Cauzele razboaielor dintre daci si romani
Studierea cauzelor acestor razboaie ar parea superflua, avand in vedere conflictul perpetuu, de secole, dintre romani si populatiile transdanubiene. Totusi, nici una din confruntarile anterioare nu a avut amploarea celor doua razboaie dacice ale lui Traian si nu au avut scopul - sau un scop atat de clar definit - precum acela al lui Traian: de a transforma Dacia in provincie romana.
Incercand a deslusi cauzele acestor razboaie, este drept a da mai intai cuvantul celor vechi; din pacate, cunoastem numai opinia cuceritorilor, chiar si acestea din doua surse depasind un secol intre ele.
Astfel, referindu-se la lipsa de barbatie a lui Domitian, Pliniu cel Tanar afirma despre daci: "Prin urmare au prins curaj, au scuturat jugul si nu mai luptau cu noi pentru libertatea lor, ci pentru supunerea noastra si nu mai incheiau nici macar un armistitiu decat pe picior de egalitate si ca sa primeasca ei conditiile noastre, trebuia mai intai ca noi sa le primim pe ale lor." Desigur, autorul roman exagereaza mult cand afirma ca dacii se razboiau cu intentii anexioniste.
Faptul ca Decebal, diplomat abil, stiuse sa intoarca sortii izbanzii in favoarea sa si sa utilizeze ajutoarele romane in scopul intaririi stapanirii sale, nemultumeau pe Traian. :"Deoarece, daca un rege barbar a ajuns pana intr-acolo cu nerusinarea si nebunia sa, incat sa merite mania si indignarea ta" , scrie Pliniu cel Tanar.
Mai moderat si mai lucid, Cassius Dio scrie despre Traian:"Cugeta la cele savarsite de acesta si era coplesit cand se gandea la sumele de bani pe care trebuiau sa le plateasca in fiecare an."
Rezulta din aceste texte ca pricipala cauza de ingrijorare era cresterea puterii dacilor. Imperiul avea experienta grava a prezentei unui vecin puternic la granitile sale orientale: regatul partic, care ameninta continuu posesiunile romane din Orient.
Celalalt motiv invocat de istoricul antic - sumele de bani anuale platite ca subsidii -nu poate fi apreciat cu justete , data fiind imposibilitatea de a evalua cuantumul acestora. Se poate crede ca, plata acestor subsidii catre diferiti printi barbari reprezinta o povara financiara apreciabila, de aceea nu o data imparatii romani au procedat la reducerea lor.
Fara indoiala, acestea reprezentau motive serioase, iar ele au atarnat mult in cumpana in propaganda imperiala in jurul problemei dacice. Totodata, atat Augustus, cat si , mai recent, Domitian si-au dat seama de dificultatea cuceririi, dar mai ales a mentinerii unei noi provincii; se stie doar ca Hadrian, abia urcat pe tron, era hotarat s-o abandoneze. Se pare ca insusi Traian a ezitat in luarea unei decizii, ca atat mai mult cu cat a avut de infruntat si opozitia senatului.
Motivele expuse de autorii antici erau, chiar si numai ele, suficiente pentru a justifica razboiul. Dar anexarea Daciei avea in vedere intr-o masura la fel de insemnata, daca nu chiar mai mare - prada de razboi si exploatarea bogatiilor Daciei.
Intr-o masura, a tras in cumpana si personalitatea imparatului : militar innascut , unul din cei mai de seama comandanti de osti pe care i-a dat Roma. Cel putin in cazul expeditiei contra partilor, este limpede ca Traian dorea sa imite pe Alexandru Cel Mare, cuceritorul Orientului.
In ceea ce-l priveste pe Decebal, el si-a dat seama, desigur, de schimbarea de orientare in politica romana odata cu urcarea pe tron a lui Traian.
Razboiul din anii 101-102
La 25 martie 101, imparatul Traian parasea Roma si se indrepta spre Moesia Superioara, care reprezinta baza de pornire a operatiunilor militare.
Pregatirile fusesera minutioase si durasera aproape trei ani. Pentru a facilita concentrarea efectivelor si legaturile cu Panonia , imparatul a intreprins doua lucrari de arta de mare importanta. Pe malul drept al Dunarii, in clisura Cazanelor, a pus sa se taie un drum in stanca. De asemenea, pentru a usura legaturile pe Dunare, impiedicate de cataractele (pragurile) de la Portile de Fier, a pus sa se sape un canal de-a lungul malului drept.
In vederea razboiului armata romana era formata din cele 4 legiuni ale Pannoniei, doua ale Moesiei Superioare, trei ale Moesiei Inferioare si alte cateva aduse de pe Rin;in total 13-14 legiuni, numarand peste 70.000 oameni, la care se adaoga un mare numar de unitati auxiliare din armata regulata dar si formatiuni etnice speciale, recrutate din randul diferitelor popoare. Operatiunile de debarcare erau sprijinite de flota dunareana, classis Flavia Moesica, astfel incit forta de invazie se ridica la cca. 150.000 de oameni. Unitatile militare erau puse sub comanda unor generali si ofiteri capabili si incercati pe campul de lupta precum C. Iulius Quadratus Bassus, viitor guvernator al Daciei, P.Aelius Hadrianus (viitorul imparat), ca si o serie de tehnicieni precum gromaticul Balbus.
Armata dacilor era apreciabila ca forta insa numeric abia de trecea de 50.000 de oameni. Cum rezulta de pe Columna, armata lui Decebal era formata dintr-o cavalerie luptand cu arcuri si o pedestrime inarmata cu palose, sabii, iar ca stindard aveau vestitul balaur draco.
Decebal a incercat sa coalizeze la cauza antiromana si unele neamuri vecine precum bastarnii si sarmatii precum si pe Pacorus II regele partilor.
Desfasurarea primul razboi:
Armata romana a patruns in Dacia pe un pod de vase, asa cum se vede intr-o scena de pe Columna lui Traian. Ajuns pe celalalt mal Traian tine sfat de razboi iar sub comanda sa coloana traverseaza Banatul spre Tibiscum. O a doua coloana a armatei romane a patruns in Dacia pe la Dierna (Orsova), a inaintat pe Valea Cernei si a Timisului, intalnindu-se cu prima coloana la Tibiscum (Jupa, langa Caransebes). Este posibil ca o a treia coloana sa fi patruns pe la Drobeta, iar de aici a trecut pe sub munti urcand apoi prin pasul Valcan spre Sarmizegetusa.Patrunzand pe teritoriul Daciei romanii consolidau terenul ocupat contruind castre, drumuri si poduri inaintand fara incidente. Decebal ii astepta pe romani intr-un loc prielnic pentru a da batalia, la Tapae. Inclestarea dintre daci si romani a fost crancena asa cum reiese din scena de pe Columna lui Traian. In fata coplesitoarei forte expeditionare romane, Decebal se hotareste sa se retraga spre cuibul de vulturi din munti si sa reziste in cetatile cu ziduri de piatra. Intre timp evenimentele iau o intorsatura noua. In iarna anilor 101-102, Decebal a incercat sa schimbe soarta razboiului, organizand o diversiune: invazia dacilor aliati cu sarmatii, roxolanii si burii germanici asupra Dobrogei.
Ei au trecut Dunarea inghetata apropiindu-se de zidurile fortificatiei romane ale caror ziduri incearca sa le sparga cu "berbecii". Atacul a luat prin surprindere garnizoanele romane invadatorii umplandu-se de prazi.
Traian insusi se imbarca pe o corabie, plutind pe Dunare in jos si ii ataca infrangandu-i pe daci si aliatii lor. Lupta a fost cumplita si a durat pana la caderea noptii, iar pe locul unde s-a desfasurat imparatul Traian a intemeiat "Orasul Victoriei" numit Nicopolis ad Istrum. Decebal a trimis soli, chiar inainte de infrangere dar tratativele au esuat. Luptele se reiau, armata romana incepe sa urce pe munti, ocupand cu mari primejdii colina dupa colina apropiindu-se astfel de capitala dacilor. Traian folosindu-se de o tehnica militara adecvata pentru asedierea si cucerirea cetatilor, executa o operatiune de invaluire dinspre sud si sud-est pana cand armata sa a ajuns in fata Sarmizegetusei. In urma luptelor dintre daci si romani armata condusa de Traian este victorioasa Dacia fiind invinsa dar nu zdrodita.
