QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.



AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate medicina

Manoperele obstetricale



Manoperele obstetricale


Sunt reprezentate de tractiune, respingere, rotatie, versiune si fetotomie.

1. Tractiunea realizeaza deplasarea fetusului in conductul genital, inspre exterior. Intensitatea cu care se tractioneaza nu trebuie sa depaseasca forta a 2-3 barbati, sa fie progresiva si sincrona cu contractiile miometriale (Boitor I., 1979).



Instrumentar: franghiute (Ø ≈ 5-8 mm, doua cu o lungime de 1,5 m si una de 3m), lanturi obstetricale mari, mijlocii si mici, carlige dublu-articulate, pense forceps (pentru animalele mici), bastoane din lemn (Cernescu H., 1995) (fig. 28).

Tehnica: cu ajutorul franghiutelor si a lanturilor scurte se executa laturi simple (pe membre), iar cu cea lunga, latul dublu (pe gat) sau capastrul obstetrical (pe cap). Pentru trecerea franghiutelor sau lanturilor peste regiunile greu abordabile, se folosesc purtatoarele pentru lanturi sau franghiute (Runceanu L., 2001).

2. Respingerea, realizeaza deplasarea unor regiuni, extremitati sau a corpului fetal, in totalitate, inspre partea anterioara a uterului, in scopului crearii spatiului necesar pentru rezolvarea distociei (Boitor I., 1985).

Instrumentar: respingatoarele obstetricale (tije metalice lungi de 75 cm, una din extremitati dispunand de un maner, pe care se aplica forta de respingere, cealalta extremitate terminandu-se in forma literei "U" sau "T", sub forma de "cracan" sau "potir", servind fixarii pe fetus) (Gluhovschi N., 1970) (fig. 28).

Tehnica (Boitor I., 1979):

fixarea membrelor si capului (care face posibila respingerea propriu-zisa);

diminuarea intensitatii sau suprimarea eforturilor de expulzare ale femelei (administrarea substantelor uterorelaxante sau prin aplicarea anesteziei epidurale);

introducerea respingatorului in conductul pelvin numai sub controlul si protectia permanente ale mainii operatorului;

fixarea respingatorului pe corpul fetal, doar in acele zone care nu prezinta riscul cedarii la presiunea ce urmeaza a fi efectuata sau riscul alunecarii;

efectuarea respingerii propriu-zise, doar in pauzele dintre contractiile uterine.

3. Rotatia, realizeaza modificarea pozitiei fetusului fata de propriul ax longitudinal. Se executa fie cu mana, fie cu ajutorul unui baston fixat cu franghia in forma de "8". In acest scop, se pot utiliza si doua mansete, care se introduc pe membre, cat mai aproape de baza acestora, ulterior, fixandu-li-se respingatorul cracan (Boitor I., 1979).

4. Versiunea, este o manopera obstetricala prin care se transforma asezarea transversala a fetusului in asezare longitudinala. Se executa prin combinarea tractiunii (de preferat pe membrele posterioare) cu respingerea (Boitor I., 1983).

5. Fetotomia (embriotomia), este o manopera obstetricala sangeroasa prin care se realizeaza fragmentarea partiala sau totala a corpului fetal, in scopul reducerii volumului fetusului (Runceanu L., 2001).

Instrumentar. In afara celui folosit pentru tractiune si respingere, se utilizeaza, pentru sectionarea pielii si a tesuturilor fetusului, embriotoamele curbe de degete (Gerlach), embriotomul fierastrau cu sarma (Thygessen) sau embriotomul butonat (Bruin, costotom). Pentru detasarea pielii se utilizeaza spatulele de diferite marimi, iar pentru punctia cutiei craniene, trocare, bisturie cu lama ascunsa, etc. (Seiciu F., 1997) (fig. 28).


Manoperele obstetricale la animalele de talie mijlocie si mica


Datorita faptului ca aceste animale prezinta un bazin de dimensiuni mult mai reduse, manoperele obstetricale sunt limitate (mana si instrumentarul nu gasesc spatiu suficient) (Groza I. si Muntean M., 2002).

Distociile de pozitie se remediaza prin extragerea fortata, in timp ce retinerile membrelor, ale capului si gatului se remediaza cu unul sau doua degete ale mainii introduse in conductul pelvin si cu o pensa forceps in timp ce cealalta mana executa taxisul abdominal extern. La scroafa, unii autori indica taxisul abdominal intern, prin laparatomie, interventie care este laborioasa si cu potential socogen.

La animalele de talie mica si mijlocie, cele mai bune rezultate se obtin prin histerotomie (operatia de cezariana), care prezinta mai putine riscuri, datorita tehnicii operatorii emancipate si a posibilitatii de terapie a socului si a complicatiilor postoperatorii



Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2024 - Toate drepturile rezervate QReferat.com Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }