QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Cum il invatam pe copil sa inteleaga si sa foloseasca limbajul abstract








CUM IL INVATAM PE COPIL SA INTELEAGA SI SA FOLOSEASCA LIMBAJUL ABSTRACT

            Unii copii cu autism sunt capabili sa invete sa ceara (sa solicite), sa identifice (respectiv) si sa eticheteze (pipaie) obiecte si actiuni concrete cu relativa usurinta, dar prezinta mai multe dificultati in invatarea altor parti de vorbire care pot fi considerate mai „abstracte” ca natura, cum ar fi adjectivele, adverbele, prepozitiile si pronumele. Exista multe teorii referitoare la cauzele care fac ca aceste „parti de vorbire” sa fie mai greu de invatat pentru copiii cu autism, dar aceasta s-ar putea datora faptului ca aceste cuvinte sunt „relationale” sau „relative”. Cu alte cuvinte, cuvintele folosite se schimba in functie de ce anume este comparat, de perspectiva vorbitorului sau persoana care vorbeste si fata de persoana careia i se adreseaza. De exemplu, atunci cand este vazut langa un arbust, un copac este considerat „mai mare”, dar atunci cand este conparat cu un zgarie nori, acelasi copac va fi considerat „mai mic”. O minge care zace „pe” podea poate fi de asemena „langa” un scaun, dar in functie de locul unde este localizat cel care observa, „langa” ar putea arata foarte diferit! Daca vorbesc cu o persoana de genul feminin, ii spun „tu”, dar daca ii spun ceva cuiva despre aceeasi persoana, o numesc „ea”. Este usor sa vedeti cum pot copiii sa devina confuzi! In termeni comportamentali, este mult mai greu de obtinut controlul stimulilor atunci cand stimulul se schimba mereu!



            Asa cum se intampla si cu alte parti de vorbire, de obicei o persoana are cel mai mult succes atunci cand foloseste motivatia sau dorinta copilului (operatiune de stabilire/ OS) pentru a-l invata sa ceara (solicite) folosind acele parti de vorbire. O data ce copilul foloseste aceste cuvinte pentru a solicita (cere) fara nici un imbold, copilul poate fi invatat sa identifice in mod receptiv si sa eticheteze (pipaie) folosnd acele cuvinte cu mult mai multa usurinta prin intermediul metodelor de transfer. Sa nu uitam la fiecare parte de vorbire pentru a stabili cum am putea manipula nevoia copilului de a cere folosind aceste „cuvinte abstracte”. Este important sa retineti ca intrebarile folosite pentru a smulge raspunsul, la fel ca si obiectivul (obiectivele) de referinta reprezinta toate o parte din conditiile stimulente care specifica care raspuns va fi consolidat.

            Adjectivele – Dupa ce s-au invatat substantivele si verbele, adjectivele sunt de obicei urmatoarea parte de vorbire pe care o predam unui copil. Adjectivele sunt cuvintele care descriu substantivele, incluzand cuvinte care descriu cum suna lucrurile, cum se simt, ce gust au, cum arata si cum miros. Exista anumite lucruri fundamentale care trebuiesc retinute atunci cand predati adjectivele copiilor cu autism. Intai, asigurati-va ca il invatati pe copil cuvantul pentru a descrie cum experimenteaza el senzatiile. De asemenea, fiti sigur ca copilul „prinde” trasatura corecta. In cele din urma, predati in asa fel incat sa evitati ca copilul sa inlantuie raspunsurile sau sa foloseasca adjectivele in mod nepotrivit. In cele din urma, folositi motivatia sau dorinta copilului pentru anumite articole pentru a-l invata pe copil sa solicite cu adjective si transferati apoi la toate celelalte functii (operanti verbali).

            Este important sa intelegeti ca copiii autisti pot exmerimenta senzatiile intr-o maniera atipica. De exemplu, un lucru care pentru dumneavoastra poate miros „dulceag”, poate mirosi „puturos” pentru copil. Asa ca, atunci cand predati adjectivele este important sa fiti constienti de felul in care actioneaza copilul la o anumita senzatie, si sa acordati eticheta potrivita pentru reactia lui. Tineti minte ca atunci cand predati adjectivele, il puneti de asemenea invata pe copil sa solicite (ceara) ca mediul lui sa fie schimbat prin faptul ca el nu spune cum anume experimenteaza el evenimentele. La fel cum un adult poate spune „Mi-e frig” ca o solicitare indirecta pentru ca cineva sa dea drumul la caldura, copilul poate fi invatat sa spuna „Prea tare!” ca o solicitare pentru ca cei din jur sa vorbeasca mai incet. Imbratisarea care este „draguta” pentru dumneavoastra ar putea „rani” copilul. Atunci cand copilul este capabil sa identifice aceste senzatii sau sa solicite o schimbare, aceasta ii permite sa aiba mai mult control asupra mediului sau si poate reduce „nevoia” pentru comportamentele negative care ar putea aparea daca copilul ar fi incapabil sa comunice in alt fel.

            Este important ca atunci cand incepeti sa predati adjectivele ca articolele sa fie identice intru totul, cu exceptia descriptorului tinta. Multi copiii cu autism intampina greutati in a raspunde la mai multe trasaturi ale aceluiasi articol si daca folosim articole care difera prin mai mult de o singura trasatura pentru a preda un concept, nu putem fi siguri ca copilul „prinde” aspectil corect al obiectului. De exemplu, daca folosim o minge mare cu dungi si o minge mica cu stele pe ea pentru a preda „mare” si „mic”, copilul ar putea invata ca „mare” inseamna lucruri cu dungi si „mic” inseamna lucruri cu stele. In schimb, ar trebui sa folosim doua mingi care au aceeasi culoare si aceeasi textura, dar marimi diferite.

            Este important sa aveti grija sa folositi multe articole diferite intr-o varietate de combinatii cand predati adjectivele pentru a va ajuta sa va asigurati de faptul ca copilul nu a fost invatat din greseala sa foloseasca adjectivele pentru a solicita articolul sau sa inlantuie adjectivul si substantivul ca fiin noul nume al articolului dorit. De exemplu, nu dorim ca copilul sa inceapa sa spuna „albastru” pentru a solicita „mingea albastra” sau sa ceara toate lucrurile care sunt albastre prin pronuntarea „minge albastra”. Pentru a exita acest lucru, il vom invata pe copil sa solicite o minge albastra, una rosie, una galbena, etc., la fel cum il invatam si sa ceara cani albastre, cani rosii si galbene. De fapt, ar trebui sa urmarim noul raspuns cu o combinatie diferita destul de repede. O alta cale de a evita aceasta confuzie este sa incepeti prin combinarea adjectivului numai cu solicitarile (cererile) cele mai puternice ale copilului sau cu acele solicitari pe care el le foloseste in mod consecvent fara nici un imbold. De asemenea este important sa-l invatati pe copil in ce situatii poate sa foloseasca adjectivele. De exemplu, daca sunt dispunibile doua cani diferite, este important ca el sa o descrie pe aceea pe care o vrea folosind adjective, dar daca ar fi disponibila o singura cana, nu ar fi potrivit sa foloseasca adjective. Nu dorim ca copilul sa inceapa sa foloseasca adjective pentru a solicita si eticheta (pipai) lucruri din mediul inconjurator tot timpul deorace comunicarea lui va suna foarte neobisnuit/ nu va suna natural. Ganditi-va cum ar fi daca un copil i-ar cere copilului de langa el „un creion lung, galben si ascutit” atunci cand creionul lui se rupe! In acest caz, simpla cerere pentru un creion ar fi mult mai potrivita.

            Pentru a folosi dorinta sau motivatia (OS) copilului pentru a-l invata sa solicite cu adjective, incepeti prin a-i oferi doua sau mai multe alegeri diferite ale articolului dorit, cerandu-i copilului sa foloseasca adjective pentru a-si clarifica solicitarea (cererea). O data ce copilul este capabil sa solicite folosind adjective atunci cand este potrivit, incepeti sa le transferati la raspunsuri de pipaire (etichetare). Este folositor sa folositi sensul folosit in „experimentarea” adjectivelor in SD sau in intrebarea care ii este pusa copilului atunci cand transferati la un raspuns de pipaire. De exemplu, dupa ce un copil a cerut „mingea tare” fara nici un imbold, intrebati „Cum se simte mingea?” si/ sau „Cum se simte?” pentru a-l invata sa eticheteze (pipaie) „tare”. (Observati ca dumneavoastra doriti sa puteti muta substantivul din SD, deoarece daca el este inclus, aceasta ii ofera copilului un „indiciu” ca nu ii cereti numele articolului). Apoi folositi SD-ul sau intrebarea „Ce fel de minge?” sau „Descrie mingea aceasta” pentru a-l invata pe copil sa combine adjectivele si substantivele intr-o „eticheta” (pipaire) din 2 cuvinte.

            Raspunsurile receptive care contin adjective pot fi predate cand curatati jucariile sau cand un articol este necesar pentru a completa o sarcina. De exemplu, instructorul ar putea cere „prosopul mare” atunci cand are nevoie sa-si usuce mainile sau i-ar putea cere copilului sa gaseasca „masina mica” atunci cand curata jucariile. (Nota: Numai daca era prezent mai mult de un articol astfel incat sa fie necesara clarificarea.) Altii aleg sa predea intai adjectivele ca raspunsuri receptive (aratare, oferire, atingere), apoi sa le transfere la pipairi (etichetare, numire). Ordinea in care predati functiile (operatii) este mai putin importanta decat stabilirea functiei in care este cel mai probabil sa primiti un raspuns, apoi transferarea raspunsului la alte functii (operatii).

            Cand il invatati pe copil sa raspunda la partea „trasaturilor” din raspunsurile TFC, cateodata il invatati adjective. Unii oameni considera ca nu este important sa fie siguri ca copilul a invatat sa solicite (ceara) si sau pipaie (eticheteze) adjectivul inainte de a-l preda ca o trasatura, dar este important ca acest lucru sa fie facut pentru a evita ca raspunsul sa nu devina o memorare pe de rost. De exemplu, ar fi mai bine sa-l invatati pe copil sa solicite si sa eticheteze „fierbinte/ rece” inainte de a-l invata sa raspunda la „ceva rece este (inghetata)”. Cand copilul este invatat inversarea trasaturilor, ei raspund cu adjective ca raspunsuri intraverbale (nici un articol vizual prezent). Pentru a folosi exemplul de mai sus, daca copilul a fost invatat sa raspunda „rece” atunci cand este intrebat „Cum se simte inghetata?” si inghetata nu era prezenta, acesta ar fi un raspuns intraverbal. Sa fie capabil sa pipaie (eticheteze) rece este important pentru a evita ca acesta sa fie invatat ca un raspuns memorat sau pe de rost.

            Exista un anume dezacord intre profesionisti in ceea ce priveste daca adjectivele ar trebui sau nu sa fie invatate ca perechi opuse. Unii considera ca facand asa duce la mai multa confuzie pentru copil si altii cred ca acest lucru il ajuta pe copil sa invete valoarea relationala a termenilor. Cuvintele care au antonime clare, cum ar fi „mare/ mic”, „ud/ uscat”, „fierbinte/ rece”, „lung/ scurt” par sa fie usor invatate impreuna, dar acest lucru nu este intotdeauna necesar. Unele adjective nu au antonime clare cum ar fi „stralucitor” sau „flocos”. Adjectivele pot fi invatate in izolare cu exemple si non-exemple ale adjectivelor tinta daca copilul intampina greutati in a invata tintele invatate impreuna. Daca ne gandim mai mult, cele mai multe articole de care se bucura un copil pot fi gasite in forme diferite care permit predarea adjectivelor. Unele idei de a combina adjectivele cu obiectele dorite cuprind:

-        Mare/ mic, lung/ scurt, dungat/ compact, plin/ gol si baloane de culori diferite.

-        Ud/ uscat, nisip colorat diferit.

-        Moale/ tare, aspru/ neted, mingi de culori diferite.

-        Lung/ scurt, lucitor/ tern – bete cu panglici diferit colorate.

-        Marimi diferite si culori si „mecanisme” sau „roti” care se invart.

-        Titireze de culori si marimi diferite.

-        Slabanog/ gras, mare/ mic, inalt/ scund, moale/ tare, forme lipicioase ale animalelor preferate si personaje din carti sau de pe casete video.

-        Marimi diferite si culori ale canilor in care se poate pune suc si/ sau sucuri de temperaturi si feluri diferite.

-        Diferite temperaturi ale apei atunci cand face baie sau cand se spala pe maini. Folositi tablete pentru a schimba culoarea apei din baie intr-o anumita culoare!

-        Diferite culori de creioane, markere, hartie si plastilina si creioane ascutite/ tocite sau carioci pentru copiii carora le plac activitatile plastice.

-        Diferite feluri de prajituri sau inghetata.

S-ar putea sa nu fie posibil sa predati atat numarul si varietatea exemplelor care sunt necesare pentru a generaliza reactia corecta la adjective. Trebuie folosita o mare varietate de obiecte. Metodele de predare pentru etichetare (pipaire) si cela receptive pot fi folosite pentru a va asigura ca a-ti predat exemple destule. La inceput sunt folosite doua articole identice si copilului i se cere sa identifice in mod receptiv si sa eticheteze (pipaie) exemple multiple. Dupa ce sunt stapanite obiecte identice, invatati-l pe copil sa eticheteze (pipaie) folosind adjective cu articole care nu sunt identice.

De asemenea este important sa fiti siguri ca predati toate „rangurile” diferite in cadrul unui anumit adjectiv care este predat. De exemplu, atunci cand predati „rosu”, invatati-l o gama larga de nuante de rosu pentru a fi sigur ca copilul este capabil sa generalizeze pipairea. Atunci cand predati concepte de marime aveti grija sa predati ca un obiect poate fi considerat „mare” atunci cand este langa altul dar „mic” in comparatie cu altceva.

Incepem prin a preda adjectivele care sunt cat mai diferite posibil (antonime), apoi incepem sa comparam diferentele mai mici. Adjectivele comparative (mare, mai mare) si cele superlative (mare, mai mare, cel mai mare) pot fi predate de indata ce copilul este capabil sa aticheteze (pipaie) antonimele.

Prepozitiile – prepozitiile sunt cuvinte care descriu locatia substantivelor si ele sunt intotdeauna in relatie cu un alt obiect. Ele reprezinta una dintre partile de vorbire care este cel mai greu de predat copiilor cu autism. Aceasta s-ar putea datora faptului ca aceleasi „cuvinte” pot „parea” atat de diferite, in functie de obiectele folosite si de locatia vorbitorului si a ascultatorului. Mai mult, aceeasi locatie poate fi descrisa folosind multi termeni diferiti! In termeni comportamentali, exista o oarecare dificultate in obtinerea controlului stimulului deoarece stimulii multipli (adica obiectul la care va referiti, alte obiecte prezente, intrebarea folosita) controleaza raspunsul si multi dintre acesti stimuli pot varia mult.



Pentru a vedea cat de greu este pentru un copil sa invete prepozitiile, incercati acasa un mic experiment. Puneti un articol intr-o anumita locatie, apoi chemati in camera diferite persoane ca sa-i descrie locatia. Veti observa probabil ca persoane diferite descriu pozitia in relatii cu obiecte diferite astfel incat o persoana poate descrie pozitia ca fiind „in colt” si alta poate spune ca este „dupa canapea” si alta inca ar putea spune ca este „intre canapea si perete”, iar alta ar putea spune ca este „langa canapea”. Toate raspunsurile pot fi corecte dar toate sunt diferite! O alta sursa de confuzie poate fi felul in care folosim prepozitiile. Cei mai multi oameni ar fi de acord ca mergem „pe” o bicicleta si „intr-o masina”, dar cum calatorim „in” caruta sau „cu” caruta? Dar in ceea ce priveste trenul? Un leagan? Ne plimbam „prin” sau „pe” iarba? Pestii inoata „in” sau „sub” apa? Cei mai multi oameni nu sunt consecventi in felul in care folosesc prepozitiile si copilul poate auzi cuvinte diferite pentru a descrie aceeassi pozitie de la oameni diferiti.

Un mod prin care il puteti invata pe copil sa inteleaga si sa foloseasca prepozitiile corect este de a mentine aceeasi consistenta cu instructori diferiti. Grupul trebuie sa cada de acord asupra termenilor care sa fie folositi cu anumite obiecte cum ar fi cei prezentati mai sus. Un alt considerent important este acela ca prepozitiile ar trebui sa fie intotdeauna predate in combinatie cu un alt obiect pe care il folositi pentru a preda pozitia. De exemplu, predati „in cutie” si „in afara cutiei” decat sa predati numai „in” si „in afara”! In timp ce „in” poate fi destul de clar daca este predat singur, un articol care este „in afara” poate fi de asemenea „pe podea” daca obiectul referent nu este inclus in raspuns.

Unul din cele mai usoare feluri in care il puteti invata pe un copil prepozitiile este de a folosi articolele care sunt puternic dorite plasate in pozitia tinta. Cand copilul solicita (cere) articolul, spuneti-i pozitia (la inceput imbolditi-l, apoi estompati imboldul). De exemplu, daca atunci cand predati „sub” aveti o cutie intoarsa cu fundul in sus, cand copilul isi cere jucaria „Pooh”, spuneti-i ca se afla „sub” cutie. Atunci cand se joaca cu Pooh l-ati putea indruma pe copil sa-l aseze pe Pooh „sub cutie” si puneti-l sa sara „peste cutie”. Apoi scoateti alte obiecte, cum ar fi un lighean si o carte si lasati-l pe copil sa ceara (solicite) ca Pooh sau alte personaje sa sara „peste carte” sau „sub lighean”. Prin amestecarea pozitiilor tinta si a obiectelor referente, va puteti asigura de faptul ca copilul invata sa raspunda intr-o maniera flexibila. Din nou, aveti grija sa transferati la toate functiile (operanti verbali), incluzand cererea (solicitarea), receptivul (identificarea), pipairea (etichetarea) si intraverbalul (raspunsul la comportamentul verbal al altora).

Daca copilului ii place sa se miste, cel mai bun loc de a-l invata prepozitiile poate fi pe terenul de joaca! Urcati-va sub si peste bare, dati sus si jos balansoare, mergeti in susul si in josul topoganelor, mergeti in si in afara constructiilor. Mergeti prin si in jurul tunelelor. Unor copii le place sa o faca pe seful cu adultii, asa ca lasati-l pe copil sa va spuna unde sa mergeti! (cerere) O data ce el foloseste prepozitiile pentru a servi acestei functii, transferati la alte functii.

Unor copii le place sa se joace de-a „Gaseste jucaria” cu un adult. Pentru a juca acest joc, ascundeti pe rand o jucarie preferata. O persoana ascunde jucaria si cealalta poate face 3 incercari referitoare la pozitia ei. Daca nu este ghicita pozitia, persoana care a ascuns jucaria ii spune celeilalte unde sa o gaseasca. Acest joc poate fi destul de greu si trebuie folosit cu copiii care sunt capabili sa solicite (ceara) informatii privitoare la pozitii, folosind intrebarile „Unde” si intrebarile „Este/ Sunt” si care pot raspunde la intrebarile intraverbale „da/ nu”, dar care mai au totusi anumite confuzii in privinta prepozitiilor.

Un alt joc mai greu care poate fi folosit pentru a preda prepozitii de un nivel mai ridicat este de a pune o bariera intre 2 copii care au amandoi hartie si creioane. Un copil ajunge sa fie „seful” si ii spune celuilalt copil ce anume sa deseneze si unde. De exemplu, un copil i-ar putea spune celuilalt sa deseneze o casa in mijlocul foii, un soare in colt si un copac langa casa. Acesta reprezinta un joc bun pentru amandoi copii deoarece daca copilul care nu este „seful” are vreo intrebare, el trebuie sa-l intrebe pe „sef” pentru clarificari! (cerere de informatii) Cand desenul este gata, lasati-i pe copii sa-si compare desenele si vedeti cum ele sunt diferite! Din nou, acest joc ar trebui folosit pentru copiii care sunt capabili sa solicite informatii folosind intrebarile „Unde”!

Pronumele – pronumele sunt de asemenea foarte grele pentru copiii cu autism deoarece termenul folosit depinde de cine este vorbitorul si cui i se adreseaza el, la fel ca si de prezenta sau „cunostinta” pe care o are ascultatorul despre referent! Mai mult, multor copii cu autism le place sa aiba cate un nume pentru fiecare lucru, astfel incat faptul ca „mama” poate fi numita „ea”, „ei” si „tu” poate fi destul de frustant! De asemenea, pronumele sunt de obicei greu de invatat deoarece daca vrem sa-l imboldim pe copil sa raspunda asa cum se asteapta de la el, de cele mai multe ori trebuie sa inversam pronumele. De exemplu, daca il invatam pe copil sa raspunda la „Nasul cui?” prin pronuntarea „nasul meu” atunci cand il imboldim, trebuie sa spunem „nasul meu” chiar daca aceasta am putea-o spune pentru a ne referi la propriul nostru nas! Tendinta multor oameni este de a-l consolida pe copilul care raspunde corect cu „nasul meu” prin a-i spune „Asa este! Este nasul tau!” care aduce si mai multa confuzie.

In cele din urma, cand il invatam pe copil sa foloseasca pronumele, trebuie sa avem grija sa-l invatam sa le foloseasca corect atat ca „pipaire” (etichetare in prezenta unei persoane) cat si „intraverbal” (folosind pronumele pentru a vorbi de lucruri care nu sunt prezente) si sa folosim „comportamente comunicative” aditionale cum ar fi indicarea pentru a clarifica referentul. Ganditi-va la copilul care s-ar putea duce la profesor intr-o clasa de copiii si ar spune „Ea mi-a luat mingea”! Copilul este prezent in camera dar profesorul nu are nici o idee cine este „ea”! este important sa-l invatati pe copil sa indice sau macar sa se uite la persoane la care se refera atunci cand da un raspuns la pipaire.

Ca un alt exemplu, ganditi-va la copilul care vine acasa si mama lui il intreaba: „Ce ai facut aztazi la scoala?”. Copilul raspunde: „Am construit un castel cu el”! mama nu are nici o idee la cine se refera „el”. Este important sa-l invatati pe copil sa foloseasca numele persoanei la care se refera pentru „a stabili referentul” inainte de a folosi pronumele ca raspuns intraverbal.

Una dintre greselile care apar de obicei ca rezultat al greutatii inerente in invatarea copiilor autisti de a folosi pronumele este evitarea completa a folosirii lor! In schimb, oamenii vor folosi numele lor proprii si/ sau al copilului in locul pronumelui potrivit. De exemplu, un parinte ar putea sa imboldeasca „Kevin vrea sa se joace afara”. Bine-nteles, dupa ce ani intregi copilul afost consolidat pentru a spune „Kevin vrea sa se joace afara”, va fi foarte greu sa-l invatati sa foloseasca „Eu” corect atunci cand se refera la el insusi! Sau, atunci cand rasfoiesc un album foto, parintii l-ar putea invata pe copil sa raspunda cu numele lui atunci cand este intrebat „A cui este asta?” in timp ce se uita la o poza cu el. Raspunsul obisnuit ar trebui sa fie „A mea” si nu numele copilului in acest context.

Pronumele cum sunt „el, ea, lui, ei, etc” nu ar trebui folosite la inceputul pregatirii limbajului, dar este important sa incepeti sa-l invatati pe copil sa se refere la el insusi ca „Eu” si „Mie” chiar de la inceput pentru a evita sa trebuiasca sa „luptam impotriva” propriei predari mai tarziu.

Eu/ Mie/ Mine

Primele pronume pe care le invata multi copii sunt „Eu” si „Mie”. Acestea sunt de obicei invatate prin intermediul solicitarii (cererii) cand copilul incepe sa ceara cu „Eu vreau ”. „Mie” poate fi invatat cand copilul solicita o actiune. De exemplu, atunci cand copilul cere „impinge” intrebati „Pe cine sa imping?” si imbolditi-l sa raspunda „pe mine”! aveti grija sa aveti alte persoane sau papusi disponibile pentru a le impinge astfel incat copilul sa nu inceapa sa inlantuie „impinge-ma” intr-o singura solicitare pentru „impinge”. O data ce sunt fluente ca solicitari (cereri) aceste pronume pot fi transferate la pipairi (etichetari) destul de usor prin a-l intreba „Pe cine sa imping?” si sa imbolditi „pe mine” sau „Cine vrea niste suc?” si sa imbolditi „eu”.

