Formarea sl alcatuirea partii minerale a solului

FORMAREA Sl ALCATUIREA PARTII MINERALE A SOLULUI

1. ORIGINEA PARTII MINERALE A SOLULUI

In prima faza a formarii ei, partea superioara a litosferei a avut un aspect dur, fiind alcatuita din roci masive, rezultate prin racirea si consolidarea magmei vulcanice. Aceste roci au fost supuse permanent actiunii destructive a factorilor de mediu, suferind modificari fizico-chimice profunde. Astfel, rocile dure au fost maruntite si afanate, partea superioara a litosferei fiind formata, ulterior, predominat diri roci sedimentare si mai putin din roci dure (magmatice si metamorfice). Asupra rocilor maruntite si afanate a actionat in permanenta factorul biologic, determinand, pe langa transformarile fizico-chimice, si transformari biochimice, care au dus la formarea solurilor.

Deci, litosfera, prin compozitia ei chimica, mineralogica si petrografica, influenteaza direct formarea si insusirile solului.

1.1. Compozitia chimica a scoartei terestre

Litosfera, invelisul solid (scoarta terestra) cel mai exterior al glo­bului pamantesc, care are o grosime variabila (25 km sub Alpi, 50 km sub Carpati, 80 km in Caucaz), este alcatuita dintr-un numar mare de minerale si roci. Ca urmare are o compozitie chimica foarte complexa (tabel 1.).

Se poate constata deci ca in litosfera se gasesc toate elementele chimice cunoscute, dar in proportii foarte diferite. Astfel:

0, Si si Al componentele principale ale silicatilor sunt cele mai raspandite din scoarta terestra (82,58%);

elementele fundamentale (esentiale) care intra in componenta organismelor in proportie de circa 99% - C, H, N, P, S, O - cu exceptia oxigenului, se gasesc in cantitati reduse;

elementele secundare - Mg, Ca, K, Na, CI - se gasesc in cantitati relativ mari;

microelementele indispensabile pentru plante - Fe, Mn, Mo, Cu, Zn, Co, I, Se, la care unii autori mai adauga F, Ba, B si Sr - cu exceptia Fe, se gasesc de asemenea in cantitati relativ mici.

Din cele prezentate rezulta ca, in formarea solului, un rol deosebit de important il au siliciul, aluminiul si fierul si ca azotul si fosforul, elemente foarte importante pentru nutritia plantelor se gasesc in cantitati infime (0,03% N si 0,12% P); in sol, proportia acestora creste ca urmare a acumularii selective prin procese biochimice.

Compozitia mineralogica a scoartei terestre

In scoarta terestra elementele chimice se gasesc sub forma de combinatii numite minerale.

Mineralele sunt corpuri naturale, solide, cu exceptia mercurului, formate dintr-un element sau mai multe elemente, omogene din punct de vedere fizic si chimic care iau parte la alcatuirea rocilor.

Din cele peste 000 minerale cunoscute, mai raspandite si importante in procesul de solificare sunt circa 100.

Dupa compozitia chimica si structura cristalina, mineralele se grupeaza in urmatoarele clase:

Clasa elementelor native;

Clasa sulfurilor;

Clasa sarurilor haloide - saruri ale acizilor halogenati;

Clasa oxizilor si hidroxizilor - combinatii ale oxigenului cu metale si metal oi de;

Clasa compusilor acizilor oxigenati: - azotic - azotati;

carbonic - carbonati;

sulfuric - sulfati;

fosforic - fosfati;

silicic - silicati;

Clasa sarurilor acizilor organici - fara importanta pedologica

Dintre grupele de minerale, predominante sunt urmatoarele:

60% - feldspatii si feldspatoizii - adica sarurile acizilor silicici cu Al si K sau uneori cu Na si Ca;

17% amfiboli si piroxeni - asa zisii silicati feromagnezieni;

12% cuart - bioxid de siliciu;

4% mice - silicati cu Al si K - mica alba;

silicati cu Fe si Mg, Al si K - mica neagra;

1 % minerale de titan.

Se observa deci marea raspandire a silicatilor, 75% din masa litosferei fiind alcatuita din silicati.

Compozitia petrografica a litosferei

Ramura stiintelor geologice care se ocupa cu studiul, clasificarea si descrierea rocilor se numeste PETROGRAFIE (sau Petrologie).

Roca este o asociere de doua sau mai multe minerale ce iau parte la alcatuirea litosferei. Sunt insa si roci alcatuite dintr-un singur mineral (monominerale) ca de exemple gipsul, sarea, calcarul cristalin, cuartitul s.a.

Dupa origine si mod de formare rocile se clasifica astfel:

Roci magmatice (eruptive) sunt rqcile ce s-au format prin consolidarea, in interiorul scoartei terestre sau la suprafata ei, a unei topituri naturale formate din silicati si oxizi saturati cu vapori de apa si gaze, numita magma.

Roci metamorfice sunt rocile ce iau nastere prin transformarile suferite de rocile preexistente (magmatice, sedimentare sau chiar metamorfice), datorita schimbarii conditiilor de presiune, temperatura si chimism din scoarta terestra, ca urmare a unor miscari tectonice sau ascensiunii unei topituri magmatice.

Roci sedimentare (secundare) sunt rocile care provin din sedimentarea materialului ce rezulta din dezagregarea si alterarea unor roci preexistente si care in marea lor majoritate contin in masa lor resturi de animale si plante numite fosile.

Volumul litosferei, pana la adancimea de 16 km, este alcatuit in proportie de 95% din roci magmatice si metamorfice si 5% din roci sedimentare.

La suprafata globului pamantesc insa, 75% sunt roci sedimentare si 25% roci magmatice si metamorfice.

Deci, in principal, solul, care se gaseste la suprafata litosferei, se formeaza pe roci sedimentare.

2. PROCESELE DE FORMARE A PARTII MINERALE A SOLULUI

Mineralele si rocile de la suprafata litosferei au fost supuse perma­nent unor procese intense de transformare sub actiunea agentilor atmos­ferei, hidrosferei si biosferei, rezultand o formatiune noua care poarta denumirea de pedosfera. In aceasta, rocile au devenit afanate, permeabile pentru apa si aer, iar elementele chimice componente au trecut in forme mai simple, accesibile organismelor vegetale. Procesele care au determinat aceste transformari sunt cele de dezagregare si alterare.

2.1. Procesele de dezagregare

Dezagregarea este un proces fizico-mecanic si bio-mecanic de marun-tire a rocilor si mineralelor in particule de diferite marimi, fara ca mate­rialul maruntii sa sufere transformari chimice. Dezagregarea se desfa­soara sub influenta atmosferei, hidrosferei si biosferei.

1. Dezagregarea prin intermediul atmosferei. Atmosfera actioneaza in procesul de dezagregare prin variatiile de temperatura si prin vanturi.

a. Dezagregarea datorita variatiilor de temperatura se mai numeste si dezagregare termodinamica. Rocile si mineralele fiind, in general, rele conducatoare de caldura, se incalzesc mai repede si mai intens la suprafata decat in interior. Datorita incalzirii mai puternice, straturile de la suprafata se vor dilata mai mult, desprinzandu-se de cele interioare. In acest caz iau nastere fisuri paralele cu suprafata rocii. Cand temperatura aerului scade, straturile de la suprafata se racesc mai repede si se contracta mai puternic decat cele din interior. Datorita contractarii mai puternice a straturilor de la suprafata se produc fisuri perpendiculare pe suprafata rocii. Procesul de dilatare si contractare se repeta permanent, ca urmare a variatiei tempe­raturii, ducand la maruntirea rocilor si mineralelor in particule din ce in ce mai mici. Variatiile de temperatura pot fi diurne si sezoniere.

Intensitatea dezagregarii termodinamice este influentata de urmatorii factori:

amplitudinea variatiilor de temperatura - cu cat diferenta dintre temperaturile maxime si minime este mai mare, cu atat dezagregarea este mai puternica;

frecventa variatiilor de temperatura - cu cat variatiile de tempe­ratura se succed mai des, cu atat dezagregarea este mai intensa;

culoarea rocilor - rocile de culoare inchisa absorb mai multa cal­dura, deci se dilata mai puternic si determina forte antagoniste mai accen­tuate intre suprafata si interior in comparatie cu rocile de culoare deschisa;

heterogenitatea rocilor - favorizeaza dezagregarea prin comportarea diferita a mineralelor componente. Astfel, caldura specifica, conductivitatea calorica si coeficientul de dilatare difera de la un mineral la altul. De exemplu, caldura specifica a cuartului este de 0,1667 cal/gr, iar a biotitului de 0,2080; conductivitatea calorica este la feldspati 0,058, iar la mica 0,024, coeficientul de dilatare la cuart este de 0,000310, la ortoza 0,000170, iar la calcit 0,000200. Cu cat sunt mai heterogene, rocile se vor
incalzi si raci neuniform si deci se vor dezagrega mai intens. Maruntirea rocilor este cu atat mai accentuata, cu cat mineralele componente sunt alcatuite din cristale mai mari si cu caracteristici mai deosebite.

In stransa legatura cu dezagregarea rocilor sub influenta variatiilor de temperatura este si actiunea de inghet si dezghet, care mai poarta denu­mirea de gelivatie. In fisurile si porii rocilor patrunde apa care, prin inghet, isi mareste volumul si preseaza asupra rocii, ducand la desfacerea ei in bucati. Gelivatia este foarte activa in iernile cu ingheturi si dezgheturi repetate si se poate resimti in sol pana la adancimea de circa 1 m, pe cand dezagregarea datorita variatiilor de temperatura se manifesta pana la circa 30 cm adancime in conditiile tarii noastre.

Actiunea de inghet si dezghet este aceea care determina si marun-tirea brazdelor bolovanoase ramase dupa araturile adanci de toamna.

b. Dezagregarea prin actiunea vantului Se manifesta prin sfaramarea mecanica a rocilor datorita fortei cu care vantul le izbeste in miscarea lui (300-400 kg/cm²). Actiunea mecanica a vantului cuprinde trei procese dis­tincte: erodare (coroziunea eoliana), transport (deflatia sau denudatia eoliana) si sedimentare sau depunere a materialului transportat.

. Procesul de roadere (coroziune) produce modelarea sau slefuirea rocilor. Intensitatea eroziunii depinde de: frecventa vantului, viteza lui, gradul de incarcare al vantului cu graunti de nisip si heterogenitatea roci­lor. Astfel, cu cat vanturile sunt mai puternice, mai frecvente si contin particule mai multe, au o putere mai mare de roadere. Rocile omogene sunt netezite la suprafata, iar cele heterogene prezinta diferite excavatiuni, capatand forme foarte diferite (de exemplu 'Babele' din Bucegi).

Procesul de transport consta in indepartarea particulelor rezultate prin coroziune sau dezagregare termodinamica. Vantul transporta particulele in toate directiile prin rostogolire sau aerian, deci si in sens contrar gravi­tatiei. Distanta la care pot fi transportate particulele depinde de: intensitatea vantului, natura curentilor (curentii verticali transporta la distanta mai mare), marimea, densitatea si forma particulelor, uniformitatea si gradul de aco­perire al terenului cu vegetatie. Maruntirea materialului sub actiunea van­tului are loc in timpul transportului prin rostogolire la suprafata paman­tului, prin lovire de diferite obstacole si prin frecarea particulelor transpor­tate intre ele.

Procesul de sedimentare incepe atunci cand puterea de transport a vantului a scazut, iar materialul depus da nastere la depozite eoliene sub forme de dune si interdune (in zone nisipoase) sau alte forme.

Dezagregarea prin intermediul hidrosferei. Hidrosfera actioneaza in procesul de dezagregare prin intermediul apei din fisuri si pori, a apei de siroire si torentilor, a apelor curgatoare, cat si a apei solide sub forma de zapada si gheturi.

=> Actiunea apei din fisuri si pori, se realizeaza prin presiuni mari [pe care aceasta le exercita. Astfel, in fisurile de 1 micron apa exercita o presiune de aproximativ 1,5 kg/cm², in timp ce in fisurile de 1 milimicron presiunea poate ajunge pana la 1500 kg/cm . Aceasta forta este capabila sa determine maruntirea celor mai dure roci. Apa din fisuri si pori mai poate slabi coeziunea dintre particule si prin actiunea de dizolvare, usurand, astfel maruntirea rocilor.

=> Actiunea apelor de siroire si torenti, este destul de puternica si se pune in evidenta pe versanti, in timpul ploilor torentiale sau topirii bruste a zapezii. Siroaiele si torentii, datorita volumului mare de apa si, mai ales, a vitezei, disloca prin eroziune cantitati mari de material, care este in continuu maruntit prin izbire si rostogolire.

