QReferate - referate pentru educatia ta.
Referatele noastre - sursa ta de inspiratie! Referate oferite gratuit, lucrari si proiecte cu imagini si grafice. Fiecare referat, proiect sau comentariu il poti downloada rapid si il poti folosi pentru temele tale de acasa.

AdministratieAlimentatieArta culturaAsistenta socialaAstronomie
BiologieChimieComunicareConstructiiCosmetica
DesenDiverseDreptEconomieEngleza
FilozofieFizicaFrancezaGeografieGermana
InformaticaIstorieLatinaManagementMarketing
MatematicaMecanicaMedicinaPedagogiePsihologie
RomanaStiinte politiceTransporturiTurism
Esti aici: Qreferat » Referate management

Ambalarea si etichetarea marfurilor





AMBALAREA SI ETICHETAREA MARFURILOR

1. Definirea, functiile, rolul si necesitatea ambalajelor

2. Designul ambalajelor

3. Materiale pentru confectionarea ambalajelor

4. Metode de ambalare

5. Reciclarea ambalajelor

6. Eficienta economica a ambalajelor

7.Tendinte si perspective privind ambalajele bunurilor de consum

8.Etichetarea

1. Definirea, functiile, rolul si necesitatea ambalajelor

O

data cu dezvoltarea activitatii de comert, deci cu marfurile care trebuiau transportate, manipulate si depozitate, s-a impus necesitatea ambalarii lor in functie de mijloacele de transport folosite (terestru, maritim), de modul de manipulare  (manual, automatizat) si de conditiile de depozitare  (durata, temperatura, umiditate).

Cuvantul „ambalaj”, din punct de vedere etimologic, provine de la prefixul francez  „en” si de la „balle”, care, la randul sau, vine de la vechiul cuvant german „balla”, al carui sens era de a strange in balot.

Ambalajul este definit prin Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei nr.94/62/EC/1994 astfel: „Ambalaj inseamna toate produsele executate din orice material, de orice natura, destinate a fi utilizate pentru cuprinderea, protectia, manipularea, livrarea si prezentarea de bunuri, de la materii prime la bunuri procesate, de la producator la utilizator”.  Ambalajele consta din [1]:

·       Ambalaje de vanzare sau ambalaje primare de exemplu, ambalajele concepute in asa fel incat sa constituie o unitate de vanzare catre consumator la punctul de cumparare;

·       Ambalaje grupate sau ambalaje secundare, de exemplu ambalaje concepute in asa fel incat sa constituie la punctul de cumparare o grupare de un anumit numar de unitati de vanzare, fie ca acesta din urma este vandut ca atare utilizatorului, fie ca serveste numai ca mijloc de umplere a rafturilor la punctul de vanzare; el poate fi despartit de produs fara a-i afecta caracteristicile;

·       Ambalajele de transport sau ambalaje tertiare, de exemplu ambalajele concepute in asa fel incat sa faciliteze manipularea si transportul unui numar de unitati de vanzare cu scopul de a preveni deteriorarea fizica a marfurilor.

Toate produsele, fie in stare naturala, fie manufacturate, trebuie sa fie transportate de la locul fabricarii pana la cel al utilizarii sau pana la consumatorul final, in conditii de mentinere a calitatii si integritatii lor.

„Ambalajul este elementul material care asigura protejarea produsului in timpul depozitarii, transportului si utilizarii, iar in alte cazuri protejarea mediului inconjurator fata de eventualele influente nocive ale produsului. El inlesneste vanzarea si utilizarea produsului. Prezinta optim produsul si prin aceasta stimuleaza politica vanzarii”.

Un ambalaj ideal trebuie sa protejeze bine produsul, sa fie usor si ieftin, iar caracteristicile sale tehnice trebuie sa usureze manipularea, transportul si depozitarea produsului, fiind in acelasi timp un instrument eficient de marketing. De aici deriva si existenta a trei functii specifice ale ambalajului:

·       Conservarea si pastrarea intacta a calitatii produselor contra actiunii factorilor interni si externi;

·       Inlesnirea transportului, manipularii, depozitarii;

·       Promovarea vanzarilor si reclama produselor.

                 

1. Functia de conservare si pastrare a calitatii produselor

Aceasta functie include toate acele caracteristici ale ambalajelor prin intermediul carora produsul este protejat impotriva distrugerii, degradarii si actiunii mediului inconjurator. Ea presupune si protejarea mediului inconjurator impotriva unor produse toxice, nocive. Se mai numeste „functie de protectie” si prezinta trei aspecte particulare:

-          Conservarea calitatii produsului; produsul ambalat trebuie sa-si pastreze caracteristicile sale, sa nu piarda din greutate, iar fragezimea, culoarea, aroma, gustul, forma sau aspectul sa nu fie modificate; ambalajul trebuie sa protejeze produsul de efectele urmatoarelor grupe de factori: mecanici (trepidatii, loviri), biologici (bacterii, rozatoare), climatici (aer, lumina), alti factori (praf, mirosuri, furturi);

-          Protectia mediului din spatiul inconjurator impotriva caracterului toxic al produselor, cum sunt: produsele chimice, gaze, derivate din petrol;

-          Pastrarea intacta a calitatii marfii prin contactul direct produs – ambalaj, adica ambalajul sa nu influenteze negativ produsul in urma unor reactii chimice.

Aceasta functie are un accent marit in cazul ambalajelor de transport precum si in situatia in care produsele care fac obiectul ambalarii sunt alimente periculoase pentru sanatatea organismului uman sau pentru mediul inconjurator.

2.     Functia de transport, manipulare si depozitare

Aceasta functie mai este numita si „functie de rationalizare” si urmareste realizarea si promovarea unor ambalaje tipizate, modulare, care sa faciliteze manipularea, transportul si depozitarea. Aceasta functie are tendinta de crestere, avand in vedere volumul marfurilor manipulate si depozitate. Importanta acestei functii nu trebuie uitata in etapa de proiectare a ambalajelor si a alegerii materialelor, deoarece s-a constatat ca, pe parcursul unui circuit tehnic, fiecare tona de produse si ambalaje sufera 30-40 operatii de manipulare, ceea ce inseamna ca in loc de o tona se manipuleaza 30-40 tone. Aceasta presupune ca cheltuielile aferente acestor operatii ating 15-50% din costul produselor, ceea ce duce la concluzia evidenta ca ambalajul poate juca un rol important in reducerea acestor cheltuieli. Functia de transport, manipulare si depozitare presupune rationalizarea procesului de manipulare, depozitare, transport, distributie, prin urmatoarele procedee: paletizare, containerizare, modulare.

Paletizarea este o metoda ce permite manipularea, deplasarea si stivuirea usoara a unor produse, grupate in unitati de incarcatura, folosind in acest scop palete si electrostivuitoare. Utilizarea paletei de transport este posibila cand marfurile sunt omogene si au o buna stabilitate in timpul transportului si depozitarii. Utilizarea paletelor de transport este importanta pentru ca se asigura rationalizarea manipularii, se asigura legatura dintre transportul din interiorul intreprinderii si cel din exterior. Se asigura utilizarea conceptului „unitate de incarcare ” = „unitate de transport ” = „unitate de depozitare”.

In comert exista mai multe categorii de palete, dintre care cele mai folosite sunt:

Ø     Palete plane de uz general (interschimbabile);

Ø     De uz special (de ex. portuare);

Ø     Palete lazi;

Ø     Palete cu montanti.

Containerizarea  se asigura prin utilizarea unui utilaj special numit container, pentru transportul economic al marfurilor, alcatuit din materiale rezistente. Acest procedeu permite pastrarea integritatii si calitatii marfurilor, in conditiile eliminarii ambalajelor individuale si a manipularilor repetate.

Modularea consta in corelarea dimensiunilor ambalajelor de desfacere cu cele ale ambalajelor de transport general, cu ale containerului, ale mijlocului de transport, precum si cu cele ale spatiului de depozitare.

Functia de rationalizare are in vedere si alte caracteristici ale ambalajului prin care se obtine comoditate in manipulare. Astfel, se urmareste deschiderea si inchiderea repetata a ambalajelor, fara a fi distruse sau deteriorate, accesul facil la continut etc.

3.     Functia de reclama si promovare a vanzarii

Se mai numeste functia de comunicare si completeaza importanta ambalajului in perioada contemporana. Aceasta functie are importanta mai mare in cazul ambalajelor de prezentare si desfacere a produselor, constituind in prezent un factor semnificativ in diversificarea sortimentala a produselor si contribuind la aprecierea calitativa a marfurilor si chiar la stimularea vanzarilor. Functia de reclama si promovare a produselor se refera la capacitatea acestuia de a atrage atentia asupra produsului, de a-l diferentia si a-l convinge pe cel care il priveste sa il cumpere. Se mai urmareste informarea clientilor prin elementele care alcatuiesc textul, prin grafica, desen, culoare, expresivitate, personalitatea marcii de fabrica inlesnirea vanzarii prin identificarea rapida a ambalajului si portionare, accelerarea vanzarii. In ultimii ani, s-a constatat un schimb intre functiile ambalajului, in sensul cresterii valorii de marketing, ceea ce se realizeaza in momentul vanzarii produsului. Se poate deci desprinde ideea ca a avut loc o schimbare a opticii privind ambalajul, care se transforma dintr-un auxiliar al produsului intr-un produs industrial ce reprezinta un tot unitar de componente interconectate, un set organizat de cunostinte si conceptii, un mod ordonat de actiune, vizand in ansamblu realizarea optima a unor obiective economice specifice. In acest context, functia de promovare si reclama capata noi valente atat ca urmare a multitudinii de informatii cu caracter obligatoriu ce trebuie mentionate pe ambalaj, cat si cu cerintele potentialilor cumparatori de a beneficia de informatii ample, corecte cu privire la produsul ambalat si la natura si caracteristicile ambalajului.

Ambalajul trebuie sa creeze imaginea calitatii ambalajului, conferita de soliditate, greutate redusa, durabilitate si eficienta in utilizare. El trebuie sa puna in valoare caracteristicile principale ale produsului, astfel incat consumatorii sa il deosebeasca usor de cele similare. De asemenea, ambalajul trebuie sa faca o publicitate produsului pentru care este folosit, dar nu trebuie sa induca in eroare cumparatorii. Ambalajul are rolul de a comunica potentialilor cumparatori caracteristicile produsului in limitele cadrului juridic si tehnic. In cazul produselor alimentare care sunt vandute in regim de autoservire, ambalajul are un rol sporit el inlocuind arta vanzatorului si realizand contactul direct al produsului cu cumparatorul. De aceea, el trebuie sa aiba insusiri care sa ii confere capacitatea de a provoca vanzarile. In conditiile unui raport „calitate – pret” egal la mai multi agenti economici, produsele se pot diferentia prin intermediul ambalajului, stilul si creativitatea ingenioasa a ambalajului, reusind astfel sa iasa in evidenta fata de produsele concurente.

Rolul crescand al ambalajelor este o consecinta fireasca a revolutiei tehnico – stiintifice si a consecintelor acesteia in domeniul productiei si schimbului, in domeniul obiceiurilor de viata si de cumparare a produselor. Ambalajul joaca multiple roluri, incepand cu manipularea, stocarea,  prezentarea si in sfarsit atragerea atentiei cumparatorului. Un rol esential al ambalajelor in epoca moderna il constituie promovarea formelor moderne de comert, intre care autoservirea ocupa unul din locurile importante.

9.2. Designul ambalajelor

Designul ambalajelor este considerat un instrument care confera distinctie produselor si un mijloc eficace de comunicare a imaginii produselor. Comunicarea este asigurata de forma, culoarea, grafica, materialul ambalajului, elemente care sunt strans legate si care trebuie bine coordonate pentru a asigura eficienta mesajului informational.

Designul ambalajului este o preocupare dinamica. In SUA se considera ca un ambalaj isi pierde valoarea publicitara dupa un interval de noua luni. Dupa acest interval, trebuie modificata forma si grafica ambalajului, pentru a sustine in continuare concurenta.

Elementele de baza ale designului ambalajului sunt: forma, culoarea, grafica si mesajul informational transmis.

Forma  ambalajului trebuie privita ca elementul estetic in stabilirea caruia isi pun amprenta constrangerile pe care le aduce natura produsului pe care il contine, conditiile de producere si utilizare si, mai ales, puterea de sugestie pe care este chemat sa o furnizeze cumparatorului. Forma este configuratia generala a liniei, suprafetei sau volumului si mai precis, aranjamentul care determina aceasta configuratie.

La proiectarea formei ambalajului trebuie sa se aiba in vedere urmatoarele conditii:

Ø     Capacitatea de protectie fizico-mecanica si chimica ceruta de produs pe tot parcursul pe care-l suporta acesta;

Ø     Importanta componentei informational–estetice pentru formarea deciziei de cumparare;

Ø     Modularea, daca este posibila;

Ø     Forma ambalajului trebuie corelata cu materialul utilizat pentru confectionare, cu sistemul de constructie, cu particularitatile de utilizare, cu destinatia.

Forma ambalajului poate sugera calitatea produsului (de lux, de calitate superioara sau inferioara) si trebuie sa fie adaptata la continut, pentru a se elimina formatele exagerate si spatiile goale ce dau iluzia unui continut mai mare. Ultimul deceniu a inregistrat variatii dimensionale si de forma ale ambalajelor. Au aparut astfel:

·       „format gigant” (anumiti detergenti);

·       „format special” (tavite pentru semipreparate);

·       „ambalaj economicos” (pliculetele de sampon);

·       „formate fantezii” (cadouri).

Culoarea este elementul preponderent al esteticii ambalajului si unul din mijloacele cele mai importante  pe care il detin design-erii pentru a face din ambalaj un mijloc efectiv de comunicare. Prin intermediul culorii, la nivelul inconstientului, consumatorul isi poate forma o prima impresie asupra produsului, impresie care il poate conduce la depistarea altor caracteristici ale acestuia, ceea ce il poate determina sa aleaga aprioric produsul.

Culoarea are ca obiective:

·       stimularea vanzarilor;

·       continutul si ambianta estetica a spatiilor comerciale;

·       personalitatea produselor;

·       promovarea unor elemente cu specific national, zonal;

·       crearea din punct de vedere psihologic a unui climat comercial;

·       contributia directa la crearea unei traditii a produselor intreprinderii.

Grafica cuprinde totalitatea fotografiilor, desenelor, sloganurilor si simbolurilor. Ea contribuie la impactul initial pe care un produs (prin ambalajul sau) il are asupra consumatorilor si joaca un rol important in comunicarea de informatii si impresii despre produs. Cerintele unui comert modern impun o grafica expresiva care presupune urmatoarele stiluri:

·     grafica comerciala, care reprezinta produsul prin fotografii, desene, diverse combinatii figurative;

·     grafica intelectuala sau sintetica, cu simboluri vizuale usor de descifrat;

·     grafica umoristica, care prin caricaturi sau alte elemente apropie produsul de consumator (este folosita mai ales la produsele pentru copii).

Tendinta actuala in conceperea ambalajelor produselor se caracterizeaza printr-o grafica simpla, dar expresiva, de regula prin fotografii color fidele. Ele trebuie sa stimuleze imaginatia, sa prezinte produsul intr-o forma atragatoare, astfel incat sa fie remarcat, individualizat si dorit de consumator. O etapa mai noua in realizarea grafica a ambalajelor o constituie „ambalajul seductie” sau ambalajul legat de consumator. In aceasta etapa, ambalajul se adreseaza consumatorului printr-o grafica speciala, care nu frapeaza, dar subliniaza avantajele materiale, economice, sociale pe care i le ofera produsul respectiv. Daca celelalte categorii de ambalaje aveau rolul de “a impinge” produsul catre consumator, aceasta categorie de ambalaje trebuie sa „impinga “ consumatorul catre produs.

Mesajul informational completeaza functia ambalajului de informare si promovare, prin corelarea imaginii cu textul publicitar si coloristica. Mesajul informational se concretizeaza in:

Ø   transmiterea unei cantitati de date prin intermediul carora produsul sa fie recunoscut sau identificat in stransa legatura cu categoria merceologica din care face parte;

Ø   evidentierea caracteristicilor de calitate si a destinatiei;

Ø   informarea detaliata asupra naturii, reciclarii, recuperarii si a implicatiilor ecologice ale ambalajelor;

Ø   medierea implicarii emotive a potentialului cumparator.

Elementele informationale ale ambalajelor se pot grupa in trei categorii:

·     Informatii si marketing, in care se include denumirea produsului, marca comerciala, informatiile nutritionale, simbolurile reciclabilitatii ambalajului, instructiuni de utilizare, simboluri grafice de avertizare.

·     Elemente promotionale, si anume: cupon de fidelitate, oferta de inapoiere a ambalajului de transport sau chiar de prezentare pentru a fi recuperat sau reciclat, prezentarea altor elemente ale gamei.

·     Elemente obligatorii: denumire generica, compozitia in ordine descrescatoare a cantitatilor de ingrediente, identificarea fabricantului sau a comerciantului, termenul de valabilitate, continut net.

Realizarea acestor elemente in conditii optime au contributii efective, cu eficienta majora, in cadrul relatiilor competitive de comert interior si exterior. De asemenea, contribuie la formarea si influentarea cererii de marfuri si la ridicarea nivelului de prezentare si desfasurare a comertului.

9.3. Materiale pentru confectionarea ambalajelor

Alegerea materialului folosit pentru ambalaje depinde de mai multi factori, dintre care cei mai importanti sunt:

·     Caracteristicile produsului ce urmeaza a fi ambalat;

·     Domeniul de utilizare a ambalajului;

·     Marimea factorilor care actioneaza asupra produsului in timpul manipularii, transportarii si depozitarii;

·     Tehnica de ambalare;

·     Destinatia produsului;

·     Nivelul de dezvoltare si putere economica;

·     Cerintele ecologice si de protectie a mediului.

Dintre materialele cele mai utilizate pentru confectionarea ambalajelor, sunt:

Lemnul. Este cel mai vechi material utilizat ca ambalaj. In prezent, ponderea acestui material in confectionarea ambalajelor este in continua scadere (in tarile dezvoltate a ajuns sa reprezinte (3-5% din total). Lemnul nu mai este folosit ca ambalaj, dar a ramas folosit la confectionarea paletelor.

Motivele abandonarii lemnului ca material de confectionare a ambalajelor sunt:

-          scaderea masei lemnoase la nivel mondial;

-          aparitia maselor plastice;

-          economicitatea si caracteristicile altor materiale.

Proprietatile lemnului luate in considerare atunci cand este folosit ca ambalaj, sunt:

·       proprietatile fizice - masa specifica, higroscopicitatea, umflarea, proprietatile acustice, electrice, termice;

·       proprietatile mecanice, care exprima modul de comportare a lemnului la actiunea factorilor statici sau dinamici care tind sa-i modifice forma si volumul (rezistenta la compresiune, la tractiune, la incovoiere);

·     proprietatile estetice (culoarea, luciul, textura, desenul).

Lemnul poate avea o serie de defecte care sa-i scada calitatea sau sa ii anuleze atuurile:

·     defecte de forma, care micsoreaza randamentul de prelucrare si chiar influenteaza anumite proprietati;

·     defecte de structura, care micsoreaza valoarea de intrebuintare a pieselor din lemn;

·     defecte cauzate de factori biologici (microorganisme, insecte) sub a caror actiune isi schimba culoarea si isi reduce rezistenta mecanica.

In ultimele decenii se utilizeaza cu bune rezultate derivatele din lemn, cum sunt: furnirele, placajele, placile din fibre de lemn  (PEL), placile aglomerate din aschii de lemn (PAL).

Materialele celulozice. Ambalajele din materiale celulozice detin ponderea principala in totalul ambalajelor. Materialele celulozice utilizate pentru confectionarea ambalajelor sunt:

·     Hartia. Se obtine din celuloza si din materiale de umplutura, de incleiere si coloranti. Hartia poate fi de mai multe feluri:

a)   Hartie netratata pentru ambalaje: hartie inferioara de ambalaj; hartie obisnuita de ambalaj; hartie superioara de ambalaj;

b)   Hartie tratata pentru ambalaje: hartii cerate; hartii metalizate; hartii acoperite cu polimeri;

c)Hartie speciala pentru ambalare: hartie creponata; hartie anticorosiva.

Caracteristicile de calitate ale hartiei sunt determinate de: gradul de alb (cu cat este mai mare cu atat este mai buna, se exprima in procente), gramajul, structura, dimensiunile, aspectul suprafetei si existenta sau nu a defectelor. Principalele defecte care pot sa apara la hartie sunt: neuniformitatea suprafetei, nuanta neuniforma, impuritati, zgarieturi.

·     Cartonul este usor, lesne de transportat, se imprima fara dificultati si ocupa putin loc. Dezavantajul este ca se poate usor deforma. Principalul domeniu in care cartonul a facut progrese importante este cel al ambalarii unor lichide alimentare, in special lapte. Cartonul pentru ambalaje poate fi:

-        Carton duplex, destinat pentru ambalaje care se imprima prin procedeul „offset” si de tipul 0 (obisnuit), pentru alte ambalaje, confectii, lucrari poligrafice;

-        Carton triplex, cu rezistenta mare la plesnire, utilizat in special pentru ambalaje de transport;

-        Carton ondulat, care are o rezistenta si o elasticitate bune.

·     Mucavaua, care este mai putin spectaculoasa, dar extrem de rentabila din punct de vedere economic. Ea poate inlocui ambalajele din duplex sau carton ondulat.

·     Sticla  este ambalajul cel mai vechi pentru produsele lichide si pastoase. Este inerta din punct de vedere chimic, impermeabila, transparenta, inodora, igienica, se spala si se sterilizeaza usor. Dezavantajele constau in faptul ca este destul de grea, este fragila si rezista cu greu la diferente mari de temperatura. De asemenea, daca nu este tratata specia,l este permeabila pentru razele ultraviolete. Sticla este considerata materialul ideal de ambalat pentru ca ofera o protectie buna si, in acelasi timp, transparenta pentru vizualizarea produsului, devenind un factor activ de promovare a vanzarii. Nu influenteaza calitatea produsului, nu reactioneaza chimic cu componentii din produs.

In prezent, se observa o revigorare si o crestere a ambalajelor de sticla datorita faptului ca materia prima pentru obtinerea sticlei este ieftina si suficienta, iar tehnologiile de fabricare au condus la obtinerea de ambalaje cu caracteristici mult imbunatatite. S-au obtinut rezultate bune pentru o sticla ultrausoara, subtire, incasabila si rezistenta la socuri termice. Ultimii ani de cercetari in domeniu au adus pe piata  sticla ondulata. Principalele proprietati ale sticlei care sunt luate in considerare in cazul folosirii sticlei pentru ambalaje, sunt:

-        Proprietatile fizice: masa specifica, proprietatile termice, optice, electrice;

-        Proprietatile mecanice: duritatea, elasticitatea, fragilitatea, rezistenta la tractiune, la compresiune si la incovoiere;

-        Proprietatile chimice legate de comportarea sticlei la actiunea distructiva a apei, acizilor, bazelor, sarurilor si gazelor din atmosfera.

·     Materialele metalice. Acestea ocupa un loc important in tarile dezvoltate (2-3 din totalul ambalajelor). Metalul este folosit pentru cutiile de conserve in industria alimentara. Principalele metale folosite pentru ambalaje sunt:

1)    Tabla utilizata in special in industria alimentara pentru conserve, se preteaza in multe cazuri asocierii cu capace de aluminiu, care asigura o deschidere usoara. Ea face obiectul unor preocupari profunde cu privire la procedeele contra coroziunii, de compatibilitate cu alte materiale. Tinand seama de pericolul pe care il prezinta pentru industria de conserve coroziunea ambalajelor metalice, se impune o reconsiderare a factorilor care influenteaza coroziunea.

Acesti factori sunt:

-        Natura materialului din care se obtine ambalajul;

-        Structura si starea suprafetei metalului;

-        Compozitia mediului;

-        Natura fizico-chimica a materialelor in contact;

-        Temperatura;

-        Durata de depozitare.

Pentru confectionarea ambalajelor din tabla, se utilizeaza:

a)   Tabla din otel carbon neprotejata, care se utilizeaza in special pentru confectionarea de ambalaje pentru produse chimice ieftine si pentru butoaie in care se transporta si depoziteaza produsele petroliere;

b)   Tabla din otel carbon protejata – tabla zincata sau cositorita – se utilizeaza pentru cutiile de conserve;

c)   Tabla cromata, care nu are o extindere foarte mare, poate fi utilizata de exemplu pentru ambalarea pestelui.

2)       Aluminiul are o serie de proprietati avantajoase pentru confectionarea ambalajelor: masa redusa, durabilitate, bun conducator termic, maleabil, aspect atractiv, fara miros, fara gust, netoxic, asigura impermeabilitate perfecta la trecerea luminii, umiditatii, gazelor si aerului, uleiurilor, grasimilor, se preteaza bine la imprimare, nu favorizeaza dezvoltarea bacteriilor, nu este atacabil decat de solutii acide sau baze puternice. Pentru fabricantii de ambalaje din aluminiu, acesta ofera o serie de avantaje, legate de utilizarea foliei si a benzii de aluminiu si posibilitatile de combinare aproape nelimitate cu filmele plastice, cu hartia si cu diferite acoperiri care permit o serie de aplicatii legate de caracterul ecologic al acestui metal.

Materialele plastice.  Ambalajele din materiale plastice au inceput sa fie folosite in perioada anilor 1935 -1950. Dupa anul 1965 exista o adevarata expansiune a acestor ambalaje. In intervalul 1950 –1968, productia si consumul de ambalaje plastice s-a marit de 15 ori. Cu toata expansiunea lor, pretul ramane ridicat din cauza materiei prime  (petrolului si derivatelor sale). La confectionarea ambalajelor se utilizeaza urmatoarele materiale plastice:

-        Polietilena are pretul cel mai scazut, ceea ce determina si raspandirea cea mai larga. Pe piata ambalajelor se gaseste sub forma polietilenei de joasa presiune, care datorita rezistentei mecanice ridicate si a permeabilitatii reduse se utilizeaza pentru recipiente de pana la 400 kg. la confectionarea lazilor–navete si a foliei subtiri de 8-10 microni; polietilenei de inalta presiune care este utilizata pentru confectionarea de pungi, saci si alte ambalaje suple si semirigide, precum pahare, dopuri, capace; polietilenei de presiune medie care se intrebuinteaza pentru produse de toaleta, papetarie, dulciuri; polietilenei expandate care este utilizata in special ca material de umplere antisoc, la ambalare.

-        Policlorura de vinil (PVC)  se utilizeaza sub forma de folii pentru ambalarea produselor alimentare. Se utilizeaza si pentru ambalarea in flacoane a uleiului comestibil, siropurilor, otetului etc. In industria farmaceutica este utilizat pentru ambalarea comprimatelor, pastilelor, drajeurilor.

-        Polistirenul  este insolubil, inactiv fata de lichide, netoxic, din el se poate obtine o gama larga de nuante de culoare, se imprima usor, are rezistenta la acizi slabi, baze, alcooli, uleiuri. Este utilizat pe scara larga pentru ambalarea produselor alimentare, farmaceutice si a zarzavaturilor.

Polipropilena (PP) se utilizeaza sub forma de folii, filme, cutii, tuburi suple, canistre pentru solutii de infuzie supuse sterilizarii, seringi nerecuperabile sterile, lazi pentru produse calde de panificatie. Polipropilena prezinta proprietati bune legate de sudabilitate, rezistenta la grasimi si uleiuri, impermeabilitate la mirosuri, rezistenta chimica.

-        Policlorura de viniliden este folosita sub forma de folii la ambalarea pasarilor in pungi, care introduse in apa fierbinte, se contracta, aderand la pielea pasarii.

-        Materialele plastice celulozice cele mai utilizate sunt: celofanul, acetatul de celuloza, acetobutiratul de celuloza.

-        Alte materiale: poliamidele, elastomerii, poliesterii, lonomerii.

Ambalajele complexe. Sunt din ce in ce mai mult folosite, cu scopul de a compensa in felul acesta avantajele si dezavantajele diverselor materiale. Utilizarea unui material tinde sa devina ceva exceptional, caci pare exclusa sa indeplineasca toate conditiile de ordin tehnic, comercial si mai ales psihologic, ce se cer unui ambalaj corespunzator. S-a ajuns astfel la combinarea a doua sau mai multe materiale. De exemplu, cutia de conserve din tabla este combinata cu un capac de aluminiu, care asigura deschiderea usoara; pentru cutiile de biscuiti, cartonul se combina cu foliile de aluminiu sau cu peliculele celulozice; metalul se combina cu masele plastice in cazul cutiilor de conserve de lux; lemnul cu cartonul pentru ambalarea fructelor si legumelor; combinatia cea mai neasteptata este dintre sticla si mase plastice (buteliile de sticla usoara sunt puse intr-un recipient de mase plastice). Combinatia considerata cea mai reusita este din cartoane si un alt material, de exemplu polietilena, acest complex raspandindu-se cu o viteza de doua ori mai mare decat celelalte combinari.

Ultimul deceniu se remarca prin aparitia si raspandirea „ambalajelor flexibile”, care sunt, in general, combinatii de mai multe straturi, care implica diferite pelicule de plastic, hartie dublata cu plastic si doua, trei sau mai multe straturi de folii sau fasii de aluminiu. Toate avantajele materialelor individuale sunt combinate in produsul final, care se obtine cu ajutorul unei varietati de procedee distincte si tehnici de transformare. Materialele de baza folosite pentru obtinerea ambalajelor flexibile sunt:

-        Materiale plastice: poliamida, polietilena, poliesterul, polipropilena;

-        Aluminiul: folie de aluminiu, banda reflectoare, pelicule metalizate;

-        Hartie: hartie dublata, stratificata, hartie Kraft, pergament;

Stratificarea se realizeaza prin ceruire, emoliere, incleiere, lacuire, iar asamblarea necesita adezive pentru etansare la rece; parafine, emolienti.

Compania Tetra Pak (creata de Ruben Rausing in 1951) este in prezent cea mai mare companie din lume in productia de ambalaje si distributia produselor alimentare fluide sau semifluide. Dupa 4 ani de cercetari aceasta firma a scos pe piata ambalajul Tetra Pak. Pentru confectionarea ambalajului se foloseste o combinatie de material plastic si hartie. Plasticul este tras sub forma unui film subtire si facut sa adere pe hartie prin presare intre o rola de cauciuc si o rola racita; marimea ambalajului si viteza hartiei determina grosimea filmului. Ambalajul este folosit in special pentru ambalarea produselor alimentare: lapte, deserturi, sucuri, vin, ceai, supe, etc. O alta firma celebra in productia de ambalaje este Societatea Montonate – Italia, care s-a specializat in folii termoformabile, bazate pe polistiren si PET (fereftalat de polietilena) si se adreseaza pietei de produse alimentare prin sigla „MO”, din care fac parte PET amorf (cu un singur strat sau mai multe) pentru realizarea recipientilor transparenti; PET–G amorf, din care sunt realizate folii cu caracteristici optice ridicate;     C- PET amestec special pentru producerea de cutii formate la cald, opace, cu caracteristici de rezistenta termica de la –25˚ C la + 240˚C. Din primele doua familii se obtin recipienti transparenti, cu rezistenta deosebita la lovituri si grasimi, destinate sectorului alimentar. Cutiile C-PET reprezinta, se pare, solutia ideala pentru pastrarea preparatelor proaspete (chiar mancaruri gatite) si pentru reincalzirea directa (atat la cuptorul traditional, cat si la cel cu microunde).

Societatea Metal SA din Franta produce o gama larga de ambalaje cu destinatii menajere: saci pentru congelator, filme plastice, folii plastice pentru reincalzirea mancarurilor si saci pentru congelare cu inchidere etansa care pot fi folositi chiar si pentru conservarea lichidelor. Mai produce, de asemenea, hartie speciala pentru fripturi facute la microunde, farfurii „cronstill ondes” special create pentru a prezenta placut diferite preparate refrigerate.

Materialele auxiliare utilizate pentru producerea ambalajelor sunt:

·     Materialele colorante (coloranti, pigmenti, cerneluri) contribuie la realizarea unui aspect placut si la diversificarea ambalajelor;

·     Materialele pentru consolidare, adica sporirea rezistentei ambalajelor sunt: benzile de balotare si adezive. Acestea pot fi din hartie adeziva, benzi textile pentru balotare, benzi pentru balotare din materiale plastice.

Materialele pentru calare si protectie impotriva socurilor. Aceste materiale protejeaza produsele impotriva socurilor, a frecarilor si in unele cazuri chiar pentru rigidizarea ambalajelor. Cel mai des intalnite sunt: cartonul ondulat; lana minerala, cauciucul celular, materialele expandate.

·     Lacurile si vopselele contribuie la cresterea calitatii estetice al ambalajelor si la cresterea rezistentei lor la actiunea factorilor atmosferici, la coroziune, la razele solare, la schimbarile de temperatura.

9.4. Metode de ambalare

Prin diversele metode si tehnici de ambalare se cauta sa se obtina urmatoarele performante:

·     Mai buna realizare a functiilor ambalajelor;

·     Cresterea productivitatii muncii la confectionarea ambalajelor si la ambalarea produselor;

·     Rationalizarea materiilor prime folosite in confectionarea ambalajelor.

Ambalarea colectiva. Metoda ambalarii colective se foloseste pentru ambalarea intr-un singur ambalaj a mai multor produse. Aceasta metoda usureaza mult manipularea si transportul produselor. Metoda poate fi utilizata cu succes si pentru ambalarea unor produse deja preambalate, acest lucru ajutand la paletizarea produselor. Ca materiale, dupa caz, se utilizeaza cartonul, foliile contractabile sau hartia. O amploare tot mai mare o cunoaste folia contractabila.

Ambalarea portionata. Ambalajul portionat este acela al carui continut se consuma o singura data. Aceste ambalaje pot fi: plicuri, cutii, pungi, borcane, tavi compartimentate. Materialele folosite pentru acest tip de ambalaje sunt diverse. Astfel se pot ambala atat produsele perisabile, cat si cele neperisabile.

Ambalarea celulara. Este folosita sub forma de casete comprimate. Aceasta metoda consta In asezarea individuala a produselor intre doua pelicule de materiale plastice, de regula transparente, care sunt presate din loc in loc, unde adera, alcatuind astfel celule in care se afla produsul ambalat. Se aplica mai ales la produsele farmaceutice. Avantajele acestei metode sunt atat din punct de vedere economic, cat si merceologic. Se realizeaza pe linii automatizate, deci in conditii de mare productivitate, permite desfacerea produselor in conditii de igiena si intr-o forma de prezentare atractiva.

Ambalarea sub vid sau sub gaz protector.  Aceste tehnici de ambalare se utilizeaza in special la produsele care  supuse unei pastrari mai indelungate  intra in contact cu oxigenul, ducand in timp la degradarea calitativa a produsului. Se utilizeaza materiale termosudabile, impermeabile. Ambalarea sub vid urmareste inlaturarea actiunii degradante a oxigenului asupra produsului, prin reducerea presiunii aerului din interiorul ambalajului cu ajutorul unei instalatii speciale. Ambalarea cu gaz protector este folosita pentru produsele care se prezinta sub forma de bucati, granule sau pulberi. Pungile sunt umplute cu produsul care  se ambaleaza, sunt vidate si apoi umplute cu gaze protectoare.

Ambalarea in sistem Cryovac. Este o varianta a ambalarii sub vid si consta in introducerea produselor in pungi din folii de material plastic, vidate anterior si scufundarea lor in apa fierbinte, care determina contractarea foliei cu 50-85%, etanseizand astfel produsul. Materialul plastic folosit trebuie sa fie impermeabil si contractabil. Aceste caracteristici sunt intrunite de foliile de polietilena, celulozice sau celofanpolietilena (folia Cryovac), obtinuta prin copolimerizarea clorurii de vinil cu clorura de viniliden. Aceasta metoda se foloseste la preambalarea carnii si preparatelor din carne, a pasarilor taiate, a pestelui, a fructelor si legumelor.

Ambalarea tip Tetra – Pak. Este inovatia companiei suedeze Tetra Pak si ideea de la care s-a pornit a fost trecerea de la operatia de scurgere a unui volum masurat de lichid intr-un container la un proces continuu prin care containerul este fabricat, umplut si sigilat, toate operatiunile fiind realizate de o singura masina. Inovatia s-a extins in special in industria laptelui, deoarece acesta este un produs cu cerere permanenta si in crestere, iar consumatorii cer standarde de igiena inalte. Ideea ambalarii aseptice dateaza din anul 1958, cand s-a pus problema maririi termenului de garantie a laptelui. Pentru realizarea acestui obiectiv, ambalajul trebuie sa fie golit initial de aer, apoi sa fie etansat si impermeabilizat contra luminii. Mai tarziu, compania Tetra Pak a conceput ambalaje si pentru alte produse decat laptele, cum sunt vinul, berea, sucurile, cremele.

Ambalarea tip aerosol. Este unul din tipurile cele mai moderne de ambalare, utilizandu-se pentru produsele cosmetice, chimice, farmaceutice. In prezent a inceput sa fie folosita si pentru unele produse alimentare  (creme, sucuri, mustar, maioneze). Aceasta metoda consta in introducerea unui produs impreuna cu un gaz lichefiat sau comprimat  (gaz propulsor) intr-un recipient rezistent, de unde poate fi evacuat, prin deschiderea unei valve, datorita suprapresiunii din interior. Un astfel de ambalaj consta din: un recipient de presiune, o valva comandata de un buton, un agent propulsor si produsul activ. Recipientii se confectioneaza din tabla cositorita, aluminiu, sticla si materiale plastice, in  functie de produsul ambalat si presiunea necesara in interior. Propulsorii sunt cei de care depinde pulverizarea produsului ambalat. Gazele utilizate ca propulsori pot fi gaze in stare lichefiata sau in stare comprimata (azotul, dioxidul de carbon, butanul si propanul). Starea de dispersie si consistenta produsului difera in functie de natura si proprietatile lui, precum si in functie de caracteristicile sistemului de ambalat, si anume:

·     Sub forma de ceata fina cu stabilitate relativ ridicata (de exemplu pulverizarea insecticidelor);

·     Sub forma de ceata grosiera, umeda, cu stabilitate redusa (de exemplu, pulverizarea lacurilor, vopselelor, antidaunatorilor);

·     Sub forma de jet, avand substanta activa in stare coloidala, emulsie sau suspensie;

·     Sub forma de jet consistent de spuma, emulsie sau suspensie concentrata (de exemplu creme cosmetice, farmaceutice, detergenti).

Ambalarea in folii contractabile. Acest sistem este utilizat pentru:

Ø     Prezentarea si desfacerea unor produse de larg consum;

Ø     Gruparea de unitati de vanzare in ambalaje colective;

Ø     Protejarea si rigidizarea incarcaturilor pe palete.

Acest procedeu consta in desfasurarea produsului de ambalat cu un film contractabil. Filmul contractabil sub actiunea caldurii ia forma produsului sau grupului de produse ce se ambaleaza. Materialele folosite sunt: polietilena termocontractabila, policlorura de vinil, polipropilena. Acest procedeu are doua variante:

Procedeul Skin Pak, care consta in asezarea produselor pe suporturi imprimate din carton, pe care adera o folie din plastic, transparenta, termosudabila. Ambalarea se mai poate face si in folii extensibile. Aceste folii concureaza serios foliile contractabile. Efectele obtinute cu ajutorul acestor folii sunt aceleasi, dar metoda de ambalare este mai ieftina si mai simpla, pentru ca nu mai sunt necesare tunelele de contractie.

·     Procedeul Blister Pak folosit in majoritatea tarilor lumii consta in asezarea produsului pe suport din carton sau masa plastica, peste care se aplica, prin vacuumare cu un dispozitiv special, o folie de masa plastica mulata pe forma produsului. Sistemul este folosit pentru o gama larga de produse si are urmatoarele avantaje: introducerea produselor in sistemul de autoservire; prezentarea integrala a produselor; pastrarea in conditii bune; accentuarea caracterului publicitar al ambalajului; reducerea consumurilor de carton; prezentarea in magazine, cu ajutorul unor stative speciale, a intregii game de produse existente, pe suprafete mici de expunere.

Ambalarea aseptica. Aceasta metoda presupune trei etape:

·     Sterilizarea prealabila a produsului;

·     Sterilizarea materialului de ambalare;

·     Umplerea ambalajului si inchiderea lui intr-un mediu steril.

Ambalajul aseptic consta dintr-o folie unica, multistratificata, care combina cele mai bune caracteristici ale hartiei, materialului plastic si aluminiului, pentru a alcatui un recipient cu performante ridicate. Ambalarea aseptica are mai multe avantaje:

·     O mare flexibilitate in conceperea formei ambalajelor;

·     Un sistem de ambalare mai economic;

·     Marirea duratei in care produsul isi pastreaza intacte proprietatile;

·     Calitatea sporita a produsului ambalat.

Ambalarea alveolara. Aceasta metoda utilizeaza o placa suport cu alveole termoformate in care se asaza bucati mici si uniforme de produs. Se inchide ambalajul prin acoperire cu o folie si termosudare. Aceasta metoda se utilizeaza pentru ambalarea fructelor, legumelor, produselor de cofetarie si patiserie.

Ambalarea tip cocon. Este o metoda costisitoare si rar folosita. Principiul metodei consta in urmatoarele: produsul se fixeaza pe un suport – platforma acoperit cu tabla, ale carei margini se indoiesc pe conturul produsului in sus. Partile sensibile ale produsului se acopera cu material de amortizare si se unesc cu benzi gumate. Peste aceste benzi, cu pistolul de stropire se aplica un strat de substante plastice. Ultimul strat contine praf de aluminiu, care protejeaza ambalajul de actiunea razelor solare. Produsele astfel pregatite se introduc in containere sau atelaje. La un invelis de 0,75 mm., protectia produsului este asigurata pentru aproximativ 2 ani, iar la un invelis de 1,2 mm., de aproximativ 10 ani. De regula, astfel se protejeaza armamentul, rezervele de alimente, aparatele electronice.

Ambalarea in spuma de poliuretan tip Bibbipak. Este o metoda aplicabila produselor sensibile la soc. Produsele sunt invelite intr-o folie de material plastic si asezate in ambalaj, dupa care se injecteaza un lichid pe baza de poliuretan de joasa densitate. Dupa cateva secunde, lichidul isi mareste volumul de circa 100 de ori, devenind spongios.

9.5. Reciclarea ambalajelor

Mediul inconjurator a devenit preocuparea permanenta a natiunilor lumii, afectand dezvoltarea pe doua cai: relatia dintre potentialul resurselor de ecosistem; valorile fizice si estetice ale componentelor naturale ale mediului, transformate sau faurite de om. Relatia „dezvoltare  economica – echilibru ecologic” ridica numeroase si complexe probleme comune intregii omeniri, cu atat mai mult cu cat, de exemplu, in timp ce economistii considera specializarea  o virtute, ecologistii o considera  un risc.

Managerul preocupat de marketing nu poate face astazi abstractie de faptul ca orientarea spre consumator scoate in evidenta perceperea din ce in ce mai dura de catre acesta a  ambalajului ca fata vizibila a deseurilor si poluarii. Ambalajul, „vanzatorul tacut”, a devenit un simbol al poluarii, un obiectiv in lupta pentru protectia mediului. Nu se poate ignora faptul ca un procent considerabil din cantitatile de deseuri in crestere constanta revine deseurilor de ambalaje. Aceasta, in timp ce incercarile de deschidere a noilor depozite de deseuri sau uzine de incinerare dau nastere celebrului sindrom NIMBY (not in my backyard), deoarece nimeni nu vrea sa aiba asemenea vecini. Daca inainte de a se transforma in deseu ambalajul trebuie sa joace un rol benefic pentru consumator, la randul sau insa, consumatorul trebuie sa se pregateasca sa faca un pas inapoi si sa renunte la o parte din confort, in scopul de a proteja mediul. In acest context, este necesara reorientarea gandirii manageriale spre preocupari legate de dimensiunile ambalajului, axate pe conceptul de  „Conserpreneur”, care inseamna o simbioza dintre conservarea mediului natural (conservation) si antreprenor (entrepreneur). De asemenea, trebuie largita relatia „produs-ambalaj-piata” si inlocuita cu relatia „produs-ambalaj-piata-poluare”.

In scopul reducerii poluarii mediului inconjurator din cauza ambalajelor, se poate actiona pe mai multe cai.

            O prima cale ar fi  reducerea ponderii ambalajelor nereciclabile. Ambalajele nereciclabile se afla in fata a doua aspecte importante. Primul se refera la reticentele consumatorului, care nu intelege sa piarda definitiv banii dati pe ambalaje. Al doilea aspect este determinat de problema distrugerii ambalajelor stranse de serviciile de salubritate. Este vorba de cantitatii uriase, care ameninta sa inabuse viata oraselor. Pentru a limita raspandirea ambalajelor nereciclabile, s-a propus ca acestea sa fie impuse cu o taxa, fondurile rezultate urmand a fi folosite pentru procurarea si exploatarea mijloacelor de colectare si tratare a resturilor menajere care contin ambalaje. Masura devine rentabila atunci cand taxa cu care sunt impuse ambalajele nereciclabile este mai mare decat cheltuielile de recuperare si reconditionare a ambalajelor. Se incearca, de asemenea, si educarea consumatorilor, in ideea de a nu consuma in exces ambalaje.

              O a doua cale vizeaza introducerea unor noi ambalaje mai putin poluante. Un astfel de ambalaj este si ambalajul aseptic care, pe langa avantajele legate de valoarea nutritiva a produsului, siguranta, comoditate, prezinta si avantaje privind conservarea energiei si protejarea mediului. Tehnologia prelucrarii si ambalarii aseptice a fost considerata, in 1989, de catre U.S. Institute of Food Technologists,  cea mai importanta inovatie stiintifica a ultimilor 50 de ani. In industria ambalarii aseptice, renumita pentru calitatea ambalajelor produse este firma Tetra Pak. In 1996, Casa Alba a decernat „Premiul pentru dezvoltare durabila” acestei firme, care a fost selectionata din 300 de candidati. Ambalajele aseptice implica o cantitate mica de energie, in vederea fabricarii, umplerii si depozitarii, si creeaza avantaje ecologice imediate. Aceasta pentru ca, datorita consumului redus de material, acest tip de ambalaj genereaza cantitatii foarte mici de deseuri.

              O alta cale ar fi realizarea de ambalaje din materiale autodegradabile. Primele realizari in acest domeniu au fost in 1970, cand in Suedia s-a fabricat o polietilena autodegradabila, prin adaugarea in materia prima a unor substante care favorizeaza actiunea distructiva a radiatiilor ultraviolete din lumina solara. Dupa cateva saptamani de expunere la razele soarelui, aceasta polietilena se degradeaza si se pulverizeaza. Tot in Suedia s-a realizat o sticla, care sub actiunea indelungata a razelor de soare capata striatii si devine friabila.

              Directiva Parlamentului European si a Consiliului Europei nr. 94/62/EC din 1994, privind ambalajele si deseurile din ambalaje, prevede: „Deseurile de ambalaje biodegradabile trebuie sa fie de o asemenea natura incat sa poata fi supuse descompunerii fizice, chimice, termice sau biologice, in asa fel incat cea mai mare parte a compostului finit sa se descompuna in final in dioxid de carbon, biomasa si apa”.

O a patra cale o reprezinta reciclarea ambalajelor. Adoptarea unei legislatii speciale privind reglementarea gestionarii si reciclarii ambalajelor este unul dintre subiectele care stau in centrul atentiei legislatorilor din lumea intreaga. In Europa, doua tari exceleaza in acest domeniu: Franta si Germania. In Franta, potrivit decretului 92–377/1992, cunoscut sub denumirea „Decretul Lalonde”, care a intrat in vigoare in 1993, responsabilitatea recuperarii deseurilor de ambalaje cade in mod preponderent asupra industriei (in primul rand a fabricantilor si importatorilor de produse ambalate). Fiecare intreprindere poate sa recurga la una din solutiile propuse de legislator: sa-si aplice propriul program de recuperare, sa apeleze la un tert sau sa adere la un organism national constituit in acest scop. A fost creata astfel societatea ECO – Ambalaj, al carei scop fixat de autoritatile publice a fost de a valorifica in proportie de 75%  cantitatea provenind din circuitul deseurilor menajere, pana in anul 2002. Aceasta societate nu este o structura de monopol, iar participarea la ea nici nu este obligatorie. ECO–Ambalaj este o societate anonima, cu capital strict privat, din care fac parte fabricanti si importatori de produse ambalate, diversi profesionisti etc. Abordarea franceza prevede responsabilitati pe tipul de produs ambalat si nu pe materialul de ambalaj.

In Germania, incepand cu 1993, toate firmele germane sau straine care isi desfac marfurile pe piata germana au obligatia sa asigure recuperarea si reciclarea ambalajelor lor. Pentru a se putea rezolva aceasta problema, societatea Dualea System Deutschland GmbH a propus o solutie globala: toate ambalajele marcate in prealabil cu un punct verde, sa fie inregistrate si reciclate dupa folosire. Un numar mare de intreprinderi au fost de acord cu aceasta initiativa.

Legislatia italiana este diferita de cele doua: ea atribuie aproape in mod exclusiv gestionarea deseurilor provenite din ambalaje fabricantilor si importatorilor de materii prime.

Reciclarea deseurilor si ambalajelor este o activitate care cunoaste o ampla dezvoltare in tarile membre ale U.E., unde exista restrictii in privinta depozitarii deseurilor menajere. Acestea trebuie separate de tipuri: plastic, hartie, metal, resturi. Cei care nu respecta legea pot fi aspru sanctionati ca urmare a existentei unui sofisticat sistem de monitorizare. Exista niste principii ferme care privesc reutilizarea, reciclarea, recuperarea energiei si recuperarea organica.

Reutilizarea inseamna orice operatie prin care un ambalaj care a fost proiectat sa indeplineasca un numar minim de rotatii este reumplut sau utilizat in acelasi scop pentru care a fost conceput.

Reciclarea inseamna reprocesarea materialelor din deseuri intr-un proces de productie, pentru scopul initial sau alte scopuri, incluzand reciclarea organica, dar excluzand recuperarea energiei.

Recuperarea energiei inseamna utilizarea deseurilor din ambalaje combustibile, ca mijloc de generare a energiei, prin incinerare directa cu sau fara alte deseuri, dar cu recuperarea caldurii.

Reciclarea organica  inseamna tratamentul aerobic sau anaerobic, in conditii controlate si folosind microorganisme, aplicat partilor biodegradabile ale deseurilor ambalaje, care produce reziduuri organice stabilizate sau metan.

9.6 Eficienta economica a ambalajelor

Eficienta reprezinta o latura esentiala a oricarei activitati economice si ea trebuie sa ghideze in permanenta actiunile si deciziile manageriale. In functie de natura efectelor putem vorbi despre eficienta economica, tehnica, comerciala, ecologica. Este eficient din punct de vedere comercial acel ambalaj care contribuie la aprecierea favorabila a produsului de catre consumatori si asigura in mod eficace desfacerea produsului. Este eficient din punct de vedere tehnic acel ambalaj care asigura pastrarea cantitatii, integritatii si calitatii produsului, de la locul de productie si pana la destinatie si care permite transportul, manipularea, depozitarea, distribuirea si consumul corect al produsului. Un ambalaj este eficient din punct de vedere economic cand este corespunzator din punct de vedere tehnic si care permite realizarea cat mai rapida si cat mai usoara a operatiilor de ambalare, transport, distributie, vanzare si consum al produsului; ocupa spatii reduse; are masa si costul cat mai reduse.

Eficienta economica a ambalajelor se stabileste pe baza urmatorilor indici[2]:

·     indici spatiali;

·     indici de masa;

·     indici de consum;

·     indici de cost;

·     indici de reutilizare;

·     indici de productivitate.

          

            Indicii spatiali  cel mai des calculati sunt:

1. Volumul util ( Vu):

           Vi

Vu = ------- * 100

          Vg

Vi = volumul interior al ambalajului (dm3);

Vg= volumul de gabarit al ambalajului (dm3).

2. Volumul de depozitare ( Vd):

           Vr 

Vd = ------- * 100

          Vg 

Vr = volumul de gabarit al ambalajului, redus prin pliere sau demontat ( dm3).

4.     Suprafata exterioara specifica ( S):

        Se         dm2

S = ------- ( --------)

         Qa         kg

Se = suprafata exterioara a ambalajului

( dm2);

Qa = capacitatea de incarcare a ambalajului  ( kg).

Acest indicator se poate calcula si pentru numar de produse, iar formula are la numitor, in loc de Qa, n, unde n este numarul de produse care se exprima in bucati.

Gradul de ocupare a suprafetei de depozitare si transport

(Qs):          Sa * n0

Qs = -----------  * 100

            Sm

Sa = suprafata bazei ambalajului (dm2);

Sm = suprafata “modul” a paletei(dm2);

no = numarul de ambalaje asezate pe suprafata „modul” intr-un strat ( buc.).

5.     Grad de utilizare a capacitatii de incarcare (Qq)

           Ma* Qa*no*N

Qq = -------------------- * 100

                  Qo

Ma = masa ambalajului gol (kg);

N = numarul de straturi de ambalaje suprapuse (buc.);

Qo = capacitatea de incarcare a mijlocului de transport si depozitare (kg).

Indicii de masa

1.     Masa utila ( Mu), in raport cu:

-        capacitatea de incarcare:

           Ma

Mu = ------ * 100

          Qa

-        volumul interior:

           Ma        kg

Mu = ------ (---------)

           Vi        dm3

-        numarul de produse continute in ambalaj:

            Ma         kg

Mu =---------- (------ )

           n           buc

2.     Masa utila neta ( Mn)         

          Ma

Mn =---------  * 100

          Ma* Qa 

Indici de consum

1.     Consum de material de ambalaj (K1), in raport cu:

-        capacitatea de incarcare:

               Ma * Nm         kg

K1 = ------------- (   ----- )

              Qa             kg

Nm = consum specific de material pentru confectionarea ambalajelor

-        numarul de produse continute in ambalaj:

                                             Ma * Nm      kg

K1 = ------------ (  ----- )

              n            buc.

2.     Consum aparent (K2);numarul de ambalaje necesar pe tona de produs ambalat;

                                   1000

K2 = --------- (buc.)

           Qa

Indici de cost

1.     Cost specific ( C1); costul ambalajului raportat la costul produsului ambalat:

             Ca

            ------ + Cm + Cx           

              z                             lei

C1= ------------------------- (---- ) 

                  Cp                     lei

Ca = costul ambalajului (lei);

Cm= costul materialelor auxiliare (lei);

Cx = costul operatiei de ambalare (lei);

Cp = valoarea produsului ambalat (lei);

 z  = numarul minim de circuite de refolosire.

Indici de productivitatea muncii la operatiunile de preambalare – ambalare

1.Numarul produselor ambalate pe ora – om (IP1);

               Nps          buc.

IP1= ------------ ( --------- )

         Dh * Ns         h/om

     Nps = numarul produselor ambalate

            Indici de reutilizare

1.     Numarul minim de cicluri de utilizare anual (Ncua);

                365

Ncua =  --------

               Dcu

Dcu= durata medie a unui ciclu de utilizare

(zile).

2. Durata de serviviu ( Ds);

Ds= Ncu * Dcu

3.Numarul total de cicluri de utilizare ( Ncu);

Ncu= Ncua * Ds

4. Cota minima de restituire anuala (Cra);

                    1

Cra = 1 -  ------ * 100

                 Ds   

             5. Cota minima de restituire pe ciclu de utilizare (Crc);

                 1

Crc= 1 - ----- * 100

              Ncu

9.7 Tendinte si perspective privind ambalajele bunurilor de consum

Se evidentiaza o serie de tendinte actuale pentru ambalajele produselor, cum sunt:

Ø     Gasirea de noi materiale pentru ambalare care sa respecte cerintele tehnice, comerciale si de marketing impuse ambalajelor;

Ø     Modernizarea metodelor de ambalare;

Ø     Innoirea si diversificarea continua a ambalajelor, in stransa interdependenta cu modificarea continua a gamei sortimentale;

Ø     Protectia si refacerea mediului inconjurator.

Perspectivele privind ambalajele bunurilor de consum sunt determinate, potrivit specialistilor si in viitorii 20-30 de ani de cerintele consumatorilor. De aceea, eforturile industriei ambalajelor trebuie sa se axeze, in principal, pe satisfacerea acestor exigente, pe asigurarea unei calitati optime cu investitii minime.

Referitor la cerintele consumatorului, acestea au in vedere urmatoarele:

Ø     Cresterea gradului de cultura, informare, civilizatie;

Ø     Starea materiala aflata in continua crestere;

Ø     Timp disponibil tot mai scurt, dedicat cumparaturilor, care vor necesita identificare si selectionare rapida a marfurilor;

Ø     Dotarile casnice tot mai moderne (bucatarii dotate cu cuptoare microunde, cafea expresso etc., produse electrocasnice sofisticate);

Ø     Cresterea sensibilitatii consumatorului pentru protejarea mediului, prin evitarea factorilor de risc. In acest scop exista deja bazele tehnice pentru ca in anul 2011 gospodina sa plece la cumparaturi cu bagheta NIRA (near infrared analysis – analiza rapida in infrarosu), sistem folosit pentru prima data in SUA pentru evidentierea impurificarii medicamentelor. Este un procedeu rapid, prin care  in produsul ambalat se poate semnala orice material daunator.

Ø     Se preconizeaza cresterea numarului familiilor cu unul sau doi membrii aspect care va necesita adaptarea la acest fenomen a portiilor de alimente ambalate. In astfel de familii vor fi tot mai multi batrani pentru care este importanta o manipulare simpla a ambalajelor.

Ø     Un numar tot mai mare de cetateni isi vor rezolva problemele de alimentatie in locuri publice (cantine, camine, restaurante), fiecare necesitand ambalaje diferite ca forma, dimensiuni, cantitati.

Pornind de la efectele dezvoltarii tehnicii de calcul, care pot modifica atat proiectarea si fabricarea ambalajelor, cat si modul lor de utilizare, se poate imagina ca in secolul urmator cumparatorul va intra in magazin avand in buzunar un cititor laser, cu ajutorul caruia va obtine informatii cu privire la produs, pret, cantitate, folosire, putand emite cu microcalculatorul pe care-l detine si cecul pentru plata, in caz de cumparare.

Productia de ambalaje va trebui sa raspunda in viitoarele decenii si multitudinii de cerinte generate de formele moderne de comert ale sec. al XXI- lea. Astfel, in SUA se prevede ca ponderea cea mai mare a desfacerilor de marfuri sa revina, in continuare, magazinelor cu autoservire, centrelor comerciale si depozitelor. Dar se apreciaza ca va creste, in acelasi timp, numarul magazinelor specializate care vor solicita ambalaje pretentioase si o sporire a exigentei fata de procesul de ambalare a produselor.

9.8. Etichetele si rolul lor in comertul contemporan

A. Importanta si functiile etichetei

Un rol important in definirea calitatii si identificarii cu usurinta a caracteristicilor specifice ale produselor precum si a modului de intretinere pe durata utilizarii il are etichetarea marfurilor.

Eticheta reprezinta totalitatea informatiilor care insotesc produsul respectiv si pe care sunt inscrise detalii privind caracteristicile  de calitate ale acestuia. Scopul  etichetarii este acela de a furniza consumatorilor toate informatiile necesare, verificabile si usor de comparat, pentru ca acestia sa poata efectua in cunostinta de cauza o alegere corecta, alegand acel produs care corespunde cel mai bine cu nevoia lor, cu posibilitatile lor financiare, sau cu interesul lor de moment. De asemenea, eticheta trebuie sa informeze consumatorii asupra riscurilor la care acestia ar putea fi expusi.

Eticheta reprezinta orice material scris, imprimat, litografiat, gravat sau ilustrat care contine elementele de identificare a produsului si care insoteste produsul sau este aderent la acesta.

Asadar, rolul esential al etichetei este acela de  a oferi informatii despre produs. Etichetarea formeaza, pe plan international, un obiect al cercetarilor si preocuparilor continue, concretizate in reglementari si recomandari speciale, cu atentie sporita si grad mare de exigenta.  Si la nivel national, gradul de detaliere, limba folosita pentru transmiterea informatiilor sunt reglementate, astfel incat producatorii si comerciantii au un control redus asupra etichetei.

Eticheta indeplineste doua functii:

ü     Functia persuasiva;

ü     Functia informationala.

Functia persuasiva „pune accent pe convingerea consumatorului prin evidentierea temei promotionale sau a logo-ului, in timp ce informarea consumatorului trece pe locul doi. Cuvintele standard, precum nou, imbunatatit, super, au un impact redus asupra consumatorilor care evalueaza marfurile, acestia fiind de cele mai multe ori saturati de aceste noutati”. Prin aceasta functie, eticheta joaca un rol important de marketing, care este des folosit, pentru ca este primul lucru pe care il analizeaza consumatorul atunci cand este in faza de analiza a produsului pentru a-l cumpara.

Functia informationala are drept scop ajutarea consumatorului sa selectioneze marfa conform propriilor convingeri si necesitati.

Informatiile obligatorii pe care trebuie sa le includa o eticheta in Romania, sunt:

ü     Denumirea produsului;

ü     Numele si adresa producatorului, importatorului sau distribuitorului inregistrat in Romania;

ü     Cantitatea neta;

ü     Conditii de depozitare sau folosire;

ü     Locul de origine ( daca este cazul);

ü      Lista ingredientelor folosite;

ü     Instructiuni de folosire;

ü     Mentiuni suplimentare pe grupe de produse.

Informatia inscriptionata trebuie sa fie de asa natura mentionata incat sa fie usor de inteles de catre oricine. Mentiunile de etichetare trebuie redactate in limba nationala, lizibil si inteligibil, asezate in mod vizibil. Fac exceptie de la prevederea redactarii in limba nationala marcile de fabrica sau de comert, denumirile de firme si denumirile arhicunoscute publicului larg (pizza, chips, snacks, croissant, pop-corn). In plus, informatiile de pe eticheta nu trebuie sa prezinte modificari (stersaturi, inlocuiri sau adaugari) care pot induce in eroare consumatorul. In ceea ce priveste alimentele, se interzice reetichetarea acestora.

Informatiile inscrise pe eticheta nu trebuie sa induca in eroare consumatorii la achizitionarea produselor in privinta caracteristicilor, naturii, identitatii, proprietatilor, compozitiei, cantitatii, durabilitatii, originii sau provenientei produselor; este interzisa atribuirea unor proprietati pe care produsele nu le poseda, dupa cum este interzisa sugerarea unor caracteristici speciale, atunci cand in realitate toate produsele similare au aceleasi caracteristici (de exemplu, mentiunea „fara colesterol” pe unele sticle de ulei, cand se stie ca toate sortimentele de ulei vegetal sunt fara colesterol – doar produsele de origine animala au colesterol). Suplimentar, elementele de etichetare nu trebuie sa faca referire la proprietati medicale, precum :

”ajuta la reducerea riscului de …. Sau: ajuta la intarirea sanatatii… este un aliment sanatos… etc. Aceste mentiuni pot fi facute in cazul alimentelor destinate special bolnavilor cu anumite afectiuni sau in general alimentelor, cu conditia sa fie in prealabil testate si avizate ca avand proprietati medicale speciale. Aceste restrictii – de inducere in eroare si cele referitoare pe proprietatile medicale - se aplica, de asemenea, si la prezentarea alimentelor (forma, aspectul, ambalarea, materialul de ambalare) precum si in publicitatea acestora.

B. Evolutia etichetarii pe plan international

Pe plan international, se acorda o importanta deosebita etichetarii produselor alimentare. Aceasta face obiectul unor reglementari speciale,  mai ales din punctul de vedere al sortimentului si amplorii informatiilor privind specificul valorii de intrebuintare, a modului de pastrare si de utilizare. Cele mai importante reglementari internationale privind etichetarea marfurilor alimentare, desi cu caracter de recomandare, sunt cele elaborate de Comitetul pentru etichetarea bunurilor alimentare din cadrul Comisiei Codex Alimentaries, organism ce-si desfasoara activitatea sub egida FAO/OMS. Cele mai importante documente sunt Codul de etichetare a bunurilor alimentare. Comitetul Codex pentru etichetarea produselor alimentare are in cuprinsul recomandarilor sale urmatoarele precizari mai importante:

Ø     eticheta se aplica pe ambalajul produselor si poate cuprinde: marci, imagini imprimate, stantate sau aplicate, fise sau alte materiale descriptive;

Ø     este interzisa cu desavarsire crearea unei imagini eronate, false, mincinoase cu privire la produs astfel incat consumatorul sa fie dus in eroare cu privire la unele caracteristici ale acestuia.

SUA sunt preocupate de educatia prin intermediul etichetei, urmarindu-se constientizarea consumatorului asupra preocuparii pe care trebuie sa o aiba pentru o alimentatie sanatoasa si asupra alegerii cu responsabilitate a produselor alimentare in special, dar si a produselor industriale. Intrucat in SUA  exista in prezent o preocupare deosebita pentru incurajarea schimbarilor pozitive in alimentatie, au aparut reglementari in ceea ce priveste obligativitatea etichetelor produselor alimentare de a mentiona declararea continutului nutritiv al produselor. Aceasta reglementare exista inca din anul 1973, dar avea un caracter facultativ si putine etichete aveau aceste informatii. Intrucat problema alimentatiei sanatoase este o prioritate in aceasta tara, a fost elaborat Documentul Educatiei si Etichetarii Nutritionale. Acest document este alcatuit din 23 de reguli care urmaresc: continutul etichetei si declararea ingredientelor folosite, reguli privind produsele alimentare care necesita etichetare nutritionala, anumite reguli medicale. Prin elaborarea acestui document si mediatizarea lui se spera ca educarea consumatorilor va inregistra efecte pozitive cu consecinte favorabile asupra starii de sanatate si siguranta in alimentatie.

Reglementarile adoptate in tarile U.E. sunt mult mai detaliate si precise. Astfel, Directiva Consiliului C.E.E. din 18 decembrie 1978 actualizata in 1989 extinde intelesul termenului de etichetare la mentiunile, indicatiile, marcile de fabrica sau comerciale, imaginile sau simbolurile referitoare la un produs ce figureaza pe orice ambalaj, document afis si eticheta care insotesc produsul sau se refera la el.Tot aici sunt precizate interdictii sau limitari ale etichetarii in ceea ce priveste identitatea, calitatea, conservarea, originea, provenienta produsului etichetat.

Uniunea Europeana are preocupari intense pentru crearea unui cadru adecvat institutiilor guvernamentale si nonguvernamentale de protectie a consumatorului, care au in vedere generalizarea „etichetei nutritionale”. Aceasta insoteste produsele alimentare si ofera informatii de ordin nutritional prezentat intr-o ordine anume:

-        valoarea energetica a produsului ambalat si etichetat, exprimata in Kcal sau Kj;

-        cantitatea de proteine,  grasimi si glucide, exprimata in g la 100 g de produs;

-        valoarea biologica a produsului.

Aceste elemente au fost denumite „cei patru CODEX” si obligativitatea prezentarii lor pe etichetele produselor alimentare apare in prezent in tari ca: Germania, Belgia, Olanda, Anglia, Irlanda. Consumatorii europeni sunt in prezent preocupati de informatii privind elemente ca zaharul, colesterolul, grasimile, de aceea preocuparea pentru introducerea obligativitatii etichetelor nutritionale in toate tarile Europei este foarte intensa. De altfel, aceasta eticheta este agreata si de firmele europene, care doresc in acest fel sa se distanteze de marfurile contrafacute sau falsificate care pot aparea pe piata, la preturi mai mici, fiind totodata un stimulent in realizarea unor produse superioare calitativ. Consumatorul este multumit ca ii sunt respectate drepturile de optiune pentru un produs sau altul, iar sistemele de administratie publica considera ca prin intermediul etichetei se poate face in mod eficient o adevarata educatie in calitate de consumator, constientizandu-l pe acesta de propriile sale necesitati si cerinte biologice.

Prin aderarea la Uniunea Europeana, Romania a creat conditiile de aliniere la normele europene din punct de vedere legislativ in domeniul etichetarii. In acest sens au aparut HG 106/2002 privind etichetarea alimentelor, HG 785 din 1996 privind etichetarea produselor textile si OG nr. 21/1992 privind protectia consumatorului, prin care se prevad drepturile consumatorilor privind produsele alimentare si nealimentare comercializate pe teritoriul romanesc, precum si caracteristicile esentiale ale produselor comercializate. Sunt enumerate principalele mentiuni care trebuie sa fie cuprinse in etichete, elementele de identificare obligatorii, modalitatea in care se aplica etichetele pe ambalajul produsului.

C. Eco-eticheta

Incepand cu anul 1993, pentru a incuraja sectoarele industriale si comerciale sa produca si sa distribuie bunuri de consum mai putin nocive pentru mediul inconjurator U.E. a propus crearea si utilizarea eco-etichetei.

Eco-eticheta are drept scop pe de o parte, de a incuraja industria sa proiecteze si sa realizeze produse care au un impact minor asupra mediului, iar pe de alta parte, sa informeze consumatorii asupra impactului pe care produsele utilizate il au asupra mediului inconjurator.

Tarile europene au raspuns extrem de favorabil acestei provocari. Anglia a fost prima tara care a hotarat introducerea eco-etichetei pentru bunurile de consum, urmata de Franta si tarile europene nordice – Norvegia, Suedia, Finlanda, Islanda. Acestea au stabilit un sistem comun de etichetare ecologica  coordonat din 1989 de „Nordic Council”. Datorita dezvoltarii acestui tip de etichetare si interesului crescut al tarilor Uniunii Europene fata de acest mijloc de informare a consumatorilor, se incearca in prezent sa se creeze un cadru legislativ armonizat, prin care vor fi promovate produsele care au un impact ambiental redus, pe intregul lor ciclu de viata. Dreptul de aplicare a eco-etichetelor este foarte restrictiv, nefiind permise produselor care contin substante considerate a fi periculoase pentru viata si sanatatea consumatorilor  sau sunt produse prin procedee poluante. In comertul exterior  produsele insotite de eco-etichete trebuie sa fie insotite de certificate sanitare care sa ateste ca in tara de provenienta nu exista boli ale plantelor sau animalelor. Standardele pentru aceste produse stabilesc cadrul adecvat pentru cultivarea produselor agricole sau cresterea animalelor. Aceste standarde sunt stabilite de catre asociatii private, intreprinderi, organisme de certificare sau de catre stat. De exemplu, sistemele de etichetare sponsorizate de guverne de gasesc in Germania (Ingerul albastru), Japonia (Eco Mark), Tarile Nordice (Lebada Alba), iar sisteme de etichetare private se gasesc in SUA(Crucea Verde), Suedia (Optiunea Ecologica Buna). Incadrarea produselor in categoria produse ecologice este voluntara, dar odata sumata aceasta obligatie, intreprinderea trebuie sa se conformeze standardelor severe existente.

Daca in trecut imaginii grafice a produselor i se acorda o atentie modesta, in prezent grafica produselor reprezinta o adevarata virtuozitate estetica si in acelasi timp  o reprezentare fidela a produsului in cauza. Exista in prezent o metodologie a proiectarii si executarii etichetelor, care prin utilizarea unor tehnici speciale, capteaza atentia cumparatorilor asupra acelor elemente ale etichetei pe care un producator sau altul doresc sa le puna in evidenta in mod deosebit, astfel incat produsul sa fie remarcat, individualizat si dorit. Pentru etichetele alimentare, declararea potentialului nutritiv prin transmiterea mesajului informational se face folosind mijloace vizuale care, dupa psihologilor, au cea mai mare sansa de a fi percepute de consumator. Astfel, din totalul informatiilor percepute prin intermediul organelor de simt, 73% sunt receptate prin vaz. 

In Uniunea Europeana exista si etichete regionale care atesta ca produsele sunt obtinute din anumite regiuni si poseda caracteristici specifice datorate particularitatii regiunii lor. De asemenea, odata cu dezvoltarea marcii de calitate, in tarile Uniunii Europene exista etichete specifice care atesta ca produsul poseda un anumit ansamblu de caracteristici distincte care ii confera o calitatea deosebita si particularitati de exceptie. Astfel este in Franta „eticheta rosie”. Rolul jucat de etichete in ultimul deceniu este tot mai mare, oferind un avantaj comercial considerabil produselor de calitate, contribuind de asemenea la informarea corecta si completa a consumatorilor.



[1] Purcarea Anca, Ambalajul, atitudine pentru calitate, Ed. Expert, Bucuresti, 1999.

[2] Falnita Eugen, Bazele merceologiei, Ed. Mirton, Timisoara, 2000.


loading...
Nu se poate descarca referatul
Acest referat nu se poate descarca

E posibil sa te intereseze alte referate despre:


Copyright © 2017 - Toate drepturile rezervate QReferat.ro Folositi referatele, proiectele sau lucrarile afisate ca sursa de inspiratie. Va recomandam sa nu copiati textul, ci sa compuneti propriul referat pe baza referatelor de pe site.
{ Home } { Contact } { Termeni si conditii }

Referate similare:





loading...


Cauta referat