QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate pedagogie

Adaptare si inadaptare sociala si scolara





Adaptare si inadaptare sociala si scolara

Adaptarea individului la mediu (in corelatie cu dezvoltarea) este semnalata atat in plan neurofiziologic cat si in plan psihobiologic si social, specificandu-i-se ca functie majora, aceea de a asigura supravietuirea individului si/sau grupului, in conditiile date. Adaptarea se manifesta la toate nivelurile structural – functionale din a caror dinamica se constitute conditia umana, ca proces de schimbare ,dezvoltat in mod voluntar sau involuntar, in scopul replasarii organismului intr-o pozitie mai avantajoasa fata de mediul sau intern sau fata de mediul inconjurator, si presupunand capacitatea de a invata' (Le Loal, in Doron, Parot, 1999, p.30). In clasicul, de acum, model piagetian al adaptarii, utilizat pentru explicarea dezvoltarii cognitive (in contextul schimburilor permanente dintre organism/psihic si mediu), adaptarea rezulta din echilibrarea a doua procese: asimilarea si acomodarea (Piaget, 1980). Prin asimilare sunt integrate in structurile cognitive existente noi informatii despre mediu, iar prin acomodare se produc modificari structurale in conformitate cu informatiile asimilate. Daca unul dintre cele doua procese este disproportionat in raport cu celalalt, daca intre ele nu re realizeaza echilibrarea necesara nu se obtine adaptarea. Deci vorbim de periclitarea adaptarii atat in cazul in care se asimileaza prea multe ori prea putine informatii cu privire la transformarile mediului la care ar trebui sa raspundem adecvat cat si in cazul in care se produc prea multe si insuficiente transformari de tip acomodare (ca urmare a informatiilor asimilate).



Adaptarea in plan social este definita ca 'un proces complex de interactiuni permanente, dinamice si dialectice, intre un individ si membrii societatii care ii recunosc identitatea, capacitatile, locul si statutul' (Selosse, in Doron, Parot, 1999, p.31). Ca forma a adaptarii sociale, adaptarea scolara poate fi definita din aceeasi perspectiva a interactiunilor elevului cu membrii comunitatii scolare care ii recunoaste identitatea, capacitatile, locul si statutul, care impune norme, reguli si obligatii de participare la viata comunitatii, in baza unor valori specifice. Specificul adaptarii scolare decurge din impletirea mecanismelor adaptarii relationale cu mecanismele adaptarii pedagogice sau instructionale acestea din urma fiind definite ca 'raspunsul adecvat al elevului la exigentele de ordin instructiv, respectiv disponibilitatea acestuia de a-si insusi informatiile transmise si de a le operationaliza intr-un mod eficient, creativ' (Rudica, 1998, p.106). Accentuam „impletirea' pentru a atrage atentia asupra faptului ca adaptarea pedagogica/ instructionala nu inlocuieste adaptarea relationala in complexul proces al adaptarii scolare. Aceasta integreaza, pe principiile organizarii si autoorganizarii (sistemice si sinergetice), ambele tipuri de adaptare (pedagogica si relationala).

Experienta scolara este experienta sociala, scoala este un „laborator' in care se simuleaza contextele reale in care se dobandesc competentele necesare adaptarii sociale (Zlate, 1972, Paun, 1996) dar nu trebuie sa ramana si nu ramane) doar „laborator' care ofera „experiente' artificial construite si astfel sterile. Independent de contextul social modelat/simulat in laborator/scoala, exista un context real (agenda ascunsa a profesorului ori fata ascunsa/implicita a curriculum-ului) la care elevul se adapteaza activand mecanisme care sa-i asigure supravietuirea in mediul real nu in cel artificial construit in laborator (afirmat explicit si uneori contradictoriu celui implicit).