Meu/ Al meu

Cele mai usoarepronume care sunt apoi invatate sunt de obicei „meu” sau „al meu”. Intai predati aceste raspunsuri ca o solicitare (cerere) pentru a tine un articol pe care cineca incearca sa vi-l ia. De exemplu, in timp ce incercati cu blandete sa luati un camion de jucarie, imbolditi-l pe copil sa spuna „camionul meu” si sa-l traga inapoi (ca cei mai multi copiii mici!). este important sa-l invatati pe copil „sa-si apere lucrurile” in felul acesta, mai ales daca ei merg la cresa sau intr-un mediu prescolar. Este mult mai bine decat sa loveasca sau sa accepte pasiv ca un alt copil sa-i ia jucariile! O data ce copilul reactioneaza atunci cand incercati sa-i luati camionul, intrebati „Al cui camion?”. Cel mai probabil copilul va raspunde „camionul meu” ca un raspuns de pipaire (etichetare) pentru ca tocmai a spus asa. Fiti caraghiosi! Incercati sa va incaltati cu pantoful copilului cand va pregatiti sa iesiti afara si dati-i lui pantofii dumneavoastra pentru a-l imboldi sa solicite „Pantoful meu!”. „Al meu” poate fi invatat intr-un mod asemanator. Copilul este invatat doar cuvintele „al meu” in loc de combinatia „meu” si obiect.

            Al meu/ Al tau

            Cel mai bine este sa nu incepeti sa predati „al meu” si „al tau” prin darea de instructiuni receptive. De obicei, noi sugeram predarea atat a raspunsurilor receptive (indicare/ atingere) cat si a celor de etichetare (pipaire) in acelasi timp. Aceasta se intampla deoarece copilul va eticheta (pipai) articolul, actiunea in timp ce il/ o identifica in mod negativ. Pentru a transfera de la un raspuns reeptiv, eticheta (pipairea) trebuie sa fie inclus in timp ce copilul indica. Tineti minte, transferam comportamentul copilului la o situatie noua, ceea ce nu este pozibil in cazul pronumelor „al meu” si „al tau”. In schimb, aceasta sarcina ar necesita o inversare a pronumelor. De exemplu, unele din primele obiective in ABLLS cuprinde invatarea copilului de a identifica parti ale corpului pe el insusi si pe altii. Multi folosesc SD-urile  „atinge nasul meu” si „atinge nasul tau” pentru a preda aceasta capacitate. Oricum daca i se cere „atinge nasul meu” si copilul raspunde prin a-si atinge si a spune „nasul meu”, aceasta ar fi o folosire nepotrivita a pronumelui si nu ar putea fi transferat la pipairea „Al cui nas?”. In schimb, puneti-l pe copil sa pipaie parti  din corpul papusilor, animale, imagini ale oamenilor, etc. Tinta de pipaire a articolului si/ sau predarea pipaitului combinatiei posesor/ posesiune. Asteptati ca sa predati pronumele dupa ce copilul stapaneste multe alte capacitati.

I: „Atinge nasul cainelui.”

S: atinge si spune „Nasul cainelui.”

I: „Bine! Acest nas este”

S: „Al cainelui.”

I: „Al cui nas?”

S: „Al cainelui.”

I: „Spune-mi despre asta.”

S: „Nasul cainelui.”

            Mai tarziu, cand copilul este pregatit sa inceapa sa invete pronumele, poate fi folosita aceeasi activitate pentru a preda alte pronume posesive cum ar fi „al lui”, „ a ei”, care nu necesita inversari de pronume.

            Alte metode de predare folosite pentru predarea posesivelor „al meu” si „al tau” pot cuprinde folosirea comentariilor contingente. Cu comentariile contingente, copilul este invatat sa pipaie (eticheteze) ceva din mediul inconjurator prin urmarirea „modelului” oferit de instructor, dar nu prin imitarea directa. Acesta reprezinta de multe ori o metoda care are succes in invatarea copiilor autisti din moment ce ei au o tendinta de a imita (tip/ ecou/ duplicat).

I: „Lanterna mea este galbena.” (arata spre lanterna copilului si ii da imbold fonetic .250.)

S: „Lanterna mea este albastra.”

I: „Spune-mi despre aceasta lanterna.” (in timp ce arata spre lanerna copilului)

S: „Lanterna mea este albastra.”

            Apoi , reprezenati „Spune-mi despre aceasta lanterna” cu imboldul deplin de „Lanterna ta este galbena.” Contunuati pana cand copilul este capabil sa descrie fiecare articol folosind referentii corecti de pronume. Folosirea „Spune-mi despre” ca SD reduce efectele inversarii pronumelui. „Al meu” si „al tau” pot fi de asemenea invatate cu usurinta atunci cand va jucati. Invatati-l pe copil sa pipaie al cui rand este. Icepeti cu instructorul si cu copilul spunand „Randul meu” la timpul potrivit dar intrebati „Al cui rand?” numai dupa ce copilul a spus deja „Randul meu”. Dupa ce acesta este stapanit, incepeti sa spuneti „randul tau” de fiecare data cand tocmai a trecut randul instructorului si imbolditi-l pe copil sa faca la fel. O data ce copilul spune in mod consecvent „randul tau” fara nici un imbold, transferati la pipaire prin intrebarea „Al cui rand?” in urma raspunsului sau initial. In cele din urma, o data ce sunt stapanite amandoua, amestecati-le.




            La un anumit punct, copilul are nevoie sa invete sa inverseze pronumele, dar acesta ar trebui sa fie condus dupa ce multe alte pronume au fost stapanite. Predati doar cate un pronume pe rand. Cand predati, va fi important sa oferiti imbolduri de tip ecou puternice inainte ca copilul sa raspunda. De exemplu, spuneti copilului „atingeti genunchii” apoi intrebati „Ai cui genunchi?” si imbolditi „Ai mei”. Asteptati ca copilul sa va imite apoi puneti din nou intrebarea pentru a obtine un raspuns neimboldit. O data ce copilul raspunde cu „ai mei” in mod consecvent, fara nici un imbold, introduceti „al tau”.