=> Actiunea apelor curgatoare, se manifesta de-a lungul cursurilor, de la izvoare pana la varsare, prin roadere, transport si depunere.

In bazinul superior al cursului, unde pantele sunt mai abrupte si scurgerile mai rapide, predomina procesul de desprindere a materialului si de maruntire prin izbire, frecare si rostogolire. In bazinul mijlociu predo­mina procesul de transport al materialului erodat fie sub forma de sus­pensie (material fin), fie prin tarare sau rostogolire (material grosier), cand se continua maruntirea. In bazinul inferior predomina procesul de depu­nere a materialului sub forma de aluviuni.

=> Actiunea zapezilor si ghetarilor. Zapezile realizeaza desprinde­rea si maruntirea rocilor si mineralelor in timpul avalanselor ce se produc in zona montana. Puterea de antrenare a acestora este foarte mare, maruntirea blocurilor de roca desprinse realizandu-se prin izbire, frecare si rostogolire.

Ghetarii actioneaza in procesul de dezagregare prin eroziune, trans­port si depunere ca si apele curgatoare. Datorita greutatii masei de gheata, cantitatea de material antrenat de ghetar este foarte mare, eroziunea se mani­festa cu aceeasi intensitate in toate punctele de contact cu roca si pe intre­gul curs al vaii glaciare. Viteza de deplasare a ghetarului este foarte mica, de la cativa cm la 1-2 m in 24 ore. Materialul erodat, transportat si depus de ghetari, poarta denumirea de material morenic.

Dezagregarea prin intermediul biosferei. Biosfera produce dezagregarea rocilor si mineralelor prin actiunea organismelor vegetale si animale si are o intensitate mult mai redusa in comparatie cu atmosfera si hidrosfera.

Actiunea organismelor vegetale se produce, mai ales, datorita radacinilor, care patrund in fisurile rocilor si care, prin ingrosare, exercita presiuni laterale mari (30-50 kg/cm²), provocand maruntirea acestora. Rada­cinile au si o actiune chimica de dizolvare, slabind, astfel, coeziunea dintre particule.

Actiunea organismelor animale se realizeaza prin galeriile, cana­lele sau cuiburile pe care acestea le sapa pentru a-si asigura existenta. Astfel, ramele, furnicile, harciogii, cartitele etc. sapa galerii pentru procurarea si depozitarea hranei, producand maruntirea pamantului. In stepa, pe o suprafata de 1 ha, s-au numarat pana la 000 vizuini de popandai si pana la 40.000 galerii de soareci; de asemenea, s-a stabilit ca, in 50 de ani, ramele prelucreaza complet solul pe adancimea de 25 cm, iar 95% din insecte isi duc o parte din viata in pamant.

In natura maruntirea rocilor si mineralelor se mai produce si sub actiunea  fortei gravitationale. Astfel, de pe marginea prapastiilor si abrup-turilor se desprind blocuri de stanca; acestea, in cadere, se lovesc de alte stanci si se maruntesc. De asemenea, pe versantii cu panta mare, tot sub actiunea gravitatiei, se deplaseaza fragmente sau blocuri, care prin izbire, frecare si rostogolire se maruntesc.

2.2 Procesele de alterare

Alterarea este procesul chimic de transformare a mineralelor si rocilor, rezultand produsi cu proprietati noi, deosebite de ale vechilor mine­rale. Deci, spre deosebire de dezagregare, care realizeaza o simpla marun-tire, alterarea realizeaza transformari profunde, chimice si biochimice.

Alterarea se petrece concomitent cu dezagregarea, aceste procese completandu-se reciproc. Astfel, in masura in care maruntirea este mai avansata, si alterarea ia amploare mai mare, deoarece suprafata libera care poate fi atacata de agenti chimici devine mereu mai mare. De exemplu, prin maruntirea unui cub cu latura de 1 cm in cuburi cu latura de 0,0000001 cm rezulta IO²¹ cuburi cu suprafata totala de 60.000.000 cm² (tab.2).

Alterarea, ca si dezagregarea, se petrece sub actiunea factorilor atmosferei, hidrosferei si biosferei (factorilor biotici).

Actiunea atmosferei in procesul de alterare. Atmosfera actio­neaza in procesul de alterare prin componentele aerului. Aerul atmosferic contine aproximativ 79% azot, 21% oxigen si 0,03% dioxid de carbon.

Actiunea cea mai intensa in alterarea mineralelor o are oxigenul si dioxidui de carbon. Actiunea de alterare a oxigenului se manifesta prin procesul de oxidare, iar a dioxidului de carbon prin procesul de carbona-tare si bicarbonatare.

Formarea si alcatuirea partii minerale a solului

Tabelul 2.

Cresterea suprafetei totale in functie de gradul de maruntire a materialului

Oxidarea este un proces de combinare a unei substante cu oxi­genul: (2S02+02=2S03), sau de pierdere de hidrogen, sau de trecere a unei substante constituite din elemente cu valente inferioare pozitive la cele care contin elemente cu valenta superioara pozitiva. In general, prin oxidare, elementele trec de la o valenta mai mica la alta mai mare.

Cele mai frecvente procese de oxidare in masa solului se intalnesc la compusii fierului, manganului si sulfului, care se gasesc in compozitia diverselor minerale. In reteaua cristalina a silicatilor, fierul si manganul se pot gasi sub forma redusa, ca ioni ferosi si manganosi sau ca oxizi ferosi si manganosi. Prin oxidare trec sub forma de oxizi ferici si manganici. Daca oxidarea fierului se petrece in mediul uscat se obtine hematitul, iar daca se petrece in mediul umed se formeaza limonitul, conform reactiilor:

2 Fe O + O = Fe₂0₃

4Fe O + 0₂ +3 H₂0 = 2Fe₂0₃ . 3H₂0

In cazul cand rocile sunt bogate in siderit, procesul de oxidare se petrece astfel:

2 FeC0₃+ O = Fe₂0₃ + 2 C0₂

4 FeC0₃ + 0₂ + 6 H₂0 = 4Fe(OH)₃ +4C0₂

Sulfurile, prin oxidare, sunt transformate in sulfat feros:

FeS₂+6 O = FeS0₄+S0₂

FeS₂+3 0 + H₂0 = FeS0₄ +SH₂

Sulfatul feros, prin oxidare in prezenta apei, da limonitul si acidul sulfuric care, in contact cu carbonatul de calciu, formeaza sulfatul de calciu hidratat:

4 FeS0₄ + 2 O +7 H₂0 = 2 Fe₂0₃ . 3 H₂0 + 4 H₂S0₄

H₂S0₄ + CaC0₃ + 2 H₂0 = CaS0₄ . 2 H₂0 + H₂C0₃

Oxidarea duce la atenuarea proprietatilor bazice, respectiv la accen­tuarea celor acide, iar mineralele devin mai stabile si deci, se favorizeaza depunerea lor in masa solului.

