarea spatiala


Vizualizare


Rapiditatea de cuprindere



Flexibilitatea cuprinderii



Atentie selectiva


Viteza perceptiva



Dozarea timpului



Forta statica


Forta exploziva



Forta dinamica


Rezistenta fizica


Flexibilitate corporala


Timp de reactie


Timp de reactie la alegere


Dexteritatea degetelor


Dexteritatea manuala

q   a intelege mesajul verbal scris sau oral; a inregistra in mod adecvat descrierea unui eveniment

q   a utiliza in chip reusit limbajul oral sau scris pentru a comunica celorlalti idei/informatii

q   a produce un numar de idei pe o tema data; conteaza numarul ideilor, nu atat calitatea acestora

q   a propune raspunsuri/solutii neuzuale intr-o tema sau situatie data; a improviza solutii in situatiile in care procedurile standard nu sunt operante

q   a retine informatia noua cu privire la o parte de rutina dintr-o activitate

q   a detecta problemele in situatii curente sau inedite; a recunoaste problema - nu neaparat solutia - ca intreg si elementele sale

q   a aplica reguli/propozitii generale la cazuri particulare; a proceda de la principii stabilite la concluzii logice

q   a aproxima o regula sau un concept care subsumeaza o situatie; a ajunge la o explicatie logica pentru fapte/evenimente aparent necorelate disparate

q   a aseza informatia in cea mai buna succesiune; corelarea adecvata a regulilor sau procedurilor cunoscute la o situatie data

q   abilitatea de a gasi moduri de grupare sau categorii alternative pentru un set de lucruri; aceste lucruri pot fi obiecte, persoane, idei etc.

q   a dobandi rapid o idee clara asupra spatiului in care te afli; a te descurca intr-un spatiu nou

q   a anticipa mintal infatisarea lucrurilor dupa o modificare sau o transformare ce va surveni

q   rapiditatea cu care un numar mai mare de elemente sau informatii pot fi organizate sau combinate intr-o configuratie cu sens fara a avea o idee prealabila despre aceasta

q   a gasi un element/obiect ascuns intr-o multime de elemente, a desprinde o latura particulara intr-un manunchi de insusiri, viteza nefiind importanta

q   a indeplini o sarcina/activitate in conditiile prezentei unor factori distractori sau a monotoniei



q   rapiditatea cu care insusiri ale unor obiecte sau persoane sunt comparate cu insusiri ale altor persoane sau lucruri; a gasi apropieri/asemanari intre obiecte/evenimente

q   a aborda cu atentie doua surse de informatie, a utiliza informatiile separat sau impreuna. Important este a opera cu informatia ce parvine rapid de la surse diferite

q   volumul fortei exercitate asupra unui obiect greu; efort static (a trage, a ridica, a impinge)

q   a investi energia in acte musculare explozive care cer o izbucnire energetica concentrata intr-un moment, nu atat in efort static

q   a utiliza mainile si trupul pentru a misca - un anumit timp sau o distanta - greutatea corpului (exemplu: a te catara cu franghia)

q   a mentine efortul fizic pentru o perioada lunga de timp; antrenamentul cardiovascular

q   a executa miscari flexionare continue sau repetate (cu mana sau piciorul) cu o anumita rapiditate

q   viteza cu care este dat un raspuns la un stimul; promptitudinea reactiei

q   a alege rapid raspunsul corect intr-o situatie precisa cand doua sau mai multe raspunsuri sunt posibile

q   a utiliza degetele in mod indemanatic si coordonat


q   a utiliza indemanatic mainile



1.2. PREDISPOZITIILE NATIVE.



Diferentele sau variatiile interindividuale, uneori sensibile sub unghiul capacitatilor, reprezinta un dat al experientei curente. In aceste diferente sau variatii, componenta genetica si participarea mediului raman indistincte. Precocitate manifestarii unei aptitudini este un indiciu pentru existenta unor predispozitii native aflate la baza aptitudinilor.

Mozart a compus un menuet la cinci ani, Goethe a scris la opt ani lucrari literare cu o maturitate de adult, Enescu a inceput sa cante la vioara la patru ani, iar la sapte ani a intrat la Conservatorul din Viena, Repin a manifestat aptitudini pentru desen si pictura de la trei-patru ani s.a. Alaturi de o inzestrare specifica, asa cum intalnim in exemplele citate, exista si o inzestrare generala sugerata de existenta unui C.I. prezumtiv foarte ridicat. T. Maiorescu a absolvit la Viena Academia Theresiana-echivalentul colegiului-la 18 ani cu premiul cel mai mare pe scoala ("Primus Omnium") apoi sustine un an mai tarziu teza de doctorat iar la 22 de ani ajunge profesor universitar (era in anii '60 ai secolului XIX) N.Iorga avea o lectura deosebita inainte de a intra in scoala primara (citise V. Hugo si alti scriitori francezi, precum si letopisetele lui M. Kogalniceanu), studiile universitare le-a facut intr-un singur an, iar la 23 de ani era profesor universitar. In chip simetric vorbim deci de creativitate generala si creativitate specifica.

