2.Ce fel de stiinta e metafizica?
In "Metafizica" Aristotel spune ca filosofia prima se diferentiaza de celelalte stiinte particulare prin scop, metoda si domeniu de cercetare.Totodata, el defineste filosofia prima ca fiind o stiinta a universalului, a "primelor cauze si principii ale fiintei ca fiind".Avand in vedere aceste caracteristici Irwin pune in discutie raportul dintre filosofia prima (metoda si scopul acesteia) si conceptia aristotelica despre stiinta in genere.
Ideea principala in jurul careia se contureaza articolul lui Irwin este ca filosofia prima nu intruneste conditiile unei stiinte expuse de Aristotel in "Organon".De pilda in "Organon", Aristotel respinge posibilitatea existentei vreunei stiinte a universalului.Orice stiinta trebuie sa cerceteze o anumita parte a realitatii, sa se bazeze pe inductie si sa-si poata demonstra empiric teoriile.Totodata, Irwin observa ca la Aristotel putem vorbi de cunoastere stiintifica a unei propozitii doar in masura in care acea propozitie e deductibila dintr-un set de premise adevarate in mod necesar care au rolul de a explica acea propozitie.Astfel, Irwin rezuma teoria aristotelica despre stiinta (demonstrativa) in doua mari idei:
Partea demonstrativa a unei stiinte presupune existenta unei stiinte a primelor principii pe care sa le demonstreze.Cu toate acestea nu poate exista o stiinta a primelor principii ale unei stiinte particulare.Tot astfel nu poate exista o asemenea stiinta a oricaror alte prime principii ce ar putea fi comune mai multor stiinte.Un astfel de caz, spune Irwin, este observabil la asa-numitele axiome cum ar fi principiul non-contradictiei sau al tertului exclus.Aceste principii (axiome) sunt presupuse de orice demonstratie insa ele nu sunt demonstrabile.
O stiinta se ocupa cu organizarea si cercetarea datelor immediate ale experientei, decupand un anumit cadru al realitatii (ex: botanica se ocupa cu studiul plantelor).
Problema pe care Irwin o observa plecand de la aceste consideratii este ca filosofia prima, considerata ca stiinta, "nu intruneste conditiile necesare pentru o stiinta in genere".Totusi, desi aceasta obiectie este destul de serioasa, nu cred ca ar trebui sa conchidem imediat ca Aristotel este inconsistent cu propria-i metoda.Evident ca din cele expuse anterior ar rezulta ca nu poate exista o stiinta a universalului sau a primelor principii.Cu toate acestea consider ca ar trebui facuta o anume distinctie cu privire la termenul "stiinta".Daca am intelege prin stiinta doar ceea ce Aristotel numeste "stiinta demonstrativa", atunci obiectia lui Irwin se sustine.Totusi, nu consider ca Aristotel ar fi pus semn de egalitate intre "stiinta demonstrativa" si "stiinta fiintei ca fiinta".Aceasta se poate vedea chiar din distinctia facuta de Aristotel pe care Irwin o observa la inceputul articolului intre filosofie prima si stiinte particulare.Dupa cum am vazut, stiintele particulare se diferentiaza de filosofia prima prin scop, metoda si domeniu de cercetare. Ar parea deci evident ca scopul filosofiei prime nu poate coincide cu scopul fizicii, de exemplu, sau ca acestea sa aiba acelasi domeniu de cercetare.
3.Axiomatizarea ontologiei.
Referitor la cazul principiului non-contraditiei si la cel al tertului exclus, Irwin se intreaba daca nu cumva ele ar trebui sa fie principii comune ale tuturor stiintelor.Aceasta intrebare apare ca urmare a unei constatari: cele doua principii sunt folosite, in formulari diferite totusi, de fiecare stiinta in parte.Fiecare stiinta pentru a avea un grad cat mai inalt de coerenta trebuie sa foloseasca propozitii non-contradictorii.Raspunsul lui Aristotel la intrebarea de mai sus ar fi, spune Irwin, ca aceste principii (axiome), sunt comune tuturor stiintelor doar prin analogie.Astfel, fiecare stiinta are propriul sau principiu al non-contradictiei.Nu se poate spune deci ca exista un set de axiome care sunt formulate universal si care sa se aplice tuturor stiintelor in acelasi mod.
Un alt aspect ce continua ideea de mai sus este acela ca aceste principii (axiome) sunt formulate de Aristotel in "Metafizica" cartea a IV-a.In acest sens J.Ortega y Gasset gaseste la Arisotel o modalitate cvasitranscedentala de a vorbi despre principii.Acestea conform lui Ortega y Gasset, sunt justificate ca fiind conditii de posibilitate ale oricarui discurs (logos) despre un anumit obiect, clasa de obiecte, sau despre fiinta in genere.Ceea ce sustine Ortega este ca, de fapt, prin introducerea acestor doua principii Aristotel a axiomatizat ontologia.Aceste principii ar fi asadar ontologice si nu logice.Ele nu sunt demonstrate ca fiind adevarate ci ceea ce se demonstreaza este doar necesitatea adevarului lor.Aceste principii sunt deci principii ale existentei intai iar apoi ale cunoasterii.Aceste consideratii au la baza justificarea functionala a axiomelor nu justificarea pe baza de calitati intrinseci.
4.Formularea principiilor din "Metafizica".
In cartea a IV-a a "Metafizicii" Aristotel, dupa ce prezentase anterior legea non-contradictiei, isi incepe capitolul 7 prin a spune ca:" . nu e cu putinta nici ca sa existe un termen mijlociu intre cele doua membre extreme ale unei contradictii, ci despre orice obiect trebuie neaparat sau sa fie afirmat, sau negat fiecare predicat( . )A enunta ca ceea ce este nu este, sau ca ceea ce nu este este, constituie o propozitie falsa; dimpotriva, o enuntare adevarata e aceea prin care spui ca este ceea ce este si ca nu este ceea ce nu este".Aceasta se pare ca este definitia data de Aristotel legii tertului exclus pe care o si explica.In logica moderna acest principiu este formulat si in modul urmator:"In acelasi timp si sub acelsi raport o propozitie poate fi sau adevarata sau falsa, a treia posibilitate fiind exlusa".O alta formulare a acestui principiu este "P sau non P", unde P poate fi inlocuit de o propozitie declarativa.
