Consideratiuni privind legalitatea deportatilor si dreptul deportatilor de a reveni la bastina

Consideratiuni privind legalitatea deportatilor si dreptul deportatilor de a reveni la bastina

a) Deportarile staliniste si dreptul intern sovietic

Deportarile staliniste au fost acte ilegale care au incalcat atit Constitutia URSS in vigoare la acea data (din anul 1936), cit si cea a republicilor unionale care constituiau Uniunea Sovietica.

Deportarile din anii stalinismului in general, si cele din RSSM in particular, au violat aproape fiecare articol din Capitolul X al Constitutiei sovietice, care se referea la drepturile si obligatiunile fundamentale ale cetatenilor (Fundamental Rights and Duties of Citizens). Maniera in care au fost infaptuite deportarile, conditiile de viata care li s-a impus deportatilor au incalcat un sir de drepturi care se 'asigurau' cetatenilor de Constitutia URSS: dreptul cetatenilor la 'odihna si concediu' (art.119), 'intretinere la batrinete si in caz de boala ori pierdere a capacitatii de munca' (art.120), educatie (art. 121), 'libertatea constiintei' (art.124), 'inviolabilitatea persoanei' (art.127), 'inviolailitatea locuintei' (art.128) etc.

Deportarile din Moldova din anii 1941, 1949 si 1951, in timpul carora oamenii au fost ridicati de la casele lor cu forta si cu confiscarea averii, indiferent de virsta si starea sanatatii, fara judecata au violat in mod flagrant si Constitutia RSS Moldovenesti.

Constitutia RSSM din februarie 1941 (care cu unele modificari a fost in vigoare pina in anul 1978), garanta cetatenilor RSSM un sir de drepturi si libertati. Conform Constitutiei, de exemplu, nimeni nu putea sa fie arestat decit in urma unei hotariri judecatoresti ori cu sanctiunea procurorului (art.105), iar proprietatea 'personala' era aparata prin lege (art.10). Articolul 106 din Constitutie apara prin lege 'neatinjerea locuintei' .

In URSS caracterul anticonstitutional al deportarilor staliniste a fost subliniat pentru prima oara public de Nikita Hrusciov in cuvintarea sa din 25 februarie 1956 de la Congresul XX al PCUS. In sirul de crime comise de Stalin el a inclus si deportarea caracilor, calmicilor,cecenilor, ingusilor si balkarilor din locurile lor de origine. Dar dupa condamnarea cultului personalitatii autoritatile sovietice au facut foarte putin pentru reabilitarea popoarelor deportate si intoarcerea lor la locurile de bastina, deoarece schimbarile survenite in URSS dupa Congresul XX al PCUS au fost superficiale, de suprafata, nu au avut scopul de a schimba natura regimului instituit de Stalin. In consecinta unele dintre popoarele deportate lupta si in prezent pentru revenirea lor la bastina.

Vina principala pentru transferurile masive de populatie din Moldova, dupa cum am mentionat deja, o poarta conducerea de partid si sovietica a URSS. Totodata trebuie de spus ca multe persoane au nimerit in listele de deportare in urma servilismului conducatorilor locali, denunturilor, fapt care nu priveaza de vina in totalitate societatea moldoveneasca. Mai trebuie de amintit si faptul ca multi dintre deportati intorcindu-se la bastina erau tratati de consateni cu dispret, erau priviti cu ostilitate.

b) Deportarile staliniste si dreptul internationl.

Pina in prezent interzicerea transferurilor masive de populatie fie ca au loc in timp de razboi sau de pace, pe un teritoriu ocupat sau sub proprie suveranitate, nu si-au gasit inca codificarea in dreptul international. Cu toate acestea suntem in drept sa credem ca ele, daca s-ar produce, constituind o flagranta incalcare a drepturilor omului, nu ar mai fi o 'afacere interna' a statului ce le-ar infaptui, dar a intregii comunitati internationale. Alfred M. de Zayas, unul dintre cercetatorii cei mai cunoscuti in problematica transferurilor masive de populatie, inca in anul 1975 scria in acest sens urmatoarele: 'It may contended that if apartheid is no longer the exclusive concern of the state of South Africa, then surely massive displacements of population with the attendant inhumanities and the high loss of life due to exposure and starvation are also the legitimate concern of the international community, even if such displacement occur wholly within the borders of a sovereign state' .

