QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Directii de cercetare - sociologia educatiei








Directii de cercetare - sociologia educatiei

Educatia este un fenomen social si ca orice fenomen social intra in sfera de preocupari a sociologiei. Relatiile educationale sunt modelate cultural si reglementate social. Individul care trebuie educat este integrata in grupuri posedand structuri si functiuni variate, fiind influentat de acestea si actionand, la randul sau, asupra lor. Factorul principal al dezvoltarii fiintei umane, precum si scopul acestei dezvoltari il constituie societatea. In lucrarea Sozialpaedagogik. Theorie der Willenserziehung auf der Grundlage der Gemeinschaft, Paul Natorp arata ca intre notiunile de „comunitate” si „educatie” nu exista doar un raport exterior, dimpotriva, educatia se produce pe de-a intregul in comunitate, chiar mai mult, ea se sprijina pe comunitate, cel putin pe comunitatea educatului si a educatorului. In ultima instanta, omul ii datoreaza totul societatii. Tot intr-atat educatia individului este conditionata social, pe cat o plasmuire omeneasca a vietii sociale este fundamental conditionata de o educatie adecvata a indivizilor, care trebuie sa ia parte la aceasta viata. Paul Natorp respinge teza unicitatii individului, promovata mult timp de catre doctrinele pedagogice, convins fiind ca „omul nu creste… izolat si nici pur si simplu unul langa celalalt aproximativ in aceleasi conditii, ci fiecare se afla sub influenta multipla a celorlalti si reactioneaza constant la asemenea influenta. Omul individual este in realitate o abstractie, precum este si atomul fizicianului. Cu privire la tot ceea ce constituie omul ca om acesta nu este mai intai individ si apoi intra in comuniune cu ceilalti, ci el nu este deloc om fara aceasta comuniune”[1]. Caracterul fundamental social-relational al omului are consecinte semnificative si pentru pedagogie, care trebuie sa porneasca, in teoretizarile sale, de la ideea ca educatia poate avea succes numai presupunand o asemenea relatie. Individul datoreaza totul societatii, caci societatea ii faciliteaza trezirea si dezvoltarea constiintei de sine si, prin aceasta, ridicarea la lumea scopurilor, lumea ideii, lumea morala. Pentru a explica dimensiunea sociala a procesului de educatie, Paul Natorp invoca fenomenul potrivit caruia individului ii devine ceva clar in masura in care se poate plasa in perspectiva celuilalt, adica o poate prelua. Este imposibil de conceput ca haosul impresiilor sa se transforme intr-o lume de obiecte ordonate, cum se intampla, totusi, in primii ani de viata ai copilului, daca omul ar fi indrumat de la inceput exclusiv de perceptiile sale individuale, daca nu ar exista un schimb, prin care lui i-ar fi accesibila achizitia de cunostinte a celuilalt. Prin mijlocirea mediului in care traieste, copilului ii este accesibil intregul trecut al umanitatii.  Constiinta de sine a individului este conditionata de societate; ea se dezvolta doar prin actiunea reciproca, prin raporturile stabilite cu comunitatea. Nu poate exista constiinta de sine fara relatia pozitiva cu o alta constiinta de sine.



Pentru un alt promotor al cercetarilor sociologice in domeniul educatiei, Émile Durkheim, teza de baza a constructiei sale teoretice este urmatoarea: societatea modeleaza fiinta umana dupa nevoile sale, prin intermediul educatiei[2]. In fiecare om exista doua elemente: unul individual si altul social. Primul este constituit din stari psihice, care se raporteaza la noi insine, la evenimentele vietii personale, cel de-al doilea cuprinde ideile, sentimentele, credintele, traditiile, opiniile colective, practicile morale, care exprima grupul (grupurile) social din care face parte individul. Fiinta individuala a omului nu exista realmente in afara celei sociale. Copilul care intra in viata sociala nu aduce cu sine decat natura lui individuala. Fiinta sociala, exterioara si preexistenta lui, nu are, deci, nici o premisa individuala. Cu fiecare noua generatie, societatea se gaseste in fata unei tabula rasa, pe care totul trebuie construit din nou. De aceea, scopul educatiei este constituirea elementului social al fiintei umane, altfel spus, formarea indivizilor pentru societate, integrandu-i in structura ei si interesandu-i de idealurile ei. Prin urmare, pedagogia ar avea ca sarcina strangerea cat mai multor date cu privire la educatie si interpretarea lor cu ajutorul unor metode stiintifice, respectiv, a unor metode sociologice, caci, sustine Émile Durkheim, pedagogia depinde de sociologie, mai mult ca de orice alta stiinta. In opinia lui, constituirea autonoma si extra sociologica a pedagogiei este de neconceput.

Pe o pozitie similara se situa si sociologul roman Dimitrie Gusti, care pleda pentru adaptarea scolii si educatiei la viata, la mediul social: „Scoala nu poate fi o institutie cu totul straina de mediul inconjurator, intrucat ea se adreseaza unei realitati precise, pregatind, prin mijloace locale, care ii stau la indemana, pentru o viata sociala concreta”[3]. Numai prin adaptarea invatamantului la nevoile specifice vietii sociale romanesti se va ajunge ca fiecareia din formele sale sa-i corespunda o functie sociala precisa.

Ideea centrala in sociologia educatiei este cea referitoare la esenta sociala a educatiei. Un rol determinant in formarea omului si integrarea lui sociala il are scopul sau idealul educativ oferit de catre societate. Prin ideal educativ se intelege „imaginea pe care societatea si-o face despre ea insasi, potrivit tendintelor ei de perfectiune, adica nevoilor de rezolvare a contradictiilor existente in sanul ei”[4]. Prioritatea socialului in formarea omului nu exclude insa rolul factorului individual.

 Mediul social, influenta si determinarea educativa venite din partea acestuia prezinta o importanta deosebita, asa cum au aratat sociologi precum Paul Barth sau Émile Durkheim, ale caror conceptii converg in ideea ca grupul social este, de fapt, cel care educa, cel care se „reproduce” in fiecare persoana. Impactul educativ al societatii asupra individului este posibil, intrucat colectivitatea influenteaza si provoaca reactii la nivelul constiintei individului. Pornind de la raportul societate-individ, de la acest schimb prin intermediul caruia se realizeaza o unitate din punct de vedere social, Eugeniu Sperantia concepea educatia ca  pe o rezultanta a circulatiei valorilor la nivel social. Impactul influentelor sociale asupra individului este generalizat: „Viata sociala in toate raporturile ei e educativa si nu exista fenomen social propriu zis care sa nu fie totodata si un proces de educatie”[5]. Actiunea educativa se realizeaza prin valorile dominante si caracteristice ale grupului social, care circula in forma traditiilor si a creatiilor de tot felul. Privita intr-o astfel de perspectiva, educatia este o rezultanta a raporturile sociale: „Educatia, in sensul propriu al cuvantului e, in intregimea proceselor sale o functiune sociala”[6], fapt constatat de mult timp, incepand de la Platon si Aristotel si pana la Auguste Comte si Émile Durkheim.

Ideea de fond a sociologiei educatiei este ca intreaga personalitate a unui om se modeleaza in decursul vietii prin intermediul relatiilor sociale, care ii permit sa preia de la altii idei, expresii, preferinte, obiceiuri, integrate, mai apoi,  intr-o sinteza originala la nivelul personalitatii sale. Diferentele dintre oameni in ceea ce priveste influentele venite dinspre mediul social si reactiile la acestea sunt cat se poate de evidente pentru oricine, caci ambianta nu lucreaza la fel asupra tuturor, dupa cum fiecare reactioneaza in felul sau la ingerintele ei.

In cea de-a doua jumatate a secolului al XX-lea, cercetarile sociologice cu privire la raportul dintre educatie si societate sau la elementele specifice relatiilor interindividuale din grupurile de elevi s-au inmultit considerabil. Mohamed Cherkaoui[7] considera ca sociologia educatiei are ca obiect de studiu mecanismele, intrarile si iesirile sistemului de invatamant. In planul mecanismelor intereseaza fenomenele scolare si relatiile scolii cu alte institutii, mai ales cu familia, politica si economia. Ca aspecte specifice ale mecanismelor scolare care il intereseaza pe sociolog, Mohamed Cherkaoui mentioneaza: transmiterea cunostintelor si a ordinii morale (ierarhizarea si diviziunea cunostintelor, regulile care le guverneaza, consecintele acestei stratificari asupra identitatii scolare a elevului), tipul de pedagogie pus in practica (maniera in care sunt transmise continuturile, tehnologiile utilizare, natura relatiilor profesor-elev, structura puterii in clasa), regulile de evaluare care functioneaza in procesul selectiei indivizilor. In sfera intrarilor avem elevii (descrisi intr-un spatiu de variabile fizice, psihologice si sociale), profesorii si administratorii (descrisi de variabile profesionale si politice, precum nivelul de pregatire, modul de recrutare, pozitia in structura sociala, orientarile sociale si politice), iar in ceea ce priveste iesirile, ne intereseaza rezultatele functionarii mecanismelor de socializare si de selectie: gradul de asimilare a cunostintelor si de dezvoltare a deprinderilor, reusita scolara, efectele instruirii asupra stilurilor de viata, comportamentul politic sau status-ul social final.



Concepand educatia ca sistem deschis (comportand fluxuri de intrare si fluxuri de iesire), adeptii teoriei sistemelor aplicate la educatie considera ca sociologia educatiei cuprinde trei subdiviziuni principale[8]:

a)     Sociologia institutiilor si a procesului intern de educatie (studierea functionarii efective a sistemului);

b)     Sociologia intrarilor in sistem (studierea functiilor educative ale familiei, a rolului structurilor societatii in directionarea accesului indivizilor la educatie, a mediului social extrascolar ca mediu educogen);

c)     Sociologia iesirilor din sistem (studierea nevoilor sociale si a raporturilor dintre dezvoltarea socio-economica si sistemul de invatamant).

Aceasta reprezentare permite o evaluare complexa a sistemului de educatie prin prisma adecvarii sale la cererea sociala de educatie.

Sociologia educatiei reprezinta unul dintre domeniile stiintei, care a cunoscut in ultimul secol o dezvoltare deosebita. Analiza sociologica vizeaza organizarea institutionala a educatiei si implicatiile acestei organizari asupra dezvoltarii omului ca fiinta sociala. In al doilea rand, ea isi propune sa studieze modul in care este influentata educatia de o serie de procese demografice, politice, culturale, comunitare etc. Émile Durkheim a fost cel care a abordat educatia exclusiv din perspectiva macrosociologica. In zilele noastre, sociologii educatiei studiaza, din aceasta perspectiva, multiplele conexiuni dintre educatie si societate: modul in care scolile si universitatile actioneaza ca institutii de socializare, masura in care aceste institutii influenteaza stratificarea sociala, mobilitatea sociala sau obtinerea succesului socio-economic la varsta adulta, modul in care Curriculum-ul creeaza si legitimeaza variatia cererii si ofertei de educatie, in conditiile miscarilor sociale, controlului social si diferitelor tipuri de schimbare sociala. Printre problemele cercetate din perspectiva macrosociologica se numara si aceea a accesului inechitabil la educatie, problema restructurarii si reformei scolilor s.a. Tot din perspectiva macrosociologica, au fost studiate procesele sociale care se petrec in interiorul sistemelor educative: alfabetizarea, scolarizarea de masa, informatizarea invatamantului, culturalizarea, dar si influentele pe care le exercita asupra educatiei procesele care se petrec la nivelul celorlalte institutii sociale, cum ar fi, de exemplu, procesele politice de democratizare, monitorizare, ideologizare, birocratizare, organizare a vietii comunitare (descentralizarea administrativa a invatamantului, responsabilizarea comunitatilor locale etc.).

Pe de alta parte, analiza microsociologica vizeaza fenomenele sociale cotidiene din interiorul diverselor organizatii si grupuri educative. In aceste contexte, sociologia cerceteaza cu precadere: relatiile sociale din interiorul grupurilor educative, rolurile sociale in organizatiile educative, grupurile educationale. Cercetarea educatiei din perspectiva microsociologica poate oferi raspunsuri la o serie de probleme concrete, referitoare la conditiile in care unitatile scolare pot deveni mai eficiente. Astfel, din aceasta perspectiva au fost cercetate problema gruparii elevilor in scoli, procesele de stratificare din interiorul scolii si intre scoli, care ar putea sa explice diferitele efecte observabile ale educatiei, precum si problemele abandonului scolar, repetentiei la diferite niveluri, perfectionarea profesorilor si colaborarea dintre ei s.a.

Cercetand fenomenul educatiei, atat din perspectiva macrosociologica, cat si din perspectiva microsociologica, sociologia contribuie la intelegerea relatiei dintre educatie si diversele institutii sociale, rolul jucat de scoli in societate, caracteristicile organizationale ale scolilor, rolul scolii in generarea inechitatii sociale, dar si relatiile sociale din interiorul unei clase de elevi.

Sociologia educatiei si invatamantului este interesata, asadar, de o multitudine de aspecte, precum analiza structurii sistemului de invatamant din perspectiva sociologica, analiza sociologica a functiilor sistemului de invatamant, perspectivele de viitor ale educatiei, resursele sociale si valoarea economica a educatiei, finalitatea sociala a sistemului scolar, problematica inechitatilor scolare, evolutia politicilor educationale, relatiile educationale, rolurile educationale, grupurile educationale in diverse societati. O cunoastere precisa si obiectiva a acestora va permite o mai buna organizare a instructiei si a educatiei: „…nu putem raspunde la intrebarea: ce trebuie sa-l invatam pe copil?, scrie Émile Planchard, bazandu-ne numai pe ceea ce poate copilul, ci si pe ceea ce cere societatea in care este chemat sa traiasca, ca si pe posibilitatile pe care le ofera mediul. Daca pedagogia vrea sa fie o stiinta a vietii, ea trebuie sa se preocupe de viata completa si concreta, individuala si sociala”[9]. Datele sociale trebuie luate in considerare la stabilirea programelor si chiar a metodelor de invatamant. Asadar, trebuie sa tinem seama de o realitate exterioara copilului, care este realitatea sociala cu diversele ei aspecte si exigente, cu progresele in plan stiintific, tehnologic sau economic. Pe de alta parte, trebuie sa tinem seama de faptul ca interventia educativa se exercita asupra unor fiinte cu un puternic instinct social, cu o tendinta spre grupare si viata in comun. Menirea educatiei este de a stabili o corespondenta cat mai stransa intre copii si comunitate: „…principiul fundamental al oricarui program de educatie si de instructie este acela de a stabili o dubla armonie intre exigentele sociale si posibilitatile infantile, intre experienta individuala si idealurile sociale”[10].




Cunoasterea confruntarilor de idei cu privire la problematica sociala a scolii prezinta o mare insemnatate pentru cercetarea stiintifica si activitatea pedagogica practica. Principalele tendinte si orientari din acest domeniu constituie nu numai o parte inalienabila a formarii profesionale a educatorului modern, ci si un instrument eficient pentru conducerea proceselor de dezvoltare a invatamantului in raport cu cerintele actuale si de perspectiva ale societatii. O mai buna cunoastere a problematicii, a orientarilor teoretice si a experientei metodologice, a rezultatelor obtinute si a interogatiilor aparute in sociologia contemporana a educatiei si invatamantului poate contribui la efortul creator al cercetarii din domeniul stiintelor educatiei. Dintre teoriile elaborate vom aborda, in cele ce urmeaza, teoria reproductiei culturale a lui Pierre Bourdieu si teoria transmiterii culturale a lui Basil Bernstein.



[1] Paul Natorp, Sozialpaedagogik. Theorie der Willenserziehung auf der Grundlage der Gemeinschaft, Fr. Frommanns Verlag, Stuttgart, 1904, p. 84.

[2] Émile Durkheim, Educatie si sociologie, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1980, p. 41.

[3] Dimitrie Gusti, Sociologia militans, Bucuresti, 1935, p. 82.

[4] Stanciu Stoian, Sociologia si pedagogia satului, Editura Prometeu, Bucuresti, 1943, p. 13.

[5] Eugeniu Sperantia, Fenomenul social ca proces spiritual de educatie, Tipografia „Béres Carol”, Oradea, 1930, p. 136.

[6] Ibidem, p. 128.

[7] Mohamed Cherkaoui, Sociologie de l'éducation, Presses Universitaires de France, Paris, 1986.

[8] Aculin Cazacu, Sociologia educatiei, Editura Hyperion XXI, Bucuresti, 1992, p. 7.

[9] Émile Planchard, Pedagogie scolara contemporana, Editura Didactica si Pedagogica, Bucuresti, 1992, p. 73.

[10] Ibidem, p. 378.




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat