Kinetoterapia posttransplant cardiac

KINETOTERAPIA POSTTRANSPLANT CARDIAC

I. FAZA I

A. Preoperator

Cuprinde furnizarea de informatii privind interventia chirurgicala si reducerea anxietatii. Perioada preoperatorie este uneori mult prelungita datorita intervalului de asteptare pana la obtinerea grefonului.

B. Postoperator

Dupa interventie, pacientul este internat in sectia de terapie intensiva, pentru o perioada de cateva zile, in functie de evolutia parametrilor hemodinamici. Pacientii cu transplant cardiac au o hemodinamica intens perturbata, cu cresterea rezistentelor vasculare sistemice si pulmonare, prezinta deseori insuficienta renala, ficat de staza, ascita si deseori casexie.

Grefonul este de calitate variabila (donator de obicei tanar cu instabilitate hemodinamica, mai mult sau mai putin marcata dupa moartea cerebrala), mentinut prin ischemie la rece, pe o durata mai mica sau mai mare (de obicei 4 - 5 ore).

In cazul transplantului cardiac grefonul trebuie sa invinga rezistentele vasculare, mult crescute. Astfel, ventriculul drept trebuie sa faca fata rezistentelor vasculare pulmonare duble fata de normal.

Semnele de insuficienta cardiaca nu sunt rare in primele zile postoperator. Dupa transplantul cardiac poate surveni o insuficienta respiratorie majora, in cadrul unui edem pulmonar, ducand la hipoxie si necesitatea ventilatiei asistate. Un rejet precoce sau o infectie pulmonara pot prelungi sederea in terapia intensiva.

Rolul kinetoterapiei este de a limita la maxim efectele nefaste ale unui decubit prelungit (mobilizare pasiva sau activa cat mai frecventa, asezat in fotoliu) si de a realiza o toaleta bronsica satisfacatoare (exercitii de respiratie, tusea eficienta). Daca conditiile permit, dupa prima saptamana, postoperator, pacientul se plimba prin salon sau pe coridor si poate incepe treptat antrenamentul fizic (preferabil pe bicicleta ergometrica).

In cadrul primelor sedinte, durata antrenamentului va fi de 12 - 18 minute, cu incarcarea de 15 - 30 W, in functie de senzatia de confort subiectiv. Este necesara monitorizarea EKG. Sedintele urmatoare, tot de intensitate scazuta, vor fi din ce in ce mai prelungite. Programul de recuperare se va adopta in functie de particularitatilor fiecarui pacient.

Inainte de externare, pacientului i se va efectua un bilant functional cardiorespirator printr-un test de efort limitat de simptome, masurand parametrii respiratori si metabolici. Adaptarea la efort a pacientului cu transplant cardiac (cord denervat, la o luna de la interventia chirurgicala) este caracterizat prin hiperpnee, data de insuficienta cardio-respiratorie (instalarea precoce a metabolismului anaerob) si un randament ventilator scazut.

II. FAZA II

Sunt indicate trei sedinte pe saptamana, pe o perioada mult mai lunga fata de ceilalti cardiaci operati (40 - 60 sedinte).

Incalzirea este facuta progresiv si lent iar efortul maxim in timpul antrenamentului nu va depasi 60% din capacitatea aeroba maximala, cu alternarea intensitatii crescute si scazute a exercitiilor. In perioada de revenire  efortul va fi de 30-40% din consumul de oxigen maximal.

Pot fi efectuate si alte exercitii: ergometria bratelor, utilizarea de greutati mici etc.

Mersul pe jos si, mai apoi, jogging-ul sunt indicate de cai mai multi specialisti. In urma antrenamentelor fizice, volumele pulmonare de repaus se normalizeaza dar capacitatea de difuziune a monoxidului de carbon ramane scazuta (deficitul nu este atat de important incat sa duca la o desaturatie in oxigen la efort).

Particularitati ale pacientului cu transplant cardiac:

FC de repaus la cordul denervat este, in general, mai crescuta decat la cordul sanatos;

FC se adapteaza mai lent la efort, ea nu mai reflecta la fel de fidel intensitatea efortului fizic iar revenirea la FC de repaus este mai lenta (pana la 20 de minute),

la sfarsitul efortului maximal, transplantul are o FC inferioara celei maximale teoretice;

instalarea metabolismului anaerob este mai precoce;

randamentul ventilator este scazut;

rejetul moderat impune reducerea intensitatii antrenamentului iar rejetul sever implica oprirea antrenamentului.

Ameliorarea capacitatii aerobe dupa un an este explicata de revenirea la o capacitate vasodilatatoare arteriolara normala, ce permite o adaptare mai buna a debitului sanguin muscular la cererea muschilor activi.

Tratamentul imunosupresor cu ciclosporina duce deseori la cresterea TA si necesita utilizarea unui medicament antihipertensiv.

Beneficiile antrenamentului la pacientii cu transplant cardiac sunt limitarea atrofiei musculare si a demineralizarii osoase, cresterea capacitatii de efort, a capacitatii aerobe, scaderea tensiunii arteriale diastolice si a frecventei cardiace la acelasi prag de efort.

Reducerea frecventei cardiace de repaus este explicata prin scaderea nivelului plasmatic al noradrenalinei si a numarului de receptori beta-adrenergici (down-regulation) datorita antrenamentului.