Conform definitiei enuntate, aptitudinile sunt intotdeauna un rezultat al dezvoltarii, un "aliaj" intre elementul innascut si cel dobandit prin experienta in sens larg. Reiese ca patrimoniul genetic constituie numai una din sursele variantei interindividuale, cealalta sursa fiind mediul, educatia informala si cea formala. Dihotomia ereditate-mediu in determinarea aptitudinilor, ca si a altor insusiri psihice, este doar o aproximatie a lucrurilor. Mai intai, nu putem surprinde componenta nativa, ereditara in stare pura, in afara oricarui continut datorat "absorbtiei" prin experienta (=invatare). Exista o stare initiala (S) a creierului-genetic determinata - stare nevida despre care nu putem spune mare lucru inainte de comunicarea individului cu mediul, de receptarea si prelucrarea unei informatii, precum si de raspunsuri la situatiile externe. Nu putem avea, deocamdata o "radiografie" psihologica a inzestrarii genetice initiale inainte ca individul, respectiv copilul sa se manifeste, sa desfasoare o activitate sau o prestatie, relatia gena-comportament/performanta este departe de a fi liniara, lantul de mijlociri intre cele doua extreme presupune mai multe paliere.

Inca din anii '50, D.O. Hebb distingea - cu privire la inteligenta - intre potentialul innascut al dezvoltarii mintale (numit inteligenta "A") si nivelul efectiv atins, eficienta mintala a persoanei in diverse etape ale dezvoltarii sale: inteligenta "B". Inteligenta "A" nu poate fi masurata, evaluata, pentru ca la noul nascut ea nu este conturata inca, iar nivelul inteligentei "B"-accesibil evaluarii psihometrice- nu indica in mod necesar nivelul inteligentei "A". Nu se poate postula o relatie liniara intre inteligenta "B" si inteligenta "A" - cum face de pilda Eysenck - de vreme ce exista atatea contra-exemple in aceasta privinta: grupuri sau persoane dezavantajate cultural sau educational nu-si realizeaza potentialul lor intelectual. Estimarea inteligentei native constituie o problema deschisa, intrucat inteligenta "A" poate ramane - dupa cum arata experienta - in stare latenta. Inteligenta "B" poate fi cunoscuta practic cu deosebire la varsta scolara, prin rezultatele sale: insusirea notiunilor, principiilor etc. Fireste dezvoltarea inteligentei "B" este determinata de influente externe si in acelasi timp de inteligenta "A", care se investeste necontenit-gratie procesului invatarii - inteligenta "B". Ceea ce numim coeficient de inteligenta (C.I.), stabilit pe baza unor probe psihologice (Binet-Simon, Wechsler, s.a.), acesta este expresia sau masura inteligentei "B" in care se afla inglobata - intr-o proportie necunoscuta- si inteligenta "A". S-ar putea doar presupune ca in conditii optime de mediu si educatie relatia amintita sa fie liniara ceea ce ramane doar o ipoteza.

Distanta, respectiv intervalul dintre celula purtatoare a patrimoniului de gene si comportamentul manifest sau performanta individului se compune dintr-o serie de verigi mijlocitoare multe inca necunoscute. C. Tomlinson-Keasy propune un model ierarhic al factorilor ce influenteaza inteligenta, ceea ce se extinde in principiu si asupra celorlalte aptitudini. Palierul de baza este cel al functionarii celulare aflat sub incidenta imediata a patrimoniului de gene, a factorilor nutritionali etc. Urmeaza palierul sistemelor fiziologice, in particular neurofiziologice, cand discutia se poarta asupra fenomenelor psihice. La varful acestor sisteme neurofiziologice se afla un nou nivel, acela al sistemelor de receptare si prelucrare imediata a informatiei: procesele de codare, memorare, reprezentare a informatiei, precum si unele procese logice (clasificare, seriere, conservare) aplicata in viata cotidiana. Se adauga apoi factorii personali, psihologici - cum ar fi: atitudini, motive, imaginea eului - iar in final factorii sociali constand dintr-un camp de relatii psihosociale si din oferta de mijloace si facilitati de formare individuala. Acesti factori personali si cei sociali contureaza alte doua nivele. Se poate vorbi de un continuum mergand de la functionarea celulara la comportamente individuale si sociale - pe scurt de la celula la societate - continuum in care evantaiul influentelor de mediu se largeste, pana cand in final devine predominant. Nivele de functionare inferioare se integreaza celor superioare influentele operand in ambele sensuri: ascendent si descendent. De exemplu, in cazuri particulare, o anomalie cromozomiala sau un deficit nutritional sever afecteaza intreaga constructie ca in deficienta mintala. Influentele sunt si inverse: stresul are rasfrangeri fiziologice, biochimice, afectand de pilda mecanismele imunobiologice (psihoneuro-imuno-modulatia); apoi scolaritatea afecteaza nivelele de procesare a informatiei; o situatie devine stresanta in functie de evaluarea subiectului, de convingerile sale etc. Pentru majoritatea insusirilor si aptitudinilor ne se poate insa sesiza o filiatie liniara intre comportamentul manifest sau performanta individului si palierul functionarii celulare. Palierele ce se interpun - inca incomplet dezvelite - modifica "puritatea influentei genetice. Studiile cu trimiteri la substratul cromozomial privesc doar functii elementare (perceptia cromatica, unele senzatii gustative, procese mnezice simple). Procesele si insusirile psihice, privite sub aspectul mecanismelor lor, sunt produsul activitatii creierului, ale sistemului nervos central. Genotipul exista numai la nivelul elementar al celulei: componenta genetica actioneaza asupra insusirilor psihice printr-un lant de medieri. Sistemul nervos central - mai exact sistemele si structurile neuronale - sunt cele ce mediaza aceasta influenta. Altfel spus, procesele si insusirile psihice au la baza "programe" la nivelul sistemului nervos central, programe aflate sub incidenta directa a informatiei genetice purtate de molecula AND. Exista "programe" si "cablaje" neurofiziologice preformate care se impregneaza doar de experienta si exista "cablaje" nou formate ce se constituie in intregime gratie experientei (invatarii). Influenta mediului si a istoriei individuale aduc inflexiuni semnificative, uneori decisive. Traducerea si influenta informatiei genetice este diferita in situatiile amintite. Ipoteza ca cheia explicatiei proceselor psihice s-ar afla la nivelul scarii celei mai reduse a viului - molecula, gena - este fara acoperire.

Seashore care a facut studii asupra aptitudinilor muzicale a identificat cateva componente senzoriale simple - auzul absolut, simtul inaltimii, al ritmului etc. - care ar fi innascute. Aptitudinile muzicale nu se reduc insa la aceste capacitati senzoriale simple, dar le presupun ca premise necesare. Determinari precise asupra pragurilor senzoriale scot in evidenta valori diferite ale pragului in analizatori diferiti, de pilda in analizatorul vizual si cel auditiv. Aceste diferente la nivel psihofiziologic, controlate de gene, sunt implicate in aptitudinile muzicale sau pentru arte plastice. Fireste, acestea nu sunt doar premise initiale, preoperationale ale aptitudinilor. Nu ne putem astepta insa ca transmiterea genetica sa se faca pe baza capitolelor de psihologie. Categoriile si notiunile cu care opereaza psihologia s-au constituit pornind de la comportamentul manifest, respectiv de la performante observabile. Formatiunile psihice, fiind atat de complexe, trimit, probabil, spre o conditionare poligenica, astfel incat se presupune ca seturile de informatii genetice sincrone vor contine trasaturi in combinatii cu totul surprinzatoare. V. A. Krutetki, care s-a ocupat cu aptitudinile matematice, este de parere ca rolul dispozitiilor innascute este diferit, in functie de aptitudinile despre care este vorba. Acest rol este minimal in cazul dezvoltarii aptitudinilor obisnuite pentru matematica, dar este foarte mare cand este vorba de cazuri de inzestrare exceptionala a matematicienilor savanti.


1.3 APTITUDINI SI DEPRINDERI


Prezenta unei aptitudini este indicata de usurinta cu care sunt invatate cunostintele si deprinderile dintr-un anumit domeniu, de fatigabilitatea mai redusa ca efect al muncii depuse, aplicarea reusita a informatiilor dobandite in domeniul respectiv. Indiciul aptitudinii apare aici in usurinta de a invata, de a profita de exercitiu intr-o anumita activitate. Aptitudinile constituie totodata prin premise si rezultate ale invatarii. De aici dificultatea distinctiei dintre aptitudini si deprinderi. Aceste deosebiri sunt reale si le evidentiem in continuare.


a) Sub aspect procesual, deprinderile - care sunt actiuni automatizate - comporta o simplificare, o reductie treptata a proceselor psihice implicate in componenta lor. In acelasi timp, structura aptitudinilor - pe masura dezvoltarii lor - devine din ce in ce mai complexa, intrucat ea implica un numar crescand de procese psihice, ingloband ca momente chiar si unele deprinderi. Astfel, deprinderile de gimnastica, de desen, cele implicate in activitati practice etc., angajeaza in final cu precadere doar canalul chinestezic.

b) Sub aspect functional, in timp ce deprinderile se limiteaza de obicei la o actiune sau la o operatie, la un algoritm, in componenta aptitudinilor se cuprinde, de obicei, o intreaga familie de actiuni variate, susceptibile de a fi inglobate in ansamblul unei activitati (tehnice, sportive, matematice, literare, muzicale, etc.)

c) Sub aspect formativ spre deosebire de aptitudini -caracterizate printr-o dezvoltare continua, ascendenta - in cazul formarii deprinderilor se constata o scadere treptata, o epuizare a rezervelor potentiale, ca urmare a realizarii lor sub forma performantelor situate la limita superioara a posibilitatilor de dezvoltare. Deprinderile de calcul mintal sau cele motorii, dincolo de o anumita limita, nu se mai amelioreaza nici chiar in cazul suprainvatarii, in timp ce aptitudinile matematice sau verbale profita mereu de pe urma activitatii multiple in domeniul respectiv.

Desigur, exista si alte relatii intre aptitudini si deprinderi. Aptitudinile sunt premise ale formarii rapide a deprinderilor si totodata ale restructurarii lor in conditii diferite, pe de alta parte, deprinderile formate se pot integra in structura aptitudinilor, contribuind la amplificarea, imbogatirea repertoriului lor. In anumite imprejurari, deprinderile pot duce la stereotipizarea si schematizarea unilaterala a actiunilor, ceea ce este in defavoarea aptitudinii.


Experienta ne invata ca trebuie sa aratam prudenta in prognoza negativa. Aptitudinile se pot manifesta si mai tarziu (de ex.: W. Scott a scris primul sau roman la 34 de ani, scriitorul rus Aksakov a scris prima sa carte la 56 de ani). Aptitudinile se pot manifesta la varste diferite in functie de specificul lor. Astfel aptitudinile senzoriomotorii, cum sunt cele sportive, cunosc perioade de inflorire la varsta tanara, performantele in acest domeniu se plafoneaza pe la 25-29 de ani, existand si exceptii. In domeniul stiintei cele mai valoroase lucrari au fost elaborate intre 30-50 de ani.



Notele scolare nu au valoare predictiva notabila in ceea ce priveste creativitatea.

Humboldtt era socotit in copilarie ca marginit, slab inzestrat; se exprimau indoieli daca va primi instructia necesara; Newton era ultimul din clasa. Linnė era considerat de catre tatal sau ca fiind capabil numai "sa coasa cizme". Moliėre mult timp nu a putut invata sa citeasca. Pasteur, care a adus contributii atat de insemnate in domeniul chimiei organice, in scoala era socotit slab tocmai la chimie. Napoleon a fost un elev mediocru in scoala militara, Verdi a fost respins la examenul de admitere la Conservatorul din Milano, iar juriul care l-a examinat i-a trimis o scrisoare in care era sfatuit sa-si aleaga alta cariera.


Toate aceste exemple - preluate dupa Al. Rosca - ne arata de ce trebuie sa fim prudenti in prognoza negativa in ceea ce priveste posibilitatile copiilor. Ceea ce aparut imposibil la o anumita etapa de dezvoltare a copilului se dovedeste posibil intr-o etapa urmatoare, ca o consecinta a unei actiuni educative juste.


Este de retinut cum din anumite scoli au iesit absolventi care au devenit mari personalitati, creatori in diferite domenii, ceea ce nu poate fi explicat doar printr-o concentrare a talentelor datorata hazardului in aceste scoli. Metodele de lucru, stilul de munca al scolii au pondere insemnata.


Dezvoltarea aptitudinilor se realizeaza in spirala: obtinerea unui nivel inalt de dezvoltare deschide posibilitati noi pentru dezvoltarea aptitudinilor de un nivel mai inalt. In cursul acestui proces, se transforma insasi dispozitiile native.

Dupa natura proceselor psihice implicate in aptitudini vorbim de aptitudini senzoriale (de exemplu: acuitate vizuala, auditiva etc.); aptitudini psihomotorii (dexteritate manuala, coordonarea ochi-mana etc.), aptitudini intelectuale (inteligenta, aptitudini matematice etc.) aptitudini fizice (forta fizica, memorie chinestezica, etc.).

Dupa orientare sau grad de specializare vorbim de: aptitudini generale (inteligenta, aptitudine scolara); aptitudini speciale (aptitudinile profesionale

Ne oprim in continuare asupra unor aptitudini de interes particular pentru scoala, sfera productiei si a culturii.



2. INTELIGENTA CA APTITUDINE GENERALA


Putine au fost temele de psihologie care sa egaleze interesul manifestat pentru problematica inteligentei. Initial s-a pornit - ca si in alte situatii - de la cunoasterea comuna, cotidiana, acceptata ca punct, de plecare provizoriu care va fi treptat depasit, uneori contrariat.


2.1. DEFINITIE


Termenul de inteligenta figura in vocabularul curent, fiind consacrat - se pare - de catre Cicero. Cuvantul latin inter-legere, din care deriva termenul de inteligenta (intelligentia), reunea doua sensuri: a discrimina si a lega, apune impreuna. Asadar, in acceptia etimologica, inteligenta ar fi capacitatea mintii noastre de a stabili legaturi, relatii.

Tot din cunoasterea comuna provine in buna parte si acceptia larg raspandita: inteligenta este capacitatea de adaptare la mediu, aptitudinea de a gasi solutii in situatii inedite, deci instrument al reusitei. Se resimte aici un ecou sau o prelungire a biologiei. In cazul omului nu este vorba numai de adaptare, ci si de transformare a mediului.

Desprinsa din trunchiul mare al filosofiei, psihologia a imprumutat si primele cadre conceptuale din filosofie. Inteligenta in acceptia a numerosi ganditori, este instrument al cunoasterii, al abstractizarii si combinarii (sintezei). Sub aspect procesual, ea inglobeaza toate procesele de cunoastere, desi referinta cea mai frecventa pare a fi gandirea.

In sfarsit, potrivit experientei scolare, inteligenta este capacitatea de achizitie, de invatare si in prelungire: capacitatea de a dobandi alte capacitati/aptitudini in functie de continuturile invatarii.

Toate definitiile citate reprezinta propozitii destul de generale pentru a putea intruni un consens mai larg. Oricum, asa cum precizeaza Piaget, inteligenta "n-are nimic comun dintr-un absolut independent, ci este o relatie, printre altele, intre organism si lucruri", ea este un punct de sosire, un "termen generic desemnand formele superioare de organizare sau de echilibru a structurilor cognitive" (Psihologia inteligentei, p.13).

De la o definitie abstracta, generala, cercetarea psihologica trebuia sa treaca la o definitie operationala. A.Binet, impreuna cu Th. Simon, au propus in urma cu 6 decenii un test, de fapt, prima scara metrica a inteligentei, care reprezenta o aproximare a conceptului respectiv pe baza ideilor de atunci asupra domeniului. Se stie ca Binet n-a pornit de la o teorie unitara a inteligentei, ci a creat testul ca un instrument de predictie a reusitei scolare, instrument cerut de nevoi de ordin practic: departajarea la inceputul scolaritatii intre copiii in stare sa faca fata programelor de studiu si cei care urmeaza a fi dirijati pe o filiera scolara aparte (invatamantul primar devenind obligator).

Ca mijloc de evaluare, scara Binet-Simon s-a dovedit a fi destul de predictiva, coeficientul de corelatie, intre etatea mintala estimata prin teste si reusita scolara fiind in medie de 0,70 (maximum teoretic fiind 1,00), de unde creditul ei de validitate. Aceasta validitate predictiva a setului de probe atestata de practica, a facut sa se accepte continutul testului ca definitie provizorie a inteligentei. Suita de probe, ordonate pe varste, aproximeaza compozitia operatorie a inteligentei - spirit de observatie, intelegere, memorie, rationament, vocabular etc. - inteligenta insasi reprezentand un nivel de functionare a acestui ansamblu compozit.


Scara Binet-Simon constituie un esantion de sarcini/solicitari de felul urmator:

a descoperi asemanari/deosebiri intre obiecte date sau evocate din amintire

a numi elemente-lipsa in desene lacunare

a gasi antonimele unor cuvinte date

a explica proverbe

a memora si reproduce in ordine inversa un material verbal sau de cifre

a efectua rationamente procedurale (de tipul "daca . atunci")

a rezolva probleme de genul: "Intr-un camp inchis (de forma unui cerc) s-a pierdut in iarba mingea. Nu cunoastem nici un reper; din ce parte a sarit mingea, incotro s-a dus etc. Avand o singura intrare, gandeste-te cum sa o cauti pentru a o gasi. Indica traseul cu creionul!".


Cum nu se pot disocia deplin operatiile de continuturile de informatie care le sustin, in scara Binet-Simon au fost incluse si intrebari simple de informatie: numeste culorile, zilele saptamanii, etc. Comportamentul inteligent este aproximat prin ansamblul de raspunsuri la spectrul de sarcini date, ansamblu condensat intr-o masura globala, un indice prescurtat C.I. (in limba engleza Q.I.). Un mozaic de probe se rezuma astfel intr-un indice unic, care trimite astfel la o capacitate unitara. Au fost puse astfel bazele unui model psihometric. Inteligenta devine un concept-umbrela, un termen ce regrupeaza o suma de capacitati/operatii mintale in timp ce componentele ei - observatia, memoria, gandirea, limbajul - constituie decupaje practicate de analiza psihologica pentru studierea unuia si aceluiasi proces, numit astazi - de prelucrare a informatiei.

Perfectionarile aduse scarii Binet-Simon pastreaza in esenta crochiul initial, facandu-se amendari, adaugiri etc. Problema care se punea imediat era aceea daca inteligenta este practic o capacitate unitara, omogena sau prezinta o compozitie multifactoriala.


Ch. Spearman a sustinut teoria bifactoriala, potrivit careia fiecare capacitate partiala - respectiv fiecare test care o evalueaza - reprezinta o combinatie liniara a doi factori: un factor general (g) care ar fi omogen si un factor specific (s) legat de varietatea activitatilor. Intr-un grupaj de probe destinate a evalua inteligenta, exista o ordine ierarhica a coeficientilor de corelatie dintre probe. La baza acestei ierarhizari se afla un factor comun. Nivelul corelatiei exprima gradul de saturatie in inteligenta a diverselor probe. In consecinta, autorul sustine ipoteza existentei unui factor g - inteligenta generala - care consta din "educatia relatiilor", prin "educatie" intelegand miscarea gandirii fie inductiv, fie deductiv, in orice sens ar avea loc. Este vorba de o capacitate constitutiv omogena. In functie de varietatea activitatilor in care inteligenta opereaza, intervine si un factor s, diferit de la o sarcina la alta.

L. Thurstone, maestru al analizei factoriale, gaseste 8 factori comuni in spatele inteligentei generale: rationamentul deductiv, rationamentul inductiv, memorie bruta, aptitudinea numerica, rapiditatea perceptiei, aptitudinile spatiale, intelegerea verbala si fluenta verbala. Cunostintele actuale in legatura cu organizarea si dezvoltarea capacitatilor intelectuale merg pe aceasta linie; ele pledeaza pentru o teorie multifactoriala a inteligentei generale (Guilford s.a.). Ceea ce este regrupat sub termenul de inteligenta reprezinta de fapt o configuratie a capacitatii partiale, un "amalgam" de atribute (J.L.Horn).


R.B.Cattell distinge in informatia furnizata de testele acreditate de inteligenta doua fatete. Si anume, el separa testele saturate cultural - cum sunt testele verbale de inteligenta - si testele libere de elementul cultural ("free culture tests") in care diferentele individuale datorate experientei sunt mici. Asemenea probe ar fi de pilda "Matrici progresive" (Raven) probe de operare cu relatii spatiale, probe de clasificare s.a. care nu sunt sensibile la invatare. Initial, intreg repertoriul testelor de inteligenta era considerat a acoperi un singur factor "g" (Spearman). Prin rafinarea metodelor de analiza factoriala, R.B.Cattell sustine, inca din deceniul V, existenta a doi factori pe care-i noteaza gf si ge, carora le asociaza doua concepte: inteligenta fluida si inteligenta cristalizata, care au facut cariera in psihologie. Aceasta disjunctie este sustinuta de tehnicile de separabilitate factoriala. Reluand cercetarea in 1980 pe baza metodei gemenilor, autorul stabileste coeficienti de eritabilitate (H) in populatia generala: pentru inteligenta fluida H = 0,60 iar pentru inteligenta cristalizata este 0,45. Apare intemeiata tendinta de a se face o apropiere intre inteligenta fluida si inteligenta "A", intalnita la Hebb, ca si intre inteligenta "B" si cea cristalizata.

Se punea problema de a gasi indicatori pentru CI care sa nu fie dependenti cultural si sa se situeze in vecinatatea a ceea ce se numeste genotip. In aceasta privinta H. Eysenk propune ca predictori ai inteligentei: timpul de reactie (TR) si anumite date EEG, in particular latenta si amplitudinea potentialelor evocate. In modelul ierarhic al influentelor care determina inteligenta, indicatorii amintiti se situeaza undeva la jumatatea distantei dintre celula purtatoare a informatiei genetice si comportamentul manifest. De asemenea, intre timpul de reactie si CI s-a constatat o corelatie semnificativa, amploarea acestei corelatii crescand odata cu complexitatea timpului de reactie.


Se stie ca legea lui Hick stabileste relatia liniara (de proportionalitate) intre cresterea timpilor de reactie si logaritmul in baza 2 a numarului de stimuli prezentati. Panta definita astfel difera de la o persoana la alta in sensul ca ea creste lent la persoane cu CI ridicat si creste rapid la indivizi cu CI scazut, corelatia fiind inversa. Folosind aceasta panta (paradigma lui Hick) sau simpla corelare a CI cu timpii de reactie, Eysenck a obtinut valori r in vecinatatea lui 0,50. Cum valorile TR prezinta o mare variabilitate la acelasi individ - ceea ce atenueaza corelatia - se aplica o corelatie a efectului de atenuare datorat lipsei de stabilitate a datelor. Aplicand un asemenea calcul de corectie, H. Eysenck ajunge la valori r in vecinatatea lui 0,70, deci o corelatie foarte semnificativa.

Pe de alta parte, intre potentiale evocate si masuri ale inteligentei cu teste standard (scara Wechsler), E. Hendrickson gaseste o corelatie de 0,83 pe un lot de 200 de elevi cu o medie CI si abatere standard foarte apropiate de populatia generala. De asemenea, pe un lot de adulti s-a gasit o corelatie de 0,84 intre potentialele evocate si rezultatele la testul matrici progresive (Raven). De aici concluzia optimista preluata de Eysenck: potentialele evocate reprezinta o masura aproape perfecta a inteligentei native (genotipice), acoperind - ca si scara Wechsler - 80% din varianta genotipica a CI.

Replica data lui Eysenck - care anunta cu emfaza o revolutie in teoria si masurarea inteligentei - a fost destul de severa. S-a observat, mai intai, ca valorile r in vecinatatea lui 0,70 intre TR si CI sunt efectul unui calcul de corectie (de la 0,50 la 0,70) si nu un dat experimental, ceea ce reduce puterea lor demonstrativa. In al doilea rand, s-a evocat ca datele obtinute in aceeasi problema nu se confirma reciproc; ele sunt lipsite de uniformitate. J. Carlson si C. Jensen (1983) constata corelatii de -0,20, respectiv -0,30 intre panta de regresie a timpilor de reactie si evaluari ale CI cu testul Matrici Progresive (Raven). P.Vernon gasise la debilii mintali, cu aceeasi proba corelatii de -0,09.




Datele acumulate arata ca valoarea predictiva a TR pentru potentialul intelectual nativ se afla in medie aproximativ la limita semnificatiei, ceea ce pentru un studiu de validitate predictiva este cu totul insuficient. Pe de alta parte se contesta ca potentialele evocate - alaturi de masuratorile TR - ar putea da seama singure de intreg spectrul de sarcini si capacitati pe care le implica scara Wechsler. Inteligenta este o constructie relativ incheiata abia in adolescenta avansata si este greu sa admitem ca ar fi prefigurata in potentialele evocate, atestate de la o varsta frageda. Ar fi de asteptat ca odata cu potentialele evocate sa apara si ansamblul de capacitati/operatii subsumate conceptului de inteligenta, ceea ce - arata cercetarile piagetiene - nu are loc. Or, dupa unii autori eritabilitatea CI ar fi de 67% la copii si de numai 21% la adulti. Cand inteligenta atinge palierele superioare de echilibru influenta factorului genetic ar fi deci mult mai redusa. J. Piaget considera ca singura "functionarea nervoasa" a inteligentei este ereditara. Deci substratul ei neurofiziologic, neputand fi vorba la om de structuri cognitive apriori sau innascute. Inteligenta este o constructie (fenotipica), datorata schimburilor dintre organism si mediu pe fondul innascut.



APTITUDINI SPECIALE


Printre aptitudinile speciale se numara in primul rand aptitudinile profesionale. O anumita combinatie de capacitati si insusiri asigura succesul intr-o activitate profesionala sau alta.


Aptitudinea didactica. In termenii listei din tabelul 17.6 profesorului i s-ar cere urmatorul set de aptitudini: intelegere verbala, exprimare verbala, rationament deductiv (tipic pentru procesul de predare), o buna memorie (a retine chipurile elevilor), capacitatea de ordonare a informatiei (progresia logica a expunerii), fluenta ideilor (a gasi exemple alternative si versiuni multiple ale aceleiasi prezentari), originalitate, sensibilitate la probleme, dexteritate manuala (utilizare reusita a mijloacelor tehnice de instruire).

Alti autori detaliaza aptitudinile pedagogice in termeni mai specifici:

a preda in mod accesibil;

a cunoaste si intelege elevul, psihologia lui, lumea lui interioara;

spirit de observatie si atentie distributiva pentru a avea simultan sub control mai multe lucruri;

sentimentul noului, preocuparea de a invinge rutina, de a gasi mijloace, procedee, metode care sa faca munca instructiv educativa mai eficace (ceea ce se numeste creativitate in munca pedagogica);

aptitudini organizatorice, avand in vedere ca profesorul lucreaza cu un colectiv de elevi, care trebuie sa fie organizat si totodata trebuie sa-si organizeze si sa-si planifice propria munca cu elevii (de exemplu, organizarea lectiei, incadrarea in timp a predarii materialului);

limbaj clar si expresiv, vocabular bogat;

un anumit patos, entuziasm, care sa-l faca sa vorbeasca despre descoperiri, calatorii, expeditii, ca si cand ar fi participat el insusi la ele;


Aptitudinea la matematica. O aptitudine care trezeste un interes crescand este aptitudinea la matematici, care se contureaza mai ales pe la 14-16 ani. Metodologia psihologica de studiu este inca destul de empirica. Se constituie loturi contrastante de persoane, sa zicem elevi cu rezultate remarcabile la matematici si elevi cu rezultate slabe. Constituirea loturilor se bazeaza pe aprecierea curenta. In continuare, se alege un set de probe psihologice dar si de matematici, care sa fie discriminative, sa contina un element de creativitate, sa puna elevii in fata unui material inedit sau recent insusit. Pe baza probelor se aleg apoi indicii care separa net cele doua loturi.

Studiile facute (V. A. Krutetki s.a.) releva ca elemente ale aptitudinii matematice:

capacitatea de a generaliza rapid si extensiv materialul matematic, de a desprinde dintr-un caz dat sau din compararea mai multor relatii un mod de rezolvare aplicabil si altor relatii similare; gasirea rapida a unor reguli de organizare a datelor, a unui algoritm;

capacitatea de a prescurta (condensa) rapid un rationament sau un sir de rationamente si operatii;

flexibilitatea gandirii, restructurarea informatiei, gasirea mai multor solutii la o problema data, trecerea rapida de la rationamentul direct la cel invers, formarea asociatiilor reversibile (asociatii directe si inverse);

capacitatea de "privire" si reprezentare spatiala a figurilor si relatiilor spatiale; imbinarea si separarea figurilor;

capacitatea de simbolizare, de utilizare a notatiilor;

atractia spre problematic.


Aptitudinea pentru desen si pictura este o alta aptitudine specifica. Cercetari efectuate in legatura cu talentul la desen si pictura au aratat ca subiectii care obtin succes in aceasta directie reusesc:

sa fixeze rapid, precis si durabil imaginile vizuale ale obiectelor;

prezinta tendinta de fixare a intregului cu o inclinare mai redusa spre analiza;

apreciaza corect abaterile liniilor de la verticala sau orizontala;

apreciaza si reproduc corect proportiile obiectelor;

enunta judecati de valoare intemeiate. In scopul determinarii acestei din urma dimensiuni, de pilda, subiectilor li se dau spre apreciere perechi de tablouri (reproduceri) apartinand unor artisti cunoscuti. Din fiecare pereche unul din tablouri este o copie a originalului iar celalalt difera de aceasta copie printr-o singura particularitate prezenta sau absenta unui obiect, pozitia unui element din tablou, proportiile unui copac etc. Subiectul este pus sa aprecieze care tablou din fiecare pereche este mai bun, tinand seama de trasatura diferentiatoare care-i atrage atentia.

Sa adaugam ca exista o mare varietate de aptitudini profesionale, mai precis insusiri sau combinatii de insusiri cu directivare profesionala.

O precizare este necesara: numeroase profesiuni nu impun cerinte deosebite cu privire la nivelul aptitudinal al persoanei care aspira la exercitarea lor. Se pretinde doar ca insusirile si capacitatile individului sa se inscrie intr-un interval al normalitatii. De pilda pentru insusirea unei profesii din domeniul prelucrarii prin aschiere a metalelor nu se cer aptitudini specifice. Activitatea ca atare, exercitiul practic va favoriza prin fondul de informatii si deprinderi castigate, dezvoltarea unor aptitudini latente. Tot asa si in multe alte sectoare de munca apreciate ca fiind clasice trebuie adaugat insa ca in prestatia profesionala propriu-zisa, in nivelul de performanta care va fi atins ulterior, dincolo de o medie se va resimti insa prezenta unor aptitudini, fireste alaturi de motivatia in munca. Cu atat mai mult in situatii critice sau in situatii limita - avarii, incidente, accidente etc. - insusirile personale, adica aptitudinile si calitatile morale isi vor spune cuvantul.

In termeni asemanatori se pune problema si pentru sarcini de conducere sociala, pentru care nu se cere - din punct de vedere psihologic - ca persoana in cauza sa se detaseze prin insusiri iesite din comun. Experienta arata insa ca pentru o persoana ce apartine tipului de sistem nervos slab, o functie de conducere va aduce o mobilizare energetica in exces: sub "povara" raspunderii persoana va fi mereu in alerta, investitia de energie va fi - in raport cu sarcinile - mai mare decat este necesar, fapt care va aduce cu vremea la epuizare. In schimb pentru un tip de sistem nervos puternic si echilibrat, aceleasi sarcini vor aparea mai degraba "curente", fara o mobilizare energetica in exces. Un temperament excitabil nestapanit (coleric), caracterizat prin impulsivitate si explozii emotionale, prezinta riscul de a produce relatii conflictuale. Sub aspectul competentei, al performantei ca atare, aceste tipuri temperamentale se pot situa la nivele comparabile. Problema psihologiei este in primul rand nu atat de a face selectie, ci de a dirija oamenii spre domenii cu sanse bune de reusita in functie de oferta de locuri de munca ale societatii. Exista si posturi de munca sau profesii cu un risc mai mare de accidentare, cu solicitari psihofiziologice deosebite - de exemplu in aviatie, in producerea energiei nucleare, in sectoare in care se impune un grad mai mare de fiabilitate - unde apar si necesitati de selectie psihologica.







Bibliografie


Atkinson, R & colab.  (2002). Introducere in psihologie. Ed. Tehnica, Bucuresti

Landy, F. (1987). Psychology. The science of people, Second Edition, Prentice Hall

Miclea, M. (1999). "Psihologie cognitiva. Modele teoretico-experimentale", Editura Polirom

Opre, A. (2003) Introducere in teoriile  personalitatii. Ed.  ASCR, Cluj Napoca

Parot, F. & Richelle, M. (1995). "Introducere in psihologie. Istoric si metode", Ed. Humanitas

Radu, I. (coord.), (1993). "Introducere in psihologia contemporana", Cluj-Napoca, Editura Sincron 

Sdorow, L. (1993). Psychology. Second Edition, Brown & Benchmark.




Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:




Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }