QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Consideratii teoretice preliminare asupra psihologiei varstelor








Consideratii teoretice preliminare asupra psihologiei varstelor

Problematica psihologiei varstelor si a particularitatilor ce caracterizeaza aceste segmente ale dimensiunii ontologice a individului, in devenirea sa, este deosebit de importanta in cadrul psihologiei scolare, delimitand etape, stadii si perioade corespondente acestor varste. Diferenta de varsta se exprima atat in gandire cat mai ales in conduita, fiind determinata de o multime complexa de procese psihice. In acelasi timp aceste conduite sunt influentate de statusurile profesionale si sociale, de natura intereselor si a motivatiilor, precum si de insusirile si trairile psihice specifice.

Problematica periodizarii varstelor nu este de data recenta, asemenea etape fiind delimitate si mentionate inca de Aristotel si, evident, de parintele didacticii, J.A. Comenius, acesta din urma sustinand ca durata fiecarei etape este de 6 ani. Ulterior J.J. Rousseau a sustinut durate inegale ale etapelor de varsta: 0 – 12 ani – etapa dezvoltarii fizice; 12 – 15 ani – etapa educatiei morale; 15 – 20 de ani – etapa educatiei profesionale etc. Asemenea preocupari s-au regasit si la unii scriitori si ganditori romani, un nume de referinta fiind Dimitrie Cantemir in lucrarea sa „Divanul sau Galceava inteleptului cu lumea”. In aceasta lucrare se face o interesanta periodizare a varstelor utilizand si anumite denumiri metaforice preluate din evolutia plantelor, astfel: pruncia este asociata florii vietii; copilaria legarii florii; catarigia sau ce numim noi pubertatea este asociata imparguirii; voinicia – coacerii poamei; barbatia – culegerii fructelor; incaruntirea – inceperii lancezirii si batranete – cu putreguinea vietii.



Psihologia varstelor delimiteaza statute de varsta si atitudini, conduite si cerinte specifice fata de anumite varste. Statutul de varsta reala sau dorit creeaza in interrelatiile sociale o stratificare de datorii si drepturi, ceea ce in ultima instanta se manifesta prin anumite comportamente si conduite si care sunt dependente, in mare masura, de varsta si de contextul conditiilor sociale.

Dezvoltarea psihica in decursul vietii este neliniara, complexa si caracterizata printr-un decalaj transversal sau vertical (J. Piaget), adica de dezvoltarea inegala intre diferitele caracteristici si particularitati psihice. Atentia, inteligenta, memoria au un caracter inegal ca prezenta, volum si implicatii. Aceasta inegalitate de dezvoltare este generata de structurile primare, de caracteristicile individuale si de caracterul complex al vietii si experientei care, prin solicitari, creeaza anumite functii in coroborare cu dezvoltarea psihica si expresivitatea personalitatii. Decalajul transversal este evident in toate perioadele vietii, inclusiv in cel de declin psihic, fapt ce se explica in inegala deteriorare a unor procese psihice (a memoriei, a gandirii, a atentiei, a intereselor), in ultima instanta a intregului psihic. Are loc un proces de dezvoltare neliniara a personalitatii, proces ce are la baza selectivitatea adaptarii (psihofiziologice) si efortul permanent al constiintei omului de a anula contradictiile dintre cerintele pe care le prezinta societatea si posibilitatile, uneori limitate, de a raspunde acestor cerinte si concomitent intre cerintele (aspiratiile, idealurile) persoanei umane si posibilitatile societatii umane de a le satisface. Pe acest spatiu si interactiune se realizeaza procesul adaptarii si integrarii sociale, uneori in mod liniar, fara asperitati, iar alteori pe fondul unor contradictii. In acest context contradictia devine conditie fundamentala a dezvoltarii, forta emergenta de adaptare la complexitatea lumii si vietii, starea prin intermediul careia se potenteaza structurile psihice, posibilitatile de acomodare si asimilare.

Fiecare persoana se exprima in viata sociala prin ceea ce se numeste „rol social”. La care se adauga implicatia de „status social”. Conceptul de rol se refera la ansamblul comportamentelor pe care ceilalti le asteapta de la un individ si se subintelege ca acest concept se diferentiaza in functie de varsta scolara si nu numai. Statusul social se refera la ceea ce un individ asteapta de la altii in functie de pozitia sa sociala (Stoetzel J.). Nivelul cerintelor, aspiratiilor si idealurilor sociale ale individului se opun posibilitatilor societatii de a crea conditii de a fi realizate. Cand conditiile de viata se perimeaza, se traieste tensiunea si anxietatea ca forme de aparare si apar conduite fie de ignoranta, fie de autorealizare, fie de opozitie ce tind sa se generalizeze, fie cautarea unor noi conditii de existenta.

Procesele de adaptare antreneaza fortele Eu-lui si vitalitatea sau viabilitatea energiei psihice, fiind intretinute de pulsiunile interne, de subconstient.

Ciclurile vietii omului sunt incarcate de cerinte (asteptari) privind statutul de varsta cu tot ceea ce implica viata sociala si statutul cultural al individului, in functie de nivelul sau de instruire. In stadiul ciclurilor vietii si al statutelor de varsta, preferintele cercetatorilor s-au orientat mai intai spre varstele de crestere si dezvoltare, deci spre copii. Exista in acest sens o psihologie a copiilor sau o psihologie infantila. Sunt studii facute privind copilaria timpurie si perioadele pana la 9 – 10 ani. Vom prezenta cateva particularitati.

Copilaria, ca prima etapa a vietii, se extinde pe o perioada de aproximativ 10 ani si constituie etapa de maxima importanta pentru intreaga dezvoltare ulterioara. In copilarie se formeaza toate conduitele importante adaptative, se pun bazele personalitatii, se constituie structurile mai importante energetice, intelectuale, creative, inclusiv sociabilitatea, o serie de aptitudini, caracteristici comportamentale de baza, reactii afective si volitive. Are loc procesul alfabetizarii, proces prin care copilul se adapteaza conditiilor fundamentale si primare ale nivelului social de cultura. Totodata, se dezvolta nivelul intereselor – cele socio-culturale si interne.

Retinem cateva particularitati fundamentale ale acestei varste: are loc invatarea conduitelor de crestere, autonomia, autoservirea, autocontrolul, invatarea, insusirea de strategii de instruire si de autoinstruire, socializarea conduitei, integrarea familiala, scolara si sociala.

Stadiile implicate in ciclurile vietii si ale dezvoltarii psihice. In conformitate cu parerea celor mai multi specialisti ai psihologiei varstelor, aceste stadii ar fi:

Ciclul vietii

Caracteristici fundamentale

Substadiile implicate

Caracteristicile privind modificarea

Prenatal (9 luni)

Formarea organismului, Nasterea

Perioada embrionara

Perioada fetala precoce

Perioada fetala tardiva

Cel mai intens ritm de crestere

Copilaria si pubertatea inclusiv adolescenta

 (0 – 20 ani)

Insusirea (invatarea) conduitelor de crestere, autonomia, autoservirea, autocontrolul, invatarea, insusirea de strategii de instruire si autoinstruirea, socializarea conduitei, integrarea familiala, scolara, sociala, subidentitatile socio-culturale, familiala si scolara

-Primul an de viata;

-Prima copilarie (perioada anteprescolara 1 – 3 ani);

-A doua copilarie (perioada prescolara 3 – 6 ani);

-A treia copilarie (perioada scolara mica 6- 10 ani);

-Pubertatea (10 – 14 ani);

-Adolescenta (14 – 20 ani);

-Adolescenta prelungita (20 – 24 ani)

Ritm foarte intens de crestere staturala si ponderala in primul an, ritmul creste treptat cu un puseu in perioada prescolara si altul in perioada pubertatii.

La 24 de ani cresterea staturala inceteaza.



Varstele adulte active 20 – 65 ani

Contribuie la viata productiva, constructia unei familii deci a subidentitatilor profesionale, maritale si parentale

-Tineretea 25 – 35 ani;

-Varsta adulta precoce 35 – 44 ani;

-Varsta adulta mijlocie 45 – 55 ani;

-Varsta adulta tardiva 55 – 65 ani

Echilibru si vitalitate, procreare activa.

In varsta adulta precoce usoara deteriorare senzoriala (vizuala) care se extinde si spre alte zone senzoriale

Varstele de involutie 65 ± 90 ani

Dezangajare profesionala, adaptare la denuclearizarea familiei

-Perioada de trecere 66 – 70 ani;

-Perioada primei batraneti 70 – 80 ani;

-Perioada celei de-a doua batraneti 80 – 90 ani;

-Perioada marii batraneti peste 90 ani.

Usoara intensificare a deteriorarii organice in perioada de trecere.

Ritmuri foarte inegale de deteriorare a functiilor si energiei psihice in celelalte perioade cu deces in oricare din ele

Copilaria si pubertatea

Cunoaste un segment de aproximativ 20 de ani si se exprima prin mai multe etape:

1.   primul an de viata;

2.   prima copilarie (perioada anteprescolara) 1 – 3 ani;

3.   a doua copilarie (perioada prescolara) 3 – 6 ani;

4.   a treia copilarie (perioada scolara mica) 6 – 10 ani;

5.   pubertatea 10 – 14 ani;

6.   adolescenta 14 – 20 ani;

7.   adolescenta prelungita 20 – 24 ani, segment care comporta inca anumite discutii in ceea ce priveste statutul sau de varsta.

Exista si alte periodizari asupra acestui segment de varsta, ale caror particularitati si stadii le vom analiza in continuare.

Stadiul senzorio-motor (0 – 2 ani). Acest stadiu prezinta particularitati atat de natura senzorio-motrica cat si in plan cognitiv. Corespunde dezvoltarii si coordonarii capacitatilor senzoriale si motorii ale copiilor. Principalul instrument psihic al adaptarii la realitate este schema senzorio-motorie, in timp ce principala „achizitie” este permanenta obiectului. Inteligenta incepe sa se manifeste in conduita copilului spre sfarsitul primului an de viata si are la baza mobilizarea schemelor senzorio-motorii si coordonarea lor pana la gasirea alternativei eficiente. Ea ramane insa legata de actiunea efectiva a copilului, fiind exclusiv practica. La sfarsitul celui de-al doilea an, odata cu maturizarea reprezentarii ca proces psihic, incepe sa se manifeste posibilitatea combinarii mintale a schemelor. Este punct din care se desprinde „in faza incipienta” inteligenta de actiune. Apar forme ale inteligentei simbolice si posibilitatea perceptiva si discriminatorie a obiectelor ca rezultat al reflectarii si nu numai al utilitatii acestora.

Perioada preoperatorie (2 – 7/8 ani). Este etapa pregatitoare pentru stadiul urmator, dar care prezinta o importanta principala in evolutia copilului. Ea se centreaza in jurul functiei semiotice (sau simbolice), care constituie o premisa obligatorie prin functionalitatea ei psihologica: interiorizarea actiunii, in „mentalizarea” acesteia. Pentru a ajunge la operatia mintala (actiune interiorizata, reversibila si structurala) este necesar pentru copil sa poata si sa invete sa exprime o realitate semnificata (obiect, persoana, situatie etc.) cu ajutorul unui substitut evocator (semnificantul: cuvant, desen, comportament, imagine mintala). Acest lucru se intampla in perioada in care jocul simbolic, desenul si mai ales limbajul apar si se consolideaza ca principal material al constructiei psihice cognitive. Caracterul predominant intuitiv al cunoasterii face ca, la aceasta varsta, copilul sa ramana prizonierul propriului sau punct de vedere (egocentrist) si, plastic exprimat, sa gandeasca ceea ce vede. Incepand doar cu stadiul urmator se poate produce inversarea atunci cand apar anumite structuri logice: sa vada ceea ce gandeste (exemplu: pus in fata evaluarii egalitatii unui kilogram de cuie comparativ cu unul de pene, prescolarul „furat” de aparenta – diferenta de marime intre cele doua – va opta pentru al doilea, necesitand si chiar neacceptand egalitatea pe care o arata cantarul).

Stadiul operatiilor concrete (7/8 – 11/12 ani). Se caracterizeaza prin mobilitate crescuta a structurilor mintale, ceea ce permite copilului luarea in considerare a diversitatii punctelor de vedere. Are loc cristalizarea operatiilor mintale care au la baza achizitia reversibilitatii. Copilul poate de acum concepe ca fiecarei actiuni ii corespunde o actiune inversa care permite revenirea la starea anterioara. In acest fel este facut pasul spre logica si spre extinderea capacitatii de conservare a invariantilor, adica acea capacitate de a sesiza ca esenta unor realitati concrete nu se schimba odata cu schimbarea unor atribute. Ceea ce diferentiaza acest prim stadiu logic de urmatorul este faptul ca operatiile mintale raman dependente si limitate de continutul pe care-l pot prelucra: materialul concret. De aici si caracterul caracterial – concret (notional) al gandirii scolarului mic. Abia stadiul urmator va completa si desavarsi procesualitatea cognitiva prin aparitia formelor caracterial – abstracte (conceptele).

Stadiul operational formal (11/12 – 15/16 ani). Se caracterizeaza prin progresul operationalitatii gandirii, prin dezvoltarea rationamentelor si prin capacitatea de abstractizare. Pe langa operarea nuantata cu clase de obiecte si cu relatiile dintre ele (specifice stadiului anterior) se naste acum posibilitatea operatiilor mintale  cu anumite operatii. Aceste achizitii permit castigarea dimensiunii ipotetico-deductive a gandirii, ceea ce are ca urmare inversarea raportului intre planurile gnoseologice. Daca pana acum drumul cunoasterii ducea obligatoriu de la real catre posibil, acum posibilul devine categoria supraordonata. Drumul gandirii de la posibilitate catre real este deschis, realul fiind una dintre variante, dar nu singura (in viziunea lui Piaget, in acest salt cognitiv isi are radacinile idealismul adolescentei).




Un accent deosebit, in analiza intreprinsa, este pus asupra evolutiei cognitive si asupra judecatii morale a copilului. Intr-o prima faza aceasta este heteronoma (preia norme, reguli, interdictii, valori) din anturajul imediat, fiind neselectiva, nesituativa, rigida si vizand doar fapta nu si motivatia. Apoi ea devine autonoma prin interiorizarea si implicarea propriului sistem valoric in actul de judecare. Distinctia heterenom – autonom in judecata morala si cu implicatiile sale evidente in conduita morala ii apartine cercetatorului american L. Kohlberg. Aceste cercetari i-au permis psihologului american sa identifice trei niveluri mari ale evolutiei judecatii morale in functie de impactul intercultural asupra acestei categorii de varsta. Acest model teoretic prezinta sase stadii ale genezei rationamentului moral:

1.   nivelul premoral sau preconventional (4 – 10 ani) unde standardele de judecare sunt etichetele culturale ale anturajului, dintr-o perspectiva binara: bun/rau, are dreptate/se inseala, cuminte/obraznic, faptele fiind judecate dupa consecintele lor si in mai mica masura prin prisma cauzalitatii; Acest nivel presupune urmatoarele subniveluri:

a.    al moralitatii ascultarii, in care pedeapsa si recompensa sunt criterii foarte puternice, iar evitarea pedepsei si supunerea la norma apar ca avantaje personale imediate;

b.   al moralitatii hedonismului instrumental naiv, unde conformarea la norma este sursa de beneficii si, ca atare, trebuie realizate pentru ca fiind recompensata poate fi si placuta in consecintele sale;

2.   nivelul moralitatii conventionalitatii morale (10 – 13 ani); este nivelul conformarii la normele exterioare si al jucarii rolului de copil asa cum este acesta cerut de universul familiei si de alte grupuri de apartenenta; conformarea are la baza placerea de a i se recunoaste purtarea, de a avea un statut „bun”, deci de a fi apreciat; La nivelul acestei moralitati se desprinde:

c. moralitatea bunelor relatii, copilul respecta norma din dorinta de a fi recunoscut ca un baiat sau o fata „buna” si, totodata, incepe sa se prefigureze judecarea faptelor dupa intentia lor si nu numai dupa consecinte;

                           d.    moralitatea legii si ordinii si unde respectarea autoritatii, a normelor si a legilor se realizeaza ca necesitate ce reglementeaza conduita tuturor, fapt care actioneaza si in beneficiul personal;

3.   nivelul autonomiei morale sau al interiorizarii si acceptarii personale a principiilor morale (dupa 13 ani, la tinerete sau niciodata). Si acest nivel al acceptarii normelor cunoaste mai multe subniveluri si particularitati ale moralitatii desprinzandu-se in acest sens:

                          e.     moralitatea contractuala, caracterizata prin acceptarea democratica a legii si a intelegerii standardelor morale ca rezultat al unei decizii mutuale; legile nu sunt intangibile si pot fi schimbate pe considerente rationale;

                           f.      moralitatea principiilor individuale de conduita; se cristalizeaza propriul sistem de valori prin semnificatiile personale acordate conceptelor de justitie, reciprocitate, egalitate, demnitate; judecata de sine este perceputa ca a fi mai puternica decat cea care vine din exterior.

Modelul propus de L. Kohlberg a cunoscut o serie de observatii, fiind contestat de catre unii specialisti ai domeniului atat pentru caracterul sau restrictiv cat si prin continutul la care face referinta, in special asupra dimensiunii moralitatii – a judecatii morale si in mai mica masura asupra altor componente psihice si psihosociale. Pentru dezvoltarea cognitiva si stadialitatea acesteia ramane de referinta modelul lui J. Piaget cu nuantarile si completarile ce i se aduc prin modelul propus de L. Kohlberg.

Cu titlu de referinta semnalam doar ca stadiile dezvoltarii afective apar in lucrarile de factura psihanalitica, stadialitatea isi are punctul de plecare in conceptia lui S. Freud in acest domeniu. De asemenea exista referinte in ceea ce priveste dezvoltarea si la domeniul psihosocial, cea mai valorificata stadialitate ramanand cea propusa de E. Erikson. Teza centrala a teoriei sale este ca potentialul de dezvoltare a individului capata implinire pe tot parcursul existentei. Fiecare etapa a vietii este deschisa unei noi achizitii psihosociale ca urmare a unei noi crize de dezvoltare. Acestea apar din conflictul dintre posibilitatile de relationare ale persoanei si cerintele mediului social.

Erikson propune 8 stadii care acopera perioada intregii vieti, aceasta periodizare fiind una dintre primele teorii psihodinamice ale dezvoltarii. In viziunea sa stadialitatea dezvoltarii se prezinta astfel:

Stadiul

Principala achizitie (variantele extreme)

Factorii sociali determinanti

Corolarul axiologic

Infantil (0-1 an)

Incredere vs. neincredere

Mama sau substitutul matern

Speranta



Copilarie mica (1–3 ani)

Autonomie vs. dependenta

Parintii

Vointa

Copilaria mijlocie (3-6 ani)

Initiativa vs. retragere, vinovatie

Mediul familial

Finalitatea in actiuni (teleonomia)

Copilaria mare (6-12 ani)

Sarguinta, eficienta vs. inferioritate

Scoala si grupul de joaca

Competenta

Adolescenta (12-18/20 ani)

Identitate vs. confuzie

Modelele si covarstnicii

Unitatea

Tanarul adult (20-30/35 ani)

Intimitate vs. izolare

Prietenii, relatia de cuplu

Mutualitatea afectiva

Adultul (35-50/60 ani)

Realizarea vs. rutina creatoare

Familia, profesia

Responsabilitatea, devotiunea

Batranetea (60 ani…)

Integritate vs. disperare

Pensionarea, apusul vietii

Intelepciunea

Desi mai putin cunoscut la noi, modelul propus de Erikson este recunoscut ca fiind astazi unul dintre cele mai cuprinzatoare si relevante modele.




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat