Leziuni distrofice (celulare si interstitiale)

LEZIUNI DISTROFICE (CELULARE SI INTERSTITIALE)

DEFINITIE

Leziunile distrofice sunt leziuni patologice elementare, care reprezinta expresia morfopatologica a alterarilor metabolice survenite la nivel celular si/sau tisular.

Pot apare in orice afectiune, fie congenitala, fie dobandita, datorita perturbarilor metabolice care apar indiferent de cauza procesului patologic

CLASIFICAREA LEZIUNILOR DISTROFICE

Tulburari ale metabolismului

PROTEINELOR

GLUCIDELOR

LIPIDELOR

MINERALELOR

PIGMENTILOR

TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEINELOR

Sinteza proteinelor

este realizata prin participarea mai multor organite citoplasmatice: ribozomi, reticulul endoplasmatic si aparatul Golgi.

Rolul major in sinteza proteinelor este dat de ribozomi, organite celulare formate din doua subunitati, in structura carora se gaseste ARN ribozomal, informatia necesara sintezei proteice fiind adusa in citoplasma de un ARN mesager

Initial, aminoacizii folositi in sinteza sunt esterificati cu un ARN de transfer, specific fiecarui aminoacid in parte. Sinteza propriu-zisa incepe de la codonul de initiere din ARN-ul mesager legat de ribozom si se continua cu adaugarea secventiala a cate unui aminoacid; sinteza se opreste la nivelul citirii codonului de terminare din ARN-ul mesager

Proteinele se acumuleaza in cisternele reticulului endoplasmatic rugos, de unde sunt transportate catre cisternele aparatului Golgi, care asigura stocarea, cuplarea cu secventele polizaharidice pe care le sintetizeaza si apoi excretia lor

TULBURARI ALE METABOLISMULUI PROTEINELOR

CLASIFICARE

A) DISTROFII PROTIDICE INTRACELULARE

Distrofii hidroprotidice citoplasmatice

Distrofia hialina

Distrofia ceroasa

B) DISTROFII PROTIDICE EXTRACELULARE

Distrofia hialina

Distrofia fibrinoida

Distrofia amiloida (amiloidoza)

Distrofia mucoida

DISTROFII PROTIDICE INTRACELULARE

Alterari ale membranei citoplasmatice

- In cadrul aceste categorii este afectat gradul de hidratare celulara si, consecutiv, starea coloida a proteinelor citoplasmatice

Cauze

In functie de mecanismul de actiune a agentilor cauzatori se disting patru tipuri de injurii:

Scaderea cantitatii de ATP (transportul ionilor de Na⁺ si K⁺ prin membrana este un proces activ care necesita consum de ATP)

Pierderea permeabilitatii selective membranare (alterarea structurii membranei celulare)

Cresterea Na⁺ extracelular

Modificari de pH ale mediului extracelular

DISTROFII PROTIDICE INTRACELULARE

v   Cauza cea mai frecventa de alterare a membranei citoplasmatice este scaderea ATP -

hipoxie,

insuficienta aportului de factori nutritivi,

unele toxice de natura biologica sau chimica.

v   In celula patrund sodiul si calciul, in timp ce potasiul si magneziul parasesc celula. Modificarea concentratiei ionice intracelulare si extracelulare este urmata de modificarea presiunilor osmotice si, corespunzator, de o patrundere masiva de apa intracelular - gonflare celulara

v   Alterarile sistemului intracelular de membrane si pompe ionice determina modificari de volum ale compartimentelor celulare:

condensarea mitocondriilor si

cresterea volumului ergastroplasmei.

DISTROFII PROTIDICE INTRACELULARE

Daca procesul continua, apar tulburari majore ale permeabilitatii membranare; moleculele mari, inclusiv enzimele, vor difuza din celula spre mediul extracelular. Acest proces are loc si intre compartimentele intracelulare.

Modificarile structurale observate la microscopul electronic:

Condensarea cromatinei nucleare

Dilatarea reticulului endoplasmatic

Condensarea compartimentului intern al mitocondriilor (in scurt timp mitocondriile se balonizeaza)

Pana in acest stadiu modificarile sunt reversibile

TIPURI DE DISTROFII HIDROPROTIDICE CITOPLASMATICE

In functie de gradul afectarii:

Intumescenta clara

Intumescenta tulbure

Distrofia granulara

Distrofie vacuolara

Toate aceste modificari sunt reversibile.

Intumescenta clara ( hidrops, edem celular)
Ex. - nefroza osmotica

Microscopic
- celulele - sunt marite de volum
- citoplasma - transparenta, clara
- nucleii - mariti de volum cu cromatina dezorganizata

Intumescenta tulbure

- apare in special la organele parenchimatoase (cord, ficat, rinichi)

- Macroscopic - organele sunt marite de volum, mai ferme, fara luciu

- la sectionare, parenchimul pare sa se omogenizeze (aspect de carne fiarta)

- Microscopic

- celulele - turgescente, cu numeroase granulatii de marimi diferite in citoplasma

- se constata diferite grade de anizocorie

Distrofia granulara
- apare in stadiile mai avansate
- granulatiile intracitoplasmatice sunt vizibile
- nucleii sunt picnotici
Distrofia vacuolara
- citoplasma - tumefiata, palida, clar conturata, cu putine granulatii intracitoplasmatice si cu numeroase vacuole mari, uneori acestea putand masca nucleul
- celula capata un aspect spumos si reticular
DISTROFIILE PROTIDICE EXTRACELULARE

1) DISTROFIA HIALINA (degenerescenta hialina)

- consta in transformarea elementelor care alcatuiesc interstitiul intr-o masa structurata, omogena, eozinofila.

- apare la nivelul cicatricelor, seroaselor, fibroamelor uterine

Macroscopic

- Hialinul apare albicios, translucid, consistenta regiunii este crescuta.

Distrofie hialina- corp albicans ovarian, stroma cu vase sanguine

Col HE, ob 10x

3) DISTROFIA AMILOIDA ( amiloidoza)

Definitie: depunerea unei substante omogene, amorfe in tesutul interstitial.

Amiloidul

- este o substanta de natura glicoproteica.    

- histochimic este metacromatic cu violetul de metil

- se coloreaza cu Rosu de Congo si polarizeaza lumina dupa aceasta colorare

- devina fluorescent dupa tratarea cu tioflavina T

- Microscopia electronica - amiloidul este alcatuit din fibrile dispersate, dispuse neregulate. Structura fibrilara permite persistenta schimburilor nutritive in organelor afectate si, in plus,permite absorbtia a diferite substante, fapt care ii confera o mare variabilitate chimica

Structura amiloidului

Din punct de vedere chimic amiloidul este alcatuit din:

- fibrile proteice (95%)

- o glicoproteina (5%)

Din punct de vedere al componentei biochimice sunt descrise 15 forme distincte de amiloid, cele mai frecvente fiind:

tipul AL (amiloid light chain) - contine lanturi de imunoglobuline - tip kappa si lambda

tipul AA (amyloid associated) - contine o proteina sintetizata de ficat, fara structura imunoglobulinica

Clasificarea amiloidozelor

In functie de localizare :

I) Amiloidoze sistemice

►Ereditare (familiale)

- sunt rare si se caracterizeaza prin fibre de amiloid de tip AA

- ex: febra mediteraneana familiala (tranzmitere autozomal recesiv)

- clinic : episoade febrile si poliserozite

polineuropatia amiloidozica familiala (tranzmitere autozomal dominant)- se descriu depuneri de amiloid la nivelul nervilor periferici

►Primare

sunt cele mai frecvente si se datoareaza in principal gamapatiilor monoclonale (5 - 15% din pacientii cu mielom multiplu dezvolta amiloidoza)

se caracterizeaza prin depunerea de amiloid de tip AL

depunerile de amiloid sunt localizate frecvent la nivelul miocardului, limbii, tubului digestiv, peretilor arterelor, splina, ficat rinichi si mai rar in peretii arborelui traheobronsic sau parenchimului pulmonar

masele de amiloid sunt uneori inconjurate de celule gigante de corp strain si limfocite

►Secundare

- se caracterizeaza prin depuneri de tipul AA mai ales la nivelul splinei, ficatului si rinichilor

Cauze

frecvent: tuberculoza si infectiile cronice (Incidenta amiloidozei secundare a scazut considerabil datorita tratamentului antituberculos si introducerii antibioterapiei).

mai rar: periarterita nodoasa, lupus eritematos diseminat, dermatomiozitei, rectocolitei ulcerohemoragice, bolii Hodgkin, tumorilor maligne (in special cele digestive

Localizarea la nivel hepatic

o     Macroscopic - ficatul este marit de volum, de consistenta crescuta, culoare cenusie, usor translucid

o     Microscopic - initial amiloidul se depune intre endoteliul sinusoidelor si celulele hepatice. (Datorita ingreunarii aportului de substante nutritive si oxigen, hepatocitele degenereaza)

Clasificarea amiloidozelor

Localizarea la nivel renal

Amiloidul se depune la nivelul peretilor arteriolelor mici, in special a arteriolelor aferente, precum si la nivelul glomerulilor, intre endoteliul si membrana bazala a capilarelor

Functia renala poate fi grav afectata daca procesul este suficient de extins, in final putandu-se ajunge la insuficienta renala sau uneori se poate instala un sindrom nefrotic.

Localizarea la nivelul splinei

Macroscopic - splina este voluminoasa, dura,elastica.

Microscopic - amiloidul se depune sub forma

nodulara, mai ales la nivelul arterelor penicilate din corpusculul Malpighi (splina sagu)

difuz , la nivelul pulpei rosii (splina sunca).

II) Amiloidoze localizate

afecteaza un singur organ: faringe, plamani, vezica urinara, salpinge, tiroida, cord, sistem nervos etc.

se formeaza noduli circumscrisi care, uneori, pot stimula veritabile tumori

Depunerea de amiloid in cordul varstnicilor (amiloidoza cardiaca senila), la nivelul ventriculilor (depunerea de transtiretina) sau la nivelul atriilor (depozite de hormon natriuretic atrial) poate avea manifestari clinice variate, de la manifestari minime, chiar asimptomatice, pana la insuficienta cardiaca.

De asemenea, unele tumori depun amiloid, de exemplu:

carcinoamele medulare tiroidiene,

feocromocitoame,

tumorile insulelor pancreatice

TULBURARI ALE METABOLISMULUI GLUCIDELOR

A) GLICOGENEZE

grup de afectiuni caracterizat prin acumularea anormala de glicogen in diferite tesuturi.

s-au descris zece entitati, toate avand tranzmitere genetica autozomal recesiva (exceptie tipul VIII de glicogenoza cu tranzmitere X-linkata), manifestarile clinice depinzand de organele afectate

Cele mai frecvente:

tipul I - boala von Gierke

Maladie rara, familiala, care se manifesta din copilarie si se datoreaza absentei glucozo-6 fosfatazei care desfosforileaza glucoza-6 fosfat.

Glicogenul se depune in miocard, rinichi, ficat.

Acumularea la nivel hepatic se face atat in citoplasma, cat si in nucleul hepatocitelor, determinand o hepatomegalie importanta, adesea insotita de steatoza marcata

Tipul IV - boala Andersen

Se caracterizeaza prin ciroza hepatica consecutiva depunerii la nivel hepatocitar de molecule de glicogen ramificate, cu greutate moleculara mare.

Examenul histopatologic - incluzii intracitoplasmatice hepatocitare mari, slab eozinofile, omogene, similare celulelor "groun glass" observate in hepatita cronica cu virus hepatitic B ( incluziile din boala Andersen au aspect diferit in microscopia electronica si nu sunt pozitive imunohistochimic pentru Ag HBs)

TULBURARI ALE METABOLISMULUI GLUCIDELOR

B) MUCOPOLIZAHARIDOZE

Grup de afectiuni caracterizate prin acumularea de polizaharide cu greutate moleculara mare (condroitin sulfat, acid hialuronic, keratan sulfat, dermatan sulfat ) in organele parenchimatoase si in sistemul nervos, de regula in macrofage; de asemenea se constata eliminarea urinara a mucopolizaharidelor.

se clasifica in 7 categorii (tip I - VI)

Tabloul clinic este relativ asemanator: afectarea sistemului osos si a aparatului cardiovascular , hepatosplenomegalie, retard mental

Sunt afectiuni transmise autozomal recesiv (exceptie tipul II- boala Hunter, cu tranzmitere X-linkata recesiva)

Se datoreaza unor defecte enzimatice la nivel lizozomal