Aparitia in cadrul OSCE a asa-numitului 'Cos III al dimensiuni umane' (OSCE Human Dimension 'Basket III'), reactiile comunitatii internationale din ultimii ani la cazurile de inalcare a drepturilor omului din unele tari sunt dovezi ca preocuparea comunitatii internationale pentru respectarea de catre state a drepturilor omului a sporit semnificativ dupa 1975. O realizare importanta in domeniul dimensiunii umane, care, in opinia noastra, poate fi o garantie a nerepetarii unor deportari masive de populatie de tipul celor staliniste, este Documentul Reuniunii CSCE de la Moscova cu privire la Dimensiunea umana (4 octombrie 1991) in care statele participante au declarat in mod categoric ca angajamentele luate in domeniul dimensiunii umane are matters of direct and legitimate concern to all participating states and do not belong exlusively to the internal affairs of the state concerned.
In anii postbelici insa, comunitatea internationala nu era atit de preocupata de problematica drepturilor omului ca in prezent, iar principiul neamestecului in afacerile interne a statelor era absolutizat. Mai mult decit atit, transferurile masive de populatie daca se infaptuiau in baza unor tratate interstatale erau considerate legale, atit doar ca ele trebuiau sa se desfasoare 'intr-o maniera umana si de ordine' 'in an orderly and humane manner') .

Este adevarat ca pe parcursul celui de-al doilea Razboi mondial Aliatii, inclusiv URSS, s-au exprimat in repetate rinduri impotriva transferurilor masive de populatie, insa condamnarile lor s-au limitat doar la deportarile infaptuite de autoritatile hitleriste . Dar, desi in Carta Tribunalului Militar International de la Nurenberg deportarile au fost calificate drept 'crime de razboi' si 'crime impotriva umanitatii', iar unii criminali de razboi erau deja judecati pentru crime care includeau si transferul masiv de populatie , dupa cum am mentionat mai sus, ele au continuat si in primii ani postbelici.

Este important de subliniat faptul ca in timpul procesului de la Nurenberg transferurile masive de populatie infaptuite de autoritatile germane naziste au fost condamnate cu vehementa si de reprezentantii URSS. La 26 februarie 1946, de exemplu, L.N.Smirnov, Assistant Prosecutor for the Soviet Union, a condamnat expulzarile de populatie infaptuite de autoritatile germane in Polonia, Iugoslavia si Slavonia, calificindu-le drept crime impotriva umanitatii. Pentru a demonstra responsabilitatea acuzatului Joachim von Ribbentrop, ex-Ministru al Afacerilor externe al Reich-ului, pentru expulzarile slovenilor din Germania el a citat un raport german cu titlul 'The Expulsion of the Slovenes from Germany to Croatia and Serbia, as well as of Serbs from Croatia to Serbia', aprobat de Ribbentrop la 31 mai 1941, concluzionind: 'We are thus able to prove that the direct responsibility for this crime against humanity rests on the Defendant Von Ribbentrop' (sublinierea ne apartine).

Sustinind insa faptul ca in anii postbelici interzicerea transferurilor masive de populatie nu isi gasisera codificarea in dreptul international, nu dorim nici de cum sa sustinem ca deportarile staliniste nu intrau in contradictie cu unele angajamente luate de URSS pe plan international in domeniul protectiei drepturilor omului. Este destul sa amintim ca deportarea de la 13 iunie 1949 s-a infaptuit la numai citeva luni dupa adoptarea, la 10 decembrie 1948, de catre Adunarea Genrala a ONU a Declaratiei Universale a Drepturilor Omului, iar la 9 decembrie 1948 fusese adoptata Conventia cu privire la prevenirea si pedeapsa pentru crima de genocid
Article 2 of the Convention defines genocide as encompassing any of the following acts committed with intent to destroy, in whole or in part, a national, ethnic, racial or religious group, as such:

a) killing members of the group
b) causing serious bodily or mental harm to members of the group
c) deliberately inflicting on the group conditions of life calculated to bring about its physical destruction in whole or in part
d) imposing measures intedend to prevent births within the group
e) forcibly transferring children of the group to another group .

Daca luam in seama conditiile in care au fost transportati deportatii in Siberia si Asia Mijlocie, conditiile lor inumane de viata si de trai in Gulaguri, credem ca nu este greu a demonstra ca deportarile au condus la moartea unui numar impunator de deportati precum si la 'serioase daune corporale si mentale' la membrii 'grupurilor' deportate din Moldova ('Martorii lui Iehova' a fost un grup religios care se inscrie intocmai in termenii Conventiei) si, deci, ca au fost in contradictie cu prevederile Conventiei mentionate mai sus.

c) Dreptul de a reveni la bastina

Dreptul primordial pentru persoanele supuse deportarilor trebuie sa fie cel de a reveni la bastina. Pina in prezent insa de acest drept sunt private popoare intregi, inclusiv unele dintre cele care au cazut prada samovolniciei staliniste. Un exemplu in acest sens sunt meshii care au fost deportati in luna noiembrie 1944 din Georgia in Uzbekistan. Timp de peste 50 de ani incercarile lor de a se intoarce la bastina au intimpinat mai intii rezistenta autoritatilor sovietice, iar apoi a celor georgiene si a populatiei de astazi a Meshetiei. Pina in prezent au reusit sa se intoarca la bastina doar circa 300 meshi.

Dupa dezmembrarea URSS, Statele membre ale CSI, dorind sa restabileasca in drepturi popoarele si persoanele deportate din locurile lor de origine, au semnat la 9 octombrie 1992 , la Bishkek, un acord 'Cu privire la restabilirea in drepturi a persoanelor, minoritatilor nationale si a popoarelor deportate' (Agreement on question related to the restoration of the rights of deported persons, national minorities and peoples'). In Acord, statele au condamnat practica totalitara din trecut de stramutare fortata a popoarelor, a minoritatilor nationale si a cetatenilor fostei URSS si si-au luat angajamentul sa asigure 'to deported persons voluntarily returning to the places of their residence at the moment of deportation, political, economic and social rights and conditions for their accommodation, employment, education, national, cultural and spiritual development, that are equal to the rights of citizens permanently residing there'.

Din pacate pina in prezent Acordul citat mai sus ramine neoperational si, ca alte sute de acorduri semnate in cadrul CSI, nu este privit de statele semnatare ca un document obligatoriu pentru ele. Neajunsul esential al Acordului este faptul ca el nu prevede un mecanism de implementare a lui.

Dreptul persoanelor deportate de a se intoarce la bastina este recunoscut si de legislatia interna a Republicii Moldova. Articolul 11 din 'Legea Republicii Moldova privind reabilitarea victimilor represiunilor politice savirsite de regimul comunist totalitar de ocupatie (7 noiembrie 1917 - 23 iunie 1990)', din 8 decembrie 1992, stipuleaza: 'Se recunoaste dreptul persoanelor supuse represiunilor si ulterior reabilitate de a domicilia in localitatile in care au trait pina la represiune. Acest drept se recunoaste si pentru membrii familiei lor, precum si pentru rudele care au trait impreuna cu ele' . Vom vedea insa mai departe, ca acest drept in mare masura ramine declarativ.

Ceea ce este necesar in prezent este includerea dreptului de intoarcere la bastina a persoanelor si popoarelor deportate in 'lista' drepturilor fundamentale a drepturilor omului. Sustinem intru-totul ideea expusa de unii specialisti in dreptul international cu privire la necesitatea adoptarii unei Conventii privind prevenirea si pedeapsa crimei de transfer masiv de populatie . Avem convingerea ca adoptarea unei asemenea Conventii nu numai ca ar conduce la reducerea cazurilor de transfer masiv de populatie, dar va contribui si la facilitarea procesului de intoarcere la bastina si integrare in societate a persoaneor si popoarelor deportate in anii stalinismului.