Elemente de deontologie a evaluarii in contextul cresterii calitatii actului educational

ELEMENTE DE DEONTOLOGIE A EVALUARII IN CONTEXTUL CRESTERII CALITATII ACTULUI EDUCATIONAL

Evaluarea indeplineste un rol de reglare a procesului, atat a actului de predare cat si a activitatii de invatare. Ambii parteneri ai procesului, atat profesorii, cat si elevii, au nevoie sa cunoasca masura in care activitatea lor raspunde exigentelor scolare.

Evaluarea indeplineste mai multe functii: motivationala -care urmareste stimularea obtinerii de performante superioare; selectiva - evaluare de competente care asigura ierarhizarea si clasificarea elevilor sub raport valoric si al performantelor; diagnostica si prognostica - care evidentiaza valoarea, nivelul si performantele pregatirii elevului la un moment dat si pe cele probabile; de feedback- de reglaj si autoreglaj; de orientare scolara.

In functie de diverse criterii exista numeroase forme de evaluare. Formele de evaluare determinate de perioada de studiu sunt: evaluare initiala care se practica la inceput de an, ciclu de invatamant, capitol pentru a diagnostica nivelul de pregatire al elevilor; evaluarea curenta (continua, de progres) are loc pe tot parcursul desfasurarii procesului de invatamant, fiind folosita pentru asigurarea pregatirii sistematice si continue; evaluarea cumulativa ( sumativa, sau globala) se face la intervale mari de timp, la finalul unui capitol, semestru, an scolar sau ciclu de invatamant.

Teoria si practica evaluarii discrimineaza intre metodele traditionale de evaluare si cele complementare. Metodele traditionale de evaluare au capatat aceasta denumire datorita consacrarii lor in timp ca fiind cele mai des utilizate.Din aceasta categorie fac parte: probele orale, probele scrise, probele practice. Fiecare dintre aceste forme prezinta avantaje si dezavantaje ( la evaluarea orala se pot pune intrebari ajutatoare, dar este mai subiectiva si poate genera uneori inhibitii, la evaluarea scrisa elevul nu mai este tensionat, corectarea se face mai obiectiv, dar numarul de subiecte mai redus nu permite cunoasterea pregatirii intregii materii si exista posibilitatea de copiere), de aceea se recomanda combinarea celor doua tipuri de evaluare.

Alaturi de formele traditionale de evaluare se recomanda folosirea metodelor complementare care ofera profesorului date suplimentare despre acticitatea si nivelul de achizitie al elevului.

Ca metoda complementara de evaluare investigatia ofera posibilitatea elevului de a aplica in mod creativ cunostinte insusite, in situatii noi si variate, pe parcursul unei ore sau unei succesiuni de ore de curs. Un element important in desfasurarea unei investigatii, dupa proiectarea ei, il constituie preexperimentarea, ceea ce asigura un plus de validitate instrumentului de evaluare pe care profesorul intentioneaza sa-l propuna elevilor sai.

Activitatea didactica desfasurata prin intermediul acestei practici evaluative poate fi organizata individual sau pe grupuri de lucru, iar aprecierea modului de realizare a investigatiei este, de obicei, de tip holistic.

Proiectul- reprezinta o activitate de evaluare mai ampla decat investigatia. Proiectul incepe in clasa prin definirea si intelegerea sarcinii de lucru si se continua acasa pe parcursul a catorva zile sau saptamani, timp in care elevul are permanente consultari cu profesorul si se incheie in clasa, prin prezentarea in fata colegilor a unui raport asupra rezultatelor obtinute si chiar a produsului realizat.Etapele proiectului presupun directionarea eforturilor elevilor in doua directii la fel de importante din punct de vedere metodologic si practic: colectarea datelor si realizarea produsului. Strategia de evaluare a proiectului, care este una de tip holistic, trebuie la randul ei, sa fie clar definita prin criterii negociate sau nu cu elevii, astfel incat sa evidentieze efortul exclusiv al elevului in realizarea proiectului.

Portofoliul ca metoda complementara de evaluare in practica scolara curenta atrage din ce in ce mai mult atentia si interesul profesorilor. Portofoliul include rezultatele relevante obtinute prin celelalte metode si tehnici de evaluare, precum si sarcini specifice fiecarei discipline.

Portofoliul reprezinta "cartea de vizita" a elevului, urmarindu-i progresul de la un semestru la altul, de la un an scolar la altul si chiar de la un ciclu de invatamant la altul. Pe langa scopul pentru care este proiectat portofoliul, sunt la fel de importante contextul si modul de proiectare al acestuia.

O functie importanta pe care o preia portofoliul este aceea de investigare a majoritatii "produselor" elevilor, care , de obicei, raman neinvestigate in actul evaluativ, reprezentand un stimulent pentru desfasurarea intregii game de activitati didactice. In acelasi timp, sarcina evaluarii continue este preluata cu succes si fara tensiunea pe care ar putea-o genera metodele traditionale de evaluare.

Prin informatiile pe care le ofera autoevaluarea are un rol esential in intregirea imaginii elevului din perspectiva judecatii de valoare pe care o emite profesorul.

Pentru ca evaluarea sa fie resimtita da catre elev ca avand efect formativ, raportandu-se la diferite capacitati ale sale in functie de progresul realizat si de dificultatile pe care le are de depasit este foarte utila formarea si exersarea la elevi a capacitatii de autoevaluare.  

Observarea sistematica a activitatii si a comportamentului elevilor ofera profesorului informatii relevante asupra performantelor elevilor sai din perspectiva capacitatii lor de actiune si relationare, a competentelor si a abilitatilor de care dispun acestia. Pentru a atinge acest scop, profesorul are la dispozitie trei modalitati de inregistrare a acestor informatii:

a) fisa de evaluare, completata de catre profesor, in ea inregistrandu-se date factuale despre evenimentele cele mai importante pe care profesorul la identifica in comportamentul sau in modul de actiune al elevilor sai.Un avantaj important al acestor fise de evaluare este acela ca nu depinde de capacitatea de comunicare a elevului cu profesorul, profesorul fiind cel care inregistreaza si interpreteaza comportamentul tipic sau alte performante ale elevului. Insa ca orice metoda si aceasta prezinta si dezavantaje de care trebuie sa se tina seama. Un dezavantaj posibil este acela al marelui consum de timp pe care il implica, la care se adauga faptul ca aceste notari nu au o cota ridicata de obiectivitate.

b) scara de clasificare, insumeaza un set de caracteristici ce trebuie supuse evaluarii. Potrivit acestui tip de scara (scara Likert), elevului ii sunt prezentate un numar de enunturi in raport de care acesta trebuie sa-si manifeste acordul sau dezacordul, discriminand intre cinci trepte: puternic acord; acord indecis (neutru); dezacord; puternic dezacord.

c) lista de control/ verificare, ca maniera de structurare pare asemanatoare cu scara de clasificare, dar se deosebeste de aceasta prin faptul ca prin intermediul ei doar se constata prezenta sau absenta unei caracteristici, a unui comportament fara a emite o judecata de valoare oricat de simpla.

Toate aceste metode complementare de evaluare asigura o alternativa la formulele traditionale, a caror prezenta este preponderenta, oferind alte optiuni metodologice si instrumentale care imbogatesc practica evaluativa. Investigatia, proiectul si portofoliul in afara faptului ca reprezinta importante instrumente de evaluare, constituie in primul rand sarcini de lucru, a caror rezolvare stimuleaza invatarea de tip euristic.

In termeni generali, metoda este cea care contureaza intregul demers de proiectare si de realizare a actiunii evaluative, de la stabilirea obiectivelor de evaluare si pana la construirea si aplicarea instrumentului de evaluare, prin care dorim sa obtinem informatiile necesare si relevante pentru scopurile propuse.

Instrumentul de evaluare este parte integranta a metodei , fiind cel care concretizeaza la nivel de produs optiunea metodologica a profesorului pentru masurarea si aprecierea cunostintelor si competentelor elevului.

Utilizarea testelor ca principal instrument de evaluare in practica scolara curenta sau in situatie de examen poate include un potential risc in momentul in care in proiectarea acestora nu se tine cont de calitatile acestuia.

Principalele calitati ale unui instrument de evaluare sunt: validitatea, fidelitatea obiectivitatea si aplicabilitatea.

In continuare nu voi detalia aceste calitati ale instrumentelor de evaluare deoarece consider ca sunt bine cunoscute de catre toate cadrele didactice, ci voi incerca sa ma refer la conditiile eficiente ale unei evaluari scolare facand referire la conditiile unui sistem de evaluare eficient.

Prin urmare putem spune ca evaluarea nu este un scop in sine ci trebuie sa conduca la optimizarea intregului proces desfasurat in scoala. Ea trebuie sa fie formativa, situativa si sa dezvolte un proces de autoevaluare. Evaluarea nu trebuie sa se rezume doar la un singur instrument, ci sa se refere la o serie de tehnici cat mai diverse, incluzand si procese negociative. Lipsa alternativelor creeaza rutina, conformism si nu duce la completa dezvoltare a personalitatii.

Cunoasterea rezultatelor, a criteriilor de evaluare ii face pe indivizi mai constienti si ii motiveaza sa se implice in sarcina. Evaluarea eficienta este urmata de dezvoltare.

Un sistem de evaluare eficient trebuie sa indeplineasca mai multe conditii:

evaluarea trebuie sa fie o experienta de invatare;

ea trebuie sa fie motivanta, nesteresanta, sa fie o bucurie;

trebuie sa fie mai mult constructiva decat distructiva;

trebuie sa fie bazata pe dialog;

sa se concentreze pe ceea ce s-a invatat si nu pe ceea ce s-a gresit;

trebuie sa se desfasoare inca de la inceputul programului, consiliind si ameliorand pe parcurs si nu doar la sfarsit;

trebuie sa favorizeze si sa permita elevului sa invete sa construiasca forma sa personala de realizare a invatarii;

trebuie sa ofere oportunitati de gandire, reflectie si revizuire;

trebuie sa fie clara explicita;

sa stimuleze procesele de co-evaluare intre profesor-elev, intre elev-elev;

sa promoveze capacitatile de autoevaluare la elevi;

sa valorizeze eroarea ca un pas necesar pentru evaluare;

evaluarea eficienta nu se opreste la sfarsitul procesului ci creeaza noi alternative,studiaza impactul si preconiozeaza noi demersuri, evaluarea fiind cea mai importanta strategie in acest sens.

Cand profesorul poate fi multumit de evaluarea efectuata?

cand rezultatele sunt conforme cu obiectivele;

daca elevul intelege mai bine cum trebuie sa invete;

daca elevii au dobandit cunostintele necesare si au posibilitatea de a-si imbunatati activitatea pentru a evita erorile;

daca elevul pote reflecta asupra propriilor rezultate, realizand autoevaluarea procesului de invatare, a activitatii de desfasurare si a rezultatelor obtinute;

daca elevul e constient de existenta mai multor perspective si e deschis variantelor noi de activitate;

daca evaluarea nu induce stres participantilor.

Cum ar trebui sa arate profesorul de matematica in anul 2008 ?

Profesorul de matematica presupune o personalitate definita prin:

competenta stiintifica

competenta manageriala

competenta sociala

competenta psihopedagogica.

Un bun profesor ar trebui sa fie capabil de o mare varietate de stiluri didactice, sa-si regleze stilul prin adaptare, in functie de situatiile ivite, asigurand flexibilitate si eficienta.

Profesorul de matematica este creativ in conceperea si conducerea lectiilor numai daca are o consistenta pregatire pedagogica, metodica si de specialitate, precum si o deschidere suficient de larga pentru a proiecta corect actul didactic.

Atingerea unui randament superior in activitatea didactica nu este posibila fara cunoasterea si aplicarea corecta a strategiilor didactice. Strategiile euristice si alogoritmice sunt consolidate de strategiile evaluativ-stimulative.

In conditiile unui stil didactic elevat, riguros si performant, o conditie esentiala este raportarea evaluarii la componentele actului didactic. In acest fel instrumentele de evaluare, metodele si tehnicile adecvate trebuie sa fie cat mai flexibile, sa asigure validitatea si fidelitatea, pentru ca masurarea rezultatelor invatarii sa fie reala, obiectiva si exacta.

Profesorul de matematica trebuie sa fie in permanenta preocupat de succesul scolar, care reprezinta o stare de concordanta a capacitatii de invatare a elevului si a exigentelor scolare, de aceea este necesara punerea de acord a solicitarilor a profesorului cu capacitatile de invatare ale elevilor si de adaptare a acestora la activitatea scolara, trebuie sa se axeze pe alternanta dintre metodele traditionale de evaluare si cele complementare.