Profilaxia infectiei prin neutralizarea surselor de infectie

PROFILAXIA INFECTIEI  PRIN NEUTRALIZAREA SURSELOR DE INFECTIE

Obiective 

Dupa studiul acestui capitol va trebui sa fiti in masura:

■ A indica diferentiat masurile pentru neutralizarea surselor de infec­tie in raport cu:

● particularitatile lor (bolnavi, purtatori, ani­male etc.) si ● locul unde se impune neutralizarea (in interiorul tarii, la frontiere).

■ A planifica si aplica masurile care se impun intr-un focar de boala infecto-contagioasa dupa depistarea si izolarea bolnavului.

A preveni o boala este mai usor decat a o trata. Bolile infectioase, comparativ cu alte boli, sunt cel mai adaptate la masurile de prevenire si combatere. O boala transmisibila poate fi prevenita daca este anulata cel putin una din cele trei conditii indispensabile manifestarii: sursa de infectie, caile de transmitere sau receptivitatea la aceasta infectie.

Exceptand microorganismele care se inmultesc in sol sau in materia organica in descompunere (fungi, clostridii etc), toti ceilalti agenti infectiosI provin din sursa umana sau animala. Deci se impun masuri de supra­veghere a oamenilor si animalelor pentru depistarea infectiilor si a purta­torilor sanatosi de microbi patogeni. Sursa de infectie, odata depistata, poate fi neutralizata prin masuri diferentiate in raport cu locul si cu parti­cularitatile ei.   

1. MASURI IN INTERIORUL UNEI TARI

Principiul acestor masuri este de a controla si limita contactele sursei de infectie cu populatia generala receptiva. Pentru aceasta recurgem, dupa caz, la: izolarea bolnavilor cu boli transmisibile, carantinarea contactilor si purtatorilor sanatosi, diluarea surselor posibile de infectie, distrugerea unor surse de infectie.

Izolarea este un ansamblu de masuri concepute pentru a controla con­tactul bolnavului infectios cu colectivitatea, pana la vindecarea microbio­logica (sub terapie antimicrobiana sau spontan cand asemenea terapie nu exista), in scopul de a preveni raspandirea bolii sale la persoane receptive.

Carantina este o izolare a contactilor anumitor boli infectioase pe durata maxima a perioadei de incubatie sau pana la incetarea starii de purtator sanatos. Pentru unii agenti infectiosi carantina poate fi limitata la interdic­tia activitatilor in circumstante cu risc de transmitere a infectiei la populatia generala sau la grupe de populatie cu receptivitate crescuta. Aceasta presupune depistarea activa si supravegherea starii de purtator.

Se interzice accesul in bucatarii, in alimentatia publica, in comertul alimentar cu amanuntul si la statiile centrale de alimentare cu apa contac­tilor de dizenterie, febre tifo-paratifice, holera si purtatorilor sanatosi ai agentilor etiologici respectivi. Purtatorilor cronici, incurabili, de bacili tifici sau paratifici li se interzic aceste profesii.

Se interzice accesul in colectivitatile de copii (crese, gradinite, scoli, sectii de nou-nascuti si de pediatrie) contactilor de scarlatina, de difterie si purtatorilor de Streptococcus pyogenes sau bacil difteric.

Se interzice accesul, in salile de operatie, personalului suferind de angine streptococice, sinuzite, piodermite, stafilococii si purtatorilor nazali de S. pyogenes ori de tulpini agresive de Staphylococcus aureus.

Persoanele infectate persistent cu virusul hepatitei B, C sau cu virusul imunodeficientei umane trebuie eliminate dintre donatorii de sange.

Diluarea sursei de infectie este indicata cand densitatea purtatorilor sanatosi intr-o colectivitate este mare (numeroase infectii inaparente etc). Prin reducerea numarului de persoane in incaperi (dormitoare, de exemplu) sansele transmiterii eficiente prin picaturi Flűgge a unor microorganisme ca meningococii, streptococii si altele scad.

Distrugerea sursei de infectie este oportuna in cazul surselor animale: sacrificarea animalelor bolnave, deratizare.

Eficienta izolarii si carantinarii surselor de infectie este asigurata si controlata prin regulamente ale autoritatilor sanitare. Bolile grave sau/si cu potential epidemigen trebuie comunicate nominal autoritatii sanitare (Inspectoratul de Politie Sanitara) in termen de maximum 48 ore de la diagnosticare pentru ca medicul epidemiolog autorizat sa poata controla daca pacientul este corect tratat si daca au fost luate toate masurile pentru a neutraliza posibilitatile de transmitere a infectiei (izolare, combaterea in focar).

In Romania boli cu acest regim de declarare sunt:

Infectii respiratorii sau cu poarta de intrare respiratorie: difteria, meningita cerebro-spinala epidemica, scarlatina, tuberculoza (formele conta­gioase), variola.

Infectii intestinale sau cu poarta de intrare digestiva: amibiaza (dizenteria amibiana), anchilostomiaza, botulismul, febrele paratifoide, febra tifoida,  holera, poliomielita si alte enteroneuroviroze paralitice.

Infectii cu transmitere sexuala: infectia gonococica (inclusiv oftalmia neonatala), sifilisul, sindromul imunodeficientei dobandite, sancrul moale.

Infectii cu rezervor animal: antraxul, bruceloza, febra butonoasa, febra Q, leptospiroze, pesta, psitacoza/ornitoza, rabia, tularemia.

Alte boli infectioase neincluse mai sus: febra galbena, filarioza, hepatitele virale, leishmanioza, lepra, malaria, tetanosul, tifosul exantematic.

Toti acesti bolnavi trebuie internati in spitale. Izolarea la domiciliu este permisa pentru hepatitele virale si scarlatina, dar numai cu avizul epidemiologului care a constatat existenta conditiilor indispensabile izolarii si tratamentului.

Bolile contagioase foarte grave supuse normelor internationale de carantina si declarare (holera, pesta si febra galbena - vezi 2.) trebuie comunicate telefonic autoritatii sanitare locale si Ministerului Sanatatii in interval de o ora dupa depistare.

Practic, dupa depistarea bolnavilor cu boli infectioase care impun izo­lare si tratament, se procedeaza la internarea pacientului in spital si in continuare  se iau urmatoarele masuri:

● Dezinfectia camerei, a lenjeriei, hainelor si obiectelor

● Familia este tinuta sub observatie pentru depistarea imediata a unei noi imbolnaviri. Carantinarea se impune numai pentru copii, fata de colectivitatile de copii. Se extinde si la adulti numai daca prin activitatile lor prezinta risc crescut de transmitere a bolii depistate (revezi defini­tia, carantinei).

Daca boala depistata este difterie, tuse convulsiva, tuberculoza si contactii nu sunt imuni, trebuie sa se recurga la chimioprofilaxie sau imu­nizare.

2. MASURI PENTRU FRONTIERE (PUNCTE DE TRECERE RUTIERE, PORTURI, AEROPORTURI)

In unele tari, amumite boli infectioase nu exista pentru ca nu exista microbii care le cauzeaza si nu vor exista cat timp acesti microbi nu vor fi importati prin surse de infectie umana sau animala. Doua masuri princi­pale controleaza importul de microorganisme patogene: carantinarea si vacci­narea obligatorie a persoanelor neimune. Aceste masuri sunt prevazute in tratate internationale si sunt coordonate de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii care editeaza un buletin periodic privind bolile carantinabile (holera, pesta, febra galbena) si consemneaza vaccinarile obligatorii calatorilor care intra sau ies din diferite tari.

Interzicerea importului de caini in Anglia, apoi carantinarea lor timp de 6 luni fereste de virusul rabic aceasta tara in care turbarea a fost eradicata.

In porturi, debarcarea este permisa numai dupa ce autoritatea sani­tara atesta ca nici un marinar sau calator nu sufera de o boala infectioasa absenta in tara respectiva, ca nu provin dintr-o tara unde asemenea boala este endemo-epidemica, sau ca sunt posesori ai unui certificat international de vaccinare. In caz contrar nava intra in carantina pentru bolile respective.

In aeroporturi, unde dinamica sosirilor este foarte rapida, se verifica certificatele internationale de vaccinare, iar calatorii sunt avizati ca trebuie sa comunice orice imbolnavire survenita in urmatoarele 14 zile de la  sosire.