Abordarea holistica a educatiei

Abordarea holistica a educatiei

Pentru a deveni cu adevarat o dimensiune permanenta a existentei umane, educatia trebuie sa aiba un caracter global, conjugand armonios si eficient educatia formala cu cea nonformala si informala. Datorita eforturilor teoretice intreprinse de pedagogi ca: Ph. Coombs, P. Lengrand, Th. La Belle etc., demersul global sau conceptia holistica in abordarea problematicii educatiei a devenit o perspectiva atat pentru cercetatori, cat si pentru educatori.

Potrivit conceptiei holistice, frontierele dintre tipurile de educatii identificate nu sunt rigide, intre ele existand intrepatrundere si interdependenta. Educatia formala va avea de castigat daca va reusi sa integreze creator influentele datorate modalitatilor de educatie nonformale si informale. In acelasi timp, acumularile educatiei formale pot contribui esential la dezvoltarea si eficientizarea celorlalte doua sectoare: ,,fiecare dintre sectoarele descrise mai sus are locul sau si ratiunea sa de a fi specific. Totusi, frontierele dintre ele nu sunt rigide. Exista deja o interpatrundere si o interdependenta intre cele trei domenii in care se exercita procesul educativ. Totusi, este evident ca acest proces nu-si poate atinge deplina eficienta decat  printr-o cooperare stransa intre aceste trei sectoare' (Lengrand, P., 1982).

Referindu-se la aceasta problema, La Belle subliniaza: in practica, educatia informala, cea nonformala si cea formala trebuie sa fie vazute mai degraba ca moduri predominate de invatare decat ca entitati distincte, cum sustin Coombs. Ca modalitati de accentuare, educatiile in toate ipostazele stiute pot exista simultan uneori in acord, alteori in contradictie' (La Belle, Th.J., 1982).

Daca admitem ca scolii ii revine sarcina de a prelua si prelucra macar o parte a mesajelor educatiei informale, atunci insasi integrarea institutiilor educationale in sistemul institutiilor sociale dobandeste o semnificatie mai inalta si sarcini mai mari decat cele care li se atribuie in prezent.

Daca existenta acestor diferite tipuri de educatie este analizata si discutata in literatura pedagogica, ceea ce reprezinta o problema relativ noua este determinarea corelatiilor dintre aceste trei tipuri de invatare. Spre aceasta problema isi indreapta atentia in ultimul timp o seama de cercetatori. Unii, putini la numar, considera ca, in competitia dintre educatia scolara si cea informala, castig de cauza va avea ultima, in timp ce altii considera ca scoala trebuie sa se deschida spre continuturile susceptibile de a fi asimilate de elevi in afara scolii, sa le valorifice si in acela si timp sa furnizeze elevilor criterii pentru selectionarea si interpretarea informatiilor.

Trebuie sa avem in vedere ca problema acestei integrari s-a complicat cu atat mai mult cu cat ceea ce numim educatie informala este in expansiune in toate tarile lumii si, asa cum prevad viitorologii, volumul si cantitatea informatiilor dobandite in afara scolii vor spori. Nici nu poate fi vorba de o comparatie intre ceea ce invatau elevii in afara scolii in anii '90-'98 cu ceea ce invatau acum 40-50 de ani.

Doua principii sau teze sprijina eforturile celor care urmaresc sporirea coerentei procesului instructiv-educativ: acela al educatiei permanente si cel al orientarii pros­pective a educatiei; acestea pot contribui la corelarea activitatii didactice cu celelalte tipuri de activitati de invatare, sporind eficienta celei dintai si asigurand unitatea ansamblului influentelor exercitate asupra elevilor.

Trebuie sa admitem ca la nivelul scolii noastre impactul noilor educatii (educatia pentru pace si cooperare, educatia pentru participare si democratic, educatia relativa la mediul inconjurator, educatia pentru noua ordine economica internationala, educatia sanitara si nutritionala etc.) este restrans si nu de putine ori realizarea obiectivelor acestora intra in atributiile altor institutii si organizatii, care nu intotdeauna isi coreleaza planul de actiune cu exigentele de maxima eficienta educativa a scolii. Aceasta cand nu se intampla ca intreaga problematica a noilor educatii sa fie cu totul ignorata. Admitand ca aceste educatii nu se pot realiza la intamplare sau numai partial de catre alte institutii, ci, dimpotriva, ca ar trebui inscrise printre atributele obisnuite ale scolii, fiind incluse in cadrul educatiei formalizate, rezulta ca intelesul notiunii de educatie se impune a fi redefinit, iar atributele scolii redimensionate. De unde, o prima directie de corelare se profileaza la nivelul politicii culturale educative a statului. Problema care se pune este aceea a valorificarii oricarui tip de educatie in orizontul propriu activitatilor scolii, chiar daca acestea ar duce la extensiunea atributiilor sale, asa cum s-a discutat altadata in literatura pedagogica romaneasca despre ,,extensiunea universitara'.

O asemenea actiune ar determina, fara indoiala, un alt mod de concepere si realizare a procesului didactic, chemat sa actioneze in cadrul perspectivei pe care o sugeram aici. De unde, se profileaza o a doua directie de integrare a diferitelor tipuri de continuturi la nivelul scolii si in folosul procesului educativ propriu-zis.

Pentru punerea in functiune a unor modalitati eficiente de corelare a diferitelor tipuri de continuturi, propunem o cale dubla: una de transfer sau utilizare a elementelor educatiei formale in aria educatiei nonformale si informale si alta de preluare in cadrul activitatilor scolare a unor elemente dobandite, prin excelenta, in cadrul educatiei nonformale si informale. Nu este vorba numai de o apropiere intre diversele tipuri de continuturi, ci si de dezvoltarea in fata scolarului a unui mod de existenta care sa faciliteze o cat mai buna insusire a exigentelor specifice lumii contemporane.

Problema integrarii celor trei tipuri de continuturi nu este lipsita de antecedente. Dispunem, de exemplu, de cateva modalitati de integrare a diverselor linii de influentare a omului in domeniul stiintei. Cerinta implicarii spiritului stiintic in tot ce intreprinde omul contemporan beneficiaza de modalitati adecvate si acestea sunt din ce in ce mai evidente.

Suntem constienti ca realizarea acestei integrari si/sau articulari, fiind un proces extrem de complex, presupune o noua optica si in problema formarii cadrelor didactice. In formatia universitara a cadrelor didactice si in perfectionarea acestora va trebui sa se acorde atentie acestei noi si deosebit de importante problematici pedagogice, oferindu-li-se modele si sugestii pentru realizarea in practica instructiv-educativa a integrarii diferitelor tipuri de educatii.

Pentru atingerea unui nivel optim ar fi nevoie sa se aduca transformari atat planurilor de invatamant, cat si programelor scolare, iar in continuare ar fi necesar sa se introduca teme sau subteme noi in programele de perfectionare a personalului didactic. Sa adaugam si faptul ca in articularea celor trei modalitati ale invatarii un rol important il joaca si il pot juca activitatile non-formale (extrascolare cum ar fi:cercurile, excursiile si dezbaterile).

Educatiei formale ii revine  in principal misiunea de a-i pregati pe elevi pentru invatare continua si activa, pentru selectionarea, ierarhizarea si prelucrarea informatei acumulate in afara orelor de curs. Datele oferite de investigatiile noastre teoretice si de teren ne-au permis sa apreciem masura in care aceasta sarcina, care revine scolii, este - in acelasi timp - cunoscuta, dar si noua, relativ simpla, dar si complexa. Oricum, daca problema a fost identificata, ea se pune in termeni noi si cu o deosebita insistenta in zilele noastre.

             Pentru a se putea lansa in incursiuni sau in activitati de analiza si sinteza a informatiilor acumulate de elevi in cadrul informal, profesorii ar trebui sa cunoasca ei insisi principalele evenimente culturale, stiintifice sau sociopolitice care pot capta, intr-o perioada sau alta, atentia elevilor. In scopul identificarii principalelor teme care-i preocupa pe elevi, s-ar putea utiliza si metoda discutiilor sau chestionarelor.

             Analiza informatiei dobandite de elevi in afara scolii si, in continuare, preluarea si integrarea cunostintelor si valorilor utile in ansamblurile constitute prin sistemele de lectii proiectate si desfasurate de fiecare profesor duc mai totdeauna la depasirea programelor, dar nu si a obiectivelor generale sau a finalitatilor specifice fiecarei discipline.

             Oricum, lansandu-se in astfel de activitati, profesorii trebuie sa fie pregatiti pentru dezbateri si dispute, dupa cum trebuie sa admita ca, uneori, problemele puse de elevi ii vor obliga sa ceara timp de reflexie sau timp pentru o documentare suplimentara.

             Experiente traite de elevi in afara lectiilor au nu numai caracter cognitiv, ci si moral-afectiv sau estetic.

             Integrarea acestor experiente presupune o imbogatire a culturii etice si estetice a profesorilor care, in majoritatea lor, isi asuma si rolul de diriginte. In acelasi sens pledeaza si faptul ca, in scoala contemporana se accentueaza caracterul formativ al proceselor didactice, educatia pentru valori spirituale devenind, din ce in ce mai mult, o prioritate.

             Asa cum remarca specialistii, promovarea interdisciplinaritatii interdisciplinaritatii in invatamnt, reprezinta o modalitate eficienta de articulare a acelor trei tipuri de continuturi.

             Sa mentionam, in fine, faptul ca pregatirea elevilor pentru invatare continua si extinderea autoeducatiei la intreaga viata constituie argumente puternice pentru deschiderea scolii fata de experiente traite de elevi in afara scolii si pentru articularea celor trei tipuri de educatii.

Sarcini de lucru:

Cum credeti ca s-ar putea optimiza in cadrul disciplinei dvs. articulare integrarea celor trei tipuri de educatie ?

Cum utilizati in cadrul disciplinei dvs. informatiile oferite de educatie de tip informal ?

Prezentati 2-3 exemple de invatare prin actiune la disciplina d-voastra de studiu;