In sol au loc si procese de oxidare a materiei organice care, in con­ditii puternic aerobe, este descompusa pana la produsi finali: CO2, H2O si diverse substante minerale, ce pot servi pentru nutritia plantelor. De exem­plu, azotul amoniacal rezultat din descompunerea substantelor organice este trecut prin oxidare biochimica in acid azotos si apoi in acid azotic care, prin combinare cu diferite baze, da nastere azotatilor din sol.

Reducerea este fenomenul invers oxidarii, prin reducere intelegand orice proces chimic in care se pierde oxigen, se castiga hidrogen, sau orice proces prin care un element trece de la o valenta superioara pozitiva la o valenta inferioara pozitiva:

Fe₂0₃ + H₂ = 2 FeO + H₂0

Reducerea poate avea loc alternativ cu procesul de oxidare, mediul aerob favorizand oxidarea, iar mediul anaerob reducerea. Procesele de redu­cere in sol sunt determinate fie de apa stagnanta de la suprafata solurilor argiloase, fie de apa freatica la mica adancime. Prin alternarea perioadelor umede cu cele secetoase se pot realiza conditii succesive anaerobe si aerobe, in acest caz, compusii sub forma redusa ai fierului, de culoare cenusie sau verzuie-vinetie, sunt 'impestritati' cu compusi de fier oxidati de culoare roscata sau galbuie. Alternarea succesiva a conditiilor aerobe si anaerobe (sub influenta excesului de umiditate freatica sau stagnanta) si formare a compusilor de fier sub forma oxidata si redusa se numeste gleizare sau stagnogleizare.

Reducerea determina accentuarea proprietatilor bazice, compusii redusi devin solubili si pot migra pe profilul de sol.

Sub influenta descarcarilor electrice azotul atmosferic poate fi oxidat, dizolvat in apa de ploaie si adus in sol. Aici el trece in nitrati sau poate fi redus pana la amoniac.

Carbonatarea si bicarbonatarea este determinata de dioxidul de carbon. Apa acidulata cu CO2 actioneaza asupra bazelor rezultate din alterarea diferitelor minerale, dand nastere la carbonati si bicarbonati. Astfel, in urma procesului de debazificare a silicatilor, rezulta hidroxizi de potasiu, de sodiu, de calciu, de magneziu etc. Aceste baze, in prezenta apei si a dioxidului de carbon, trec in carbonati:

2 KOH + C0₂ + H₂0 = K₂CO₃ + 2 H₂0

Ca(OH)₂ + C0₂ +H₂0 = CaC0₃ +2 H₂0

Carbonatii de Na si K sunt solubili si se spala in profunzime. Car-bonatii de Ca si Mg sunt foarte greu solubili, din care cauza ii gasim la diferite adancimi in masa solului (in regiunile aride la semiumede).

Atunci cand CO2 se gaseste in cantitate mai mare in sol, carbonatii trec in bicarbonati. Procesul este reversibil:

K₂CO₃ + CO₂+H₂O = 2KHC0₃

CaC0₃ + C0₂ + H₂0 = Ca(HC0₃)₂

Importanta procesului de carbonatare este legata in special de trans­formarea carbonatilor de Ca si Mg greu solubili in bicarbonati, care sunt usor solubili. Bicarbonatul de Ca este de 100 de ori mai solubil in apa decat carbonatul de Ca. Ionii de Ca si Mg se deplaseaza de la suprafata spre adan­cime sub forma de bicarbonati solubili si se depun in masa solului prin tre­cerea sub forma de carbonati greu solubili, ca urmare a pierderii de CO2.

Datorita depunerii carbonatilor, se formeaza in adancime un orizont caracteristic notat cu Cea (orizont C carbonato-acumulativ).

In regiunile secetoase, unde sunt frecventi curentii ascendenti de apa, mai ales in lunile de vara, bicarbonatii pot urca din profunzime in ori­zonturile superioare, uneori chiar la suprafata solului unde, prin pierderea CO2, precipita sub forma de carbonati. Acest fenomen constituie carbonata-rea secundara, cunoscuta si sub denumirea de recarbonatare sau regradare.

Actiunea hidrosferei in procesul de alterare. Alaturi de aerul atmosferic, apa joaca un rol important in procesul de alterare a compusilor minerali si organici. Principalele procese de alterare datorita apei sunt: hidratarea si hidroliza.

1. Hidratarea este procesul prin care apa este retinuta de minera­lele din sol fie sub forma de molecule, fie sub forma de grupari OH. Poate fi de doua feluri: fizica si chimica.

> Hidratarea fizica consta in atragerea apei la suprafata particu­lelor minerale datorita, pe de o parte, energiei libere de la suprafata aces­tora, rezultata in urma dezagregarii minerale, iar pe de alta parte, datorita caracterului de dipol al moleculei de apa.

Fig. Hidratarea cationilor:

sus dipoli de apa; jos cation hidratat

(Pallmann, citat de Bunescu, 1980)

Moleculele de apa retinute la suprafata particulelor formeaza un strat subtire ce poarta denumirea de pelicula de hidratare sau apa pelicuIara. Gradul de hidratare depinde de maruntirea materialului, de concen­tratia solutiei, de temperatura, de valenta si raza ionului hidratat. Cu cat materialul dezagregat este mai maruritit, cantitatea de apa fixata este mai mare. O concentratie mai mare a ionilor in solutie, determina o hidratare mai redusa a acestora. Cresterea temperaturii solutiei, stimuleaza miscarea ionilor si le reduce gradul de hidratare. Gradul de hidratare al ionilor creste o data cu cresterea valentei si cu scaderea 'razei ionice'. Prin urmare, dintre ionii de aceeasi valenta se vor hidrata mai puternic cei care au raza ionica mai mica. Deci, puterea de hidratare a principalilor cationi descreste astfel: Li, Na, K, Mg, Ca, Fe.