I: „Atinge-mi nasul.”

S: (atinge nasul)

I: „Al cui nas? Spune ‚al tau’.”

S: „Al tau.”

            Pentru unii copii, cel mai usor este sa asteptati pana cand l-ati invatat pe copil sa solicite (ceara) informatii folosind „Al cui?” si „Cine?” apoi predati pronumele in legatura cu aceste cereri. De exemplu, puneti o bucata din bomboana preferata a copilului pe podea si imbolditi-l sa intrebe „A cui bomboana?”, spuneti-i „Este a ta!” sau „Este bomboana ta!”. El va invata repede intelesul lui „al tau”. Apoi incepeti sa-l intrebati „Acui este bomboana?” dupa ce ati raspuns la intrebarea lui si imbolditi-l sa raspunda „a mea”. Din cand in cand, atunci cand el raspunde „A cui bomboana?” spuneti „Este bomboana mea!” si luati bomboana sau cereti-i lui sa v-o dea. (Aveti grija! Poate fi tentant.) Intrebati „A cui bomboana?” si imbolditi-l sa raspunda „A ta”. Bine-inteles, daca copilului nu-i plac bomboanele, poate fi folosita orice consolidare.

            Al lui/ A ei/ Al nostru

            Acestea sunt tot pronume posesive si avantajul invatarii lor consta de obicei in faptul ca ele nu necesita inversarii intre instructor si copil. Acestea sunt pronume folosite pentru a eticheta (pipai) sau pentru a raspunde intraverbal la stari de proprietate. Asa cum s-a descris mai sus, aceste pronume pot fi invatate cu parti ale corpului. Se sugereaza ca daca folositi aceasta metoda de predare, copilul este de asemenea invatat sa indice referentul.

(sunt prezente imaginea unui baiat, a unei fete si a unui caine)

I: „Atinge camasa lui.” (imboldul cu intarziere de 0 secunde)

S: (atinge camasa baiatului)

I: „Atinge camasa lui.” (estompeaza imboldul)

S: (atinge camasa baiatului)

I: „Camasa aceea este ”

S: „A lui.”

I: „A cui camasa?”

S: „A lui.”

            Continuati cu alte pronume posesive pentru fata (a ei) si pentru caine (zgarda lui).

            Pronumele posesive pot fi invatate de asemenea in legatura cu pronumele subiective.

(imagini cu oameni facand anumite actiuni cu obiecte)

I: „Gaseste ‚El canta la chitara lui’.”

S: (arata si spune) „El canta la chitara lui.”

I: „Ce se intampla?”

S: „El canta la chitara lui.”

I: „Gaseste ‚Ea canta la chitara ei’.”

S: (arata si spune) „Ea canta la chitara ei.”

I: „Ce se intampla?”

S: „Ea canta la chitara ei.”

            Pronumele la plural pot fi de asemenea invatate intr-o maniera asemanatoare, daca avem doi sau mai multi oameni care sa fie „proprietarii” obiectului. De exemplu, „Ne spalam masina noastra” sau „Ei isi fac curat in casa lor”. Pronumele la singular si la plural ar trebui de asemenea sa fie predate intr-un fel amestecat astfel incat copilul sa poata raspunde intr-o maniera flexibila (Exemplu: Ea se joaca cu papusa ei. Ea face curat in casa lor.).

            Eu/ El/ Ea/ Tu/ Noi/ Voi/ Ei/ Noua

            Acestea sunt pronumele „subiective”. Cu alte cuvinte, ele sunt folosite pentru a se referi la subiectul unei propozitii, etichetand (pipaind) un articol care se vede sau care poate fi folositintraverbal atat timp cat „referentul” sau persoana despre care vorbiti a fost stabilita deja.

            Daca copilul are o jucarie preferata, spuneti-i ca vreti intr-adevar sa va jucati cu ea dar ca altcineva o are. Apoi, imbolditi-l sa intrebe „Cine?”. Ar trebui sa fie prezenti atat o persoana de genul masculin cat si una de genul feminin. La inceput imbolditi printr-o indicare adaugata la „El/ Ea” are jucaria dar estompati imboldul de indicare. O data ce copilul poate gasi usor persoana corecta pe baza pronumelui pe care i l-ati dat, trasnferati la pipaire (etichetare) prin intrebarea „Cine are jucaria?”. Aveti grija ca copilul sa vorbeasca si sa indice ca parte a raspunsului sau la inceputul procesului de atare. De asemenea, aveti grija ca copilul sa se adreseze instructorului in timp ce pronumele se schimba in „tu” daca el se adreseaza persoanei care tine jucaria. O data ce copilul stapaneste „El/ Ea”, dati articolul la persoane diferite si imbolditi-l pe copil sa raspunda corect, in functie de persoana careia i se adreseaza, la fel si in functie de persoana care are jucaria.

(o persoana de genul masculin, una de genul feminin si copilul sunt prezenti si jucaria preferata – o lanterna data din mana in mana)

I: (da jucaria barbatului) „Spune-mi. Cine are lanterna?”

S: (arata spre barbat dar se uita la instructor si spune) „El o are.”

I: „Spune-i lui.”

S: „Tu ai lanterna.”

I: (ii da lanterna copilului) „Cine are lanterna?”

S: „Eu o am.”

I: (ii da lanterna femeii) „Cine are lanterna?”

S: (arata spre femeie dar se uita la instructor si spune) „Ea o are.”

I: „Spune-i ei.”

S: „Tu ai lanterna.”

            Observat-i ca copilul este imboldit sa dea o propozitie intreaga ca raspuns la „Spune-i” mai degraba decat sa raspunda la intrebari cu o fraza. Aceasta se intampla pentru a evita ca copilul sa invete gresit sa retransmita mesajele prin pronuntarea „tu ai” sau „el are”.

            O alta modalitate de a preda pronumele subiective este aceea de a-l invata pe copil sa arate imagini de barbati, femei, animale prin inceperea cu un raspuns receptiv si predarea simultana a raspunsului de etichetare (pipaire). Aveti grija sa predati in combinatie cu toate celelalte parti de vorbire (verbe, adjective, etc.) ca sa fiti siguri ca raspunsurile se generalizeaza la o varietate de forme de propozitii.

(instructorul are o varietate de barbati si de femei diferite cu ocupatii variate. Copilul a fost invatat deja raspunsurile faza prin intermediul TFC si al transferurilor de inversare)

I: „Atinge ‚El stinge focul’.”

S: (atinge pompierul barbat si spune) „El stinge focul.”

I: „Spune-mi despre pompier.”

S: (arata si spune) „El stinge focul.”

I: „Atinge ‚Ea are un fluture’.”

S: (atinge femeia pompier si spune) „Ea are un fluture.”

I: „Spune-mi despre pompier.”

S: (arata si spune) „Ea are un fluture.”

I: „Gaseste ‚Ea are o palarie galbena’.”

S: (atinge si spune) „Ea are o palarie galbena.”

I: „Spune-mi despre pompier.”

S: (arata si spune) „Ea are o palarie galbena.”

            O data ce copilul raspunde corect, incepeti sa renuntati la imboldurile dumneavoastra receptive si spuneti doar „Spune-mi despre acest pompier”. Copilul poate da mai multe raspunsuri diferite dar aveti grija ca el sa foloseasca pronumele corect.

            Pentru a preda pronumele plurale, spuneti-i copilului ca cativa oameni merg in locul lui preferat (parcul) si imbolditi-l sa intrebe „Cine?”. Raspundeti „Noi! Puneti pantofii!”. Transferati la pipaire (etichetare) prin intrebarea „Cine merge in parc?” si imbolditi „Noi”. O data ce ajungeti in parc, uitati-va in jur pentru a vedea alti copii care se joaca la diferite echipamente si intrebati „Cine se joaca la leagan?” imboldind „Noi”. Apoi, „Cine se joaca la topogan?” imboldind „Ei”. Transferati la „Spune-mi ce se intampla?” astfel incat copilul sa dea intreaga propozitie „Noi ne jucam la leagan” si „Ei se joaca la topogan.” (Nota: exista argumente pro si contra invatarii copilului sa foloseasca formele contractante inainte de a invata sa foloseasca verbele auxiliare cu acordul corect dintre subiect si predicat. Autorul prefera sa se concentreze pe predarea comunicarii functionale care se potriveste cu ce este auzit de obicei in mediul inconjurator mai degraba decat sa se concentreze pe „gramatica corecta”.)



            O alta strategie de predare este de a-l lasa pe copil sa „dirijeze” (solicite) oameni diferiti sa faca anumite actiuni apoi predati pipairile folosind pronumle potrivite in contextul actiunii consolidante.

            O divesitate de barbati si de femei prezente. Copilul este „seful”. Mai inainte a fost randul instructorului sa fie seful pentru a modela solicitarea ca doi sau mai multi oamnei sa indeplineasca o actiune.

(Mama si tata sar)

I: „Cine sare?”

S: (se uita la instructor ,arata spre parinti) „Ei.”

I: „Spune-i lui Kate.” (o alta persoana prezenta)

S: „Ei sar.”

I: „Spune-i mamei si tatei.”

S: „Voi sariti.”

I: „Hai si tu si eu sa sarim!”

S: (sare cu instructorul)

I: „Cine sare?”

S: „Noi.”

I: „Spune-i mamei.”

S: „Noi sarim.”

            Pronumele pot fi predate de asemenea daca il invatam pe copil sa faca „comentarii contingente”. Cu alte cuvinte, incepeti sa-l invatati pe copil sa eticheteze (pipaie) aspecte din mediul inconjurator intr-o maniera asemanatoare, dar nu exacta, cu felul in care faceti dumneavoastra. De exemplu, in timp ce colorati, a-ti putea incepe cu pipairi usoare, cum ar fi „Creionul meu este rosu”. Apoi aratati spre creionul copilului si imbolditi-l sa spuna „Creionul meu este albastru”. Variati aceasta prin a spune „Eu am o minge mare” si imbolditi-l pe el sa spuna „Eu am o minge mica”. Atunci cand copilul raspunde la acestea fara nici un imbold, incepeti sa adaugati alte pronume, cum ar fi „Ea are o camasa rosie” sau „El isi imbratiseaza cainele” si aratati spre o alta imagine pentru ca el s-o eticheteze. Incepeti prin a arata acelasi sex pentru a evita confuzia dar puteti amesteca sexele o data ce copilul raspunde consecvent fara sa aiba nevoie de nici un imbold. De asemenea, estompati imboldul dumneavoastra de aratare, astfel incat copilul sa aleaga el care articol vrea sa-l pipaie (eticheteze/ descrie).

            Lui/ Ei/ Lor/ Noua

            Acestea sunt „pronumele complementare” sau pronumele care se refera la complementul propozitiei. Copiii care se dezvolta obisnuit intampina de obicei greutati in diferentierea folosirii potrivite a pronumelor si, dat fiind felul in care acestea sunt folosite, este usor sa intelegeti de ce. Ganditi-va ca de obicei noi modelam folosirea acestor pronume prin faptul ca ii dam copilului instructiuni.

Exemplu: „Da-i mingea lui.”

            Daca am fi folosit numele unei persoane in locul pronumelui, ultimul cuvant ar fi devenit subiectul raspunsului de pipaire.

I: „Da-i mingea lui Sarah.”

S: (ii da mingea lui Sarah)

I: „Cine are mingea?”

S: „Sarah are mingea.”

            Asadar, ar fi perfect rezonabil si logic sa presupunem ca raspunsul la „Cine are minge?” dupa ce i s-a cerut „Da-i mingea lui.” Ar fi „Lui ar mingea”. Nu-i asa?

            Pentru a evita aceasta confuzie, autorul prefera sa-l invete pe copil sa foloseasca pronumele obiectului dupa ce preda pronumele subiective si sa includa pronumele subiective in predarea initiala pentru a usura predarea diferentei dintre utilizarile potrivite.

(imagini cu barbati si femei care dau anumite lucruri altor persoane)

I: „Arata-mi, El i-a dat mingea Ei!”

S: (arata si spune) „El i-a dat mingea Ei.”

I: „Ce s-a intamplat?”

S: „El i-a dat mingea Ei.”

I: „Cine a dat mingea?”

S: „El.”

I: „Cui i-a dat mingea?”

S: „Ei.”

            Sau, intr-un format de joc, puneti-l pe copil sa solicite o actiune impreuna cu alti oameni care cer aceeasi actiune. Variati oamenii care solicita actiunea si care fac actiunea astfel incat sa poata fi invatate toate formele pronumelui. De asemenea, variati persoanele carora li se adreseaza copilul pentru a-l invata sa diferentieze folosirea pronumelor in functie de persoana careia i se adreseaza.

(mai multi barbati si femei care se joaca de-a prinsul mingii)

S: „Arunca mingea mie.”

I: „Cine a aruncat mingea?”

S: „El.”

I: „Cui i-a aruncat-o?”

S: „Mie.”

I: „Spune-mi ce s-a intamplat?”

S: „El mi-a aruncat mingea mie.”

I: „Arunca mingea la mine.”

S: (arunca)

I: „Spune-mi ce s-a intamplat.”

S: „Am aruncat mingea la tine.”

I: „Spune-i tatei ce s-a intamplat.”

S: „Am aruncat migea ei.”

(femeia este cea care arunca)

S: „Arunca mingea la mine.”

I: „Ce s-a intamplat?”

S: „Ea a aruncat mingea la mine.”

I: „Spune-i ei.”

S: „Tu ai aruncat mingea la mine.”

            Pronumele de obiect plurale pot fi invatate in acelasi fel sau daca avem „echipe”. (este randul nostru. Arunca mingea la noi. Noi am aruncat mingea lor.)

            In cele din urma, aveti grija ca copilul sa diferentieze toate situatiile in care este si in care nu este adecvat sa foloseasca pronumele. Luati-l pe copil afara pe hol cu o alta persoana, departe de ceilalti oameni si puneti o anumita persoana sa faca o actiune. Intrebati-l pe copil daca Tati (care asteapta in camera) poate vedea ce s-a intamplat. Cand copilul raspunde „Nu” amintiti-i ca Tati are nevoie sa stie cine a indeplinit actiunea. Pregatiti-l pe Tata sa intrebe „Ce s-a intamplat?” atunci cand grupul intra din nou camera. Copilul ar trebui sa raspunda fie prin a spune numele persoanei (adica Mama a cantat un cantec) sau prin a arata in timp ce retransmite „Ea a cantat un cantec”.

            Adverbele – adverbele sunt cuvinte care sunt folosite pentru a descrie actiuni. Adverbele pot fi invatate prin construirea pe cerintele copilului pentru actiuni (solicitari). De exemplu, daca copilul va cere sa mergeti, intrebati-l cum ar trebui sa mergeti „repede” sau „incet”. Daca va cere sa cantati, cum vrea el sa cantati „tare” sau „mai incet?”. Daca bateti la toba, imbolditi-l sa va spuna sa „cantati mai incet!”. „Ajutati-l” sa sara pe salteaua elastica Tinandu-l de solduri si lasati-l pe el sa ceara (solicite) sa sara „sus” sau „jos”. Cand il dati in leagan, el vrea sa-l impingeti „mai tare” sau „mai incet?” Vea el sa se dea repede sau incet? Sus sau jos? La fel ca atunci cand predati alte parti de vorbire, o data ce copilul cere (solicita) folosind adverbele, este mult mai usor sa-l invatati sa eticheteze (pipaie) si sa le identifice in mod receptiv. Pentru a preda pipairea, transferati de la cerere. De exemplu, o data ce el va solicita in mod consecvent „sa mergeti incet” intrebati-l „Cum merg?” pentru a-l invata sa pipaie (eticheteze) „incet”.

            Pentru a obtine raspunsul din doua cuvinte adverb si verb, spuneti „Spune-mi ce se intampla?” pentru a obtine „mergi incet” sau „incet mergi”. Imbolditi-l pe copil sa raspunda in ambele feluri astfel incat el sa fie flexibil in combianrea propozitiilor in fraze mai tarziu. Adverbele pot fi gasite in diferite propozitii, asa ca nu dorim ca el sa „se impotmoleasca” in folosirea numai a unei singure forme de propozitie. De exemplu, am putea spune „el mergea incet in josul strazii” sau „el incet mergea in josul strazii” sau „el mergea in josul strazii incet” pentru a descrie acelasi eveniment. Dorim ca copilul sa aiba aceasta flexibilitate in folosirea formelor propozitiilor.

            Pentru a-l invata pe copil sa raspunda receptiv, puneti doua obiecte identice sa indeplineasca doua actiuni identice cu un singur adverb care difera. De exemplu, puneti o jucarie Pooh sa danseze repede si alta sa danseze incet. Cereti-i sa le identifice pe fiecare. Daca faceti o cursa cu masini, intrebati-l care a coborat rampa repede si care incet. Puneti doua persoane sa cante la toba si intrebati-l care canta tare si care incet.

            Un moment potrivit sa-l invatati adverbele este atunci cand il invatati pe copil sa imite viteza unei actiuni. Pe masura ce invata sa faca aceasta, incepeti sa pipaiti adverbele care merg cu actiunile. Lasati-l sa va spuna cum sa indepliniti actiunile. La fel ca si cu alte parti de vorbire, vrem sa fim siguri ca am predat toti operantii verbali (functiile) adverbelor. Adverbele intraverbale pot fi predate daca il invatam pe copil sa identifice lucruri care alearga rapid apoi invatati-l reversul astfel incat el sa poata raspunde la „Cum alearga tigrul?” fara nici un stimul vizual prezent. In timp ce toate aceste parti de vorbire mai „abstracte” pot fi mult mai grele de invatat pentru unii copii autisti, le putem preda daca suntem consecventi si exacti in predarea noastra si valorificati interesele copilului pentru a fi siguri ca predarea acestor parti de vorbire este in beneficiul copilului.


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat