QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Trunchiul cerebral. nervii cranieni. cerebelul.








TRUNCHIUL CEREBRAL. NERVII CRANIENI

Trunchiul cerebral primeste si integreaza semnalele de la nivelul maduvei spinarii si trimite semnale spre cerebel si talamus.Se gaseste la intersectia semnalelor de la maduva, cortex si cerebel. Intervine in realizarea reflexelor capului, ochilor si trunchului.

Trunchiul cerebral este o unitate morfofunctionala alcatuita din trei componente: bulb, punte si mezencefal. Fata posterioara a trunchiului este acoperita de cerebel, de care este legat prin cele trei perechi de pedunculi cerebelosi. Toate aceste componente impreuna cu cerebelul formeaza creierul posterior sau rombencefalul.




A. Maduva preungita ( maduva oblongata-bulbul rahidian)

Contine nuclei care primesc semnale de la tracturile medulare, integreaza informatiile si trimite rezultate spre cerebel, talamus. Alti nuclei reprezinta centrii care controleaza diferite functii-cardiaca, respiratorie.

Bulbul prelungeste maduva spinarii intinzandu-se de prima vertebra cervicala la punte. Limita dintre bulb si maduva spinarii este decusatia piramidala. Are o lungime medie de 28-30cm, prezentand o fata anterolaterala si o fata posterioara.

La nivelul fatei anterolaterale se descriu elemente topografice care reprezinta o continuare a celor de la nivelul maduvei. Median se afla fisura mediana anterioara, iar lateral santurile antero-laterale. Acestea delimiteaza cu fisura mediana anterioara cordoanele anterioare ce prezinta in partea superioara piramidele bulbare prin care trec tracturile descendente -piramidale, ce se incruciseaza la acest nivel.

Lateral de santurile antero-laterale, mai exact intre acestea si santurile postero-laterale se gaseste regiunea laterala a bulbului importanta prin prezenta olivelor bulbare care contin nucleul olivar. De asemenea la acest nivel se continua cordoanele laterale medulare.

Fata posterioara

La acest nivel se continua santul median posterior si santurile postero-laterale, de la nivel maduvei spinarii, intre care se formeaza tracturile Goll si Burdach. Cordoanele posterioare medulare continuate la nivelul bulbului se departeaza formand pedunculii cerebelosi inferiori prin care trec tracturile spinocerebeloase, vestibulocerebeloase si cerebelovestibulare.

Structura interna a bulbului rahidian

Ca si maduva spinarii , bulbul are in structura sa substanta alb si substanta cenusie.

Substanta alba- este organizata sub forma de cordoane, delimitate asa cum am prezentat anterior, reprezentand o continuare a celor de la maduva, si alcatuite din tracturi ascendente si descendente.

Tracturile ascendente sunt axoni ai neuronilor Goll si Burdach, care continua tracturile Goll si Burdach de la nivelul maduvei spinarii. Se gasesc in cordonul posterior.

Tracturilor Goll si Burdach li se adauga tracturile spinotalamice si spinocerebeloase care au traseu prin cordoanele anterioare si laterale, fara a se opri in bulb, in drumul lor spre talamus.

Tracturile descendente sunt reprezentate de tracturile piramidale, cu origine la nivelul cortexului cerebral. Ele au trseu prin bulb fara a se opri la acest nivel cu exceptia celor incrucisate care la nivelul decusatiei piramidale trec in partea opusa. Tot traseu descendent au si tracturile ce apartin sistemului moto extrapiramidal, cu originea in nuclei trunchiului cerebral: fasciculele rubrospinal, tectospinal, vestibulospinal, dar si fibrele care fac legatura intre nuclei hipotalamici si nucleul dorsal al vagului , din bulb.

Figura 2.42. Trunchiul cerebral. A. Vedere laterala. B. Vedere posterioara

 


Substanta cenusie pastreaza oarecum asezarea la interior, dar nu este compacta datorita fragmentarii de catre tracturile care urca si coboara, astfel ca apare sub forma unor nuclei, care se impart in:

       nuclei somatomotori - echivalenti ai neuronilor din coarnele anterioare si origine a fibrelor motorii din structura nervilor cranieni.

       nuclei somatosenzitivi - echivalenti ai neuronilor din coarnele posterioare, si statie pe traseul cailor sensitive care transmit sensibilitatea generala a capului

       nuclei visceromotori si viscerosenzitivi - echivalenti ai neuronilor vegetative din coarnele laterale, reprezinta originea fibrelor visceromotorii din componenta nervilor cranieni, sau sunt statii pe traseul fibrelor viscerosenzitive ale nervilor cranieni.

       nuclei proprii gracilis si cuneat - care contin al doilea neuron al tracturilor Goll si Burdach. Nucleul olivar reprezinta originea tracturilor olivocerebeloase, avand proiectie in paleocerebel. Tot de la acest nucleu pornesc fibre descendente care se continua cu fascicule intersegmentare de lanivelul maduvei spinarii. Nu se cunoaste cu exactitate modul in care acest nucleu intervine in activitatea motorie, existand autori care sustin ca ar exista aferente de la nivel medular spre acest nucleu, si de aici spre cerebel, prin intermediul pedunculilor cerebelosi inferiori; nucleul vestibular care este considerat al doilea neuron pe traseul caii vestibulare.

Tabel 2.4. Nuclei bulbari

somatomotori: originea fibrelor nervilor cranieni XII, XI,X,IX

somatosenzitivi : contin al doilea neuron pentru fibrele senzitiv ale nervului trigemen -V

visceromotori : originea fibrelor vegetative motorii ale nervilor cranieni IX (nucleul salivator inferior) si X (nucleul dorsal al vagului)

viscerosenzitivi : contin al doilea neuron pentru fibrele senzitive ale nervilor VII,IX,X (nucleul tractului solitar)

proprii : gracilis, cuneat, olivar, vestibular

B. Puntea lui Varolio -protuberanta

Se numeste asa pentru ca reprezinta un loc de trecere pentru marea majoritatea a fibrelor care trec dinspre spre maduva spinarii si cortex.

Ca si bulbul prezinta o fata antero-laterala si o fata posterioara. Din motive didactice le vom prezenta separat din punctul de vedere al configuratiei exterioare.

Fata anterioara- este voluminousa si brazdata de un sant prin care trece artera basilara. Acest sant este median si lateral de el se gasesc piramidele pontine prin care trec piramidele pontine. Fibrele transversale care intra in alcatuirea puntii se aduna de o parte si de alta a fetei anterioara si formeaza pedunculii cerebelosi mijlocii prin care puntea este legata de cerebel.

Fetele laterale - sunt formate din pedunculii cerebelosi mijlocii.

Fata posterioara- forrmeaza podisul venticulului IV si este marginita lateral de pedunculii cerebelosi superiori.

Structura interna a puntii

Substanta alba este alcatuita din fascicule transversale sI fascicule longitudinale.

Fibrele transversale- trec prin pedunculii cerebelosi mijlocii formand fascicule groase si se dispun in trei straturi : superficial, profund si intermediar. Aceste fibre se impart in: cai de asociatie cerebelo-cerebeloase care unesc emisferele cerebeloase sub forma unei lungi comisuri, care trece prin punte si prin pedunculii cerebelosi mijlocii; cai pontocerebeloase care fac parte din caile motorii secundare cortico-ponto-cerebeloase.

Fibre transversale cu origine acustica sunt fibre cu originea in nucleul cohlear pontin , si care se termina in corpul geniculat medial din metatalamus, dupa ce dau colaterale spre coliculul cvadrigemen superior, participand la realizarea unor reflexe acustice.

Fibrele longitudinale apartin cailor senzitive sau motorii fiind reprezentate de fascicule ascendente si descendente.

Fasciculele ascendente includ fascicule spinotalamice, spinobulbare si spinocerebeloase, care au traseu ascendent spre cortex.

Fasciculele descendente apartin cailor motorii piramidale si cailor cortico-pontine, ambele cai motorii voluntare.

Substanta cenusie este formata din nuclei echivalenti, ca si cei ai bulbului, neuroilor medulari. La acestia se adauga nuclei proprii. Descrierea acestora se poate face in functie de pozitia lor in punte, mai exact in substanta reticulara, dar si dupa rolul lor in senzitii, motori, vegetative si proprii, raportat la nervii cranieni. In functie de asezare exista urmatoarele grupe de nuclei:

*grupul unu, situat extern, apartin nervului facial si trigemen

*grupul doi cuprinde formatiunile proprii puntii (oliva pontina superioara)

*grupul trei, central, contin nuclei de origine sau terminali ai unor nervi cranieni.

Tabel 2.5. Nuclei pontini

somatomotori : originea fibrelor motorii ale nervilor cranieni

VII,VI,V

somatosenzitivi : nucleul principal senzitiv al nervului V ; al doilea neuron al caii acustice-

nucleul cohlear

vegetativi : nucleul salivator superior, nucleul lacrimal

proprii : nucleii substantei reticulate; respiratori; cardiaci; oliva superioara

Nucleii substantei cenusii pontine

 

Nucleii proprii sunt nuclei la care se termina fasciculele corticopontine, iar nucleii olivar si trapezoid reprezinta statii pe traseul caii auditive.

C. Mezencefalul

Este etajul sperior al trunchiului cerebral,format din pedunculii cerebrali, coliculii cvadrigemeni si anexele acestora.

Este delimitat inferior de santul pontopeduncular, iar superior se continua cu tracturile optice.

Fata anterioara -este reprezentata de pedunculii cerebrali, alcatuiti din doua fascicule de substanta alba ce contin caile piramidale impreuna cu tracturile corticopontine.

Fata posterioara - cuprinsa intre pednculii cerebelosi superiori si epitalamus este formata din colinulii cvadrigemeni(superiori si inferiori), intre care plonjeaza glanda epifiza. In coliculii cvadrigemeni superiori se inchid reflexele auditive, si reprezinta locul de unde vor pleca fibre spre corpii geniculati laterali din metatalams.

Fetele laterale- sunt reprezentate de santuri laterale care separa pedunculii cerebrali.

Structura interna a mezencefalului

Observat in sectine transversala se constata existenta trei etaje.

*posterior-cuprinde coliculii cvadrigemeni

*anterior- cuprinde pedunculii cerebrali si fasciculele care trec prin acestia

*mijlociu- reprezentat de o masa de substanta cenusie in centru; substanta alba prin care trec tracturile rubrospinal, tectospinal; substanta neagra formata dintr-o masa de celule nervoase ce au legatura cu nucleii bazali fiind si constituent important al sistemului extrapiramidal.

*nucleul rosu- format din substanta reticulata , primeste aferente de la cortex , fiind pe traseul cailor extrapiramidale, si de la cerebel. Trimite eferente spre maduva spinarii prin fasciculul rubrospinal.

*nucleii motori ai nervilor cranieni III si IV.

Tabel 2.6. Nuclei mezencefalici

somatomotori: nucleul mezencefalic al trigemenuli (V)

somatosenzitivi: nucleii nervilor cranieni oculomotor, trohlear (III,IV)

vegetativi: nucleul accesor al oculomotorului (III)

proprii: substanta neagra; nucleul rosu; coliculii cvadrigemeni

Nervii cranieni sunt in numar de 12 perechi, cu originea aparenta si reala in encefal. Se grupeaza in nervi senzitivi: I, II, VIII, motori: III, IV, VI, XI si XII si micsti:V, VII, IX, X. Originea reala a nervilor motori este in nucleii motori ai trunchiului cerebral, iar pentru nervii senzitivi in ganglionii omologi celor spinali. Originea aparenta este la diferite nivele ale trunchiului cerebral. Exceptand nervul olfactiv si optic, restul nervilor cranieni isi au originea aparenta in trunchiul cerebral.

n. olfactiv

n. optic

chiasma optica

tractul optic

n. oculomotor

n. trochlear

n. trigemen

n. abducens

n. facial

n. vestibulocohlear



n. glosofaringian

n. vag

n. accesor

 

n. hipoglos

 

Figura 2.42. Originea aparenta a nervilor cranieni.

Incepand din partea ventrala a encefalului, nervii cranieni sunt urmatorii: olfactivul (perechea I), opticul (perechea II), oculomotor comun (perechea III), trohlearul sau pateticul (perechea IV), trigemenul (perechea V), abductus sau oculomotor extern (perechea VI), facialul (perechea VII), acustico-vestibularul (perechea VIII), gloso-faringianul (perechea IX), pneumogastricul sau vagul (perechea X), accesorul (perechea XI), hipoglosul (perechea XII).


FIG.2.61. Nervii cranieni.

Figura 2.43. Nervii cranieni

 


In alcatuirea nervilor cranieni intalnim diferite tipuri functionale de fibre nervoase; spre deosebire de nervii spinali unii nervi cranieni contin numai un tip de fibra nervoasa. Cele doua tipuri de nervi se mai deosebesc si prin dezvoltarea ontogenetica, prin raporturile cu organele de simt si prin faptul ca nervii cranieni inerveaza structurile derivate din regiunea viscero-brahiala.

Nervul olfactiv (perechea I) isi are originea in mucoasa pituitara unde se gaseste primul neuron olfactiv; axonii acestui neuron strabat lama ciuruita a osului etmoid si patrund in bulbul olfactiv, unde fac sinapsa cu celulele mitrale (al II-lea neuron olfactiv).

Nervul optic (perechea II) isi are originea in retina, unde se gasesc primii doi neuroni: celulele bipolare si celulele multipolare; axonii acestora din urma, parasind globii oculari, formeaza nervii optici, care se incruciseaza formand chiasma optica. In continuare, tracturile optice, conduc excitatiile optice catre scoarta, dupa ce au facut un releu in corpii geniculati laterali.

Nervul oculomotor comun (perechea III) isi are originea reala in pedunculii cerebrali, iar fibrele vegetative parasimpatice, care inerveaza muschii netezi constrictori si irisul isi au originea in nucleul lui Eddinger-Westphal din mezencefal. Aparent, nervul isi are originea in fosa interpedunculara de pe fata ventrala a mezencefalului, dupa care patrunde in orbita. Inerveaza motor muschiul ridicator al pleoapei superioare, dreptul intern, dreptul superior si inferior, precum si oblicul mic al globului ocular. Leziunile sale au drept consecinta devierea laterala a globului ocular (strabismul extern). Fibrele vegetative, inerveaza parasimpatic muschii intrinseci ai globului ocular: muschii ciliar si sfinterul pupilei.

Nervul trohlear (perechea IV) isi are originea aparenta pe fata dorsala a mezencefalului imediat sub tuberculul cvadrigemen; originea reala se afla intr-un nucleu din calota pedunculara. Fibrele celor doi nervi se incruciseaza, apoi parund in cavitatea orbitara si inerveaza muschiul marele oblic al globului ocular.

Nervul trigemen (perechea V) este mixt, avand o componenta motorie si una senzitiva. Fibrele motorii alcatuiesc nervul masticator, care inerveaza muschii motori ai mandibulei, o parte din muschii deglutitiei si muschiul tensor al timpanului. Originea aparenta este pe fata ventrala a protuberantei si cea reala in nucleul masticator al puntii. Fibrele senzitive isi au originea in ganglionul lui Gassel; axonii acestor celule patrund din punte alaturi de nervul masticator si fac sinapsa in nucelul senzitiv al trigemenului din punte. Dendritele neuronilor din ganglionul lui Gassel culeg sensibilitatea dintr-o vasta regiune a craniului visceral, formand trei ramuri nervoase: nervul oftalmic, nervul maxilar si nervul mandibular.

Nervul oftalmic culege sensibilitatea din regiunea mucoasei nazale, a irisului, a corneii, a conjunctivei ochilor si de la tegumentele regiunii frontale si glandei lacrimale. Nervul maxilar, dupa ce iese din craniu prin gaura rotunda, patrunde in fosa pterigo-palatina si se distribuie tegumentelor regiunii temporale, malare, pleoapei inferioare, foselor nazale, buzei superioare, precum si dintilor maxilarului superior. Nervul mandibular dupa ce iese din craniu prin gaura ovala, primeste cateva fibre de la ganglionul vegetativ optic si se angajeaza in canalul mandibular. Culege sensibilitatea de la glanda parotida, pavilionul urechii, barbie si de la dintii maxilarului inferior. O ramificatie a nervului mandibular este nervul lingual care culege sensibilitatea de la mucoasa limbii (cele doua treimi anterioare), glanda submaxilara, sublinguala si amigdala palatina.

Nervul abducens (perechea VI) este motor si inerveaza muschiul drept lateral al globului ocular; leziunile sale dau strabismul intern (axul sagital al ochiului este deviat medial). Originea aparenta este in santul bulbopontin, iar cea reala in trunchiul cerebral la nivelul ventriculului IV.

Nervul facial (perechea VII) contine fibre motorii, senzitive si vegetative. Originea aparenta este in santul bulbopontin, iar cea reala, pentru partea motorie in nucleul motor al facialului, pentru cea vegetativa in nucleul salivar superior, ambii in punte, iar pentru fibrele senzitive in ganglionul geniculat situat pe traiectul nervului. Nervul facial strabate printr-n canal stramt si cotit stanca temporalului, iesind din craniu la baza apofizei stiloide, prin gaura stilomastoidiana. Ramurile motorii inerveaza muschii mimicii, muschiul stilohioidian si muschiul scaritei. Cele senzitive constituie cai aferente gustative pentru cele doua treimi anterioare ale mucoasei linguale, iar fibrele vegetative asigura inervatia parasimpatica a glandelor sublinguale si submaxilare. Vecinatatea acestui nerv la nivelul stancii temporalului cu urechea mijlocie si celulele mastoidiene, precum si canalul stramt si cotit intraosos, creaza posibilitatea lezarii sale in afectiunile urechii; de asemenea, expunerea prelungita la frig poate produce leziuni ale trunchiului facialului in conductul intraosos. Leziunile facialului se manifesta prin paralizia muschilor mimicii cu asimetria faciala, greutate sau imposibilitatea inchiderii pleoapelor, a fluieratului, suptului si uneori a vorbirii.

Nervul acustico-vestibular (perechea VIII) este compus din doua categorii de fibre: acustice si vestibulare; cele acustice sunt cai auditive, iar cele vestibulare cai ale echilibrului corpului. Originea aparenta este in santul bulbopontin, in vecinatatea nervului facial. Originea reala pentru nervul acustic este in ganglionul lui Corti din melc; dendritele neuronilor din acest ganglion culeg excitatiile acustice de la celulele senzoriale ale organului lui Corti din urechea interna, iar axonii transmit informatiile nucleilor cohleari, ventrali si dorsali din bulb. Nervul vestibular isi are originea reala in ganglionul lui Scarpa situat in conductul auditiv intern din stanca temporalului; dendritele neuronilor sai culeg excitatiile de la celulele receptoare ale canalelor semicirculare, utriculei si saculei, iar axonii le transmit nucleilor vestibulari, situati in planseul ventricolului IV. De la nucleii bulbari, caile vestibulare si acustice au un drum deosebit, ele vor fi descrise in capitolul despre analizatori.

Nervul gloso-faringian (perechea X) are originea aparenta in santul antero-lateral al bulbului, inapoia olivei. Dupa ce iese din craniu prin orificiul venei jugulare, coboara la baza limbii si da ramuri motorii pentru musculatura faringelui, ramuri senzitive pentru treimea posterioare a mucoasei linguale si ramuri vegetative pentru glanda parotida. Originea reala a fibrelor motorii este nucleul ambiguu din bulb. Fibrele senzitive isi au originea reala in ganglionul pietros situat pe stanca temporalului; axonii neuronilor acestui ganglion conduc excitatiile primite de la limba, in nucleul solitar din bulb. Fibrele vegetative isi au originea in nucleul salivar inferior din bulb.

Nervul pneumogastric (vag), (perechea X) este compus din fibre motorii senzitive si vegetative parasimpatice. Fibrele motorii isi au originea reala in nucleul ambiguu din bulb; cele senzitive intr-un ganglion situat sub orificiul jugular pe traiectul nervului vag, de unde axonii neuronilor acestui ganglion le conduc la nucleul solitar din bulb; fibrele vegetative isi au originea in nucleul dorsal al vagului din bulb. Nervul vag este cel mai lung nerv cranian, trimite ramificatii la nivelul gatului, toracelui si abdomenului. Originea sa aparenta este in santul retroolivar al bulbului; iese din craniu prin orificiul venei jugulare, strabate regiunea cervicala, toracica si dupa ce patrunde in abdomen se termina aparent in ganglionii semilunari ai plexului solar. Principalele ramuri ale nervului vag sunt: nervii laringeu superior si inferior, care asigura inervatia senzitiva a mucoasei laringelui si inerveaza motor muschii corzilor vocale; nervii cardiaci, care impreuna cu ramuri din simpatic formeaza plexul cardiac; ramuri pulmonare, esofagiene si pericardice. In abdomen da ramuri gastrice, hepatice, pancreatice, splenice, jejunoileale si colice. Vagul inerveaza motor valul palatin, o parte din muschii faringelui si laringele; senzitiv el culege sensibilitatea de la pavilionul urechii, laringe, esofag, stomac, aparat respirator si inima. Fibrele vegetative ale vagului asigura inervatia parasimpatica a laringelui, traheii, bronhiilor, plamanilor, inimii, esofagului, stomacului, ficatului, pancreasului, splinei, intestinului subtire si o parte din intestinul gros.

Nervul accesor sau spinal (perechea XI) este un nerv motor cu originea reala in nucleul ambiguu din bulb. Aparent el are o serie de ramuri care ies din maduva cervicala, iar altele din bulb, sub nervul vag. Inerveaza motor muschii trapez si sternocleidomastoidian.

Nervul hipoglos (perechea XII) este un nerv exclusiv motor, pentru musculatura limbii. Are originea reala in bulb, iar cea aparenta in santul preolivar al bulbului. Iese din craniu printr-un orificiu situat langa condilii occipitalului si inerveaza muschii limbii si o parte din muschii hioidieni.

CEREBELUL

Reprezinta portiunea cea mai mare a creierului posterior. Este situat posterior fata de trunchiul cerebral, iar portiunea sa mediana reprezinta peretele ventriculului patru pe care il delimiteaza imprena cu trunchiul cerebral.

Are aspectul unei benzi mediane numita vermis de care se prind cele doua emisfere cerebeloase. Prezinta o fata superioara, o fata inferioara, o fata anterioara si una posterioara.

Fata superioara - la acest nivel se evidentiaza bine vermisul continuat lateral cu cele doua emisfere cerebeloase.

Fata inferioar a- prezinta partea inferioara a vermisului continuat lateral cu fetele inferioare ale emisferelor cerebeloase care vin in raport cu stanca osului temporal.

Fata anterioar a- prezinta un sant adanc in care se adaposteste puntea.

Fata posterioara - este reprezentata de un sant posterior care separa cele doua emisfere cerebeloase.

Legatura cerebelului cu trunchiul cerebral se realizeaza prin cele trei perechi de pedunculi cerebelosi - superiori, mijlocii si inferiori. Acesti pedunculi contin fibre ce apartin substantei albe si prin care cerebelul primeste aferentele si trimite eferentele.

Structura interna a cerebelului

Se observa substanta cenusie , care se gaseste la suprafata, formand cortexul cerebelos, dar si sub forma unei mase independente situata in interior.

Cortexul cerebelos are aspect foliat cu structura uniforma avand trei paturi celulare: patura moleculara alcatuit din fibre nervoase amielinice si celule nervoase; patura ganglionara formata din celule nervoase Purkinje, caracteristice cerebelului; patura granulara alcatuita din celule nervoase mici si foarte multe fibre nervoase care intra in substanta alba.

Masa independenta de substanta cenusie este formata din patru nuclei: nucleul dintat de la care pornesc fibrele cerebeloolivare; nucleul fastigial - reprezinta conexiunea fasciculului vestibulocerebelos cu cerebelovestibular; nucleul globos si nucleul emboliform.

Substanta alba- este alcatutita din fibre mielinizate, axoni ai celulelor nervoase din substanta cenusie dar si alte fascicule aferente si eferente. Substanta alba se imparte in fibre proprii si fibre de proiectie.

Fibrele proprii unesc diferite zone ale cerebelului, se numesc fibre comisurale si fibre de asociatie. Fibrele de proiectie unesc cerebelul cu alte portini ale encefalului si cu maduva spinarii.

Fibrele aferente - cu origine medulara - fasciculele spinocerebeloase directe si incrucisate

- cu origine bulbara - fascicule olivare

- cu origine la nivelul puntii fibre pontocerebeloase din cadrul caii cortico-ponto-cerebeloase

- fibre vestibulo-cerebeloase-cu originea in nuclei vestibulari

Fibrele eferente - fasciculul cerebelo-rubric si cerebelo-talamic

- fasciculul cerebelo-vestibular care impreuna cu fasciculul vestibulo-cerebelos alcatuiesc aparatul cerebelo-vestibular destinat echilibrului.

- fibre cerbelo-pontice, cerebelo-bulbare si cerebelo-spinale, toate aceste cai sunt interpuse pe caile motilitatii.

Filogenetic cerebelul are trei portiuni: arhicerebelul cu rol in orientarea spatiala. Leziunea sa determina mersul ebrios, astazie, vertij, absenta raspunsului la miscari de rotatie sau la stimularea termica a labirintului.

Paleocerebelul controleaza muschii antigravitationali ai corpului, muschii de sustinere, de la care pleaca impulsurile venite prin fascicule spinocerebeloase, ajunse la nucleul globos apoi la nucleul rosu si in final la cortex.

Neocerebelul- este portiunea cea mai tanara care actioneaza ca o frana asupra miscarilor voluntare, in special asupra celor care cer o activitate de control si oprire cum ar fi miscarile fine executate de mana.

La acest nivel impulsurile ajung prin fascicululele pontocerebeloase de la cortexul cerebral, iar de la cortexul neocerebelului sunt transmise nucleului dintat, apoi la nucleul rosu si talamus.

 
Plecand de la anatomia cerebelului si legaturile anatomice ale acestuia cu celelalte structuri ale nevraxului, observam ca cerebelul se gaseste atat pe caile senzitive cat si pe caile motorii. Rolul sau este dat de legatura cu cortexul cerebral prin intermediul celor trei cai-cortico-cerebeloasa, cerebelo-talamo-corticala si cortico-ponto-cerebeloasa, dar si de legatura cu nuclei mezencefalici.

Figura 2.44. Cerebelul configuratie externa (fata anterioara)

 


Stimulii exteroceptivi impreuna cu informatiile culese de receptorii analizatorului vestibular ajung la cerebel. Desi primeste multiple aferente, cerebelul nu reprezinta sediul nici unei eferente spre motoneuronii medulari, constituindu-se ca un element de protectie a motoneuronilor in raport cu eferentele provenite de la centrii superiori. Protectia se realizeaza prin blocarea impulsurilor senzitivo-senzoriale care activeaza substanta reticulata.

Din punct de vedere functional cerebelul, asa cum arata studiile lui Ghez (1991), are 3 zone distincte de aferente si eferente.

1) Spinocerebelul - format din zonele intermediare ale emisferelor si vermis. Acestea reprezinta locul unde ajung informatiile senzitive de la maduva - prin tracturile spinocerebeloase (sensibilitatea proprioceptiva). De la acest nivel pornesc eferente de la nucleii cerebelosi transmise prin fibrele pedunculilor cerebelosi spre trunchiul cerebral si maduva.

2) Cerebrocerebelul - format din zonele laterale ale emisferelor cerebeloase; primeste aferente de la cortex, dupa ce acestea trec prin punte, si trimite eferente spre neocortexul motor, intervenind in realizarea programelor de miscare.

3) Vestibulocerebelul - reprezentat de lobul floculo-nodular este centrul de proiectie a impulsurilor provenite de la receptorii vestibulari (din canalele semicirculare, utricula si sacula din urechea interna), impulsuri transmise prin fibrele senzitive ale nervului acustico-vestibular (VIII) si care fac sinapsa cu al II-lea neuron in nucleii vestibulari dn bulb. De la nivelul cerebelului pornesc eferente tot spre nucleii vestibulari bulbari, eferente ce vor contribui la controlul miscarilor ochilor si echilibrul corpului in pozitie st`nd si in mers.

In 1987, Rothwell realizeaza o schema a functiei cerebelului astfel:

1) ca '' aparat de timp'' - in care cerebelul intervine oprind miscarea , g`ndita si comandata de cortex, in momentul si locul dorit.

2) ca ''aparat de invatare'' - in care cerebelul isi perfectioneaza sinapsele, datorita repetarii in timp a aferentelor si eferentelor in care acesta este implicat, ceea ce permite invatarea miscarii, astfel inc`t eferentele ce urmeaza a fi declansate au nevoie de un numar mai mic de aferente.

3) ca ''aparat coordonator'' - care sta la baza obtinerii abilitatilor si prin care miscarile articulare se integreaza in lanturile cinematice.





Figura 2.45. Cerebelul configuratie interna

 
DIENCEFALUL

Poate fi considerat o extensiune a creierului, a carui componenta cea mai importanta este talamusul alcatuit din doua mase nucleare mari, al carui rol este acela de corelatie a impulsurilor senzoriale, functionand ca o statie pentru calea sensoriala spre cortex. Caudal de talamus se gasesc doua parti laterale care formeaza corpii geniculati laterali si mediali (metatalamusul). La extremitatea posterioara in portiunile invecinate partilor laterale se gaseste epitalamusul alcatuit din mai multe formatiuni nerovase si de glanda epifiza. In regiunea subtalamica se afla hipotalamusul alcatuit din structuri nervoase care detin legaturi cu tracturile optice si cu sistemul limbic, reprezentand centrul de integrare al activitatii vegetative.

Talamusul reprezinta structura esentiala pentru perceperea unor senzatii. Prezinta mai multe fete convexa - mediala; laterala; superioara, la nivelul careia se gasesc plexurile coroide cu rol in secretia lichidului cefalorahidian; inferioara ; -anterioara ; posterioara.

Structura interna a talamusului . In structura acestuia predomina substanta cenusie dar suprafata este acoperita cu substanta alba, ca si fata laterala. Prin intermediul unei lame de substanta alba, substanta cenusie este fragmentata in aproximativ 60 de nuclei, asezati in urmatoarele grupe :

       grupul anterior- prin care trec fasciculele descendente de la cortex.

       grupul lateral care cuprinde:

44nucleul ventral - primeste aferente de la cerebel si de la nuclei bazali ; la nivelul acestora se opresc fasciculele spinotalamice, fibrele gustative ale nervilor cranieni VII,IX,X si fibrele senzitive ale nervului V.

44nuclei dorsali conectati la aferente de la scoarta parietala si de la corpii geniculati.

       grupul medial reprezentat de structuri de substanta reticulata legate de centrii vegetativi din hipotalamus si de substanta reticulata a trunchiului cerebral.

Conexiunile talamusului se realizeaza prin aferente si eferentele sale cu toate structurile nevraxului. Astfel datorita legaturilor cu cu hipotalamusul, trunchiul cerebral si aproape toate partile cortexului cerebral primeste aferente ale tuturor sensibilitatilor exteroceptive, proprioceptive, viscerala.

Din punct de vedere functional talamusul este cea mai importanta zona de integrare a nevraxului pentru ca aici vin toate informatiile de la receptorii somatici, splahnici, de la aparatul vizual. La acest nivel toate aceste informatii sunt puse in legatura unele cu celelalte, corelatia fiind simpla dar cu posibilitatea de a se constientiza, mai ales pentru sensibilitatile banale cum este durerea, aceasta ramanand activa chiar si in absenta legaturii talamusului cu cortexul. De asemenea prin legaturile nucleului medial cu hipotalamusul ajung la cortex informatiile viscerale si astfel activitatea viscerala ajunge sa fie controlata de la nivel cortical ; controlul se exercita asupra reactiilor emotionale si instinctive generate de aferentele viscerale.

Metatalamusul este o structura importanta prin corpii geniculati ce contin al treilea neuron pentru caile auditive si vizuale. Corpul geniculat medial contine al treilea neuron al caii auditive si este locul de la care pleaca fibre spre cortexul temporal, iar corpul geniculat lateral primeste fibre din tractul optic, are legaturi cu coliculii cvadrigemeni superiori si trimite fibre la cortexul occipital.

Epitalamusul este alcatuit din nuclei, comisura alba si glanda pineala .

Hipotalamusul reprezinta sediul mecanismelor integrative cu rol in reglarea functiilor vitale ale organismului. Este alcatuit din patru grupuri de nuclei:

  • grupul anterior
  • grupul medial-ventromedial si dorsomedial
  • grupul lateral
  • grupul posterior

Grupul anterior si posterior contin centrii termoreglarii -cel anterior centrul termolizei, iar cel posterior centrul termogenezei.

 

 

Conexiunile hipotalamusului:

1.Caile aferente - hipotalamusul primeste aferente de la talamusul anterior prin fibre talamohipotalamice, directe, fibre de la nivelul cortexului cerebral (lobul frontal) - fibre corticohipotalamice.

De asemenea are conexiuni cu centrii vegetativi din trunchiul cerebral, primind aferente de la nucleul dorsal al vagului din bulb, fibre care se termina in nucleii grupului anterior.

Primeste aferente de la structurile sistemuluui limbic, de la nucleii bazali prin fibre extrapiramidale si de la tracturile optice prin fibre optice.

2. Caile eferente - au originea in hipotalamus si traseu spre nucleul dorsal al vagului, spre retina, spre lobul frontal, hipofiza si talamus.

Nucleii hipotalamici de integrare parasimpatica secreta neurohormoni (ADH /vasopresina si ocitocina) care se depoziteaza in hipofiza posterioara prin intermediul tractului hipotalamohipofizar.

Nucleii hipotalamici de integrare simpatica secreta hormoni numiti factori de eliberare/inhibare pentru secretia adenohipofizei. Acesti hormoni ajung la adenohipofiza prin intermediul sistemului circulator port hipotalamohipofizar Popa-Fielding.

Tractul hipotalamo-hipofizar impreuna cu sistemul port formeaza tija pituitara.

Hipotalamusul prin conexiunile sale reprezinta centrul homeostaziei, primind informatii de la organele interne si talamus, venite pe calea sistemului nervos autonom. Situat intre sistemul endocrin si sistemul nervos hipotalamusul primeste si transmite informatii catre sistemul endocrin, controlandu-l.

Ceea ce este sigur este faptul ca hipotalamusul, prin centrii sai, asigura prin mecanisme de feedback negativ reglarea temperaturii corpului, reglarea presiunii osmotice, aportul alimentar si hidric (senzatii de foame, sete), a functiilor respiratorii, cardiovasculare, sexuale .

Prin legaturile sale cu sistemul endocrin, hipotalamusul participa la reglarea activitatii endocrine, reglarea metabolismului intermediar si hidric.

Impreuna cu sistemul limbic participa la integrarea functiilor vegetative, la generarea raspunsului fiziologic emotional care insoteste manifestarile vegetative, intervenind astfel in starile emotionale, de comportament si de stres.

 


Figura 2.46. Legaturile hipotalamusului cu hipofiza

 


NUCLEII BAZALI

Situati in interiorul sau la baza emisferelor cerebrale,asa cum considera unii autori, sunt doua perechi de nuclei, cunoscuti si sub numele de corpi striati. Marea majoritate a neuroanatomistilor iI considera alcatuiti din nucleul caudat putamen, amigadaloid, globus pallidus si considera ca sunt conectati cu nuclei subtalamici, cum sunt substanta neagra si nucleul rosu. Conexiunile corpilor striati se realizeaza prin care fibre aferente si eferente. Fibrele aferente ajung la nucleii bazali venind de la talamus, aceasta fiind probabil calea prin care ajung informatiile de la cortex. Fibrele eferente ies din nuclei bazali si ajung la talamus, hipotalamus si nucleul rosu.

Functional nucleii bazali se interpun pe caile olfactive, iar prin fibrele eferente stabilesc legaturi cu centrii motori din trunchiul cerebral si maduva spinarii. Legatura cu caile olfactive are importanta , mai ales la animale in realizarea miscarii. Rolul sau in controlul tonusului muscular, datorita legaturii cu nucleul rosu, a fost dovedit experimental, prin extirpare, ceea ce a dus la rigiditate hipertonie si tremor. Acestea pledeaza pentru rolul corpului striat in activitatea motorie.

EMISFERELE CEREBRALE

Emisferele cerebrale ca parte a encefalului reprezinta segmentul sistemului nervos central care mentine starea de constienta. Alaturi de talamus, care participa la integrarea sensibilitatii specifice, emisferele cerebrale sunt cele care initiaza miscarea, fiind procesorul central. Fiecare emisfera cerebrala are patru lobi - frontal, parietal, occipital si temporal, situate in dreptul masivelor osoase corespunzatoare, fara insa a exista o intindere atat de precisa, impartirea fiind mai mult convetionala. Fiecare lob este o unitatea functionala, care primeste semnale si trimite semnale spre diverse alte etaje ale sistemului nervos central.

Cele doua emisfere cerebrale sunt legate intre ele prin structuri de substanta alba-corpul calos si comisura alba. Fiecare emisfera are :

  • o fata laterala, care vine in raport cu calota craniana
  • o fata mediana situata sagital
  • o fata inferioara care este in raport cu baza craniului

Emisferele prezinta un pol anterior (frontal) si unul posterior (occipital), iar pe suprafata lor exista numeroase scizuri, unele mai adanci altele mai putin adanci, cu rol de a separa lobii si ariile corticale.

Suprafata neregulata a emisferelor cerebrale se datoreaza cresterii inegale a unor teritorii din scoarta cerebrala si disproportionalitatii dintre dezvoltarea functionala si capacitatea cutiei craniene.

Fata laterala a emisferelor cerebrale.

Descriem in continuare cele mai importante santuri de pe suprafata emisferelor cerebrale:

  • fisura cerebrala laterala ( santul Sylvius)- desparte lobul frontal de cel temporal.
  • santul central (Rolando) - formeaza limita posterioara a lobului frontal, fiind cuprinsa intre fisura longitudinala si fisura cerebrala laterala
  • santul parietooccipital - desparte lobul parietal de lobul occipital
  • santul corpului calos se gaseste pe fata mediana a emisferelor cerebrale, paralel cu corpul calos
  • santul calcarin se afla pe fata mediana intre polul posterior al emisferei cerebrale si santul parietooccipital

Lobul temporal-se afla sub santul Sylvius si este impartit in trei circumvolutii prin intermediul a doua santuri - temporal superior si temporal inferior. Cele trei circumvolutii sunt: circumvolutia temporala superioara, inferioara si mijlocie; cea superioara gazduieste centrii auditivi.

Lobul parietal- este cuprins intre santul central si santul parietooccipital. Prezinta pe suprafata sa doua santuri care delimiteaza astfel lobul parietal superior si inferior, dar si circumvolutia postcentrala care gazduieste centrii superiori ai sensibilitatii somatice.

Lobul occipital este situat intre santul parietooccipital si incizura preoccipitala. El este brazdat de mai multe santuri si este zona de proiectie a aferentelor vizuale.

Fata mediala a emisferelor cerebrale.

Cel mai important si vizibil element de pe aceasta fata este corpul calos sau comisura mare, care are o extremitate anterioara, un trunchi si o extremitate posterioara.

Partea posterioara a fetei mediale prezintao zona periferica si una centrala, destinate legaturii cu nucleul anterior al talamusului prin cai aferente si eferente.

Fata inferioara a emisferei cerebrale

Prezinta o portiune anterioara ce corespunde regiunii orbitare si o portiune posterioara care formeaza asa numitul lob temporo-occipital. Fata inferioara este brazdata de numeroase santuri care delimiteaza circumvolutii cerebrale.

Structura emisferelor cerebrale este asemanatoare cu a celorlalte etaje ale nevraxului fiind alcatuite din substanta cenusie asezata la exterior si substanta alba asezata la interior.

Substanta cenusie formeaza scoarta cerebrala. Celulele nervoase ale scoartei cerebrale au o marie varietate in ceea ce priveste marimea, forma, modul de comportare a axonilor si dendritelor. Pe toata intinderea ei scoarta cerebrala este alcatuita din mai multe straturi de celule, trecerea de la un strat la altul nu este foarte clara; datorita fibrelor substantei albe, componentele celulare ale scoartei cerebrale se aseaza pe coloane paralele. La copilul de 6 luni scoarta cerebrala are numai trei straturi care ulterior se completeaza ca urmare a aferentelor, a multiplelor asociatii, astfel ca progresiv la adult intalnim cele sase straturi celulare, care se deosebesc prin grosime, dupa numarul de celule sI caracterul celulelor. Grosimea scoartei cerebrale este 4,5 cm, maxima la nivelul lobului parietal. Scoarta cerebrala are 47 de campuri corticale.

Stratul molecular este format din fibre mielinice paralele cu suprafata, celule nerovase mici cu axoni scurti si numar variabil de dendrite.
Stratul granular extern - are celule granulare de tipul nucleilor de asociatie.
Stratul piramidal extern - contine celule piramidale distantate intre ele,conectate prin dendrite la celulele stratului molecular,iar axonii intra in substanta alba.

Stratul granular intern - este alcatuit din celule mici stelate care au eventuale conexiuni cu celulele stratului piramidal.

Stratul piramidal intern (ganglionar) - este format din celule piramidale gigante Betz.

Stratul multiform (polimorf) - este compus din celule fusiforme ai caror axoni ajung in substanta alba a emisferelor cerebrale,iar dendritele ajung spre suprafata scoartei, spre stratul molecular.

Cercetarile efectuate de Lewis, Brodmann, Flechsig si Sherington au aratat ca scoarta emisferelor cerebrale poate fi privita ca o harta ,pentru ca are zone care se deosebesc din punct de vedere al structurii si al rolului functional.

In functie de dispozitia straturilor apar trei tipuri de structuri corticale:

Paleocortexul, la care straturile se intrepatrund, reprezinta sectorul olfactiv al scoartei cerebrale si cuprinde formatiuni situate pe fata orbitara a lobului frontal, tracturi olfactive care au un traiect sinuos si formeaza bulbii olfactivi, alcatuiti din mai multe paturi de celule si fibre nervoase. La nivelul bulbilor olfactivi se gaseste al doilea neuron al caii olfactive - celulele mitrale. Axonii acestor celule alcatuiesc tracturile olfactive care ajung la nivelul arhicortexului, explicandu-se astfel aparitia, pe cale reflexa a unor manifestari generale vegetative in cazul stimularii zonelor olfactive.


 

 




Arhicortexul - sau hipocampul- este alcatuit din formatiuni inelare situate in jurul fiecarei emisfere. Hipocampul este cea mai primitiva structura, avand numai trei straturi. Aceste zone primesc aferente de la paleocortex, neocortex si hipotalamus. Eferentele pornite de la acest nivel ajung la hipotalamus.

Aceste doua formatiuni formeaza sistemul limbic, cea mai veche formatiune filogenetica a emisferelor cerebrale. Sistemul limbic include cortexul orbitofrontal, hipocampul, girusul parahipocampic, girusul cingulae, girusul dintat, corpul amigdaloid, aria septala, hipotalamusul, unii nuclei din talamus. El are influenta asupra celor patru nivele de ierarhizare ale comportamentului:

nivelul 1- starea de alerta asupra mediului extern si intern

nivelul 2- instinctele inascute ( foamea, setea, termoreglarea, invatarea, memoria)

nivelul 3- concepte abstracte verbale sau ale entitatilor cantitative

nivelul 4- expresii ale vietii sociale, personalitate, stil de viata, opinii

Legat de activitatea motorie sistemul limbic intervine in programarea si strategia miscarii, coordonarea miscarii ca intensitate, timp, secventialitate.

Neocortexul - reprezinta o asociere de zone motorii cu zone de receptie pentru integrarea sensibilitatii.

I. Zonele motorii - neocortexul motor - cuprind circumvolutia precentrala din lobul parietal, formata din celule piramidale Betz. Experimental s-a demonstrat ca aceasta zona controleaza miscarile voluntare ale hemicorpului opus. Tot experimental s-a observat ca aceste zone au o portiune anterioara responsabila de controlul seriilor ordonate de miscari ce intra in alcatuirea unor acte, care la copilul mic se desfasoara anevoios, dar care prin intiparirea lor la nivelul celulelor corticale din aceasta zona, devin acte motorii controlabile. In portiunea posterioara a zonei precentrale este destinata miscarilor voluntare individuale. Aceste zone se numesc zone motorii sau, mai correct, zone psiho-motorii.

De la acest nivel pornesc din celulele Betz caile piramidale - corticobulbare si corticospinale.

Proiectia la acest nivel a zonei de la care pornesc aceste cai, o reprezinta a suprafata care corespunde suprafetei corpului si in care fiecare segment al corpului are o reprezentare in ordine inversa, capul spre santul Sylvius, membrele superioare, trunchiul,membrele inferioare. Reprezentarea se numeste homunculus motor. Explicatia acestei asezari este data de considerente de ordin embriologic.

Suprafetele corespunzatoare regiunilor motorii nu sunt corespunzatoare marimii segmentului, importanta fiind valoarea functionala a regiunii respective, astfel ca reprezentarea cea mai larga o au segmentele care prezinta posibilitatii mari de miscare, mai ales miscari de finete. Respectand aceste criterii mana, fata, limba au reprezentarea cea mai mare.

Regiunile motilitatii involuntare corespund ariilor extrapiramidale, cu centrii situati in cortexul parietal, occipital si temporal. Fibrele care pleaca din aceste zone se alatura celor care isi au originea in trunchiul cerebral. Fibrele extrapiramidale care pleaca de la nivel cortical insotesc fibrele piramidale, se opresc in substanta reticulata din punte sau din bulb, prin intermediul carora se modifica activitatea maduvei si astfel descarcarile de la maduva spinarii spre periferie sunt stimulate sau inhibate.

II.Zonele de receptie - neocortexul receptor - este zona sensibilitatii, care se gaseste in girul postcentral din lobul parietal. Lobul parietal este o zona de corelatii a informatiilor senzoriale legate de sensibilitatea somatica, auditiva si vizuala. Prin activitatea sa se obtine si se retine recunoasterea precisa a obiectelor odata cu stabilirea insemnatatii lor. Este ceea ce se numeste, in neurologie, stereognozie, element care face parte din obiectivele recuperarii prin mijloace kinetice. Zona postcentrala din lobul parietal are o portiune anterioara care primeste aferente de la talamus primind astfel toate fibrele sensibilitatii somatice-exteroceptiva si proprioceptiva. Partea posterioara acestei zone este cea care raporteaza aferentele primite la vechea experienta si in acest fel este posibila evaluarea si discriminarea aferentelor.

Proiectia zonelor sensibilitatii somatice se face sub forma homunculusului senzitiv reprezentarea respectand aceleasi criterii pe care le respecta si reprezentarea motorie. Aria somatosenzitiva a corpului este divizata intr-o arie a sensibilitatii generale corpului, pe fata interna a emisferelor cerebrale si o arie a sensibilit atii segmentare.

Campurile corticale ale limbajului. Limbajul presupune intrarea in actiune a unor mecanisme de emitere (miscari manifestate sub forma sunetelor) si mecanism de receptie (vederea-interpretarea formelor imaginilor scrisului, la care se adauga auzul - interpretarea vocii si zgomotelor). Zonele de expresie verbala sunt:

  • girul al doilea frontal-pentru scris. Lezarea sa determina agrafia.
  • girul al treilea frontal-pentru vorbire. Lezarea sa determina anartrie.
  • primul gir tempora l- pentru receptia vorbirii (vocii) - lezarea determinaa surditatea verbala; acelasi gir este destinat intelegerii vorbirii, lezarea sa determina cecitatea verbala.

Substanta alba a emisferelor cerebrale- Pe sectiune, zona centrala a substantei albe apare ca o zona ovala in jurul careia se afla o margine sinuousa reprezentata de substanta cenusie. Substanta alba este alcatuita din fibre cu mielina de diferite marimi, care se pot imparti , dupa directie si dupa legaturile lor in trei sisteme:

  1. fibre comisurale, care fac legatura dintre cele doua emisfere
  2. fibre de asociatie, ce unesc diverse zone corticale ale aceleasi emisfere
  3. fibre de proiectie care fac legatura cortexului cerebral cu trunchiul cerebral si cu maduva spinarii.

INTRODUCERE IN STUDIUL SISTEMULUI NERVOS VEGETATIV

Sistemul nervos ca tot unitar are doua componente: ergotropa si idiotropa a caror separatie este arbitrara pentru ca ambele permit prin actiunea simultana, armonizarea organismului cu mediul extern.

Sistenul nervos vegetativ, are la randul sau doua componente : sistemul nervos vegetativ simpatic dinamizant si sistemul nervos vegetativ parasimpatic sau trofotrop, anabolizant.

Din punct de vedere functional cele doua sisteme neurovegetative antagoniste coreleaza activitatea vasculara prin aparatele intramurale dezvoltate in organele peretilor cavitare sau in parenchimul organelor.

Actiunea celor doua componente se exercita in permanenta si se creeaza astfel o stare de echilibru.

In schema de organizare a SNV se deosebesc doua aparate

1. Aparatul intramural, care asigura automatismul organelor, dispersate in toate organele, reprezentat de celule ganglionare izolate sau grupate cu o bogata retea nervoasa.

2. Sistemul vegetativ sau grupul modificator al sistemului intraneural cu doua subgrupe: ortosimpaticul si parasimpaticul, cu intindere diferita de-alungul nevraxului.

Sistemul vegetativ simpatic

Are o parte centrala situata in nucleul intermediolateral al maduvei spinarii de la nivelul C8-T 1 - L 3 .

In alcatuirea sistemului nervos vegetativ simpatic intra trunchiuri simpatice, ganglioni simpatici, ramuri dintre ganglioni, plexuri si ganglioni auxiliari.

Exista trei grupe de ganglioni grupati astfel:

- ganglioni latero-vertebrali - formeaza lanturi simpatice;

- ganglioni prevertebrali - in diferite plexuri;

-ganglioni intramurali - in peretii organelor.

Trunchiul simpatic este format din 22-25 ganglioni uniti intre ei prin ramurile interganglionare. Incepe cu ganglionul cervical si se termina cu ganglionul coccigian.

Are o parte cervicala, una toracica, una abdominala si una pelvina. In partea toracica si abdominala trunchiul simpatic are legatura cu nervii spinali prin ramurile comunicante. Astfel prin radacinile anterioare ale nervului spinal ies ramurile comunicante albe al primului neuron al cai eferente simpatice, ramuri care se termina in ganglionii trunchiului simpatic unde se face sinapsa cu al II-lea neuron simpatic. Exista si fibre care strabat lantul ganglionar fara sinapsa si se grupeaza in nervii splanhnici, facand sinapsa in ganglionii previscerali. Axonii neuronilor postganglionari formeaza ramuri postganglionare asociate nervului spinal. Fibrele postganglionare se distribuie efectorilor viscerali, iar prin ramuri comunicante cenusii ajung la glandele sudoripare, in muschii erectori ai firului de par. Pentru portiunea capului, gatului si bazinului, fibrele simpatice au originea in lantul ganglionar simpatic superior, inferior si ajung sub forma plexurilor simpatice pe traiectul vaselor de sange la regiunea pe care o inerveaza.

a. Simpaticul cervical este situat inaintea apofizei transversale ale vertebrei cervicale si are 3 ganglioni de la care pleaca ramurile comunicante cenusii la nervii cervicali.

a) Ganglioni cervicali superiori C 2 - C 3 de la care pleaca nervul, jugular, nervul carotic extern, nervul carotic intern, nervul laringofaringian, nervul cardiac cervical superior.

b) Ganglioni inferiori C 7 de la care pleaca nervul cervical cardiac inferior care impreuna cu cel superior se ramifica si formeaza retea in care patrund ramuri cardiace ale nervilor vagi.

c) Ganglioni cervicali mediani C 6 de la care porneste un cervical cardiac mediu.

b. Simpaticul toracal are 10-12 ganglioni toracici situati inaintea capetelor coastelor,lantul ganglionar dupa ce strabate diafragma se continua cu partea abdominala.

R a m u r i

1. ramuri comunicante la nervii bratului;

2.ramuri esofagiene;

3.plexul aortic toracic - in jurul aortei;

4.nervii splanhnici: mare, mic - care ajung si se distribuie la nivelul viscerelor abdominale.

De la nivelul neuronilor viscerali pleaca ramuri spre ganglionii spinali astfel incat la aparitia unor dereglari la nivelul viscerelor, excitatia ajunge la ganglionii spinali si de aici prin caile spinotalamice si talamocorticale, ajung la cortex astfel bolnavul ia cunostinta de existenta fenomenului dureros.

c.Simpaticul abdominal - este situata pe fetele laterale ale corpilor vertebrelor lombare , si are 4-5 ganglioni lombari.

Ramuri.

1. ramuri comunicante

2. plexul aortic abdominal

d.Simpaticul pelvin are patru ganglioni sacrati cu ramuri interganglionare, pe fata anterioara a sacrului.

Ramuri:

1. comunicante pentru nervii sacrati;

2.plexul rectal ;

3. plexul vezical .

Sistemul nervos simpatic - formeaza plexuri:

- cardiac - la baza inimii

- coronar stang

-celiac,hipogastric

Sistemul vegetativ parasimpatic.

Centrii parasimpatici se gasesc in trunchiul cerebral si maduva sacrala si contin celulele primului neuron eferent, preganglionar.

Fibrele parasimpaticului sunt axonii neuronilor din trunchi si maduva, intra in alcatuirea nervilor cranieni III, VII, X sau nervilor sacrali S 2 - S 3 si ajung la viscere unde fac sinapsa cu al II-lea neuron situat in apropierea sau in peretele acestora.

Se poate spune ca parasimpaticul are doua parti:

- parasimpaticul cefalic - care din punct de vedere functional asigura secretia salivara, gastrica, biliara, si peristaltismul tubului digestiv.

-parasimpaticul sacral - coordoneaza activitatea viscerelor pelvine.

 

Figura 2.48. Eferenta vegetativa

 

 

Figura 2.49. Inervatia vegetativa a viscerelor

 

Figura 2.49. Eferenta simpatica

 


loading...




{ Politica de confidentialitate } Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2019 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...



Cauta referat