Hidratarea fizica nu determina modificari chimice substantiale, dar inlesneste actiunea altor procese de alterare.

Hidratarea chimica consta in patrunderea apei in reteaua crista­lina a mineralelor fie sub forma moleculara (apa de cristalizare), fie sub forma de OH (apa de constitutie), determinand transformari mai profunde, ceea ce duce la aparitia de noi minerale. De exemplu, anhidritul (CaSCU), prin hidratare chimica, trece in gips (CaSC>4-2 H2O), iar hematitul (Fe2C>3) poate sa treaca in limonit (Fe203-nH₂0) sau in hidroxid de fier (Fe(OH)3).

Mineralele pot sa sufere si procesul de deshidratare, adica de pier­dere de apa. Apa retinuta prin hidratare fizica se pierde mai usor, chiar la temperaturi obisnuite, in timp ce apa retinuta prin hidratare chimica se pierde la temperaturi mult mai mari. Unele minerale se hidrateaza foarte puternic, incat reteaua cristalina se distruge, iar ionii componenti trec in solutie, proces numit dizolvare. Trecerea ionilor in solutie se datoreaza aco­perii cu o pelicula de apa foarte groasa.

2. Hidroliza (hydros - apa, lio - a dezlega) este procesul de alterare a mineralelor si consta in combinarea chimica a elementelor de disociatie ale mineralului supus alterarii, cu elemente de disociatie ale apei, pana la stabilirea unui echilibru chimic care este conditionat climatic.

Silicatii - principalele minerale componente ale scoartei terestre -sunt saruri ale acidului silicic (acid slab) cu diferite baze puternice: NaOH, KOH, Ca(OH)2 etc. Deci silicatii vor hidroliza alcalin. Silicatii sunt mine­rale insolubile; de aceea, hidroliza lor se face pe etape. Principalele etape sunt: debazificarea, desilicifierea si argilizarea.

Debazificarea se petrece astfel: in urma proceselor de dezagregare, la suprafata fragmentelor de minerale se gasesc diferiti ioni (K⁺, Na⁺, Mg^T+, Ca⁺⁺ etc). Apa care vine in contact cu particulele dezagregate si care contine dizolvat CO2, disociaza in ioni de H⁺ si OH' (H₂0 -> H⁺ + OH'), lonii de H, avand o energie de schimb foarte mare, patrund cu usurinta in reteaua cristalina a silicatilor, scotand de la suprafata acestora ionii de K⁺, Na⁺, Mg⁺⁺ sau Ca⁺⁺. Acesti ioni trec in solutie si formeaza, impreuna cu gruparile OH-> OH^- diferite baze - KOH, NaOH, Mg(OH)₂, Ca(OH)₂, astfel:

K⁺ K⁺

Silicat  K⁺ + H⁺ + OH ^- = Silicat H⁺ + KOH

Deci, ionul de H⁺ a inlocuit din reteaua silicatului ionul de K -> K⁺, iar acesta a intrat in reactie cu gruparea OH formand KOH, care este o baza ce disociaza puternic in K⁺ si OH'. Prin disocierea bazelor for­mate solutia devine alcalina.

Bazele, rezultate in urma debazificarii silicatilor primari reactio­neaza cu apa acidulata cu dioxid de carbon formand carbonati si apa: 2 KOH + H₂0 + C0₂ = K2CO3 + 2 H₂0

Daca in solutia de alterare se gasesc si alti acizi in afara de acidul carbonic (acid clorhidric, sulfuric etc), se formeaza sarurile respective (cloruri, sulfati etc.)

Desilicifierea este faza in care, din reteaua silicatului primar, se pune in libertate o mare parte din dioxidul de siliciu (Si02) sub forma de silice secundara hidratata: Silicatii primari, supusi alterarii, sunt constituiti in mare parte din Si02, iar acesta, in prezenta solutiilor puternic alcaline, este partial solubilizat. Alcalinizarea solutiei se realizeaza in prima faza, prin eliberarea bazelor, iar silicea secundara eliberata se depune sub forma unui praf de culoare albicioasa.

Argilizarea. Nucleele alumino-silicice ramase dupa debazificare si desilicifiere sufera diferite procese de hidratare si afanare rezultand silicati noi, complecsi, numiti silicati secundari. Acestia sunt principalii constituenti ai argilei; de aceea faza deformare a silicatilor secundari se numeste argil-izare. Argilizarea sau formarea argilei din sol reprezinta, deci, transfor­marea nucleelor alumino-silicice, prin diferite procese de hidratare si afa­nare, intr-o serie de silicati secundari, cu o retea cristalina noua, deosebita de a silicatilor primari. Silicatii secundari se mai numesc silicati paman-tosi sau argilosi.

Procesul de hidroliza se petrece cu intensitati diferite de la o zona la alta si este cu atat mai puternic, cu cat mineralele sunt mai maruntite, silicatii primari sunt mai bogati in elemente bazice, iar concentratia solu­tiei in ioni de hidrogen este mai ridicata.

O influenta deosebita asupra procesului de hidroliza a silicatilor primari o au conditiile climatice, mai ales umiditatea si temperatura. Astfel, in conditii de umiditate mare, temperatura scazuta si reactie acida, silicatii primari sunt supusi unei debazificarii intense, iar bazele rezultate trec in saruri care sunt spalate in profunzime. Spalarea rapida a bazelor deter­mina o desilicifiere slaba a silicatilor, datorita lipsei reactiei bazice. In aceste conditii se formeaza un silicat secundar sarac in cationi bazici, numit caolinit, iar procesul se numeste caolinizare. In cazul ortozei reactia este:

Si₃0₈AlK + 2 H₂0 + C0₂  = 2 Si0₂- A1₂0₃ . 2 H₂0 + 4 Si0₂ + K₂C0₃

Ortoza Caolinit

in conditii de umiditate si temperatura moderate, cu reactia neutra sau alcalina, debazificarea silicatilor si indepartarea sarurilor este mult mai lenta. Se formeaza ca silicat secundar, in prima faza, sericitul, iar in conti­nuare se formeaza illitul, montmorillonitul, beidellitul etc, minerale argiloase bogate in elemente bazice. Procesul se numeste sericitizare si se petrece astfel:

in conditii de umiditate si temperatura ridicate (la ecuator), hidroliza este foarte intensa, silicatii primari fiind desfacuti pana la componen­tele de baza. Se elibereaza o mare cantitate de baze care, imprimand solu­tiei o reactie puternica alcalina, determina o desilicifiere pronuntata. Siliceacoloidala si sarurile formate sunt spalate in profunzime, la suprafata scoartei
alterate se acumuleaza oxizii de fier si aluminiu. Oxizii de fier capata o culoare asemanatoare tiglei sau caramizii, de aici denumirea procesului de lateritizare (lat. later = tigla, caramida):

2 Si₃O_gAlK + 15 H₂0 + C0₂ = 6 Si (OH)₄ 2 Al (OH)₃ + K₂C0₃
Ortoza Sericit hidratat

Hidroliza are o importanta foarte mare in procesul de alterare a silicatilor primari, deoarece contribuie la formarea componentului mineral principal al solului 'argila ' si, in acelasi timp, pune in libertate diferite saruri necesare nutritiei plantelor si diferiti oxizi si hidroxizi de fier, alu­miniu etc, care intra in compozitia solurilor.

Actiunea biosferei in procesul de alterare. Alterarea biochimica este determinata de prezenta in sol a vietuitoarelor si se petrece asupra componentilor minerali si organici. Acest proces de alterare este determi­nat, in cea mai mare masura, de organismele vegetale, dar si de organismele animale.

Organismele vegetale actioneaza in mod direct asupra rocilor si mineralelor de unde isi extrag elementele nutritive. De exemplu, diatomeele si radiolarii extrag din silicati siliciu; lichenii si muschii se stabilesc direct pe roca de unde isi extrag elementele nutritive (lichenii extrag elementele bazice, iar muschii prefera mediul acid); unele microorganisme ataca felds-patii, apatitul etc, de unde solubilizeaza potasiul. In urma acestor activi-j tati, mineralele si rocile se altereaza.

O importanta mult mai mare in procesul de alterare o are contri­butia indirecta a organismelor vegetale. Astfel, prin actiunea microorga­nismelor asupra materiei minerale si organice se elibereaza dioxid de carbon si diferiti acizi minerali (azotos, azotic, sulfuric etc.) si acizi organici (acetic, tartric, citric etc), care contribuie la procesul de alterare.

Plantele superioare actioneaza in procesul de alterare prin interme­diul radacinilor, prin care secreta o serie de acizi organici, cu ajutorul carora dizolva partea minerala din jur si extrag elemente nutritive. O contributie imporanta in procesul de alterare il au acizii humici rezultati din humifi-carea resturilor organice sub actiunea microorganismelor.

Organismele animale au o contributie mai redusa in procesul de alterare, ele actionand prin secretarea diferitelor substante chimice, cu aju­torul carora descompun materia minerala si organica, schimbandu-i compo­zitia chimica. Astfel, materialul coprogen trecut prin corpul ramelor are o alta compozitie chimica in comparatie cu materialul mineral sau organic anterior.

PRODUSI REZULTATI PRIN PROCESELE DE DEZAGREGARE SI ALTERARE

Produsele ce rezulta din dezagregarea si alterarea mineralelor si roci­lor se diferentiaza dupa gradul de maruntire si dupa compozitia chimica. Produsele de dezagregare sunt alcatuite din particule grosiere, iar cele de alterare sunt compusi noi, foarte fini, care in contact cu apa pot da solutii sau suspensii coloidale. Principalele produse rezultate prin alterare si deza­gregare sunt reprezentate prin: saruri, oxizi si hidroxizi, silice coloidala, minerale argiloase, praf, nisip, pietricele, pietre si bolovani.

Sarurile. Rezulta prin reactia dintre baze si diferitii acizi ce se gasesc in solutie. Dupa gradul de solubilitate, se impart in saruri: usor solu­bile, mijlociu solubile, greu solubile si foarte greu solubile.

Sarurile usor solubile. Dintre cele mai frecvente, sunt: sarurile acidului azotic (azotatii de Na, K si Ca); sarurile acidului clorhidric (cloru­rile de Na, K, Mg si Ca); unele saruri ale acidului sulfuric (sulfati de Na, K si Mg); unele saruri ale acidului fosforic (monocalcici si dicalcici), fosfati ferosi; unele saruri ale acidului carbonic (carbonatul de sodiu). Fiind solu­bile, aceste saruri sunt usor spalate pe profilul de sol.

Sarurile mijlociu solubile sunt reprezentate prin sulfatul de calciu (gips), care la 18°C are o solubilitate in apa de 2,3 g/l. in regiunile umede el poate fi spalat in adancime pana la apa freatica.

Sarurile greu solubile sunt reprezentate prin carbonati de calciu si magneziu. Cea mai mare importanta o au carbonatii de calciu, care influen­teaza favorabil proprietatile fizice si chimice ale solului. Aceste saruri devin solubile in apa incarcata cu dioxid de carbon, cand trec in bicarbonati.

Sarurile foarte greu solubile sunt reprezentate prin fosfatii de fier si aluminiu, care apar in solurile acide, prin combinarea acidului fosforic cu fierul si aluminiu. In solurile alcaline, bogate in calciu, se poate forma fosfatul tricalcic - Ca₃(P0₄)2, de asemenea foarte greu solubil.

Oxizii si hidroxizii. Cei mai raspanditi in masa solului sunt cei de fier, aluminiu, mangan si siliciu, care se formeaza in urma alterarii sili-catilor.

Oxizii si hidroxizii de fier provin in sol prin alterarea mineralelor care contin ioni de fier in reteaua cristalina. Fierul este scos din retea sub forma de hidroxid de fier, de natura coloidala (Fe(OH)3), care in mare parte se depune sub forma de geluri amorfe sau, prin deshidratare, trece in sescvio-
xizi, cei mai raspanditi fiind: limonitul (2Fe203-3H20), goethitul (Fe2O3-H20), hematitul (P^O-i) etc. Sescvioxizii mai puternic hidratati imprima solurilor din regiunile umede o culoare bruna-galbuie, iar cei slab hidratati, o culoare roscata sau ruginie aprinsa.

In mediul acid, compusii coloidali ai fierului se deplaseaza de la suprafata solului spre adancime, depunandu-se in orizontul B, la suprafata agregatelor structurale.

O parte din hidroxizii de fier intra in reactie cu acizii humusului formand fero-humatii.