Si in mediul scolar, ca si in cel mai larg – social, persoana intalneste situatii sau evenimente generatoare de stres in care se angajeaza cu tendintele sale conflictuale, cu o serie de procese interne care si ele genereaza stres (cum sunt conflictele constiente sau inconstiente nerezolvate). Conflictele „intre scopuri sau cai de actiune incompatibile sau exclusiv mutuale' cele mai frecvente si greu de rezolvat care genereaza stres sunt conflictele intre: independenta-dependenta; intimitate – izolare; cooperare-concurenta; exprimarea impulsurilor – standarde morale (Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, Daryl, Bern, 2002, p. 678-679) la care se adauga altele de genul conflictelor din perioadele de activitate scolara intense cum este perioada testarilor (conflictul intre dorinta de a a merge la sport si trebuinta de invata pentru testare). O scala de evaluare a reajustarii sociale care masoara stresul in termeni de schimbari de viata (Scala Holmes-Rahe, 1967, in Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, Daryl, Bem, 2002, p.678) include printre evenimentele de viata generatoare de stres (cu valori mici dar care nu trebuie neglijate) unele care sunt specifice mediului scolar: inceperea sau terminarea scolii (26); revizuirea obiceiurilor personale (24); schimbarea domiciliului (20); schimbarea scolii (20); schimbarea modului de petrecere a timpului liber (29); schimbare in activitatile sociale (18); schimbarea programului de somn (16); schimbarea programelor de masa (15); vacanta (13); craciunul (12); violarea minora a legii (11) (Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, Daryl, Bem, 2002, p.678).

Literatura de specialitate descrie ca reactii psihologice la stres: anxietatea, furia si agresivitatea, apatia si depresia (neajutorarea invatata – concept introdus in domeniu de Maier i Seligman, 1976) i in cazuri extreme deteriorarea cognitive (Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, Daryl, Bem, 2002, pp.681-685). Cati dintre educatorii de astazi nu se confrunta cu asemenea manifestari? Cati le considera tulburari comportamentale sau de caracter si cati le inteleg ca reactii la stres? Exprima ele inadaptarea? Sigur produc inadaptare scolara adica limiteaza indeplinirea obligatiilor si respectarea normelor scolare. Controlul stresului se realizeaza prin focalizarea pe probleme, pe sarcina in raport cu care acesta se produce sau prin focalizarea pe emotiile inerente situatiei. Mecansimele de aparare ale eului studiate pe larg de psihanaliza sunt privite si ca strategii de control al stresului centrate pe emotie (refularea, rationalizarea, proiectia, intelectualizarea, negarea, deplasarea) (Atkinson, R.L., Atkinson, R.C., Smith, Daryl, Bem, 2002, pp. 705-709). In legatura cu stresul, specialistii aduc in discutie complexul de reactii numit ajustare sau coping (a face fata situatiei) (Simons, Kalichman, Santrock, 1994), prin care inteleg „mijloacele psihice si comportamentale pe care un individ este capabil sa le interpuna intre o agresiune si organismul sau pentru a face fata unei probleme ce se iveste si pentru a micsora importanta stresului suportat' (Dantzer, in Doron, Parot, 1999, p.40). Ajustarea este uneori analizata ca adaptare. Optam pentru interpretarea ei drept conditie a adaptarii sociale si scolare. Capacitatea individului de a fi flexibil si de a rezista la socuri (resilience), de a face fata stresului, contribuie la o buna adaptare si permite analiza modelelor de adaptare in termeni de: incidenta factorilor de risc, conditii de vulnerabilitate si factori de protectie. Resilience este legata de factorii de protectie 'interpretati ca niste conditii in masura sa determine o schimbare de directie pe un traseu riscant, (care) actioneaza prin intermediul unor procese ce permit: reducerea impactului cu factorul de risc; reducerea seriei de reactii negative; aparitia si mentinerea unor sentimente de autostima si eficacitate personale; deschiderea catre noi oportunitati relationale si sociale' (Zani, 2003, p.63)



Adaptarea sociala/scolara implica mult mai multe decat ajustarea in situatii stresante si decat rezistenta prin flexibilitate la incercarile curente sau mai putin obisnuite. Perspectiva ecologica asupra adaptarii (recurgand la analiza situatiilor in care persoane cu aceiasi factori de risc evolutiv – dezavantajul cultural, relatiile familiale problematice – parcurg atat trasee de dezvoltare pozitive cat si negative si au capacitati diferite de recuperare in situatii stresante) opereaza mai mult cu acceptiunea ei de „functie de sistemele de sustinere sociala (materiala, economica etc) si de mediatorii psihologici disponibili (valori, abilitati de coping) (Zani, 2003, p.57).

