Epigenetismul piagetian

EPIGENETISMUL PIAGETIAN

Ereditarismul si ambientismul pareau curente stiintifice ireconciliabile. Totusi, contradictiile lor fundamentale au putut fi de­pasite.

Teoria dublei determinari sau interactionista depaseste punctele de vedere unilaterale, sustinand ca dezv. individuala este rez. dintre factorii interni si externi, rolul conducator avandu-l educatia.

In cadrul acestei teorii se afirma prima data curentul epigenist care explica actiunea dupa geneza a celui de-al treilea factor : nici ereditatea, nici mediul si educatia nu pot realiza totul, ci intervine si tendinta formativa a omului.

Teoria dublei determinari se bazeaza pe conceptiile lui Freud (teoria psihanalitica), lui Piaget    (teoria cognitiv-constructionista) si a lui Vagotski in legatura cu « zona proximei dezvoltari »

Wolff este considerat parintele embriologiei.

Teoria lui Wolff are drept concept central expresia epigeneza. Dupa Wolff, nici "mediul nu poate fi totul' si nici "ereditatea nu poate totul' in procesul formärii si dezvoltarii organismelor, ci un al treilea factor, care nu este nici ereditar si nici ambiental, si care intra in actiune dupa geneza. Procesele de crestere si dezvoltare sunt controlate de un tertium pe care Wolff il numeste vis esentialis.

Wolff se credea un urmas al lui Aristotel, gandindu-se la teoria acestuia despre "entelhii'. "Entelhiile' aristotelice erau insä "forme' preconstituite - nu apareau "dupa geneza'. De aceea, epigenetismul trebuie considerat o mare para­digma stiintifica, valorificatä pe deplin abia astazi.

Aceasta vis esentialis sau nisus formativus apare nu numai dupa genezà, ci si dupa ce zestrea ereditarà cuprinsa in zigot intrà in interactiune cu mediul prin pro­cesele de nutritie care asigura cresterea. Forta "tendintei formative' creste odata cu dezvoltarea organismului atat in perioada intrauterine, cat si in cea extrauterine. Influenta sa se obiectivizeaza in faze si stadii de crestere care pot fi distinse cu pre­cizie. Astfel, in faza intrauterine a fost indentificata o succesiune de faze ale cres­terii: segmentarea, gastrularea; organogeneza; histogeneza; cresterea.

In mod similar, dupa expulzarea fatului din mediul uterin, s-au putut identi­fica faze ontogenetice ale cresterii organice si stadii ale dezvoltarii psihogenetice.

Toate sunt reglate de ceea ce Wolff numea vis esentialis. Intensitatea ei creste odata cu inaintarea in ontogeneza si psihogeneza. Biologii si psihologii comtemporani de orientare epigenetista au convenit din perspectiva analizei sistematice si a ciberneticii ca nisus formativus este, de fapt, un mecanism de autoreglare a cresterii, similar homeostazei, care asigura autore­glarea functionala a organismului. Ei au denumit acest mecanism homeorhesis. Homeorhesis-ul cresterii organice are un corespondent in planul dezvoltarii psihice care, dupa cercetarile scolii de psihologie genetica de la Geneva, in frunte cu Piaget, regleaza psihogeneza, in sensul de a "impune' o succesiune de stadii de dezvoltare care nu pot fi escaladate prin presiuni de mediu sau educative.

Inca de la aparitia ei, conceptia epigenetica si-a facut simtita influenta in gandirea educationala.

J. Piaget a recunoscut, influenta directa a epigenetismului modern.