Oxizii si hidroxizii de aluminiu provin in masa solului prin alterarea diferitilor silicati care contin acest element. Hidroxidul de aluminiu este un gel amorf, incolor, si translucid, care se mentine in aceasta forma foarte scurt timp. Dupa cateva ore, se transforma in sescvioxizi de aluminiu (Al₂C>3-nH20). Cei mai raspanditi sunt: hidrargilitul (AI2O33H2O) si dias-porul (Ai2C>3- H2O). Gelul de hidroxid de aluminiu poate precipita cu sili-cea coloidala, dand nastere la combinatii complexe silico-aluminice hidra-tate, care prin invechire trec in silicati secundari ai argilei. in solurile cu reactie acida, hidroxizii de aluminiu migreaza si ei impreuna cu cei de fier si mangan, depunandu-se in orizontul B.

Oxizii si hidroxizii de mangan, se intalnesc in sol in cantitate mult mai mica decat cei de fier si aluminiu. Ei se pun in evidenta mai ales in solurile umede, unde apar sub forma de pete de culoare bruna-inchisa pana la neagra, sau de concretiuni cunoscute sub numele de bobovine. Migreaza in masa solului in mod asemanator cu cei de fier si aluminiu.

Silicea coloidala sau silicea hidratata (Si0₂nH₂0), rezulta in sol prin alterarea silicatilor. Prin deshidratare ea se poate transforma in particule fine de cuart secundar. in sol, silicea coloidala se prezinta ca o pulbere fina, de culoare albicioasa. O parte din silicea coloidala se acumu­leaza in orizontul E, iar o alta parte acopera agregatele structurale din orizontul de la suprafata, imprimand solului o culoare cenusie-albicioasa.

Silicea coloidala, avand sarcina electronegativa precipita usor cu hidroxizii electropozitivi de fier si de aluminiu, dand nastere la complexe silico-ferice si silico-aluminice, care stau la baza formarii mineralelor argi-loase din masa solului.

Mineralele argiloase cuprind o serie de silicati secundari rezul­tati prin alterarea silicatilor primari. Se numesc minerale argiloase deoa­rece sunt componentele principale ale argilei.

Dupa structura interna, mineralele argiloase se impart in: minerale cu foite bistratificate si minerale cu foite tristratificate.

Mineralele argiloase cu foite bistratificate sunt reprezentate prin caolinit si halloysit. Foitele bistratificate sunt formate dintr-un strat de tetraedri de siliciu si un strat de octaedri de aluminiu (figura 4.).

Legatura intre doua foite invecinate se face pe cale electrica, prin intermediul ionilor de OH^- de la stratul de octaedri care se gasesc in acelasi plan cu ionii de oxigen de la stratul de tetraedri (figura 4)

Din cauza legaturii electrice, intre cele doua foite invecinate se mentine un spatiu foarte mic (2,7Å) si rigid, mineralele nu prezinta pro­prietatea de gonflare, iar capacitatea de retinere a cationilor prin adsorbtie este mica (10-15 me la 100 g material argilos) (fig.5.).

Fig. 4. Aranjarea spatiala a planurilor de tetraedri si octaedri la foita bistratificata de caolinit (dupa Jasmund)

Fig. 5. Prezentarea schematica a foitei bistratificate de caolinit (dupa Fiedler si colab.)

Fig.6. Aranjarea spatiala a planurilor de tetraedri si octaedri la o foita tristratificata (dupa Jasmund)

Fig. 7. Prezentarea schematica a foitei stristratificate de montmorillonit (dupa FlEDLER)

La aceste minerale adsorbtia cationilor si a moleculelor de apa are loc in mod obisnuit numai pe suprafetele de ruptura.

Caolinitul are formula generala 2SiO * 2Al₂0₃*2H₂0, iar halloysitul 2 Si0₂*Al₂0₃*4H₂0.

Mineralele argiloase cu foite tristratificate sunt formate din doua straturi de tetraedri de siliciu legate printr-un strat de octaedri de aluminiu (figura 6). La acesti silicati, distanta intre foitele elementare variaza intre 3,5 si 14 Å, iar distanta intre planurile bazale a doua foite invecinate poate sa fie de 20-30 Å (fig.7). Legatura intre doua foite invecinate se face prin diferiti cationi adsorbiti. Silicatii cu structura tristratificata au proprie­tatea de a retine si molecule de apa, deci, prezinta adesea un accentuat proces de gonflare. Caracteristic pentru mineralele argiloase cu foite tristra­tificate este procesul de substituire izomorfa a ionilor din retea. Astfel Si⁴ din tetraedri, poate fi inlocuit partial cu Al⁺³, iar Al⁺~ din octaedri poate fi inlocuit partial cu Mg²⁺ si Fe²⁺. Pentru ca aceste inlocuiri nu se fac in moc echivalent, ci 'ion pe ion', apar diferente de sarcini pozitive, care sunt com­pensate prin adsorbtie de cationi intre foitele elementare si pe suprafata de ruptura.

Silicatii cu foite tristratificate se impart in doua grupe, si anume:

- grupa smectitului, care cuprinde: montmorillonitul, beidelitul si nontronitul;

- grupa micelor hidratate, care cuprinde: illitul, vermiculitul si glauconitul.

. Montmonllonitul apare cel mai frecvent in solurile din tara noastra si are formula generala 4Si02-Al₂03-nH₂0(Ca, Mg)0. Din cauza foitelor mai distantate, montmorillonitul se hidrateaza si gonfleaza puternic si are o capacitate mai mare de schimb cationic (100-200 me/100 g de material argilos).

. Beidelitul este mai bogat in aluminiu decat montmorillonitul si are formula generala: 3 Si0₂-A1₂0₃- nH₂0(Ca, Mg)0.

. Nontronitul se intalneste uneori in soluri alaturi de montmorillonit, de care se deosebeste printr-o cantitate mai mare de fier. Are formula: 3 Si0₂Fe₂0₃- nH₂0(Ca,Mg)0.

. Micele hidratate sunt asemanatoare micelor si au foite tristrati-ficate ca silicatii argilosi din grupa smectit. Compozitia chimica a micelor hidratate este foarte diferita, in functie de cationii care leaga foitele ele­mentare. La aceste minerale este prezenta substituirea aluminiului din gru­parea octaedrica cu ionii de magneziu si chiar cu cei de fier. Micele hidra­tate se formeaza in cea mai mare parte prin alterarea micelor. Astfel, musco-vitul trece prin alterare in illit, iar biotitul in vermiculit.

Praful sau pulberea Este un produs al dezagregarii, fiind alcatuit din particule cu diametrul cuprins intre 0,02 si 0,002 mm. Spre deosebire de argila, praful prezinta in cea mai mare parte aceeasi compozitie chimico-mineralogica cu a rocii sau mineralului din care a provenit. Se intalneste in procent mai ridicat in unele roci sedimentare (loess, aluviuni etc), cat si in solurile formate pe aceste roci. La formarea lui participa si alterarea.

Nisipul. Este reprezentat prin particule mai grosiere fata de praf, rezultate prin procesele de dezagregare a diferitelor minerale si roci. in functie de diametrul particulelor, deosebim: nisip grosier (2-0,2 mm) si nisip fin (0,2-0,02 mm).Compozitia chimico-mineralogica a nisipului este determinata de a mineralelor din care a provenit (cuart, feldspat, calcar etc). Nisipul format din minerale nealterabile, cum ar fi cuartul, se men­tine ca atare sau se transforma, prin dezagregare in praf. Prezenta nisipului cuartos in solurile argiloase este favorabila, contribuind la micsorarea com-pactitatii si marirea permeabilitatii pentru apa si aer. Solurile cu cantitati prea mari de nisip, sunt in general mai putin fertile, din cauza capacitatii reduse de retinere pentru apa si substante nutritive.

Pietricele, pietrele si bolovanii. Sunt produse de dezagregare formate din fragmente de minerale sau roci cu diametrul de peste 2 mm (pietricele 2-20 mm, pietre 20-200 mm si bolovani peste 200 mm). Aceste produse, cunoscute si sub numele de 'scheletul solului', pot fi formate dintr-un mineral sau pot avea o compozitie heterogena.

4. TRANSPORTUL SI DEPUNEREA PRODUSELOR DE DEZAGREGARE SI ALTERARE

Produsele rezultate in urma proceselor de dezagregare si alterare pot ramane pe locul de formare sau pot fi transportate sub forma de: solutii (sarurile), solutii coloidale (hidroxizi de fier si aluminiu, minerale argiloase), suspensii (praful, nisip fin) sau pe cale mecanica (nisipul grosier, pietricele, bolovani). in timpul transportului, mai ales la particulele grosiere, se produc transformari fizice si chimice. Produsele de dezagregare si alterare depuse, constituie rocile sedimentare pe care se formeaza cele mai multe soluri din tara noastra.

Daca ne referim la sarurile solubile rezultate prin procesele de alte­rare, acestea sunt spalate in adancime de catre apa de infiltratie. Astfel, apa de ploaie sau cea introdusa prin irigatii se infiltreaza, si odata cu ea, sunt transportate in adancime si sarurile in ordinea solubilitatii lor. Adancimea de depunere a sarurilor este determinata si de cantitatea de apa. Cu cat cantitatea de apa care se infiltreaza este mai mare, cu atat cantitatea de saruri indepartata de la locul de formare si adancimea de depunere a lor este mai mare. Astfel, solurile din zonele cu clima umeda, precum si cele irigate nerational sunt saracite in saruri. Dupa spalarea sarurilor, apa de infiltratie antreneaza si materialele sub forma de suspensii sau solutii coloidale, pe care le transporta si le depune la diferite adancimi. O parte din aceste subs­tante pot ajunge, odata cu apa de infiltratie, in apa freatica si, de aici, in lacuri, mari si oceane, unde se depun, formand depozite de roci sedimentare.

O actiune importanta in procesul de transport si sedimentare o are 'apa de siroire' si cea a 'torentilor'. Aceasta apa poate transporta, pe langa fractiunile grosiere si cantitati importante de saruri si substante coloidale, pe care le depune la baza versantilor.

Apele curgatoare prezinta, de asemenea, o importanta mare in actiu­nea de transport si sedimentare, atat a produselor grosiere, cat si a sarurilor si coloizilor. Desi, continutul in saruri al apelor curgatoare este mic, tinand cont de volumul foarte mare de apa ce se scurge de pe uscat se apreciaza ca in mari si oceane se transporta anual cantitati imense de saruri si suspensii.

Transportul si depunerea produselor de dezagregare si alterare poate fi facuta si de vant la distante foarte mari, rezultand depozite sedimentare eoliene.

Actiunea de transport si depunere, mai ales a produselor de dezagre­gare, poate avea loc si sub actiunea fortei de gravitatie ce se manifesta pe versanti.

Ca urmare a transportului si depunerii produselor de dezagregare si alterare se formeaza depozite naturale, care pot fi: acvatice si continentale.

=> Depozitele acvatice. Se formeaza din materialul transportat de pe uscat si depus in lacuri (depozite lacustre) si in mari (depozite marine).

=> Depozitele continentale sunt reprezentate, mai ales, prin roci detritice, cunoscute sub urmatoarele denumiri: depozite eluviale, coluviale, deluviale, proluviale, aluviale, glaciale si eoliene (fig. 8).

Fig. 8. Depunerea produselor de dezagregare si alterare

=> Depozitele eluviale sunt alcatuite din produsele dezagregarii si alterarii ramase pe locul de formare. Acestea se recunosc prin aceea, ca in sectiunea facuta printr-un astfel de depozit, se observa o trecere treptata de la materialul puternic dezagregat si alterat la roca dura.

=> Depozitele coluviale sunt reprezentate din materiale depuse la baza versantilor de catre apele de siroire sau sub influenta gravitatiei. Pe masura depunerii lor panta versantilor se reduce.

=> Depozitele deluviale se intalnesc pe versantii slab inclinati si sunt reprezentate prin fragmente de diferite dimensiuni depuse peste depo­zitele coluviale.

=> Depozitele proluviale sunt formate din material adus de torenti sau rauri cu regim torential si depuse la baza pantei sub forma de conuri de dejectie.

=> Depozitele aluviale iau nastere prin actiunea de transport sil sedimentare a apelor curgatoare. Se intalnesc in lunci, sunt stratificate si au o compozitie chimica si mineralogica variata.

=> Depozitele glaciale se datoreaza ghetarilor si sunt formate din! materiale colturate de diferite dimensiuni. Se mai cunosc sub denumirea de depozite morenice.

=> Depozitele eoliene sunt reprezentate prin materiale transportate de vant. Ele sunt formate din particule fine si nu se prezinta stratificate. Se intalnesc, mai ales, in zonele de campie. Tipice din acest punct de vedere sunt depozitele nisipoase si cele mai multe depozite loessoide din tara noastra.