Se cunoaste ca nevoia de competenta sau eficacitate, care este o nevoie specific umana opereaza relativ independent de impulsul fizic, abilitand organismul uman sa gaseasca  modalitati de a se adapta la imensa complexitate a mediului. Aceasta trebuinta (need) de eficienta este raspunzatoare de cele mai multe realizari in invatare ale organismului uman. A.W.Combs si D.Snygg (1959) descriu o alta nevoie umana bazala - „nevoia de compatibilitate' (need for adequacy) care ne impulsioneaza si ne sustine efortul prin care cautam continuu sa corespundem „adquate to cope with life'. Nevoia de adecvare are doua aspecte: mentinerea/ maintenance - homeostazia si intensificarea/enhancement - cresterea. De la nastere la moarte cea mai importanta sarcina a existentei omului este sa se mentina (sustina)/maintenance pe sine. Dar mentinerea/sustinerea inseamna mai mult decat supravietuirea, decat satisfacerea acum si aici a impulsului primar. Omul se schimba continuu intr-o lume in continua schimbare si daca isi mentine o anumita continuitate si integritate psihologica, el nu se poate resemna la o existenta de participant pasiv la schimbarile care se produc in mediu. Omul, mai mult decat orice animal este capabil sa anticipeze evenimentele viitoare ceea ce il conduce sa faca schimbari in sine si in mediu nu numai pentru a mentine situatia prezenta ci si pentru a se dezvolta pe sine pentru a fi capabil sa se mentina/sustina pe sine si in viitor si obtine din aceasta capacitate un sentiment de siguranta. (Lindgren, 1967, pp.29 – 30)

O directie de definire a adaptarii, frecvent intalnita in literatura de specialitate, este aceea de a surprinde ceea nu este adaptarea adica de a operationaliza conceptul de inadaptare. In general prin inadaptare sociala se intelege „ansamblul rezistentelor si dificultatilor de integrare si de participare la sistemele sociale si la obligatiile convietuirii in societate. Aprecierea inadaptarii sociale se bazeaza pe o judecata privind comportamentele in raport cu valorile pe care un grup social sau un evaluator le atribuie diferitelor feluri de insertie sociala' (Selosse, in Doron, Parot, 1999, p.392).

Inadaptarea scolara este considerata o 'notiune foarte extinsa, care acopera toate cazurile in care un copil nu este in armonie cu normele din mediul scolar, datorita deficientelor intelectuale, sau tulburarilor psihice, mentale sau afective. Este evident ca obligatia scolara si durata sa crescuta, ca si caracterul relativ uniform al comportamentelor sociale si intelectuale impuse de scoala, fac ca, la nivelul masei de elevi, sa apara diferite categorii care nu pot sa se conformeze exigentelor' (Manesse, in Doron, Parot, 1999, p.393). Pentru factorii responsabili de combaterea inadaptarii scolare aceasta definitie poate parea prea vaga si cu prea mica valoare aplicativa, pe de o parte iar pe de alta parte permite prea putine deductii cu privire la cum ar putea fi definita adaptarea.

Cauzele si formele inadaptarii sociale si scolare sunt multiple si multiplu interrelationate dat fiind ca, la fel ca in celelalte planuri ale existentei sale, si in plan social/scolar ,indivizii sau grupurile sunt in interactiune constanta si intr-o tranzactie continua, in timp, cu partile mediului social. Persoanele sunt influentate de contextele lor de viata, dar nu ca elemente pasive, ci ca agenti activi care isi aleg zonele de mediu in care sa intre sau sa iasa, care au capacitatea de a influenta acele parti ale mediului cu care sunt in contact, ccare contribuie la modelarea setting-urilor si a sistemelor sociale pentru sine si pentru altii' (Zani, 2003, p.59)

Literatura de specialitate opereaza cu conceptele de comportament adaptativ (Adaptative Behavior) si comportament dezadaptativ (Maladaptive Behavior) si cu descrieri ale acestor comportamente (dupe modelul „inventarelor de simptome' utilizat in clinica) mai ales pentru varsta copilariei si adolescentei fara a exista precizari ca ele nu pot fi identificate si la varste mai mari (Stone, Bradley, 1994)

Astfel, printre cele mai frecvent mentionate „semne' ale bunei adaptari sunt mentionate:

·    evaluarea sanatoasa a eului in relatie cu ceilalti; perspectiva sanatoasa asupra sinelui si asupra felului in care este perceputa persoana poate sa ii dezvolte interese sociale precum cooperarea cu cei din jur; depasirea sentimentului inferioritatii (psihologia individuala – Adler);

·    manifestarea comportamentelor etichetate de societate ca potrivite, trairea cu placere a experientelor in care interactiunea cu persoanele semnificative din jur este recompensata. (Psihologia behaviorista);

·    starea de congruenta dintre experienta si autoperceptie; perceptia corecta, realista a propriilor calitati si puncte slabe, imaginea de sine sanatoasa si o corecta perceptie a atitudinilor celorlalti fata de persoana. (Psihologia umanista – C.Rogers);



·    indeplinirea sarcinilor de dezvoltare corespunzatoare varstei sale cronologice. (Havighurst, Neugarten, 1969);

·    autovalorizarea, acceptarea lumii asa cum este, raspunsuri rationale la solicitarile mediului, comunicare si angajare atat in activitatile care cer efort cat si in activitatile recreative. (Teoria rational-emotiva - Ellis)

·    simtul responsabilitatii (asociat cu abilitatea de satisfacere a propriilor nevoi in asa fel incat sa nu interfereze cu abilitatea celorlalti de a-si satisface nevoile autoperceptie corecta. (Glasser) (conform: Stone, Bradley, 1994)

Ca 'semne' ale inadaptarii sunt inventariate:

·    sentimentul inferioritatii, efortul sporit pentru perfectiune si superioritate care determina un comportament egoist contrar comportamentului cooperant de concesii mutuale specific intereselor sociale (psihologia individuala – Adler);

·    manifestarea comportamentelor dezaprobate de cei din jur (Psihologia behaviorista);

·    Discrepanta intre imaginea de sine si realitate, confuzia in ce priveste propria identitate, care se exprima in sentimentul propriei vulnerabilitati si anxietate. (Psihologia umanista – C.Rogers);

·    sentimente de vinovatie si neacceptare de sine (Havighurst, Neugarten);

·    credinte irationale despre sine si despre relatiile cu cei din jur care produc o serie de tulburari afective (Teoria rational-emotiva - Ellis)

·    absenta sentimentului propriei identitati si al apartenentei la grup, trairea dramatica a izolarii, hipercriticismul, frustrarea, eforturile exagerate pentru a primi iubire si a fi valorizat. (Glasser) (conform: Stone, Bradley, 1994)

Aceste comportamente care semnaleaza adaptarea sau inadaptarea in plan social si scolar) se manifesta nuantat in situatii de criza, de confruntare cu evenimente generatoare de stres. Pentru specialistii in promovarea adaptarii scolare si combaterea inadaptarii este mai important sa stabileasca natura si tipologia rezistentelor si dificultatilor elevilor in a participa la viata concreta din campul scolar, in a-si asuma si respecta normele si obligatiile impuse de scoala, de asemenea sa analizeze setting-ul comportamental specific scolii, cu programul propriu de setting (reprezentat de secventele ordonate in timp de activitati si de schimburi inter-personale) care poate fi mai bogat sau mai sarac in roluri si responsabilitati oferite, ceea ce poate predispune prin el insusi la pasivitate si neimplicare.

Printre cele mai frecvent recomandate atitudini care creeaza contexte pentru buna adaptare la media (social, scolar) sunt cele care conduc la constientizarea propriilor calitati ale copilului/elevului, care il fac sa se simta acceptat in medial sau (incurajarea), il fac sa simta ca apartine grupului (familie, clasei); premierea comportamentelor dezirabile, valorizarea lor si a personalitatii copilului, empatia, relatiile deschise, sincere, ajutorul in indeplinirea sarcinilor de dezvoltare, combaterea atitudinilor defensive, de neimplicare si a pasivitatii copilului, promovarea bunastarii psihologice (well being) exprimate prin acceptare de sine, relatii pozitive cu alte persoane, autonomie, stabilirea de scopuri rationale in viata, dezvoltarea sentimentului eficientei personale si a increderii in sine.





{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2018 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:







Cauta referat